DEVOȚIONALUL

SEMESTRUL AL II-LEA

20 DE SĂPTĂMÂNI

Nr. LUNA VALOAREA RESPONSABIL OBSERVAȚII

crt.

1. IANUARIE CALITATEA/EXCELENȚA CARINA &

CRISTI

2. FEBRUARIE PERSEVERENȚA ALINA

3. MARTIE INTEGRITATEA TIBI

4. APRILIE IERTAREA MIHAELA

MATEI

5. MAI INOVAȚIA/CREATIVITATEA LIZICA

6. IUNIE IERTAREA/CONCLUZII MIHAELA

MATEI

Algoritm propus de Cristi

Luni – pasaj biblic;

Marți – o povestire nebiblică – întâmplare interesantă/un personaj ce poate fi un model;
Miercuri – Personaj biblic reprezentativ pentru valoarea studiată:
Joi – Filmuleț;
Vineri –Domnul Isus - Modelul nostru

1
 II. FEBRUARIE

PERSEVERENȚA

SĂPTĂMÂNA 4/19 (3-7 FEBR. 2020)

Tematica lunii: PERSEVERENȚA (stăruința, determinarea, motivația) vs. delăsarea,

indiferența, lenea

S 4/ 19 Algoritm CONȚINUTURI
3-7 FEBR. săptămânal

LUNI Pasaj biblic în

legătură cu Stăruința lui Avraam de a salva Sodoma
3
perseverența
FEBRUARIE Geneza 18:16-33

MARȚI O povestire Omul care planta copaci

interesantă
4 Partea I
(din istorie,
FEBRUARIE
contemporană)
MIERCURI Personaj biblic Noe sau 120 de ani de perseverență
reprezentativ
5 Gen. 7: 13-16. În aceeași zi au intrat în
pentru
corabie: Noe, Sem, Ham și Iafet, fiii lui Noe și nevasta
FEBRUARIE valoarea lui Noe și cele trei neveste ale fiilor lui cu ei și toate
studiată fiarele câmpului după soiul lor, toate târâtoarele [...],
păsările, [...], păsărelele [...]. Apoi Domnul a închis
ușa după el”.

JOI Activitate Lecția perseverenței predată de animale

practică, joc,
6 exemplificare https://www.youtube.com/watch?
v=RPpmd9uRgJw&t=13s
FEBRUARIE

VINERI Domnul Isus

– modelul Domnul Isus în pustia ispitirii
7 nostru
Matei 4:2: „Acolo a postit patruzeci de zile și
FEBRUARIE patruzeci și nopți; la urmă a flămânzit”.

Luni 3 februarie 2020

2
 Stăruința lui Avraam de a salva Sodoma
Geneza 18:16-33

Marți 4 februarie 2020

Omul care planta copaci

Partea I

Acum vreo patruzeci de ani, făceam o drumeţie pe nişte coame de munte absolut
necunoscute de turişti, în acea străveche regiune a Alpilor care ajunge până la Provenţa, la est,
de câmpiile comitatului Venaissin şi de pereţii abrupţi ai muntelui Ventoux. În momentul în
care am pornit în lunga drumeţie în aceste ţinuturi pustii, am întâlnit doar stepe golaşe şi 
monotone, situate cam la 1200-1300 metri altitudine. Nu creştea pe acolo decât lavandă
sălbatică. După trei zile de mers, mă aflam într-o dezolare totală.

Mi-am ridicat cortul în apropierea unui schelet de sat părăsit. Nu aveam apă din ajun şi
trebuia să găsesc undeva. Casele, înghesuite ca un cuib bătrân de viespi, deşi în ruină, m-au
făcut să cred că odinioară a existat acolo o fântână sau un puţ. Am găsit, într-adevăr, o
fântână, dar era secată. La un moment dat, mi s-a părut că zăresc în depărtare o mică siluetă
neagră, în picioare. Am luat-o drept un trunchi de copac solitar. Era un cioban. În preajma lui
se odihneau vreo treizeci de oi, culcate pe pământul fierbinte. Mi-a dat să beau din plosca lui
şi, puţin mai târziu, m-a condus la stâna situată într-o vale a podişului.

Nu locuia întro-o cabană, ci într-o casă din piatră şi se vedea foarte bine cum prin
munca sa a reparat ruina pe care o găsise la venire. Acoperişul era solid şi etanş. Gospodăria
era în ordine, vesela spălată, parchetul măturat, puşca curăţată şi unsă; supa fierbea pe foc.
Am observat atunci că era proaspăt bărbierit, că nasturii erau solid cusuţi, că hainele îi erau
cârpite cu atâta migală, încât locurile reparate erau aproape invizibile. A împărţit supa cu
mine şi, cum i-am oferit apoi şi eu punga de tutun, mi-a spus că nu fumează.

După masă, a mers să caute un săculeţ şi a răsturnat pe masă o mulţime de ghinde.

Începu să le examineze una după alta cu multă atenţie, separându-le pe cele bune de cele rele.
Sigur că m-am oferit să-l ajut, dar mi-a refuzat ajutorul. Când a avut în faţă o sută de ghinde
perfecte, s-a oprit şi ne-am dus la culcare.

A doua zi i-am cerut permisiunea să rămân toată ziua la el. Înainte de a pleca, muie
într-o găleată cu apă săculeţul în care pusese ghindele alese şi numărate cu grijă. Am remarcat
că, în chip de baston, a luat o vergea de fier de grosimea degetului mare şi lungă cam de un
metru cinzeci, apoi mă invita să-l însoţesc, dacă nu aveam altceva mai bun de făcut.

Mergea la două sute de metri mai departe pe coamă. Ajuns la locul unde dorea să
meargă, îşi împlântă vergeaua de fier în pământ. Făcu astfel o groapă, în care puse o ghindă,
apoi astupă groapa. Îşi planta stejarii. L-am întrebat dacă pământul era al lui. Mi-a răspuns că
nu. Ştia el al cui era? Nu ştia. Presupunea că era un teren comunal, sau poate că era al unor

3
oameni cărora nu le păsa de el. El nu ţinea să-i cunoască pe proprietari. Îşi plantă astfel, cu
deosebită grijă, cele o sută de ghinde.

După masa de prânz, a început iar să scoată sămânţa. I-am pus câteva întrebări… De
trei ani planta copaci în această pustietate. Plantase o sută de mii. Din o sută de mii, ieşiseră
douăzeci de mii. Din aceste douăzeci de mii, socotea că va pierde încă o jumătate din cauza
rozătoarelor sau din cauze de nimeni şi imposibil de prevăzut în intenţiile Providenţei.
Rămâneau zece mii de stejari care vor creşte în acest loc, în care nu fusese nimic inainte.

