Costul capitalului unei întreprinderi

Driga Iulia FB 1801

“Banii nu încep niciodată o idee. Este întotdeauna ideea ce porneşte banul“

(Owen Laughlin)

Capitalul este un factor de producţie necesar, şi ca orice alt factor, are un cost. William J.
Baumol și Alan S. Blinder definesc capitalul ca rezervele unei întreprinderi, echipamente și alte
resurse de producție deținute de firme sau alte organizații.

Economistul american Theodore Schultz este considerat unul dintre autorii teoriei capitalului
uman. El crede că educația este una dintre formele capitalului uman («uman» - pentru că devine
o parte a unei persoane și «capital» - pentru că este o sursă de venituri și câștiguri viitoare).

Conceptul de cost al capitalului reprezintă unul din principiile aprecierii eficienţei gestiunii financiare: astfel,o
întreprindere desfăşoară o activitate eficientă dacă rentabilitatea proiectelor realizate de această întreprindere
depăşeşte costul capitalurilor atrase pentru finanţarea acestora. Numai în acest caz întreprinderea
crează un plus de valoare netă, care duce la maximizarea averii proprietarior.

Costul capitalului este rata cerută de investitori (acționari și creditori) respectiv rata de
rentabilitate cerută de cei care pun la dispoziția întreprinderii capitaluri, care pentru întreprindere
reprezintă, efortul financiar pe care trebuie să-l depună aceasta pentru aprovizionarea sa cu
capitaluri.

T. Schultz susține că, în managementul întreprinderii, costul de capital are în vedere următoarele
probleme, ce țin de:
 creşterea a eficienţei activităţilor prin folosirea de capitaluri ieftine;
 maximizarea valorii întreprinderii prin minimizarea costurilor tuturor intrărilor de capital;
 informarea cu privire la alegerea unei structuri financiare optime, adică a raportului optim
dintre capitalurile împrumutate şi capitalurile proprii;
 finanţarea unor decizii financiare legate de: leasing, mărimea necesarului fondului de
rulment, rambursarea creditului obligatar, etc.

După părerea mea, problemele capitalului sunt direct legate de activitatea antreprenorială.
Capitalul începe să funcționeze atunci când este investit în producție. În consecință, pentru ca
capitalul să înceapă să genereze venituri, este necesar, mai întâi, să materializăm capitalul, să-l
 transformăm în factori de producție și, în al doilea rând, să organizăm producția sub forma unei
întreprinderi, organizații, firme.

Costul capitalului este extrem de important în toată lumea afacerilor. Două principale motive
explică acest lucru:

1. pentru a maximiza valoarea afacerii lor, managerii trebuie să minimizeze costul tuturor
capitalurilor folosite, inclusiv al celui financiar; pentru aceasta ei trebuie să fie capabili să
estimeze aceste costuri.
2. în luarea deciziilor manageriale, în special a celor de investiţii, estimarea corectă a
costului capitalului financiar este esenţială (fiecare procent a lui putând reprezenta un
“bulgăre de aur”).

Luând în considerare principalele domenii de utilizare a indicatorului costului capitalului în

activitățile întreprinderii, importanța acestuia în managementul financiar rezidă în:

Costul capitalului unei întreprinderi servește ca o măsură a profitabilității operaționale. Deoarece

costul capitalului caracterizează partea de profit care trebuie plătită pentru utilizarea noului capital
generat sau atras pentru a asigura producția și vânzarea produselor, acest indicator acționează ca rata
minimă de formare a profitului operațional al companiei, limita inferioară la planificarea dimensiunii
sale.

Costul capitalului unei întreprinderi servește drept indicator de bază al eficacității investițiilor
financiare.

Indicatorul costului capitalului unei întreprinderi servește drept criteriu pentru luarea deciziilor
manageriale privind utilizarea leasingului (leasing) sau achiziționarea de active fixe de producție.

Nivelul costului capitalului unei întreprinderi este cea mai importantă măsură a nivelului valorii de
piață a acestei întreprinderi. O scădere a nivelului costului capitalului duce la o creștere
corespunzătoare a valorii de piață a întreprinderii și invers.

