Sunteți pe pagina 1din 7

Subiectul: Anatomia aparatului dento-maxilar. Clasificarea fracturilor oaselor maxilare.

Planul:
1. Componentele anatomice ale aparatului dento-maxilar
2. Clasificarea fracturilor oaselor maxilare
3. Fracturile de mandibulă, etajul mijlociu al feței, complexului zigomatico-maxilar. Etiologia,
tabloul clinic, tratamentul.

Aparatul dento-maxilar este alcătuit din:


- Oasele maxilare
- Dinți și țesuturile lor de suport
- Mușchi
- Articulațiile temporo-mandibulare

Oasele maxilare:
Maxila este un os pereche compus din corp și 4 apofize: frontală, malară(procesul zigomatic),
alveolară,palatinală. Maxilarul superior este imobil unit cu oasele craniului. Corpul lui conține
un sinus pneumatic (sinus maxilar Highmori). Pe maxilă nu este înserat nici un mușchi
mobilizabil numai mușchi mimici.
Mandibula este un os impar, mobilizabil. Este compusă din corp, situat în plan orizontal și două
ramuri ascendente fiecare terminându-se cu două cu două apofize: anterioară sau coronoidă și
posterioară sau condilară. Ramurile ascendente formează cu corpul un unghi, care în decursul
vieții permanent se schimbă. Dacă la copil el este obtuz și este egal cu 135 - 140°, la adulți
micșorându-se treptat și atinge 105 - 110°, iar la bătrâni în cazul edentației parțiale sau totale el
din nou devine obtuz atingând 130°. Aceste schimbări au loc datorită modificărilor de funcție,
care duc la resorbția țesutului osos, cât și la restructurarea osului integral.
Studiile de sstructură anatomică ne dau dovadă că ea se găsește sub influența funcțională a
mușchilor mobilizabili, care inseră pe ea.
Mandibula este formată din țesut osos dens, care este prezentat de două plăci ce se unesc intim
pe marginea ei inferioară. Între aceste plăci se găsește substanță spongioasă.
Articulația temporomandibulară este pară, unește mandibula cu osul temporal și face parte din
articulațiile complicate.
În articulație au loc mișcări complexe în toate trei dimensiuni ale spațiului. Articulația
temporomandibulară prezintă un lanț cinematic, deoarece mișcările au loc concomitent în ambele
articulații (din stânga și dreapta). Se consideră ca complexitatea structurii și a funcției articulației
temporomandibulare în mare măsură este determinată de caracterul divers al alimentelor și
mandibula este nevoită să efectueze diferite mișcări în plan sagital, vertical, orizontal și
combinate necesare la fărâmițarea și masticația alimentelor.
Articulația temporomandibulară este compusă din:
- Condilii articulari
- Fosa articulară
- Tuberculul articular
- Discul articular (meniscul)
- Capsula articulară
- Ligamentele articulare
Mușchii după funcțiile lor de bază, se împart ăn două grupe:
- Mobilizatori ai mandibulei
- Mușchii mimici sau orofaciali
Mușchii mobilizatori ai mandibulei această grupă de mușchi permite mandibulei diverse
mișcări, participând la actul de masticație, deglutiție, vorbire etc.
În raport cu cu funcțiile lor de bază, mușchii mobilizatori se împart în trei grupe:
- Ridicători
- Coborâtori
- Propulsori
Mușchii ridicători ai mandibulei sunt prezenți de trei perechi de mușchi:
- Temporalul
- Maseterul
- Pterigoidianul intern
Mușchii coborâtori alcătuiesc trei perechi de mușchi:
- Geniohioidienii
- Milohioidienii
- Fasciculele anterioare ale mușchiului digastric
Mușchii mimici sau mușchii orofaciali joacă un rol important în realizarea diferitelor funcții ale
asistemului stomatognat: fizionomie, fonație, masticație, respirație etc.
Din mușchii orofaciali fac parte:
- Mușchii peribucali situați în etajele mijlociu și inferior ale feței.

Clasificarea fracturilor oaselor maxilare:


Traumatismele teritoriului B-M- F determină uneori leziuni izolate , alteori complexe , ale
părţilor moi, ale oaselor feţei dinţilor şi parodonţiului , producînd tulburări morfologice ,
funcţionale şi fizionomice cicatrice disgrațioase sau chiar disfigurări care acţionează grav asupra
stării psihice a traumatisatului şi asupra relaţiilor sale cu societatea .
În cadrul leziunilor dento-maxilo-faciale sunt studiate :
1. plăgile părţilor moi ale feţei şi cavităţii bucale
2. leziuni traumatologice dentoparodontale
3. fracturile mandibulei
4. fracturile etajului mijlociu al feţei
Formele anotomo – clinice:
- Fracturi parţiale - cuprind porţiuni de os
- Fracturi totale străbat osul în întregime.
- Fracturi complete - componente „lemn verde ”fără interesarea periostului
Fracturi simple care nu comunică cu cavitatea bucală
Compuse care comunică
Complicate - cu leziuni nervoase , vasculare