Abia în acel moment am început să fiu atent la vârsta acestui om. Avea vizibil peste
cinzeci de ani. Cinzeci şi cinci, îmi spuse. Se numea Elzeard Bouffier. Avusese o fermă la
câmpie. Îşi împlinise viaţa acolo. Dar işi pierduse unicul fiu, apoi soţia. Se retrăsese aici, în
singurătate. Se gândise că ţinutul moare din lipsă de copaci și s-a apucat de treabă. I-am spus
că peste treizeci de ani aceşti zece mii de stejari vor fi magnifici. Îmi răspunse, foarte simplu
că, dacă Dumnezeu îl va lăsa în viaţă, peste treizeci de ani va fi plantat încă mulţi alţii, aşa
încât aceşti zece mii vor fi ca o picătură de apă într-o mare.

După primul răzăboi l-am vizitat. Mă gândeam că a murit, dar nu a fost așa. Era chiar
foarte în putere. Nu mai avea decât patru oi, pentru că nu mai avea timp să se ocupe de mai
multe. Continuase imperturbabil să planteze. Rămăsesem de-a dreptul fără grai şi, cum el nu
vorbea, am petrecut toată ziua tăcuţi, plimbându-ne prin pădurea lui. Aceasta avea în trei
tronsoane, unsprezece kilometri, pe cea mai mare lărgime.

Când mi-am amintit că totul ieşise din mâinile şi sufletul acestui om – fără mijloace
tehnice – am înţeles că oamenii ar putea fi la fel de eficace precum Dumnezeu în alte domenii
decât distrugerea.

Îmi arătă nişte admirabile pâlcuri de mesteceni, care datau de cinci ani, adică din 1915,
din vremea când eu luptam la Verdun. Populase toate văgăunile, unde presupunea, pe bună
dreptate, că există umiditate la suprafaţa solului. Erau fragezi ca nişte adolescenţi şi foarte
hotărâţi. Creaţia dădea, de altfel, impresia că se operează în lanţ. Nu-şi făcea griji cu asta, îşi
continua cu îndârjire sarcina foarte simplă. Dar, coborând prin sat, am văzut apa curgând în
pâraie.

Miercuri 5 februarie 2020

Gen. 7: 13-16. În aceeași zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham și Iafet, fiii lui
Noe și nevasta lui Noe și cele trei neveste ale fiilor lui cu ei și toate fiarele câmpului după
4
soiul lor, toate târâtoarele [...], păsările, [...], păsărelele [...]. Apoi Domnul a închis ușa
după el”.
Trecuseră peste 1500 de ani de când Dumnezeu crease Pământul și fiii lui Adam nu
mai credeau în Dumnezeu. Adesea părinții neamului omenesc își conduceau strănepoții la
porțile Edenului pentru a le oferi dovada originii lor divine, dar aceștia îi batojocoreau și
alegeau să meargă pe drumul necredinței și răzvrătirii.
„Dumnezeu a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile
gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Astfel s-a hotărât să
intervină, dându-le oamenilor o nouă șansă. Noe, bărbat credincios, a fost cheamat de
Dumnezeu să construiască o corabie. De ce? Pentru a fi salvat, el, familia lui și toți câti vor
asculta de glasul său.
Timp de 120 de ani, Noe a muncit la proiectul său. Este mult sau puțin? (copiii
răspund) Pare mult, nu? 120 de ani să muncești zilnic la o corabie... să tai lemne, să le
cioplești, să le pui la uscat... apoi să le măsori cu grijă, să le asamblezi și câte și mai câte...
Câtă perseverență! Și asta nu era totul! De fapt, principala misiune a lui Noe era de a-și
avertiza concetățenii de nenorocirea ce urma să vină. Care? Potopul.
Credeți că oamenii ascultau? Unii da, alții ba. Erau chiar meseriași dulgheri care ajutau
la construirea corăbiei și ascultându-l pe Noe care le vorbea cu așa înfocare nu puteau să nu
creadă, însă venind acasă, vecinii lor batjocoritori le clătinau convingerile. Și din nou și din
nou bătrânul Noe le vorbea. De fapt, fiecare lovitură de ciocan era o avertizare din partea
Domnului. „Pocăiți-vă și întoarceți-vă de la căile voastre rele! De ce vreți să muriți? Priviți,
Dumnezeu vrea să ne salveze. Pregătiți-vă să intrați în corabie. Pentru voi o facem.” „Pentru
noi?” întrebau aceștia. „Dar niciodată nu s-a pomenit să plouă...De potop nici nu poate fi
vorba. Nu vezi că ți-ai pierdut mintea? Noe, vino-ți în fire! Niciodată pământul nu va păți
nimic.” Și oamenii de știință care-și măsurau experiențele în sute de ani aduceau dovezi de
necombătut.
Dar într-o zi, Domnul i-a spus lui Noe să intre în corabie. Sigur că puteau și aveau loc
mulți să intre. Să nu vă închipuiți că era o mică barcă de pescari. Un vas de croazieră din
zilele noastre poate să aibă un echipaj de 1000 de oameni la bord, iar de călători, nu mai
vorbesc. Pot fi și patru-cinci mii. Și după ce au intrat cei care au vrut, au intrat și animalele și
Domnul a închis ușa. Câți au fost salvați? 8 persoane. Doar 8 oameni au vrut să asculte. Ce
trist! La câtă perseverență a dovedit Noe și la câtă mobilizare, nici măcar o jumătate de clasă
din Mihai Ionescu nu au vrut să asculte? Mă întreb, dacă am fi trăit acum 4500 de ani, câți
dintre noi am fi intrat în corabie?
De fapt, nici acum nu este prea diferit. Câți dintre noi dorim să ascultăm cu toată inima
de Dumnezeu ca să fim salvați? Cuvintele Domnului răsună și azi: „Cum a fost în timpul lui
Noe, tot așa va fi când se va arăta Fiul Omului.” Tu vrei să răspunzi invitației de a fi salvat?

Joi 6 februarie 2020

Lecția perseverenței predată de animale

5
 https://www.youtube.com/watch?v=RPpmd9uRgJw&t=13s

Vineri 7 februarie 2020

Domnul Isus în pustia ispitirii

Matei 4:2: Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci și nopți; la urmă a flămânzit”.

