INFRACŢIUNILE CONTRA VIEŢII -

OMUCIDEREA

În acelaşi sens cu dreptul intrenaţional, printr-o multitudine de tratate

şi convenţii, în dreptul autohton avem legea fundamentală care apără în
articolul 22 dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Avem în discuţie
o valoare socială de împortanţă primordială şi este firesc să fie protejată de
legea penală. Ceea ce caracterizează în principal subgrupul infracţiunilor
împotriva vieţii îl constituie valorile sociale ocrotite care privesc viaţa,
existenţa persoanelor.
Codul Penal român incriminează şi pedepseşte foarte aspru faptele ce
vizează această valoare socială prin articololele 174 – 179.

Omorul (art. 174 C.P.), omorul calificat (art. 175 C.P.), omorul
deosebit de grav (art 176 C.P.), pruncuciderea (art. 177 C.P.), uciderea din
culpă (art. 178 C.P.) şi determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 179 C.P.)
sunt cele mai grave infracţiuni care pot fi comise împotriva persoanei. Se
remarcă faptul că infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu
apare printre infracţiunile contra vieţii întrucât în acest caz, făptuitorul
urmăreşte producerea unor rezultate, altele decât suprimarea vieţii.
Aceste infracţiuni sunt incriminate sub denumirea generică de
„omucidere”. Este firesc pentru aceste infracţiuni să prezinte o serie de
caracteristici comune precum obiectul juridic generic – comun tuturor
infracţiunilor contra persoanei sau obiectul juridic special - dreptul la viaţă.
Obiectul material al infracţiunilor de omucidere este comun şi altor infracţiuni
precum vătămarea corporală sau violul şi constă în corpul unei persoane în
viaţă dat fiind faptul că acţiunea de suprimare a vieţii este desfăşurată asupra
corpului celui ucis.
Avem un subiect activ care poate fi în general orice persoană şi un
subiect pasiv ce răspunde aceloraşi atribute – orice persoană. Trebuie făcută
totuşi precizarea că în anumite situaţii, legea cere calităţi speciale pentru ca o
persoană să poată fi subiect activ sau pasiv într-o infracţiune de omucidere
(spre exemplu la infracţiunea de pruncucidere avem subiecţii infracţiunii
dinainte determinaţi cu exactitate de legea penală).
În ceea ce priveşte latura obiectivă, avem un element material care se
realizează de cele mai multe ori printr-o acţiune: descărcarea unei arme,
împungerea cu un obiect contondent şamd. dar nu este exclusă inacţiunea ca

1
mijloc de săvârşire a unei omucideri: lăsarea unei persoane bolnave fără
medicamentul care îi este necesar.
Latura subiectivă are importanţă în principal la infracţiunile de
omucidere pentru individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată.
În concepţia dreptului penal român, nimeni nu are dreptul să ia viaţa
unui om, chiar dacă victima şi-ar fi dat anterior consimţământul. Dreptul
nostru nu acceptă eutanasia ca faptă justificată, deşi scopul suprimării vieţii
persoanei îl reprezintă înlăturarea unor suferinţe insuportabile determinate de
o boală grea.1
Tentativa, în cazul infracţiunilor contra vieţii, este posibilă, cu
excepţia uciderii din culpă dar legea nu prevede sancţionarea ei decât în cazul
omorului (simplu, calificat sau deosebit de grav). Consumarea acestor
infracţiuni are loc atunci când se produce rezultatul cerut de lege adică
moartea victimei.2

