Sunteți pe pagina 1din 14

Problema copiilor autişti în

secolul XXI
I Noţiuni teoretice
Generalităţi
Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a
comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Autismul este o boală caracterizată prin
afectarea dezvoltării creierului, a abilităţilor mentale, emoţionale şi comunicaţionale ale
unei persoane. Cauzele autismului nu sunt cunoscute. Ele pot fi de natură genetică, iar
unele cazuri de autism au fost asociate traumelor, bolilor sau anomaliilor structurale
dinainte sau din timpul naşterii, incluzand mama bolnavă: (în timpul sarcini de rubeolă
sau rujeolă (pojar), fenilcetonuria netratată (o incapacitate a corpului de a controla
anumite substanţe chimice numite fenilcetone), lipsa oxigenului în timpul naşterii,
encefalita sau alte infecţii grave care afectează creierul la sugar). Semnele autismului se
dezvoltă aproape îndotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această afecţiune
este uneori diagnosticată abia mai târziu. În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci
când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească, nu răspunde sau nu interacţionează
ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă.
De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară"
surzi, deşi testele de audiometrie sunt normale. Autismul afectează modul în care copilul
percepe şi procesează informaţia senzorială. Severitatea autismului variază. O persoană
care suferă de autism poate avea numeroase simptome. Manifestarea bolii însă poate
diferi în intensitate, de la simptome uşoare la forme mai grave care pot afecta întreaga
existenţă a individului. Unele persoane pot avea simptome pe care altele nu le au, iar
unele din ele pot avea, la acelaşi individ, intensităţi diferite. Unii au nevoie de un însoţitor
în aproape toate domeniile vieţii lor cotidiene, în timp ce alţii pot fi capabili să
funcţioneze la un nivel foarte ridicat şi pot chiar să meargă la o şcoală normală.
Simptomele pot include1:
• Dificultate în comunicare - limbajul vorbit se dezvoltă de obicei greu sau deloc,
cuvintele fiind adesea folosite necorespunzător. E posibil ca bolnavul să
folosească mai mult gesturi decât cuvinte (sau alte moduri de comunicare non-
verbală). Există tendinţa bolnavului de a repeta cuvinte şi fraze (unii pot repeta
fără greşeală ştirile auzite la televizor) şi imposibilitatea de a-şi concentra atenţia
şi de a fi coerent;
• Nesociabilitate - o persoană care suferă de autism nu e de obicei prea interesată în
a avea relaţii cu alţii. Se poate ca ea să nu răspundă cu plăcere altora şi să nu îşi
privească în ochi interlocutorul. Un bolnav de autism petrece mult timp singur şi
nu depune prea mult efort în a-şi face prieteni (unii bolnavi se izolează refuzând
să schimbe mediul în care trăiesc);
• Simţuri diminuate sau prea dezvoltate - unii bolnavi de autism abia dacă răspund
la impulsurile celor cinci simţuri (se poate ca un copil autist să nu plangă dacă se
loveşte). Alţii pot avea simţuri foarte dezvoltate (un individ cu autism poate auzi
un zgomot după care să-şi acopere urechile pentru mult timp). E posibil ca un
copil cu autism să nu fie interesat în a intra în joc cu alţii (evită copii şi chiar
animalele) sau să nu fie capabil să intre într-un joc bazat pe imaginaţie;
• Excese în comportament - persoana care suferă de autism poate avea reacţii
exagerate sau poate fi extrem de pasivă, putând trece de la o extremă la alta.
Unele persoane pot arăta un interes obsesiv pentru un lucru (un obiect sclipitor
sau care se roteşte) sau o activitate (răsfoitul unei cărţi sau reviste). Unii bolnavi
fac mişcări repetate ale corpului, cum ar fi bătăile din palme, balansarea corpului
înainte şi înapoi, a capului (stereotipii). Pot fi agresivi cu ei înşişi şi / sau cu alţii.
Un bolnav de autism poate avea crize şi depresii.
Simptomele autismului pot dura pe tot parcursul vieţii, însă, deseori, pot fi
ameliorate prin intervenţii corespunzătoare şi prin tratament adecvat.
O persoană care are simptome de autism trebuie examinată de o echipă de specialişti care
trebuie să includă un medic psihiatru, un psiholog, un neurolog, un logoped şi un
consultant în probleme de educaţie. Sunt necesare şi alte analize cum ar fi: analiza

