ÎN DEPLINĂ SIGURANŢĂ

CE POT FACE STATELE PENTRU A ASIGURA

RESPECTAREA INTERESULUI SUPERIOR AL MINORILOR
NEÎNSOŢIŢI ŞI AL COPIILOR SEPARAŢI DIN EUROPA
ÎN DEPLINĂ SIGURANŢĂ
CE POT FACE STATELE PENTRU A ASIGURA RESPECTAREA
INTERESULUI SUPERIOR AL MINORILOR NEÎNSOŢIŢI ŞI AL COPIILOR
SEPARAŢI DIN EUROPA

Prezentul document publicat de UNHCR şi UNICEF a fost finanţat cu sprijinul Fondului Memorial Diana, Prinţesa de
Wales.
Proiectul a fost coordonat de Biroul UNHCR pentru Europa, în strânsă colaborare cu Divizia Protecţie Internaţională din
cadrul UNHCR, Divizia Programe şi Divizia Date, Cercetare şi Politici din cadrul UNICEF.
În realizarea prezentului document am beneficiat de cunoştinţele şi expertiza unei game largi de entităţi implicate în
protecţia copiilor din statele membre UE şi ţările AELS, inclusiv organizaţii internaţionale, organizaţii guvernamentale
şi non-guvernamentale, precum şi instituţii academice şi autorităţi tutelare. S-au organizat, de asemenea, o serie de
consultări la nivel naţional cu părţile interesate guvernamentale, societatea civilă şi Avocaţii Copiilor în scopuri de
documentare şi dorim să mulţumim, pe această cale, tuturor experţilor care au avut disponibilitatea de a se întâlni cu noi
pentru a ne împărtăşi propriile puncte de vedere.

Prezentul document a fost realizat de dna Christina Jespersen, cu sprijinul studiilor şi contribuţiilor de natură tehnică din
partea dnei Nadine Finch. Dna Andrea Vonkeman, Ofiţer Senior pentru Politici în cadrul Biroului pentru Europa a
coordonat elaborarea acestui document.

Dorim să mulţumim, în special, colegilor din UNHCR din birourile naţionale UNHCR, precum şi Comitetelor Naţionale
ale UNICEF, care au contribuit cu recomandări în baza unor exemple din practica naţională.
Fotografie copertă: © UNHCR / H. Davies
© UNHCR/UNICEF, octombrie 2014
Aranjare & design: BakOS DESIGN
 CUPRINS

1. Introducere şi prezentare generală..................................................................................

6

1.1 Context..............................................................................................................................................
7
1.2 Înţelegerea mobilităţii copiilor......................................................................................................
8
1.3 Operaţionalizarea principiului interesului superior .................................................................. 9
1.4 Scopul prezentului document.........................................................................................................
11

2. Cadrul juridic şi operaţional….…….................................................................................. 12

2.1 Legislaţie internaţională................................................................................................................. 13

2.2 Legislaţie şi politică regională......................................................................................................
14
2.3 Alte cadre operaţionale…………................................................................................................. 17

3. Definirea conceptelor.............................................................................................................
18

4. Aplicarea principiului interesului superior în statele din Europa...... 24

4.1 Sosire şi identificare preliminară................................................................................................ 25

4.2 Accesul în teritoriu şi identificarea ............................................................................................. 27
4.3 Înregistrare şi documentare...................................................................................................... 30
4.4 Sesizarea serviciilor de protecţie a copilului............................................................................ 33
4.5 Planificarea procesului............................................................................................................... 37
4.6 Aplicarea principiului interesului superior în procedurile de azil şi de imigraţie............... 41
4.7 Identificarea unei soluţii durabile.................................................................................................. 44
4.8 Monitorizare.................................................................................................................................. 51

5. Concluzii.......................................................................................................................................... 52

4 În deplină siguranţă
 Figuri

Figura 1: de la teorie la practică: aplicarea principiului interesului superior...........................................

16
Figura 2: de la sosire la o soluţie durabilă: aplicarea principiului interesului superior ................................
23

Casete de text

Caseta 1: Garanţii..........................................................................................................................................
21
Caseta 2: Detenţia.........................................................................................................................................
26
Caseta 3: Părţi interesate………………………………..................................................................................
27
Caseta 4: Respectarea interesului superior al copilului în cadrul unor fluxuri ample
de migraţie mixtă……………………………………………………………………………………....
28
Caseta 5: Dezvoltarea unei relaţii de încredere............................................................................................
30
Caseta 6: Participarea copilului....................................................................................................................
31
Caseta 7: Localizarea familiei........................................................................................................................
32
Caseta 8: Stabilirea vârstei.............................................................................................................................
34
Caseta 9: Abordarea holistică…………… .......................................................................................................
35
Caseta 10: Colectarea informaţiilor ...............................................................................................................
38
Caseta 11: Confidenţialitate şi schimbul de informaţii................................................................................
39
Caseta 12: Lista neexhaustivă a elementelor aferente interesului superior .......................................................
42
Caseta 13: Analiza elementelor aferente interesului superior ........................................................................
43
Caseta 14: Raportul dintre interesul superior al copilului şi alte consideraţii……………...................
44
Caseta 15: Garanţii minime în cazul returnării..............................................................................................
48
Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 5
 Caseta 16: Împlinirea vârstei de 18 ani.....................................................................................................
50

6 În deplină siguranţă
 INTRODUCERE ŞI
1 PREZENTARE GENERALĂ
© UNHCR / G. Kotschy

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 7

 1.1 Context
În ultimii ani, în Europa au sosit din ce în ce mai mulţi minori neînsoţiţi şi copii separaţi. În 2012, 13.320 de minori
au solicitat azil în Uniunea Europeană (UE) şi ţările din cadrul Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS)
respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia – de la 12.225 în 20111 şi 10.845 în 2010. În 2013, s-au
înregistrat 12.430 de cereri.2 Aceste cifre reprezintă, însă, numai o parte din numărul total de minori neînsoţiţi şi
copii separaţi care se află în afara graniţelor ţării de origine sau de reşedinţă obişnuită şi care sunt prezenţi în UE şi
ţările AELS.3 O mare parte a minorilor neînsoţiţi şi a copiilor separaţi nu se înregistrează la autorităţi fie deoarece nu
pot face acest lucru sau se tem să acţioneze astfel sau au fost sfătuiţi de membri ai familiei, de persoane într-o
situaţie similară sau de traficanţii de persoane să se deplaseze înspre o altă destinaţie. În mod îngrijorător, unii dintre
ei nu pot contacta autorităţile deoarece sunt controlaţi de traficanţii de persoane şi sunt supuşi exploatării sexuale,
prin muncă sau de altă natură în Europa. De asemenea, este posibil ca alţi minori neînsoţiţi sau copii separaţi să nu
fie vizaţi de aceste statistici deoarece nu solicită protecţie internaţională sau au fost incluşi în proceduri specializate
pentru copiii victime ale traficului de persoane.

Minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi îşi părăsesc ţările de origine din diverse motive. Unii dintre ei îşi părăsesc ţara
din cauza persecuţiei, a conflictelor armate, a exploatării sau a sărăciei. Este posibil ca aceştia să fi fost trimişi de
membri ai familiei sau să se fi hotărât singuri să plece – fie pentru a le asigura traiul acestora sau pentru a avea acces
la educaţie sau pentru a obţine un loc de muncă. O altă posibilitatea este aceea că au fost separaţi de familiilor lor
atunci când şi-au părăsit ţara sau că încearcă să se alăture părinţilor sau altor membri ai familiei. Aceşti copii pot fi,
de asemenea, victime ale traficului de persoane. În multe dintre cazuri este vorba de o combinaţie a mai multor
factori.

Cu toate acestea, indiferent de împrejurările şi motivele care i-au determinat să plece, toţi minorii neînsoţiţi şi toţi
copiii separaţi prezintă două caracteristici fundamentale. În primul rând, sunt copii şi trebuie trataţi ca atare. În al
doilea rând, fiind vorba de copii care nu beneficiază temporar sau permanent de sprijinul familiei, aceştia au dreptul
la protecţie şi asistenţă speciale.4

Totuşi, un număr relativ ridicat de minori neînsoţiţi şi copii separaţi care sosesc sau se deplasează intern în Europa
reprezintă provocări reale pentru statele care le oferă protecţie. Acestea includ presiuni asupra resurselor pentru a le
putea asigura celor care sosesc sprijinul şi asistenţa necesare, pentru a le localiza familiile şi pentru a determina
interesul superior al copilului în vederea identificării unei soluţii durabile. În plus, statele trebuie să aibă în vedere şi
onorarea angajamentelor în baza Convenţiei cu privire la drepturile copilului (CDC), a Cartei drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene şi a directivelor şi regulamentelor UE.

Pe un palier extrem de practic, problema minorilor neînsoţiţi şi a copiilor separaţi din Europa impune o serie de
soluţii complexe din partea agenţiilor guvernamentale pentru a identifica noi modalităţi de colaborare în cadrul unor
operaţiuni inovatoare şi cu parteneri noi. Prezentul document îşi propune să susţină aceste eforturi concentrându-se
pe modul în care statele pot operaţionaliza principiul interesului superior menţionat la articolul 3.1 din CDC, care
prevede că „În toate acţiunile care privesc copiii, interesele copilului vor prevala.”

1
Date Eurostat citate de Comisia Europeană în Documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind punerea în aplicare a planului
de acţiune privind minorii neînsoţiţi, care însoţeşte documentul: Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu –
Raport intermediar privind punerea în aplicare a planului de acţiune privind minorii neînsoţiţi COM(2012) 554 final, 28 septembrie
2012, http://goo.gl/GC5Zy2
2
Statisticile Eurostat pentru anul 2012 şi 2013 sunt disponibile la: http://goo.gl/W5bgmY
3
Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), Copiii separaţi – solicitanţi de azil în statele membre ale
Uniunii Europene, decembrie 2011, http://www.unhcr.org/refworld/docid/4e539f1c2.html. A se vedea, de asemenea, Uniunea
Europeană: Comisia Europeană, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu. Plan de acţiune privind minorii
neînsoţiţi (2010 - 2014), 6 mai 2010, COM(2010) 213/3, http://www.unhcr.org/refworld/docid/4bfe89602.html
4
A se vedea Art. 20, Adunarea Generală a ONU, Convenţia cu privire la drepturile copilului, 20 noiembrie 1989, Organizaţia
Naţiunilor Unite, seria tratate, vol. 1577, p. 3, http://www.unhcr.org/refworld/docid/3ae6b38f0.html
8 În deplină siguranţă
© Minor Ndako

1.2 Înţelegerea mobilităţii copiilor

Vulnerabilităţile şi nevoile specifice de protecţie ale minorilor care migrează neînsoţiţi au fost analizate în cadrul
studiilor de cercetare. Un studiu realizat de UNICEF, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi
Organizaţia Internaţională a Muncii, împreună cu o serie de ONG-uri partenere5 a analizat dinamica mobilităţii
copiilor şi tinerilor din Africa de Vest, contribuind la înţelegerea evoluţiei fenomenului. Această dinamică a fost, de
asemenea, analizată prin raportare la minorii care părăsesc America Centrală şi Mexicul într-un studiu din 2014
realizat de UNHCR.6 Un studiu transnaţional coordonat de UNHCR a documentat deplasarea minorilor pe o rută de
tranzit majoră din UE, Grecia, Italia şi Franţa, propunând abordarea lipsurilor la nivel de protecţie prin implicarea în
ariile de primire, consiliere şi gestionare.7 Mai multe studii UNICEF au evidenţiat situaţia copiilor victime ale
traficului de persoane din Europa,8 între care Traficul de copii în ţările nordice: regândirea strategiilor şi a
răspunsului la nivel naţional,9 pun în discuţie recomandări specifice de politică privind măsurile necesare în vederea
respectării interesului superior al copilului, inclusiv necesitatea de instituire a unui cadru formal pentru aceste măsuri
utilizând procesul de determinare a interesului superior al copilului (DIS). Un studiu realizat de Agenţia pentru
Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) a subliniat problemele specifice legate de protecţia minorilor
neînsoţiţi şi a copiilor separaţi.10 Mai mult, un studiu comun realizat de OHCHR şi UNICEF cu privire la
aplicarea judiciară a articolului 3 al CDC a evidenţiat jurisprudenţa în baza principiului interesului superior al

5
PLAN, WARO, ENDA, Jeunesse Action, AMWCY, Organizaţia Internaţională a Muncii, Fundaţia Terre des hommes, OIM,
Aide à l’Enfance – Suède, UNICEF WCARO, Protecţia copiilor migranţi din Africa de Vest. Poziţiile şi recomandările noastre,
Proiect de studiu regional comun cu privire la mobilitatea copiilor şi tinerilor din Africa de Vest, iunie 2011,
http://goo.gl/Y1fk7q
6
UNHCR, Copii fugari: minori neînsoţiţi care provin din America Centrală şi Mexic şi necesitatea protecţiei internaţionale,
martie 2014, http://www.refworld.org/docid/532180c24.html
7
UNHCR, Protecţia copiilor migranţi, iulie 2012. http://www.refworld.org/docid/522852c34.html
8
Rezumat în UNICEF, Traficul de copii în Europa. O viziune extinsă asupra priorităţii protecţiei copiilor, octombrie 2007,
http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/ct_in_europe_full.pdf
9
UNICEF, Centrul de Cercetări Innocenti, Traficul de copii în ţările nordice: regândirea strategiilor şi a răspunsului la nivel
naţional, decembrie 2011, http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/nordic_countries.pdf
10
FRA, Copiii separaţi – solicitanţi de azil în statele membre ale Uniunii Europene: raport comparativ, decembrie 2010,
http://www.refworld.org/docid/4ecf71aeb.html

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 9

 copilului în legătură cu copiii migranţi.11 Două studii UNHCR din 201012, care au tratat situaţia copiilor afgani
care sosesc în Europa, au subliniat necesitatea instituirii procedurilor de determinare a interesului superior al
copilului (DIS) în ţările industrializate. Aceste studii au admis, de asemenea, faptul că Ghidul UNHCR privind
interesului superior al copilului din 2008 13 şi Manualul UNHCR pentru aplicarea ghidului UNHCR privind
interesul superior al copilului 14 au fost elaborate pentru situaţii în care UNHCR şi partenerii săi erau
coordonatorii răspunsului de protecţie şi nu sunt aplicabile fără modificări semnificative în statele industrializate,
care deţin, în general, sisteme mai dezvoltate în domeniul protecţiei copilului, al azilului şi al imigraţiei.

1.3 Operaţionalizarea principiului interesului superior

În ultima perioadă, s-au depus eforturi considerabile în vederea integrării principiului interesului superior în politici
şi legislaţie. Acest proces s-a datorat, în mare parte, integrării CDC la nivel naţional, însă şi introducerii unor
politici regionale, precum Planul de acţiune privind minorii neînsoţiţi al Comisiei Europene (2010-2014).15

În cadrul acestui plan, Comisia a recunoscut necesitatea unei abordări comune la nivel UE în vederea asigurării
protecţiei copiilor din această categorie, subliniind necesitatea unei soluţii durabile. Aceasta ar putea fi realizată
prin returnarea şi reintegrarea în ţara de origine, acordarea protecţiei internaţionale sau a unui alt statut legal care să
le permită copiilor să se integreze cu succes în ţara de reşedinţă sau o soluţie care să implice o ţară terţă. Soluţia
corespunzătoare poate fi, însă, stabilită prin evaluarea acţiunilor din punctul de vedere al interesului superior al
copilului.

UNICEF şi UNHCR îşi exprimă dorinţa de a oferi sprijin statelor pentru identificarea mijloacelor optime de
îndeplinire a responsabilităţilor acestora privind protecţia drepturilor şi a interesului superior ale minorilor
neînsoţiţi şi ale copiilor separaţi din Europa. Copiii care nu beneficiază de protecţia părinţilor depind de state,
acestea trebuind să le asigure protecţia drepturile. Identificarea de modalităţi prin care se poate atinge acest obiectiv
devine din ce în ce mai complexă, deşi nu mai puţin urgentă.

11
UNICEF, Aplicarea judiciară a articolului 3 al Convenţiei cu privire la drepturile copilului în Europa: situaţia copiilor migranţi,
inclusiv a minorilor neînsoţiţi, iunie 2012, http://www.refworld.org/docid/513ae842.html
12
UNHCR, Copacii se mişcă doar în bătaia vântului: un studiu asupra copiilor afgani neînsoţiţi din Europa, iunie 2010, PDES,
http://www.unhcr.org/refworld/docid/4c21ae2a2.html. UNHCR, Vocile copiilor afgani – un studiu asupra minorilor solicitanţi
de azil din Suedia, iunie 2010, http://www.refworld.org/docid/4c19ec7f2.html
13
UNHCR, Ghidul UNHCR privind interesul superior al copilului, mai 2008, http://www.unhcr.org/refworld/docid/48480c342.html
14
UNHCR, Manualul UNHCR pentru aplicarea ghidului UNHCR privind interesul superior al copilului, noiembrie 2011,
http://www.refworld.org/docid/4e4a57d02.html
15
Comisia Europeană, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu. Plan de acţiune privind minorii neînsoţiţi
(2010 - 2014), 6 mai 2010, COM(2010) 213/3, http://www.unhcr.org/refworld/docid/4bfe89602.html

10 În deplină siguranţă
 Mandatul UNHCR, prevăzut în Statutul16 său, este asigurarea protecţiei internaţionale şi identificarea de
soluţii durabile17 pentru refugiaţi. Ţinând seama de proporţia semnificativă a minorilor în cadrul
populaţiilor deplasate forţat şi faptul că aceştia sunt expuşi unor riscuri unice privind protecţia, este esenţial
şi prioritar să se vină în întâmpinarea acestor nevoi specifice. Angajamentul UNHCR privind protecţia
minorilor deplasaţi forţat a fost afirmat încă o dată în documentul Un cadru de protecţie a copiilor, publicat
în iunie 2012.18 Acest cadru plasează Convenţia cu privire la drepturile copilului în centrul mandatului de
protecţie al UNHCR şi are la bază politica şi ghidurile existente ale UNHCR privind protecţia copiilor,
precum şi Concluziile relevante ale Comitetului Executiv.19

UNICEF este mandatat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să promoveze protecţia
drepturilor copiilor, să contribuie la satisfacerea nevoilor de bază ale acestora şi să mărească posibilităţile
copiilor de a-şi valorifica la maxim potenţialul. UNICEF funcţionează pe baza CDC şi se străduieşte să
instituie drepturile copiilor ca obligaţii legale, asigurând principii etice şi standarde internaţionale de
comportament faţă de copii. UNICEF se angajează să asigure protecţie specială celor mai defavorizate
categorii de copii. Promovarea drepturilor copiilor reprezintă o funcţie de bază atât a UNICEF ca
organizaţie internaţională, cât şi a Comitetelor Naţionale UNICEF din ţările industrializate. Potrivit
Strategiei de protecţie a copilului a UNICEF,20 „UNICEF va promova protecţia copilului pledând pentru
aceasta atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, prin studii şi documentare, parteneriate
existente şi oportunităţi noi.”

16
Adunarea Generală a ONU, Statutul Biroului Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, 14 decembrie 1950, A/
RES/428(V), http://goo.gl/9ma5cX, („Statutul UNHCR”).
17
A se vedea Art. 1 al Statutului Biroului Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, adoptat prin Hotărârea
Adunării Generale 428 (V) din 14 decembrie 1950, A/RES/428(V). Statutul mandatează expres Înaltul Comisariat în vederea
asigurării protecţiei şi prin „sprijinirea eforturilor private şi guvernamentale în sensul promovării repatrierii voluntare sau al
integrării în cadrul unor noi comunităţi naţionale” (art. 8 (c)) şi îndeamnă statele să coopereze în vederea promovării integrării
refugiaţilor, în special prin facilitarea naturalizării acestora (Art. 2 (e)). În legătură cu relocarea într-o ţară terţă, a se vedea art. 9 al
Statutului UNHCR; a se vedea, de asemenea, art. 2 (f ) cu privire la documentele de călătorie şi alte documente necesare în vederea
relocării; art. 2 (g) şi 8 (e) privind transferul bunurilor refugiaţilor în ţările terţe. Adunarea Generală a ONU, Statutul Biroului
Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, 14 decembrie 1950, A/RES/428(V),
http://www.refworld.org/docid/3ae6b3628.html
18
UNHCR, Un cadru de protecţie a copiilor, iunie 2012, http://www.unhcr.org/refworld/docid/4fe875682.html
19
Ele includ Ghidul UNHCR privind relaţionarea cu minorii neînsoţiţi solicitanţi de azil, februarie 1997,
http://www.refworld.org/docid/3ae6b3360.html, Ghidul UNHCR privind interesul superior al copilului, mai 2008,
http://www.refworld.org/docid/48480c342.html, UNHCR, Ghidul UNHCR privind protecţia internaţională (8): cererile de azil
prezentate de minori în baza articolelor 1(A) 2 şi 1(F) din Convenţia din 1951 şi/sau Protocolul din 1967 privind statutul
refugiaţilor, decembrie 2009, HCR/GIP/09/08 http://www.refworld.org/docid/4b2f4f6d2.html, UNHCR, Manualul UNHCR
pentru aplicarea ghidului UNHCR privind interesul superior al copilului, noiembrie 2011,
http://www.refworld.org/docid/4e4a57d02.html şi Comitetul Executiv al Programului Înaltului Comisariat, Concluzia nr. 107
cu privire la copiii aflaţi în situaţii de risc, 5 octombrie 2007, nr. 107(LVIII) – 2007,
http://www.refworld.org/docid/471897232.html
20
UNICEF, Strategia de protecţie a copiilor, mai 2008, http://www.unicef.org/protection/files/CP_Strategy_English.pdf

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 11

 © UNHCR / A. D’Amato
1.4 Scopul prezentului document
Prezentul document îşi propune să vină în sprijinul statelor UE şi AELS în vederea aplicării prioritare a principiului
interesului superior al copilului în privinţa minorilor neînsoţiţi şi a copiilor separaţi de pe teritoriul acestora.
Prezentul document recunoaşte faptul că aplicarea acestui principiu poate îmbrăca diverse forme şi, astfel, nu îşi
propune să stabilească un set unic de structuri sau proceduri. Acesta oferă, însă, recomandări ale unor elemente
pentru care statele pot opta astfel încât să respecte standardele şi obligaţiile internaţionale.

