Egiptenii prosperii aveau case mari si pamanturii.

Fiii lor urmau scolii si deveneau supusi

ai conducatorilor egipteni. Oamenii simplii lucrau pamantul, cresteau animalele, adunau
recoltele. Ei foloseau un shaduf, un dispozitiv ca o fantana cu cumpana, pentru a scoate apa din
rau, pentru culturii. Unii oamenii se ocupau cu olaritul, prelucrarea lemnului sau confectionarea
obiectelor din metal. Femeile se ocupau cu tesutul si coacerea painii.
Primele vase construite de egipteni erau din papura, dar mai tarziu s-au facut din lemn.
Piramidele au fost construite cu circa 4.500 de ani in urama. Ele erau locul unde se
inmormantau faraonii. Pentru a construi o piramida, blocurile mari de piatra au fost duse la
locul constructiei cu ajutorul barcilor. Oamenii au construit rame enorme si au urcat blocurile
rulandule pe butuci.
Vechii egipteni au fost cei mai talentati si mai dezvoltati producatori de mumii din
istorie. Pastrarea celor morti era un lucru important in cultura lor, si astfel au inventat un mod
complicat de a face acest lucru.
70 era numarul de zile in care egiptenii efectuau mumificarea sau imbalsamarea unui corp,
trebuind sa reziste mirosului de putrefactie in tot acest timp. La inceput introduceau prin nas un
carlig care ajungea la creier. Acesta era faramitat si apoi extras prin nas. Se facea o gaura in
corp prin care se extrageau toate organele interne, cu exceptia inimii. Gaura era apoi umpluta cu
panza si mirodenii; corpul era acoperit cu sare si era lasat sa se usuce. Dupa 40 de zile corpul
era infasurat cu grija in bandaje de in.
Ca semne distinctive egiptenii bogaţi purtau peruci, iar cei săraci purtau părul lung pe
spate sau în cozi împletite. De asemenea, până la vârsta de 12 ani, băieţii egipteni aveau capul
ras, păstrând doar o şuviţă lungă de păr. Inclusiv faraonul purta intotdeauna o peruca, numita
“nemes”, pentru a nu-şi lăsa la vedere podoaba capilară. Purtarea perucilor înlătura şi problema
păduchilor şi scutea persoanele deţinătoare de asemenea obiecte de vestimentaţie să-si mai
piardă timpul cu aranjarea părului.
Natura religioasă a civilizației egiptene a influențat contribuțiile acesteia la arta
antichității. Multe din marile lucrări ale egiptenilor antici reprezintă zei, zeițe și faraoni
(considerați și ei divinități). Arta Egiptului Antic este caracterizată în general de ideea de
ordine. Dovezi ale mumificării și construcției de piramide în afara Egiptului stau mărturie a
influenței sistemului de credințe și valori ale egiptenilor asupra altor civilizații, unul din
modurile de transmitere fiind Drumul Mătăsii.
Arta egipteană, cu marile sale forme de manifestare (arhitectură, pictură, sculptură etc.)
este așezată sub semnul fenomenului religios. Legătura vechilor egipteni cu zeii protectori ai
Egiptului este profundă și se manifestă atât pe pământ cât și în viața de dincolo — element
central al credinței egiptene străvechi, de aceea operele de artă egiptene au câteva elemente
comune. Toate au un anume imobilism: secol după secol s-au reprodus aceleași forme artistice,
s-au utilizat aceleași tehnici și aceleași materiale. Statuile faraonilor sau ale marilor demnitari
nu reprezintă trupul real ci mai degrabă ele proiectează o imagine ideală a unui om aflat într-o
comuniune permanentă cu zeii și deci aflat într.o stare de har divin. De aici rezultă caracterul
solemn al statuilor egiptene, senzația de măreție pe care aceasta o produce privitorului. Deși
artistul egiptean preferă să reprezinte profiluri umane, atunci când configurează chipul uman el
respectă o convenție impusă de credințele sale religioase. Omul răposat trebuie să privească fie
spre apus, spre lumea de dincolo — spre împărăția lui Osiris, fie spre răsărit, spre lumea de aici
unde răsare zeul-soare Ra. De-a lungul timpului s-au lucrat în Egiptul antic poate zeci de mii de
statui de bronz, piatră, lemn, aur— întotdeauna pictate. Artistul egiptean acorda culorilor o
semnificație anume, culorile fiind de fapt simboluri religioase. Roșul era o culoare negativă,
aceasta fiind culoarea zeului SETH, zeul deșertului lipsit de viață și de acea zeul morții, al
răului și totodată al dezordinii. Verdele, culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea bucuriei și
tinereții era închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii și a nemuririi ce stăpânea lumea de dincolo.
