Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Elementele componente ale unei reţele electrice de joasă tensiune (RE-JT) sunt
supuse la diferite pericole, în timpul fiincţionării. Prin dimensionare se urmăreşte
alegerea şi verifîcarea fiecărui element component al RE-JT astfel încât, caracteristicile
sale să permită asigurarea cerintelor privind:
- stabilitatea termică şi dinamică a elementelor RE-JT, parcurse de curenţii de sarcină;
- corelarea nivelului de izolaţie cu treapta de tensiune;
- parametrii de calitate ai energiei electrice, în punctul de delimitare cu abonatul şi la
fiecare receptor în parte;
- rentabilitatea tranzitului de energie electrică.
În funcţie de natura elementului RE-JT dimensionarea se face, pe lângă o serie de
cerinţe comune şi pe seama unor cerinţe specifice.
Aşa cum s-a arătat, o reţea electrică este în primul rând, o cale de curent care
asigură tranzitul energiei electrice de la sursă la consumator (receptor). Din acest punct
de vedere liniile electrice ale RE reprezintă calea propriu-zisâ de curent. Aparatele
electrice, pe lângă rolul funcţional bine definit reprezintă şi o cale de curent fiind
parcurse, în regim normal sau de defect, de aceeaşi curenţi ca şi liniile electrice pe care
se montează.
Deci, fiecare element al unei RE va fi dimensionat, în primul rând, să suporte
solicitările determinate de curenţii de regim normal sau de defect, din cerinţa de a se
asigura stabilitatea lor termică şi dinamică (mecanică), precum şi corelarea nivelului de
izolaţie cu treapta de tensiune.
Cerinţa privind asigurarea parametrilor de calitate se asigură în mod diferenţiat
pentru elementele RE-JT. Astfel, pentru liniile electrice este necesară verificarea
încadrării pierderilor de tensiune în limitele admise. Aparatele electrice de conectare şi
de conectare şi protecţie au o influienţă deosebită asupra continuităţii în alimentare, prin
asigurarea unor conectări/deconectări selective şi în anumite intervale de timp.
Evident, intervalele de timp sunt impuse pe de o parte de asigurarea stabilităţii termice
în regim de scurtă durată, iar pe de altă parte de transformarea unei întreruperi în
alimentare, eventual, într-un gol de tensiune.
Cerinţa privind rentabilitatea tranzitului de energie electrică se referă în principal
la liniile electrice şi la transformatoarele electrice de putere, elemente ale reţelei cu
valori semnifîcative ale parametrilor electrici (R,X).
Din cele de mai sus rezultă că dimensionarea unui element al RE se face în două
etape :
- prima, de alegere, când se stabilesc caracteristicile nominale ale elementului
astfel încât acestuia să i se asigure o fimcţionare stabilă în regim normal;
- a doua, de verificare, când se stabilesc eventual noi valori pentru caracteristicile
rezultate în urma alegerii, precum şi valori pentru alte caracteristici în funcţie de
natura elementului (linie electrică, aparat electric, etc.) sau se intervine asupra
configuraţiei reţelei (mai multe căi de curent în paralel, schemă electrică de
distribuţie, etc.).
Se impune precizarea, pentru aparatele electrice, că acestea se montează (în
tablourile electrice) în RE în funcţie de tipul schemei electrice a acesteia, iar solicitările
la care sunt supuse sunt determinate şi de tipul schemei respectiv, de circulaţiile de
curenţi ce se stabilesc în cazul trecerii pe o configuraţie ce permite asigurarea rezervei în
alimentare.
DIMENSIONAREA CONDUCTOARELOR ŞI CABLURILOR.
calcul va fi :
IC=PC / 220V [A]
Pentru circuitele monofazate de prize, datorită caracterului aleator al receptorilor,
se recomandă respectarea numărului de prize alimentate de pe un circuit, pentru care
secţiunea conductoarelor are valori ce permit executarea relativ uşoară a instalaţiei
electrice interioare.