După ce a căzut în păcat, omul nu a fost abandonat. Din veșnicii era conceput un plan
de salvare prin care omul putea fi readus în familia cerească. Însă planul de mântuire prevedea
ca una dintre persoanele dumnezeirii să vină pe pământ, să trăiască o viață fără păcat și apoi
să moară în locul păcătosului. Timp de mii de ani, oamenii au așteptat pe Eliberatorul promis.
În serviciul din Sanctuar, în care mieii erau jertfiți zilnic, era preînchipuit Mielul ceresc.
La împlinirea vremii, după patru mii de ani, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu s-a
coborât din slavă, a luat chip de om și a început să trăiască printre oameni. Mă întrebați dacă a
fost recunoscut? Puțini și-au dat seama și acești păreau la fel de neînsemnați ca umilul tâmplar
din Nazaret (vezi Ana, Simeon, păstorii, Maria). Prorocul Isaia spusese cu 700 de ani în urmă:
„El n-avea strălucire ca să ne atragă privirile… și noi nu L-am băgat în seamă”.
După botezul Său, Domnul Isus a mers direct în pustie. De ce? Pentru că lupta cu
diavolul deja începuse aprig și El trebuia să căștige biruința exact acolo unde Adam căzuse.
Timp de patruzeci de zile Domnul a postit și s-a rugat intens pentru noi, oamenii păcătoși
pentru că soarta noastră veșnică depindea de această luptă din pustie. Cât de mult s-a pregătit
Domnul, cât a perseverat pentru a căștiga reușita, nici nu putem înțelege deocamdată.
Și diavolul a venit tocmai când Domnul era epuizat. Dorind să-L amăgească el i-a
apărut ca înger de lumină, însă primele cuvinte l-au dat de gol: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu,
poruncește ca aceste pietre să se facă pâini.” Citând un verset din Deuteronom, Domnul i-a
spus că „putem trăi și fără pâine, dacă ne hrănim cu orice cuvânt care iese din gura lui
Dumnezeu”. Și astfel, acolo unde Adam a căzut, neascultând de Cuvântul lui Dumnezeu,
Domnul Isus a căștigat biruința. La fel și ispita de a se încumeta, încrezându-se în forțele
proprii „Aruncă-te jos și n-o să ți se întâmple nimic” sau de a se închina diavolului, vechiul
șarpe pe care l-au ascultat primii noștri părinți, a fost biruintă de Domnul prin puterea Tatălui.
Și atât de mari au fost ispitele și atât de epuizat era Domnul nostru, încât, după
alungarea diavolului „Pleacă, Satano, căci este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini
și numai Lui să-I slujești”, Domnul a căzut răpus, iar îngerii au venit să-I slujească și să-Și
hrănească divinul Stăpân.
Și dacă Domnul nostru ne-a dat un așa exemplu de perseverență și dependență totală
de Tatăl, de ce nu I-am urma și noi exemplu, mai ales că „despărțiț de (Domnul) nu putem
face nimic”? (Ioan 15:5).

SĂPTĂMÂNA 5/20 (10-14 FEBR.)

6
 Tematica lunii: PERSEVERENȚA (stăruința, determinarea, motivația) vs. delăsarea,
indiferența, lenea

S 5/ 20 Algoritm CONȚINUTURI
10-14 FEBR. săptămânal

LUNI Pasaj biblic în

legătură cu Perseverența lui Rut
10
perseverența
FEBRUARIE Rut cap. 1

MARȚI O povestire Omul care planta copaci

interesantă
11 Partea a II-a
(din istorie,
FEBRUARIE
contemporană)
MIERCURI Personaj biblic Vindecarea fiului bolnav
reprezentativ
12 Marcu 9: 22-24: Dar dacă poți face ceva, fie-
pentru
ți milă de noi și ajută-ne. Isus a răspuns: Tu zici:
FEBRUARIE valoarea „ Dacă poți:” Toate lucrurile sunt cu putință celui ce
studiată crede. Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi:
„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”.

JOI Activitate
practică, joc, Un ursuleț perseverent
13 exemplificare
https://www.youtube.com/watch?
FEBRUARIE
v=V38QYllfYtM
VINERI Domnul Isus
– modelul Perseverența Domnului Isus
14 nostru Ioan.9:4 - Cât este ziuă, trebuie
FEBRUARIE să lucrez  lucrările Celui ce M-a trimis; vine
noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.

Luni 10 februarie 2020

Rut cap. 1

Perseverența lui Rut

7
 Marți 11 februarie 2020
Omul care planta copaci

Partea a II-a

Începând din 1920, n-a trecut niciodată mai mult de un an fără să-l vizitez pe Elzeard
Bouffier. Nu l-am văzut niciodată cedând sau îndoindu-se. Plantase timp de un an mai mult de
zece mii de arţari. Au murit toţi. Anul următor a abandonat arţarii, ca să reia plantarea fagilor,
care au crescut mai bine decât stejarii.

În 1933, a primit vizita unui silvicultor înmărmurit. Acest funcţionar i-a ordonat să nu
facă foc afară, de teamă să nu pună în pericol creşterea acestei păduri naturale. Era pentru
prima dată, îi spuse acest om naiv, că o pădure creştea singură. În acea vreme, el mergea să
planteze fagi la doisprezece kilometri de casă. Pentru a evita traseul dus-întors – avea atunci
şaptezeci şi cinci de ani – se gândea să construiască o cabană de piatră chiar pe locul
plantaţiilor sale, ceea ce a şi făcut în anul următor.

Munca liniştită şi ritmică, frugalitatea meselor şi, mai ales, seninătatea sufletului, îi
dăduseră acestui bătrân o sănătate aproape solemnă. Era un atlet al lui Dumnezeu. Mă
întrebam câte hectare va mai acoperi încă de copaci.

Pădurea nu a fost în pericol grav decât în războiul din 1939 când s-a dat ordin să fie
tăiați copacii plantați din 1910. Dar cum pădurile acestea erau prea departe planul a fsot
abandonat. Ciobanul nostru nu a știut nimic. El și-a a continuat liniştit munca, ignorând
războiul din 1939, cum ignorase şi războiul din 1914.

După război am venit din nou. Uimit am constatat că nu mai recunoșteam locul. Am
avut nevoie de un nume de sat pentru a trage concluzia că mă aflam, într-adevăr, în această
regiune odinioară părăsită şi în ruine. În 1913, acest cătun de zece-douăsprezece case avea trei
locuitori. Deodată, un foşnet asemeni apei venea din munţi: era acela al vântului din pădure.
În fine, un lucru şi mai uimitor s-a petrecut. Am auzit adevăratul sunet al apei curgând în
bazin. Am văzut că făcuseră o fântână, că avea apă din belşug şi, ceea ce m-a impresionat mai
mult, plantaseră lângă ea un tei, care putea să aibă vreo patru ani, caci era deja gros, simbol
incontestabil al unei renaşteri.

Pe de altă parte, Vergnons păstra urmele unei munci pentru întreprinderea căreia este
necesară speranţa. Speranţa revenise, aşadar. Se măturaseră ruinele, se demolaseră bucăţile de
ziduri deteriorate şi se clădiseră din nou cinci case. Cătunul număra de-acum douăzeci şi opt
de locuitori, dintre care patru familii tinere. Casele noi, proaspăt tencuite, erau înconjurate de
grădini de legume, în care creşteau amestecate, dar aliniate, legume şi flori, varza şi
trandafirii, prazul şi gura-leului, ţelina şi anemonele. Era de-acum, un loc în care doreai să
locuieşti. Începând de acolo, am parcurs drumul pe jos.