Noţiune de luxaţie şi fractură, generalităţi

Luxaţia este o afecţiune traumatică, de gravitate mare, care constă în deplasarea


permanentă a extremităţilor articulare (suprafeţele articulare îşi pierd raporturile dintre ele).
Într-o luxaţie se produc leziuni importante ale capsulei articulare şi ale ligamentelor (smulgeri,
ruperi sau dilacerări). Instalarea luxaţiei se produce prin mai multe mecanisme în urma unui
traumatism, fiind favorizată de existenţa unei instabilităţi articulare. În cazurile recidivante s-a
remarcat şi prezenţa malformaţiilor segmentelor osoase.
Fractura se defineste ca o discontinuitate a osului, produsa in urma unui traumatism de
mica importanta, care actioneaza asupra unui os fragilizat printr-o suferinta anterioara
(osteoporoza, tumoare osoasa, osteotita, etc.). De aceea aste foarte important sa se studieze
terenul pe care se produce fractura, in aparenta banala, introducand astfel
numeroase erori in pronosticul si tratarea leziunii.
Dupa cum arata Radulescu, putem vorbi de fracturi a oaselor sanatoase si fracturi ale
oaselor bolnave, impropriu denumite fracturi patologice.
Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercusiuni locale, ci un proces
de patologie complex care antreneaza intreg organismul.
Descrierea fracturilor închise şi deschise ale maxilei
Fracturi inchise cand segmentele osoase sunt acoperite cel putin de piele.

Fracturi deschise in care pielea a fost lezata si osul ajunge in contact cu


exteriorul. In acest caz se poate infecta, poate apare un proces septic de osteita
sau chiar osteomielita care intarzie vindecarea sau poate da
nastere unor complicatii, distrugeri osoase, calus vicios, pseudoartroze.

In timpul sau dupa fracturarea unor oase, se produc leziuni


ale partilor moi, fie prin agentul cauzal, fie prin
fragmentele ascutite ale oaselor fracturate. Pot fi lezati muschii tendoanelor,
vasele, nervii, pielea. Lezarea muschilor si a tendoanelor duce la tulburari de miscare. Lezarea
oaselor poate determina tulburari extrem de rare, intrucat daca sunt lezate oase
mari, se pot produce hematoame locale, uneori pot lua nastere chiar necroze si
cangrene, prin neirigarea tendonului asigurata de vasul respectiv. Leziunile
nervoase pot provoca aparitia unor paralizii sau tulburari senzoriale in zona
respectiva. Lezarea pielii creaza a fractura deschisa.

● Identificarea mecanismului de acţiune a factorului etiologic


Etiologia: factorii sunt în următoarele ordine:
Accidentele de circulaţie,agresiunile, accidentele de muncă, căderile accidentale, accidentele
de sport, loviturile produse de animale, arma de foc, factorii iatrogeni, fracturile patologice.
Mecanism de produceri cel mai frecvent se produc prin mecanism direct sau indirect cînd se
primeşte lovitura pe mandibulă sau arc mentonier - situaţii în care mandibula izbeşte violent
maxila prin intermediul arcadelor dentare.

● Relatarea acuzelor în caz de fracturi a maxilei în dependenţă de forma clinică după Le


Fort.
Datorită proieminenţei anterioare şi poziţiei mediane, nasul protejează maxila de
traumatism , luînd asupra sa forţa agentului traumatic. Din acest punct de vedere, printre
fracturile etajului mijlociu al feţei, nasul ocupă primul loc, iar maxilarul superior – ultimul.
Formele anatomo - clinice:
A) Fracturi parţiale:
1. fracturi ale apofizei alveolare
2. fracturi ale maxilarului superior
3. fracturi ale bolţii palatine.
B) Fracturi totale.
1. Le Fort I
2. Le Fort II
3. Le Fort III
4. fracturi mediosagitale
5. fracturi multiple şi cominutive.

Le Fort I (fracturi orizontale inferioare )

Linia de fractură începe de la apertura piriformă , trece deasupra proceselor alveolare prin
peretele extern ale foselor nazale, şi superior de baza sinusului maxilar, foza canină,
tuberozitatea maxilară, apofiza pterigoidiană – în porţiunea ei inferioară – vomer şi cartilajul
septal, desprinzînd complet „potcoava” maxilarului şi bolta palatină de restul masivului facial.
Clinic: Echimoze labio – geniene, mobilitatea anormală în sens transversal, tulburările de
ocluzie sunt moderate, dureri în repaos şi la presiune în sacul vestibular şi retrotuberozitar.
Bolnavul nu poate decupa cu dinţii alimentele, senzaţii de corp străin în faringe.respiraţia nazală
este dereglată, greţuri. La examen extern se stabileşte asimetria feţei cauzată de un edem al
ţesuturilor moi ale buzei superioare şi nivelarea plicei labiojugale. Pot fi prezente contuzii,
echimoze, plăgi, emfizem subcutanat.
Radiografia cea mai indicată este cea panoramică, care ne indică direcţia şi liniile de fractură,
raportul cu fosele nazale, sinusul maxilar, raportul cu apexurile dinţilor .
Le Fort II (fracturi orizontale mijlocii)