A-2-de forţă.
B-2- de forţă.
I’ad = Iad xk
unde : - k1 - coefîcient de corecţie după temperatura mediului ambiant;
-Iad - curentul admisibil al unei secţiuni în regim permanent, pentru temperatura
mediului ambiant de +25°C, în ftincţie de natura izolaţiei şi numărul de conductoare
montate într-un tub de protecţie.
Condiţia de alegere este :
Ic ≤ Iad
unde : -Ic este curentul de calcul al coloanei sau circuitului electric, atât din schemele
de iluminat şi prize cât şi de fortă.
Pentru conductoarele şi cablurile montate în exterior curentul admisibil (Iad) al
producătorului se corectează în fimcţie de condiţiile de pozare - în aer ;în subteran. La
pozarea în aer curentul admisibil se corectează astfel:
Iad=Iadxk1xk2
unde : - k1- coefîcient de corecţie m fimcţie de modul de pozare în aer (pe pereţi,
grătare, stelaje);
- k2 - coeficient de corecţie în funcţie de temperatura mediului ambiant (la3O0C
k2 = l). În cazul pozării în pământ:
Iad=Iadxk1xk2xk3
unde : - k1 - coeficient de corecţie în funcţie de rezistenţa termică a solului;
- k2 - coeficient de corecţie în fimcţie de numărul cablurilor pozate direct în
pământ;
- k3 - coeficient de corecţie în funcţie de temperatura solului. Secţiunea
conductorului sau cablului care satisface cerinţa de alegere este cea pentru care i se
asigură acestuia stabilitatea termică în regim de lungă durată.
Dp =Ip/S
unde : - Ip - curentul de pornire, determinat în funcţie de condiţiile de pornire :
-Ip = (6-8) In - pornire directă;
Modulul căderii de tensiune ,ΔU, conform fig.l2.3.b, este segmentul uw, adoptând
ca referinţă tensiunea la receptor. Rezultă:
Determinarea analitică a valorii acestui modul este posibilă, dar dificil de efectuat.
Deoarece, corespunzător valorilor admise ale căderilor de tensiune unghiul δ , dintre U
şi Ur ,are valori foarte mici,(2÷4)0 electrice, se admite aproximarea uv ≅uw .
respectiv:
I 1 =i 1 +i 2
∆U 01 =I1 ( r1 +j x1 )
În cazul mai multor sarcini concentrate este admisă aceeaşi aproximaţie, deoarece
eroarea de unghi cumulată nu depăşeşte valoarea unghiului δ menţionată mai sus.
Deoarece în practică se cunosc valorile curenţilor absorbiţi de sarcini (i1, i2....in)
expresia (12.20) se poate transforma, ţinând cont de (9.18) şi notând :
R1 =r1
R2 =r1 +r2
R i =r +r2 +........ ri
X 1 =x1
X 2 =x1 +x 2
X i =x1 +x 2 +....... xi
∆U % =
∑( R i pi + X i qi )
100 [%]
U2
(12.25.)
unde:
Fig.12.5.
Totodată, căderile de tensiune pentru cele trei faze sunt diferite din două cauze :
- pe de o parte, curenţii pe faze sunt diferiţi:
- pe de altă parte, căderea de tensiune pe nul este unică, iar căderile de tensiune pe
conductoare de faze formează un sistem electric trifazat..
- sarcina are acelaşi caracter pe fiecare fază, nesimetria fiind determinată de inegalitatea
modulelor impedanţelor de sarcină;
- se neglijează reactanţa liniilor în raport cu rezistenţa (admisă în reţele electrice de joasă
tensiune);
- sistemul de tensiuni este practic simetric. În aceste condiţii particulare diagrama
fazorială a curenţilor este cea din fig.12.7, iar curentul pe conductorul de nul are
expresia :
rezultă:
Ca urmare, în cazul particular considerat (curentul pe nul este în faza cu cel de pe faza
cea mai încărcată, ceea ce permite determinarea căderii de tensiune totale pentru faza R
ca sumă algebrică a celor două componente), pierderea de tensiune va fi :
Determinarea pierderii de tensiune totale în mod similar şi pe celelalte două faze
nu este corectă deoarece cele două componente ale acesteia nu mai sunt coliniare (sunt
defazate cu ± 2π/3).
