Proiect Romana

Grupa a IV-a
Rolul literaturii in perioada pasoptista

1. INTRODUCERE:
●Premisa. Definirea problemei ;

2. CUPRINS:
●Definiţie ;
●Cadrul istoric-trecerea de la sec. al XVIII-lea la
sec. al XIX-lea ;
●Pasoptismul romanesc
§ Literatura română în perioada paşoptistă-
Romantismul ;
§ Reviste-“Curierul romanesc”,”Albina românească”
“Dacia literară”, ş.a.
§ Junimea-“Convorbiri literare”;
§ Scriitorii paşoptişti;
§ Poezia paşoptistă (specii cultivate) ;

3. Incheiere.
●Concluzii privind rolul literaturii în perioada paşoptistă;

4. Idei principale.

1. INTRODUCERE:
●Premisa.Definirea problemei

În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea, civilizaţia şi cultura din ţările romane încep să
se orienteze spre Occident. Redirecţionarea are două cauze importante: pe de o parte
criza Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un context mai larg european, trezirea
conştiinţei naţionale.
Independenţa politică şi libertatea naţională devin coordonatele fundamentale ale
acestei perioade. Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne, iar
prin opera scriitorilor se instaurează un nou climat literar si o nouă stare de spirit.
Funcţia literaturii nu mai rămane doar aceea de a răspandi cultura, de a “lumina”.
Conceptul de literatură include acum noi valenţe: transmiterea emoţiilor estetice, trezirea
sentimentului national, educaţia morală, mesianismul social.

1
2. CUPRINS:
Descrierea si analiza cazului.

●Definiţie ;

Caracterizată prinr-o puternică manifestare a constiinţei naţionale în toate provinciile

romaneşti, perioadă fixată cu aproximaţie între 1830-1860 delimitează o epocă distinctă în
evoluţia istorică a literaturii romane, numită în mod curent epoca paşoptistă.
Perioada paşoptistă este o epocă de afirmare a literaturii naţionale.
Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice
epocii de avânt revoluţionar, de emancipare socială şi naţională, de militare pentru
realizarea Unirii.
Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră parcurse de
literatura noastră şi care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a
mai bine de un secol şi jumătate.

● Trecerea, in evolutia istorica romaneasca, de la secolul luminilor (al XVIII –lea) la secolul
natiunilor (al XIX-lea)
Deşi după cum s-a subliniat adesea, procesul dezvoltării literaturii manifestă întodeauna o
autonomie relativă, el nereproducând mecanic etapele dezvoltării social-politice, totuşi o
caracteristică din cele mai izbitoare al epocii paşoptiste o constituie legătura dintre
activitatea de creaţie şi desfăşurările concrete ale istoriei.
Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea româneasca într-o dilemă ce va deveni cu
timpul obsesivă, în oscilaţia ei perpetuă între Orient şi Occident, în tendinţele manifeste de
modernizare şi de înlăturare a decalajelor faţă de societăţile moderne ale Europei. Câteva
secole de dominaţie otomană, acutizată de peste o sută de ani de fanariotism, situau
spiritul public românesc într-o inerţie balcanică şi feudală, de care cu greu se putea elibera.
Titu Maiorescu considera că, pana la 1820, lumea românească era cufundată în “barbaria
orientală”, fiind trezită ”din letargia ei” de ideile ‘’Revoluţiunii franceze ‘’ care iradiau în toată
Europa şi orientată treptat către cultura şi civilizaţia occidentală.
2
 Descoperirea Occidentului este un proces ce se derulează cu rapiditate, semnificativă
în acest sens fiind scrierea lui Dinicu Golescu(1777-1830), “Insemnare a călătoriei mele”
care consemnează de fapt trei călătorii în timpul cărora vizitează Transilvania, Banatul,
Ungaria, Austria, nordul Italiei, provincii din Germania şi Elveţia. Textul lui Dinicu Golescu
este al unui inocent care descoperă cu uimire o lume cu totul diferită de a lui, asimilată însă
comparativ, în termenii cunoscuţi de acasă.”Toate înfăţişările de civilizaţie îl încântă,
făcându-l totdeodată să ofteze asupra înapoierii Valahiei” (G. Călinescu).
Prima jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă, în planul succesiunii generaţiilor,
trecerea de la boierii vetuşti cu işlic şi şalvari la tinerii bonjurişti care se întorc de la studii
din străinătate în haine „evropeneşti” şi aduc ideile revoluţiilor de la 1848 şi proiectele
reformării societăţii româneşti şi ale constituirii statului român modern. Un val de înnoire se
constată însă mai întai după tratatul ruso-turc de la Adrianopole din anul 1829 după care
Ţările Române se află, pană în 1834, sub administraţia rusească a generalului Kisseleff,
care elaborează Regulamentul Organic, o primă constituţie ce acţiona unitar în ambele
principate Române.