Omorul.
Este o infracţiune contra persoanei ce constă în suprimarea prin orice
mijloace, cu intenţie a vieţii acesteia.
Omorul este cunoscut şi sub denumirea de “omor simplu”, denumire
utilizată pentru a nu fi confundat cu celelalte specii de omucidere (omorul
calificat, omorul deosebit de grav, uciderea din culpă).
Omorul are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la
dreptul la viaţă al persoanei iar ca obiect material, corpul victimei infracţiunii.
Subiectul activ poate fi orce persoană, subiectul pasiv de asemenea.
Omorul de realizează din punct de vedere obiectiv prin suprimarea
vieţii unei persoane adică prin orice activitate materială care va duce la
producerea acestui rezultat. Acest rezultat se poate produce ca urmare a unei
acţiuni sau inacţiuni. Elementul material al infracţiunii de omor este realizat şi
atunci când făptuitorul pune victima într-o situaţie periculoasă şi nu face
nimic pentru a împiedica producerea morţii acesteia.3 Fapta ucigătoare poate fi
săvârşită prin orice mijloace sau instrumente. Acestea pot fi clasificate în:
mijloace fizice, mijloace chimice precum şi mijloace psihice.4
Pentru stabilirea legăturii de cauzalitate trebuie stabilit gradul
contributiv al persoanelor implicate şi reţinerea în cauzalitate nu numai a
activităţilor care au determinat total sau parţial moartea victimei, cu
excluderea celorlalte cauze aparente precum şi acondiţiilor prilej.
1
Mihai Adrian Hotca, „Codul Penal Cmentarii şi explicaţii”, Ed. C.H. BECK, Bucureşti, 2007, pag 936;
2
Octavian Loghin, Tudorel Toader, „Drept Penal Român Partea Specială” – ediţia a 3a, Ed. Şansa, Bucureşti,
1999, pag 75;
3
Octavian Loghin, Tudorel Toader, op. cit., pag 77;
4
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag 68;

2
 Pe latură subiectivă avem o infracţiune care poate fi săvârşită doar cu
intenţie - directă sau indirectă, în funcţie de împrejurarea dacă subiectul activ
urmăreşte sau nu suprimarea vieţii victimei. Mobilul si scopul omorului nu au
relevanţă decât pentru o corectă individualizare a pedepsei (atragerea unei
circumstanţe agravante spre exemplu).
Actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt incriminate decât dacă se
prezintă sub forma complicităţii anteriare.
Tentativa la omor este incriminată şi constă în punerea în executare a
intenţiei de a ucide, executare care este întreruptă sau nu-şi produce efectul.5
Omorul este sancţionat de legea penală cu închisoare de la 10 la 20 de
ani şi interzicerea unor drepturi.

Omorul calificat.
Omorul calificat este o variantă agravată a omorului simplu, dar
prevăzută distinct în Codul penal, ca o infracţiune autonomă şi poate fi definit
ca fiind uciderea unei persoane cu intenţie în vreuna din împrejurările
prevăzute de art. 175 lit. a) - i) C. Pen. Dacă uciderea unei persoane, cu
intenţie, se realizează în prezenţa mai multor împrejurări din cele prevăzute la
art. 175 C. pen. , aceasta nu va duce la pierderea caracterului unitar al faptei,
însă de pluralitatea împrejurărilor se va ţine seama la aprecierea pericolului
social concret al omorului şi la periculozitatea infractorului, care se vor
reflecta în individualizarea pedepsei aplicate.6
Conceptual, omorul calificat nu diferă de omorul simplu decât prin
elementele circumstanţiale care indică un pericol social mai ridicat. Aceste
elemente circumstanţiale făcând parte din conţinutul infracţiunii de calificat
sunt în acelaşi timp caracterizante pentru această infracţiune.7 Vom trata în
continuare circumstanţele în care omorul devine calificat.
1. Premeditarea există atunci când hotărârea de a săvârşi o
infracţiune premerge executării infracţiunii în aşa fel încât între luarea
hotărârii infracţionale şi punerea în executare a acesteia s-a interpus un
interval de timp în care făptuitorul a desfăşurat o activitate constând în: luarea
de informaţii, procurarea de mijloace, căutarea de complici etc. Aşadar, pentru
ca hotărârea prealabilă de a săvârşi infracţiunea să constituie premeditare în
sensul legii penale trebuie ca acea hotărâre să fi fost neapărat exteriorizată în
acte de pregătire elementul timp luat in individulaitatea lui nefiind suficient.8