Cazuri particulare
Deoarece în practică se întâlnesc racorduri (derivaţii) mono sau bifazate, de la o
reţea electrică trifazată cu patru conductoare, în continuare se vor determina pierderile
de tensiune pentru circuitul de fază cel mai încărcat prin particularizarea expresiei:
- racordul monofazat, fig. 12.8 .a, pentru notaţiile din figură, rezultă:
∆U T = r f I T + rN I T = 2rI
dacă se consideră : r f = rN = r
unde :
- ΔUTotal este pierderea de tensiune între receptorul cel mai depărtat, din punct de
vedere electric şi sursă, calculată aşa cum s-a arătat mai sus;
- ΔUadmisibil este pierderea de tensiune admisibilă a receptorului, cu valorile
menţionate anterior.
Acesta este însă cazul consumatorilor care au sursă (post de transformare)
propriu. În cazul consumatorilor racordaţi la reţeaua de distribuţie de joasă tensiune
valorile admise de receptori rămân aceleaşi însă ΔUTotal are două componente:
- una pe reţeaua furnizorului ΔUfurnizor ;
- una pe reţeaua consumatorului ∆ U consumator(până la fiecare receptor în parte).
Prin reglementări tehnice s-a stabilit pentru ∆ U furnizor = 5% şi ca urmare, pentru ∆ U
consumator rezultă diferenţele în raport cu valorile admise de receptori (3%-receptori de
iluminat şi prize ; 5% receptori de forţă).
Pierderile de tensiune în regim de pomire, în prmcipiu se calculează ca mai sus,
însă cu valorile corespunzătoare ale curenţilor de circulaţie, respectiv :
- pentru circuite :
Ip=kp.Imotor
pentru coloane :Ip=Ipmax+ I (Cn −1) unde :
- kp - coefîcient de pornire ;
- Ipmax - curentul de pornire al celui mai mare motor alimentat prin
coloana respectivă;
(n-i) -curentul de calcul pentru cei (n-1) receptori ce fimcţionează în
regim normal şi sunt alimentaţi prin aceeaşi coloană.
Având rolul de a conecta / deconecta curenţi de regim normal, (în scopul punerii
/scoaterii de sub tensiune, sau de comandă) dimensionarea lor se face în funcţie de
solicitările de regim normal. Pe lângă solicitările specifice unei căi de curent aceste
aparate sunt solicitate şi de arcul electric, specific operaţiilor de conectare / deconectare.
Solicitările la care sunt supuse sunt similare cu cele ale conductoarelor şi
cablurilor de pe circuite şi coloanele în care se intercalează.
Pe seama rolului lor funcţional aceste aparate pot fi montate :
- pe intrarea într-un tablou electric de distribuţie, având rolul de a-1 pune şi scoate
de sub tensiune; acţionarea sa se recomandă să se efectueze când curentul de
sarcină este nul;
- pe circuitul de alimentare a unui receptor, având rolul de a executa funcţia de
comandă a acestuia; de regulă, în tabloul secundar (TS) din care este alimentat
receptorul, pe circuitul acestuia nu se montează aparate de conectare (AC)
deoarece, de regulă, funcţia de comandă o au AC montate pe receptor (utilaj),
fig;
- în amonte, în raport cu un aparat de protecţie, având rol de separare vizibilă a
scoaterii de sub tensiune a acestuia.
B. Întrerupătorul automat
Întrerupătorul automat fiind un aparat de conectare cu capacitate de rupere mare,
asociat cu relee termice şi electromagnetice ,alegerea se efectuează atât pentru aparatul
de conectare cât şi pentru releele de protecţie.