Ţinând seama de paşii importanţi deja implementaţi şi bogata experienţă disponibilă, prezentul document apelează la
exemple din practica statelor membre UE, precum şi din practica altor câteva state. Aceste importante practici
reprezintă un instantaneu al unui anumit moment în timp, fiind selectate pentru a exemplifica o serie de moduri
posibile de structurare a procedurilor şi pentru a inspira modalităţi prin care sistemele de protecţie a copilului pot
continua să se dezvolte pe măsură ce nevoile şi cerinţele sistemului evoluează. La momentul publicării sale, mai
multe state se aflau deja în proces de formulare şi iniţiere a procedurilor şi structurilor necesare în vederea
implementării principiului interesului superior, astfel că sperăm că prezentul document poate contribui la aceste
eforturi.

Prezentul document a fost elaborat pentru a fi utilizat, în principal, de factorii decizionali în domeniul politicilor şi
de către instituţiile publice şi private din UE şi ţările AELS care încearcă să instituie sau să îmbunătăţească
mecanismele de identificare a minorilor neînsoţiţi şi a copiilor separaţi, considerând primordial interesul superior al
acestora, inclusiv atunci când identifică soluţii durabile în privinţa acestora. El poate prezenta interes şi pentru alte
părţi interesate din sistemele de protecţie a copilului, precum avocaţii, asistenţii sociali, reprezentanţii/tutorii,
sistemul judiciar şi avocaţii copiilor. Astfel, în timp ce documentul are la bază cadrul juridic şi politicile
implementate la nivel regional, principiul interesului superior din articolul 3 al CDC se aplică oricărui stat care a
ratificat CDC. Prezentul document poate, în acest mod, reprezenta o sursă de inspiraţie pentru alte ţări care se află în
curs de dezvoltare sau îşi îmbunătăţesc sistemele de protecţie a copilului, de protecţie internaţională şi de imigraţie.

12 În deplină siguranţă
 CADRUL JURIDIC ŞI
2 OPERAŢIONAL
© Minor Ndako

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 13

 Drepturile minorilor neînsoţiţi şi ale copiilor separaţi sunt consacrate atât de legislaţia internaţională, cât şi de cea
regională, cu operaţionalizarea ulterioară a acestora la nivelul politicilor şi ghidurilor în context european. O
dezbatere juridică mai amplă în acest sens nu face obiectul prezentului document, însă această secţiune schiţează
cadrul juridic al interesului superior al copilului pentru o mai uşoară referinţă şi pentru a reaminti baza sa legală.

2.1 Legislaţie internaţională

Convenţia cu privire la drepturile copilului 21, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data
de 20 noiembrie 1989, a fost ratificată de majoritatea ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu excepţia a
trei dintre acestea22.

Convenţia reprezintă principalul instrument juridic de protecţie a copilului şi are la bază patru principii generale:

 Interesul superior al copilului (articolul 3)

 Nediscriminare (articolul 2)

 Dreptul la viaţă şi dezvoltare (articolul 6)

 Dreptul de a-şi exprima liber opiniile (articolul 12)

În plus faţă de aceste patru principii, CDC prevede o serie de drepturi fundamentale care includ, între altele,
necesitatea asigurării protecţiei împotriva abuzului, împotriva exploatării şi neglijării şi importanţa dezvoltării fizice
şi intelectuale a copilului. Ea acordă o atenţie specială rolului familiei în îngrijirea copilului, nevoilor de protecţie
specială ale copiilor privaţi de mediul familial al acestora şi a copiilor refugiaţi şi solicitanţi de azil.

Comitetul privind drepturile copiilor emite comentarii generale în vederea punerii la dispoziţia statelor a unor
orientări cu caracter imperativ în legătură cu interpretarea şi aplicarea CDC. Cele mai relevante în legătură cu
minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi sunt Comentariul general la CDC nr. 6 cu privire la tratamentul minorilor
neînsoţiţi şi al copiilor separaţi în afara ţării de origine a acestora23, Comentariul general la CDC nr. 12 cu privire la
dreptul copilului de a-şi exprima liber opiniile,24 Comentariul general la CDC nr. 14 cu privire la interesul superior
al copilului25 şi Comentariul general nr. 5 cu privire la măsurile generale de punere în aplicare.26

21
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Convenţia cu privire la drepturile copilului, 20 noiembrie 1989,
Organizaţia Naţiunilor Unite, seria tratate, vol. 1577, p. 3, http://www.unhcr.org/refworld/docid/3ae6b38f0.html
22
Somalia, Sudanul de Sud şi Statele Unite ale Americii.
23
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu general la CDC nr. 6 (2005): Tratamentul minorilor neînsoţiţi şi al
copiilor separaţi în afara ţării de origine a acestora, 1 septembrie 2005, CDC/CG/2005/6,
http://www.refworld.org/docid/42dd174b4.html
24
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu general la CDC nr. 12 (2009): Dreptul copilului de a-şi exprima liber
opiniile, 20 iulie 2009, CDC/C/CG/12, http://www.refworld.org/docid/4ae562c52.html
25
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariul general la CDC nr. 14 (2013) cu privire la caracterul primordial al
interesului superior al copilului (art. 3, alin. 1), 29 mai 2013, CDC/C/CG/14, http://www.refworld.org/docid/51a84b5e4.html
26
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariul general la CDC nr. 5 (2003) Măsuri generale de punere în aplicare,
27 noiembrie 2003, CDC/GC/2003/5, http://www.refworld.org/docid/4538834f11.html

14 În deplină siguranţă
2.2 Legislaţie şi politică regională
Cadrul implementat de Consiliul Europei în legătură cu protecţia drepturilor omului se compune din diverse instrumente
privind drepturile omului, două dintre cele mai relevante fiind Convenţia europeană a drepturile omului (CEDO) 27 şi
Convenţia Consiliului Europei privind acţiunea împotriva traficului de persoane (Convenţia împotriva traficului de
persoane).28

Articolul 24 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene29 prevede dreptul copiilor la protecţia şi îngrijirea
necesare pentru asigurarea bunăstării lor, precum şi faptul că interesul superior al copilului trebuie să fie considerat
primordial în toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt întreprinse de autorităţi publice sau de entităţi private.

În mai 2010, ca răspuns la Programul de la Stockholm30 care stabileşte priorităţile UE în domeniul justiţiei, al libertăţii şi al
securităţii, inclusiv în ceea ce priveşte controlul frontierelor şi asigurarea protecţiei internaţionale pentru persoanele
vulnerabile în perioada 2010–2014, Comisia Europeană a elaborat un Plan de acţiune privind minorii neînsoţiţi (2010–
2014).31 Documentele de mai sus prezintă o abordare comună la nivel UE în legătură cu primirea şi identificarea unor soluţii
durabile pentru această categorie de copii. Planul de acţiune nu este obligatoriu pentru statele membre UE. Cu toate acestea,
se reţine în mod specific faptul că instrumentele legislative la nivel UE privind azilul, imigraţia şi traficul de persoane
abordează în mod direct sau indirect situaţia specială a minorilor neînsoţiţi şi prevăd protecţia consolidată a drepturilor
acestora.32

Strategia UE de combatere a traficului de persoane include, de asemenea, prevederi în sensul promovării interesului superior
al copilului, în special al copiilor victime ale traficului de persoane, şi mandatează FRA în vederea elaborării unui model
pentru tutori şi de reprezentare legală a copiilor victime ale traficului de persoane.33

Mai multe directive şi regulamente europene privind resortisanţii ţărilor terţe, inclusiv persoanele care pot necesita protecţie
internaţională, se referă în mod explicit la drepturile copiilor în general şi la interesul superior al copilului în particular.
Acestea includ, în ordine cronologică:
 Directiva privind reîntregirea familiei34
 Directiva privind permisul de şedere eliberat victimelor traficului de persoane35
 Directiva privind returnarea36

 Directiva privind combaterea traficului de persoane37

27
Consiliul Europei, Convenţia Consiliului Europei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu amendamentele
aduse de Protocoalele nr. 11 şi 14, 4 noiembrie 1950, ETS 5, http://www.unhcr.org/refworld/docid/3ae6b3b04.html
28
Consiliul Europei, Convenţia Consiliului Europei privind acţiunea împotriva traficului de persoane, 16 mai 2005, CETS 197,
http://www.unhcr.org/refworld/docid/43fded544.html
29
Uniunea Europeană, Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 26 octombrie 2012, 2012/C 326/02,
http://www.refworld.org/docid/3ae6b3b70.html
30
Comisia Europeană, Comunicarea finală a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi
Comitetul Regiunilor, Crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie pentru cetăţenii Europei, Plan de acţiune pentru punerea în
aplicare a Programului de la Stockholm, 24 aprilie 2010 COM(2010) 171, http://goo.gl/rssDN
31
Comisia Europeană, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu. Plan de acţiune privind minorii neînsoţiţi (2010 -
2014), 6 mai 2010, COM(2010) 213/3, http://www.unhcr.org/refworld/docid/4bfe89602.html
32
La încheierea perioadei la care se referă Planul de acţiune privind minorii neînsoţiţi 2010-2014, Comisia Europeană va evalua planul de
acţiune. Parlamentul European a solicitat dezvoltarea unor orientări strategice printr-o rezoluţie din data de 12 septembrie 2013
referitoare la situaţia minorilor neînsoţiţi din UE (2012/2263(INI), http://goo.gl/IUkqmj
33
FRA, Tutela copiilor privaţi de îngrijire părintească – manual privind consolidarea sistemelor de tutelă necesare pentru a răspunde
nevoilor specifice ale copiilor victime ale traficului de persoane, http://goo.gl/Ytfu4O
34
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Directiva 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea
familiei, 3 octombrie 2003, http://goo.gl/8uRUl
35
Consiliul Uniunii Europene, Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de şedere eliberat resortisanţilor
ţărilor terţe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigraţiei ilegale şi care cooperează
cu autorităţile competente, 6 august 2004, http://goo.gl/m1Dd4z
36
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16
decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe
aflaţi în situaţie de şedere ilegală, 24 decembrie 2008, http://goo.gl/b4mct

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 15

  Directiva privind şederea pe termen lung în Uniunea Europeană 38
 Codul frontierelor Schengen39

Uniunea Europeană a adoptat cinci instrumente aferente celei de-a doua faze, prin care se completează Sistemul
european comun de azil (SECA), respectiv:
 Reformarea Directivei privind calificarea 40
 Reformarea Regulamentelor Dublin şi EURODAC41
 Reformarea Directivei privind procedurile de azil42
 Reformarea Directivei privind condiţiile de primire43

Aceste instrumente juridice şi de politică s-au aliniat cu fermitate principiului interesului superior şi prevăd o serie
de măsuri şi standarde de protecţie importante pe care statele membre ale Uniunii Europene au obligaţia de a le
respecta. Regulamentele au intrat în vigoare în luna ianuarie 2014. În ce priveşte directivele, transpunerea acestora
în legislaţia naţională urmează să se realizeze până la data de 20 iulie 2015.

Figura 1:

De la teorie la practică: aplicare principiului interesului

superior

Principiul interesului superior

37
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului
privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, JO L 101, 15 aprilie 2011,
http://goo.gl/qNBHYk
38
Consiliul Uniunii Europene, Directiva 2011/51/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2011 de modificare
a Directivei 2003/109/CE a Consiliului în vederea extinderii domeniului său de aplicare la beneficiarii de protecţie
internaţională (Text cu relevanţă pentru SEE), 19 mai 2011, http://goo.gl/6w0I7L
39
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Regulamentul (UE) nr. 610/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 26 iunie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului
de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen),
a Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen, a Regulamentelor (CE) nr. 1683/95 şi (CE) nr. 539/2001 ale
Consiliului şi a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008 şi (CE) nr. 810/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, 29
iunie 2013, http://goo.gl/XPjE1b
40
Consiliul Uniunii Europene, Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind
standardele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea
beneficia de protecţie internaţională, la un statut uniform pentru refugiaţi sau pentru persoanele eligibile pentru obţinerea de
protecţie subsidiară şi la conţinutul protecţiei acordate (reformare), JO L 337, decembrie 2011, p. 9-26,
http://www.unhcr.org/refworld/docid/4f197df02.html
41
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de
examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei
ţări terţe sau de către un apatrid (reformare), 29 iunie 2013, http://goo.gl/XnJ2mV; şi Consiliul Uniunii Europene şi
Parlamentul European, Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013
privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a
Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de
examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei
ţări terţe sau de către un apatrid şi privind cererile autorităţilor de aplicare a legii din statele membre şi a Europol de
comparare a datelor Eurodac în scopul asigurării respectării aplicării legii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr.
1077/2011 de instituire a Agenţiei europene pentru gestionarea operaţională a sistemelor informatice la scară largă, în
spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (reformare), 29 iunie 2013, http://goo.gl/W0nYKA
42
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26
iunie 2013 privind procedurile comune de acordare şi retragere a protecţiei internaţionale (reformare), 29 iunie 2013, L
180/60, http://www.refworld.org/pdfid/51d29b224.pdf
43
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26
iunie 2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanţilor de protecţie internaţională (reformare), 26 iunie 2013,
http://goo.gl/rn9hMT
16 În deplină siguranţă
 Articolul 3.1. CDC

Acţiuni care au impact
asupra tuturor copiilor
sau asupra tuturor
categoriilor de copii
Măsuri cu caracter
general care stau la baza
şi au impact asupra
procesului de
determinare a
interesului superior al
fiecărui copil în parte
Legislaţie
Politică
Proceduri
Acţiuni care au un impact asupra fiecărui copil în parte
Măsuri de identificare a interesului superior al minorilor neînsoţiţi
Evaluarea interesului
superior (EIS)
Pentru toate acţiunile care au
impact asupra fiecărui minor
neînsoţit şi asupra fiecărui copil
separat ca parte dintr-un proces
continuu, de ex. cazare şi
îngrijire sigure, stabilirea vârstei
dacă este cazul, localizarea
familiei, asigurarea asistenţei
medicale corespunzătoare şi a
educaţiei
Planificarea procesului
Pentru a se stabili ce proces
de protecţie internaţională sau
imigraţie este în interesul
superior al copilului
Garanţii ale EIS
Exemple:
• asigurarea unui
reprezentant / tutore
• asistenţă/reprezentare
juridică
• acces la mecanismul de
înaintare a plângerilor
• servicii de interpretariat
• realizarea interviurilor
într-o formă adaptată
copiilor pentru a se
asigura caracterul
primordial al interesului
superior al copilului
• participarea copilului
implicat

Alocarea resurselor
Determinarea interesului Garanţii suplimentare
superior (DIS) DIS
Exemple:
O procedură formală în • recomandări scrise
vederea stabilirii unei soluţii motivate
durabile pentru minorul
• dosar comun
neînsoţit şi copilul separat,
care să aibă în vedere • multidisciplinaritate
nevoile de îngrijire şi protecţie • proces decizional
ale acestuia, cu emiterea independent şi un
unei recomandări de mecanism de
integrare, identificarea unei apel/revizuire
soluţii prin intermediul unei
ţări terţe sau returnarea în
ţara de origine sau de
rezidenţă obişnuită în
interesul superior al copilului

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 17

 2.3 Alte cadre operaţionale
Prezentul document are la bază şi o serie de alte cadre operaţionale, în principal, recomandări ale UNICEF şi UNHCR
cu privire la realizarea mandatelor acestora şi care se referă, în special, la minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi. Sunt incluse
şi declaraţii ale altor organizaţii susţinute de acestea sau declaraţii dezvoltate împreună. Printre ele, se numără:
 Ghidul UNHCR privind copiii refugiaţi: recomandări privind protecţia şi îngrijirea acestora (1994)44
 Concluzia nr. 107 a Comitetului Executiv al UNHCR privind copiii aflaţi în situaţii de risc45
 Ghidul UNHCR privind interesul superior al copilului (2008)46
 Ghidul UNHCR privind protecţia internaţională (8) Cererile de azil prezentate de minori în conformitate cu art.
1(A)2 şi 1(F) din Convenţia din 1951 şi/sau Protocolul din 1967 privind statutul refugiaţilor (2009)47
 Manualul UNHCR privind DIS (2011)48
 UNHCR, Un cadru de protecţie a copiilor, 201249
 UNHCR, Informare asupra protecţiei copilului: proceduri adaptate copiilor (în curs de apariţie)
 Orientările UNICEF privind protecţia copiilor victime ale traficului de persoane (2006)50
 Ghidul de referinţă UNICEF privind protecţia drepturilor copiilor victime ale traficului de persoane din Europa
(2006)51
 Strategia UNICEF privind protecţia copiilor52
 UNICEF, Stabilirea vârstei: notă tehnică (2013)53
 Comentariu comun ONU asupra Directivei Uniunii Europene privind traficul de persoane 54
 Declaraţia de bună practică privind Programul Copii separaţi în Europa (SCEP) (a patra ediţie) (susţinută de
UNICEF şi UNHCR)55

44
UNHCR, Copiii refugiaţi: recomandări privind protecţia şi îngrijirea acestora, Geneva, 1994,
http://www.unhcr.org/3b84c6c67.html
45
Comitetul Executiv al Programului Înaltului Comisariat, Concluzie asupra copiilor aflaţi în situaţii de risc, 5 octombrie 2007, nr. 107
(LVIII) http://www.unhcr.org/4717625c2.html
46
UNHCR, Ghidul privind interesul superior al copilului, mai 2008, http://www.unhcr.org/4566b16b2.pdf
47
UNHCR, Ghidul privind protecţia internaţională (8) Cererile de azil prezentate de minori în conformitate cu art. 1(A)2 şi 1(F) din
Convenţia din 1951 şi/sau Protocolul din 1967 privind statutul refugiaţilor (2009), decembrie 2009
http://www.refworld.org/docid/4b2f4f6d2.html
48
UNHCR, Manualul UNHCR pentru aplicarea ghidului UNHCR privind interesul superior al copilului, noiembrie 2011,
http://www.refworld.org/docid/4e4a57d02.html
49
UNHCR, Un cadru de protecţie a copiilor, iunie 2012, http://www.unhcr.org/refworld/docid/4fe875682.html
50
UNICEF, Orientări privind protecţia copiilor victimele ale traficului de persoane, septembrie 2006,
http://www.unicef.org/ceecis/0610-Unicef_Victims_Guidelines_en.pdf
51
UNICEF, Ghidul de referinţă privind protecţia drepturilor copiilor victime ale traficului de persoane din Europa, 2006,
http://goo.gl/rJCicC
52
UNICEF, Strategia privind protecţia copiilor, mai 2008, http://www.unicef.org/protection/files/CP_Strategy_English.pdf
53
UNICEF, Stabilirea vârstei: notă tehnică, ianuarie 2013, http://www.refworld.org/docid/5130659f2.html
54
UNHCR, OHCHR, UNICEF, UNDOC, UN Women şi Organizaţia Internaţională a Muncii, Comentariu comun ONU asupra
Directivei Uniunii Europene. O abordare bazată pe drepturile omului. Prevenire, combatere, protecţie: traficul de persoane,
noiembrie 2011, http://goo.gl/okpWUB
55
Programul Copii separaţi în Europa, Declaraţia de bună practică SCEP, martie 2010, a patra ediţie revizuită,
http://www.refworld.org/docid/415450694.html
18 În deplină siguranţă
 3 DEFINIREA
CONCEPTELOR
© UNHCR / L. De Wit

18 Safe and Sound

18 În deplină siguranţă
 Prezentul document se referă la principiul interesului superior al copilului în contextul Convenţiei
ONU cu privire la drepturile copilului (CDC), art. 3.1, care prevede:

“ În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă

socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile
administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.”

Principiul interesului superior se aplică tuturor copiilor, fără discriminare, inclusiv minorilor neînsoţiţi şi
copiilor separaţi, aflaţi în situaţii de risc în afara graniţelor ţării de origine a acestora.56 Acesta se aplică
indiferent dacă minorii în cauză sunt cetăţeni ai statului respectiv, cetăţeni străini, cetăţeni ai Uniunii
Europene, resortisanţi ai unei ţări terţe sau sunt apatrizi.

Potrivit art. 1 al CDC , prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în
care legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă. O persoană sub vârsta de 18
ani va fi, astfel, considerată copil, indiferent de nivelul de maturitate al acesteia, exceptând cazurile în
care legea aplicabilă prevede altfel.

Principiul interesului superior se aplică tuturor acţiunilor care au impact asupra copiilor ca grup, cum ar
fi situaţia în care un stat elaborează reglementări şi politici sau alocă resurse, precum şi tuturor acţiunilor
care au impact asupra fiecărui copil în parte. (a se vedea Figura 1, „De la teorie la practică: aplicarea
principiului interesului superior.”)

Comitetul privind drepturile copilului defineşte interesul superior al copilului în Comentariul general la
57
CDC nr. 14 drept un concept care vizează trei paliere:

 Un drept material: dreptul copilului de a i se evalua şi de a se ţine seama în primul rând de interesul
său superior.

 Un principiu juridic: prin care se înţelege că, în cazul în care o prevedere legală permite mai multe
interpretări, se va opta pentru interpretarea care deserveşte cel mai eficient interesul superior al
copilului.

 O normă de procedură: de fiecare dată când se ia o decizie care va avea impact asupra unui anumit
copil, asupra unei anumite categorii de copii sau asupra copiilor în general, procesul decizional trebuie
să includă o evaluare a impactului potenţial (pozitiv sau negativ) al deciziei respective asupra copilului
în cauză.

Conceptele de evaluare a interesului superior (EIS) şi de determinare a interesului superior (DIS)

pot fi înţelese ca parte din acelaşi proces, care începe, în principiu, de îndată ce este identificat un minor
neînsoţit sau un copil separat şi se încheie la momentul la care acestuia i se oferă o soluţie durabilă în
legătură cu situaţia de separare sau de deplasare faţă de ţara de origine sau locul obişnuit de reşedinţă. (a
se vedea Figura 2, „De la sosire la o soluţie durabilă: aplicarea principiului interesului superior.”)

