Sunteți pe pagina 1din 2

Formarea Limbii Romane

Ideea latinitatii limbii romane apartine deopotriva Evului Mediu European si


autohton prin carturarii romani si straini care au acreditat-o cu argumente pertimente.In
secolul al XV – lea umanisti remantisti Poggio Bracciolini si Enea Silvio Piccolimimi au
observat : primul structura latina a vocabularului romanesc vizual ,iar al doilea
asemanarile uimitoare dintre limba “vlahilor” si cea a italienilor.Ulterior , numeroase
afirmatii pe aceasta tema pot fi semnalata in scrisori si relatari ale caatorilor italieni,greci
si polonezi prin spatiul romanesc.
Primul carturar care ii recunoaste lui Grigore Ureche meritul intaietatii in sustinerea
ferma a unitatii de neam si de limba a tutror romanilor este chiar Miron Costin ,
continutorul operei cronicarestia procesorului sau.Grigore Ureche incercase intr-o scurta
demonstratie sa evidentieze cateva similtudini frapante intre lexicul latin si cel romanesc.
Aceeasi teorie,in mod superior formulata si cu argumente mai nmeroase este
sustinuta si de Miron Costin in lucrarea”De neamul modovenilor”,din ce tara au iesit
stramosi lor,unde demonstreaza teza “stramutarii”(a Trans.)latinei in romana.In faza cea
ai inalta a umanismului romanesc stornicul C.Cantacuzino si mai ales savantul erudit
Dimitrie Cantemir comenteaza esenta latina a limbii si a civilizatiei cladite in spatiul
Romanesc.
Spre sfarsitul secolului al XVIII – lea,carturarii ardeleni de formatie clasica,reuniti
in miscarea Ideologic-Cuturala numita Scoala Ardeleana,vor argumenta in tratate istorice
si in lexicoane,idei similare despre etnogeneza poporului nostru avand chiar si ipoteza
exagerate asupra origini pur-latine a limbii noastre.
Faza de inceput a coincis c extinderea autoritatii romane din regiunile
Dunarene(secolul I i.Hr. – secolul I d.Hr.)si mai ales cu inglobarea Daciei in Impreiul
Roman urmata de perioada romanizarii oficiale a provinciei secolul II-III
d.Hr.,consecinta lingvistica fundamentala a romanizarii ,abordarea latinei ca mijloc de
comunicare si absolvirea treptata a limbii popoarelor Bastinase este concomitent si
conditia de aza pentru geneza limbii Romane.
Sfarsitul secolului al III – lea a conicis cu retragerea Aureliana si a marcat inceputul
unor schimbari administrative.Un secol mai tarziu,Impreiul se divide i cel Roman sw
Apus si cel Roman de Tarziu,o perioada din care dateaza si regruparea diviziunilor
administrative.Pentru Istoria acestei tarii,a poporului si a limbi sale,importanta a fost
decizia Imparatului Gratian de a repartiza Impreiului de Orient , diocezele Dacia si
Tracia.Astfel la limita dintre secolele al IV – lea si al V – lea romanitatea sud-est
Europeana intra in faza dezvoltarii sale independente disociate de Romanitatea
Occidentala.In evolutia limbii latine momentul este decisiv pentru ca se impun si se
consolideaza treptat particularitatile lingvistice de natura regionala.In veacurile al V – lea
si al VI – lea se individualizeaza latina dunareana,in timp ce relatia provincilor Rasaritene
cu Apusul este asigurata pe cale exclusiva religioasa si culta.
Pana in secolul al VII – lea atat in Dacia cat si in Moesia latina si-a mentinut
statutul de limba oficiala.Aceasta este succiv prezentta , configuratia fazei istorice care a
pregatit in plan lingvistic trecerea latinei tarzii la limba romana.
Epoca de la care se poate admite existenta de sine statatoare a limbii romane aste
fixata in mod diferit de savanti,subliindu-se astfel caracterul durativ de formare a limbi
Romane.Un argument cronologic si de logica lingvistica il furnizeaza evaluarea influentei
slave care desi intensa si de lunga durata nu a afectat structura dramaticala esential latina
a Romanei.
Examinind fondul lexica de provienienta slava ,folologi au observat ca inca din
perioada celor mai vechi imprumuturi Romana era deja pe deplin constituita.Probante in
acest sens sunt principalele legi de evolutie fonetica de la latina la romana a caror actiune
consecvent pusa in evidenta de forma cuvintelor romanesti este de origine latina numai
este confirmata de cuvintele romanesti de sorginte slava.Asadar inceputurile influentei
slave nu s-au exercitat pe latina in curs de transformare,ci pe un nou idiom,autonom de
insasi descendenta din latina si stabil sub raportul trasaturilor caracteristice majore.
Se poate afirma ca pentru lumea latina secolul al VIII – lea a marcat
“nasterea”limbii romanice fata de care romana este posibil sa fie inregistrat un avans de
un veac,dupa o romanizare atat de intensa si o adaptare rapida la procesele istorice-
lingvistice derulate in secolele al IV – VII – lea.Transformarea latinei Dunarene intr-o
limba romanica s-a petrecut mai accelerat si mai devreme decat transpunerea latinei in
limba romanica din Vestul Europei.
Limba traco-getilor alcatuieste componenta autohtona sau substratul limbii romane.
Cunoasterea fondului lingvistic s-a facut pe baza unui numar redus de izvoare
precum:57 de nume dacice pe plante medicinale,nume proprii conservate de inscriptii si
monede greco-latine.Inscriptii traco-dacice diverse obiecte.