Pentru releele de protecţie alegerea constă în verificarea cerinţei de a nu acţiona
în regim normal (siguranţa în neacţionare) :
I rRT > (1,05 − 1,2 ) I C = k sig1 I C
I nf ≥ I p / C
unde : - I rup sig este valoarea curentului de rupere indicat de producător pentru patronul
siguranţei fuzibile;
- Ik curentul de scurtcircuit ( valoare efectivă) maxim ce străbate siguranţa
fuzibilă, în locul său de montare.
Această cerinţă asigură integritatea siguranţei fuzibile, protejarea elementului
de protejat se asigură pe seama caracteristicilor de fuziune a siguranţei fuzibile şi a
limitei de stabilitate a elementului protejat.
B.- întrerupătorul automat
Pentru aparatul de conectare al întrerupătorului automat, (IA), se verifică
capacitatea de rupere a acestuia :
I rup a ≥ i k
dacă :
-cele două caracteristici de topire nu se întâlnesc sau se întâlnesc la un curent mai
mare decât curentul de scurtcircuit maxim ce le poate parcurge pe amândouă;
-între duratele de acţionare există diferenţele menţionate, pentru valorile
curenţilor ce le străbat.
Practic, aceste condiţii sunt asigurate dacă între curenţii nominali ale celor două
siguranţe fuzibile există o diferenţă de minim două trepte.
b) În cazul a două întrerupătoare automate, IA1; IA2, selectivitatea RT este asigurată dacă
I rRT 1 > I rRT 2 .
unde : - Imax sarcină este valoarea maximă a curentului ce trebuie măsurat corect ( cu
clasa de precizie impusă) .
Verificarea stabilităţii termice şi mecanice se realizează; curenţii limită termic şi
dinamic sunt ai TC.
Din punct de vedere a înfăşurării secundare, se verifică corelarea dintre sarcina
secundară şi clasa de precizie.
Dimensionarea transformatoarelor de măsură de tensiune.
Deşi sunt mai puţin utilizate în RE-JT, datorită directei accesibilităţi a
instrumentelor de măsură la tensiunea reţelei, transformatoarele de măsură de tensiune,
în cazul utilizării lor, (pentru adaptarea tensiunii la valoarea unificată a tensiunii
instrumentelor de măsură – 100 V) se aleg după tensiunea reţelei şi se verifică corelarea
sarcinii secundare cu clasa de precizie
Dimensionarea transformatoarelor dintr-un post de transformare.
Pentru consumatorii racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie de medie tensiune
a furnizorului, este necesară şi dimensionarea transformatoarelor ce se vor monta în
postul de transformare (PT) .
3
unde : α3 = (1 − k u )
10
Pe seama acesteia :
PnecPT − Pmax v
αp = 100 ≤ 15%
PnecPT
şi ca urmare devine :
Pmax i + Pmax v
nPnT ≥
3
2 + 10 (1 − k u ) αθ
∆q = ∆ q 0 + ∆ q CU
respectiv :
2 2
S Scr
n∆ p O + n∆ p CU cr = ( n + 1) ∆ p O + ( n + 1). ∆ p CU n
n
nS nT ( n + 1) SnT
de unde :
∆ pO
S cr = S nT n( n + 1)
∆ pCU n
n CFt VR n
V0 = ∑ t
+
t =1 (1 + k) (1 = k) n
CF
V0 =
a) rentei perpetue: k
DIV 1
V0 =
k −g
b) creşterii perpetue:
1
1−
(1 + k) n
a=
c) anuităţi: V0 = CF · a, cu k
1. VAN > 0 şi
2. RIR > k
RIRM = n
∑ CFt (1 + ri )n −t + VR n −1
I0
În afara RIRM mai pot apărea şi alte probleme
cu criteriul RIR:
b) RIR multiple pentru acelaşi proiect de investiţii dacă au loc mai multe
modificări de semn algebric al cash-flow-urilor: vor exista atâtea RIR câte
schimbări de semn înregistrează suita de cash-flow-uri a investiţiei;
c) RIR pentru investiţii cu n (durată) redusă > RIR pentru investiţii cu n ridicat, în
timp ce VAN pentru n redus < VAN pentru n ridicat. Se recomandă selecţia după
criteriul VAN;
d) RIR pentru I0 (investiţii iniţiale) reduse > RIR pentru I0 ridicate, în timp ce
VAN pentru I0 reduse < VAN pentru I0 ridicate. Aceeaşi recomandare: se aleg
după criteriul VAN
RRC =
∑ PN t /n
(I 0 + VR n )/2
Decizia de investiţii este complexă şi, cel mai adesea, apelează, pe lângă
calculele financiare, la o anumită experienţă profesională, la intuiţia
conducătorilor întreprinderii. Criteriile VAN, RIR etc. sunt seducătoare, dar numai
cu respectarea setului de ipoteze implicite. O serie de parametri ai deciziei de
investiţii impun o anumită prudenţă în privinţa realismului calculelor financiare.
