Crearea omului

Istoriei mantuirii in Sfanta Scriptura isi are originea in Cartea Facerii. Lumea este creata in 7
zile, actul creatiei atinge apogeul in ziua a 7-a, ziua in care are loc oprirea creatiei si apoi
odihna.
Crearea omului este mentionata de doua ori in Sfanta Scriptura :
(i) capitolul 1 sursa preoteasca (P)
(ii) capitolul 2 sursa Yahvista (J)
(i) Sursa preoteasca - omul nu a fost facuta prin porunca divina, ci printr-un act unic si
special, prin modelarea directa a taranei de catre Sfinta Treime, asa cum s-a stabilit la
Sirmium in anul 351 d. Hr, unde s-a clarificat formula „sa facem” din Fac.1:26 ca fiind
adresarea lui Dumnezeu-Tatal catre Dumnezeu-Fiul, o persoana distincta.
Omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (v. 26-27), chipul omului se refera
la intreaga persoana umana, dar mai ales la facultatile sale spirituale.
(ii) Sursa Yahvista - se concentreaza pe crearea omenirii si pe gradina Edenului. Primul om
numit Adam, de la ʼadama= pamant, facut din praful pamantului si suflarea in nari a vietii
(Fac. 2:7). Dumnezeu il pune pe om in rasaritul Raiului, in gradina Edenului care se
identifica prin doi pomi deosebiti: pomul vietii si pomul cunostintei binelui si raului. Pomul
vietii ofera nemurire celui care il mananca, iar pentru Sfintii Parinti el este prefigurarea
Mantuitorul. Pomul cunostintei binelui si raului apare numai in sursa Yahvista fiind asociat
cu nerespectarea poruncii lui Dumnezeu de a nu manca din el, neascultarea creaturi fata de
Creator. Dumnezeu dupa multe incercari alege sa-i faca un ajutor lui Adam din propria lui
coasta, astfel fiind creata femeia, Eva.

Concluzii principale ale cursului:

1. Dumnezeu este fara egal si nu are concurent. Prin Cuvantul si fapta Sa ne arata ca este
atotputernic;
2. Dumnezeu este cel care stabileste ordinea si rolul universului si emite Legea ce il
guverneaza;
3. Creatia isi dezvaluie perfectiunea dar si conformitatea cu planul divin;
4. Om este regele creatiei, el fiind creat prin implicarea directa a Sfintei Treimi: „sa facem
om”, iar restul creatiei este pus la dispozitia lui pentru folosinta in mod chibzuit.

Parintele Dumitru Staniloae in Teologia Dogmatica prezinta calea mantuirii omului, scopul
final al creatiei, plecand de la idea esentiala ca omul este o fiinta orientata in sus, spre cer,
destinata comuniunii cu Dumnezeu, pana la indumnezeirii lui, care se realizeaza “prin Fiul, in
Duhul Sfant”.
Putem spune ca la inceput a fost iubirea, pentru ca toate au fost create din bunatatea si iubirea
lui Dumnezeu, scopul celor create fiind participarea la comuniunea deplina cu peroanele
Sfintei Treimi. Dumnezeu a creat lumea pentru om, martorul slavei si bunatatii Lui, care se
poate bucura, in mod constient, de iubirea lui Dumnezeu : D. Staniloae “Dumnezeu
Cuvantul, fiind fara de inceput si fara de sfarsit, a creat lumea pentru a se impartasi si ea de
nesfarsirea Lui. Deci nu de o sfarsire in monotonie, ci de vesnica noutate a dumnezeirii. Fara
acest scop, lumea ar ramane in repetitia monotona a legilor sau in marginirea a ceea ce arata
ca poate.”