56
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu general la CDC nr. 6 (2005): Tratamentul minorilor neînsoţiţi şi al
copiilor separaţi în afara ţării de origine a acestora, 1 septembrie 2005, CDC/GC/2005/6,
http://www.refworld.org/docid/42dd174b4.html; Comitetul Executiv al Programului Înaltului Comisariat, Concluzia nr. 107 cu
privire la copiii aflaţi în situaţii de risc, 5 octombrie 2007, nr. 107 (LVIII) – 2007,
http://www.refworld.org/docid/471897232.html
57
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu general la CDC nr. 14 cu privire la caracterul primordial al
interesului superior al copilului, 29 mai 2013, CDC/C/CG/14, art. 3, alin. 1, alin. 6.,
http://www.refworld.org/docid/51a84b5e4.html

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 19

© UNHCR / H. Caux

Evaluarea interesului superior (EIS) descrie o procedură simplă şi continuă de luare a deciziilor cu privire la
acţiunile imediate care trebuie întreprinse în interesul superior al copilului, de exemplu intervenirea pentru asigurarea
protecţiei şi a îngrijirii necesare. EIS-urile pot avea loc în diverse etape de fiecare dată când se planifică sau se ia o
anumită acţiune care ar putea avea impact asupra copilului. Acestea implică realizarea unor interviuri sau consultări cu
copilul, precum şi strângerea de informaţii suplimentare necesare, de către persoane calificate care deţin experienţa,
cunoştinţele şi abilităţile necesare în domeniul protecţiei copilului şi, după caz, analizarea elementelor aferente situaţiei
copilului. Acest proces poate fi desemnat prin utilizarea unor termeni diferiţi în funcţie de sistemul de protecţie al
copilului, inclusiv drept evaluare a protecţiei copilului, evaluare a cazului, etc. Caracteristicile cheie ale acestui proces
sunt abordarea holistică şi realizarea de către personal cu experienţă profesională relevantă. Comitetul privind
drepturile copilului remarcă, de asemenea, că evaluările interesului superior trebuie, în mod ideal, „să ţină seama de
evoluţia capacităţilor copilului” şi „…să aibă în vedere măsuri care pot fi revizuite sau adaptate corespunzător, în locul
unor decizii definitive sau irevocabile.”58

Determinarea interesului superior (DIS) descrie o procedură mai formală de luare a deciziilor semnificative cu
impact esenţial asupra dezvoltării viitoare a copilului. Ca şi în cazul EIS-urilor, acestea implică interviuri şi consultări
cu copilul realizate de persoane calificate, însă, având în vedere importanţa deciziei, DIS-urile impun deţinerea unor
informaţii aprofundate despre copilul respectiv, acumulate pe parcursul procesului de aplicare a interesului superior al
copilului, şi implică un grad mai ridicat de analiză şi independenţă. Evaluarea a ceea ce ar fi în interesul superior al
copilului este, astfel, o condiţie prealabilă în legătură cu luarea unei decizii semnificative pentru sau privind copilul
respectiv.

Comentariul general la CDC nr. 14, alin. 20 arată că nu este necesar ca fiecare acţiune a unui stat să includă un proces
complet şi formal de evaluare şi determinare a interesului superior al copilului. Cu toate acestea, în situaţiile în care o
decizie are un impact major asupra unui copil sau asupra copiilor, se impun un nivel mai ridicat de protecţie şi
proceduri detaliate în acest sens. Prin acest lucru se înţelege că este necesar să se ofere mai multe garanţii procedurale
la nivel decizional cu cât este mai mare impactul deciziei asupra copilului şi asupra dezvoltării viitoare a acestuia.
Astfel, se are în vedere o abordare progresivă în ce priveşte nivelul sau numărul de garanţii acordate. O EIS se
realizează în legătură cu deciziile cu consecinţe mai puţin extinse asupra copilului, în timp ce este necesar ca, în cazul
deciziilor importante, să se ţină seama într-un cadru mai formal de garanţii procedurale stricte, prin intermediul unei
determinări a interesului superior sau DIS.

58
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu general la CDC nr. 14 cu privire la caracterul primordial al interesului
superior al copilului , 29 mai 201, CDC /C/CG/14, alin. 84., http://www.refworld.org/docid/51a84b5e4.html

20 Safe and Sound

20 În deplină siguranţă
 CASETA 1: GARANŢII

Principiul interesului superior este abordat în Comentariul general la CDC nr. 14:

“ În situaţiile în care o decizie are un impact major asupra

unui copil sau asupra copiilor, se impun un nivel mai
ridicat de protecţie, precum şi proceduri detaliate pentru a
se ţine seama de interesul superior al acestora.”
Cele de mai jos reprezintă exemple de garanţii pe care statele din Europa le pot oferi:

Reprezentant sau tutore independent: Minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi se află într-o situaţie distinctă de
defavorizare în absenţa părinţilor şi au nevoie de sprijinul propriului reprezentant, care să fie independent de
autorităţile care decid asupra cererii lor de protecţie şi care să îi poată asista în demersul acestora de accesare
a drepturilor de care dispun. Absenţa unui potenţial conflict de interese asigură absenţa conflictului dintre
măsurile de protecţie a drepturilor copilului şi orice rol sau mandat instituţional pe care l-ar putea avea tutorele
respectiv. Studiile59 arată că prezenţa unui reprezentant independent este apreciată de copii şi că aceştia
solicită frecvent o relaţie mai apropiată cu persoana respectivă.60

Informaţii adaptate înţelegerii copiilor: Copiii trebuie să înţeleagă implicaţiile procedurilor, diferitele opţiuni
de care dispun, precum şi obligaţiile ce le revin. Aceştia au, de asemenea, nevoie de informaţii care să le
permită să îşi exprime opiniile şi să înţeleagă modul în care se acordă importanţă opiniilor ale acestora. Pentru
a fi posibil un astfel de nivel de înţelegere, informaţiile disponibile trebuie comunicate astfel încât şi într-un
cadru care să permită copilului să aprecieze situaţia în complexitatea acesteia, potrivit vârstei şi nivelului său
de maturitate.61

Procesare prioritară: Această garanţie se referă la faptul că timpul este un factor semnificativ pentru copii,
având în vedere traiectoria relativ scurtă a dezvoltării acestora. Acest aspect nu trebuie, însă, să conducă la
urgentarea procesării cazului în detrimentul drepturilor copilului sau al alocării unei perioade corespunzătoare
de timp pentru dezvoltarea încrederii în noul mediu, pentru a-şi exprima opiniile şi pentru a primi sprijinul
corespunzător şi informaţiile privind opţiunile disponibile.62

Asistenţă şi reprezentare juridică: Copilul are dreptul la asistenţă şi reprezentare juridică independentă, în
special în legătură cu deciziile care au un impact semnificativ asupra viitorului său.63

Decizii scrise, motivate: Decizia scrisă cu privire la ceea ce se consideră că este în interesul superior al
copilului trebuie să relateze modul în care s-a evaluat/stabilit interesul superior al copilului, inclusiv căror factori
şi în ce măsură li s-a acordat importanţă. Nu este suficient ca aceasta să specifice că s-a evaluat şi s-a stabilit
interesul superior al copilului. Trebuie motivat fiecare dintre factori, alături de modul în care s-a ţinut seama de
aceştia şi importanţa acordată fiecăruia dintre ei în luarea deciziei.64

Servicii de interpretariat: Pentru a putea înţelege pe deplin procedurile şi pentru a i se da posibilitatea să

coopereze, copiii trebuie să beneficieze de servicii de interpretariat în limba maternă sau într-o limbă pe care o
înţeleg.65

Revizuirea deciziilor: Deciziile precum cele care vizează protecţia internaţională/imigraţia pot fi, în mod
normal, contestate.66 În cazul în care are loc o modificare a situaţiei (familia a fost localizată sau soluţia
durabilă identificată nu a putut fi implementată pe termen lung), procedura de determinare a interesului superior
(DIS) poate fi redeschisă în scopul reexaminării.

59
FRA, Copii separaţi – solicitanţi de azil în statele membre ale Uniunii Europene: raport comparativ, decembrie 2010,
http://www.refworld.org/docid/4ecf71aeb.html
60
A se vedea Directiva privind procedurile de azil reformată, Directiva privind condiţiile de primire reformată, Dublin III, Directiva
privind calificarea, Directiva privind combaterea traficului de persoane.
61
A se vedea Dublin III, Comentariul General la CDC nr. 14, Ghidul UNHCR privind protecţia internaţională: Cererile de azil
prezentate de minori.
62
A se vedea Directiva privind procedurile de azil, Directiva privind combaterea traficului de persoane, Ghidul UNHCR privind protecţia
internaţională: Cererile de azil prezentate de minori.
63
A se vedea Directiva privind procedurile de azil, Dublin III, Directiva privind condiţiile de primire, Directiva privind combaterea
traficului de persoane, Ghidul UNHCR privind protecţia internaţională: Cererile de azil prezentate de minori.
64
A se vedea Comentariul general la CDC nr. 14.
65
A se vedea Directiva privind procedurile de azil, Dublin III, Directiva privind combaterea traficului de persoane.
66
A se vedea Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Directiva privind procedurile de azil şi Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice.

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 21

 O soluţie durabilă în ceea ce priveşte minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi este o soluţie sustenabilă care
asigură minorului neînsoţit sau copilului separat posibilitatea de a deveni adult într-un mediu care îi
satisface nevoile, în care îşi poate exercita drepturile de care dispune potrivit CDC şi în care nu va fi
expus riscului de persecuţie sau unui pericol grav. Deoarece soluţia durabilă va avea urmări pe termen
lung pentru minorul neînsoţit sau copilul separat, aceasta trebuie să survină în baza DIS. O soluţie durabilă
permite, în cele din urmă, copilului în cauză să dobândească sau să redobândească protecţia deplină din
partea unui stat.67

Termenii minor neînsoţit şi copil separat trebuie înţeleşi în contextul CDC, al Directivelor UE privind azilul,
al Directivei privind combaterea traficului de persoane, al Concluziei Comitetului Executiv al UNHCR nr.
10768, precum şi prin raportare la definiţia din Ghidul privind relaţionarea cu minorii neînsoţiţi şi copiii
separaţi69 şi Principiile directoare inter-agenţii privind minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi.70 Acestea definesc
minorii neînsoţiţi drept orice persoană sub vârsta de 18 ani care se află în afara graniţelor ţării sale de
origine sau de reşedinţă obişnuită şi care a fost separat de ambii părinţi şi alte rude şi care nu se află în
îngrijirea unui adult care, din punct de vedere legal sau tradiţional, răspunde de îngrijirea acestuia. Copiii
separaţi pot fi separaţi de ambii părinţi sau de persona responsabilă pentru îngrijirea acestora din punct
de vedere legal sau tradiţional, însă nu în mod necesar de alte rude. Această categorie poate include minori
însoţiţi de alţi membri adulţi ai familiei.

În cadrul Concluziei nr. 107, Comitetul Executiv al UNHCR defineşte minorii aflaţi situaţii de risc sporit
drept acei copii afectaţi atât de factori de risc la nivelul mediului care asigură o protecţie mai ridicată, cât şi
de riscuri care rezultă în urma unor împrejurări specifice, ţinând seama de efectele cumulative ale
expunerii la mai mulţi factori de risc. Comitetul consideră că factorii specifici de risc includ, însă nu se
limitează la: situaţia de a fi neînsoţiţi sau separaţi, în special în cazul copiilor din gospodării conduse de
minori, precum şi al celor însoţiţi de părinţi abuzivi sau care îi exploatează; minori apatrizi; adolescenţi, în
special adolescente care au devenit mame şi copii acestora; copii victime ale traficului de persoane şi ale
abuzului sexual, incluzând pornografia, pedofilia şi prostituţia; supravieţuitori ai torturii; supravieţuitori ai
violenţei, în special violenţă sexuală şi bazată pe gen şi ale forme de abuz şi exploatare; minori care se
căsătoresc înainte de împlinirea vârstei legale potrivit legislaţiei naţionale şi/sau minori din cadrul
căsătoriilor forţate; minori care sunt sau au fost asociaţi cu forţe sau grupări armate; minori aflaţi în
detenţie; minori care sunt discriminaţi social ; minori cu dizabilităţi psihice sau fizice; copii infectaţi cu sau
afectaţi de HIV şi AIDS; copii care suferă de alte boli grave; şi copii care nu urmează cursurile unei
instituţii de învăţământ.

În acest context, termenul de copil victimă a traficului de persoane înseamnă orice persoană sub vârsta
de 18 ani recrutată, transportată, transferată, adăpostită sau primită în scopul exploatării, fie în interiorul
sau în exteriorul unei ţări, chiar şi în absenţa constrângerii, înşelării, abuzului de autoritate sau a oricărei
alte forme de abuz.71

67
Pentru definiţia soluţiilor durabile în legătură cu refugiaţii, consultaţi nota de subsol 17.
68
Comitetul Executiv al Programului Înaltului Comisariat, Concluzie asupra copiilor aflaţi în situaţii de risc, 5 octombrie
2007, No. 107 (LVIII), http://www.refworld.org/docid/471897232.html
69
UNHCR, Ghidul privind relaţionarea cu minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi, februarie 1997,
http://www.unhcr.org/3d4f91cf4.html
70
UNICEF, UNHCR, CICR, Salvaţi copiii, CRI, World Vision International, Principii directoare inter-agenţii privind minorii
neînsoţiţi şi copiii separaţi, ianuarie 2004, http://www.refworld.org/pdfid/4113abc14.pdf
71
UNICEF, Orientări privind protecţia copiilor victime ale traficului de persoane, septembrie 2006,
http://www.unicef.org/ceecis/0610-Unicef_Victims_Guidelines_en.pdf
22 Safe and Sound
22 În deplină siguranţă
Figura 2:
De la sosire la o soluţie durabilă: aplicarea principiului interesului superior
Sosire/identificare Garanţii procedurale
cu aplicare de la
sosire până la
identificarea unei
Accesul în teritoriu şi identificarea soluţii durabile:
(preliminară)
• Asigurarea
unui interpret,
reprezentant/
tutore
Înregistrare şi documentare, sesizarea • Asistenţă sau
imediată a serviciilor naţionale de protecţie a copilului reprezentare
juridică
• Facilitarea
Planificarea procesului participării
copilului în
Decizii privind procedura corespunzătoare de azil/ conformitate cu
imigraţie şi alte acţiuni, inclusiv evaluări ale nevoilor vârsta şi
şi asigurarea de servicii, în interesul superior al maturitatea sa
copilului

Cerere de protecţie
Nu se prezintă o
internaţională sau alte
cerere de protecţie
forme de protecţie (sau
internaţională
procedură unică)
Furnizarea serviciilor

Rezultat posibil Elemente cheie

ale procesului
de identificare
a unei soluţii
Acordarea durabile:
Acordarea dreptului de Nu se
protecţiei acordă • multidisciplinaritate
şedere pe
internaţionale alte motive dreptul de • abordare holistică
şedere
• imparţialitate şi
independenţă
SOLUŢIE DURABILĂ • Decizii scrise, motivate
urmărită şi monitorizată care pot fi contestate,
în cazul în care
legislaţia
naţională prevede
Integrare acest lucru
Returnare Soluţie
prin intermediul
locală şi reintegrare
unei ţări terţe

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 23

 4 APLICAREA
PRINCIPIULUI
INTERESULUI
SUPERIOR ÎN
STATELE DIN EUROPA
© UNHCR / L. De Wit

24 Safe and Sound

24 În deplină siguranţă
 Următoarele secţiuni prezintă modul în care autorităţile statelor pot aplica principiul interesului superior în
interacţiunile acestora cu minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi. Vă prezentăm aceste informaţii în ordine
cronologică, conform reprezentării din Figura 2.

4.1 Sosire şi identificare preliminară

Atunci când soseşte la frontieră sau este identificat pe teritoriul unui stat un minor neînsoţit sau însoţit de o
persoană care nu este persoana responsabilă pentru îngrijirea sa din punct de vedere legal sau tradiţional, se
impune efectuarea unei evaluări foarte rapide pentru a stabili dacă acesta se află într-o situaţie de risc. (În unele
situaţii, este posibil ca minorii să călătorească neînsoţiţi prin Europa fără să existe probleme care ţin de protecţia
copilului, de exemplu, adolescenţi neînsoţiţi cu documente ce pot fi verificate, care se află în vacanţă sau la
studii.)

În acest stadiu, se va recurge la EIS. Aceasta implică analiza elementelor aferente unei anumite situaţii pentru a
lua o decizie într-un caz particular. În cazul în care copilul prezintă semne ale expunerii la factori de risc, EIS
poate ajuta autorităţile să stabilească dacă ar fi în interesul superior al copilului ca acesta să fie încredinţat
serviciilor de protecţie pentru evaluare şi asistenţă suplimentare. Informaţiile colectate în această etapă se
limitează, în mod obişnuit, la cele necesare în vederea stabilirii identităţii copilului, a datei naşterii şi a vârstei şi,
dacă este relevant, a naţionalităţii.72 În mod obişnuit, nu sunt necesare interviuri ample.

Pentru minorii care sunt însoţiţi de o altă persoană decât cea responsabilă pentru îngrijirea acestora din punct de
vedere legal sau tradiţional, este important să se ţină seama de calitatea relaţiei cu adultul (adulţii) care îi
însoţesc, pentru a verifica posibilitatea traficului de persoane, însă şi pentru a stabili dacă este în interesul
superior al copilului respectiv să rămână cu ruda sau un alt adult care îl însoţeşte, având în vedere implicarea
serviciilor de protecţie a copilului.

Pentru funcţionarii guvernamentali care iau contact pentru prima dată cu copilul respectiv, identificarea celor
care se pot afla în situaţii de risc poate fi dificilă. Unele state traversate de minori în drumul acestora spre alte
destinaţii raportează o serie de probleme cu care se confruntă care se situează între necesitatea de asigurare a
accesului pe teritoriul statului respectiv, ţinând seama de interesul superior al copilului, şi cea a asigurării unui
control eficient la frontieră.

Comentariul general la CDC nr. 6 specifică faptul că obligaţiile statelor în baza CDC se aplică în interiorul
graniţelor statutului, inclusiv în legătură cu minorii care întră în jurisdicţia statului respectiv atunci când încearcă
să pătrundă pe teritoriul ţării respective.73 O parte dintre minori se împotrivesc operaţiunii de înregistrare, fiindu-
le teamă să furnizeze informaţii exacte sau nedorind să se identifice de teamă sau necunoscând opţiunile de
protecţie. Este posibil ca aceştia să fie influenţaţi de călăuze sau de traficanţi, să urmeze instrucţiunile date de
părinţi la plecare sau să fie influenţaţi de comunităţile de solicitanţi de azil sau imigranţi în situaţii
neregulamentare.

UNHCR a elaborat un manual de instruire în domeniul protecţiei pentru autorităţile de frontieră din Europa în
contextul Planului său de acţiune în 10 puncte, lansat în 2006 pentru a ajuta autorităţile să identifice şi să
protejeze refugiaţii, inclusiv minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi care necesită protecţie internaţională în cadrul
unor fluxuri de populaţie din ce în ce mai complexe.74

Proiectul Praesidium, care a demarat în 2006 la iniţiativa guvernului italian, cu implicarea UNHCR, OIM, a
organizaţiei Salvaţii copiii, a Crucii Roşii şi a autorităţilor italiene este un exemplu de cooperare inter-
instituţională în cadrul fluxurilor de migraţie mixtă. Proiectul s-a extins, ulterior, şi în alte porturi de sosire din
sudul Italiei.75

72
Programul Copii separaţi în Europa, Declaraţia de bună practică SCEP, martie 2010, a patra ediţie revizuită, p. 20, alin.
D1, http://www.refworld.org/docid/415450694.html
73
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu general la CDC nr. 6 (2005): Tratamentul minorilor neînsoţiţi
şi al copiilor separaţi în afara ţării de origine a acestora, 1 septembrie 2005, CDC/CG/2005/6, para 12,
http://www.refworld.org/docid/42dd174b4.html
74
UNHCR, Manualul de instruire UNHCR în domeniul protecţiei pentru autorităţile de frontieră din Europa,
http://www.unhcr.org/4d944f229.html
75
UNHCR, Protecţia refugiaţilor şi migraţia mixtă: Plan de acţiune în 10 puncte, februarie 2011, p. 113-115, http://goo.gl/S9O0Be