1
www.autism.ro

2
sângelui, scanare TC a creierului, scanare RMN a creierului, electroencefalograma.
Tratamentul autismului se bazează în primul rând pe educaţie. Acesta trebuie adaptat
fiecărei persoane în parte, în funcţie de simptome şi nevoi, deoarece fiecare autist
prezintă particularităţi proprii. Tratamentul poate include1:
• Terapie comportamentală - pentru a ajuta bolnavul să se adapteze condiţiilor sale
de viaţă (să se imbrace singur, să mănance singur, să folosească toaleta);
• Programe de integrare - care să ajute bolnavul să se adapteze lumii inconjurătoare
pe cât posibil (socializarea);
• Asigurarea unui mediu organizat de viaţă - este foarte important să urmeze o
rutină a activităţilor zilnice;
• Terapie audio-vizuală - pentru a-i ajuta în comunicare (pentru bolnavii de autism
la care comunicarea verbală este absentă se vor căuta metode alternative de
comunicare, cum ar fi comunicarea non-verbală: gesturi, imagini, etc);
• Controlarea regimului alimentar (unii dintre ei mănâncă foarte multă pâine);
• Medicamente - recomandate de medicul psihiatru;
• Terapie fizică - pentru a-i ajuta în a-şi controla stereotipiile. Le place foarte mult
apa şi unii înoată foarte bine;
• Terapia limbajului - logopedie.
Tratamentul mai poate să includă educarea bolnavului în a se descurca în situaţii
noi (să ceară ajutor, îndrumare, etc.). O persoană care suferă de autism are nevoie de
îndrumare în obţinerea unei slujbe şi în ceea ce priveşte modul de a se acomoda cu rutina
muncii zilnice. Familiile şi prietenii bolnavilor de autism au, de asemenea, nevoie de
sprijin. Cu cât sunt încurajaţi mai mult, cu atât se obişnuiesc mai bine să trăiască alături
de un bolnav de autism.
O persoană care suferă de o formă mai gravă de autism trebuie să se aştepte la
simptome noi sau la o înrăutăţire a celor deja existente, având nevoie de program
permanent de terapie. Autismul trebuie ţinut sub observaţie permanentă, iar tratamentul
trebuie mereu îmbunătăţit. O persoană care suferă de o formă mai puţin gravă de autism
poate să-şi îmbunătăţească starea odată cu înaintarea în vârstă.
Un bolnav de autism depinde de un asistent personal care să-i controleze comportamentul
1
www.sfatulmedicului.ro

3
şi să-l ajute în activităţile zilnice. Deoarece cauzele autismului nu sunt cunoscute, această
boală nu poate fi prevenită. Doar diagnosticarea şi tratamentul precoce pot diminua
efectele autismului, care însă nu se poate vindeca. Această boală are o frecvenţă mai mare
la băieţi decât la fete. Aproape 5 persoane din 10.000 suferă de autism, indiferent de
mediul social.
Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare
socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu
autism. Diagnosticarea din timp şi tratamentul adecvat au dus la creşterea numărului de
persoane cu autism care sunt capabile să trăiască independent atunci când ajung la vârsta
adultă.
Studii ale specialiştilor
Unele studii indică faptul că autismul poate fi influenţat genetic. Şansele sunt mai
mari ca 2 gemeni monozigoţi sau identici să aibă autism, spre deosebire de 2 gemeni
dizigoţi sau fraterni. Multe cercetări au fost concentrate pe descoperirea genei care
cauzează autismul, în timp ce altele au asociat boala cu un sistem imunitar slăbit sau
compromis. Alte studii au arătat faptul că depresia şi dislexia sunt frecvente într-o familie
unde autismul este prezent.
O parte din doctori cred că toxinele şi poluarea din mediu pot cauza autismul. În
micul oraş of Leomenster din Massachusetts, unde se află o fabrică de ochelari de soare,
se află mulţi oameni afectaţi de această boală. Majoritatea bolnavilor locuiesc în case care
au fost în bătaia fumului provenit de la fabrică. La indivizii cu autism au fost descoperite
2 tipuri de anormalităţi: disfuncţii în structura neuronală a creierului şi în ceea ce priveşte
biochimia creierului.
Multe familii au încercat ani de-a rândul tot felul de tratamente pentru a reduce
simptomele bolii. Unele medicamentele sunt folosite pentru îmbunătăţirea stării generale
a pacientului, dar nici un medicament primar nu s-a dovedit eficient pentru tratarea bolii.
Până acum, suplimentele ce conţin vitamina B6 şi magneziu au primit cele mai multe
laude. Combinaţia îmbunătăţeşte starea generală de sănătate şi atenţia copiilor în
aproximativ 45% din cazuri1. Oamenii de ştiinţă au mai descoperit, la oamenii afectaţi de
autism, cantităţi excesive dintr-un anumit tip de drojdie numită candida albicans în tractul