Este vorba de fragilitatea previziunilor privind fluxurile viitoare de trezorerie,
rezultate din exploatarea investiţiei, de insuficienţa punctului de vedere financiar
şi de nevoia de completare cu o dimensiune comercială, tehnologică etc. asupra
deciziei de investiţii.
cu
Imot = Imot – Imot-1 + Amot şi
Estimarea CFDt se face sub ipoteza mediului economic cert şi sub ipoteza
autofinanţării integrale a proiectului de investiţii din profitul net reinvestit.
Politica de amortizare degresivă va majora cash-flow-urile din primii ani de
exploatare a investiţiei şi va reduce pe cele din ultimii ani. Prin aceste influenţe
are loc majorarea VAN: cash-flow-urile din primii ani sunt mai importante.
Creşterea inflaţiei va duce la creşterea artificială a impozitului pe profit (prin
neajustarea amortizării la inflaţie) şi va duce deci la reducerea VAN.
CFD H +1 CFD H +1
VR H = ; VR H = ; VR H = VNC H ⋅ MBR H
k k −g
g = rată de creştere
N
∑VAN
VANportofoliu întreprindere = i =1 investiţiii
N
∑ VAN i ⋅ x i
Funcţia obiectiv: Max VAN portofoliu = i =1
restricţii:
N N
∑I it ⋅ x it ≤ + ∑CFD it ⋅ x it
1. i =1 Buget de finanţaret i =1
N
∑x it =1
3. i =1
1
1−
V costuri reale (1 + k ) n
CAE = 0 a=
a cu: k
- de dezvoltare (de extindere) a unor secţii, uzine, fabrici noi, investiţii care
presupun un risc mai mare, antrenat de nevoia de lărgire a pieţelor de
aprovizionare, a forţei de muncă, de capital şi de desfacere;
- strategice, privind crearea unei filiale în străinătate, asimilarea unui produs nou
şi/sau a unei tehnologii noi, fuzionarea cu altă societate comercială, robotizarea
întregului proces de fabricaţie etc. Aceste investiţii presupun un risc
considerabil, ca urmare a extinderii activităţii în zone geografice noi şi/sau în
medii tehnologice, comerciale etc., complet restructurate.
(-) (+)
2) Unele proiecte de investiţii în echipamente industriale solicită o singură
cheltuire a capitalurilor iniţiale şi ocazionează încasări eşalonate pe durata de viaţă
a investiţiei. Chiar dacă nu reprezintă un caz general, din punct de vedere didactic
acest tip de investiţii este cel mai comod pentru elaborarea modelelor de evaluare.
t0 t1 t2 tn
- termenul de recuperare.