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 25


CASETA 2: DETENŢIA
Solicitarea azilului nu este un act ilegal, astfel că detenţia
solicitanţilor de azil strict pe motivul intrării pe teritoriul unui stat fără
permisiune prealabilă contravine legislaţiei internaţionale.
Detenţia are efecte negative de durată. Ea subminează demnitatea umană şi
poate provoca suferinţă inutilă, având, de asemenea, consecinţe potenţial
grave asupra sănătăţii şi bunăstării celor plasaţi în detenţie. Detenţia
copiilor este deosebit de gravă având în vedere efectul devastator pe care îl
poate avea asupra dezvoltării fizice, emoţionale şi psihologice a acestora.
Copiii nu trebuie, în principiu, plasaţi în detenţie. În legătură cu detenţia,
art. 37 din CDC, Directiva privind condiţiile de primire (reformată)76, art.
11 şi Directiva privind returnarea77, art. 17 prevăd următoarele:
Niciun minor nu va fi privat de libertate ilegal sau arbitrar.
Detenţia trebuie utilizată numai în situaţii excepţionale şi numai ca ultimă
soluţie şi pentru cea mai scurtă perioadă posibil.
Minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi nu trebuie plasaţi niciodată în detenţie
într-un penitenciar şi, de preferinţă, trebuie să li asigure îngrijirea în cadrul
unei familii, iar atunci când acest lucru nu este posibil, cazarea în instituţii
sau îngrijirea într-un cadru de grup supravegheat, cu personal şi facilităţi ce
ţin seama de nevoile unor persoane de vârsta lor.
Interesul superior al copilului prevalează în contextul detenţiei minorilor
care parcurg procesul de îndepărtare.
Ghidul UNHCR privind criteriile şi standardele aplicabile în legătură cu
detenţia solicitanţilor de azil şi alternativele la detenţie78 recomandă statelor
să asigure următoarele:
Cadrul legal şi privind politicile la nivel naţional prevede că minorii nu vor
fi plasaţi în detenţie decât în situaţii excepţionale, ca o ultimă soluţie şi
pentru cea mai scurtă perioadă posibil.
Există servicii de identificare şi de sesizare adaptate copiilor; copiii
urmează a fi încredinţaţi instituţiilor de protecţie a copiilor pentru a se
asigura că aceştia beneficiază de asistenţa şi serviciile necesare.
Se vor depune eforturi pentru a permite eliberarea imediată a minorilor din
detenţie şi cazarea acestora în alte moduri corespunzătoare.
Sunt disponibile şi corespunzătoare mecanisme alternative
primire/îngrijire.
76
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Directiva
2013/33/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie
2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanţilor de
protecţie internaţională (reformare), art. 11, 26 iunie 2013
http://goo.gl/rn9hMT
77
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Directiva
2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16
decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune
aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor
ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, 24 decembrie 2008,
http://goo.gl/IWZ4ny
78
UNHCR, Ghidul UNHCR privind criteriile şi standardele
aplicabile în legătură cu detenţia solicitanţilor de azil, septembrie
2012, http://www.refworld.org/docid/503489533b8.html
26 Safe and Sound
26 În deplină siguranţă
FRONTEX, Agenţia Europeană pentru Gestionarea
Cooperării Operative la Frontierele Externe ale
Statelor Membre ale Uniunii Europene, a elaborat un
manual de instruire cu privire la tehnicile de
intervievare a victimelor (posibile) ale traficului de
persoane, care vizează nevoile specifice şi
vulnerabilităţile copiilor.79 Recomandarea FRONTEX
pentru poliţiştii de frontieră în situaţiile în care au de-a
face cu minori în legătură cu care există dubii privind
factorii de risc manifestaţi este de a sesiza serviciile
de protecţie a copilului.80 Implementarea procedurii
de sesizare a serviciilor de protecţie a copilului este
reglementată de Codul frontierelor Schengen81, care
menţionează măsuri de procedură adaptate nevoilor
copiilor în art. 19, Anexa VII (6.), precum şi în art. 15,
impunând instruirea specializată a poliţiştilor de
frontieră cu privire la detectarea şi abordarea
minorilor neînsoţiţi.
Un exemplu al unei astfel de implementări se regăseşte
în Irlanda, unde procedura impune ca, atunci când un
agent autorizat, de pildă un funcţionar al serviciului de
imigraţie, consideră că este vorba de un minor neînsoţit
sau un copil separat, să fie notificată Agenţia pentru
Protecţia Copilului şi a Familiei (Child and Family
Agency - CFA), iar minorul să fie încredinţat imediat
acesteia. CFA include Echipa de Asistenţă Socială
pentru Copii Separaţi Solicitanţi de Azil a Executivului
Serviciului de Sănătate (Health Service Executive -
HSE).
de
79
FRONTEX, Manual de instruire privind combaterea traficului
de persoane pentru poliţiştii de frontieră: manualul pentru
formatori, septembrie 2012, http://goo.gl/yI8Fzc
80
A se vedea, Manualul formatorilor FRONTEX, p. 64-65
şi p. 70-75 în special, care menţionează posibilele victime ale
traficului de persoane şi p. 73, care include următoarea
propoziţie: „atunci când aveţi dubii, apelaţi la profesioniştii
din linia secundă.”
81
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European,
Regulamentul (UE) nr. 610/2013 al Parlamentului European şi
al Consiliului din 26 iunie 2013 de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului de
instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a
frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen), a
Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen, a
Regulamentelor (CE) nr. 1683/95 şi (CE) nr. 539/2001 ale
Consiliului şi a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008 şi (CE) nr.
810/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, 29 iunie
2013, http://goo.gl/qBeHav
 Identificarea şi asistarea copiilor aflaţi în situaţii de risc poate
fi dificilă pentru autorităţile de frontieră, însă este esenţială
pentru minorii neînsoţiţi sau însoţiţi de un adult care nu este
persoana responsabilă pentru îngrijirea acestora din punct de
vedere legal sau tradiţional, aceştia fiind, astfel, vulnerabili. Cel
mai probabil, aceşti copii au fost deja traumatizaţi pe
parcursul deplasării peste graniţă şi intrarea în contact cu
personalul de frontieră sau agenţii serviciilor de aplicare a
legii este un moment critic care, în cel mai fericit caz, poate
oferi siguranţă acestor copii, însă, în cel mai rău caz, contribuie
la traumatizarea suplimentară a acestora. Instruirea
personalului de frontieră şi a agenţilor serviciilor de aplicare a
legii în ce priveşte intervievarea într-un mod adaptat copiilor,
precum şi asigurarea sprijinului şi a accesului la serviciile de
protecţie a copilului sunt modalităţi prin care statele au
îmbunătăţit acest moment critic pentru minorii neînsoţiţi sau
copiii separaţi care sosesc la frontieră.
În Suedia, la nivel municipal sunt disponibile servicii de
urgenţă pentru protecţia copilului. Acest lucru permite
evaluarea imediată şi plasamentul de urgenţă ale minorilor
neînsoţiţi şi al copiilor separaţi identificaţi. Acest serviciu va
evalua, de asemenea, calitatea relaţiei dintre un copil separat şi
adultul(adulţii) care îl/o însoţesc, ţinând seama de siguranţa
copilului în cadrul evaluării nevoii de asigurare a plasamentului
de urgenţă.
4.2 Accesul în teritoriu
şi identificarea
Minorul neînsoţit sau copilul separat considerat a se afla într-
o situaţie de risc trebuie, în primul rând, să beneficieze de acces
la procedurile instituite în vederea evaluării interesului său
superior.82 Capacitatea de a asigura protecţia şi îngrijirea
necesară depinde de sesizarea promptă a şi identificarea
acestor nevoi de către serviciile de protecţie a copilului şi de
acordarea accesului pe teritoriul statului pentru minorul
respectiv.83 Admiterea pe teritoriu în scopul parcurgerii
procedurii de identificare şi evaluare a nevoilor este
obligatorie conform celor prevăzute în Comentariul general la
CDC nr. 6; obligaţiile statului în baza CDC se aplică în cazul
fiecărui minor de pe teritoriul statului respectiv şi
82
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu
general la CDC nr. 6 (2005): Tratamentul minorilor neînsoţiţi
şi al copiilor separaţi în afara ţării de origine a acestora, 1
septembrie 2005, CDC/CG/2005/6, alin. 12,
http://www.refworld.org/docid/42dd174b4.html
83
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu
general la CDC nr. 6 (2005): Tratamentul minorilor neînsoţiţi
şi al copiilor separaţi în afara ţării de origine a acestora, 1
septembrie 2005, CDC/CG/2005/6, alin. 31 (i),
http://www.refworld.org/docid/42dd174b4.html
Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa
CASETA 3: PĂRŢI INTERESATE
Un minor neînsoţit va intra în contact cu un număr
mare de părţi interesate în cadrul procesului, ceea
ce poate crea confuzie şi îl poate speria. De pildă,
acesta poate intra în contact cu:
• personalul de frontieră
• agenţii serviciilor de aplicare a legii
• asistenţii sociali
• responsabilul de caz
• reprezentantul sau tutorele său
• furnizorii de servicii (personal didactic, medical)
• agenţii serviciului de imigraţie
• interpreţi
• avocaţi
• judecători
Aceste persoane vor avea diverse roluri cu diferite
implicaţii asupra copilului respectiv. Astfel, este
important să se asigure accesul personalului
serviciilor de protecţie a copilului la acesta cât mai
curând posibil şi, de asemenea, implicarea lor pe
parcursul procesului, pentru ca minorul să poată
beneficia de serviciile de protecţie, însă şi pentru
clarificarea cât mai rapidă a situaţiei sale.
Situaţia unui minor neînsoţit sau a unui copil separat
poate fi de competenţa mai multor autorităţi. Se
poate considera, de exemplu, că acesta necesită
protecţie internaţională, fiind, în acelaşi timp, o
victimă a traficului de persoane. Poate fi dificil pentru
un minor neînsoţit sau un copil separat să înţeleagă
rolurile diverşilor participanţi la proces şi poate fi şi
mai dificil pentru acesta să aibă încredere în adulţi şi
persoane cu autoritate. El trebuie să beneficieze, în
mod ideal, de o persoană de referinţă care să
coordoneze procesul în numele său astfel încât:
• să nu trebuiască să parcurgă de mai multe ori
interviuri potenţial re-traumatizante (Comentariul
general la CDC nr. 12, alin. 24 , Directiva privind
combaterea traficului de persoane art. 12 şi art. 15.)
• să nu îşi prejudicieze involuntar cazul făcând
confuzii sau furnizând, din greşeală, informaţii
contradictorii
Unele state au depus eforturi în vederea adaptării şi
armonizării modului în care autorităţile statutului intră
în contact şi interacţionează cu minorii neînsoţiţi sau
copiii separaţi. O abordare poate fi crearea unui
dosar unic în cadrul căruia autorităţile să aibă acces
comun la informaţii adecvate, cu aplicarea
corespunzătoare a garanţiilor de protecţie şi
confidenţialitate. (a se vedea Caseta 11,
„Confidenţialitate şi schimbul de informaţii.”)
27

CASETA 4: RESPECTAREA INTERESULUI
SUPERIOR AL COPILULUI ÎN CADRUL
UNOR FLUXURI AMPLE DE MIGRAŢIE
MIXTĂ
Numărul minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi care
sosesc în cadrul fluxurilor de migraţie mixtă în Europa
este în creştere. Principiul interesului superior trebuie
aplicat în legătură cu toate acţiunile care au impact
asupra acestor copii.
Admiţând faptul că nu este posibil, din cauza
constrângerilor de timp, să se întreprindă o serie de
acţiuni la sosire, de exemplu stabilirea vârstei sau
numirea unui tutore,84 pentru a respecta interesul
superior al copilului, este necesar să se acorde prioritate:
• realizării unor profiluri/a unor controale ale persoanelor
care sosesc astfel încât să poată fi imediat identificaţi
minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi, aceştia urmând a fi
consideraţi minori până la finalizarea procedurii de
determinare a vârstei.
• separării celor care par a fi minori de adulţii cu care nu
sunt înrudiţi pentru a reduce riscul (de continuare a)
traficului de persoane şi/ sau al altor forme posibile de
abuz.
• asigurării cazării acestora într-o unitate temporară
unde vor beneficia de asistenţă medicală de bază şi de
alte servicii de îngrijire şi asistenţă.85
• asigurării unor informaţii de bază despre şi a asistenţei
într-un mod adaptat înţelegerii copiilor şi într-o limbă pe
care aceştia să o înţeleagă cu privire la procedura de
azil şi/ sau, după caz, procedurile privind victimele
traficului de persoane, precum şi cu privire la alte
opţiuni, inclusiv returnarea voluntară.
• înregistrării datelor biografice de bază ale copilului şi
ale membrilor familiei sau ale rudelor care au rămas în
ţară sau care este posibil să se afle într-un alt stat
membru UE cărora copilul doreşte să li se alăture.
• contactării serviciilor de localizare, în situaţiile în care
este necesar.
• contactării serviciilor de protecţie a copilului, precum şi
a serviciilor specializate, inclusiv cele de consiliere
psiho-socială, după cum se poate dovedi necesar.
• asigurării accesului la educaţie de îndată ce acest lucru
este în mod rezonabil posibil.
Toate acestea pot fi realizate de personalul de primire din
prima linie şi, de preferinţă, de o echipă de experţi sau de
persoane care stabilesc, de regulă, primul contact cu cei
care intră ilegal în ţară (de exemplu, poliţiştii de frontieră
sau agenţii serviciilor de imigraţie, ONG-urile cu experienţă
relevantă sau agenţiile internaţionale).86 Contactul şi
coordonarea cu, precum şi sesizarea serviciilor de
protecţie a copilului sunt deosebit de importante în cazul
unor fluxuri ample de migraţie.
tuturor minorilor din jurisdicţia sa, inclusiv în legătură
cu minorii care intră în jurisdicţia statului respectiv
încercând să pătrundă pe teritoriul ţării.
În legătură cu minorii aflaţi pe teritoriul ţării de o
perioadă de timp, însă al căror acces pe teritoriu nu a
fost recunoscut formal, accesul acestora trebuie
reglementat, cu sesizarea serviciilor de protecţie a
copilului.
Este dificil să se facă distincţie între diversele nevoi de
protecţie ale copiilor. Traficanţii de persoane dau
dovadă de ingeniozitate în ce priveşte instruirea
victimelor, utilizând, uneori, procedurile de azil pentru
a spori probabilitatea şanselor de acordare a accesului în
teritoriu, ceea ce îngreunează sarcina poliţiştilor de
frontieră. Cu toate acestea, în privinţa copilului,
principala preocupare este siguranţa, urmând ca detaliile
protecţiei acordate să fie stabilite de îndată ce acesta
este în siguranţă. În plus, poliţiştii de frontieră sau
persoanele care stabilesc primul contact joacă un rol
important în ce priveşte dezvoltarea unei relaţii de
încredere cu minorul neînsoţit sau copilul separat. (A se
vedea Caseta 5, „Dezvoltarea unei relaţii de
încredere.”)
Programul Copii separaţi în Europa (SCEP) atrage
atenţia asupra necesităţii unei capacităţi sporite din
partea funcţionarilor statului de a detecta şi de a veni în
întâmpinarea unor posibile situaţii de trafic de copii într-
un mod proactiv şi rapid.87Dintre categoriile de copii
considerate în special expuse riscului de trafic de copii
sunt copiii în tranzit care nu se înregistrează în ţara de
sosire deoarece aşteaptă o oportunitate pentru a pleca
înspre o altă ţară de destinaţie. Aceştia rămân, astfel, în
afara oricărui sistem de protecţie a copilului.88 Alte
categorii includ copiii expuşi riscului de a fi supuşi
unor practici tradiţionale dăunătoare sau afectaţi de
acestea, copiii care nu beneficiază de îngrijire
părintească sau expuşi riscului de abandon, copiii fără
certificate de naştere, copiii apatrizi, copiii cu
dizabilităţi, inclusiv dizabilităţi psihice, şi copiii aflaţi în
conflict cu legea.

84
A se vedea Comentariul general la CDC nr. 6, alin. 33, 87
Salvaţii copiii şi Programul Copii separaţi în Europa,
p. 13. Document de poziţie privind prevenirea şi combaterea traficului
85
A se vedea Comentariul general nr. 6, p. 14 cu privire la de copii în Europa, decembrie 2007, http://goo.gl/OWG5sr
serviciile temporare de asistenţă în cadrul urgenţelor la scară largă 88
UNHCR, Protecţia copiilor migranţi, iulie 2012,
86
UNHCR, Protecţia refugiaţilor şi migraţia mixtă: Plan de acţiune http://www.refworld.org/docid/522852c34.html
în 10 puncte, februarie 2011,
http://www.refworld.org/docid/4d9430ea2.html

28 Safe and Sound

28 În deplină siguranţă
 © UNHCR / A. D’Amato
Copiii victime ale traficului de persoane sunt, adesea, forţaţi să comită infracţiuni fie ca rezultat direct al scopului în
care sunt exploataţi (de exemplu în situaţia în care un minor este implicat în activităţi sexuale comerciale precum
prostituţia) sau ca urmare a procesului de trafic de persoane (de exemplu, trecerea ilegală a frontierei). Directiva UE
privind combaterea traficului de persoane prevede necesitatea ca statele membre să ia măsurile necesare pentru a se
asigura că autorităţile naţionale competente au dreptul de a nu urmări penal sau de a nu aplica sancţiuni victimelor
traficului de persoane ca urmare a implicării acestora în activităţile criminale pe care au fost forţaţi să le comită ca o
consecinţă directă a traficului de persoane.89
Majoritatea statelor membre EU au adoptat prevederi pentru a se asigura că victimele traficului de persoane forţate să
comită alte infracţiuni în contextul traficului de persoane nu vor fi urmărite penal, în timp ce în alte state aceste
prevederi sunt limitate la anumite categorii de infracţiuni, precum prostituţia sau infracţiunile legate de imigraţie.90
Copiii victime ale traficului de persoane sunt adesea influenţaţi într-o foarte mare măsură de traficanţii lor. În această
situaţie, sarcina extraordinară a autorităţilor este să facă abstracţie de încrederea acordată în mod eronat de copilul
respectiv şi să se concentreze asupra semnelor care indică expunerea sa la risc. Funcţionarii guvernamentali implicaţi
în realizarea interviului preliminar se confruntă cu o serie de dileme deoarece procedurile de identificare a copiilor
victime ale traficului de persoane sunt dificil de implementat şi impun instruirea dedicată a tuturor funcţionarilor
potenţial implicaţi, cum ar fi poliţiştii de frontieră.91

Un copil care prezintă factori de risc va necesita măsuri imediate şi excepţionale de protecţie în special faţă de
traficanţii acestuia. Acest aspect reflectă necesitatea de a asigura protecţia necesară copilului identificat ca victimă a
traficului de persoane sau care riscă să devină o astfel de victimă. În acelaşi timp, trebuie reţinut faptul că statele sunt
obligate să nu plaseze în detenţie minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi doar pe motiv că au pătruns ilegal pe teritoriul
statului respectiv sau pe motiv că nu deţin permisiunea de a rămâne aici.92 Acest lucru este, de asemenea, valabil şi
pentru minorii neînsoţiţi şi copii separaţi care nu sunt victime ale traficului de persoane. Măsurile de protecţie includ
cazarea, alături de principiile dezvoltate de ECPAT International, o reţea globală de organizaţii care colaborează
pentru eliminarea prostituţiei infantile, a pornografiei infantile şi a traficului de copii în scopul exploatării
sexuale.93 Aceste circumstanţe implică garantarea prudentă a drepturilor minorilor neînsoţiţi sau ale copiilor
separaţi, inclusiv libertatea de circulaţie, ţinând seama, în acelaşi timp, de riscul de a deveni victime ale traficului
de persoane.

89
Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Directiva 2011/36/UE privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi
protejarea victimelor acestuia şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului , art. 8, 15 aprilie 2011, http://goo.gl/3UbjJE
90
Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie, Legislaţia şi situaţia traficului de persoane în scopul exploatării sexuale
în statele membre UE, 2009, p. 63, http://goo.gl/Xgr18w; FRA, Traficul de copii în Uniunea Europeană: provocări, perspective şi
bune practici, iulie 2009, p. 69, http://www.refworld.org/docid/4a549ba35758.html
91
A se vedea Manualul de instruire FRONTEX pentru combaterea traficului de persoane.
92
A se vedea CDC, art. 37, Directiva privind condiţiile de primire (reformare) art. 11.2, Directiva privind returnarea, art. 17.1.
93
A se vedea ECPAT, În siguranţă: principii de cazare sigură a copiilor victime ale traficului de persoane, 2011,
http://www.ecpat.org.uk/sites/default/files/on_the_safe_side.pdf

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 29

CASETA 5: DEZVOLTAREA UNEI
RELAŢII DE ÎNCREDERE
O abordare atentă, plină de consideraţie şi
empatică faţă de un minor neînsoţit sau un
copil separat pune bazele unei relaţii de
încredere, acordând, astfel, importanţă
informaţiilor şi opiniilor exprimate de acesta în
cadrul procesului. Ea este fundamentală
pentru a asigura garanţia procedurală a
respectării interesului superior al copilului.
• Dezvoltarea unei relaţii de încredere cu
copiii le permite acestora, în primul rând,
să capete un anumit confort psihic,
susţinând nevoia de bunăstare psihică, de
îngrijire şi protecţie emoţională.
• Copiii au nevoie de suficient timp şi motive
întemeiate pentru a avea încredere în
adultul din faţa lor. Minorii neînsoţiţi sau
copiii separaţi au diverse motive să se
teamă. Ultima persoană în care au avut
încredere poate să fi fost traficantul sau
călăuza acestora. Această teamă le poate
afecta capacitatea de a înţelege şi de a
avea încredere în informaţiile puse la
dispoziţie.
• Este posibil ca un copil neîncrezător să nu
poată accepta sau primi protecţia de care
are nevoie şi poate, de pildă, încerca să îşi
continue călătoria fără a solicita protecţia
disponibilă.
• Furnizarea de informaţii copilului pentru a
rectifica orice informaţii incorecte din alte
surse (comunităţi de migranţi, familie,
călăuze, traficanţi, alţi minori neînsoţiţi sau
copii separaţi) impune necesitatea dezvoltării
cât mai rapide a unei relaţii de încredere.
• Pentru a putea depăşi teama unui copil
de persoanele cu autoritate şi intenţiile
acestora este necesară o strategie
conştientă şi o abordare discretă, evitând
situaţiile sau interacţiunile care i-ar putea
face pe copii să se simtă presaţi.
Colectarea de informaţii poate fi realizată
prin mai multe interviuri de scurtă durată şi
discuţii informale.
• În vederea restabilirii contactului cu familia,
o relaţie de încredere este o condiţie
prealabilă esenţială pentru a evita
consecinţele neaşteptate, cum ar fi
recomandarea din partea familiei de a nu
avea încredere în personal şi solicitarea
acesteia de a evita contactul cu acest
personal pe viitor. Un asistent social şi un
mediator cultural se pot asigura că discuţiile
telefonice dintre copil şi familia acestuia
conduc la consens şi la un acord de viziune.
4.3 Înregistrare şi documentare
Odată ce a obţinut accesul pe teritoriul unui stat, minorul
neînsoţit sau copilul separat va putea să îşi clarifice situaţia.
Comentariul general la CDC nr. 6 stipulează că interviurile
iniţiale trebuie să ţină seama de vârsta şi de sexul copilului, să
se desfăşoare într-o limbă pe care acesta o înţelege, să fie
realizate de persoane calificate să colecteze date biografice şi
istoricul social pentru a se putea stabili identitatea copilului.
Unele state au recunoscut vulnerabilităţile specifice şi
disconfortul psihologic ale minorilor neînsoţiţi pe parcursul
procedurilor de intervievare şi investigaţie. Acest lucru se
reflectă în politicile şi practicile implementate, de exemplu, în
Olanda, Norvegia şi Marea Britanie, unde un interviu
preliminar al unui copil aflat într-o situaţie de risc are loc
după o perioadă de refacere înainte de intrarea în sistemul de
imigraţie sau de azil.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sporite de protecţie ale
minorilor neînsoţiţi şi ale copiilor separaţi, multe state au
introdus o serie de garanţii pentru minorii neînsoţiţi şi copiii
separaţi de îndată ce aceştia sunt descoperiţi.
În Norvegia, se stabilesc un tutore şi un responsabil de caz,
care sunt prezenţi la înregistrarea iniţială a unui minor neînsoţit
sau a unui copil separat nou-sosit de către serviciile de
imigraţie.
Această recunoaştere a faptului că procesul de evaluare şi
determinare a interesului superior al copilului poate fi iniţiată
la primul contact cu acesta, introducând o serie de mecanisme
importante nu numai în vederea garantării drepturilor
copilului (a se vedea Caseta 1, „Garanţii”), ci şi în scopul
colectării de informaţii de la copil cu privire la situaţia sa (a se
vedea Caseta 10, „Colectarea informaţiilor”). Cu cât este
înţeleasă mai devreme situaţia copilului, cu atât mai rapid va
beneficia acesta de protecţie corespunzătoare. În unele cazuri,
realizarea timpurie a profilelor poate ajuta la identificarea
celor mai vulnerabili minori neînsoţiţi.94
Statele acordă atenţie procesului de stabilire timpurie a
încrederii. În Suedia, se are în vedere angajamentul deplin al
tutorilor, acesta fiind asigurat prin intermediul numirii
imediate a acestora.
94
Comisia Europeană, Comunicarea Comisiei către
Parlamentul European şi Consiliu, Plan de acţiune privind
minorii neînsoţiţi (2010-2014),6 mai 2010 COM(2010) 213/3,
http://goo.gl/RlgNgl
 În Olanda, NIDOS, o autoritate tutelară, este
mandatată să asigure tutori calificaţi de îndată ce este
identificat minorul neînsoţit sau copilul separat. Rolul
acestui tutore este subliniat în politica guvernamentală,
avându-se în vedere protecţia procedurală a copilului,
precum şi încurajarea dezvoltării unei relaţii de
încredere. Reţeaua Europeană a Autorităţilor Tutelare
(ENGI)95 asigură sprijinul în vederea dezvoltării
capacităţii tutorilor de a furniza sprijin adecvat, inclusiv
dezvoltarea unor relaţii de încredere cu copiii aflaţi în
grija acestora.