1
www.copilul.ro

4
intestinal. Celulele care regulează această substanţă au fost distruse, conform studiilor, de
antibiotice administrate copiilor pentru a se lupta cu infecţia urechii medii. După ce iau
antibiotice, cantitatea de drojdie creşte cu rapiditate, eliberând toxine în sânge, fapt care
ar putea afecta funcţionarea normală a creierului.
Regimul alimentar joacă, de asemenea, un rol important în viaţa copiilor ce suferă
de autism. Niveluri crescute de peptide au fost descoperite în urina indivizilor autistici,
datorită incapacităţii corpului lor de a descompune proteine precum glutenul, găsit în
grâu sau ovaz, şi caseina, din laptele uman şi de vacă. Părinţii care au înlăturat aceste
alimente din regimul copiilor au observat îmbunătăţiri considerabile în ceea ce priveşte
starea acestora.
În 1943 doctorul Leo Kanner a descris pentru prima dată11 copii care s-au
prezentat la clinica sa cu o combinaţie de grave deficite de vorbire marcate de
anormalităţi în interacţiunea socială şi o înclinaţie spre comportamente stereotipe,
repetitive şi ritualistice. Aceşti 11 copii au fost primii copii diagnosticaţi cu autism
infantil. Deşi denumirea iniţială a evidenţiat ca autismul infantil e observat în copilarie şi
documentele descriu comportamentul autist la copii, acum este clar ca autismul e văzut ca
o boală pe tot parcursul vieţii a carei tip şi severitate se modifică în timp odată cu
dezvoltarea individului. La 50 de ani după ce Dr. Leo Kanner, psihiatru la Universitatea
Johns Hopkins, a scris prima lucrare folosind termenul de autism pentru un grup de copii
cu probleme sociale, de comportament şi de comunicare severe, putem începe să
înţelegem şi să tratăm aceşti copii. Deşi afecţiunea nu poate fi vindecată, părinţii şi
doctorii trebuie să lucreze împreună pentru a trata şi a reintroduce aceşti copii în
societate.
La nivel structural a fost sugerat că creierul persoanelor cu autism este mai mare
şi că există anomalii la nivelul cortexului; că ar exista anomalii structurale şi celulare în
hipocâmp, amigdală şi cerebel. La nivel funcţional s-au arătat anomalii ale EEG, însă fără
să fi fost descoperit un tipar al acestora specific pentru autism sau o mai slabă coordonare
între diferite regiuni ale creierului; La nivel chimic (din analiza sângelui şi a urinei,
întrucît nu se poate studia creierul în mod nemijlocit) s-au emis ipoteze privind
disfuncţionalităţi la nivelul neurotransmiţătorilor; nivel ridicat de opoizi, peptide şi de
serotonină, nici una dintre aceste supoziţii nefiind pe deplin validată.