În acest timp, în saloanele moderne din Bucureşti şi din Iaşi intră ofiţerii ruşi, cei mai
mulţi din partea occidentală a Imperiului Ţarist, de la Sankt Petersburg, vorbitori de limbă
franceză, deveniţi astfel mesagerii unui europenism suigeneris şi ai unui modernism avant’
la lettre , afişat cu ostentaţie de localnici, în special de personajele feminine ale epocii.
Apar acum, în limba română, elementele de jargon şi, odată cu aceste tendinţe,
creaţiile dramatice cu caracter satiric, “Comodia vremii” sau „Franţuzitele”(1833), de
Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu, ciclul Chiriţelor al lui Vasile Alecsandri.
În acest cadru istoric, în literatura română se constată un efort de recuperare a unei
întarzieri din ce în ce mai vizibile faţă de sensibilitatea europeană, ceea ce a adus la
receptarea aproape simultană a influenţelor clasice, iluministe şi romantice, într-un
sincretism constatat de multe ori în opera aceluiaşi scriitor.
O direcţie clasică în literatura română cuprinde ultimile decenii ale secolului al XVIII-
lea , pană către 1830, incluzând creaţia literară cea mai însemnată a Şcolii Ardelene,
“Ţiganiada” lui Ion Budai Deleanu şi poeţi din Principate: Văcăreştii, Costache Conachi,
Barbu Paris Mumuleanu, Dimachi, a căror creaţie se încadrează în ceea ce se mai
numeşte şi “micul clasicism”-expresie a recuperării influenţelor clasicismului în literatura
română. Intelectualii vremii, îndeosebi cei din Transilvania, crescuţi în cultul pentru latinism,

3
se orientează către literatura clasică latină, către poezia idilică, prin traduceri din Vergiliu
–“Bucolicele”, „Georgicele”, „Eneida”, sau din „Metamorfozele” lui Ovidiu:

* Samuil Micu, V.Aron şi Ion Alexi traduc sau adaptează texte din anticii Esop si
Xenofon sau din clasicii Marmontel, Klopstok, Mademoiselle de Scudery.
* Poeţii din Molova şi din Ţara Romanească, Văcăreştii, Gheorghe Asachi, se
orientează către literatura anacreontică, a fericirii rurale, citand şi din Ovidiu şi Vergiliu, dar
şi din italienii Torquatto Tasso, Ariosto, Petrarca, Metastasio.
*Văcăreştii, Mumuleanu, Conachi, scrie, astfel, poezie erotică inspirată din Anacreon
şi neoanacreontici, ode şi imnuri patriotice cu motive din mitologie.
* Primele spectacole teatrale în limba română abordează piese clasice cu temă
pastorală, cum este “Mirtil şi Hloe”, de Gessner şi Florian, prezentată de Gheorghe Asachi
şa Iaşi în anul 1816.

In evoluţia literaturii există întotdeauna legături de continuitate şi „cu cât scriitorul este
mai mare, cu atât legăturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adânci” .Astfel, între literatura
paşoptistă şi cea anterioară şi posterioară există o unitate indisolubilă.
Aşadar, principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor
literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie.
Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt
asimilate simultan.
Trecerea de la o epocă la alta se săvârşeşte adesea pritr-o mişcare de pendul, ca şi
cum conţinutul de exprimat nu ar mai încăpea în formele artistice existente si ar impune
descoperirea unor modalităţi de a scrie diametral opus. În această încercare de renovare
radicală unii au vazut o manifestare de ordin psihologic, dorinţa intimă a artisului de a birui
inerţia şi a se diferenţia prin originalitate.
Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru literatura română înseamnă epoca
de modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii speciilor.

● Afirmarea romantismului

Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale

secolului XVIII în Europa care a durat mare parte din secolul XIX.A fost o mişcare contra

4
raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului
romantic.
Romantismul pătrunde în literatura română după 1830, cu oarecare întârziere,
prelungindu-şi însă influenţa până la Mihai Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul
douăzeci, ca o stare de spirit ce nu dispare niciodată.
Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion
Heliade-Rădulescu, poeţi ce oscilează între romantism şi clasicism.
Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii
constiintei nationale. Literatura romantica din perioada paşoptistă nu se pierde in
zugravirea zbuciumului si a căutărilor intime, ea este o literatură angajată, pusă în slujba
idealului naţional.

Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară, cu un program bine definit, care

ridică literatura noastră de la încercările minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al lui
Eminescu.
Este o reacţie la imobilismul si schematismul clasicist, presupunând o eliberare a
minţii de “închisoarea vieţii”, şi cuprinde destul de repede intreaga Europă. Multe din
motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate şi de scriitorii români: mitul strigoiului,
evocarea trecutului istoric, trecerea ireversibilă a timpului, omul nemuritor, nopţile,
titanismul, natura, geniul, ierarhia divină.
Romantismul se traduce prin ironie, prin satiră, prin demonism, promovând meditaţia,
nuvela şi romanul istoric, epopeea sociogonică.
Romantismul românesc s-a înfăţişat , în general, în două ipostaze: una plină de tumult,
patetică şi declamatoare în Muntenia, alta mai senină şi mai temperată în Moldova.
Caracteristice îi sunt angajarea in istorie si descoperirea folclorului.
Ca primă generaţie a literaturii noastre moderne, scriitorii paşoptisti au intrat in conştiinţa
românească drept oamenii începutului de drum.
Reprezentanţii romantismului de acum dau operei lor un pronunţat caracter militant ei
fiind deopotrivă scriitori şi revoluţionari.

Ideologia literara:articole programatice si de doctrina-REVISTE

§ Curierul romanesc
5
 Articolele programatice ale unui curent sau ale unei mişcări literare au avut
întotdeauna o importanţă majoră, pentru că au cristalizat şi au dat coerenţă tendinţelor
fundamentale ale epocii.
În Principatele Române, pe la finele secolului XVIII şi în primii ani ai secolului XIX,
începuse să pătrundă diferite ziare străine, mai ales franceze, germane şi greceşti.
Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai repede ştirile despre întâmplările din ţară şi
din străinătate se simţise de mult.
Cel dintai care a schitat un program teoretic avand ca scop modernizarea literaturii
romane a fost Ion Heliade Radulescu.