Ghidul oficial al Ministerului de Interne al Marii

Britanii „Fiecare copil contează” cu privire la
implementarea unui sistem de protecţie şi promovare a
bunăstării copiilor descrie cerinţele de sesizare şi audiere
în vederea protejării drepturilor procedurale, precum şi
a celor materiale ale copiilor. Ministerul de Interne
utilizează un model de procedură pentru a facilita
schimbul de informaţii între Ministerul de Interne şi

© UNHCR / A. D’Amato
autoritatea locală responsabilă pentru îngrijirea
copilului. Aceste informaţii sunt utilizate pentru
evaluarea şi determinarea interesului superior al
copilului, copilul este informat cu privire la acest
schimb de informaţii şi îşi exprimă opiniile. Scopul
acestui demers este de a asigura colectarea informaţiilor
relevante pentru a efectua o evaluare a interesului
superior, însă şi pentru a informa copilul cu privire la
primele etape dintr-un proces mai îndelungat într-un
CASETA 6: PARTICIPAREA COPILULUI
mod pe care acesta să îl poată înţelege.

În Belgia, desemnarea timpurie a unui tutore permite
copilului să beneficieze de asistenţa unui consilier,
care îl va reprezenta în relaţia sa cu autorităţile,
începând cu înregistrarea.
Indiferent de structura procesului de înregistrare,
anumite elemente permit realizarea unor evaluări mai
ample chiar din etapa de înregistrare incluzând:
 prezenţa reprezentantului/ tutorelui copilului
Copilul este principala sursă de informaţii cu privire la
situaţia sa. Măsura în care copilul se face auzit şi este,
într-adevăr, ascultat nu numai că va asigura o decizie mai
echilibrată şi sustenabilă în legătură cu copilul, însă îi
va permite, de asemenea, acestuia să preia controlul
asupra dezvoltării sale.
Cadrul CDC stabileşte dreptul copilului de a fi ascultat şi
de a participa la luarea deciziei, opiniile copilului urmând
a fi luate în considerare potrivit vârstei şi maturităţii
acestuia.

Evaluarea maturităţii copilului impune o serie de abilităţi

 un mediu şi tehnici de intervievare adaptate
copiilor
 servicii de interpretariat lingvistic
Pe parcursul procesului de înregistrare şi documentare, pot
deveni disponibile informaţii cu privire la situaţia
particulară a separării copilului de familia sa. În unele
cazuri, separarea poate fi recentă sau de natură să
determine necesitatea întreprinderii prompte a unor
acţiuni pentru a asigura reunificarea imediată. Poate fi
specifice, precum cele de psiholog, ce pot fi disponibile
într-o mai mică măsură. Însă fără cunoştinţe de
psihologie a copilului şi fără cunoaşterea contextului
cultural, evaluarea nivelului de maturitate a copilului
poate fi inadecvat şi poate restrânge participarea
corespunzătoare a copilului. (a se vedea Caseta 8,
“Stabilirea vârstei.”)
O premisă obligatorie la nivelul participării efective a
copilului în legătură cu orice decizie care îl afectează
este acordarea sprijinului necesar sub forma
informaţiilor şi procedurilor adaptate înţelegerii copilului,
consilierea cu privire la opţiunile de care dispune,
servicii de interpretariat şi sprijinul din partea unui
tutore şi, în situaţiile în care se impune acest lucru, a
unui reprezentant legal (A se vedea Caseta 1, „Garanţii”).

95
Nidos, Înspre o reţea europeană a instituţiilor tutelare,
http://goo.gl/1NLjK

Interesul superior al minorilor neînsoțiți și al copiilor separați din Europa 31

 CASETA 7: LOCALIZAREA FAMILIEI
Este posibil ca minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi să
nu fi pierdut contactul cu familia şi să comunice cu
membrii familiei. În alte situaţii, este posibil ca
membrii familiei sau călăuzele să îi fi instruit să nu
coopereze în vederea localizării familiei sau pot
exista alte motive pentru care nu doresc să reia
contactul cu familia. Consilierea şi discuţiile cu copiii
pot contribui la înţelegerea trecutului copilului, a
nevoilor de protecţie şi a motivelor pentru care şi-
au părăsit familia – şi a influenţelor şi a dinamicii
implicate în refuzul copiilor de a coopera în vederea
localizării familiei.
O înţelegere la un astfel de nivel este utilă în scopul
asigurării sprijinului relevant pentru determinarea
corespunzătoare a interesului superior al copilului şi
oferă suport copilului în vederea valorificării opiniilor
sale. În acest sens, un proces transparent include o
serie de paşi care au în vedere:
• informarea copilului într-un mod adecvat înţelegerii
sale şi într-o limbă pe care o înţelege cu privire la
scopul operaţiunii de localizare, respectiv un prim
pas în restabilirea legăturii cu familia.
96
• ascultarea opiniilor copilului.
Obiectivele acestui proces sunt informarea copilului cu
privire la opţiunile sale, consilierea copilului şi,
eventual, iniţierea contactului cu familia, în special în
situaţiile în care nu există indicii că restabilirea
contactului cu familia sau localizarea familiei ar pure
în pericol copilul sau membrii familiei copilului sau ar
implica o serie de alte riscuri (de exemplu, legate de
nevoile de protecţie internaţională a copilului).
Câştigarea încrederii unui copil poate fi un proces de
lungă durată şi uneori dificil, însă este esenţial
pentru o înţelegere deplină a circumstanţele
privind separarea copilului şi pentru susţinerea
copilului în vederea restabilirii contactului cu familia.
Încercările de a determina copiii să coopereze
precum confiscarea telefonului mobil nu sunt
productive, adesea sporesc vulnerabilitatea şi
trebuie evitate. Aceste metode pot afecta atitudinea
copiilor, determinând copilul să nu dorească să
dezvăluie informaţii pe viitor, de exemplu pe parcursul
unui interviu în vederea acordării azilului, ceea ce
poate conduce la respingerea cererii pe motive de
credibilitate.
necesar să se evalueze dacă este în interesul superior al
copilului să se demareze operaţiunea de localizare
imediată a familiei. Cu toate acestea, se va realiza o
evaluare specifică a interesului superior al copilului, în
cadrul căreia se ţine seama de siguranţa copilului în
raport cu unitatea familială. (a se vedea Caseta 7,
„Localizarea familiei.”)
Copiii se pot simţi obligaţi în raport cu membrii
familiei acestora sau pot fi influenţaţi de călăuze,
traficanţi, copii aflaţi în aceeaşi situaţie precum ei sau
comunitate să nu dezvăluie informaţii cu privire la
identitatea sau locul unde se află familia acestora.
Copilului îi poate fi teamă şi poate, de asemenea, să nu
ştie în cine ar trebui să aibă încredere. Proiectul
„Protecţia copiilor migranţi,” care se derulează în
Grecia, Italia şi Franţa (UNHCR 2010) a relevat faptul
că este esenţial din punctul de vedere al copilului ca
acesta să perceapă şi să considere sursa de informare
drept legitimă şi de încredere. Copiii au nevoie să
primească informaţii independente în legătură cu care
să se simtă confortabil şi în care să aibă încredere. Este
recomandabil ca autorităţile să dezvolte această
încredere de la bun început şi acestea trebuie să
furnizeze informaţii copiilor cu privire la opţiunile de
care dispun într-un limbaj şi într-o formă adaptate
înţelegerii lor. Este extrem de important ca ei să
înţeleagă că dispun de drepturi şi că există persoane
desemnate special pentru a-i ajuta în relaţia cu
autorităţile guvernamentale. (A se vedea Caseta 1,
„Garanţii.”)
Un exemplu de informaţii adaptate înţelegerii copilului
cu privire la drepturile minorilor neînsoţiţi în cadrul
procedurilor de azil, scrise de şi pentru copii, este
broşura “Solicitarea de azil în Irlanda: un ghid pentru
copii şi tineri,” a Consiliului Irlandez pentru Refugiaţi.

Atunci când se consideră că localizarea familiei este

în interesul superior al copilului, însă copilul nu este
de acord, un reprezentant sau un tutore şi-ar putea
exprima acordul cu privire la localizare. Însă acest
lucru trebuie să aibă loc în contextul comunicării
dintre copil şi reprezentant pentru a nu se periclita
relaţia de încredere dintre aceştia.

96
A se vedea Dublin III, Art. 6.3.c., Directiva privind condiţiile de
primire, Art. 23.2, CDC, Art. 12, Directiva privind combaterea
traficului de persoane, Art. 14.1.
 © UNHCR / L. De Wit
4.4 Sesizarea serviciilor de protecţie a copilului
Minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi trebuie încredinţaţi imediat în grija serviciilor de protecţie a copilului pentru a
se putea asigura satisfacerea nevoilor de îngrijire, siguranţă, educaţie şi sănătate ale acestora. Planificarea în
continuare a procesului este, de asemenea, esenţială.97

Deciziile privind îngrijirea şi protecţia vor avea la bază o evaluare a interesului superior (ce poate fi revizuită pe
măsură ce devin disponibile informaţii noi). Planul de acţiune care urmează a fi implementat se va baza pe
informaţiile colectate în faza de înregistrare şi documentare. Pot fi necesare informaţii suplimentare şi mai detaliate
privind situaţia familiei, starea de sănătate, vulnerabilităţile specifice, identitatea de gen, etnie şi convingeri
religioase în vederea evaluării interesului superior al copilului în raport cu nevoile de sănătate fizică şi mentală, de
cazare şi îngrijire, precum şi nevoile educaţionale şi recreative. Copilul poate necesita, de asemenea, servicii de
specialitate, precum consiliere psihologică şi servicii educaţionale de specialitate, care vor evalua situaţia
individuală a copilului şi nevoile specifice de protecţie.

Comitetul privind drepturile copilului susţine diminuarea numărului de interviuri în Comentariul general la CDC nr.
12, alin. 24 pentru a reduce riscul de re-traumatizare. În timp ce interviurile multiple pot fi necesare pentru o
imagine completă asupra nevoilor copilului – şi pentru a-i permite copilului să ofere detalii cu privire la situaţia sa –
o abordare holistică a procesului evită o dublare inutilă a eforturilor.98 O viziune sau un plan comun pentru un copil
sporeşte eficienţa protecţiei pe parcursul separării copilului. Din acest motiv, este extrem de important ca autorităţile
care asistă un minor neînsoţit sau un copil separat să colaboreze pe deplin unele cu altele pentru a crea şi pune în
aplicare un plan pentru copilul respectiv. (A se vedea Caseta 9, „Abordarea holistică.”)

97
Parlamentul European, Raport asupra situaţiei minorilor neînsoţiţi din UE (2012/2263(INI), august 2013,
http://goo.gl/IUkqmj
98
A se vedea Directiva privind combaterea traficului de persoane, Art. 12 şi Art. 15.

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 33

CASETA 8: STABILIREA VÂRSTEI

În unele situaţii, pot exista dubii cu privire la vârsta unui copil. Este important să recunoască faptul că
absenţa documentelor oficiale nu indică neapărat posibilitatea ca acel copil să ascundă informaţii cu privire
la vârsta declarată. În unele cazuri, poate fi foarte dificil pentru un copil să îşi cunoască cu precizie vârsta
cronologică şi nicio metodă nu poate stabili vârsta cu precizie 100%.

Statele se bazează, în mod normal, în principal pe interviurile adaptate copiilor şi pe evaluările

profesionale ale vârstei copiilor, ţinând seama de istoricul etnic şi cultural al copilului. Metodele disponibile
în prezent şi implicaţiile acestora sunt incluse în Practica EASO de stabilire a vârstei în Europa.99

Trebuie menţionat că, în Raportul FRA, Copii separaţi – solicitanţi de azil în statele membre ale
Uniunii Europene, copiii intervievaţi sunt adesea afectaţi de posibilitatea de a fi percepuţi ca
„mincinoşi”.100

Comentariul general la CDC nr. 6, alin. 31 (i) susţine obiectivitatea şi corectitudinea oricăror măsuri
suplimentare de stabilire a vârstei, care trebuie să fie adaptate copiilor, să ţină seama de problematica de
gen şi să evite orice risc de violare a integrităţii fizice a copilului, acordând respectul cuvenit demnităţii
umane a acestuia.

Declaraţia de bună practică a Programului Copii separaţi în Europa susţinută de UNHCR şi UNICEF
recomandă următoarele:

• În cazul în care există dubii, o persoană care pretinde că este minoră trebuie
considerată, temporar, astfel.

• Procedurile de stabilire a vârstei trebuie întreprinse numai ca ultimă măsură în situaţiile în

care există dubii întemeiate şi în situaţiile în care alte abordări de stabilire a vârstei s-au
dovedit inutile.

• Se obţine consimţământul informat în acest sens.

• Procedura este multidisciplinară şi se bazează pe experienţă relevantă.

• Examinările nu trebuie niciodată forţate sau efectuate fără a ţine seama de normele culturale şi
întotdeauna cu respectarea demnităţii persoanei.

• Se alege cea mai puţin invazivă opţiune, care să ţină seama în mod egal de factori fizici,
de dezvoltare, de mediu şi culturali.

• Evaluările trebuie să ţină seama de problematica de gen.

• Evaluările trebuie supravegheate de un tutore independent, în cazul în care prezenţa

acestuia este solicitată de persoana în cauză.

• Procedura, rezultatul şi consecinţele acestuia sunt explicate într-o limbă pe care persoana în
cauză să o înţeleagă.

• Trebuie să existe o procedură de contestare a deciziei, precum şi sprijinul în acest sens.

Ghidul UNHCR privind minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi solicitanţi de azil (1997) prevede la alin. 5.11 că
principiul după care trebuie să se ghideze o astfel de acţiune este dacă o persoană face dovada unei
imaturităţi şi a unei vulnerabilităţi ce poate necesita o abordare mai atentă.

Alte recomandări sunt oferite în documentul UNICEF Stabilirea vârstei: notă tehnică şi Ghidul UNHCR
privind protecţia internaţională: cereri de azil prezentate de minori (2009), precum şi în Documentul de
poziţie SCEP privind stabilirea vârstei în ce priveşte copiii separaţi din Europa.101 De asemenea, reţinem şi
art. 13.2 din Directiva privind combaterea traficului de persoane, care porneşte de la prezumţia minorităţii
în situaţii în care vârsta nu este sigură şi există motive să se creadă că persoana în cauză este minoră, şi
art. 25.5 al Directivei privind procedurile de azil, care include o serie din garanţiile enumerate.

99
EASO, Practica de stabilire a vârstei în Europa, 2014 , http://www.refworld.org/pdfid/532191894.pdf
100
FRA, Copii separaţi – solicitanţi de azil în statele membre ale Uniunii Europene, decembrie 2010, http://goo.gl/bz4u1Y
101
Programul Copii Separaţi în Europa (SCEP), Document de poziţie privind stabilirea vârstei în ce priveşte copiii separaţi din Europa,mai
2012, http://www.refworld.org/docid/4ff535f52.html

În deplină siguranţă
34
În Irlanda, în situaţia în care un minor neînsoţit sau un copil
separat este încredinţat în grija Agenţiei pentru Protecţia Copilului şi
a Familiei (CFA), evaluarea nevoilor de protecţie ale copilului este
realizată de un asistent social calificat. Rezultatul acestei evaluări va
reprezenta baza planului formal de asistenţă individualizată acordată
copilului respectiv. Planul de asistenţă este supervizat de un asistent
social desemnat în acest sens imediat după evaluarea iniţială şi care va
asigura gestionarea şi implementarea planului de asistenţă.
În Germania, un minor neînsoţit va fi încredinţat de urgenţă în
plasament familial sau unei instituţii corespunzătoare de asistenţă, cu
iniţierea unei proceduri minuţioase de planificare a asistenţei.
În Malta, autorităţile utilizează un proces multidisciplinar în vederea
identificării unui plan de asistenţă pentru minorii neînsoţiţi.
În Belgia, minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi, indiferent de
statutul acestora, vor fi plasaţi într-un centru de orientare şi
observaţie (COO). Aceasta permite serviciilor tutelare să identifice
minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi şi să îi transfere pe unii dintre
aceştia în centre de primire mai specializate pentru o mai bună
gestionare a nevoilor acestora (de exemplu, în cazul minorelor
însărcinate, al copiilor de vârstă mică, al copiilor cu probleme
emoţionale, al victimelor potenţiale ale traficului de persoane).102
În Norvegia, personalul din centrele de tranzit utilizează un
instrument de cartografiere a nevoilor copilului inspirat de Proiectele
de viaţă elaborate de Consiliul Europei103 pentru a sprijini fiecare
copil în demersul de a-l determina treptat să dezvăluie informaţii
despre viaţa sa înainte de a veni în Norvegia pentru a stabili un plan de
acţiune în cazul copilului respectiv. Sarcina personalului este de a se
asigura că procesul de cartografiere este finalizat înainte de părăsirea
centrului de tranzit. Scopul său este să se apropie cât mai mult de
realitate, oferind copilului, în acelaşi timp, sprijinul necesar atunci
când rememorează momente dureroase din viaţa sa.
CASETA 9: ABORDAREA HOLISTICĂ
În cadrul determinării interesului superior al copilului,
trebuie să se ţină seama de toţi factorii relevanţi
privind situaţia particulară a copilului. (A se vedea
Caseta 12, „Lista neexhaustivă a elementelor aferente
interesului superior al copilului” şi Caseta 13, „Analiza
elementelor aferente interesului superior.”) Acest lucru
se transpune astfel:
• Este necesar să se adune informaţii legate de toţi
factorii , ţinându-se seama de acestea în
determinarea interesului superior al copilului.
• Deoarece aceşti factori vizează toate faţetele
situaţiei copilului, aceste informaţii se vor pune la
dispoziţia diverselor părţi interesate care intră în
contact cu copilul.
Asigurarea unei abordări holistice în legătură cu
interesul superior al copilului implică:
• asigurarea colectării şi punerii la dispoziţie a tuturor
informaţiilor, cu respectarea principiilor protecţiei
datelor.
• participarea diverselor părţi interesate, fiecare cu
propria expertiză asupra drepturilor copilului, pentru
a contribui cu propriile puncte de vedere la
analizarea şi stabilirea importanţei factorilor.
Abordarea holistică se poate organiza prin constituirea
unor echipe multidisciplinare, a unor grupuri de lucru
ad hoc, a unor grupuri operative şi a unor comisii. În
acest sens, eforturile de constituire a unor comisii care
să colaboreze cu copilul pentru determinarea
interesului superior al acestuia reprezintă măsuri
binevenite. Aceste comisii ar asigura ulterior o
abordare comună în privinţa fiecărui copil într-un
cadru de colaborare între serviciile de protecţie a
copilului şi sistemele de imigraţie şi azil pentru a oferi
o soluţie durabilă.

În Marea Britanie, guvernul a emis un ghid oficial pentru autorităţile

locale cu privire la asistenţa individualizată acordată minorilor
neînsoţiţi şi copiilor victime ale traficului de persoane care solicită
azil, bazat pe situaţia şi nevoile particulare ale acestora.104 Ghidul
stabileşte măsurile pe care trebuie să le ia autorităţile locale pentru
a planifica sprijinul acordat minorilor neînsoţiţi şi copiilor victime ale
traficului de persoane care solicită azil, aflaţi în grija acestora.

102
Reţeaua europeană de migraţie, Minori neînsoţiţi în Belgia..
primire, returnare şi integrare, iulie 2009, http://goo.gl/dQ9CuS
103
Consiliul Europei, Proiectele de viaţă pentru minorii neînsoţiţi
migranţi. Un manual pentru profesioniştii din prima linie, octombrie
2010, http://goo.gl/CD4gDO
104
Departamentul de Educaţia al Marii Britanii, Asistenţa
acordată minorilor neînsoţiţi şi copiilor victime ale traficului de
persoane: ghid oficial pentru autorităţile locale cu privire la
asistenţa acordată minorilor neînsoţiţi şi copiilor victime ale
traficului de persoane care solicită azil, iulie 2014,
http://goo.gl/SVthki

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 35

© UNHCR / G. Kotschy

Chiar dacă nu are legătură în mod direct cu procedurile de azil/fenomenul migraţiei, un exemplu de abordare
holistică îl reprezintă proiectele pilot Barnahus (Casa copiilor) din Islanda şi Suedia, care vizează în special
victimele şi posibilele victime ale abuzului sexual. Proiectul Barnahus din Suedia aduce laolaltă serviciile
sociale, poliţia, procuratura, medici legişti, medici pediatri şi serviciile de psihiatrie pediatrică, care
colaborează în principal în etapele iniţiale ale anchetei preliminare a poliţiei şi ale anchetei serviciilor
sociale. De regulă, serviciile sociale au rol de coordonare, unul sau mai mulţi asistenţi sociali fiind prezenţi
la faţa locului. În cadrul întâlnirilor comune, reprezentanţii diferitelor profesii se consultă, planifică şi alocă
sarcini. Odată ce începe ancheta preliminară, are loc intervievarea copilului în Barnahus, unde profesioniştii
care trebuie să aibă acces la mărturia copilului sunt bineveniţi să urmărească interviul prin intermediul unei
conexiuni video într-o cameră alăturată. Prin aceasta se asigură desemnarea unui responsabil profesional
instruit în legătură cu interviul (adesea un psiholog) şi se evită intervievarea repetitivă de diverse părţi
interesate, ce poate provoca traume suplimentare. Interviurile pot fi, de asemenea, înregistrate pentru a fi
utilizate în instanţă. Scopul acestui demers concertat este poziţionarea copilul în centrul activităţilor
persoanelor din toate profesiile relevante, ancheta şi acordarea asistenţei necesare urmând să aibă loc în
Barnahus.105

Aceste practici exemplifică una din condiţiile necesare de aplicare a principiului interesului superior al
copilului, conform recomandările din Comentariul general la CDC nr. 14, respectiv, o acţiune
comprehensivă şi coordonată în raport cu copilul. Profesioniştii relevanţi sunt implicaţi în planificarea
procesului, iar copilul este ascultat, indiferent de partea care asigură coordonarea procesului.