5
Mihai Adrian Hotca, op. cit., pag 944;
6
Ilie Pascu, Mihaela Gorunescu, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, 2008, Bucureşti, pag. 93;
7
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Ed. Academiei
Române, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag 176.
8
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane ş.a., op. cit., pag. 178;

3
 2.Omorul este săvârşit din interes material atunci când făptuitorul
urmăreşte aproprierea unor bunuri, drepturi sau foloase pe o cale aparent licită
prin uciderea persoanei care le are in patrimoniu sau care îl împiedică să
procedeze la această apropriere. Condiţiia esenţială pentru ca omorul să poată
fi catalogat drept săvârşit din interes material este ca făptuitorul să urmărească
obţinerea unor foloase materiale pentru sine sau să creadă că săvârşind omorul
va obţine acestea chiar dacă în realitate nu se va întâmpla acest lucru.
3. Omorul săvârşit asupra soţului sau asupra unei rude apropiate.
O asemenea faptă relevă un grad sporit de pericol social, obiectul juridic
special fiind în legătură cu viaţa de familie. În acest caz special avem un
subiect pasiv strict determinat în art. 149 C. pen. Şi avem cunoasterea de către
făptuitor înainte de săvârşirea omorului a relaţiei de rudenie pe care o avea cu
victima. Calitatea făptuitorului de rudă nu se extinde şi asupra participanţilor.
4. Omorul este săvârşit profitând de neputinţa victimei de a se
apăra când pe lângă această stare a victimei este îndeplinită şi condiţia ca
făptuitorul să fi cunoscut şi să fi profitat de această stare de neputinţă. Dacă
făptuitorul este în eroare privind starea de neputinţă atunci nu se va mai reţine
această circumstanţă.
5. Săvârşirea omorului prin mijloace care pun în pericol viaţa mai
multor persoane. Împrejurarea agravantă există atunci când făptuitorul a ales
pentru săvârşirea omorului un mijloc a cărui folosire este de natură să pună în
pericol viaţa mai multor persoane şi cu toate că şi-a dat seama de acest
pericol, prevăzând existenţa lui, s-a folosit de acel mijloc pentru săvârşirea
omorului.9 Trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii: mijloacele întrebuinţate
de făptuitor pentru săvârşirea infacţiunii să fie apte de a ucide şi alte persoane
iar făptuitorul trebuie să cunoască acest lucru.
6. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu sau publice ale victimei este o altă agravantă a omorului şi presupune
o împrejurare în care victima desfăşura o activitate de stat sau publică şi ca
omorul să fi fost săvârşit înlegătură cu aceasta iar victima să nu fi depăşit
cadrul legal al exercitării funcţiei. Subliniem faptul că exercitarea acestei
atribuţii este mobilul unic şi caracteristica principală a acestei agravante. Dacă
subiectul pasiv se regăsea în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu în
momentul săvârşirii infracţiunii dar mobilul a fost de altă natură (răzbunare,
invidie) nu vom mai aplica această agravantă.
7. Săvârşirea omorului pentru a se sustrage sau pentru a sustrage
pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse. Această
circumstanţă se individualizează prin scopul de a se sustrage sau de a sustrage
9
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane ş.a., op. cit., pag. 181;