El este fondatorul Curierului romanesc , revista in limba romana, aparuta pe 8 aprilie

1829.
Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu, comandantul armatelor ruseşti, care a
obţinut aprobarea apariţiei gazetei.Este prima gazetă românească cu periodicitate
constantă şi cu apariţie îndelungată, gazetă care pune bazele presei româneşti.
Încet, încet, Curierul românesc devine ecoul întregii mişcări literare din ţară; îşi face o
datorie să reproducă din confratele moldovean "Albina românească" a lui Asachi, ştiri
politice, culturale, literare şi mai târziu să facă acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui
Bariţiu: "Gazeta de Transilvania" şi "Foaia literară".
În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă la finele anului şi prin discursurile
ţinute la diferite ocazii”.
În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc.
În el se găsesc coloane deschise, după bătrânul Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu,
Ion Voinescu, Costache Aristia, Cezar Bolliac, Costache Bălăcescu, Viişoreanu, K.
Caragiale, G. Baronzi, Ion Catina, I. Genilie ş.a. unii din ei rămaşi necunoscuţi, iar alţii
ilustrându-se mai târziu prin lucrări de valoare. Curierul românesc ne ţine la curent cu tot
ce se publică în limba română, mai ales în Valahia.

Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta, cum este "Foaia ştiinţifică şi
literară de la Iaşi" şi "Magazin istoric" din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade:
"Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de ambe sexe" (1836).
În Curier se naşte critica literară în literatura română. Ea se înfăţişează prin mici notiţe,
în care se apreciază valoarea scriitorilor şi a celor ce publică scrierile lor în diferite broşuri.
Prin Curierul romanesc, Heliade se formează încet, încet.
6
 Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de idei culturale şi literare se
răspândesc în public.
El devine o personalitate şi în locul rolului modest ce socotea la început că are foaia sa,
el o vede acum cu un rol mare. Aceasta o spune în no. 93 din anul 1842:
"Această foaie a fost înainte mergătoare şi ferice vestitoare a aşezămintelor celor noi
şi progresive ce am dobândit; limba ei a crescut dimpreună cu cunoştinţele naţiei şi colecţia
perioadelor sale poate fi cel mai îndestulător ajutor la istoria literaturii noastre".

Asadar,inceputurile presei romanesti se datoreaza unei personalitati curioase, precursor

cu pusee de talent adevarat: Ion Heliade Radulescu.

Marea influenta pe care el a avut-o asupra scriitorilor epocii s-a exercitat mai ales prin
articolele sale teoretice publicate in ziarul Curierul romanesc, prin care autorul a indemnat
in primul rand la scris si mai putin la spirit critic. Datorita insa atmosferei create de
indemnurile sale a fost posibil debutul, intre 1830 si 1840 a unei intregi generatii, din care
s-au remarcat Vasile Carlova, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.

§ Albina românească

Albina românească a fost o gazetă politico-literară, editată de Gheorghe Asachi la

Iaşi.
Apare la 1 iunie 1829 si i se adaugă in 1837 suplimentul literar “Alăuta românească”,
sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu.

7
 Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi in limba franceză, Albina Românească este
primul ziar în limba română din Moldova, care alături de Curierul Românesc redactat de I.
Heliade Rădulescu, la Bucureşti, si de Gazeta de Transilvania a lui G. Bariţiu de la Braşov
pune bazele presei periodice româneşti.

§ Dacia literară

Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone,revista “Dacia literara” a

simbolizat un nou inceput pentru literatura romana, reprezentand o noutate a presei. Intr-o
perioada in care putinele publicatii existente prezentau preponderente fapte politice, “Dacia
literara” a fost, prin caracterul sau pata de culoare in presa romaneasca.
"Dacia literară" continuă idei valoroase promovate nu cu mulţi ani înainte de reviste din
toate cele trei provincii românesti: "Curierul românesc" (aparut in 1829), al lui Ion Heliade
Rădulescu, in Muntenia, "Albina românească" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova,
si "Foaia pentru minte, inimă şi literatură" (1838), a lui Bariţiu, in Transilvania.
Publicata la 30 ianuarie 1840 revista marcheaza un punct de cotitura in literatura
romaneasca in care redactorul responsabil al revistei isi fixeaza ca obiectiv exclusiv
literatura fara a parasi insa telurile politice si nationale pe care mersesera predecesorii sai.

In Introductie, articol aparut in primul numar al revistei sunt prezentate realitatile vremii
in privinta publicatiilor nationale.
Sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au impiedicat dezvoltarea presei
de pana atunci, aducandu-se in discutie si celelalte ziare nationale, care includeau prea
mult politica fara sa puna accentul necesar pe literatura.

8
 Astfel, “Dacia literara” este prima revista care se angajeaza sa publice doar lucrari
literare originale din toate provinciile romanesti, pentru a fi un repertoriu general al literaturii
romanesti.
Mihail Kogalicenu, redactorul responsabil al revistei traseaza directiile pe care ar trebui
sa se dezvolte literatura autentica sugerand posibilele surse de inspirtatii in maniera
romantica: istoria nationala, natura si obiceiurile, traditiile noastre; stabileste tinta redactiei,
cat si rostul criticii care se va practica:

”Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana” , iar obiectivul era
acela de a oferi tarii “o limba si o literatura nationala”.

Odata cu articolul program al lui Kogalniceanu, a aparut un nou punct de vedere asupra
literaturii: multi dintre scriitorii vremii s-au decis sa urmeze sfaturile date de Kogalniceanu in
articolul program, ei elaborand teme specifice istoriei poporului nostru sau inspirandu-se
din frumusetile naturii.
Epoca literara generata de aparitia “Daciei literare”, perioada pasoptista, este
caracterizata printr-un proces de efervescenta creatoare prin receptarea aproape simultana
a influentelor clasice si romantice din literatura europeana a vremii, si un sincretism al
metodei de creatie ce se poate recunoaste chiar in opera aceluiasi scriitor.
Dacia literara a fost pulicata pentru a redresa literatura romana si a oferit impulsul necesar
pentru dezvoltarea unei adevarate literaturi nationale.