Tot astfel, culoarea neagră avea aceeași semnificație — negrul fiind culoarea pământului fertil
al Nilului – fluviu, care, prin revărsările sale, asigura “reînvierea“ veșnică a Egiptului an după
an și garanta puterea și prosperitatea țării. Albastrul era culoarea cerului și a zeului acestuia
Amon. Galbenul reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și de aceea avea
un caracter sacru, el fiind destinat numai în reprezentările zeilor și faraonilor. Albul—simbol al
purității și bucuriei era culoarea coroanei Egiptului de Jos.
Vechii egipteni au produs obiecte de artă pentru a servi în scopuri funcționale.Artiștii au
aderat la forme artistice și iconografice, care au fost dezvoltate în Vechiul Regat, în urma unui
set strict de principii care au rezistat influenței străine și schimbării interne. Standardele artistice
presupuneau linii simple, forme și zone plate de culoare combinate cu proiecția plană
caracteristică figurilor fără indicări spațiale - a creat un sentiment de ordine și echilibru într-o
compoziție. Imaginile și textele erau gravate pe morminte și zidurile templului, sicrie, stele și
chiar statui. Paleta lui Narmer, de exemplu, afișează figuri care pot fi citite ca hieroglife.Din
cauza normelor rigide care au guvernat, aspectul său este extrem de stilizat si simbolic, vechea
artă egipteană servind unor scopuri politice și religioase cu precizie și claritate. Artizanii
egipteni foloseau piatra pentru a sculpta statui și reliefuri fine, dar foloseau lemnul ca un
substitut ieftin și ușor de sculptat. Vopsele erau obținute din minerale precum fier ( roșu și
galben ocru ), minereuri de cupru ( albastru și verde ) funingine sau cărbune ( negru ), și calcar (
alb ). Vopselele putea fi amestecate cu gumă arabică ca un liant și presate, care puteau fi
umezite cu apă atunci când era nevoie. Faraonii foloseau arta pentru a înregistra victoriile în
lupte, decretele regale și scenele religioase. Cetățenii de rând au avut acces la piese de artă
funerară, cum ar fi statuile shabti și cărți ale morților, care au crezut că-i protejau în viața de
apoi.
În timpul Regatului Mijlociu, modele de lemn sau lut care descriu scene din viața de zi cu
zi a devenit populare în morminte Într-o încercare de a dubla activitățile care le trăiesc în viața
de apoi, aceste modele arătau muncitori, case, bărci și formațiuni militare, fiind reprezentări ale
unei vieți de apoi ideale. Evenimentele se reflectau în schimbarea atitudinilor culturale sau
politice. După invazia Hyksoșilor în a doua perioadă intermediară, fresce minoice au fost găsite
la Avaris. Cel mai elocvent exemplu ale unei schimbări politice în forme artistice provine din
perioada Amarna, unde figurile au fost radical modificate pentru a se conforma ideilor
religioase revoluționare ale lui Akhenaton. Acest stil, cunoscut sub numele de arta Amarniană, a
fost rapid și complet ștearsă după moartea lui Akhenaton și înlocuită cu formele tradiționale.