8
 Războiul, din care abia ieşeam, nu permisese o viaţă foarte înfloritoare, dar Lazăr
ieşise din mormânt. Pe coastele povârnite ale muntelui vedeam lanuri mici de orz şi secară
verde; în fundul văilor înverzeau câteva păşuni. N-au trebuit decât cei opt ani care ne despart
de acea perioadă pentru ca tot ţinutul să strălucească de sănătate şi îmbelşugare. Pe locul
ruinelor pe care le văzusem în 1913 se ridică acum gospodării curate, tencuite, care sunt
imaginea unei vieţi fericite şi confortabile. Vechile izvoare, alimentate de ploile şi zăpezile pe
care le reţin pădurile, au început iar să curgă. Apele lor au fost canalizate. Lângă fiecare
fermă, în boschetele de arţari, bazinele fântânilor se revarsă peste covoarele de mentă
proaspătă.

Satele au fost reconstruite încet-încet. O populaţie venită de la câmpie, unde pământul

se vinde scump, s-a fixat aici, aducând tinereţe şi mişcare, spirit de aventură. Întâlneşti pe
drum femei şi bărbaţi bine hrăniţi, băieţi şi fete care ştiu să râdă şi care au prins gust pentru
serbările de la ţară. Dacă socotim fosta populaţie, de nerecunoscut de când trăieşte în linişte,
şi pe noii veniţi, atunci înseamnă că mai mult de zece mii de persoane îi datorează fericirea lui
Elzeard Bouffier.

Elzeard Bouffier a murit în pace în1947, la azilul din Banon.

Miercuri 12 februarie 2020

Vindecarea fiului bolnav

Marcu 9: 22-24: Dar dacă poți face ceva, fie-ți milă de noi și ajută-ne. Isus a răspuns: Tu
zici:„ Dacă poți:” Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede. Îndată tatăl copilului a strigat cu
lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”.

După o zi plină de activitate, Domnul i-a luat pe trei dintre ucenicii săi (Petru, Iacob și
Ioan) și s-a dus pe munte să se roage. Acolo, ucenicii au avut parte de o experință
extraordinară. Domnul a fost vizitat de Moise și Ilie. Este un capitol extraodinar și vă invit să-
l citiți din Evanghelii. Acum aș vrea să ne concentrăm asupra altui episod petrecut la poalele
muntelui.

Dimineața, când au coborât de pe munte, Domnul a fost întâmpinat de o mare mulțime

gălăgioasă. Cei nouă ucenici care erau și ei prezenți aveau niște fețe triste și rușinate. Ce se
întâmplase? Haideți să ne apropiem să-i ascultăm.

„Învățătorule, a început să vorbească un om din mulțime, am adus la Tine pe fiul meu,

care este stăpânit de un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. M-am rugat de
ucenicii Tăi să scoată duhul și n-au putut.” Domnul a poruncit să fie adus băiatul și în fața
Mântuitorului, duhul cel rău a început să-l chinuie. Din nou, Domnul era față în față cu
9
diavolul. Oamenii erau înspăimântați, iar tatăl a fost întrebat de Domnul de când i se întâmplă
asta. Cu durere, tatăl a vorbit despre anii de suferință, iar la sfârșit a spus: „ Dacă poți face
ceva, fie-ți milă de noi și ajută-ne.” Domnul nu l-a vindecat pe fiu, până ce tatăl nu și-a
reconsiderat atitudinea. Cu blândețe, Domnul l-a mustrat pe tată, spunându-i: Tu zici:„ Dacă
poți:” Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede. Atunci, tatăl, dându-și seama de
greșealăm a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”. Și Domnul l-a
vindecat pe băiat chiar în clipa aceea.

Ce lecție credeți că am putea învăța de aici? A fost tatăl perseverant în cererea sa?
(Copiii răspund) Sigur! A mers la ucenici… Aceștia nu au reușit și am să vă spun de ce:
pentru că erau geloși pe cei trei care au fost luați de Domnul pe munte. Ori niște supărăcioși
nu au putere să se lupte cu cel rău. Dar să revenim la tatăl băiatului. După ce n-a rezolvat
nimic cu ucenicii, nu și-a zis: Știam eu că nu rezolv… Haide, fiule, acasă, că ăsta e chinul
meu și n-am ce face. Nu! L -a așteptat pe Domnul…L-a rugat; la început cu șovăială, iar la
îndemnul Domnului, cu hotărâre și stăruință, agățându-se ca de unica speranță…știți, precum
un înecat de salvatorul său. Și biruința a fost căștigată.

Voi cum vă rugați? Credeți că Domnul vă ascultă sau vă cam îndoiți…Haideți să

spunem împreună cu tatăl: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” și Domnul va mări
credința noastră, dându-ne răspunsul cel mai potrivit. Să încercăm, chiar acum!

Joi 13 februarie 2020

Un ursuleț perseverent

https://www.youtube.com/watch?v=V38QYllfYtM

Vineri 14 februarie 2020

Ioan.9:4 - Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când
nimeni nu mai poate să lucreze.