5
Pe de altă parte, factori genetici trebuie luaţi în consideraţie în cele mai multe
cazuri de autism. Studiile de pionierat ale lui Bernard Rimland (1964), având ca subiecţi
gemeni cu autism, au sugerat influenţe ale factorului genetic în apariţia autismului, lucru
confirmat prin studii ulterioare. S-a demonstrat, de exemplu, că gradul de concordanţă în
autism este mult mai mare în cazul gemenilor monozigotici decât al celor dizigotici (91%
după studii din 1989 ale lui Steffenburg şi altii, 69% după Bailey-1995) sau că între 2-5%
dintre copiii cu autism au un frate sau o soră cu autism.
După Bolton şi altii (1994) care au studiat 153 fraţi ai 99 de copii cu autism, 2,9%
dintre aceştia aveau autism, iar 2,9% autism atipic; după Szatmari (1993) 5,3% dintre
fraţii copiilor cu autism au tulburări pevazive de dezvoltare. După Fombonne riscul ca un
frate/soră al/a unui copil cu autism să aibă o tulburare din spectrul autismului este de
5-8%. Există şi o rată mai crescută de apariţie a altor tulburări la fraţii copiilor cu autism,
în mod special tulburări de limbaj (Bolton şi Rutter, 1990; Bolton,1994) sau incapacităţi
sociale (Macdonald s.a, 1989).
Există şi alţi factori, negenetici, implicaţi în apariţia autismului. Interacţiunea
dintre potenţialul genetic şi mediul biologic la nivelul pre- şi perinatal trebuie luate în
consideraţie. 10-15% dintre cazurile de autism pot fi asociate cu anumite anomalii
cromozomiale şi boli genetice (X fragil, scleroza tuberoasã, neurofibromatoza,
fenilcetonuria), infecţii pre- sau perinatale (rubeola, tusea convulsivă), intoxicaţii
timpurii, tulburări metabolice.
Aşadar, cauzele biologice, organice sunt responsabile de apariţia autismului şi
nicidecum părinţii. Aceştia nu sunt responsabili de apariţia tulburării, aşa cum a afirmat
Bettleheim, şi nici un mediu familial nefericit, sau stresul mamei în timpul sarcinii, sau o
traumă emoţională a mamei sau a copilului sau vreun alt factor psihologic. Teoria
“mamei refrigerator” a lui Bettleheim (1956, 1967) precum că autismul este consecinţa
lipsei de afecţiune a părinţilor, în special a mamelor, faţă de copilul lor s-a dovedit a fi
total eronată şi ale cărei consecinţe părinţii, mai ales cei francezi, le resimt şi acum.

6
II Studiu de caz
Date de identitate
Numele şi prenumele: Teo N.
Vârsta: 5 ani şi 5 luni
Sex: feminin
Definirea problemei
Gradul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană:
Antonia este veşnic agitată, în timpul activităţilor desfăşurate, la fundaţia pentru
copii autişti la care merge (se ridică în picioare atunci când nu-i convine ceva, deranjează
copiii în timpul lucrului, nu termină nici o lucrare începută). Vorbeşte neântrebată mai tot
timpul (dar fără a fi înţeleasă, limbajul ei fiind neinteligibil şi sărac), manifestă nerăbdare
întrerupându-şi colegii sau terapeutul. La toate acţiunile desfăşurate de ea tipă, chiar dacă
apoi lucrează.
Date familiale:
Numele şi prenumele părinţilor
tata Cornel
mama Camelia
Ocupaţia părinţilor
tata şofer
mama casnică
Bugetul familiei: mediu
Structura familiei : o familie care se ocupă de copii
Componenţa familiei: un frate mai mic
Relaţii familiale: bune, dar parinţii sunt uneori depresivi din cauza bolii copilei

Date despre starea sănătăţii


Naştere : normală
Sarcina : fără probleme deosebite
Dezvoltare fizică : bună

7
Date privind dezvoltarea personalităţii
Percepţie : lacunară
Atenţie : instabilă, se concentrează greu în activitate
Memorie: predominant mecanică şi de scurtă durată; viteza de memorare variată, în
funcţie de tipul textului învăţat (memorează uşor melodiile şi versurile cântecelor, dar nu
le poate reda corect din cauza limbajului); întipărirea slabă, durata păstrării scurtă.
Gândirea : concret- intuitivă, nu face abstractizări.
Limbaj şi comunicare :
Volum vocabular: sărac, concret- situativ
Tip de comunicare: neinteligibilă, mimico-gesticulară, înţelege informaţia verbală în ritm
lent după multe repetări
Imaginaţie: săracă, îndreptată spre lumea desenelor animate pentru că urmăreşte aceste
programe la televizor
Afectivitate: emotivitate- instabil, imatura emoţional; reacţii emotive cu caracter
exploziv (ţipete, plâns, aruncarea jucăriilor)
Psihomotricitate: coordonare motrică generală - relativ bună
Rezistenţă la dificultăţi: oboseşte uşor, se plictiseşte repede
Trăsături de caracter în devenire: neâncredere în sine, timiditate, nehotărâre,
nesiguranţă, egoism
Aptitudini: aptitudini pentru activităţile practice, educaţie muzicală
Stilul de învăţare:
Greoi, datorită faptului că nu se poae cotncentra mult timp şi se plictiseşte repede.
Preferă activităţile practice şi educaţia muzicală (imita cu uşurinţă mişcările sugerate de
textul jocurilor muzicale sau cântă cântece învăţate, dar fără a fi prea bine înţeleasă). Este
dezinteresată de celelalte activităţi din fundaţie, are un stil de muncă încet, se plictiseşte
uşor, nu rezistă la efort intelectual susţinut şi nici la efort fizic.
Stil de muncă : sub supravegherea terapeutului.