4
pe altul de la urmărire, arestare sau executarea unei pedepse. Avem pe lângă
acest scop două condiţii: să fie pusă în mişcare o procedură de urmărire,
arestare sau de executare a unei pedepse faţă de făptuitor sau faţă de persoana
a cărei sustragere s-a urmărit prin săvârşirea infracţiunii şi făptuitorul să
svârşească uciderea persoanei în scopul de a sustrage pe el sau pe altul de la
urmărire, arestare sau executarea unei pedepse. Circumstanţa va activa chiar
dacă nu este atins scopul.
8. Omorul săvârşit pentru a înlesni sau pentru a ascunde săvârşirea
altei infracţiuni. Înlesnirea săvârşirii unei infracţiuni înseamnă facilitarea
comiterii acesteia. Intenţia directă ce caracterizează această modalitate o
deosebeşte de alte infracţiuni când acestea au ca urmare moartea victimei –
rezultat pentru care făptuitorul a acţionat din culpă. Infracţiunea vizată de
agent nu este necesar să se consume dacă se stabileşte cert că acesta a săvârşit
omorul pentru a înlesni săvârşirea altei infracţiuni. În cazurile în care
făptuitorul îşi atinge finalitatea urmată vom avea concurs de infracţiuni.10
9. Omorul săvârşit în public. Art. 152 C. pen. stabileşte noţiunea
de “săvârşit în public” şi circumstanţele în care se va reţine această agravantă:
într-un loc care prin natura sau destinatia lui este totdeauna accesibil
publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană; in orice alt loc
accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane; un loc
neaccesibil publicului, cu intentia insa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca
acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane; intr-o adunare
sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi
considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre
persoanele participante; prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul si-a
dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.
Tentativa la omor calificat este incriminată şi sancţionată
corespunzător.
Având în vedere un grad mai ridicat al periclului social, omorul
calificat se sancţionează mai aspru decât omorul simplu şi anume cu
închisoare de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Omorul deosebit de grav.

Omorul deosebit de grav, ca şi omorul calificat presupune săvârşirea
omorului în prezenţa unei circumstanţe agravante, raţiunea separării noţiunilor
fiind gradul sporit al pericolului social.
10
Mihai Adrian Hotca, op. cit., pag. 955;

5
 1. Omorul săvârşit prin cruzimi. Omorul se consideră săvârşit prin
cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a
produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult
suferinţele inerente acţiunii de ucidere. Făptuitorul utilizează în mod voit
anumite metode şi mijloace de chinuire a victimei. La aprecierea unui omor ca
fiind săvârşit prin cruzmi trebuie să se ţină seama, de asemenea, de aspectul
de ferocitate cu care făptuitorul a săvârşit omorul, trezind în conştiinţa celor
din jur un sentiment de oroare.11
2. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane.
Împrejurarea care atribuie omoruli un caracter deosebit de grav, în acest caz se
referă la numărul victimelor. Numărul victimelor infracţiunii ridică mult
periculozitatea socială a omorului şi îl caracterizează pe făptuitor ca fiind
deosebit de periculos ceea ce impune un regim de sancţionare mai aspru decât
cel prevăzut pentru omorul simplu sau pentru omorul calificat.12 Agravanta se
aplică numai dacă produce efectiv moartea acel puţin două persoane.
3. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai comis un omor.
Ne referim la un antecedent al făptuitorului (omor) care demonstrează
persistenţa sa în săvârşirea faptei şi îl caracterizează ca deosebit de periculos.13
Aplicarea agravantei implică un omor anterior care să nu fi fost săvârşit într-o
împrejurare care înlătură caracterul penal al faptei, ca de exemplu, în legitimă
apărare, deoarece, în caz contrar, nu se poate vorbi de omor în sensul
dispoziţiilor art. 174 C. pen. De asemenea nu activează această circumstanţă
agravantă dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune care a avut ca urmare
moartea unei persoane.
4. Omorul comis pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei
tâlhării sau piraterii. Pentru această circumstanţă agravantă esenţial este
scopul urmărit de făptuitor care trebuie să fie săvârşirea sau ascunderea
săvârşirii unei tâlhării sau piraterii. Întrucât tâlhăria şi pirateria prezintă ele
însele un grad de pericol social foarte ridicat face ca omorul săvârşit să
depăşească prin gravitatea sa atât omorul simplu cât şi omorul calificat. 14
Agravanta este individualizată prin scop.
5. Omorul săvârşit asupra unei femei gravide. Gradul de pericol
social al omorului astfel săvârşit decurge din împrejurarea că victima nu este
numai mama ci şi fătul pentru că odată cu suprimarea vieţii mamei se suprimă
şi produsul de concepţie. Cât şi prin periculozitatea făptuitorului care
evidenţiază caracterul inuman al faptei şi dispreţulpe care îl manifestă faţă de
11
Octavian Loghin, Tudorel Toader, op. cit., pag 90;
12
I. Dobrinescu, infracţiuni contra vieţii persoanei, Ed. Academică, Bucureşti, 1987, pag. 84.
13
I. Dobrinescu, op. cit. pag. 86.
14
T. Vasiliu, D. Pavel ş.a., Codul Penal comentat şi adnotat. Partea specială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1985, pag. 95;