105
Salvaţi copiii, Document înaintat spre consultare asupra comunicării Comisiei Europene cu privire la drepturile copilului (2011-
2014), august 2010, alin. 6., http://goo.gl/FphpJG

În deplină siguranţă
36
 4.5 Planificarea procesului
În legătură cu un minor neînsoţit sau un copil separat, sunt necesare o serie de demersuri cu privire la mai multe aspecte
legate de protecţie. Planificarea procesului este actul prin intermediul căruia se decide care dintre procedurile de azil sau de
imigraţie şi care dintre serviciile de protecţie deservesc cel mai bine interesul superior al copilului. Astfel de decizii trebuie
luate în baza EIS-urilor.

Informaţiile privind identitatea copilului şi trecutul acestuia trebuie să reprezinte baza şi să configureze traseul unui plan de
asistenţă extins. De exemplu, există membri ai familiei care pot fi localizaţi? Copilul este expus riscului de a deveni
victimă a traficului de persoane? Există probleme de sănătate, inclusiv traume?

Atunci când se planifică viitorul unui copil, funcţionarii implicaţi şi persoanele care se ocupă de îngrijirea acestuia trebuie
să se asigure că deciziile nu sunt luate independent una faţă de cealaltă, ci în mod concertat, având în vedere o viziune
comună pentru copilul respectiv. Ţinând seama de acest deziderat, este important să se pună la dispoziţie cât mai multe
informaţii despre copil cât mai devreme în cadrul procesului pentru a permite o consiliere eficientă cu privire la opţiunile
acestuia. Acest proces include explorarea dorinţei de restabilire a contactului cu familia.

O importantă practică în acest sens este cea din Germania, unde minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi sunt cazaţi în centre de
primire speciale timp de trei luni. Pe parcursul acestei perioade de timp, sunt verificate nevoile legate de sănătate, educaţie
şi protecţie ale copilului în cadrul unei proceduri preliminare derulate în cooperare cu tutorele copilului respectiv şi oficiul
de asistenţă pentru tineri.106 Evaluarea nevoilor de protecţie înseamnă a se analiza dacă un copil ar trebui să înainteze o
cerere de azil sau să aibă în vedere alte opţiuni, cum ar fi reunificarea familiei într-o ţară terţă sau în ţara de origine sau
depunerea unei cereri de permis de şedere din motive umanitare la autoritatea locală pentru străini. A fost recunoscută
nevoia de instruire a persoanelor implicate în acest proces, această instruire fiind acordată de Asociaţia Federală pentru
Minori Neînsoţiţi Refugiaţi (B–UMF).107

Copilul este, adesea, principala şi cea mai relevantă sursă de informare. Cu toate acestea, copilul poate fi influenţat de
experienţele sale din timpul migraţiei, separat de vulnerabilităţile specifice asociate statutului său. Vârsta, nivelul de
maturitate şi educaţia copilului vor afecta capacitatea de cooperare a acestuia, precum şi sentimentul de siguranţă şi
încrederea acestuia. Profesioniştii calificaţi din acest domeniu sunt cei mai în măsură să analizeze nevoile şi
vulnerabilităţile specifice ale copilului, în special ale copiilor traumatizaţi, şi să se asigure că interviurile sunt adaptate
înţelegerii copiilor, putând, de asemenea, proteja copiii de orice posibilă acţiune nefavorabilă involuntară, obţinând, în
acelaşi timp, informaţiile necesare.

Informaţiile suplimentare despre copil pot contribui la clarificarea situaţiei sale, în special în situaţiile în care acesta nu
poate sau nu doreşte să ofere informaţii complete, temându-se pentru siguranţa sa sau a familiei sale sau necunoscând
măsurile de protecţie de care dispune.

Adesea, informaţiile necesare pentru a stabili ce mecanisme de îngrijire trebuie implementate sunt, de asemenea, relevante
pentru a decide traseul sau procedura care urmează a fi demarată pentru copilul respectiv. (A se vedea Caseta 10,
„Colectarea informaţiilor.”)

Pentru a se asigura validitatea, acurateţea şi eficienţa informaţiilor colectate este necesară participarea deplină a copilului.
Aceasta implică asigurarea dreptului copilului de a fi ascultat prin consiliere şi sprijin, cu informarea sa în legătură cu
opţiunile disponibile. Ea implică, de asemenea, a se acorda o importanţă corespunzătoare opiniilor copilului. (A se vedea
Caseta 6, „Participarea copilului.”)

106
Etapa preliminară, denumită „Clearingverfahren”, nu este prevăzută de legislaţia germană, însă a dat rezultate şi, astfel, a fost
implementată în cele 16 state germane federale. S-au deschis mai multe astfel de centre în baza Legii privind asistenţa pentru
tineri şi au fost elaborate orientări de către ministerele responsabile, oficiile de asistenţă pentru tineri sau ONG-uri în unele state
federale unde o astfel de etapă face parte din conceptul de primire, de exemplu în Renania de Nord Westfalia, Ministerul
Familiei şi Ministerul de Interne au publicat un ghid în cooperare cu diverse părţi interesate: Ministerium für Familie, Kinder
Jugend, Kultur und Sport des Landes Nordrhein-Westfalen Handreichung zum Umgang mit unbegleiteten minderjährigen
Flüchtlingen in Nordrhein-Westfalen, 2013, http://goo.gl/aQ6m9, care, la pagina p. 15, capitolul 5.8, descrie această procedură
în cadrul asistenţei imediate acordate copiilor.
107
A se vedea Bundesfachverband Unbegleitete Minderjährige Flüchtlinge, www.b-umf.de

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 37

 CASETA 10: COLECTAREA INFORMAŢIILOR

În general, minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi vor furniza informaţiile solicitate dacă aceştia le deţin şi sunt convinşi
că pot avea încredere că persoana căreia îi dezvăluie informaţiile respective le va utiliza în interesul superior al
acestora. Cu toate acestea, este posibil ca minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi să nu poată furniza informaţii
corespunzătoare, fie din cauza vârstei, a traumelor sau a perioadei de timp care a trecut de la momentul la care au
plecat de acasă sau la care au fost expuşi experienţelor ce au determinat acest lucru sau care au survenit în tranzit.

Pentru a analiza modalitatea de respectare a drepturilor minorilor neînsoţiţi sau ale copiilor separaţi, următoarele
elemente trebuie analizate în mod activ:

• Opiniile copilului (potrivit vârstei şi maturităţii acestuia)

• Identitatea
• Istoricul familiei, poziţia familiei copilului în situaţiile în care contactul a fost stabilit sau restabilit
• Informaţiile cu privire la experienţele pe parcursul călătoriei şi motivele plecării
• Îngrijirea, protecţia şi siguranţa şi, în această privinţă, istoricul copilului, nevoile şi opţiunile sale
• Situaţii de vulnerabilitate curente sau eventuale
• Nivelul de educaţie şi nevoile în acest sens
• Informaţii privind starea de sănătate şi nevoile în acest sens

În plus faţă a-i da posibilitatea în mod corespunzător copilului să pună la dispoziţie informaţiile pe care le deţine, poate
fi, de asemenea, necesar să se obţină informaţii din alte surse. Acest lucru trebuie să aibă loc cu sprijinul tutorelui
copilului, al persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în plasament familial şi al asistenţilor sociali.

Deoarece copiii au nevoi specifice de protecţie, informaţiile privind drepturile copiilor trebuie se raporteze în
mod specific la statutul de copii şi la genul acestora. Astfel, este necesară o mai amplă expertiză legată de
clarificarea situaţiei lor. Sursele de informare pot include:

• Decizia de imigraţie/ de azil a copilului

• Rapoarte de expertiză (psihologică, medicală, rapoarte educaţionale privind copilul)
• Rezultatele în urma operaţiunii de localizare a familiei
• Rapoarte în urma anchetelor sociale/referitoare la situaţia familiilor (inclusiv informaţii cu privire la
disponibilitatea şi capacitatea familiilor/ persoanelor care asigură îngrijirea copiilor de a-i proteja şi
îngriji pe copii şi de a le permite să se bucure de drepturile de care dispun în baza CDC în mediul
în care trăiesc)
• Raportul de integrare (în cazul în care se iau în considerare plasamentul familial pe termen lung,
adopţia sau, în cazul copiilor de vârstă mai mare, facilităţi de trai semi-independent sau în grup) în
ţara de sosire
• Informaţii specifice privind copiii şi care să ţină seama de problematica de gen din ţara de origine

Colectarea şi comunicarea informaţiilor trebuie să respecte legislaţia şi reglementările naţionale privind protecţia
datelor. (A se vedea Caseta 11, „Confidenţialitate şi schimbul de informaţii.”)

Pentru a preveni parcurgerea de către copii a mai multor interviuri (cu posibilitatea de re-traumatizare a acestora),
informaţiile trebuie comunicate între autorităţile relevante, cu respectarea principiilor de confidenţialitate şi a
normelor de protecţie a datelor. (A se vedea Caseta 11, „Confidenţialitate şi schimbul de informaţii.”)

Recunoscând necesitatea schimbului de informaţii, însă dorind să asigure protecţia corespunzătoare şi confidenţialitatea
informaţiilor, Ministerul de Interne şi Grupul Operativ privind Azilul din cadrul Asociaţiei Furnizorilor de Servicii de
Protecţie a Copilului (Association of Directors of Children’s Services – ADCS) din Marea Britanie, care reprezintă
serviciul de protecţie a copilului din cadrul autorităţilor locale (serviciile de protecţie a copilului) au dezvoltat
împreună un protocol de bună practică privind schimbul de informaţii în vederea stabilirii vârstei.108

În Finlanda, asistenţii social pot fi prezenţi la interviuri sau pot da declaraţii scrise cu privire la nevoile psiho-sociale
ale copilului, putând, de asemenea, emite o opinie asupra modului în care ar putea fi deservit, în mod ideal,
interesul superior al copilului. Acest efort de a transforma procesul decizional într-un demers cu adevărat
multidisciplinar sugerează utilizarea într-un cadru şi mai instituţionalizat a experţilor pe parcursul procedurii DIS,
oferind garanţii importante pe măsură ce are loc evaluarea situaţiei copilului.

108
Grupul Operativ privind Azilul din cadrul ADCS, Schimbul de informaţii în vederea stabilirii vârstei minorilor neînsoţiţi solicitanţi de azil:
explicaţii şi recomandări, iulie 2013, http://www.adcs.org.uk/goodpractice/ageassessment.html
În deplină siguranţă
38
 Planificarea procesului pentru minorii neînsoţiţi sau copiii
separaţi implică o gamă largă de părţi interesate, inclusiv
reprezentanţi/tutori şi alţi experţi, cum ar fi reprezentanţi
legali. Factorii de care trebuie să se ţină seama includ siguranţa
copilului, oportunităţile de menţinere sau restabilire a unităţii
familiale şi oportunităţile de dezvoltare, precum şi relevanţa
procesului de azil/imigraţie. Timpul are, de asemenea, un rol
important: cu cât este mai îndelungată perioada de separare a
copiilor de familia şi cultura acestora, cu atât este mai dificilă
reunificarea şi cu atât sunt mai semnificative posibilele efecte
asupra bunăstării fizice şi psihice a copilului.
Un studiu recent în legătură cu minorii neînsoţiţi care solicită
azil realizat în Belgia arată că jumătate dintre aceştia
manifestă simptome ale sindromului de stres post-traumatic
(SSPT) şi, în mod semnificativ, că SSPT pare a se agrava şi
nu a se diminua cu timpul.109 Timpul este, astfel, esenţial,
ţinând seama de faptul că un timp mai îndelungat de
procesare reprezintă un factor de stres şi contribuie la
agravarea unor vulnerabilităţi preexistente. Aceste constatări
sunt importante din perspectiva reprezentanţilor legali, a
reprezentanţilor/ a tutorilor şi a altor persoane care consiliază
copiii în legătură cu imigrarea. Ele indică nevoia unui
echilibru între procesarea eficientă şi nevoia copilului de a
beneficia de un timp de odihnă şi de pregătire, acordându-se
atenţie deosebită fiecărui caz în parte.
Un copil care a prezentat deja o cerere de protecţie
internaţională va necesita asistenţă pe parcursul procesării
cererii respective. În cazul în care nu s-a prezentat nicio astfel de
cerere şi sunt indicii că minorul în cauză necesită protecţie
internaţională, acesta poate decide să înainteze o astfel de
cerere, după consultarea reprezentantului/ a tutorelui şi a
consilierului juridic al acestuia. Cu toate acestea, în cazul în
care prezenţa copilului nu ridică probleme de protecţie
internaţională, acesta poate fi sfătuit că este în interesul său
să nu iniţieze astfel de proceduri. În orice caz, decizia de a
solicita protecţie internaţională va aparţine copilului şi
tutorelui şi consilierului juridic al acestuia, în conformitate cu
110
vârsta şi nivelul de maturitate ale copilului.
109
De Standard, Şederea în Belgia – factor de stres pentru
tinerii refugiaţi, 20 decembrie 2013, citat din Marianne
Vervliet, Traiectoriile minorilor neînsoţiţi refugiaţi:
aspiraţii, reprezentare şi bunăstare psiho-socială, 2013,
https://biblio.ugent.be/publication/4337248
110
Comitetul ONU privind drepturile copilului, Comentariu
general la CDC nr. 6 (2005): Tratamentul minorilor
neînsoţiţi şi al copiilor separaţi în afara ţării de origine a
acestora, 1 septembrie 2005, CDC/CG/2005/6,
Comentariu general la CDC alin. 32,
http://www.refworld.org/docid/42dd174b4.html
Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa
CASETA 11: CONFIDENŢIALITATE ŞI
SCHIMBUL DE INFORMAŢII
Statele au constatat adesea că:
• Schimbul de informaţii între autorităţile publice şi
furnizorii de servicii publici şi privaţi poate sprijini
combaterea problemelor multiple cu care se confruntă
minorii neînsoţiţi, contribuind la o abordare comună.
• Există preocupări de principiu legate de protecţia
confidenţialităţii, inclusiv în legătură cu potenţiala
pierdere a controlului asupra informaţiilor de către
persoana vizată şi percepţia că dreptul la
confidenţialitate reprezintă fundamentul conceptului
de libertate, ceea ce conduce la o serie de preocupări
legate de o potenţială pierdere a autonomiei şi a
beneficiilor psihologice ale confidenţialităţii.
Aceasta implică următoarele aspecte:
• Nevoia de a colecta şi a face schimb de informaţii cu
privire la minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi se poate
intersecta cu o serie de aspecte ce ţin de
confidenţialitate şi cerinţe de protecţie a datelor, ş i ,
astfel, un transfer de informaţii între agenţii poate
deveni problematic din punct de vedere juridic.
• Deoarece sistemele de protecţie a copilului şi sistemele
de imigraţie funcţionează în paralel, schimbul de
informaţii este cu atât mai complicat.
• Este posibil ca informaţii importante legate de interesul
superior al unui minor neînsoţit sau al unui copil
separat să nu ajungă la factorii decizionali relevanţi.
Statele pot, astfel, avea în vedere:
• Dezvoltarea în continuare, în limitele prevăzute de
legislaţia privind protecţia datelor, a unor protocoale
privind schimbul specific de informaţii în legătură cu
toate aspectele aferente procesului de determinare a
interesului superior.
• Luarea unor măsuri corespunzătoare de precauţie
pentru protejarea informaţiilor sensibile, precum:
- analizarea cu atenţie a instituţiilor care fac schimb de
informaţii
- delimitarea funcţiilor organismelor publice care fac
schimb de informaţii
- protejarea accesului la informaţii
- gestionarea strictă a procesării informaţiilor
- informarea copilului şi a reprezentantului/tutorelui său
cu privire la tipul de informaţii care urmează a fi
dezvăluite şi scopul dezvăluirii informaţiilor, oferindu-i
copilului posibilitatea de a-şi exprima opinia în acest
sens.
39
© UNHCR / G. Kotschy

O serie de factori suplimentari privind planificarea procesului includ vârsta copiilor şi opţiunile legale disponibile. Copiii
trebuie sfătuiţi să urmeze proceduri care le vor respecta, în cea mai mare măsură, interesul superior al acestora. În privinţa
unui copil care se apropie de vârsta de 18 ani, aceasta înseamnă demararea unui proces care urmează a se finaliza cât timp
aceasta este încă minor. Scopul este respectarea dreptului copilului la dezvoltarea ca adult în condiţii de siguranţă, fie prin
reunificarea familiei, cerere de protecţie internaţională sau alte proceduri de imigraţie. (A se vedea Caseta 16, „Împlinirea
vârstei de 18 ani.”) În general, nu este în interesul superior al copilului să se aştepte momentul împlinirii vârstei de 18 ani
pentru a se demara proceduri de azil/de imigraţie, deoarece, ca adult, acesta nu va mai dispune de acces la serviciile şi
sprijinul de care are, de fapt, nevoie. Trebuie reţinut că, deşi planificarea procesului nu reprezintă o procedură DIS mai
formală, procesul de analizare a factorilor aferenţi interesului superior trebuie motivat şi documentat.

Multe state recunosc că tranziţia către vârsta adultă nu este un proces care are loc peste noapte, ci acesta continuă un timp
îndelungat după împlinirea vârstei de 18 ani. În Norvegia, de exemplu, în cadrul unei proceduri asemănătoare celei
prevăzute în cadrul Proiectului de viaţă elaborat de Consiliul Europei111, personalul centrelor de primire colaborează cu
minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi pentru a configura un traseu de dezvoltare pe termen lung. Planul se întinde peste
momentul de referinţă al împlinirii vârstei de 18 ani, semnificativ în perioada de vârstă adultă, şi reflectă realitatea că
deciziile luate în privinţa unui copil vor avea consecinţe pe parcursul întregii vieţi a persoanei respective. Acest model de
planificare impune anticiparea unor opţiune realiste de implementare, ţinând seama de rezultatele posibile ale soluţiei
durabile alese pentru copilul respectiv.

Deoarece stabilirea traseului de imigraţie relevant poate avea consecinţe de durată asupra dezvoltării ulterioare a copilului,
este esenţială implementarea unor garanţii procedurale sporite. (A se vedea Acesta 1, „Garanţii.”) În Belgia, minorilor
neînsoţiţi şi copiilor separaţi identificaţi le sunt desemnaţi automat un tutore, un avocat şi un interpret, care sunt disponibili
pe parcursul planificării procesului, ceea ce le permite acestora să beneficieze de garanţii procedurale sporite. În general,
se recomandă ca asistenţa juridică să fie acordată nu numai în legătură cu procedurile de azil/imigraţie, ci şi mai devreme
în cadrul procesului de planificare, deoarece luarea unei decizii în acest stadiu va avea o importanţă deosebită pentru
viitorul copilului.

111
Recomandările Proiectului de viaţă au fost adoptate de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în iulie 2007, în urma conferinţei
regionale „Migraţia minorilor neînsoţiţi: acţiuni în interesul superior al copilului,” Torremolinos, Malaga, Spania, 27-28 octombrie
2005. A se vedea Consiliul Europei, Comitetul de Miniştri, Recomandarea CM/ Rec /2007)9 a Comitetului de Miniştri către statele
membre asupra proiectelor de viaţă pentru minorii neînsoţiţi migranţi, 12 iulie 2007, https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=1164769

40 În deplină siguranţă
 4.6 Aplicarea principiului interesului superior în procedurile
de azil şi de imigraţie

Decizia de iniţiere a procedurilor de imigraţie, fie prin prezentarea unei cereri de protecţie internaţională sau alte
proceduri, are consecinţe semnificative asupra copilului şi asupra oportunităţilor acestuia de dezvoltare. În acest
stadiu, principiul interesului superior al copilului impune implementarea unui nivel ridicat de garanţii procedurale.
Copilul are nevoie, cel puţin, de asistenţă juridică, sprijin din partea unui reprezentant sau tutore independent,
servicii de interpretariat şi oportunitatea de a fi ascultat şi de a se acorda importanţă opiniilor acestuia, în
conformitate cu vârsta şi nivelul de maturitate al acestuia. (A se vedea Caseta 1, „Garanţii.”)

Copiii care înaintează o cerere de protecţie internaţională trebuie să beneficieze de procesare prioritară faţă de
cazurile care implică adulţi, reflectând, astfel, importanţa factorului timp pentru copii. Acest lucru nu este echivalent
cu urgentarea cazurile, respectiv micşorarea termenelor necesare în cadrul procesării cererii. Este necesară o
perioadă corespunzătoare de timp pentru a permite copilului să se odihnească şi să se refacă, să stabilească o relaţie
de încredere cu reprezentantul/tutorele său şi să beneficieze de o planificare corespunzătoare a procesului sau de
şansa de a fi ascultat corespunzător.

