Rege al manelelor

Muzica lui Guță își schimbă traseul evoluției în mod spectaculos din anul 1998, începând cu
discul Când am bani, eu dau la toți. Orchestra cântărețului se va îmbogăți treptat cu instrumente
electrofone (electrice și electronice – vioară, acordeon, pian, chitară bas în varianta electrică,
respectiv keytar, baterist electronic) și are o sonoritate mai agresivă, tot mai depărtată de muzica
lăutărească practicată inițial de cântăreț. Noua direcție este încurajată și de către colaborarea
cu Sorina Șerban, cântăreață de manele, pe care Guță o cunoaște în jurul anului 1999, cei doi
devenind amanți.[10] Ei vor înregistra împreună mai multe discuri (începând cu volumul șapte al
discografiei cântărețului, Plec de-acasă să fac bani).
Toate piesele apărute până la finele lui 2003, inclusiv cele de pe discul Doamne, ce fericit
sunt! (Volumul 18), au fost compuse de Guță. Începând cu Leader la toți șmecherii (Volumul 19,
ianuarie 2004), cântărețul înregistrează și preluări după alți muzicieni. În aceeași perioadă,
cântărețul își deschide propria casă de discuri.[1] Tot la începutul lui 2004, Guță se autointitulează
„rege al manelelor”[11] (vezi detalii mai jos); el lansează în luna aprilie discul cu același
nume (Volumul 21).[12] Cu numai o lună mai târziu, lansează discul Regele dance,[12] în tentativa de a
își câștiga simpatizanți din rândurile românilor iubitori de muzică pop; coperta discului oferă
următoarea lămurire: „După ce a fost încoronat ca rege al manelelor, Nicolae Guță îndrăznește mai
mult, provocând trupe ca O-Zone, Paraziții, Voltaj, Simplu, Cream, Blondy, 3Sud Est.”[13]
Versurile pieselor lui Guță se desprind treptat de inspirația folclorică și pun tot mai mult în lumină
tonul infatuat pentru care sunt acuzate manele în mod obișnuit: se vorbește despre averi fabuloase
și bunuri materiale inaccesibile, despre invulnerabilitatea și influența eului. Acestea vin în opoziție cu
repertoriul anterior, în care era deplânsă viața trudnică fără sorți de izbândă. Noile piese abordează
uneori subiecte sentimentale, vorbind despre iubiri romantice (mai ales iubiri trecute) sau despre
dragostea de familie, de lume. În vreme ce temele propuse în versuri rămân aceleași până în ziua
de astăzi, limbajul muzical abordat de cântăreț s-a esențializat de-a lungul anilor. Modul în care
influențele (provenite din aproape toate genurile muzicii de consum gustate în România) sunt
introduse în muzica lui Guță este de multe ori novator, deși combinațiilor operate li se
reproșează lipsa de gust.
Mai târziu, piesele vor avea aranjamente emfatice, cu un surplus pentru frecvențele joase (de bas),
o secție ritmică gălăgioasă și sintetizatoare cu timbre neconvingătoare. Cu timpul, aranjamentul
și producția muzicală au fost ameliorate, experimentându-se timbre noi (orchestre de
coarde, flaute, efecte sonore împrumutate din muzica pop ș.a.) și îmbunătățindu-se dozarea
– mixajul, dar și densitatea ritmică, a – instrumentelor. Din pricina grăbirii producției în
interes comercial, se recurge adeseori la folosirea de loops pentru negativ (fragmente
preînregistrate care se reiau pe parcursul piesei, de pildă pentru mai multe strofe).
Melodica lui Guță este aproape neschimbată din momentul lansării în lumea muzicală (ornamentație
încărcată, improvizații melodice frecvente). Piese recente precum „Sunt țigan european” sugerează
o tendință de întoarcere la stilul de început al cântărețului, mai apropiat de jazz-ul țigănesc (aici
auzim și scat-ul prin care a câștigat aprecierea criticilor din afară în anii 1990).