ION (CARACTERIZARE)

Romanul apare in 1920 şi vine după o lungă durata de inchidere cauzată

de prezența sămănatorismului şi poporanismului in literatura română. ,”Ion",
primul roman publicat de Liviu Rebreanu, este un roman realist de tip obiectiv,
cu tematică rurala, o capodopera a literaturii române interbelice. Considerat de
Eugen Lovinescu “cea mai puternică creatie obiectivă a literaturii romane",
infătişează universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza
sămănătoristă. Nucleul romanului se află in nuvelele anterioare, "Zestrea"
şi ,,Ruşinea", iar sursele de inspiratie sunt trei experinte de viată ale autorului
receptate artistic: gestul tăranului care săruta pământul, vorbele lui lon al
Glanetaşului si întâmplarea in care un tăran înstărit işi bate fata care “greşise"
cu cel mai sărac flăcău din sat Prozatorul doreşte să construiască eroi grandioşi
care să se înfrunte într-un conflict de proporții epopeice.
Opera literara , "lon" este un roman, prin amploarea actiunii, desfăşurata
pe mai multe planuri, cu un conflict complex, personaje numeroase şi relizarea
unei imagini ample asupra vieții. Este roman un roman obiectiv,doric, care
pune accent pe veridicitate. Naratiunea se desfăşoara la persoana a llI-a,
naratorul este omniscient şi omniprezent, iar viziunea narativă este la persoana
a Ill-a, nonfocalizată ,,viziunea dindărat", viața fiind lasată să curgă conform
unui destin prestabilit.
Stilul narativ este neutru, impersonal “stilul cenuşiu", fiind specific prozei
realiste obiective; autorul respectând autenticitatea limbajului regional.
Viziunea realist-obiectivă se realizează prin: tematica socială,
obiectivitatea perspectivei narative, construirea personajelor in relatie cu
mediul in care acestea trăiesc, alegerea unor personaje tipice pentru o
categorie socială, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru,
impresional.
Tema romanului este problematica pământului in satul ardelean la
inceput de secol XX, care se împleteşte cu tema iubirii şi cu tema destinului.
Romanul pune în evidentă destinul unui tăran sărac care se luptă sa obțină
pământ. Tema centrala, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii și
de tema destinului.
Caracterul monografic al romanului constă în surprinderea diverselor
aspecte ale lumii rurale: obiceiuri şi traditii (naşterea, nunta, inmormântarea,
hora, portul), relati socio-economice şi de familie, institutile (biserica, scoala),
autoriățile.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul detaşat, omniscient si
omniprezent relatează întâmplările la persoana a III-a.

1
Ion - caracterizare
 Romanul are o structură circulară, find construit ca un sferoid. Simetria
dintre incipit şi final se realizează prin descrierea drumului care intră şi iese din
satul Pripas, loc al desfăsurării actiuni romanului. De fapt, drumul intrării şi
ieşirii din sat are o functie simbolică in destinul personajulul. Descrierea initiala
a drumulul, supusă conventiei realiste a veridicitatii il introduce pe cititor în
viata satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Descrierea caselor lui
Herdelea şi Glanetaşului ilustrează conditia lor sociala. Crucea strâmbă de la
marginea satului, cu un Hristos din tinichea ruginită, anticipează destinul tragic
al protagonistului “Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba [..] se desprinde un drum
alb mai sus de Armadia"
Titlul este dat de numele personajului principal, care devine exponent al
tărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat însă prin modul in
care il obtine. Căsătoria ,,sărăntoculu" cu o fată cu zestre nu este singulară in
Pripas, pentru că Vasile Baciu şi lon Pop al Glanetaşului dobândiseră averea in
acelaşi fel. Comportamentul său o face pe Ana de ruşinea satului înainte de
nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, devenită nevasta lui George.
Evolutia personajului principal constituie obiectul romanului. De accea el
este construit dintr-un ansamblu de trăsături redate prin mijloace de
caracterizare directe (portret, statut social) şi indirecte (fapte, gesturi, atitudini,
limbaj, raporturi cu alte personaje). În functie de rolul lor in actiune,
personajele sunt puternic individualizate şi construite cu minuțiozitate sau
portretizate succint. Romanul este structurat pe doua mari parti: ,Glasul
pământului" si “Glasul iubirii" find impărtit in 13 capitole cu titluri sugestive: ,
"Începutul" Zvârcolirea", “lubirea", “Noaptea" , Ruşinea" , “Nunta", “Vasile",
“Copilul", “Sărutarea", “Ştreangul", “Blestemul", “George", “Sfârsitul".
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viața țărănimii şi a
intelectualitătii sateşti, iar prin tema punctului, o anumită temă, moment
esențial sau conflict sunt infățişate în cele două planuri: nunta Anei cu lon
corespunde planului intelectualității, iar conflictul dintre lon şi Vasile
corespunde conflictului dintre intelectualii satului.
Planul tărănimii are în centru destinul lui Ion, iar planul intelectualității
satului, pe cei doi “stalpi" ai comunității: invătătorul Herdelea și preotul
Belciug. Cele doua planuri narative se întânesc, încă de la inceputul romanului,
in scena horei, numită de N. Manolescu “o horă a soartei".
Conflictul central din roman este lupta pentru pămant din satul
tradițional, unde averea condiționează respectul comunității. Drama lui lon
este drama tăranului sărac, care mândru şi orgolios, conștient de calitățile sale,
nu-şi acceptă condiția şi este pus in situatia de a alege între iubirea pentru
Florica si averea Anei. Conflictul exterior, între lon şi Vasile Baciu este dublat de
conflictul interior, intre “glasul pamântului" si “glasul iubiri". Conflictul tragic

