Tendinţa în economie este o oarecare orientare a proceselor economice, pe baza căreia se

poate prognoza dezvoltarea în continuare a acesteia şi starea ei. Principalele tendinţe ale
dezvoltării economiei mondiale moderne sunt globalizarea, informatizarea și transnaţio-
nalizarea. La baza integrării economice şi globalizării stă un proces mai vechi, cel al
internaţionalizării vieţii economice.
INTERNAŢIONALIZAREA ŞI GLOBALIZAREA.
1.Internaţionalizarea vieţii economice - este extinderea afacerilor dincolo de economiile
naţionale individuale
sub forma unor legături de cooperare multilaterală. Scopul internaţionalizării este acela de a
creşte productivitatea şi eficienţa producerii. In timpul acestui proces au loc relaţii economice
între entităţile din diferite ţări, în care economia unei ţări devine parte a procesului de
producţie la nivel mondial. Internaţionalizarea vieţii economice a avut loc, în mod activ, în
epoca capitalismului industrial, care întotdeauna a fost încătuşat de economia naţională cu
sursele limitate de materii
prime şi pieţe de desfacere. In a doua jumătate a secolului al XX-lea, ca urmare a ajustării
legăturilor internaţionale şi a relaţiilor dintre economiile naţionale, internaţionalizarea s-a
transformat în integrarea economică internaţională, formarea asociaţiilor de integrare
regională.
2.Cel mai înalt stadiu al internaţionalizării a devenit globalizarea. Globalizarea este procesul de
integrare economică, politică şi culturală mondială (întrepătrundere, apropiere) şi armonizare,
unificare (aducerea la uniformitate). Acesta este privit ca modalitate de formare globală a
principiilor de viaţă care unesc toate ţările şi toţi locuitorii planetei. Globalizarea economică
presupune dezvoltarea unei economii de piaţă în toată lumea, creşterea diviziunii şi integrării
internaţionale a muncii, formarea unui sistem extins de bănci si fonduri internaţionale. Ea este
legată de crearea pieţelor mondiale de toate tipurile de mărfuri, valută, titluri de valoare, de
proprietate intelectuală, forţă de muncă, servicii de transport, comunicaţii şi energie, servicii de
publicitate, bancare, de informare.
3.TRANSNAŢIONALIZARE Acest termen se referă la extinderea procesului de activitate a
companiilor (sau corporaţiilor) dincolo de teritoriile naţionale. Corporaţia transnaţională (CTN)
reprezintă o întreprindere (centrală şi filialele sale în străinătate), care formează un sistem de
producţii, distribuite între mai multe ţări, dar controlate de la un centru.
In economia globală se urmăreşte o trecere a liderilor economiei de la economia naţională la
CTN. Nucleul sistemului economic global este de aproximativ de 500 de corporaţii, fiecare
dintre ele având puterea economică de măsurare comună cu PIB al unor ţări.
(pib = Produsul intern brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă
suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în
toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an. Acesta se poate calcula și la
nivelul unei regiuni sau localități)
PIB = consum + investiții + exporturi − importuri
în total, CTN furnizează aproximativ 50 % din producţia industrială mondială. Ele reprezintă
peste 70 % din comerţul internaţional. Ele controlează 90% din piaţa mondială de grâu, cafea,
porumb, lemn, tutun, iută, minereu de fier, de la 75 la 85% - din piaţa de cupru, ceai, banane,
cauciuc natural şi ţiţei. Corporaţiile moderne nu sunt numai întreprinderi de fabricaţie, dar şi
bănci multinaţionale, telecomunicaţii, societăţi de asigurare şi de audit, fonduri de investiţii şi
de pensii. CTN investesc semnificativ în domeniul cercetării si dezvoltării tehnologice. Tot
corporaţiilor aparţin peste 80% din brevetele înregistrate şi licenţele pentru echipamente şi
tehnologii noi.

În anii 90, după căderea comunismului, capitalismul se impune în toate țările lumii. Calea
neoliberală de dezvoltare generează creșteri economice mari, dar agravează și contrastele
sociale, precum și deosebirile dintre țările bogate și cele sărace. Economiile mondiale sunt
afectate de mondializare, astfel încât harta economică a lumii este compusă din zone întinse de
integrare regională.

// În acest slide sunt explicați termenii neoliberalism și mondializare.

Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social și politico-economic care se
bazează, printre altele, pe liberalismul clasic și pe teoria neoclasică și care urmărește
minimizarea influențelor statului asupra evenimentelor economice. Spre deosebire de laisse-
faire-ul liberalismului clasic se consideră necesară intervenția regulatorie a statului pentru
garantarea piețelor funcționale.
Termenul de liberalizare este o combinație între teoria economică a liberului schimb și
îndepărtarea barierelor în care se mișcă bunurile. Aceasta a dus la creșterea specializării țărilor
în exporturi și la presiuni care să termine o dată pentru totdeauna cu tarifele protecționiste și a
altor bariere în fața comerțului.
Mondializarea este o mișcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai
mult declararea unui teritoriu specific – de ex. un oraș, un municipiu, un stat– ca teritoriu
internațional, mondial, cu responsabilități și drepturi la scară internațională.