I + 0 I0
VNC = =
2 2
*
Din motive de simplificare a calculelor se neglijează mărimea activelor circulante nete din investiţia iniţială (şi din cele adiţionale). În
mod normal, investiţia iniţială (şi cele ulterioare) în ACRnete se recuperează în totalitate la sfârşitul duratei investiţiei (ACRnete n) şi deci:
VNC = [ ( IMO 0 + ACR nete 0 ) + (0 + ACR nete 1 )] / 2
Tabelul prezintă situaţia iniţială şi cea estimată a fluxurilor de venituri şi cheltuieli
pe cei trei ani de exploatare a unui proiect A de investiţii:
Proiect A 0 1 2 3
106
Impozit – 587 395
7
160
Profit net – 880 592
0
Pentru proiectul A de mai sus, media profiturilor nete (PN ) şi media valorii
nete contabile a investiţiei pe cei trei ani de exploatare sunt următoarele:
1024
RRC = = 0,34 ,
3000 respectiv 34%
10 nu ţine cont de valoarea timp a banilor: profiturile nete (componente ale cash-
flow-urilor) au aceeaşi importanţă în calculul mediei profiturilor nete. Eroarea
poate fi evidenţiată prin compararea proiectului A de mai sus cu proiectul B care
are aceeaşi (PN ) şi (VNC ) , dar are o succesiune inversă a profiturilor şi a cash-
flow-urilor.
RI VAN
Proie
I0 CF0 CF2 CF3 R (10%
ct
)
Din nou criteriul VAN (cel mai fiabil) selecţionează proiectul A, în timp ce
criteriul RRC ar fi recomandat în mod egal cele două proiecte.
–
20 30 4000+3 25,81 800
A 70
00 00 000 2% ,9
00
*
Se are în vedere ipoteza degajării unor fluxuri continue de trezorerie de-a lungul fiecărui an şi nu doar la sfârşitul acestora.
În exemplul nostru, investiţia I0 este însoţită de următoarele cash-flow-uri
actualizate la rata k = 20% : 2000/1,2 = 1667 după primul an, 3000/1,22 = 2083
după anul doi şi 4000/1,23 = 2315 plus 3000/1,23 = 1736. Suma rămasă
nerecuperată după anul doi, 7000 – 1667 – 2315 = 3018, nu poate fi recuperată
integral prin cash-flow-ul actualizat din anul trei (3018 > 2315). Se aşteaptă în
mod necesar sfârşitul anului trei, valorificarea activelor rămase ale investiţiei (VR)
şi numai după aceea recuperarea integrală a investiţiei iniţiale. Rezultă deci că TR
= 3 ani, egal cu durata de exploatare a investiţiei.
Proiec
I0 CF1 CF2 CF3
t
7
2
0
A 4000 3000 – an 0
0
i
0
7 2,
0 5 10
B 3000 3000 2000
0 an 00
0 i
VAN
IP =
I0
Sunt reţinute acele proiecte de investiţii care au IP > 0. După acest criteriu
vor fi selectate proiectele de investiţii care au cel mai mare indice de profitabilitate
(evident pozitiv). Raportând valoarea actuală netă la cheltuiala iniţială de investiţii
(I0), indicele de profitabilitate avantajează proiectele cu cheltuieli iniţiale mici,
chiar dacă celelalte (cu cheltuieli iniţiale superioare) au valoarea actuală netă mai
mare.
Aşa, spre exemplu, proiectele A şi B fac parte din aceeaşi clasă de afaceri,
deosebirea dintre ele este una de ordin de mărime: proiectul B porneşte cu o
investiţie iniţială pe jumătate faţă de proiectul A, dar în exploatare se dovedeşte a
fi mai rentabil.
*
În literatura de specialitate se recomandă şi calculul indicelui de profitabilitate ca raport între valoarea actuală
(V0) şi investiţia iniţială (I0)
V0 VAN + I0 VAN
IP = = = + 1 (pentru n ani)
I0 I0 I0
Proie VAN
I0 CF0 CF2 CF3 IP (20%)
ct
Este deci oportun să reţinem tot criteriul VAN pentru selecţia celor mai
bune proiecte de investiţii, întrucât max VAN conduce la maximizarea valorii
întreprinderii.