Nevoi specifice:
În cadrul familiei:

8
Continuarea programelor fundaţiei, măcar o dată pe zi, în afara lucrului la
fundaţie.
În cadrul fundaţiei:
- dezvoltarea în continuare a aptitudinilor pentru activităţile practice sau muzicale
- mobilizarea atenţiei şi a voinţei pentru a termina activitatea începută
- antrenarea în orice tip de activitate din fundaţie.
Obiective:
- conştientizarea de către părinţi a responsabilităţilor care le revin în educarea copilului;
- dezvoltarea încrederii în forţele proprii;
- realizarea unui program adecvat posibilităţilor ei, fără solicitări sau eforturi în salt, cu
sarcini precise şi bine definite;
- favorizarea integrării în grădiniţă;
-orientarea către şedinţe de psihoterapie şi logopedie.
Plan de acţiune:
- vizite la domiciliul copilului;
- participarea părinţilor la activităţile din fundaţie cu scopul de a observa copilul în
mediul educaţional;
- consilierea părinţilor în urma observării comportamentului copilului;
-integrarea fetiţei într-un colectiv de la o grădiniţă, în vederea formării unor deprinderi
specifice lucrului în colectiv, respectării unor reguli de grup şi îmbunatăţirii limbajului;
-urmarea sedinţelor logopedice;
- aprecieri din partea educatoarei în cadrul colectivului atunci când realizează anumite
sarcini simple;
- acordarea de roluri în jocurile şi activităţile alese prin care să capete încredere în forţele
proprii, precum şi încrederea colegilor.

9
III Metodologia cercetării
O cunosc pe fetiţă de la o cunoştinţă care a lucrat la fundaţia pentru copii cu
autism ca instructor pentru copii cu dizabilităţi şi care apoi a o obţinut o slujba de
educatoare la o gradiniţă cu program prelungit. Astfel am avut ocazia să o observ atât la
fundaţie, cât şi la gradiniţă, mai târziu.

Metode utilizate pentru studiu: munca de teren, observaţia, chestionarul,


ancheta, experimentul.
Munca de teren: prezintă avantajul că oferă cercetătorului flexibilitatea de a
modifica strategii şi de a urma noi indicii.
Observaţia: constă în cunoaşterea, examinarea unui obiect sau proces şi
consemnarea celor urmărite. Observaţia presupune perceperea sistematică a atitudinilor,
comportamentelor şi interacţiunilor actorilor sociali, în momentul manifestării lor,
conform unui plan dinainte elaborat şi cu aportul unor tehnici specifice de înregistraere.
Chestionarul: reprezintă un set de întrebări, prezentate, în scris, subiecţilor, care
se referă la opiniile, părerile, sentimentele, preferinţele şi comportamentele lor în
circumstanţe precise.
Ancheta: se referă la culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale
(indivizi, grupuri, organizaţii, zone socio-geografice, unităţi culturale şi chiar societăţi)
cuprinse în eşantion în scopul identificării de distribuţii statistice şi interrelaţii între
indicatorii sau variabilele care corespund unui model teoretic şi pentru extrpolarea
concluziilor de la nivelul eşantionului la cel al populaţiei de referinţă
Experimentul: constă în producerea deliberată a unui fenomen şi în analiza
manifestărilor, direcţiei şi intensităţii acestei produceri în condiţii de controlare şi
manipulare directă a factorilor generativi.

Instrumente de investigare folosite: fişa de observaţie,


chestionare.

Ipoteze:

10
Dacă Antonia ar fi integrata într-un colectiv la o gradiniţă cu copii
fără probleme, atunci s-ar înregistra un progres în ceea ce priveşte socializarea,
achiziţionarea unor deprinderi de interacţiune în grup şi limbajul.
Cu cât ar sta mai mult într-un colectiv sănătos, cu atât integrarea va fi
mai uşoară.
Dacă va începe sedinţele de logopedie, atunci limbajul ei ar deveni
mai inteligibil, iar ea se va putea exprima mai uşor, ceea ce i-ar înlătura şi frustrarea
datorată faptului ca nu este înţeleasă (decât de puţine persone - părinţii).