Arhitectura Egiptului antic include unele dintre cele mai renumite structuri din lume: de
la Marile Piramide din Giza la templele de la Teba. Au fost organizate proiecte de construcții
finanțate de către stat pentru scopuri religioase și comemorative, dar, de asemenea, pentru a
consolida puterea faraonului. Vechii egipteni au fost constructori calificați, folosind unelte
simple, dar eficiente și instrumente de reparare, arhitecții putând construi mari structuri de
piatră cu acuratețe și precizie. Locuințele interne ale egiptenilor de rând cât și ale nobililor, erau
construite din materiale perisabile, cum ar fi chirpici și lemn, care nu au supraviețuit. Țăranii
trăiau în case simple, în timp ce palatele de elita au fost structuri mai elaborate din cărămizi.
Câteva au supraviețuit ca palatele din Noul Regat , cum ar fi cele din Malkata și Amarna, ce
arată zidurile și podele bogat decorate, sculptate și pictate cu scene de oameni, păsări, bazine de
apă, divinități, desene și modele geometrice. Structuri importante, cum ar fi templele și
mormintele erau destinate să reziste pentru totdeauna, fiind construite din piatră în loc de
cărămizi. Prima clădire din piatră de mari dimensiuni a fost complexul mortuar al faraonului
Djoser. Cele mai vechi temple egiptene conservate, cum ar fi cele de la Giza, constau în săli
simple, închise cu dale de acoperiș susținute de coloane. În Regatul Nou, arhitecții au adăugat
coloane înalte, curtea deschisă și sălile hipostile-încăperi mari cu plafonul susținut de coloane,
fiind un stil standard până în perioada greco-romană. Cea mai veche și mai populară arhitectură
funerară în Vechiul Regat a fost Mastaba, o structură dreptunghiulară plată construită din
cărămizi. Piramida lui Djoser este o serie de mastabale stivuite una peste alta. Piramidele au
fost construite în Regatul Vechi și Regatul Mijlociu, dar faraonii din Regatul Nou le-au
abandonat, în favoarea mormintelor tăiate în piatră.
Religia vechilor egipteni era politeistă, iar numărul zeităților de ordinul sutelor. Religia
egipteană a fost o succesiune de credințe ale poporului egiptean începând din perioada
predinastică până la apariția creștinismului și islamismului în perioada greco-romană.
Ritualurile se făceau sub conducerea preoților sau vracilor (folosirea magiei fiind pusă însă la
îndoială). Toate animalele înfățișate și venerate în artă, scrierile și religiile Egiptului Antic
(pentru peste 3000 de ani)sunt originare din Africa. Templele erau centrul așezărilor egiptene,
servind ca centre administrative, școli, biblioteci și folosite și în scopuri religioase. Credințele în
zei și în viața de apoi s-au înrădăcinat în civilizația Egiptului antic de la începuturile sale,
regulile faraonilor fiind bazate pe dreptul divin al acestora. Panteonul egiptean a fost populat de
zei care au avut puteri supranaturale și erau convocați în ajutor sau pentru protecție. Cu toate
acestea, zeii nu au fost întotdeauna priviți ca binevoitori. Și Egiptenii credeau că furia acestora
trebuia să fie atenuată cu ofrande și rugăciuni. Structura acestui panteon s-a schimbat în
continuu, adăugând noi zeități ce au fost promovate în ierarhie, dar preoții nu a făcut nici un
efort pentru a organiza miturile și poveștile contradictorii într-un sistem coerent. Aceste
concepții diferite ale divinității nu au fost considerate de ei ca fiind contradictorii, ci mai
degrabă privite ca perspective din mai multe fațete ale realității.

Zeii erau venerați în templele de cult administrate de preoți care acționau în numele
regelui. În centrul templului se afla statuia de cult al zeului într-un altar. Templele nu erau
locuri de cult publice și numai în anumite zile de sărbătoare statuia zeului era scoasă din altar
pentru venerare publică. Altarul zeului era izolat de lumea exterioară și accesibilă numai
funcționarilor templului. Cetățenii se puteau închina statuilor din casele lor și amuletelor ce
ofereau protecție împotriva forțelor rele. După Regatul Nou, rolul Faraonului ca un intermediar
spiritual a fost tot mai ignorat, trecându-se la venerarea directă a zeilor. Ca rezultat, preoți au
dezvoltat un sistem de oracole pentru a comunica voința zeilor direct prin oameni.