Dumnezeu nu a facut lumea dintr-o necesitate, El a creat lumea din libertate, numai cel liber
creeaza, creatia se naste din libertate, iar aceasta libertate exprima iubirea si atotputernicia
Lui. Fapturile nerationale au fost facute de Dumnezeu cu cuvantul (Fac. 1,3) iar cuvintele pe
care Dumnezeu le-a spus la creatie pentru fiecare lucru miscator sau nemiscator sustin si
acum creatia si o creaza continuu, pana la sfarsitul lumii avand in ele forta proniatoare. Omul
a fost creat cu insusi mainile Sale, actul special al crearii omului se vede si in zidirea lui ca
punte de legatura intre fapturile nerationale si Dumnezeu. Omul a fost creat la sfarsitul
creatiei pentru ca trebuia pregatita intai imparatia si abia dupa aceea urma sa aiba loc primirea
stapanului, ceea ce arata ca intreaga creatie a fost facuta pentru om, reprezentantul lui
Dumnezeu pe pamant si in legatura cu necesitatile omului.
Acest act special al creatiei omului arata, asa cum mentioneaza si Pr. D. Staniloae, inzestrarea
cu cele trei demnitati specifice persoanelor: imparateasca, profetica si preoteasca dar in mod
deosebit Dumnezeu prezinta omul ca mediatorul Lui, liantul dintre rational si nerational,
dintre spiritual si material. Din acest punct de vedere, omul este o fiinta duala fiind un
amestec de dumnezeiesc si omenesc, in acest mod el se poate bucura si gusta din fericirea
amandorura.
Intentia lui Creatorului in actul crearii omului a fost de a crea o persoana iubitoare dupa
modelul Sfintei Treimi. In acest sens, Dumnezeu pregateste materia pentru trupul din care il
va modela pe om, facandu-i acestuia chip de o frumusete deosebita si acordandu-i o functie
si o destinatie clara: stapanirea si transfigurarea lumii. Sufletul a fost creat in acelasi timp
fiind facut tot in mod direct din nimic, asa cum mentioneaza Pr. D. Staniloae: “a facut
Dumnezeu pe om deodata ca unitate de asa fel, ca insusi sufletul creat de Dumnezeu dupa
chipul Lui, a contribuit la formarea trupului sau, avand in el puterile formatoare ale trupului.
Daca intervenind ulterior moartea – ea descompune numai trupul, nu si sufletul, caci acesta
pastreaza in sine in continuare puterile formatoare ale trupului si toate urmele cele infaptuite
de el in trup, ceea ce-i va da sufletului putinta sa-si invieze trupul in specificul lui personal.
Unitatea aceasta intre suflet si trup, fara confundarea lor, le face pe amandoua o singura fire
umana.” Omul este singura fiinta din creatie care are pozitia verticala a corpului si in acelasi
timp privirea orientata in sus, spre tinta lui finala.

Referitor la legatura dintre Cartea Facerii din VT si NT, Pr. D. Staniloae s: “In Adam se
prefigura Hristos, nu ca unul ce va aduce in toti pacatul si moartea, ci ca unul care dimpotriva,
va aduce in toti cei ce vor voi eliberarea de pacat si de moarte. Intr-un fel, se incadreaza si
Hristos in umanitatea care a inceput prin Adam, dar Se incadreaza ca un altfel de inceput. E
urmasul lui Adam, dar in acelasi timp un urmas contrar lui Adam. Dar Hristos e prefigurat in
Adam si prin faptul ca El e Adam cel dinainte de cadere”. Astfel Adam fiind creat dupa
chipul lui Hristos, iar omul fiind chip al lui Dumnezeu presupune inaltarea omului spre
unirea cu Dumnezeu, devenind astfel si fiinta iconica. Chipul lui Dumnezeu a fost dat omului
si inscris in fiinta lui, asemanarea este ceea ce omul trebuie sa realizeze in temeiul acestui
chip, ca sarcina a vietii lui. Omul „chip al lui Dumnezeu” a primit doua insusiri esentiale :
iubire si libertatea care se intrepatrund, iubirea creeaza si sustine comuniune libera dintre om
si Dumnezeu, omul avand libertatea de a respinge relatia cu Dumnezeu, insa omul nu poate
indeparta harul divin.

Creatia are o ordine, o dinamica si un sens care i-au fost impregnate de Dumnezeu la creatie si
spre care se indreapta, fiind toate orientate spre Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea nu
pentru a o abandona ci pentru a o desavarsi prin indumnezeirea ei in Iisus Hristos. Valoarea
completa a omului s-a implinit prin nasterea Fiului lui Dumnezeu, in trup omenesc, si care a
inviat pentru mantuirea noastra, dandu-ne tuturor nadejdea invierii.

In perioada postului mare la slujba Liturghiei Darurilor se citesc doua pericope vechi-
testamentare din Cartea Facerii. Conform tipicului, in timp ce se da citire pericopei
evanghelice, o lumanare aprinsa, ce semnifica faptul ca toate profetiile sunt implinite in
Hristos, se asaza pe Sfanta Evanghelie. Dupa citirea, preotul ia lumanarea si cadelnita si
binecuvanteaza cu ele credinciosii rostind: “Lumina lui Hristos lumineaza tuturor“.