§ Propăşirea

Revista săptămânală de cultură, apărută la Iaşi intre 9 ianuarie si 29 octombrie 1844,

sub redacţia lui Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica si Petre Balş. Primul
9
număr, în care se publică articolul-program, este interzis de cenzură, de aceea
revista continuă să apară sub titlul „Foaie ştiinţifică şi literară”.
Propăşirea continuă ideile „Daciei literare” pe plan literar si cultural, venind in sprijinul
militantismului revolutionar al epocii.
Articolul - program subliniază ideea unei reviste care trebuie să se ocupe mai puţin de
treburile politice ”dinafară şi dinăutru” şi mai mult de „adevăratele materiale si intelectuale a
romanilor”, care să limiteze ca şi „Dacia literară”, mania traducerilor, „izgonind orice
traduceri din scrieri străine, care neavând niciun interes pozitiv pentru noi nu ne pot
imbogăţi literatura”.

În revistă vor fi promovate numai „compuneri originale românesti”, stiintifice si indeosebi

literare „tot felul de articole originale, proza si poezie, viata celor mai cunoscuţi autori,
traduceri si extrase din cărţile publicate in ţări străine, dar al căror subiect se atinge de noi
priviri asupra limbii, bucăti umoristice si, in sfarsit, critica si instiintarea tuturor scrierilor noi
româneşti”. „Tendinţa de căpetenie” a revistei este”îndemnul si răspandirea cunoştinţilor şi
literaturii naţionale”.

§ Junimea si Convorbiri literare

10
 Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare literara româneasca, prin care se
produce in cultura autohtona o schimbare radicala de mentalitate.
Societatea Junimea a fost infiintata la Iasi, in iarna anului 1864, din initiativa unor tineri
carturari (Petre P.Carp,Vasile Pogor,Teodor Rosetti,Iacob Negruzzi), colegi de generatie,
stransi in jurul lui Titu Maiorescu, la putin timp de la intoarcerea lor de la studii din
strainatate.

Programul Societatii Junimea :

Activitatea Societatii Junimea s-a desfasurat in mai multe etape.

1. Cea dintai, ”etapa ieseana”, este cuprinsa anii 1863 (anul intemeierii) si 1874(anul in care
Titu Maiorescu se muta la Bucuresti).

In anul 1864, Societatea Junimea adopta un program prin care isi stabilea principiile ce ii
vor calauzi activitatea culturala:
• orientarea literaturii spre specificul national;
• promovarea specificitatiii esteticului; sustinerea principiului de autonomie a artei (arta
pentru arta); promovarea “valorii estetice” ;
• organizarea, la Iasi, a unei serii de prelegeri publice (“prelectiuni populare”);
• organizarea, cu regularitate, in casa lui Vasile Pogor, a unor lecturi din opere autohtone,
productii originale ale junimistilor, urmate de discutii;
• achizitionarea unei tipografii, cu ajutorul careia sa se tipareasca manuale scolare, carti de
stiinta, literatura si mai ales, editii stintifice,”cu note explicative si index”,ale tuturor cronicarilor
si istoriografilor romani;
• abordarea problemelor limbii si ale ortograiei, combatand tendinta latinizanta de promovare
a ortografiei etimologice;
• alcatuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii autohtone, de la poetii Vacaresti pana
la Vasile Alecsandri. Societatea Junimea discuta si o multitudine de probleme filozofice, juridice
si sociale, polemizand cu multi dintre contemporani.

11
 Societatea isi creeaza puternice adversitati, deoarece contemporanii dezaprobau
tendinta membrilor societatii de a pune in discutie toate aspectele culturale ale vremii si de
a le critica foarte sever.
Din aceste polemici se naste un program general al Junimii, constand in
combaterea “directiei de astazi din cultura romana”si afirmarea necesitatii unei directii noi”,
adica a unor schimbari profunde in toate planurile culturii; combaterea formelor fara fond,
respingerea elemtelor de impostura si artificialitate rezultate din procesul de import grabit al
tiparelor civilizatiilor occidentale.

2. A doua etapa din existenta Junimii se situeaza intre anii 1874-1885.

Dupa mutarea lui Titu Maiorescu la Bucuresti, sedintele Junimii se tin la Iasi, cat si la
Bucuresti, in locuinta lui Titu Maiorescu.In 1885, societatea se muta in capitala,o data cu
plecarea din Iasi a celor mai multi dintre junimisti.
In aceasta etapa, principala activitate a Junimii a fost lectura operelor originale.
Atractia exercitata de cenaclul junimist era atat de mare, incat veneau sa citeasca multi
dintre scriitorii de valoare ai vremii.
Astfel, Alecsandri citeste Fantana Blanduziei, Despot-Voda si Ovidiu, Caragiale O
noapte furtunoasa, Eminescu citeste cele mai mlte dintre poeziile sale, iar Alexandru
Macedonski este prezent cu poemul Noapte de decemvrie.
Alaturi de literati, la sedintele Societatii Junimea au participat numerosi lingvisti, istorici,
savanti din diferite domenii, discutand problemele majore ale culturii si stiintei.
Prin intreaga sa activitate, Societatea Junimea a fost considerata cel mai de seama
cenaclu si cea mai importanta societate culturala din istoria literaturii romane.