10
 De când era copil, Domnul Isus Și-a ajutat părinții în muncile gospodărești. Mai târziu,
când a devenit adolescent și mai apoi tânăr, el a muncit în atelierul de tâmplărie al tatălui său,
lucrând obiecte de mobilier. „Sărăcia și greutățile au constituit adevărata disciplină pentru
dezvoltarea curăției și tăriei de caracter.” (HLL, p. 56)
Deși știa că este Fiul lui Dumnezeu (la 12 ani Tatăl i-a descoperit această misiune, în
timpul serviciilor de la Templu), totuși Domnul Isus, timp de 18 ani, Și-a ajutat familia
purtând poverile familiei Sale pământești, iar când Și-a început lucrarea publică, Domnul Isus
a fost neobosit. Imaginați-vă că nu existau mijloace de transport ca acum, și deseori Domnul
străbătea zeci de kilometri împreună cu ucenicii Săi. După un așa drum era obosit și totuși
mulțimile se îmbulzeau nerăbdătoare să-L audă, să fie ajutate și vindecate. Într-o ocazie, i-a
chemat pe ucenici să vină „într-un loc pustiu ca să se odihnească puțin, căci n-aveau vreme
nici să mănânce”, însă mulțimea s-a luat după ei și s-a ales prafu’ de odihna lor.
Câteodată, ucenicii erau chiar nemulțumiți de atâta muncă la care luau parte și ei.
Gândiți-vă la episodul cu femeile care și-au adus copilașii spre a fi binecuvântați, iar ei n-au
știut cum să-L potejeze pe Domnul de alt efort, dar Domnul i-a mustrat. Vreți să știți cîte
activități au fost în acea zi? Ei bine, Domnul cu ucenicii Săi a venit în Iudeea și fariseii L-au
ispitit, încercând să-L prindă cu vorba, apoi a fost întâmplarea cu copilașii. Nici nu a terminat
bine, că I-a ieșit în întâmpinare tânărul bogat, apoi, colac peste pupăză, Iacob și Ioan,
împreună cu mama lor I-au cerut un loc în Împărăția cea nouă, bineînțeles nu de portari la
palat și tot atunci Domnul l-a vindecat pe orbul Bartimeu de la Ierihon, unde Domnul s-a
abătut din drum special pentru el. Ce ziceți, a avut mult de lucru?
Da, însă Domnul știa că trebuie să persevereze. „Cât este ziuă, trebuie
să  lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”.
Domnul știa mai bine decât oricine că timpul Său pe pământ este limitat și de aceea era foarte
harnic.
Voi cum sunteți? Vă prețuiți timpul sau credeți că aveți o viață fără sfârșit pe acest
pământ și toate mai pot să aștepte? (de discutat...cât timp își petrec cu lecțiile, cu telefonul
ș.a). De câte ori vă vine să leneviți sau să pierdeți, pur și simplu, timpul, gândiți-vă la
perseverența Domnului și urmați-I exemplu.

SĂPTĂMÂNA 6/21 (17-21 FEBR.)

Tematica lunii: PERSEVERENȚA (stăruința, determinarea, motivația) vs. delăsarea,

indiferența, lenea

11
S 6/ 21 Algoritm CONȚINUTURI
săptămânal
17-21 FEBR.

LUNI Pasaj biblic în

legătură cu Construirea zidului cetății
17
perseverența
Neemia 4:1-23
FEBRUARIE

MARȚI O povestire Martha Martin

interesantă
18
(din istorie,
FEBRUARIE
contemporană)
MIERCURI Personaj biblic Învățare nonformală – PERSEVERENȚA (Este și Lecții nonformale în
reprezentativ Ziua Brâncuși...se lucrează) școală
19
pentru
FEBRUARIE valoarea
Văduva și judecătorul nedrept
studiată
Luca 18: 1-5 - Isus le-a spus o pildă, ca
să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să
nu se lase.

JOI Activitate
practică, joc, Video motivațional
20 exemplificare
https://www.youtube.com/watch?
FEBRUARIE
v=Du7qnCcfzB4
VINERI Domnul Isus Domnul Isus și ucenicii săi – perseverența de
– modelul a-i forma
21 nostru Luca 9: 33.34 - Apoi au venit la Capernaum. Când
FEBRUARIE era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați
unul cu altul pe drum.” Dar ei tăceau, pentru că pe
drum se certaseră între ei, ca să știe cine este cel mai
mare.

Luni 17 februarie 2020

Neemia 4:1-23

Construirea zidului cetății

12
 Marți 18 februarie 2020

Martha Martin

Martha Martin este o doamnă americană care a trăit o experiență uimitoare. Pe vremea
când oamenii au descoperit aur în Alaska, Don, soțul Marthei s-a hotărât să-și încerce norocul.
S-a asociat cu un vechi prospector, Sam, și au pornit spre Alaska. Din fericire, norocul le-a
surâs, chiar de la început. Au descoperit un zăcământ aurifer bogat și cu banii câștigați și-au
cumpărat o casă. Puțurile următoare nu au mai fost atât de bogate, așa că cei doi asociați au
vândut pământul unui „nătăfleț”, ducându-se în altă parte. Dar, vai, „nătăflețul” a devenit
milionar pentru că a perseverat și a găsit ce alții nu au văzut.
În fine, Don și Sam nu s-au descurajat și au plecat mai departe și mai departe. Vă dați
seama ce greu îi era Marthei să stea singură pe continent...singură cu un băiețel într-o casă
mare, dar fără cel pe care-l iubeau. Așa se face că Martha s-a hotărât să plece în căutarea
soțului...să-i facă surpriză. Din fericire, Don a aflat și i-a iești în întâmpinare pentru că
Martha, cu tot curajul pe care-l avea, nu prevedea greutățile pe care le poți întâmpina în
Alaska.
La început, Sam, asociatul său, a fost cam supărat: Ce să caute o femeie aici, în inima
zăpezilor? Dar mai târziu, a trebuit să recunoască: Măi, Don, să știi că nevasta ta e strașnică!
Ce bine se descurcă aici și ce ajutor ne dă! Dar încă nu venise timpul ca Martha să-și
descopere toate calitățile de eroină. Cred că sunteți curioși să aflați, nu-i așa?
Ei, bine, cei trei s-au hotărît să plece pe continent pentru că vremea urma să se strice.
Era ultima zi de ședere. Chiar înainte cu câteva ore de îmbarcare pe un vas curier, Don a văzut
un cerb pe care l-a doborât și a plecat în gabă să-l ducă pe vapor. În timpul acesta, Martha s-a
dus să mai arunce o privire prin cabană... Povestea e lungă, însă vă spun doar atâta. Urcându-
se spre mină - își uitase o piatră foarte scumpă acolo și de fapt acesta era unul dintre motivele
pentru care a mai zăbovit - a început o furtună grozavă și s-a produs o aluncare de teren, iar
Martha s-a rănit la cap, la picior și la mână. De fapt erau fracturi serioase! Nu știu cât a zăcut
acolo, dar când s-a trezit din leșin, se simțea îngorzitor... Cu ultimele puteri a încercat să se
miște și să ajungă la cabană, care era destul de departe.
Timp de luni de zile, Martha a trebuit să facă față vieții de Alaska singură. Nu i-a fost
ușor, dar cu multă perseverență, organizare a timpului și a vieții în cele mai mici amănunte,
Martha a supraviețuit și, în plus, a trebuit să aducă pe lume și o fetiță. Târziu, a fost
descoperită de niște indieni care au ajutat-o să se îmbarce și să ajunmgă pe continent.
Poate vreți să știți ce a pățit Don? Barcuța cu care urma să ducă cerbul la vapor s-a
lovit de stânci din cauza furtunii și s-a făcut bucăți. Din fericire, a fost ajutat de un indian să
ajungă pe o mică insuliță de unde a încercat să ajunmgă înapoi la Martha, însă indianul a
considerat că n-are nicio șansă să ajungă și i-a ars încălțămintea. Când vremea s-a îmbunătățit,
a reușit să ajungă pe continent, unde toată familia s-a reunit. Ei, ce mai ziceți? Nu-i așa că
Martha a fost o femeie grozavă? Haideți să învățăm ceva din perseverența și din dorința ei de
a depăși obstacolele.