6
viaţa omului în genere.15 Pentru existenţa acestui element circumstanţial
trebuiesc întrunite două condiţii: graviditatea victimei şi cunoaşterea decătre
făptuitor a stării de graviditate a victimei.
6. Omorul săvârşit asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori
asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu sau publice ale acestora. Această modalitate nu poate fi reţinută decât
dacă victima se afla înlăuntrul atribuţiilor de serviciu sau publice, scopul ei
fiind chiar protejarea persoanelor care exercită o anumită funcţie. S-a pus
problema discriminării, această agravantă referindu-se exclusiv ca o categorie
de persoane totuşi, la o analiză corectă se poate observa neîndoielnic faptul că
această agravantă face diferenţe între funcţii (care nusunt obligatoriu egale) şi
nu discriminare între persoane.
7. Omorul săvârşit de către un judecător sau procuror, poliţist,
jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora. Această modalitate este
introdusă recent, prin legea 278/2006, apariţia ei fiind determinată de tendinţa
de a nu face discriminare între funcţionari şi cetăţeni. Dacă magistratul,
poliţistul, jandarmul sau militarul, subiect activ al omorului nu se afla în
timpul serviciului sau infracţiunea nu are legătură cu aceste îndatoriri ori dacă
făptuitorul a exercitat abuziv îndatoririle de serviciu, agravanta nu este
incidentă.16

Pruncuciderea.
Pruncuciderea este fapta mamei care aflată într-o stare de tulburare
pricinuită de naştere îşi ucide imediat copilul nou-născut. Ne aflăm în prezenţa
unei infracţiuni contra vieţii ale căror elemente sunt strict determinate de legea
penală.
Astfel, obiectul juridic este acelaşi ca şi la celelalte infracţiuni
împotriva vieţii, iar obiectul material nu poate fi decât corpul copilului nou-
născut al mamei identificată cu făptuitorul.
Conţinutul constitutiv al pruncuciderii este similar cu cel al omorului
ţinând totuşi cont de elementele stricte şi exclusive ale acestei infracţiuni.
Situaţia premisă, privind din perspectiva subiecţilor infracţiunii cere
îndeplinirea a două condiţii şi anume: femeia gravidă să fi născut un copil viu
şi pruncul să fie nou-născut.
Pe latură obiectivă se observă faptul că elementul material constând
într-o acţiune sau inacţiune trebuie executat în perioada în care pruncul poate
15
Ilie Pascu, Mihaela Gorunescu, op. cit. pag. 109;
16
Mihai Adrian Hotca, op. cit., pag. 964;

7
fi considerat din punct de vedere medical, nou-născut. Urmarea imediată
constă în suprimarea vieţii noului-născut. Raportul de cauzalitate trebuie
stabilit la pruncucidere în două situaţii: pe de o parte trebuie să existe între
acţiunea sau inacţiunea de ucidre a mamei şi moartea noului-născut iar pe de
altă parte aceasta trebuie stabilită între starea de tulburare a mamei şi procesul
naşterii.
Actele preparatorii şi tentativa sunt posibile dar nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când s-a produs moartea copilului.
Pruncuciderea se sancţionează cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Uciderea din culpă.