Trasaturile junimismului

• Societatea Junimea si revista Convorbiri literare au creat un anumit mod de a intelege

cultura, fenomenul primind, in ansamblu, numele de spirit junimist. Sintetizate de Tudor
Vianu, trasaturile caracteristice ale acestui spirit au fost umatoarele:
1) Inclinatia spre filozofie. Intelectualii foarte cultivati, toti junimistii au fost oameni cu o
pregatire filozofica, la curent cu evolutia stiintei si a literaturii.
2) Spiritul oratoric. Junimea a dezaprobat modul de a vorbi in public al generatiei anterioare,
care contribuie la crearea unei frazeologii demagogice.
3) Cuvantarile junimistilor se caracterizeaza printr-un sever control al expresiei. Ei creeaza un
nou stil oratoric, caracterizat prin rigurozitate si laconism.

12
4) Clasicismul. Junimistii au incurajat promovarea literaturii clasice, intelegand prin aceasta
atat literatura ce apartinea curentului clasic propriu-zis, cat si operele contemporane ce
intruneau prin valoarea lor artistica elementele clasice.
5) Ironia. Junimistii cultivau umorul si ironia. Ei aveau convingerea ca nu se poate construi
nimic pe o baza noua fara a distruge mai intai, cu ajutorul ironiei, prejudecatile si ideile gresite.
Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu a fost”betia de cuvinte”.
6) Spiritul critic. Junimistii au fost partizanii spiritului critic in cultura, adica ai acelei atitudini
care nu admite nimic decat sub rezerva discutiei si a argumentatiei temeinice. In studiul
intitulat In contra directiei de astazi in cultura romana ,Titu Maiorescu a facut observatia ca, de
la 1821 incoace, dezvoltarea tarii s-a realizat prin preluarea de la alte civilizatii europene a
unor “forme”(adica a unor institutii sociale sau culturale) ce nu ar corespunde “fondului”, adica
spiritului traditional, felului de viata de la noi. Observatia maioresciana a devenit celebra sub
numele”forme fara fond”.

§ Convorbiri literare

Revista Convorbiri literare, aparuta la 1 martie 1867 din initiativa lui Iacob Negruzzi,
in paginile careia s-au publicat in timp cele mai multe dintre operele marilor clasici:
Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Creanga, Slavici, devine curand dupa aparitie cea mai
importanta publicatie a epocii.
Iacob Negruzzi a fost insarcinat de Junimea cu editarea revistei, de care s-a ocupat timp
de 28 de ani.
Convorbirile apar la inceput bilunar, in 16 pagini, intr-un tiraj de 300 de
exemplare.Prin comparatie cu programul coerent pe care il formulase cu decenii in urma
Dacia literara, care debutase cu o rubricatie fixa si o politica si culturala bine definita de la
primul numar,Convorbirile puteau trece drept o initiativa modesta, amatorista chiar.Revista
nu este exclusiv literara.Ea acorda un spatiu important studiilor stiintifice si general
culturale, inscriindu-se in curentul epocii.
Primii autori de literatura publicati de revista se numarau Iacob si Leon Negruzzi, M.
Cornea, Scarlat Capsa, Th.Serbanescu , V.Pogor, Nicu Gane, cei mai multi dintre ei
catalogabili in a doua linie valorica.

13
 Primul succes remarcabil este cooptarea lui Alecsandri, care isi publica incepand cu
nr.20, Canticele comice. Rar, revista gazduieste si unele recenzii semnate de Maiorescu,
Pogor, Carp sau N.Quintescu.
Mai tarziu, revista junimista are sansa sa publice cele mai remarcabile productii literare ale
momentului: in 1868 Alecsandri incredinteaza colegilor sai Pastelurile,
iar in 1872- poemul istoric, Dumbrava Rosie.
Din 1970, incepe colaborarea cu Eminescu, cu Venere si Madona(nr4), Epigonii(nr 12),
apoi in 1871(nr1) Mortua est.
Aceste trei poeme ii furnizau lui Maiorescu argumentele inscrierii poetului debutant in
directia semnalata in 1872.
Dintre prozatori,Convorbirile au recrutat de timpuriu, pe ardeleanul Ioan Slavici,care
isi publica aici povestile si basmele populare, apoi nuvelistica exemplara: Popa Tanda,
Scormon, Budulea Taichii(1880). Revista publica nuvela lui Eminescu-Sarmanul Dionis,
apoi Fat-Frumos din tei. Directia noua a prozei romanesti (anticipata de Maiorescu
din1872) este spectaculos ilustrata in paginile revistei care publica jurnalul lui Alecsandri-
Calatorie in Africa si apoi povestile, nuvelele si Amintirile lui Creanga. Nu trebuie omise nici
Scrisorile Catre V.Alecsandri ale printului Ghica.

Dramaturgia este stralucit ilustrata de Convorbiri, prin publicarea integrala a pieselor

