UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DUMITRU STĂNILOAE

PSEUDO-DIONISIE AREOPAGITUL ȘI
MISTICA SA
- Lucrare de seminar la disciplina

Patrologie și literatură postpatristică -

Coordonator:

Asist. Dr. Alexandru Prelipcean

Susținător:

Aștefănesei Adrian

IAȘI

2020
 Mistica lui Pseudo-Dionisie Areopagitul este o lucrare redusă ca dimensiuni dar bogată în
învățături, ce trebuie citite cu multă atenție pentru a le înțelege. Aceasta vine din trăirea
personală a autorului, o trăire înaltă și vie respectiv unde se pot observa în exprimare influențele
filosofice care l-au marcat încât vor fi suficiente detalii ce ne vor ajuta să înțelegem ce vrea să ne
transmită.
Termenul de mistică face referire la ceea ce îi este ascuns sau secret omului în raportul
cunoașterii lui Dumnezeu. Modul acesta de orientare ne va facilita o mai bună înțelegere asupra
celor pe care le vom citi. În continuare vom vorbi despre cuprinsul volumului de față. Este
împărțit în 5 mari capitole: 1. Ce este întunericul divin1; 2. Cum trebuie să ne unim și să dăm
laudă Celui care este cauza tuturor și deasupra tuturor 2; 3. Care sunt denumirile afirmative și
care cele negative ale lui Dumnezeu?3; 4. Cel care este prin excelență cauza oricărui lucru
sensibil nu e nimic de cele sensibile4; 5. Cel care este cauza prin excelență a oricărui lucru
inteligibil, nu e nimic din cele inteligibile 5. În cele ce urmează vom lua fiecare capitol în parte și
îl vom explica, pentru a vedea ce reprezintă această lucrare.

1. Ce este întunericul divin.

Această primă lucrare începe cu o rugăciune adresată Sfintei Treimi ce este conform autorului
„supra-naturală, supra-divină și supra-bună”.6 O altă trăsătură este că toate își au începutul din
Treimea cea Sfântă. Rugăciunea are ca scop îndreptarea omului cât mai aproape de Dumnezeu,
într-o treaptă înaltă care este „supra-necunoscută și supra-strălucitoare a proorocirilor mistice”.7
În acest izvor, adică în Sfânta Treime se încadrează întunericul divin ce este văzut ca un
mister ce cuprinde toate tainele. Pseudo-Dionisie Areopagitul are alături un ucenic cu numele
Timotei pe care îl învață că „prin îndeletnicirea cea înflăcărată cu contemplările mistice leapădă
și simțurile și activitatea minții și toate cele sensibile și inteligente și toate cele ce sunt și nu sunt
și ridică-te, pe cât poți, spre unirea fără cunoaștere cu Cel care-i mai presus de orice existență și

1
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică, Traducere de Cicerone Iordăchescu și
Theofil Simenschy, Editura Institutului European, Iași, 1993, p. 147.
2
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 150.
3
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 151-152.
4
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 153.
5
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 154.
6
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 147.
7
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 147.

2
cunoaștere”.8 Putem crede că este vorba despre o metodă ascetică ce îl ajută pe cel care o
folosește să-și îmbunătățească viața și înacelași timp să se apropie de Dumnezeu.
Ca rezultat autorul afirmă că „prin extazul nereținut și liberat de tine însuți și de toate, te vei
înălța spre raza supranaturală a întunericului divin” 9 dar fără lepădarea de toate, acest lucru nu va
fi posibil.
Privind în ansamblu, această lucrare nu este pentru orice om deoarece cupride o practică
greu de înțeles și de aplicat. Dionisie își îndeamnă ucenicul să nu vorbească cu cei neinițiați și
mai ales cu cei care nu cred că există Cineva, în mod supranatural, deasupra celor naturale și
vizibile. Aici îi include mai ales pe cei materialiști. În cele ce urmează, aduce în vedere
cunoașterea divinității prin afirmare și negare: „pe când ar trebui ca să i Se atribuie și să se
afirme despre ea tot ce se afirmă despre cele e există, întrucât e cauza tuturor și mai degrabă să
fie negate ele toate, fiindcă ea e mai presus de toate”. 10 Această cale este potrivită celor neinițiați,
pentru ca să îl introducă pe om și să îi aducă în vedere divinitatea ce este mai presus de ceea ce
este și ce nu este. Ținta acestei căi este rațiunea. Pe de altă parte, în caz contrar celor spuse mai
sus, omul va relaționa cu divinitatea prin experiențele unice din diferitele momente ale vieții,
care îl fac să înțeleagă că nu un obiect a determinat acel ceva, ci este ceva mai mult, ce ține de
mediul spiritual.11
În continuare, tema teologiei nu este trecută cu vederea, ci se aduce în vedere că de la caz la caz
cere cuvinte multe în explicații, alteori mai puține sau chiar deloc. Aduce în evidență din nou
modul supra-natural și întâietatea ei (teologiei), fiind deasupra tuturor. Găsim și condiția că „nu
se arată descoperită și adevărată decât acelora care străbat toate cele necurate și curate” 12 prin
care înțelegem greutățile vieții, diferite întruchipări ale răului; o trecere a omului și prin păcate
dar și prin viața curată astfel cunoscându-le, ne face să înțelegem legătura personală cu
Dumnezeu dar și etapa cunoașterii dintre om și Dumnezeu.
Din acest motiv îl aduce ca exemplu pe Moise, care a primit poruncă de a se curăți pe el,
fiind posibilă o retragere de lume, ca mai apoi să audă trâmbițe și sunete alături de raze
luminoase în vârful muntelui. Ne precizează că abia atunci s-a dus în munte cu preoții aleși. Pe
de altă parte, nu îl întâlnește pe Dumnezeu, nu îl vede ci doar locul unde se afla putea fi văzut.