Egiptenii credeau că fiecare ființă umană era compusă din componente fizice și spirituale.
Fiecare persoană avea pe lângă corp o SWT (umbră), un BA (personalitate sau suflet), un KA
(forța vitală) și un Ren (nume). Inima, și nu creierul, era considerată organul de gânduri și
emoții. După moarte, spiritul se elibera din trup și putea umbla în voie , dar era necesară
păstrarea rămășițelor fizice (sau un substitut, cum ar fi o statuie), ca o locuință permanentă.
Scopul final al decedatului a fost de a se alătura lui KA și BA și pentru a deveni un
"binecuvântat mort", ce trăiește pe un ANKH. Pentru ca acest lucru să se întâmple, defunctul
avea să fie judecat printr-un proces, în care inima persoanei era cântărită pe balanța justiției față
de pana din capul lui Ma'at. Dacă se consider demn, decedatul putea să-și continue existența pe
pământ în formă spirituală.
Marea Piramidă din Giza (numită și piramida lui Kheops) este localizată pe Platoul Gizeh
- orașul Gizeh, necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.
Aceasta este singura minune a lumii care nu necesită descrieri ale istoricilor din
antichitate sau ale poeților. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac speculații
referitoare la formă, mărime și prezentare. Este cea mai veche și totuși singura care a
supraviețuit timpului. Contrar părerii generale, numai Marea Piramidă a lui Kheops, nu toate
cele trei Mari Piramide, se află pe lista celor șapte minuni ale lumii antice.
Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcție din lume mai mult de 43 de
secole, până în secolul al XIX-lea în 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început,
146 m (azi 138 m) înălțime, latura de 227 m și cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Fețele
piramidei erau placate cu plăci șlefuite din calcar. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-
a Dinastie, în jurul anului 2560 î.Hr. pentru a servi drept mormânt acestuia.
Amon, zeu al soarelui
 Amon-Ra, Tatăl și Regele Zeilor; nu este tot una cu Ra, nu din toate punctele de vedere
 Anubis, Zeul Ținutului Sfânt, zeul ce ghida spiritele morților în lumea de dincolo
 Apis, zeu al fecundității, reprezentat printr-un taur alb cu pete negre
 Apophis, zeul-șarpe, răul în persoană; oamenii care pomeneau de el erau aspru pedepsiți
 Atum, zeul renașterii, este asociat cu scarabeul
 Bes, ocrotitorul familiilor și al oamenilor contra duhurilor rele și animalelor primejdioase
 Behem, unul dintre asociati lui Seth. Imaginea sa asociată era rinocerul.
 Geb, un zeu antropomorf, personificând Pământul
 Hapi, era unul din cei patru fii ai lui Horus, protector al tronului lui Osiris pe lumea
cealaltă. Este cel mai mare zeu[necesită citare] și are culoarea albastră
 Hnum, divinitate primordială, creatorul zeilor, a făurit și omul pe o roată de olărit
 Horus, zeu protector al Egiptului, este reprezentat cu cap de șoim
 Imhotep, om zeificat, arhitect regal, a construit prima piramidă (în trepte)
 Min, zeul fertilității masculine, protector al minelor și al agriculturii
 Nun, zeul râurilor
 Osiris, zeul vieții de apoi, al lumii de dincolo și al morților
 Ptah, patronul spiritual al meșteșugarilor, zeu creator, corpul său este mumificat
 Ra, personificarea soarelui, cel mai puternic din toți zeii
 Seth, stăpânul deșertului
 Sobek, zeul crocodil, al inundațiilor, cel care irigă câmpurile
 Sokar, zeul descompunerii și al întunericului
 Shu, zeu al aerului și al vântului
 Thot, zeu al cifrelor, al aritmeticii și al matematicii; are cap de ibis, dar animalul său
reprezentativ este babuinul