În timp ce definiţia conceptului de refugiat prevăzută în Convenţia din 1951 şi Protocolul din 1967 privind statutul
refugiaţilor se aplică tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, Comitetul ONU privind drepturile copilului a atras
atenţia asupra faptului că definiţia conceptului de refugiat trebuie interpretată în funcţie de vârstă şi într-un mod care
să ţină seama de problematica de gen. Factori adiţionali includ drepturi specifice ale copiilor, forme de persecuţie
specifice copiilor, nivelul de dezvoltare al copilului, cunoştinţele şi/sau amintirile legate de ţara de origine şi
vulnerabilitatea copiilor. Toate acestea sunt relevante pentru o interpretare în funcţie de vârstă şi care ţine seama de
problematica de gen în legătură cu criteriile de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare, potrivit
ghidului UNHCR privind cererile de azil.112

Potrivit aceluiaşi ghid, atunci când se evaluează dacă există o temere de persecuţie bine fondată a copilului respectiv
pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, pericolul implicat
trebuie analizat din perspectiva copilului. Vârsta, sexul şi orientarea sexuală a copilului, precum şi o serie de
caracteristici economice şi sociale pot influenţa tipul de persecuţie la care poate fi acesta supus, exacerbând teama
copilului şi sporind riscul de pericol. Astfel, este necesar să se analizeze informaţii actualizate asupra situaţiei din
ţara de origine şi să se aplice aceste informaţii în cadrul evaluării cererii de protecţie internaţională a copilului.

Modul în care statele se asigură că, pe parcursul procedurii de azil/imigraţie, prevalează interesul superior al
copilului variază în funcţie de practica şi procedura din fiecare stat. În statele în care există proceduri de evaluare
aprofundată în cadrul sistemului de protecţie a copilului, autorităţile pot lua în calcul punerea la dispoziţie a acestor
informaţii în procesul de azil/imigraţie, cu respectarea principiilor relevante privind protecţia datelor. Aceasta este
situaţia din Germania, unde centre specializate din statele federale realizează evaluări amănunţite (a se vedea Caseta
11, „Confidenţialitate şi schimb de informaţii”) pentru minorii neînsoţiţi pe parcursul primelor două sau trei luni de
la primul contact.

În Marea Britanie, diversele agenţii guvernamentale colaborează pentru a-şi îndeplini atribuţiile oficiale de
„protejare şi promovare a bunăstării copiilor” în cadrul activităţii acestora. Pentru a asigura o colaborare coordonată
a tuturor agenţiilor, guvernul a emis un ghid oficial în legătură cu această activitate.113

Statele dispun de o serie de opţiuni pentru situaţiile în care nu se identifică motive de acordare a statutului de
refugiat sau a protecţiei subsidiare în cazul unui copil sau când returnarea nu este posibilă şi există, totuşi, o serie de
probleme în ce priveşte protecţia.

112
UNHCR, Ghid privind protecţia internaţională: Cererile de azil prezentate de minori, decembrie 2009,
http://www.refworld.org/docid/4b2f4f6d2.html
113
Ministerul de Interne al Marii Britanii, Cooperare în vederea protejării copiilor: un ghid de cooperare între agenţii în vederea
protejării şi promovării bunăstării copiilor, martie 2013, http://goo.gl/yJ82Lr

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 41

 CASETA 12: LISTA NEEXHAUSTIVĂ A ELEMENTELOR AFERENTE INTERESULUI
SUPERIOR
După cum s-a menţionat anterior, Comentariul general la CDC nr. 14 consideră circumstanţele faptice
specifice ale copilului drept punct de plecare pentru evaluarea interesului superior al copilului. În cele de
mai jos, se redau o serie de elemente de care trebuie să se ţină seama în cadrul evaluării şi determinării
interesului superior al copilului:

Identitatea copilului:

• vârstă
• gen
• orientare sexuală
• origine naţională
• religie şi credinţe
• identitate culturală (inclusiv timpul petrecut în afara graniţelor ţării de origine)
• personalitate
• nevoi curente şi dezvoltarea capacităţilor (inclusiv nivelul de educaţie)

Opiniile părinţilor sau a persoanelor responsabile pentru îngrijirea copilului (în prezent)

Opiniile copilului:
• în legătură cu opţiunile disponibile
• dorinţe şi opinii legate de identitatea sa şi opţiunile disponibile

Menţinerea mediului familial, menţinerea sau restabilirea relaţiilor:

• relaţii semnificative (şi locurile unde se află persoanele respective)

• calitatea şi durata relaţiilor apropiate ale copilului (părinţi, fraţi/surori, alţi membri ai familiei,alţi
adulţi, copii din comunitatea (culturală))
• efectul întreruperii relaţiei semnificative (şi unde a avut loc)
• capacităţile părinţilor, ale persoanelor responsabile pentru îngrijirea copilului, ale celor cu care
copilul are relaţii apropiate
• posibilităţi de reunificare a familiei (în baza localizării, a verificării, a evaluării)
• preferinţa pentru îngrijire în mediul familial pentru a asigura dezvoltarea completă şi armonioasă
a personalităţii copilului

Îngrijirea, protecţia şi siguranţa copilului:

• siguranţă deplină
• bunăstare în sens larg (materială, fizică, educaţională, nevoi emoţionale, nevoia de afecţiune şi
siguranţă)
• posibilitatea apariţiei unor riscuri şi pericole viitoare şi alte consecinţe ale deciziei asupra
siguranţei copilului

Vulnerabilitate:

• nevoi emoţionale sau fizice individuale

• nevoi specifice de protecţie, inclusiv pentru victime ale traficului de persoane şi copii traumatizaţi
• nevoia de continuitate a sentimentelor de securitate şi stabilitate

Dreptul la sănătate al copilului:

• acţiuni necesare în vederea asigurării sănătăţii copilului, inclusiv a sănătăţii psihice

Accesul la educaţie:

• nevoi educaţionale şi oportunităţi de dezvoltare

42 În deplină siguranţă
 În Suedia, în situaţiile în care este necesar să se ţină seama
de circumstanţe excepţionale pe parcursul procesului de
examinare a cererii de azil sau a unei decizii ulterioare, Biroul
pentru Migraţie al Suediei realizează o analiză a impactului
asupra copilului. Acest instrument este extrem de important
mai ales în situaţiile în care este vorba de experienţe extrem de
traumatizante. Prin această analiză se verifică dacă s-au respectat
garanţiile procedurale şi dacă s-a ţinut seama de şi s-au evaluat
corespunzător motivele specifice pentru asigurarea protecţiei
copilului respectiv. Analiza vizează şi situaţia individuală a
copilului în raport cu starea sa de sănătate şi dezvoltarea
psiho-socială, situaţia familială, toate puse în balanţă cu
perspectiva de returnare a copilului în ţara sa de origine sau
de integrare în Suedia. Se au în vedere şi opiniile copilului,
iar asistenţii sociali trebuie să ia în considerare informaţiile
furnizate de alte părţi implicate (de exemplu, tutorele,
serviciile sociale) sau să ofere explicaţii în cazul în care nu s-au
întreprins astfel de acţiuni. Asistenţii sociali pot include
observaţii pentru fiecare întrebare în cadrul unei rubrici de
observaţii. Acestea nu sunt, în prezent, obligatorii, însă, dacă
ar avea caracter obligatoriu, acestea ar îmbunătăţi calitatea
rezultatelor şi ar îndeplini recomandarea din Comentariul
general la CDC nr. 14, alin. 97 (f ) privind argumentaţia
juridică.
În Marea Britanie, în situaţia în care un copil căruia nu i s-a
acordat protecţie internaţională nu poate fi returnat în ţara sa
de origine din cauza „unor condiţii necorespunzătoare de
primire”, copilului i se acordă un permis de şedere
temporară.114 Politica operaţională a Ministerului de Interne
specifică în mod clar că, atunci când se ia o decizie privind durata
permisului de şedere temporară, factorul de decizie trebuie să
acorde prioritate interesului superior al copilului.
Multe state au introdus o procedură decizională unică de
acordare a statutului de refugiat, a protecţiei subsidiare sau a
autorizaţiei de şedere din motive umanitare în conformitate cu
legislaţia naţională. O procedură unică ar fi, în general,
benefică şi pentru copii, ţinând seama de faptul că timpul este
un factor esenţial din perspectiva dezvoltării copilului.
O decizie de acordare a unei autorizaţii de şedere din motive
umanitare sau a unui permis de şedere temporară în cazurile
în care nu se acordă protecţie internaţională reprezintă o
situaţie dificilă în special pentru copiii care se apropie de vârsta
majoratului (a se vedea Caseta 16, „Împlinirea vârstei de 18
ani”). În multe cazuri, decizii precum aceasta pot fi luate printr-
un proces unic. Însă, ţinând seama de consecinţele extinse
asupra dezvoltării copilului, este mai bine ca decizia să aibă la
114
Serviciul de imigraţie şi acordare a vizelor din Marea
Britanie, Recomandări. Procesul de acordare a permisului de
şedere temporară solicitanţilor de azil, iunie 2013, p. 9 alin. 4.4,
http://goo.gl/KRQfm
Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa
CASETA 13: ANALIZA
ELEMENTELOR AFERENTE
INTERESULUI SUPERIOR
Scopul evaluării şi al determinării interesului
superior al copilului este de a asigura exercitarea
deplină şi efectivă a drepturilor conferite de CDC,
precum şi dezvoltarea holistică a copilului.
Determinarea interesului superior pentru o soluţie
durabilă poate fi realizată arareori prin raportare la
un singur factor. În cadrul procesului de evaluare
şi identificare a unei soluţii în interesul superior al
copilului, este esenţial să se aibă în vedere copilul
în individualitatea sa. Mai exact, Comentariul
general la CDC nr. 6 şi Comentariul general la
CDC nr. 14 susţin că, în contextul specific al
situaţiei copilului, este necesar:
• să se determine elementele relevante (a se
vedea Caseta 12, „Lista neexhaustivă a
elementelor aferente interesului superior”).
• să i se aplice conţinuturi concrete şi să i
acorde o anumită importanţă fiecăruia dintre
ele prin raportare unul la celălalt.
Evaluarea implică aprecierea şi punerea în
balanţă a tuturor elementelor necesare pentru
luarea unei decizii într-o anumită situaţie în
privinţa unui anumit copil. Atunci când se
stabileşte prioritatea diverselor elemente, pot
exista o serie de preocupări concurente:
• Posibilitatea ca o opţiune să expună copilul la
pericole prevalează asupra altor factori, acea
opţiune nefiind în interesul superior al
copilului.
• Dreptul copilului de a fi crescut de părinţii săi
este un principiu fundamental. Cu excepţia
situaţiilor în care intervin probleme de
siguranţă, interesul superior al copilului poate
fi deservit, în general, de familia sa.
• CDC subliniază necesitatea de a se asigura
supravieţuirea şi dezvoltarea copilului,
inclusiv dezvoltarea fizică, psihică, spirituală,
morală şi socială. Acestea sunt, în general,
obţinute prin păstrarea sau menţinerea
contactului cu familia şi reţeaua socială şi
culturală a copilului.
Analiza factorilor socio-economici din ţara de
origine poate fi problematică, însă este necesară.
Pentru a putea avea în vedere scenarii de
dezvoltare a copilului,
trebuie analizaţi factori precum oportunităţile de
educaţie, asistenţa medicală şi vulnerabilităţile,
precum şi continuitatea şi stabilitatea situaţiei
curente a copilului.
43
 bază o procedură DIS, care asigură o analiză întemeiată a tuturor factorilor. (A se vedea Caseta 12, „Lista neexhaustivă a elementelor
aferente interesului superior.”)

În Finlanda, se poate acorda un permis de şedere continuă pe motive de compasiune unui solicitant de protecţie internaţională în cazul
în care respingerea cererii este în mod clar nerezonabilă, ţinând seama de starea de sănătate a solicitantului, legăturile cu Finlanda sau
alte motive particulare, umanitare. Minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi sunt consideraţi un grup ţintă pentru acordarea acestui statut. În
parcurgerea acestui proces, în legătură cu o decizie scrisă, se recomandă luarea în calcul şi documentarea tuturor factorilor, inclusiv a
unităţii familiale, a continuităţii îngrijirii, a identităţii etnice, precum şi a factorilor culturali. În Norvegia, o astfel de decizie scrisă se
transmite avocatului copilului, urmând a fi, apoi, comunicată copilului şi tutorelui său.

Este important ca statele să reţină că toate aspectele, inclusiv DIS, pot fi contestate, că trebuie asigurată asistenţă juridică şi că, în cazul
în care apar informaţii noi, trebuie să există posibilitatea de a se redeschide cazul. Potrivit Directivei reformate privind procedurile de
azil, art. 40, alin. 2, cererile ulterioare sunt admisibile în cazul prezentării unor „elemente sau date noi”.

CASETA 14: RAPORTUL DINTRE 4.7 Identificarea unei soluţii

INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI
ŞI ALTE CONSIDERAŢII
Interesul superior al copilului, odată evaluat şi
determinat, poate intra în conflict cu interesele sau
drepturile altor copii, ale părinţilor sau ale publicului.
Potrivit celor specificate în Comentariul general la
CDC nr. 14, alin. 39 şi alin. 40, în cazul în care nu este
posibilă o armonizare, autorităţile şi factorii de decizie
trebuie să analizeze şi să evalueze drepturile tutor
celor implicaţi, ţinând cont de faptul că:
• Dreptul copilului de a i se acorda prioritate
interesului său superior înseamnă că interesul
superior al copilului prevalează şi că acesta nu
este doar unul dintr-o serie de factori de care se
ţine seama
• Astfel, se va acorda o importanţă mai mare
aspectelor care sunt în interesul superior al
copilului.
Acest lucru se datorează situaţiei speciale a copilului,
caracterizată prin:
• dependenţă
• maturitate
• statut juridic specific
• imposibilitatea de a se face auzit
Acordarea priorităţii interesului superior al copilului
impune conştientizarea locului ocupat de interesul
copilului în cadrul tuturor acţiunilor şi disponibilitatea
de a acorda această prioritate în toate situaţiile,
însă în special în situaţia în care o acţiune are un
impact incontestabil asupra copilului în cauză.
Mai mult, Comentariul general la CDC nr.
6, alin. 86 prevede că „Argumentele care nu au la
bază drepturi, precum cele legate de controlul general
al migraţiei, nu pot prevala asupra interesului
superior.”
durabile
Odată ce un copil a parcurs procedurile de
imigraţie sau azil şi a primit o decizie finală,
statutul juridic al acestuia în ţara în care se află va
fi clarificat, putând astfel să îşi planifice în
continuare viitorul. Trebuie reţinut faptul că nu toţi
minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi din Europa, de
exemplu cetăţenii UE, parcurg procedurile de
azil/imigraţie.
DIS poate fi realizată, în general, în cadrul
procedurilor naţionale de azil sau imigraţie, în
acest caz, urmând a se indica modul în care şi
momentul la care DIS urmează a fi înglobată în
aceste proceduri. Nu există un anumit moment pe
parcursul procedurii de azil sau de imigraţie la
care ar trebui să aibă loc DIS, principiul
determinant fiind acela că un astfel de proces are
loc de fiecare dată când urmează să se ia o decizie
care va avea un impact semnificativ asupra
viitorului copilului – iar acest lucru se realizează pe
baza EIS-urilor realizate. De asemenea, în cazul în
care există mai multe acţiuni/decizii cu impact
semnificativ asupra copilului, va avea loc o
accelerare la nivelul garanţiilor procedurale, care
să reflecte gravitatea impactului asupra viitorului
copilului, culminând cu o procedură DIS completă.
Astfel, în timp ce EIS-urile sunt realizate în
vederea fundamentării deciziei de imigraţie/ de
azil, în general, se va recurge la DIS după
parcurgerea procedurii de azil/de imigraţie,
rezultatul deciziei respective fundamentând sfera
de aplicare a soluţiei durabile identificate, însă fără
a modifica decizia de azil/de imigraţie.

44 În deplină siguranţă
 © UNHCR / L. De Wit
Realizarea unei DIS după emiterea unei decizii de azil/de imigraţie identifică cea mai potrivită soluţie
durabilă dintre opţiunile disponibile în cadrul legal aplicabil şi abordează problema lipsei unui însoţitor
sau a separării de familie.

În cazul în care nu este posibilă implementarea unei soluţii durabile identificate sau în cazul în care devin
disponibile informaţii noi, DIS sau, în funcţie de natura noilor informaţii disponibile, decizia de azil/de
imigraţie poate fi reexaminată în conformitate cu legea aplicabilă.

O soluţie durabilă va fi o soluţie sustenabilă pe termen lung. Ea va permite dezvoltarea minorului

neînsoţit sau a copilului separat într-un mediu care îi satisface nevoile, în care beneficiază de drepturile
sale potrivit Convenţiei cu privire la drepturile copilului şi care nu va expune copilul la riscul de
persecuţie sau la pericole. În conformitate cu principiul interesului superior, deoarece soluţia durabilă va
avea un impact fundamental pe termen lung asupra dezvoltării copilului, ea trebuie fundamentată de o
procedură DIS, care susţine cele mai stricte garanţii procedurale. (A se vedea Caseta 1, „Garanţii.”)

În realizarea DIS, este important să se aibă permanent în vedere scopul determinării. DIS presupune, de la
bun început, examinarea situaţiei individuale a copilului pentru a înţelege care dintre soluţii este în
interesul superior al copilului.

Unele state au implementat mecanisme de realizare a DIS în sarcina autorităţilor competente în materie de
azil/migraţie. În altele, în special în situaţiile în care minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi nu fac obiectul
procedurilor de protecţie internaţională, cum ar fi cazul cetăţenilor UE, sarcina realizării DIS revine
autorităţilor din sistemul de protecţie a copilului sau sistemul judiciar. Instituţiile sau reprezentanţii care
determină interesul superior al copilului atunci când identifică o soluţie durabilă trebuie să fie, în mod
ideal, independente/independenţi şi imparţiale/imparţiali, să dispună de personal cu suficientă experienţă
în domeniul protecţiei copilului şi să nu aibă vreun potenţial conflict de interese în ce priveşte protecţia
copilului.

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 45

© UNHCR / J. Oatway

Se recomandă dezvoltarea în continuare a structurilor necesare în vederea respectării acestor elemente. De exemplu,
în baza informaţiilor obţinute în urma cercetări asupra drepturilor omului în cazul tinerilor şi minorilor neînsoţiţi
migranţi din Marea Britanie, Comisia comună pentru drepturile omului (JCHR) a recomandat evaluarea cazului de
către autorităţile guvernamentale pentru stabilirea unui proces DIS formal independent. Comisia a recomandat ca
evaluarea să analizeze beneficiile potenţiale ale unui astfel de proces formal nou prin comparaţie cu alternativa de
îmbunătăţire a modelului existent. Indiferent de modelul utilizat, sistemul trebuie să scoată în evidenţă interesul
superior al minorilor neînsoţiţi migranţi.115

Atunci când prevalează interesul superior al copilului, soluţiile durabile pentru minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi
pot include o serie de măsuri, în funcţie de opţiunile legale disponibile în statul respectiv. Ţinând seama de
elementele schiţate în Comentariul general la CDC nr. 14, determinarea interesului superior va lua în considerare şi
o gamă de opţiuni care să abordeze atât nevoile de protecţie ale copiilor, cât şi a mecanismelor viitoare de îngrijire.
Soluţii durabile pot fi avute în vedere şi implementate, de exemplu, prin reunificarea familiei sau reunificarea alături
de o rudă sau o persoană care a fost anterior responsabilă pentru îngrijirea copilului în ţara de origine sau o ţară terţă,
prin mecanisme alternative corespunzătoare de îngrijire. O ultimă soluţie este adopţia, în cazul în care nu există
membri ai familiei, familia nu poate fi localizată sau reunificarea nu este în interesul superior al copilului.

În procesul de identificare şi implementare a unei soluţii durabile pentru fiecare minor neînsoţit sau copil separat,
este deosebit de important să se stabilească măsuri care să asigure respectarea dreptului copilului de a fi ascultat. (A
se vedea Caseta 6, „Participarea copilului.”). În Italia, în situaţia în care copilul a fost de acord cu şi a solicitat
repatrierea voluntară, această acţiune este planificată împreună cu copilul şi familia sa, cu implicarea serviciilor
sociale de protecţie a copilului şi a OIM. În Norvegia, „procesul de cartografiere”, iniţiat în centrul de primire,
contribuie la desfăşurarea procesului de planificare pe parcursul implementării unei soluţii durabile.

115
Comisia comună pentru drepturile omului a Camerei Lorzilor şi a Camerei Comunelor, Drepturile omului în cazul tinerilor şi
minorilor neînsoţiţi migranţi din Marea Britanie, primul raport al sesiunii 2013-14, mai 2013, para. 33, http://goo.gl/Oe0rdx

46 În deplină siguranţă
 Indiferent de statutul de imigrant al unui minor neînsoţit sau al unui copil separat, eforturile continue de localizare a
familiei sale, fie că este vorba de familia apropiată sau extinsă, sunt extrem de importante pentru a stabili dacă
reunificarea este în interesul superior al copilului. În cazul în care familia se află într-o ţară terţă, opţiunea de
reunificare a familiei în ţara terţă respectivă poate fi avută în vedere. În situaţia în care părinţii au fost localizaţi, însă
aceştia se află într-o situaţie sau într-o locaţie unde nu deţin calitatea de rezidenţi legali, operaţiunea de reunificare a
familiei este puţin mai complicată.