13
 Miercuri 19 februarie 2020
Văduva și judecătorul nedrept

Luca 18: 1-5 Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi
să nu se lase.
Haideți să vedem despre ce este vorba. Într-o cetate era un judecător care de
Dumnezeu nu se temea, şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă care
venea des la el şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în ceartă cu paraşul meu." Multă vreme n-a voit
să-i facă dreptate. Dar, în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem, şi de oameni
nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu
tot vină să-mi bată capul."
Aparent, există o contradicție între primul verset - Isus le-a spus o pildă, ca să le arate
că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase - și parabola cu văduva și judecătorul
nedrept. Să vedem de ce. Scopul pildei este să ne învețe să fim perseverenți în privința
rugăciunilor adresate Tatălui. Până aici este clar, dar povestirea cu judecătorul care nu-și
îndeplinea slujba și, mai mult, era lipsit de orice respect față de oricine ne aruncă în ceață.
Cum să fie comparat Dumnezeu cu acest om lipsit de rușine? Ei, bine, Domnul vrea să ne
învețe lecția stăruinței, a perseverenței, punând cele două personaje în antiteză. Cu alte
cuvinte, dacă acest judecător care nu-și respectă fișa postului și chiar ar trebui dat afară din
job, după îndelungile străduințe ale văduvei catadicsește să-i facă dreptate, chiar avea
dreptate, atunci Dumnezeu, care este dragoste, de abia așteaptă să ne asculte și să ne salveze
din orice situație încurcată.
Bine, bine, poate veți spune, de ce este nevoie de stăruință dacă El vrea să ne ajute așa
de mult. Știți de ce? Pentru că rugăciunea stăruitoare nu-L schimbă pe Dumnezeu, nu-L
convinge pe El să ne asculte, ci ne schimbă pe noi, ne conștientizează de nevoia noastră cea
mare: ajutorul Său. Copii, fără Dumnezeu noi nu putem face NIMIC. Da, nici măcar o
respirație nu am putea să o realizăm...Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Acestea sunt
cuvintele Domnului.
Și acum să ascultăm încheierea pildei: Domnul a adăugat: "Auziţi ce zice judecătorul
nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El (adică
perseverează – nota mea) măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în
curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţa pe pământ?"
Aici este problema. Noi cum stă la capitolul credință în El? Vă spun un secret: Și
credința va crește prin perseverența de a-L cunoaște pe El în fiecare zi. Haideți să fim
perseverenți, pentru că Domnul va da viața veșnică celor ce prin stăruința în bine caută
slava, cinstea și nemurirea (Romani 2:7).

Joi 20 februarie 2020

Video motivațional

14
 https://www.youtube.com/watch?v=Du7qnCcfzB4

Vineri 21 februarie 2020

Domnul Isus și ucenicii săi – perseverența de a-i forma

Luca 9: 33.34. Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați
unul cu altul pe drum.” Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să știe cine este
cel mai mare.

Știți că Domnul Isus Și-a ales pe 11 dintre elevii Săi. Ce-i drept, unul dintre ei a venit
singur; ba a mai fost și recomandat de ceilalți, de parcă Domnul avea nevoie de asta. În fine,
Domnul avea o clasă de 12 elevi și timp de 3 ani și jumătate s-a ocupat de formarea lor. Multe
lucruri au avut de învățat, iar altele, chiar de dezvățat. Care erau acestea? Pentru că nu este
timp să abordăm prea multe, mă voi opri doar la unul care este amintit de vreo 5 ori în
Evanghelii…chiar în toate (în Luca de două ori), de unde tragem concluzia că este important,
nu?

Ei bine, haideți să vedem ce zice dr. Luca: „Apoi le-a venit în gând să știe cine dintre
ei ar fi cel mai mare”. Cum le-o fi venit gândul ăsta, nu știu. Apoi Marcu notează și el același
episod: La întrebarea: „Despre ce vorbeați pe drum, ei tăceau pentru că se certaseră între ei ca
să știe cine este cel mai mare.” Matei, care de bună seamă era de față, mai adaugă un amănunt
important din această discuție: „Ucenicii l-au întrebat pe Domnul: Cine este cel mai mare în
Împărăția cerurilor? Ce trist trebuie să fi fost Domnul care știa că legea cerului este slujirea.
Și ca să nu o mai lungim atât, aflați că și în noaptea în care Domnul a luat cina cu ucenicii,
adică înainte de a merge în Ghetsemani, ucenicii încă erau frământați de același lucru. Luca
22: 24 „Între apostoli s-a iscat o ceartă ca să știe care dintre ei avea să fie socotit ca cel mai
mare.”

Copii, cum v-ați fi purtat voi cu așa elevi, dacă ați fi fost profesorul lor (copiii
răspund). Hai, odată i-ați fi învățat, cum a făcut Domnul, care le-a dat și o lecție practică, că
așa înveți mai bine. A luat un copil și le-a spus că acesta nu era frământat de așa probleme.
Uite, le-a spus Domnul: Ca el să fiți dacă vreți să ajungeți în cer. Altă dată i-ați fi mustrat,
cum a făcut și Domnul care le-a spus că „trebuie să trăiască în pace unii cu alții” (nu cm

15
 făceau ei – nota mea). Dar din nou și din nou aceeași problemă! Poate că unii dintre noi ne-am
fi mâniat, sau, mai rău, am fi renunțat la așa elevi încăpățânați și orgolioși. Dar Domnul nu a
făcut-o. El a perseverat. Știți cum le-a răspuns la cina din camera de sus, cu câteva ore
înainte de prinderea Sa? A luat un lighean și le-a spălat picioarele și credeți-mă că nu erau
prea curate, iar unele dintre ele urmau să-L ducă la moarte pe Domnul. Dacă vreți să fiți cu
Mine, trebuie să fiți slujitorii celorlalți, iar dacă Eu, Domnul am făcut aceasta și voi sunteți
datori să vă spălați picioarele unii altora.

Copii, haideți să ne gândim la noi: Poate nu mergeți până acolo să vă doriți locul cel
mai de sus, dar nu-i așa că voi aveți dreptate mai mereu, nu-i așa că vă considerați mai isteți
decât mulți alții din clasă, și faceți în așa fel să se știe, nu-i așa că mi-e greu să mă aplec să iau
eu ambalajul de jos, mai ales că nu l-am aruncat eu, sau nu m-a văzut cineva că l-am
aruncat…și lista continuă.

La sfârșit, vreau să vă spun o veste bună. Toți elevii Domnului au învățat să-i iubească
pe ceilalți așa cum a făcut și Domnul. Ba și-au mai dat și viața pentru alții. Până la urmă,
perseverența Domnului a dat roade. Sper că și la voi va fi așa. Voi ce ziceți?