2
Ion - caracterizare
dintre om şi pământ este provocat de iubirea pătimaşa a protagonistului pentru
pamânt, “işi coboară fruntea și-şi lipeste [...].buzele de pămantul ud".
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului
Pripas se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea
(expozițiunea). Aşezarea privitorilor reflectă stratificarea economică. Fruntaşii
satului, primarul si țăranii bogați, discută separat de țăranii mijlocaşi, aşezati pe
prispă. În satul traditional, lipsa pământului este echivalentă cu lipsa demnitătii,
fapt redat de atitudinea vorbă "sărăntocului" Alexandru Glanetșu “trage cu
urechea [...] dornic să se amestece in vorbă”.
Fetele rămase nepoftite privesc hora, iar femeile căsătorile vorbesc
despre gospodărie. Este prezentă şi Savista, oloaga satului, piaza rea.
Intelectualii satului, preotul Belciug și familia Herdelea, vin să privească
“petrecerea poporului" fără sa se amestece in joc.
Rolul horei dă coeziune vieții din sat, având in vedere ca facilitează
întemeierea unor familii. De aceea în joc sunt numai flăcăi și fete. Hotărârea lui
lon de a o lua pe Ana cea bogată la joc, desi o place pe Florica cea săracă,
marchează începutul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu de la cârciumă la horă
şi confruntarea verbală cu lon, pe care îl numeşte “hoț" și “tâlhar", pentru că
“sărăntocul" vrea sa-i ia fata promisă altui tăran bogat, George Bulbuc,
constituie intriga romanului. lon se va răzbuna ulterior lăsand-o pe Ana
insărcinată inainte de căsătorie, pentru a-l determina pe tatăl acesteia să
accepte nunta.
Bataia de la cârciumă, in aparenta pentru plata lăutarilor, în fapt pentru dreptul
de a o lua pe Ana de soție, se încheie cu victoria lui Ion asupra lui George.
Incidentul provoacă dorinta de răzbunare a lui George, scena fiind construită în
simetrie cu aceea de la sfarşitul romanului, când George il ucide pe lon,
lovindu-I cu sapa. Desfăşurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului
în goana după avere. Dorind să obtină repede mult pământ, lon o seduce pe
Ana si îl forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria.
Nunta este o ocazie pentru ca adevăratele intenții ale protagonistului să
poata fi observate. La nuntă cele două femei sunt prezentate din perspectivă
antitetică: Ana este slăbută, insărcinată, urâtă şi tristă, iar Florica este tânară,
veselă şi radiază de sănătate şi de bucuria de a trăi. Ion le compară şi toată
atenția lui se îndreaptă către Florica. Acesta este momentul in care Ana
sesizează că interesul bărbatului pe care-l iubea se îndreaptă către cealaltă
femeie. lubirea lui lon pentru Florica este o chemare mai presus de instinct. Ea
exercită o fascinatie, care până în final îl va conduce pe lon la moarte. La nuntă,
lon nu cere acte pentru pământul ce urmeazăsă-i revină ca zestre, apoi se simte
înşelat şi începe să o bată pe Ana, femeia fiind alungată, pe rând, din casa
sotului şi din cea a tatălui.

