Modalitati de utilizare a inteligentelor multiple la limba romana

Una dintre importantele teorii recente din domeniul psihopedagogic este legată de numele
americanului Howard Gadner, care publică în 1983 lucrarea Teoria inteligenţelor multiple.
Autorul formulează ideea conform căreia nu există un singur tip de inteligenţă, fiecare dintre noi
fiind de fapt deţinătorii unui profil de inteligenţă. „Este de cea mai mare importanţă să
recunoaştem şi să dezvoltăm toată diversitatea de inteligenţe umane şi toate combinaţiile de
inteligenţe. Dacă recunoaştem acest lucru, cred că vom avea cel puţin o mai bună şansă de a ne
ocupa în mod adecvat de problemele pe care le întâmpinăm în viaţă.”
Teoria lui H. Gardner susţine că omul prezintă următoarele tipuri de inteligenţă:
1. Inteligenţa verbal-lingvistică;
2. Inteligenţa logico-matematică;
3. Inteligenţa vizual-spaţială;
4. Inteligenţa corporal-chinestezică;
5. Inteligenţa muzical-ritmică;
6. Inteligenţa interpersonală;
7. Inteligenţa intrapersonală;
8. Inteligenţa naturalistă.
Problema inteligenţelor multiple se regăseşte şi în cercetările autohtone. Astfel, autoarele Maria
Hadârcă şi Tamara Cazacu menţionează: „cunoaşterea profilului de inteligenţă de care dispune
un elev sau altul, a interesului şi dezinteresului elevului pentru anumite discipline şcolare îi va
permite cadrului didactic să personalizeze actul educaţional, stabilind strategii didactice de
diferenţiere şi individualizare a instruirii” [5, p. 21].
Dezvoltând acest tip de învăţare, profesorul stimulează elevii să devină capabili să elaboreze
proiecte personalizate de învăţare, să-şi asume responsabilitatea desfăşurării învăţării,
conştientizând, aplicând, (auto)evaluând, gestionând şi dobândind progresiv autonomie în
propria formare [1, p. 63].
Scopul cercetării aplicative a acestei teorii este studierea literaturii de specialitate şi relevarea
unui set de tehnici didactice care vor contribui la dezvoltarea inteligenţelor multiple la elevi.
Obiectivele cercetării aplicative vizează următoare acţiuni:
– determinarea profilului de inteligenţă la elevi şi realizarea în acest sens a unor demersuri
educative;
– valorificarea şi dezvoltarea inteligenţelor individuale la elevi bazate pe instruirea diferenţiată în
cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare;
– dezvoltarea atitudinii activ-participative a elevului în cadrul lecţiei şi sporirea motivaţiei
învăţării;
– formarea şi dezvoltarea competenţei comunicative a elevului.
Ipoteza cercetării aplicative. Procesul de formare şi dezvoltare a inteligenţelor multiple la elevi
poate deveni eficient dacă tehnicile şi mijloacele didactice utilizate de profesor sunt centrate pe
elev şi oferă posibilitatea ca acesta să perceapă, să înţeleagă şi să-şi valorifice potenţialul creativ.
Lucrând asupra cercetării şi implementării acestei teorii la clasă, este necesar ca profesorul să
propună elevilor, mai întâi, un chestionar, pentru a determina ce tipuri de inteligenţe
caracterizează colectivul de elevi. Identificarea profilului de inteligenţă permite stabilirea
metodelor didactice pe care le poate utiliza profesorul, de exemplu: învăţarea prin descoperire,
descoperirea prin analogie, eseul de cinci minute, harta conceptuală, metoda de explorare
mijlocită bazată pe demonstraţie prin scheme şi imagini. De asemenea, în organizarea
activităţilor extracurriculare care prevăd participarea la conferinţe, concursuri de creaţie, se poate
utiliza metoda proiectului sau a sintezei.
Ulterior, profesorul pune în faţa elevilor o serie de sarcini didactice care stimulează dezvoltarea
inteligenţelor multiple ale fiecărui copil şi care permit valorizarea tuturor elevilor, inclusiv a
elevului cu dificultăţi de exprimare, oferindu-le tuturor şansa de a avea satisfacţia propriei
reuşite. Deşi este foarte dificil să dezvolţi toate tipurile de inteligenţă în cadrul unei ore, totuşi
prin lucru în echipă – formă de activitate care facilitează învăţarea prin cooperare – elevii cu
profil de inteligenţă asemănător sunt stimulaţi să interacţioneze, să se simtă parte integrantă a
unui grup care le pune în valoare aptitudinea / talentul. Iată, de exemplu, cerinţele aplicate
elevilor în clasa a X-a în baza poeziei Cuplu de Ana Blandiana:
Grupul inteligenţei vizual-spaţiale, naturaliste:
– Realizaţi o reprezentare grafică a raportului eu – tu, aşa cum se configurează în poezia Cuplu
de Ana Blandiana (fig. 1).