IV Eseu

11
E greu să fii înconjurat de tot ce e frumos, de oameni care te iubesc, de copii care
vor să se joace cu tine şi să nu poţi să-i înţelegi, să nu poţi să le explici cum eşti tu şi de
ce nu le semeni decât fizic. E greu să fii altfel, fără voia ta; într-un cuvânt nu e uşor să ai
elemente de autism.
O mare dificultate întâmpină şi părinţii copiilor aflaţi în această situaţie, pentru că,
pe de o parte, boala necesită multă îngrijire şi e dureros, iar pe de alta parte, societatea nu
vede cu ochi prea buni aceste persoane. Am putea spune ca doar copiii nu ştiu, nu cunosc
manifestările şi nu pot respinge un copil autist, dar ne înşelăm: ei văd uşor diferenţele,
comportamentele acestora, ţipetele necorespunzătoare sau refuzurile repetate şi…râd. Şi
nu o fac pentru că vor, ci pentru că nu-şi dau seama, dar….doare chiar şi venind de la
nişte copii.
E drept că astăzi există anumite asociaţii care asigură suport copiilor cu autism şi
familiilor acestora. Părinţii trebuie să întrebe medicul psihiatru sau să contacteze
asociaţiile care se ocupă de copiii cu autism pentru a învaţa tratamentul autismului şi
pentru a învaţa cum să se descurce cu manifestările copilului. S-a arătat ca acest tip de
antrenament reduce stresul membrilor familiei şi îmbunătăţeste funcţionarea copilului.
Înţelegerea afecţiunii şi cunoaşterea ei, a expectaţiilor posibile, este o parte importantă în
ajutarea copilului să devină independent. Învăţând despre autism, părinţii pot fi, de
asemenea, pregătiţi pentru momentul în care copilul lor ajunge la maturitate.
Comunicarea strânsă cu alte persoane implicate în educarea şi în îngrijirea
copilului este de un mare ajutor pentru membrii familiei. Cel mai bun tratament pentru
copiii cu autism este o abordare în echipă şi aplicarea unui program bine structurat, în
mod constant. Este important ca părinţii să aibă grija şi de ei înşişi. Părinţii sunt sfătuiţi să
înveţe diverse modalităţi de a face faţă tuturor emoţiilor, temerilor şi îngrijorărilor care
apar atunci când au în grijă un copil cu autism. Provocările de zi cu zi şi cele pe termen
lung la care sunt supuşi cresc mult riscul părinţilor şi al celorlalţi copii din familie de a
face depresie sau alte afecţiuni legate de stres. Modalitatea în care părinţii fac faţă acestor
probleme îi influenţează pe ceilalţi membri din familie. Este bine ca părinţii să aibă un
hobby, să viziteze alţi prieteni şi să înveţe modalităţi de relaxare. Să caute şi să accepte
suport din partea altora. Pe lângă acestea, grupurile de terapie de suport pentru părinţi şi

12
pentru alte rude apropiate sunt adesea foarte utile; persoanele care participă la aceste
grupuri pot beneficia adeseori de experienţa pe care alţii o împărtăşesc.
Consider, însă, că este foarte greu şi, de asemenea, este un proces îndelungat, să
poţi să te detaşezi de aceste griji permanente şi să te poţi relaxa, dar este foarte util, atât
pentru cuplul în care trăieşte un copil autist sau cu o altă boală, cât şi pentru copilul în
cauză. Aşa cum au arătat studiile, nu se poate fugi din faţa acestor tragedii şi, mai
înspăimântător e faptul că nu există şanse de vindecare. Trebuie doar să speri că va fi o
formă uşoară a bolii sau că ceea ce se face, prin tratament sau terapie, poate aduce
îmbunătăţiri.
Este tragic că asta se întâmplă într-o lume în care am putea, cu toţii, să ne
bucurăm de razele de soare, de lumina stelelor, de jocul copiilor şi de zâmbetele lor care
ne fac fericiţi.

13
Bibliografie:

• Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică,


Bucureşti, 2004
• Carmen Furtună, Sociologie generală, Editura Fundaţia România de mâine,
Bucureşti, 2006
• Adrian Neculau, Psihologie socială, Editura Polirom, Iaşi, 1996

• Emilian Bujor, Sociologie economică


• Doina Elena Nedelcu, Repere sociologice

• www.autism.ro
• www.desprecopii.ro
• www.copilul.ro
• www.parinti.comunitate
• www.sfatulmedicului.ro

14

S-ar putea să vă placă și