SĂPTĂMÂNA 7/22 (24-28 FEBR. )

Tematica lunii: PERSEVERENȚA (stăruința, determinarea, motivația) vs. delăsarea,

indiferența, lenea

S 7/ 22 Algoritm CONȚINUTURI
săptămânal
24-28 FEBR.

LUNI Pasaj biblic în

legătură cu Ascultarea de Dumnezeu și educația copiilor
24
perseverența
16
FEBRUARIE Deut. 6:1-25

MARȚI O povestire Istoria balerinului Li Cunxin

interesantă
25 https://www.youtube.com/watch?v=6_4-229Ql-E
(din istorie,
FEBRUARIE
contemporană)
MIERCURI Personaj biblic Stăruința unei mame
reprezentativ
26 Matei 15: 22. Şi iată că o femeie canaanita a venit
pentru
din ţinuturile acelea şi a început să strige către
FEBRUARIE valoarea
El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David!
studiată
Fiica mea este muncita rău de un drac." El nu i-a
răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au
apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul,
căci strigă după noi."

JOI Activitate
practică, joc, O exemplificare a perseverenței (desene
27 exemplificare animate)
FEBRUARIE
https://www.youtube.com/watch?
v=pN75yFJ7lf4
VINERI Domnul Isus
– modelul Stăruința Domnului Isus de a împlini planul
28 nostru
de mântuire (Ghetsemani)

FEBRUARIE Luca 22:44: „A ajuns într-un chin de moarte și a

început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se
făcuse ca niște picăturimari de sânge care cădeau pe
pământ”.

Luni 24 februarie 2020

Deut. 6:1-25

Ascultarea de Dumnezeu și educația copiilor

Marți 25 februarie 2020

Istoria balerinului Li Cunxin

17
 Li Cunxin era un băiat de 11 ani și locuia cu părinții și cei șase frați într-una dintre
cele mai sărace provincii ale Chinei numită Shandong. Într-una din zile, la școala unde învăța
a venit o delegație condusă chiar de soția lui Mao și care selecta copii pentru a-i forma la
școala de balet din Beijing. Era 1972, an ce reprezenta culmea revoluției culturale a lui Mao.

Providențial, Li a fost selectat din sute de elevi. Pentru că nu mai dansase niciodată
până atunci, exercițiile la care era supus erau cumplite. Picioarele sufereau îngrozitor, iar
întinderile de mușchi și ligamente erau extrem de dureroase. După 16 ore de exerciții zilnice
cădea epuizat, de cele mai multe ori cu lacrimi în ochi, gândindu-se la familia lui care locuia
la 1000 de km distanță.

Într-unul dintre interviurile sale, Li spune astfel: „În copilăria mea am suferit mult din
pricina regimului lui Mao. Încă văd în ochii mamei disperare că nu are ce ne pune pe masă. Și
totuși noi credeam că suntem națiunea cea mai privilegiată de pe pământ. Credeam că dacă îl
urmam pe Mao vom ajunge în Paradis. Aș fi sărit și de pe acoperiș pentru el. Iar faptul că
eram atât de aproape de el în Beijing, ăl simțeam ca pe o favoare. Pe de altă parte, mă
gândeam că dacă voi reuși în ce fac, îmi voi putea ajuta și familia să iasă din sărăcie.”

După 7 ani de muncă asiduă, în timpul unui schimb cultural dintre China și USA, a
fost selectat să plece în Texas. Acolo, văzând o altă față a lumii, se hotărăște să rămână, fapt
ce-i atrage disgrația regimului din China. Închis în ambasada chineză, este amenințat cu
moartea și doar de teama scandalului care ar fi urmat, nu este linșat de conaționalii săi.
Ajunge prim-solist al Academiei de Balet din Houston. În 1995 s-a căsătorit cu balerina
McKendry și s-a mutat în Australia.

Ajuns acolo, și-a dorit mult să-și ajute frații; așa că a fost o vreme, când avea două
servicii. Se scula la 5, exersa la balet, apoi mergea la 8 la cel de-al doilea job și se întorcea
după amiază la repetițiile de la Operă. Așa a reușit să-și ajute frații să intre în afaceri: unul în
transport, altul în producția de alimente, altul să-și deschidă restaurat ș.a.m.d. La sfârșit, după
ce le-a și făcut o vizită fraților săi, Li a spus: Mi-am împlinit visul din copilărie.

În 2003, a scris și o carte, „Ultimul dansator al lui Mao”, carte care a fost și ecranizată
în 2009. În film este o scenă în care părinții lui Li sunt invitați să-l vadă în America. În rolul
părinților sunt profesorii de balet din China, aceasta fiind dorința balerinului.

Privind la viața lui Li, ne dăm seama că nu ar fi realizat nimic în viață dacă nu ar fi
fost perseverent și motivat în atingerea obiectivelor. Fie ca exemplul lui să ne motiveze și pe
noi!

https://www.youtube.com/watch?v=6_4-229Ql-E

Miercuri 26 februarie 2020

18
 Stăruința unei mame

Matei 15: 22. Şi iată că o femeie canaanita a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige
către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncita rău de un
drac." El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat
stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi."

Domnul Isus a plecat din Galileea și a venit într-un ținut în care populația era formată
din multe minorități. Deși a vrut să rămână neobservat, pentru că iudeii erau pe urmele Sale
și-L învinuiau că distruge toate învățăturile pe care le moșteniseră, totuși prezența Sa a fost
observată. O femeie canaanită, a cărei fetiță era bolnavă, L-a implorat să-i vindece copilul. De
mirare a fost că Domnul nu i-a răspuns nimic. Aproape că nu ni-L imaginăm pe Domnul în
această postură. Dar să vedeți ce s-a mai întâmplat! Cu cât striga femeia mai tare, cu atât
ucenicii îl rugau „stăruitor” să-I spună să plece. Îmi și imaginez ce priviri îi aruncau femeii
care striga din răsputeri: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncita
rău de un drac."