caragialiene,incepand cu O Noapte furtunoasa(1879), dar si a creatiilor teatrale tarzii ale lui
Alecsandri: Sanziana si Pepelea(1883), Fantana Blanduziei(1884), Ovidiu(1885). Nu
lipsesc din revista traducerile din marea literatura a lumii (Homer, Ovidius,
Lamartine,Shakespeare, Schiller, Goethe, Byron, Baudelaire si multi altii) si nici literatura
populara.
Bine reprezentate sunt si lucrarile de orientare stiintifica, cele mai spectaculoase
interventii fiind disputele filologice prilejduite de reforma ortografica. Maiorescu le
inaugurase prin studiul sau Despre scrierea limbii romane. Revista mai gazduieste Critica
ortografiei d-lui Cipariu, urmat apoi de o intreaga serie de studii maioresciene. Dar mentorul
Junimii nu adus singur aceasta batalie extrem de importanta pentru dezvoltarea viitoare a
limbii romanesti.A tinut sa i se alature filologul Vasile Burla, cu niste Observari polemice
asupra gramaticei limbei romane de Tim Cipariu, urmate de un protest Contra ortografiei
impusescoalelor romane din Moldova de Ministerul Instructiunii Publice.
Dintre filologi, se mai remarca studiile lui A.Lambrior,
Limba romana veche si noua,Observari asupra Ortografiei romane,Cuvinte de reverenta la
romani si Idreptariu.
14
 Cu o astfel de reprezentare, sectiunea filologica a Junimii, a reusit sa creeze cadrul
cel mai propice aparitiei unei noi generatii de cercetatori, care vor asigura longevitatea
acestor preocupari in paginile Convorbirilor. Printre ei se vor afla Al.Philippide, Sextil
Puscariu, Ov.Densusianu.
Totodata, in cadrul cenaclurilor sunt stimulate discutii pe teme istoriografice,
preocupari care au creat premisele aparitiei in cercul junimist si implicit in paginile
Convorbirilor a unei generatii de istorici, intre care Xenopol si apoi N.Iorga.
Revista Convorbiri literare, in perioada cat a functionat la Iasi (1867-1885) a fost o
tribuna fara precedent a spiritului novator al epocii.Desi amenintata in repetate randuri de
influentele activitatii politice a membrilor Junimii, ea a reusit sa ramana o publicatie literara
si stiintifica.
Numit profesor la Universitatea Bucuresti in 1885, Iacob Negruzzi ia cu el si
Convorbirile, mutare ce avea sa consolideze si mai mult noua filiala.

Noul cerc intelectual va furniza Convorbirilor material stiintific din plin (istoriografie,
filologie, filozofie, estetica, folcloristica dar si economie politica sau studii juridice),dar din
paginile revistei lipseste marea literatura care o consacrase.
Cei mai multi scriitori ai Junimii incetasera sa scrie: Eminescu era bolnav si nu mai
daduse dupa 1883 nimic semnificativ; Creanga,din ce in ce mai slabit de crizele epileptice
nu poate raspunde cererilor insistente de texte noi ce veneau la redactie; Caragiale se
abtine de la scris dupa esecul comediei D’ale carnavalului si va reveni abia spre sfarsitul
deceniului.Despre o noua generatie de scriitori nu putea fi vorba.
Pe cat de greu de stabilit data nasterii acestui fenomen cultural, pe atat de dificila este
si sarcina de a preciza cand s-a incheiat.
Maiorescu tine cu orice pret sa faca scoala si in acest scop atrage noi generatii de
intelectuali in sfera sa de influenta,dorind sa formeze o noua Junime., insa Negruzzi ia
decizia la 1 ianuarie 1895 sa se retraga de la conducerea revistei, lasand-o pe mana
tinerilor,care ii vor schimba radical orientarea. Acesta este practic inceputul sfarsitului, caci
fenomenul cultural junimist se incheiase.

Astfel se face ca spre sfarsitul secolului al XIX-lea, marii scriitori ramasi in viata sau cei
ridicati din noua generatie devin ostili Junimii si Convorbirilor si ii descoperim activand in
alte publicatii ale epocii de cu totul alte orientari.(Caragiale, Slavici, Cosbuc, Delavrancea,
Vlahuta).
15
 § Scriitorii paşoptişti

Programul Daciei literare a avut un mare impact asupra creaţiei literare din epocă,
declanşând un proces de îmbinare echilibrată a tradiţiei cu inovaţia de racordare necesară
la curentele literare europene , păstrând însă un specific autohton ce se constituie într-o
abordare creatoare a unor teme şi motive de largă circulaţie.
Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică
principiile acestuia, cu particularităţile curentului naţional- popular de la revista Dacia
literară.
Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au ales istoria ca
sursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului
românesc, au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare,
libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături
ale scriitorilor paşoptişti.

Scriitorii paşoptişti:

*Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, “descrierea religios
inspăimântată a unei Românii de o măreţie sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “
16
câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care cuprind
însă “ anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie”,
Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod , ci, de câte ori are prilejul, descrie
cu deosebit simţ artistic şi locurile în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte mai
tot pământul românesc; e o carte despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri ale
prezentului şi ale viitorului; marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle contemporanilor
săi nu numai dorinţa de libertate şi de unitate naţională , ci şi sentimente profunde de
preţuire a frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar dacă unele din
ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire străină;

*Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru Lăpuşneanul”, “destinul unui domnitor infernal

ca Richard al III-lea” (Paul Cornea);

*Mihail Kogălniceanu publică, în 1849, un prim capitol de roman, “Tainele inimii”;

*Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii despre personajele şi epoca
respectivă, scrie “Scrisori către Vasile Alecsandri”;

*Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi culege, în 1846, balada “Mioriţa” pe care
i-o trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri;

*Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende istorice”, arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan cel
Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă
imaginea eroului romantic desprins din cadrele istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”,
o amplă lucrare de sinteză a trecutului istoric, călătoreşte prin Asia Mică, Palestina, şi
Egipt,
ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului” fiind rodul acestei inedite expierenţe
romantice; scrie “Cântece şi plângeri”, “Poesii vechi şi noue”, “Manoil”(roman publicat in
1855 in “România literară” a lui Alecsandri) ş.a;

*Grigore Alecsandrescu se remarca prin meditatii romantice, “Trecutul.La mănăstirea

Dealului”,” Umbra lui Mircea. La Cozia”, “Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La
Drăgăşani”, care dau expresie temei ruinelor;

17
*Vasile Alecsandri :
“In Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor săi, câtă s-a putut
întrupa intr-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbii
române în poezia populară el ni l-a deschis; iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele
celor mai mulţi dintre noi el l-a întrupat;frumuseţea proprie a pământului natal şi a aerului
nostru el a descris-o;[...] când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iaşi şi
Bucureşti, el a răspuns la această dorinţă, scriindu-i comedii şi drame; când a fost chemat
poporul să-şi jertfească viaţa în războiul din urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu raza
poeziei.” (Titu Maiorescu,1886);

*Andrei Mureşanu , originar din Bistriţa transilvană scrie poezia “Un răsunet”, care l-a
făcut celebru, devenită astăzi imnul naţional al României.

