Sunteți pe pagina 1din 2

- Genul dramatic cuprinde creaţiile literare care au fost scrise pentru a fi reprezentate pe scenă.

- Genul dramatic = unul dintre cele trei genuri literare clasice (alături de epic şi liric) în care acţiunea (redusă la
o durată reprezentabilă pe scenă prin spectacolul teatral), dezvoltată organic şi unitar, antrenează personaje
care comunică şi se comunică prin intermediul dialogului sau al monologului (ce poate avea funcţia de a
exprima un conflict interior, o tensiune lăuntrică a personajului sau de a relata fapte care nu sunt prezentate
direct, dar au legătură cu acţiunea operei). Spre deosebire de celelalte genuri, în genul dramatic autorul nu
intervine direct în text decât prin intermediul indicaţiilor scenice (didascalii) extrem de restrânse ca volum în
dramaturgia clasică, dar mai dezvoltate la moderni (C.Petrescu). Este un gen complex, întrucât în structura lui
se întâlnesc atât elemente epice, cât şi lirice. Cuprinde operele scrise pentru a fi reprezentate pe scenă, opere
dramatice.
Dramaticul = categorie estetică ce se caracterizează prin conflict, prin tensiunea dintre două sau mai multe forţe
opuse, implicând în mod necesar confruntarea, lupta dintre idei, sentimente, atitudine, personae sau forţe sociale.
- Opera dramatică are următoarele trăsături:
 acţiune desfăşurată în faţa spectatorilor;
 înfăţisează o înlănţuire de evenimente provocate de o cauză ce declanşează stări conflictuale, schimbări de
situaţii, conducând la o rezolvare;
 conflict puternic între personaje, concepţii şi atitudini;
 elementele fundamentale ale subiectului dramatic sunt conflictul si intriga;
 dialogul este modul de expunere principal;
 personaje numeroase (limitate însă de condiţiile materiale ale scenei), acţiunea concentrându-se în jurul
protagoniştilor;
 conţinutul de idei şi sensurile operei sunt puse în evidenţă de jocul actorilor(text şi mimică), efecte
vizuale, sunete etc.(din acest punct de vedere, teatrul reprezintă o ars combinatoria);
 autorul este prezent doar în indicaţiile scenice;
 lipseşte naratorul, iar personajele se exprimă prin dialog si monolog;
 textul literar propriu-zis este concentrat, având în vedere faptul că este destinat reprezentării pe scenă,
într-un timp și un spațiu limitate.
 e structurată în acte, tablouri, scene, replici, didascalii;
 incipitul ex-abrupto introduce direct în miezul faptelor, totul concentrându-se în grandoarea conflictului,
ce face ca toate personajele să interacţioneze ;
 finalul este plin de efect, menit să surprindă sau să impresioneze, prin lovituri de teatru (ce pot rezolva un
imbroglio sau prin apariţia unui deus ex machina ca în teatrul antic;
 perspectiva e fixă (distanţa de la spectator la scenă nu se schimbă în timpul spectacolului, de aceea,
dramaturgul nu are posibilitatea de a surprinde detaliul sau perspectiva largă);
 mesajul este transmis atât prin textul propriu-zis,cât şi prin viziunea regizorului asupra textului prin decor,
prin jocul actorilor.

- .
Genul dramatic cuprinde următoarele specii literare : tragedia, comedia, drama, tragicomedia, melodrama.

Tragedia - ( din fr. „tragédie”, gr. „tragoidia” ) - specie a genului dramatic, bazată pe reprezentarea în forma
literară a categoriei tragicului, înfăţişând personaje puternice, angajate în luptă cu forţe ce le depăşesc ( zei, destin
potrivnic ) , conflictul fiind încheiat cu înfrângerea sau moartea lor.
Caracteristici:- din înfruntarea ce are loc rezultă fapte măreţe, patetice, sublime;
- spectacolul tragic are în centrul său problematica morală
- deşi mor, protagoniştii lasă în urmă ideea triumfului etic al adevărului şi devin modele
reprezentative;
Reprezentanţi: - Euripide, Sofocle, Eschil, Shakespeare, Corneille, Racine, M.Sorbul etc.

Drama (din fr. „drame”,gr. „drama”- acţiune ) - specie a genului dramatic ce înfăţişează conflicte puternice
între personaje, concepţii şi acţiuni; conflictele trezesc în spectator sentimente grave, profunde.
1
Caracteristici: - cea mai răspândită specie a genului dramatic;
- are un conţinut grav, uneori cu elemente tragice;
- reflectă o mare varietate de aspecte : sociale, istorice, mitologice, psihologice;
- are tendinţa de a reflecta complexitatea vieţii reale;
- este mai puţin supusă convenţiilor decât comedia;
- limbajul solemn alternează cu cel familiar, cu elemente comice.
Reprezentanti: Diderot, Schiller, J.W.Goethe, V.Hugo, Hegel, B. St. Delavrancea, L. Blaga etc.

Comedia (gr. „komos”- cântecel vesel) este o specie a genului dramatic, în care sunt prezente personaje,
moravuri sociale, sunt ridiculizate relaţii sociale, tipuri umane, defecte, într-un mod care stârneşte râsul, având
întotdeauna final comic.
Caracteristici: - are trăsăturile oricărei creaţii dramatice;
- este structurată pe momentele subiectului;
- modurile de expunere sunt dialogul şi monologul;
- are acţiune şi deznodământ vesel;
- elementele caracteristice sunt neprevăzutul situaţiilor şi răsturnările de situaţie;
- conflictul se rezolvă prin demascarea falselor valori
- are caracter satiric, ridiculizând aspecte politice, sociale, moravuri diferite, tipuri umane sau
prefăcătoria, laşitatea, falsitatea, ipocrizia etc.
- personajele au valoare de simbol, fiind exponente tipice ale unei anumite categorii umane;
- personajele comice sunt reduse la câteva trăsături, îngroşate până la caricatură;

- resursele comicului provin din contrastul dintre aparenţă şi esenţă, între scopuri şi mijloace, între aspiraţie şi
capacitate intelectuala limitată.

Formele principale ale comicului sunt: umorul şi ironia.


Umorul - presupune bunăvoinţă, simpatie, înţelegere superioară faţă de moravuri sau defecte omeneşti, de care se
râde.
Ironia - se bazează pe contrastul dintre sensul propriu-zis al cuvintelor şi sensul pe care autorul încearcă să-l sugereze
în context, dincolo de cuvinte ascunzându-se o anumită intenţie faţă de ceea ce se spune aparent.
Principalele tipuri de comic sunt:
a) comicul de situaţie - rezulta din fapte neprevăzute şi grupuri insolite de personaje;
b) comicul de caracter - subliniază defectele şi viciile omeneşti: laşitatea, prostia, ipocrizia etc.;
c) comicul de moravuri - rezultă din abaterile unor personaje de la regulile general-valabile într-o societate, la
un moment dat;
d) comicul de limbaj - rezultă din erorile grave pe care personajele le comit in vorbire;
e) comicul de nume - este o formă subtilă prin care autorul sugerează o anumită trăsătură morală a personajului
care poartă un anumit nume.
Reprezentanţi: Aristofan, Molière, O. Wilde ,V.Alecsandri, I.L.Caragiale, Victor I. Popa, Tudor Muşatescu,
M.Sebastian etc.