– Stabiliţi relaţiile polare existente în poezie, încercând o clasificare a opoziţiilor care se
conturează la nivelul imaginilor artistice (fig. 2).
Grupul inteligenţei muzical-ritmică, interpersonală:
– Creaţi un portativ imaginar pentru textul poeziei, utilizând simbolurile cunoscute ale notelor
muzicale.
Grupul inteligenţei logico-matematică:
– Decodificaţi printr-un grafic sau printr-o formulă matematică mesajul poeziei (fig. 3).
Grupul inteligenţei lingvistice:
– Sintetizaţi, în 7-8 rânduri, ideile esenţiale expuse de colegii voştri din cele 3 grupuri.
Aceşti itemi au stimulat interesul elevilor, făcându-i să coopereze activ, distribuindu-şi rolurile în
grup, fără participarea profesorului, acesta având doar funcţia de îndrumător. Bazându-se pe
competenţele anterioare, elevii au fost capabili să realizeze cu uşurinţă sarcinile propuse.
În clasa a XI-a, după studierea romanului Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, se propun
patru variante de evaluare formativă. Elevii realizează unul dintre itemii propuşi (la alegere), în
funcţie de tipul de inteligenţă dominant.
1. Scrie un eseu de o pagină despre evoluţia personajului principal din romanul Pădurea
spânzuraţilor de L. Rebreanu, care să aibă ca motto întrebările lui Klapka din Capitolul 5: „Cum
să zic eu toate acestea pentru ceva... pentru un vis?” (inteligenţa lingvistică).
2. Prezintă într-un grafic dezechilibrul sufletesc al lui Apostol Bologa. Interpretează-l în 5-6
rânduri (inteligenţa logico-matematică) (fig. 4).
3. Asociază stările sufleteşti ale personajului cu elementele naturii identificate în roman
(inteligenţa naturalistă).
4. Comentează, pe o pagină, următoarea teză: Apostol Bologa – expresia unei crize morale şi
psihologice (inteligenţa intrapersonală).
Evaluând lucrările elevilor, s-a constatat că ei au realizat doar primele trei variante dintre cele
patru propuse. Aceasta denotă faptul că inteligenţa intrapersonală este mai puţin caracteristică
grupului de elevi supus experimentului.
Stimularea inteligenţelor multiple, în aceeaşi clasă de elevi, presupune favorizarea unui mediu de
învăţare interactiv, asigurarea dezvoltării unui climat favorabil activităţilor diferenţiate, crearea
premiselor pentru dezvoltarea gândirii critice a elevului.
În clasa a XII-a, dezvoltarea inteligenţelor multiple vizează implicarea activă a elevilor în diverse
activităţi de cercetare. Bunăoară, în cadrul Conferinţei ştiinţifice „Muncă, Talent, Cutezanţă”, un
grup de elevi au prezentat lucrarea Cosmologia, economia şi geopolitica în opera eminesciană
(fig. 5).
O altă activitate în care elevii au putut să-şi manifeste competenţele formate în cadrul orelor de
literatură română a fost Conferinţa ştiinţifică „Grigore Vieru, unspirit care a aprins cuvintele
neamului românesc” (fig. 6). Evoluţia elevilor a fost reflectată şi în cadrul Conferinţei ştiinţifice
„Mihai Eminescu, omul deplin alculturii româneşti”.
Aplicarea teoriei inteligenţelor multiple la clasă prezintă o serie de avantaje. Clasa devine un
adevărat laborator de cercetare, scopul nefiind doar acela de a-i antrena pe elevi în formularea de
răspunsuri şi întrebări, ci şi acela de a-i ajuta să descopere căile de a pune întrebările şi de a găsi
răspunsuri.
Elevii îşi pot dezvolta deprinderea de a sintetiza şi abstractiza mesajul unui text literar printr-o
formulă sau printr-o imagine / desen, îşi pot dezvolta imaginaţia, sunt motivaţi să înveţe, se simt
atraşi de activitate şi au posibilitatea de a explora.
Utilizarea acestei teoriei face învăţarea autentică şi relevantă, promovează autoevaluarea elevilor
în alegeri, decizii şi control, foloseşte o gamă largă de metode, tehnici şi procedee care reduc
gradul de dificultate al sarcinilor de învăţare. Aplicată cu discernământ, oferă o varietate de
activităţi, în scopul unei dezvoltări armonioase, potrivite cu particularităţile de vârstă ale fiecărui
copil.