Până la urmă, Domnul răspunde, dar nu ucenicilor, ci femeii. „Eu nu sunt trimis decât
la oile pierdute ale casei lui Israel", cu alte cuvinte, Eu nu vindec decât pe cei care sunt evrei.
Ei au toate drepturile, voi nu. Voi ce ați fi făcut în locul ei? V-ați fi simțit jigniți, discriminați,
ați fi plecat spunând: Cine m-o fi pus să-L rog... parcă nu știam eu cum sunt toți evreii? Nimic
din toate acestea nu s-a întâmplat. Ba mai mult, „ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne,
ajută-mi!" Și Domnul nici acum „nu S-a lăsat înduplecat” și a continuat în același fel în care
începuse: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!"
Acum, dați-mi voie să vă spun cum se simțeau ucenicii. Am aruncat o privire spre ei și
m-am lămurit după mimica lor: „Bine i-a spus învățătorul. Sigur că ei sunt niște câini pentru
noi. Auzi tupeu să-L dranjeze pe Învățătorul!” Dar femeia nu a renunțat la cererea ei. Era
prea disperată, iar dragostea pentru fiica ei nu o lăsa să tacă. „Da, Doamne", a zis ea, „dar şi
căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor”, cu alte cuvinte: Știu cum mă
privește pentru că sunt obișnuită cu asta... toți evreii ne consideră așa, dar inima îmi spune că
Tu ești altfel, Tu poți să mă ajuți și te rog, salveaz-o!
Și atunci, Domnul îi spune: „O, femeie, mare este credinţa Ta; faca-ti-se cum voieşti,
iar Matei adaugă: „Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela”.
Acum, ce mai putem spune, noi, ucenicii? Nimic! De fapt, Domnul a vrut din prima
clipă să asculte rugămintea femeii, iar femeia a fost încurajată de Domnul, în ciuda cuvintelor
care spuneau altceva, căci iubirea are ochi foarte buni și ea a văzut ce nu au văzut ceilalți, însă
Domnul a dorit să le dea o lecție ucenicilor săi. A fost dureroasă, dar au învățat-o căci tocmai
ei au scris-o. Și încă ceva, atunci când Domnul a spus: „Eu nu sunt trimis decât la oile
pierdute ale casei lui Israel", de fapt El i-a mustrat pe ucenici spunându-le că ei nu se ocupă
de aceste suflete pierdute pe care Casa lui Israel ar fi trebuie să le conducă la Dumnezeu.
La final, aș dori să nu uitați de credința stăruitoare a femeii pe care Domnul a lăudat-
o: „O, femeie, mare este credinţa Ta” și care i-a adus vindecare fiicei sale.

19
 Joi 27 februarie 2020

O exemplificare a perseverenței (desene animate)

https://www.youtube.com/watch?v=pN75yFJ7lf4

Vineri 28 februarie 2020

Stăruința Domnului Isus de a împlini planul de mântuire (Ghetsemani)

Luca 22:44: „A ajuns într-un chin de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I
se făcuse ca niște picăturimari de sânge care cădeau pe pământ”.

După ultima cină pe care a luat-o cu ucenicii Săi, Domnul Isus s-a îndreptat către
grădina Ghetsemani ce se afla dincolo de pârâul Chedron. Era un loc retras, unde mergea de
obicei să Se roage. Ca de obicei, i-a luat pe cei trei, Iacov, Ioan și Petru, ceilalți opt, rămânând
la intrarea grădinii să se roage (Iuda deja plecase să-și împlinească planul ucigaș). Toți
simțeau că ceva teribil urma să se întâmple cu Domnul lor, dar erau așa de speriați, încât nici
nu știau cum să se poarte. „Spunându-le că a sosit ceasul să se împlinească cuvintele
Scripturii, ucenicii i-au spus: „Iată aici două săbii”. „Destul”, le-a spus Domnul. Cu alte
cuvinte, voi nu înțelegeți ce urmează acum. După înviere veți pricepe.

Și îndemnându-i să se roage pentru El, pentru ei, Domnul S-a depărtat puțin și
aruncându-Se la pământ, Se ruga „și mai fierbinte, iar sudoarea I se făcuse ca niște picături
de sânge care cădeau pe pâmânt”. Pentru ce Se ruga? Pentru noi, pentru ca planul de salvare al
omului să fie dus la bun sfârșit. Dacă Domnul Isus ar fi abandonat lupta, neamul omenesc ar fi
fost pierdut pentru veșnicie. De trei ori, Domnul S-a cutremurat în fața păcatelor, căci ființa
Lui imaculată nu suporta Să ia asupra Sa toate păcatele noastre începând cu Adam și
terminând cu ultimul om ce se va naște pe Pământ. Se temea că Tatăl Îl va părăsi din pricina
păcatelor. Și atât de mare a fost chinul Său, încât vasele de sânge periferice s-au spart și
sudoarea I s-a transformat în sânge.

Dar slavă lui Dumnezeu că Domnul a luat asupra Sa vina noastră, pentru ca prin
moartea Sa noi să fim salvați. Prea puțin înțelegem din ce s-a întâmplat atunci și toate
veșniciile nsefârșite nu vor ajunge ca să pricepem de ce ne-a iubit Dumnezeu și a murit pentru
noi. Și-n tot acest timp, ucenicii dormeau...De trei ori s-a târât Domnul până la ei, rugându-I
să vegheze împreună cu El și să-L susțină în rugăciune și de fiecare dată ei dormeau.

20
 Când hotărea de a merge înainte a fost luată, Domnul S-a ridicat curajos și a pornit să-
Și întâlnească omorâtorii. Cu o perseverență ce numai dragostea o poate da, Mântuitorul
nostru a răbdat toate chinurile pentru ca noi să fim salvați. Și chiar pe cruce, Domnul a fost
din nou ispitit să renunțe la salvarea noastră: „Dacă ești fiul lui Dumnezeu, dă-Te jos ca să te
credem... Pe alții i-a mântuit...să Se mântuiască pe El... Acestea erau cuvintele pe care
diavolul le inspira oamenilor. Într-o clipă Domnul nostru ar fi putut să se scuture de suferință,
să-Și ia chipul de Dumnezeu și să ne lase în păcatele naostre. Dar El nu a făcut-o.

Copii, de câte ori ne vine să abandonăm un proiect, o temă grea, studiul zilnic la un
instrument, pregătirea pentru un examen, lupta împotriva unui obicei rău, a unei ispite care
caută să ne copleșească, haideți să ne gândim la perseverența pe care a manifestat-o
Domnului Isus pentru a ne salva. Haideți să spunem împreună cu apostolul Pavel: „Pot totul
în Hristos care mă întărește.”

Concluzia privind perseverența (citat inspirat)

Perseverența înseamnă mai mult decât a suporta pur și simplu încercările sau
greutățile. Perseverența are legătură cu mintea și cu inima noastră, sau cu modul în care
reacționăm când ne confruntăm cu necazuri. O persoană care perseverează este curajoasă,
statornică și răbdătoare. Perseverența este „spiritul care poate să îndure lucrurile, nu pur
și simplu cu resemnare, ci cu o speranță înflăcărată. Este calitatea care îl ține pe om în
picioare în bătaia vântului. Este virtutea care poate să transforme cea mai grea încercare
în glorie, pentru că, în spatele durerii, ea este capabilă să întrezărească țelul final.

21