Indicatorul costului capitalului este un criteriu pentru evaluarea și formarea unui tip adecvat de
politică pentru finanțarea unei întreprinderi a activelor sale (în principal, active circulante). Pe baza
costului real al capitalului utilizat și a evaluării viitoarei sale modificări, compania formează un tip de
politică agresivă, moderată (de compromis) sau conservatoare de finanțare a activelor.
 Studiind sursele bibliografice cu referire la bazele managementului financiar, putem
concluziona că importanța costului de capital constă în faptul că nu numai arată procentul care
trebuie plătit proprietarilor de resurse financiare, dar, în același timp, caracterizează rata de
rentabilitate a capitalului investit pe care compania trebuie să o furnizeze pentru a nu-și reduce
valoarea de piață. Astfel, costul capitalului determină valoarea firmei. Cunoaşterea costului
capitalului este necesară la etapa fundamentării deciziilor financiare, ceea ce permite managerilor
să selecteze cea mai optimală direcţie de alocare a capitalului şi cele mai adecvate surse de
atragere a lui.

Profitul acumulat reprezintă suma profitului care a rămas la dispoziția companiilor după
plata dividendelor, impozitelor și deducerilor către fondul de rezervă.

Conform lui Peter Drucker, profitul acumulat serveşte pentru următoarele scopuri:
1. Măsoară eficacitatea netă şi soliditatea efortului unei firme.
2. Este prima care acoperă costul rămânerii în afacere.
3. Asigură necesarul viitor de capital pentru inovare şi dezvoltare.
Cu toții cunoaștem că sursele de finanțare ale unei întreprinderi pot fi împărțite în: proprii
(interne) și împrumutate (externe).

Desigur, sursele interne sunt mai ieftine și, uneori, mai eficiente. În cazul când sunt utilizați
fonduri împrumutate, în orice caz, va fi nevoie de a achita o oarecare dobândă. Din aceste
considerente, mai întâi de toate trebuie de utilizat toate sursele interne disponibile și numai
atunci, dacă este necesar, pot fi atrase împrumuturi și credite. Prezența unei cantități suficiente
de resurse proprii la întreprindere mărturisește că munca acesteia este efectivă și are posibilitate
de autofinanțare. Sursele interne de finanțare sunt create în cursul activității economice a
întreprinderii și joacă un rol foarte important pentru dezvoltarea ulterioară a acesteia. În acest
caz, compania are mai multă libertate, este mai competitivă și are un potențial de producție mai
mare.

Utilizarea rațională și distribuția profiturilor ar trebui să se bazeze pe planuri de dezvoltare a

întreprinderii și ar trebui să ia în considerare și interesele proprietarilor, angajaților și
investitorilor. Este firesc faptul că cu cât valoarea profitului utilizat pentru finanțarea și
dezvoltarea activităților economice este mai mare, cu atât este mai mică nevoia de fonduri
suplimentare.

Avantajele acestei surse de finanțare sunt:

fără cheltuieli generate de atragerea de fonduri împrumutate;

în acest caz, proprietarii păstrează controlul deplin asupra întreprinderii;
 creșterea stabilității financiare și a independenței.

Dezavantaje ale utilizării profitului acumulat ca sursă de finanțare sunt următoarele:

valoare limitată și variabilă a acestei resurse;

complexitatea planificării și prognozării;
dependența de un număr foarte mare de factori externi care sunt foarte greu de influențat
din conducerea întreprinderii (de exemplu, condițiile pieței, dinamica cererii și ofertei,
nivelul mediu al prețului de piață etc.).

Bibliografie

1. Studia Universitatis Moldaviae , 2017, nr.2(102) Seria “Științe exacte și economice”

ANALIZA ȘI GESTIUNEA CAPITALULUI PROPRIU ÎN CADRUL ENTITĂȚILOR
Elena NIREAN, Boris COREȚCHI
2. FUNDULEA-POPESCU, A.M. Analiza capitalurilor proprii și a eficienței utilizării lor.
București: ASE, 2009
3. Бочаров В.В. Финансовый менеджмент./ Бочаров В.В..-Спб: Питер, 2007.- 192 с.
4. А. И. Попов Экономическая теория 4-е издание 2007
5. Финансовая грамотность Ю. В. Брехова, А. П. Алмосов, Д. Ю. Завьялов. – М. :
Вита-Пресс, 2014
6.