Linia de fractură este oblică în jos şi înapoi trecînd prin oasele nazale, apofiza ascedentă a
maxilarului , osul lăcrimal, traversează rebordul orbital, peretele median al orbitei, peretele
inferior al orbitei, peretele anterolateral al sinusului maxilar, pe sub arcada zigomatică, spre
tuberozitatea maxilară, apofiza pterigoidiană, complexul etmoidal, cu sau fără lezarea bazei
craniului.
Clinic: dereglări senzitive: anestezii, parestezii în zonele ramificărilor nervilor infraorbital şi
palatin anterior, tumefacţia accentuată a feţei însoţită echimoze palpebrale inferioare şi nazo –
geniene, echemioze conjuctivo- bulbare, faţa este turtită antero posterior cu păstrarea refiefului
oaselor zigomatice, nasul aplatizat, se observă deformaţia feţei.
Bolnavii prezintă epiforă şi epistaxis, de obicei bilaterale, pe ambele narime, emfizem
subcutanat. Modificarea rapoartelor de ocluzie. Mobilitatea maxilarului fracturat este prezent şi
se asociază cu mobilitatea piramidei nazale. Datorită dislocaţiilor osoase se întîlnesc şi tulburări
de sensibilitate (parestezii, hipo sau anestezii ) pe teritoriul n. înfraorbital.

Le Fort III (fracturi orizontale superioare, disjuncţii craniofaciale)se produc în urma unor
traumatisme violente aplicate pe glabelă sau lateral de osul zogomatic.
Linia de fractură interesează oasele nazale la nivelul suturii fronto – nazale, apofiza ascedentă a
maxilarului, oasele lacrimale, suprafeţele orbitale ale etmoidului, peretele lateral, medial şi
inferior al orbitei pînă la fanta sfeno-palatină, arcada temporogomatică, lama perpendiculară a
etmoidului, vomerul, producînd desprinderea completă a maxilului facial de baza craniului.
Clinic – deformaţia feţei prin înfundarea ei în totalitate a etajului mijlociu inclusiv piramida
nazală şi oasele zigomatice, barbia fiind mai proieminentă.Echimoze palpebrale superioare şi
inferioare, tulburări oculare, diplopie, exoftalmie, enoftalmie. Mobilitate anormală atît în plan
vertical cît şi în orizontal . La încheierea şi deschiderea arcadelor dentare maxilare şi oasele
zgomotice se ridică şi coboară. Dereglarea respiraţiei, pierderea cunoştinţei, amnezie retrogradă,
nistagm, greţuri, vomă, cefaleie, zgomote în urechi, dereglări psihice, simptomul „ochelarilor”,.

Particularităţile de tratament în fracturile maxilei


Tratamentul de urgenţă constă în reducerea şi imobilizarea provizorie a fracturii, în aşa mod se
previne deplasarea secundară a fracturii şi înlăturarea diferitor dereglări funcţionale care pot
pune în pericol viaţa accedentatului (hemoragie, şoc, comoţie cerebrală).
- profilaxia suprainfecţiei: administrare de antibiotici cu spectru larg;
- tuturor accidentaţilor li se administreazp ser antitetanic;
- diminuarea secreţiei salivare cu administrare de atropină, beladonă;
- combaterea durerii – cu analgezice;
- oprirea hemoragiei – tamponada anterioară sau posterioară a cavităţii nazale , înlăturarea
obstacolelor din căile respiratorii şi prevenirea ionsuficienţei respiratorii acute;
- repoziţia fracturii;
- traheostomia după necesitate;
- fixarea provizorie a maxilarului facial, bandajele mentocefalece, fronda mentonieră;

Tratamentul definitiv :
- metode ortopedice - plăci palatinale cu dispozitive cefaleice;
- tratament chirurgical;
- tratament combinat.
Primul ajutor medical şi a metodele de imobilizare în fracturile maxilei combaterea durerii
Primul ajutor medical:
- diminuarea hemoragiei
- a permite o respiraţie normală
- fixare provizorie bandaj mentocefalic, fronta mentonieră, dispozitiv „în zăbală”,
- transportarea bolnavului

Complicaţii
- indirecte - şocul, hemoragia, tulburări respiratorii
- secundare – infecţii (gură, nas, sinusuri)
- tardive – consolidări vicioase

Evoluţie : prezintă un potenţial de consolidare mai rapid decît cele ale mandibulei aceasta se
datoreşte structurii spongioase a osului şi vascularizării deosebire. Calusul se formează la 8 –10
zile, după 4 săptămîni se produce o consolidare cu disproporţii, mobilizari anormale.