Uciderea din culpă este fapta persoanei care din culpă a cauzat
moartea altei persoane.
Pericolul social al unei fapte săvârşite din culpă este întotdeauna mai
redus decât acela al unei fapte similare săvârşite cu intenţie. Această evaluare
diferită este valabilă şi în cazul omuciderii. Deşi uciderea din culpă prezintă
evident un grad de pericol social mai redus decât omuciderea săvârşită cu
intenţie, totuşi săvârşirea acestor fapte constituie o gravă ameninţare pentru
viaţa oamenilor şi pentru securitatea relaţiilor sociale.17
Subiecţii infracţiunii de ucidere din culpă nu sunt calificaţi cu excepţia
unor circumstanţieri speciale. Orice acţiune sau inacţiune de suprimare a
vieţiiunei persoane fizice poate constitui elementul material. Urmarea
imediată constă în moartea victimei. Simpla existenţă obiectivă a unei legături
de cauzalitate între o activitate şi rezultatul acesteia nu este suficientă pentru
realizarea conţinutului infracţiunii de ucidere din culpă. Organele judiciare
sunt obligate să verifice dacă acţiunea sau inacţiunea făptuitorului încalcă o
îndatorire legală sau convenţională ce îi revine.
Forma de vinovăţie a acestei infracţiuni se poate concretiza în culpă
cu prevedere sau culpă simplă în funcţie de împrejurarea dacă subiectul activ
prevede sau nu producerea morţii persoanei vătămate. Pentru existenţa culpei,
indiferent de modalitatea acesteia, făptuitorul trebuie să fie conştient de
împrejurarea că prin efectuarea acţiunii sau inacţiunii sale există un risc
substanţial şi nejustificat al apariţiei unor vătămări ale valorilor sociale. Riscul
ivirii rezultatului poate fi prefigurat, dar neacceptat, sau poate fi nereprezentat
deşi făptuitorul avea posibilitatea şi obligaţia prevederii rezultatului.18

17
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane ş.a., op. cit., pag. 195;
18
Mihai Adrian Hotca, op. cit., pag. 974;

8
 La uciderea din culpă, actele preparatorii sau tentativa nu sunt posibile
şi deci nu sunt incriminate.

Determinarea sau înlesnirea sinuciderii este o specie a omorului, ce

constă în inocularea altei persoanea ideii autosuprimării vieţii sau sprijinul
acordat unei persoane în vederea suicidului. Raţiunea incriminării acestei
fapte constă în aceea că de cele mai multe ori, activitatea specifică
elementului material al acestei infracţiuni este hotărâtoare pentru producerea
rezultatului letal.
Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând avea această
calitate orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile generale de răspundere
penală. Subiectul pasiv nu este circumstanţiat decât în cazul variantei agravate
[art. 179 alin. (2) C. pen.].
Elementul material constă în insuflarea unei persoane a ideii de a se
sinucide, adică de a o îndemna, convinge sau constrânge să-şi curme viaţa. Nu
realizează elementul material al acestei infracţiuni constrângerea fizică a
victimei, deoarece ea întruneşte condiţiile unui omor simplu. Elementul
material poate consta de asemenea in înlesnirea sinuciderii, adică orice sprijin
material sau moral acordat victimei în vederea sinuciderii.
Forma de vinovăţie pentru această infracţiune trebuie să fie intenţia
directă sau indirectă. Scopul şi mobilul faptei nu au relevanţă sub aspectul
existenţei infracţiunii dar pot fi luate în considerare cu prilejul individualizării
pedepsei.
Actele preparatorii sunt posibile dar nu sunt incriminate decât dacă se
prezintă sub forma complicităţii anterioare comisă de către o altă persoană
decât autorul. Tentativa nu este incriminată.
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii se pedepseşte cu închisoare de
la 2 la 7 ani şi cu 3 la 10 ani dacă e comisă în condiţiile [art. 179 alin. (2) C.
pen.].