Cu toate acestea, dacă se stabileşte că acest lucru este în interesul superior al copilului, poate fi necesar să se aibă în
vedere reunificarea familiei în ţara gazdă sau într-o ţară terţă, în conformitate cu principiul interesului superior al
copilului. Aceasta depinde de situaţia specifică şi de statutul juridic al copilului şi al membrilor familiei din
străinătate. În cazul în care copilul deţine statutul de refugiat în baza legislaţiei UE, acesta poate fi eligibil pentru
solicitarea reunificării cu membrii familiei nucleare (de exemplu, părinţii) în ţara de azil. În cazul în care familia
(părinţii) se află într-o ţară terţă, reunificarea în această ţară terţă poate fi explorată prin DIS, cu implicarea în acest
proces a actorilor relevanţi din ţara terţă. Regulamentul Dublin reformat specifică în mod precis garanţiile care
trebuie acordate minorilor neînsoţiţi sau copiilor separaţi, prevăzând că interesul superior al copilului va prevala,
solicitând statelor membre să coopereze îndeaproape şi, în cadrul evaluării interesului superior al copiilor, să ţină, în
special, seama de reunificarea familiei, bunăstarea minorului neînsoţit sau a copilului separat şi dezvoltarea socială,
siguranţa şi securitatea acestuia.116 În funcţie de statutul copilului şi al părinţilor, se poate ajunge la o soluţie
durabilă în ţara unde se află părinţii sau în ţara unde copilul deţine un drept legal de şedere. Factorul crucial în acest
caz ar fi sustenabilitatea soluţiei pentru minor şi identificarea ţării şi a statutului care poate realiza cel mai bine acest
lucru.
Pentru a evalua dacă opţiunea de reunificare a familiei este în interesul superior al copilului, sunt relevante
informaţiile cu privire la situaţia familiei, inclusiv cele care se desprind în urma unei anchete sociale. Ancheta
socială include un raport detaliat al situaţiei familiei, inclusiv o descriere a elementelor care pot afecta reunificarea,
inclusiv spaţiul locativ, situaţia economică a familiei, starea de sănătate a membrilor familiei, dorinţa de reunificare
a acestora, capacitatea acestora de a îngriji copilul, relaţia dintre membrii familiei şi orice probleme, precum abuzul
de substanţe, ce pot fi relevante.
Obţinerea acestor informaţii poate fi, însă, dificilă în unele ţări de origine. (A se vedea, de asemenea, Caseta 10,
„Colectarea informaţiilor.”). În plus faţă de furnizarea serviciilor de localizare prin intermediul reprezentanţelor din
ţările de origine sau prin intermediul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), state precum Italia,
Finlanda, Austria şi Belgia au încheiat parteneriate cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM),
International Social Services (ISS) şi partenerii acestora din ţările de origine în vederea organizării operaţiunilor de
localizare a familiei, a anchetelor sociale, a planificării reintegrării şi a monitorizării în ţările de origine. În timp ce
mai multe state aleg să apeleze la ISS de la caz la caz în vederea localizării familiei şi realizării anchetelor sociale în
ţările de origine, Finlanda a încheiat un acord formal cu Secretariatul General al ISS cu privire la localizarea
familiilor sau a tutorilor legali ai minorilor neînsoţiţi sau ai copiilor separaţi. În baza acordului, localizarea nu are loc în
cazul în care există indicii că familia sau copilul pot fi puşi în pericol. Decizia de a renunţa la localizare se ia prin
consultare cu ISS, însă şi cu copilul în cauză şi reprezentantul/tutorele său.
Pentru situaţiile în care revenirea copilului în ţara sa de origine sau de reşedinţă obişnuită este în interesul copilului,
recunoscând problemele legate de protecţie ce pot apărea în special în cazul returnărilor, UNHCR şi UNICEF au
dezvoltat o serie de recomandări privind garanţiile minime în cazul returnării minorilor neînsoţiţi şi a copiilor separaţi.
Orientările UNICEF privind protecţia copiilor victime ale traficului de persoane117 şi Ghidul de referinţă UNICEF
privind protecţia drepturilor copiilor victime ale traficului de persoane din Europa 118 se referă la copiii victime ale
traficului de persoane, în timp ce publicaţia UNHCR, Măsuri speciale în cazul returnării minorilor neînsoţiţi şi a
copiilor separaţi în Afganistan, prezintă garanţiile minime privind returnarea în Afganistan119, putând fi

116
Consiliul Europei şi Parlamentul European, Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din
26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei
cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de
către un apatrid (reformare), http://goo.gl/XnJ2mV
117
UNICEF, Orientări privind protecţia copiilor victime ale traficului de persoane, 26 iunie 2013,
http://www.unicef.org/ceecis/0610-Unicef_Victims_Guidelines_en.pdf
118
UNICEF, Ghidul de referinţă privind protecţia drepturilor copiilor victime ale traficului de persoane din Europa, 2006,
http://www.refworld.org/docid/49997af7d.html
119
UNHCR, Măsuri speciale în cazul returnării minorilor neînsoţiţi şi a copiilor separaţi în Afganistan, august 2010,
http://www.refworld.org/docid/4c91dbb22.html

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 47

 CASETA 15: GARANŢII MINIME ÎN CAZUL RETURNĂRII

Ghidul de referinţă al UNICEF pentru copiii victime ale traficului de persoane în Europa descrie garanţiile minime
în cazul returnării minorilor neînsoţiţi şi a copiilor separaţi, victime ale traficului de persoane. Măsurile speciale
ale UNHCR privind returnarea minorilor neînsoţiţi şi a copiilor separaţi în Afganistan pot fi extrapolate la alte
situaţii. Ambele documente recomandă următoarele:
• Luarea unei decizii trebuie să aibă loc în cadrul unei proceduri formale care să includă toate garanţiile
procedurale necesare; aceasta trebuie să evalueze toate soluţiile, asigurându-se că prevalează
interesul superior al copilului, precum şi că minorul este pe deplin informat, consiliat şi sprijinit.
• Se depun eforturi reale de localizare a familiei înainte de returnare şi se realizează o evaluare
individuală cu privire la disponibilitatea şi capacitatea familiei de a primi copilul.
• Atunci când familia nu a putut fi localizată, returnarea în cadrul unei instituţii de îngrijire a copilului este
considerată o ultimă măsură, la care se apelează numai în cazul în care acest demers este în interesul
superior al copilului respectiv.
• Organizarea primirii şi a îngrijirii trebuie să includă cel puţin:
- Primirea copilului la aeroport, accesul imediat la o unitate de cazare corespunzătoare, satisfacerea
nevoilor de bază, accesul la educaţie şi la servicii medicale.
- Desemnarea unei persoane responsabile pentru îngrijirea copilului/a unui tutore care să deţină
pregătirea şi calificările necesare, inclusiv în domeniul protecţiei copilului, căruia să i se încredinţeze
formal copilul.
- Un plan individual în vederea reintegrării sustenabile a copilului în colaborare cu copilul şi tutorele său.
- Evaluarea corespunzătoare şi continuă post-returnare.
• Efectuarea unor evaluări individuale ale riscurilor şi ale securităţii de către personal specializat:
- Evaluarea securităţii are în vedere, în primul rând, posibilele ameninţări la adresa copilului sau a
rudelor sale din partea traficanţilor şi a persoanelor asociate acestora. Astfel, această evaluare ia în
considerare ameninţările de securitate specifice unui copil care a fost victimă a traficului de persoane
şi cele care afectează orice copii care revin în ţara de origine. În acest scop, serviciul de asistenţă
socială sau autoritatea de protecţie a copilului relevantă din ţara în care se află un copil care a fost
victimă a traficului de persoane trebuie să adune informaţii de la agenţii de aplicare a legii sau de la
orice agenţie de informaţii implicată în activitatea de aplicare a legii în ţara de origine a copilului sau de
la o organizaţie de poliţie internaţională.
• Evaluarea riscurilor analizează situaţia locativă şi a comunităţii în care urmează să revină copilul, pentru
a stabili dacă este în interesul superior al copilului să revină în acest loc. Iniţiată de acelaşi serviciu
social sau autoritate de protecţie a copilului din locul unde se află copilul, această evaluare necesită
informaţii de la o agenţie din ţara de origine a copilului care să cunoască familia sau situaţia locativă a
persoanei (sau instituţia) căreia urmează să îi fie încredinţat copilul, precum şi comunitatea.

extrapolată şi în alte situaţii. (A se vedea Caseta 15, „Garanţii minime în cazul returnării.”). Au fost
elaborate un studiu comparativ şi o listă de verificare în vederea dezvoltării unor bune practici la solicitarea
Comisiei Uniunii Europene,120 ce poate reprezenta o bază de implementare a Directivei privind returnarea
de către statele membre ale Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor copilului.

În Italia, unde returnarea este avută în vedere numai în situaţiile în care este voluntară, se identifică măsuri
structurate în vederea susţinerii reintegrării copilului în ţara de origine prin finanţare şi monitorizare.
Perioada de monitorizare, cu o durată de cel puţin şase luni, poate varia în funcţie de necesitatea planului
de reintegrare, care poate implica revenirea la şcoală a copilului, accesarea pieţei muncii sau asistenţă
medicală, în funcţie de necesităţi. Procesul de pregătire este iniţiat numai la cererea copilului. Localizarea
familiei şi evaluarea familiei sunt realizate de OIM în baza unui acord cu Ministerul Muncii şi Politicii
Sociale la cererea copilului şi cu consimţământul informat al copilului şi al familiei.

120
Consiliul European pentru refugiaţi şi exilaţi, Studiu comparativ asupra practicilor de returnare a minorilor, decembrie 2011,
HOME/2009/RFXX/PR/1002, http://www.refworld.org/docid/4f17ebed2.html
48 În deplină siguranţă
 Planul de reintegrare este realizat în strânsă colaborare cu copilului şi familia sa, OIM şi serviciile
sociale şi este aprobat de Ministerul Muncii.

Monitorizarea post-returnare este realizată de ONG-urile locale în Uganda pentru minorii neînsoţiţi sau
copiii separaţi returnaţi din Norvegia şi în Republica Democrată Congo pentru minorii neînsoţiţi sau
copiii separaţi care sunt returnaţi din Belgia. Aceasta include, în unele cazuri, sprijin post-returnare
pentru familii.

Într-o situaţie în care se au în vedere reunificarea familiei sau o serie de mecanisme alternative de
îngrijire sau returnarea în grija rudelor, este, de asemenea, extrem de relevant să se evalueze modul în
care funcţionează sistemele de protecţie a copilului din ţara de origine sau ţara unde se au în vedere
astfel de structuri.121

Atunci când se ia în considerare opţiunea de returnare, Biroul de Migraţie din Suedia realizează o
anchetă, care reuneşte informaţii specifice privind copiii din ţara de origine în legătură cu aspecte
precum sistemele de protecţie a copilului şi capacitatea acestora, între altele, de monitorizare a copiilor
returnaţi, educaţia şi serviciile medicale înainte de evaluarea viabilităţii returnării ca soluţie durabilă
pentru un minor neînsoţit sau un copil separat. Informaţiile obţinute în urma unei astfel de anchete sunt
puse la dispoziţia autorităţilor online, în limba suedeză.122

Returnarea nu va fi posibilă fără exacerbarea vulnerabilităţii copilului în situaţiile în care: familia nu a

fost localizată şi nu există un sistem corespunzător de protecţie a copilului; nu există unităţi de primire
adecvate adaptate copiilor şi reprezentanţi/tutori care să acorde asistenţă imediat după sosire şi eventual
pe parcursul reintegrării; şi copilul nu se alătură familiei sau rudelor sau nu dispune de structuri de
sprijin.

Acordarea permisului de şedere pe motive umanitare sau a altor forme de protecţie până la împlinirea
vârstei majoratului nu reprezintă în sine o soluţie pentru minorul neînsoţit sau copilul separat. O practică
îndeosebi îngrijorătoare o reprezintă acordarea unui permis de şedere copiilor până la vârsta majoratului
şi apoi returnarea acestora. În absenţa unor planuri de reintegrare individualizate, realizate împreună cu
copilul, dezvoltarea favorabilă a copilului poate fi pusă în pericol. Consiliul Europei încurajează
eforturile de a facilita tranziţia către vârsta adultă prin sprijinirea tinerilor adulţi, un pas binevenit înspre
soluţionarea situaţiei dificile a acestor tineri vulnerabili. (A se vedea Caseta 16 „Împlinirea vârstei de 18
ani.”)

În Ungaria, recunoscându-se faptul că vulnerabilitatea nu dispare la momentul împlinirii vârstei

majoratului legal, copiii cărora li s-a acordat statutul de refugiat sau protecţie subsidiară şi sunt neînsoţiţi
sau separaţi beneficiază de sprijin post-îngrijire până la vârsta de 24 de ani, în mod similar sprijinului
acordat copiilor resortisanţi.

În Franţa, copiii care au beneficiat de sprijin social timp de trei ani înainte de împlinirea vârstei de 18
ani pot solicita cetăţenia sub tutela statului câtă vreme sunt încă minori, până la împlinirea vârstei
majoratului. Pentru copiii care au atins un nivel de maturitate care le permite să acceseze un stagiu de
ucenicie, există opţiunea de încheiere a unui contract (contrat jeune majeur) cu statul, care le permite să
rămână în Franţa până când îşi încheie studiile şi sunt pregătiţi să devină independenţi.

În Italia, atunci când un minor neînsoţit împlineşte vârsta de 18 ani, legea prevede posibilitatea de
obţinere a unui permis de şedere pentru studii, de accesare a pieţei de muncă, în cazul în care copilul a
locuit cu forme legale timp de trei ani anterior momentului la care împlineşte vârsta de 18 ani şi a urmat
un plan de integrare socială sau civilă timp de cel puţin doi ani sau a fost încredinţat unui tutore sau în
plasament familial, cu obţinerea avizului favorabil din partea Ministerului Muncii şi a Solidarităţii
Sociale.

121
A se vedea, de asemenea, broşura publicată în cadrul proiectului Monitorizarea mecanismului pentru minorii returnaţi, Fundaţia HIT,
Nidos şi Mercado http://goo.gl/Uckoc6
122
A se vedea LIFOS, Migrationsverket räts- och landsinformationssystem, http://lifos.migrationsverket.se

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 49

CASETA 16: ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 18 ANI

Pentru minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi, împlinirea vârstei de 18 ani poate însemna că, în calitate de
adulţi migranţi fără acte legale, aceştia pierd o serie de drepturi şi protecţia de care beneficiau în calitate
de minori. Protecţia şi drepturile suplimentare acordate acestora în calitate de minori sunt adesea
pierdute de la o zi la alta.

Problemele cu care se confruntă minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi pe parcursul tranziţiei spre vârsta
adultă includ:

• Pierderea drepturilor sociale, economice şi la educaţie

• Pierderea dreptului de a beneficia de cazare în centre speciale pentru tineri sau în

plasament familial

• Pierderea reprezentantului legal/a tutorelui

• Riscul de a fi arestaţi

• Riscul de deportare în ţări pe care nu le mai cunosc, unde este posibil să nu mai fi păstrat
legătură cu vreo persoană

• Lipsa de informaţii cu privire la drepturile lor ca adulţi

• Lipsa accesului la justiţie sau la măsuri reparatorii pentru încălcarea drepturilor

Ţinând seama de nesiguranţa metodelor curente de stabilire a vârstei, stabilirea eronată a vârstei poate
avea un rol agravant.

Consiliul Europei a elaborat, împreună cu UNHCR, un raport menit să atragă atenţia asupra acestor
probleme, solicitând statelor şi autorităţilor implicate să ia măsuri pentru a asigura tranziţia cu succes
înspre vârsta adultă, indiferent dacă minorii migranţi neînsoţiţi sunt refugiaţi sau solicitanţi de azil.123
Consiliul Europei a adoptat în unanimitate o decizie în baza acestui raport, recomandând statelor
membre:

• să ţină seama de situaţia specifică a minorilor neînsoţiţi sau a copiilor migranţi care împlinesc
vârsta majoratului
• să stabilească o categorie de tranziţie, luând măsuri la nivel de politici privind:
- asistenţa socială şi educaţia
- accesul la informaţii
- prelungirea sprijinului acordat în privinţa asigurării unei locuinţe până la identificarea unor soluţii
- accesul la servicii medicale

• să instruiască asistenţii sociali în legătură cu această categorie specifică de tranziţie.

Inspirate de campania I Matter (Eu contez) a SOS Satele Copiilor cu privire la
dezinstituţionalizarea tinerilor care părăsesc structurile de îngrijire124, o serie de alte
practici utile includ:
- stabilirea de legături între aceşti tineri şi alţi tineri aflaţi în situaţii similare, putându-şi oferi
sprijin reciproc semnificativ
- asigurarea sprijinului pe bază de voluntariat ca mijloc alternativ de sprijinire a tinerilor în
afara sistemului formal

123
UNHCR, Minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi solicitanţi de azil la vârsta de optsprezece ani: Motiv de sărbătoare? martie 2014,
http://www.refworld.org/docid/53281a864.html
124
SOS Satele Copiilor Internaţional, Părăsirea sistemului de îngrijire instituţionalizată: tranziţia la vârsta adultă în societăţile din Europa şi
Asia Centrală . Campania I Matter (Eu contez), decembrie 2010, http://www.york.ac.uk/inst/spru/pubs/pdf/ageing.pdf

50 În deplină siguranţă
 © UNHCR / L. De Wit
4.8 Monitorizare
În implementarea sistemelor şi a procedurilor în vederea aplicării principiului interesului superior al
copilului, statele au o serie de obligaţii în baza Comentariului general la CDC nr. 5 (2003) Măsuri
generale de punere în aplicare, inclusiv art. 12 privind rolul activ al copilului în promovarea, protecţia şi
monitorizarea drepturilor sale. Pentru ca minorii să beneficieze de aceste practici la nivel naţional, ele
trebuie aplicate uniform. Statele se confruntă cu problema punerii în aplicare a unor practici
corespunzătoare pe teritoriul lor, la un nivel de calitate verificat prin monitorizare astfel încât un minor
neînsoţit sau un copil separat să poată beneficia de acelaşi nivel de sprijin la nivel de regiuni şi unităţi
administrative.

Diferenţele locale în ce priveşte protecţia acordată minorilor neînsoţiţi şi copiilor separaţi îi pun pe aceşti
copii în situaţii potenţial precare în funcţie de localitatea în care locuiesc. Monitorizarea la nivel naţional
şi sprijinirea autorităţilor locale în vederea implementării responsabilităţilor acestora reprezintă o serie de
garanţii în plus pentru copii şi trebuie să facă parte dintr-un sistem de protecţie solid.

Această monitorizare independentă a punerii în aplicare a principiului interesului superior al copilului ar

urma să fie implementată în cadrul sistemelor naţionale de protecţie a copilului şi, în cazul minorilor
neînsoţiţi sau al copiilor separaţi care sosesc din exterior într-un stat membru UE, în cadrul procedurilor
de imigraţie şi de azil.

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 51

 5 CONCLUZII
© UNHCR / H. Davies

52 În deplină siguranţă
După cum prevede Convenţia cu privire la drepturile copilului, minorii neînsoţiţi sau copiii separaţi,
indiferent de situaţia acestora sau de statutul de imigranţi, sunt, în primul rând, copii şi trebuie trataţi ca
atare. Fiind vorba de copii care nu beneficiază temporar sau permanent de sprijinul familiei, ei au dreptul
la protecţie şi asistenţă speciale. Acestea sunt elemente esenţiale pentru copiii care se deplasează peste
graniţă neînsoţiţi sau separaţi de familie şi, pe cale de consecinţă, se află într-o situaţii de vulnerabilitate şi
de risc ridicate.

Interesul superior al copilului trebuie să prevaleze, după cum stabileşte CDC, în legătură cu toate deciziile
care îi afectează pe minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi de la momentul la care sosesc sau sunt identificaţi
şi până la momentul la care se identifică o soluţie durabilă. Însă asigurarea protecţiei şi a îngrijirii
necesare poate fi dificilă. Cele mai bune practici sugerează abordarea holistică a nevoilor şi a situaţiei
acestor copii, iar acest demers poate exercita presiune asupra sistemelor care sunt, de regulă, concepute
pentru a putea gestiona un subset de probleme care apar în viaţa unui copil. În cazul minorilor neînsoţiţi şi
al copiilor separaţi, este necesar să se identifice soluţiile cu impact pozitiv maxim asupra copilului
respectiv şi să se acţioneze global.

O mare parte din acţiunile întreprinse de state afectează copiii, însă nu fiecare decizia a unui stat impune
necesitatea derulării unor proceduri formale şi complete de determinare a interesului superior al copilului.
Principiul de bază, conform celor stabilite de Comitetul privind drepturile copilului, este acela potrivit
căruia cu cât este mai mare impactul deciziei asupra copilului, cu atât este mai necesară
implementarea unui nivel ridicat de garanţii procedurale.

În direcţia dezvoltării structurilor şi a procedurilor existente – sau a instituirii unor structuri şi proceduri
noi – în vederea asigurării aplicării principiului interesului superior al copilului în privinţa minorilor
neînsoţiţi şi a copiilor separaţi din Europa, UNICEF şi UNHCR au ţinut seama de experienţele statelor şi
partenerilor acestora. UNHCR şi UNICEF recomandă statelor să integreze acest principiu în aceste
structuri şi proceduri prin:
 asigurarea unei abordări holistice în vederea stabilirii interesului superior al copilului,
ţinând seama de toate caracteristicile copilului, precum şi de situaţia şi nevoile acestuia.
 depunerea de eforturi pentru a se asigura că procesele sunt adaptate copiilor, inclusiv prin
furnizarea de informaţii adaptate înţelegerii acestora.
 acordarea posibilităţii de a fi ascultaţi, în conformitate cu vârsta şi nivelul de maturitate al copiilor.
 obţinerea tuturor informaţiilor relevante în legătură cu copilul respectiv şi din toate sursele
relevante cât mai devreme în cadrul procesului, după cum se poate dovedi necesar, pentru o
înţelegere timpurie a copilului şi a situaţiei sale.
 stabilirea în mod activ şi cât mai devreme a unei relaţii de încredere cu copilul.
 încercarea de configurarea a unei viziuni comune în legătură cu copilul, alături de mai multe
părţi implicate, cu care ia contact minorul neînsoţit sau copilul separat.
 adoptarea de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung, care să permită copilului să se dezvolte într-
un mediu care îi satisface nevoile, în care să îşi exercite drepturile şi în care nu va fi expus
riscului de persecuţie sau unui pericol grav.

UNHCR şi UNICEF salută eforturile unui număr de state europene în sensul aplicării principiul
interesului superior al copilului, multe dintre acestea fiind menţionate în cele de mai sus. Sperăm că acest
document va contribui pozitiv la sprijinirea eforturilor statelor şi ale altor părţi interesate de îmbunătăţire a
sistemelor naţionale de protecţie a copilului, de azil şi imigraţie pentru a se asigura că minorii neînsoţiţi şi
copiii separaţi sunt consideraţi, în primul rând, copii. Ne exprimăm dorinţa de a colabora în continuare
pentru realizarea unei viziuni în care interesul superior al copilului să prevaleze pentru toată lumea şi în
care copiii lipsiţi temporar sau permanent de sprijinul familiei să beneficieze de protecţia şi asistenţa
specială acordată acestora

Interesul superior al minorilor neînsoţiţi şi al copiilor separaţi din Europa 53

Biroul UNHCR pentru Europa Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii
11b Rue van Eyck 3 United Nations Plaza
1050 Bruxelles New York, NY 10017, SUA
www.unhcr.org www.unicef.org