8
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 147.
9
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 147.
10
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 148.
11
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 174.
12
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 148.

3
Acum ne vom îndrepta atenția către pregătirea lui Moise, un act unic și superior „prin care se
unește cu Dumnezeul necunoscut”.13 Acest proces de curățire este premergător actului de unire
cu Dumnezeu al omului și în același timp „o deschidere care este același lucru cu lumina
neapropiată a slavei”.14 Atingând această culme, el se eliberează de toate grijile lumești, atât cele
trupești cât și cele mintale pentru ca în acele momente să se petreacă, după cum am zis, unirea
cu Dumnezeu.

2. Cum trebuie să ne unim și să dăm laudă Celui care este cauza tuturor și deasupra
tuturor.

Acest capitol l-am împărțit în două teme principale. Prima va trata unirea cu Dumnezeu a
omului. Ținta noastră este de a ajunge în cea mai înaltă treaptă a unirii cu Dumnezeu „în
întunericul supra luminos”.15 Ne explică printr-o antiteză că ceea ce vrem să vedem și să
cunoaștem va fi posibil prin nevedere și necunoaștere. Credem că orientarea lumească, temporară
și cele ce țin de obiecte necesită o punere în practică a poruncilor lui Dumnezeu, a manifestării
unei vieți ce are ca scop apropierea de Creator. Așadar, este orientarea omului către Dumnezeu;
când ochii și inima nu mai pun așa mult accent pe lucrurile materiale ci pe Adevăr. Pe urmă, va
deveni un urcuș duhovnicesc spre unirea cu Creatorul.
A doua temă din acest capitol face referire la cum să dăm laudă Dumnezeului
Atotputernic și Creator. De această dată, Dionisie ne învață că putem face asta „prin negarea
tuturor celor existente”.16 Ce înseamnă acest lucru? Autorul ne aduce ca exemplu sculptorii, care
dintr-un bloc de piatră, vor reuși să dea formă la ce este ascuns privirii. Adică este ceva mai
presus de ceea ce se vede, negând că blocul de piatră va rămâne așa ci va avea o formă, scoțând
în evidență frumusețea sculpturii și calităților meșterului. În cazul nostru, prin negație ajungem la
concluzia că în spatele tuturor lucrurilor este un Creator.

13
Episcop Alexander Golitzin, Dionisie Areopagitul mistagogul – o lectură monahală, Editura Deisis, Sibiu, 2015,
p. 79.
14
Episcop Alexander Golitzin, Dionisie Areopagitul mistagogul…, p. 80.
15
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 150.
16
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 150.

4
 3. Care sunt denumirile afirmative și care cele negative ale lui Dumnezeu?