3
Ion - caracterizare
 Pentru Rebreanu, naştera, moartea şi iubirea sunt enigme fascinante.
Uimirea cucernică cu care este descrisă naşterea pe câmp, înfiorarea lui Ion
când îi sărută Anei genunchiul după ce a născut, reprezintă unul dintre cele mai
poetice momente ale romanului. După ce s-a născut copilul, Ion iti revine şi
înțelege că acesta este momentul pe care el îl calculase ca pe un mijloc foarte
precis de a intra în stăpânirea pământurilor lui Vasile Baciu. După ce intră in
posesia pămanturilor râvnite, lon se simte în sfârşit aşezat in ierarhia cuvenită
şi primele schimbări vizibile sunt mersul lui, mai legănat şi mai ferm, şi vorba
mai apăsată. Cu toate acestea, lon simte totuşi un gol in suflet “inima-i umbla
parcă aiurea". Instinctul de posesie asupra pămantului filind satisfăcut, lăcomia
lui se îndreapta către satisfacerea altei nevoi lăuntrice: patima pentru Florica.
Aşa cum râvnise la averea altuia, acum râvneşte la nevasta lui George. Are
revelația adevăratei fericiri: iubirea, pe care și-o doreşte cu orice pret: “tot a
mea ai să fii”.
Sinuciderea Anei nu-i trezește lui lon regrete sau constiința vinovăției,
pentru că în Ana, iar mai apol in fiul lor, Petrişor, nu vedea decât garanția
proprietății asupra pămanturilor. Nici moartea copilului nu-l opreşte să o caute
pe Florica, măritata intre timp cu George. Astfel că de deznodământul este
previzibil, iar George, care-l loveşte cu sapa pe lon, nu este decât un instrument
al destinului. George este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui lon
revine bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi Herdelea, pentru autoritate în
sat, este defavorabilă invățătorului. El are familie: soție, un băiat (poetul visător
Titu) şi două fete de măritat, dar fără zestre, Laura şi Ghighi. In urma unor
compromisuri invatătorul reuşeste să o căsătorească pe fata cea mare cu
George Pintea. Preotul Belciug este un caracter tare, care rămas văduv de
tânăr, se dedică total comunitătii. Visul său de a construi o biserică nouă in sat
este urmărit cu perseverentă, iar romanul se încheie cu sărbătoarea de sfințire
a bisericii.
lon al Glanetaşului se situează la intersecția mai multor tipologii realiste.
Din punct de vedere al categoriei sociale, personajul este tipul tăranului a cărui
patimă pentru pămant izvoraşte din convingerea că aceasta îi sustine
demnitatea si valoarea în comunitate. Din punct de vedere al categoriei
morale, lon este tipul arivistului, lipsit de scrupule, ce foloseste femeia ca mijloc
de parvenire.
lon este personajul principal, complex,cu insuşiri contradictorii, eponim
şi “rotund", realizat prin tehnica basoreliefului şi a contrapunctului. La
începutul romanului, i se face un portret favorabil, care motivează dorinta lui
de a-şi depăşi conditia. Insă in goana după avere, el se dezumanizează treptat,
iar moartea este intentia moralizatoare a scriitorului. Lăcomia de pământ,

4
Ion - caracterizare
cauza psihologica a acțiunilor sale, este sintetizată in vorbele copilului de
odinioară, incluse în biografia realizată de naratorul omniscient, obiectiv:
“lubirea pământului l-a stăpânit de mic copil”.
Monologul interior evidentiază frământările sufleteşti care apar când
trebuie să aleagă între iubire și pământ: “Mă moleșesc ca o babă năroadă [...]
Las’ că-i bună Anuță! Aș fi o nătăfleată să dau cu piciorul norocului"
(autocaracterizare).
Mijloacele de caracterizare indirectă dezvăluie trăsăturile personajelor,
mentionându-le gesturile, faptele, limbajul, prezentând relatile dintre ele.
Naratorul realizează şi caracterizarea lor directă, prin portret şi biografie.
Protagonistul este caracterizat direct (de către narator: “lubirea
pământului l-a stăpânit de mic copil", de către alte personaje: Vasile Baciu il
face “hot" și “tâlhar" si prin intermediul autocaracterizării) şi indirect (prin
fapte, limbaj, atitudini, comportament, relati cu alte personaje, gesturi,
vestimentatie). Dominat de instincte, în afara oricărei morale, incălcând
succesiv legile nescrise ale satului, aflat sub semnul fatalității, lon este o victimă
a lăcomiei şi a orgoliului său.

OPINIE
Consider că relatia fundamentală din roman se stabilește între
protagonist și un personaj simbolic mai puternic decât el, pământul. Aceasta
fiind infătişată in trei ipostaze simbolice: pentru copil, pământul-mamă, pentru
bărbat, pamántul-ibovnică și pentru omul cu destin tragic, pământ-stihie.
CONCLUZIE
lon este un personaj memorabil şi monumental, ipostază a omului care
pune dragostea pentru pământ inainte de orice şi care are un destin tragic.
Criticul N. Manolescu afirma că “în centrul romanului se află patima lui lon, ca
formă a instinctului de posesiune".

5
Ion - caracterizare