Afirmarea acestei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de

posteritate generaţia paşoptistă, a determinat începutul modernităţii noastre culturale, o
perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile.

§ Poezia paşoptistă –» Specii cultivate

18
 Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat inceputul poeziei noastre
romantice. Poezia paşoptista pune bazele liricii moderne româneşti.
Ea răspunde, în general, direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în
articolul “Introducţie” din primul număr al revistei Dacia literară, în sensul că este o poezie
socială, adaptată la momentul istoric si chiar politic, conformă cu idealurile de libertate şi
unire ce animau sufletele românilor de pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul
naţional, încrederea în valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc,
care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte
ale poeţilor.
Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare,
care se constituie în adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii
naţionale, pentru dreptate socială.

Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă, grandilocventă, cu exprimare

directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj adecvat înţelegerii de
către marea masă de cititori, în care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea
etc. se completează cu mediţatia asupra locului omului în istorie, cu motivul conştiinţei
sociale, al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al mormintelor, al revoluţiei etc.
Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie o altă
caracteristică a literaturii paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitate moravurile
societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile manifestate în epocă.
Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de ordin cultural şi literar: deschiderea spre
cultură şi literatura lumii, alături de revenirea spre valorile morale şi artistice ale spiritualităţii
româneşti. Scriitorii devin conştienţi că literatura şi cultura română pot intra în
universalitate doar prin valorificarea specificului nostru naţional, a surselor tematice si de
exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria naţională.

Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul

cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de
specii literare.
19
 Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al poeziei paşoptiste, nuanţată sub
forma ataşamentului la valorile poporului,ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti (Gh.
Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineaţă de Caraiman, I.Heliade-Rădulescu, Zburătorul), a
elogiului realizărilor poporului (Gh. Asachi, La introducerea limbii naţionale în publică
învăţătură, C.Bolliac, La cea întâi corabie românească), a prezentării trecutului ca model
pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, I.Heliade-Rădulescu, O
noapte pe ruinele Târgoviştei).
Un loc aparte în valorificarea tematicii istorice îl ocupă balada, o împletire de elemente
epice, lirice şi dramatice, poate cea mai complexă specie a a momentului, în care,
sintetizând, patetismul cu patriotismul şi cu valorile morale, poeţii devin cântăreţi ai
trecutului glorios ( D.Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare,Gh.Asachi,Dochia şi Traian).

Un alt pilon tematic îl reprezintă critica societăţii contemporane, sub forma

satirei ( Gh. Alexandrescu, Satira.Duhului meu, Gh. Asachi, Soţie de modă) şi a
fabulei (Gr. Alexandrescu, Câinele şi căţelul, Gh. Asachi, Musca şi carul, I.Heliade-
Rădulescu, Cumătria cioarei, când s-a numit privighetoare).
Iau avânt lirica filozofică ( I.Heliade-Rădulescu, Visul, D.Bolintineanu, Scopul omului),
cea religioasă ( I.Heliade Rădulescu, Cântarea dimineţii, Gr. Alexandrescu, Candela) şi cea
erotică ( Gh. Asachi, Dorul, Gr. Alexandrescu,Aşteptarea, D.Bolintineanu, O fată tânără pe
patul morţii).
Se afirmă artistul-cetăţean, exponent al conştiinţei colective, aşa cum se observă în poezia
“Un răsunet” a lui Andrei Mureşanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu.
Al. Russo inaugurează în literatura română poemul în proză. Acesta se adreseaza
generaţiei sale, pentru a atrage atenţia asupra meleagurilor patriei, asociând frumuseţile
naturii mărturiilor unei istorii străvechi.
Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, şi pentru a prezenta aspectele
fundamentale ale unei epoci pline de nelinişte, zbucium si măreţie, pe de altă parte, poeţii
şi-au ales drept modalitate de expresie artistică legenda – specie literară plină de patos şi
de evocare.

Legendele lui I. Neculce (publicate în “O samă de cuvinte”), reprezintă punctul de

pornire a numeroaselor lucrări ce aparţin epocii şi tematicii paşoptiste.Legendele lui V.
Alecsandri, ca şi cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau în mod vădit sentimentul naţional şi,
concomitent, purtau pecetea unei creaţii artistice, la baza căreia stau studierea şi
valorificarea istoriei,si a folclorului.
20
 Dramaturgia este reprezentată de Vasile Alecsandri, prin “Iorgu de la Sadagura”,
scriitorul ironizând tendinţa de a imita Occidentul în ciclul “Chiritelor”, în care micul
provincial este satirizat într-o manieră ce-l precede pe Caragiale, sau prin “Despot-Vodă”, o
dramă istorică. In general, încercările „dramatice” ale epocii (multe dintre ele rămase
nepublicate, dar şi cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi,
V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar şi cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt
putţin valoroase din punct de vedere artistic, dar ele prezintă interes pentru istoria
constituirii acestui gen în literatura română şi au meritul de a fi veritabile documente şi
mărturii ale vremurilor trecute.
Observăm astfel că poezia paşoptistă cultivă specii lirice şi epice. În unele opere se
îmbină trăsături ale mai multor specii.

Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova, Înserare, Ruinurile Tărgoviştii, Vasile Alecsandri,
Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Cârlova, Păstorul întristat,
Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără pe patul morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa), meditaţia
(Grigore Alexandrescu, Meditaţie, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848, Ion Heliade-
Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile Cârlova, Marşul
oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă ostaşilor romani, Hora Unirii, Deşteptarea României,
Andrei Mureşanu, Un răsunet), satira şi epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră, Duhului
meu, Vasile Alecsandri, Epistolă generalului Florescu).
Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion Heliade-Rădulescu, Zburătorul), balada
istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare, Mircea şi solii), poemul (Vasile
Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda
ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu,
Fabule), snoava în versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion Heliade-
Rădulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie Bolintineanu, Traianida).

Scriitorii paşoptişti au avut vocaţia începuturilor şi, poate de aceea, disponibilitatea de

a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură.
Paşoptismul literar s-a manifestat într-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si
stiluri, coexistând laolaltă elemente iluminişte cu cele de neoclasicism, umanism, realism,
mesianism utopic şi naţional, toate in formele romantismului, ce începuse deja a se afirma
ca un curent literar modern, în descendenţa celui francez.

21
 Faptul că literatura româna a păşit pe calea „europenizării” cu întârziere a exercitat o
influenţă vădită asupra ritmului de dezvoltare şi asupra căutărilor ei ideatico-artistice.
Orientarea spre înnoiri radicale, tendinţa de sincronizare la toate nivelurile cu ţările
dezvoltate din punct de vedere economic şi cultural constituie caracteristica principală a
paşoptismului.
Invăţământul, presa, teatrul, literatura, ştiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent.Iau
fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, ,creşte numărul revistelor şi al altor periodice,al cărţilor
tipărite în tiraje mari, se formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatură
beletristică,se infiinţează o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia populară,
ia amploare mişcarea de culturalizare a maselor.

Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi democratică, naţională, educativă,

ea având şi dificila sarcină de a forma un public,
de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului.
În numele aceleiaşi specificităţi naţionale, s-a dus bătălia pentru o limbă unitară, cu
conştiinţă clară că existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii
naţionale.Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în ortografie şi,pronunţându-se în
problema neologismelor, au adoptat principiul împrumutului moderat,în limitele necesităţilor
impuse de dinamica socială şi culturală.
Doctrina literară, câta a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat pe
scriitori să aspire,conform personalităţii fiecăruia,la un frumos etern, la totalitate şi
determinare, cu convingerea că realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin
cuvânt.

IDEI PRINCIPALE

Definiţie
*Paşoptismul cuprinde perioada literară dintre 1840 si 1860, perioadă care pentru literatura
română înseamnă epoca de modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare
a majorităţii speciilor.
*Debutul perioadei este legat de ieşirea ţărilor române de sub dominaţie otomană
de începutul unei energizări economice şi al dobandirii libertăţilor politice.
Afirmarea romantismului
22
In jurul anului 1848 romantismul este un curent la modă în toată Europa, astfel încât el
ajunge şi în ţările române sub o formă moderată însă, fiind mai ale un curent cultural,
impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului de acum dau operei lor un
pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva scriitori si revolutionari.
Reprezentanti
Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade
Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu s.a.

Reviste
Un moment important pentru literatura romana a fost aparitia revistelor:
*Curierul romanesc (8 aprilie 1829 si 19 aprilie 1848)-Heliade Radulescu >in Muntenia
*Albina romaneasca (1 iunie 1829)-Gheorghe Asachi >in Moldova
*Gazeta de Transilvania (12 martie 1838) & Foaia peentru minte, inima si literatura (2 iulie
1838-24 februarie 1865)
Baritiu >in Transilvania
*Dacia literara (30 ian 1842)-Mihail Kogalniceanu
*Propasirea (9 ianuarie-29 octombrie 1844)-Kogalniceanu, Alecsandri, Ion Ghica si Petre
Bals)
*Convorbiri literare ( 1 martie 1867)
Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare literara romaneasca,prin care se
produce in cultura autohtona o schimbare radicala de mentalitate
Fundarea speciilor
Poezia paşoptista este cea care pune bazele liricii moderne româneşti.

Speciile literare cultivate in aceasta perioadă reprezintă receptarea aproape simultană

a influenţelor clasice şi romantice din literatura europeană a vremii şi un sincretism al
metodei de creaţie ce se poate recunoste chiar in opera aceluiaşi scriiitor.:elegia, epopeea
istorică, epopeea cosmogonică, epistola, odă, balada istorică, balada fantastică, meditaţia,
satira, fabula, comedia.

In concluzie, putem spune ca literatura a avut un rol deosebit de important fiind ca un

aer diafan ce a invaluit secolul natiunilor cu mireasma modernizarii. Conceptul de literatura
23
inclunzand transmiterea emotiilor estetice, trezirea sentimentului national, educatia morala,
mesianismul social.
Totodata un rol deosebit l-au avut si scriitorii prin operele lor lasandu-si amprenta
asupra literaturii.
Scrierile lor sunt freamatul vechi al epocii glorioase ce au starnit admiratie imnica de-
alungul secolelor.

§ Sfarsit §

Componentii grupei:

Cojocariu Anca

Haidautu Patricia

24
Pascariu Benny

Sarban Cornelia–Anca

25