Am cunoscut până acum două căi pe care le-a urmat Dionisie; cea afirmativă respectiv
ceanegativă. Prima cale este mai amplă și mai accesibilă înțelegerii iar pe de altă parte numește
denumirile afirmative sub forma de teologie afirmativă. Aici vom afla răspunsul primei părți al
acestui capitol.
Natura cea divină și bună este numită unică, respectiv triplă. Aflăm că Dumnezeu își manifestă
grija față de creația Sa cât și paternitatea. Este prezentă numirea Sfântului Duh, iar în continuare
ni se confirmă că „luminile lăuntrice ale bunătății au izvorât din Binele imaterial și indivizibil”. 17
Precizează despre întruparea lui Iisus, despre cum a devenit „substanță Cel mai presus de
substanță printr-o natură cu adevărat omenească”.18 Autorul nu le tratează pe larg ci doar le
amintește și ne trimite în același timp la două lucrări diferite ale acestuia, precum: Elemente de
Teologie și Numele divine. În altă ordine de idei, este o compilație a textelor anterioarelor lucrări
și reamintite aici sub o formă restrânsă.
A doua parte a capitolului ne pune în față denumirea negativă reprezentată sub forma
unei scări; „cu cât ne suim mai sus, cu atât cuvintele se împuținează, datorită contemplării
lucrurilor inteligibile”.19 Expunerea noastră se restrânge deoarece se urcă de la cele mai de jos
spre Cel mai de sus. Aici se va uni cu Acela care nu poate fi exprimat.
În încheiere voi reda sub ce formă privește Dionisie denumirea negativă: „Oare nu este
Dumnezeu mai mult viață și bunătate decât aer și piatră? Și nu este adevărat că mai degrabă nu
vhefuiește și nu se mânie, decât că nu poate fi exprimat sau înțeles?”20

4. Cel care este prin excelență cauza oricărui lucru sensibil nu e nimic din cele sensibile.

Puținele rânduri ce le găsim de această dată vor răspunde la întrebarea: Cum este
Dumnezeu? – Ca Cel care este cauza tuturor nu este lipsit de existență, sau de viață, sau de
rațiune sau de minte. În continuare va enumera o serie de caracteristici ale lui Dumnezeu ce le
voi reda cu fidelitate pentru o înțelegere mai bună: „El nu are calitate, sau cantitate, sau greutate;
17
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 151.
18
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 151.
19
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 151.
20
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 152.

5
nu se află în vreun loc; nu se vede, nici nu are atingere sensibilă; nu simte, nici nu poate fi simțit;
nu e supus dezordinii și tulburării, căci nu e agitat de pasiuni materiale; nu e lipsit de putere și
expus accidentelor senzoriale, nu are nevoie de lumină; nu suferă vreo schimbare, stricare,
fragmentare, pierdere sau scurgere; nu este, nici nu are ceva din cele sensibile”. 21
Un prim rol este de a aduce în vedere calea apofatică ce începe prin înțelegerea distanței dintre
Creator și cele create. Odată înțeleasă această îndepărtare, pentru noi este semnul apropierii de
Dumnezeu. Pe de altă parte, a înțelege distanța dintre lumea sensibilă și izvorul ultim al acesteia
nu înseamnă o abandonare a celei dintâi, ci doar a recunoaște că toate categoriile sub care ea stă
(timp, loc, formă, cantitate și calitate) nu spun nimic cu privire la „Cel care-i cauza tuturor
lucrurilor”. Nici o îndepărtare nedeterminată a Acestuia de natura sensibilă nu va numi absența
Sa, ori o anumită lipsă, ca și când nu ar fi implicat în toate, lipsit de existență sau viață, rațiune
sau minte. Ci doar faptul că El este izvorul oricărui lucru sensibil.

5. Cel care este cauza prin excelență a oricărui lucru inteligibil, nu e nimic din cele
inteligibile.

De această dată gândirea omenească vrea să se despartă și de realitățile inteligibile, negându-le

cu privire la Cel mai presus de orice. Căci așa cum nu este nimic din cele sensibile, Dumnezeu
nu este nici suflet sau substanță, rațiune sau adevăr, unitate sau ființă. Nefiind vreuna din aceste
realități, nu este nici ceva din cele opuse: nimic din cele ce sunt și nimic din cele ce nu sunt.
„El nu are imaginație, părere, rațiune sau inteligență. El nu este nici cuvântare, nici inteligență;
nu poate fi exprimat, nici înțeles. El nu e un număr sau ordine, mărime sau micime, egalitate sau
inegalitate, asemănare sau neasemănare”. În acest fel este construit capitolul, prin enumerarea a
ceea ce este și nu este Dumnezeu. Acest procedeu l-am întâlnit sub numele de denumirile
afirmative și negative și are rolul de a-l ajuta pe om să înțeleagă mai bine unirea cu Dumnezeu ca
izvor a toate și pentru toate.

21
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre Numele Divine, Teologia Mistică…, p. 153.