Activitate 2.1.

Sinteză pentru activități metodice

  Profilul de formare al elevului
 

In cadrul orei de religie elevii vor fi capabili sa identifice, sa analizeze, sa compare si sa

vorbeasca despre modul in care aceasta il ajuta la dezvoltarea propriei personalitati.
Disciplina religie promoveaza iubirea, respectul fata de alte convingeri religioase,
bunatatea fata de semeni si responsabilitatea, fiind un important suport pentru dezvoltarea
profilului de formare a absolventului, prin receptarea de idei, sentimente, prin operarea cu valori
si norme de conduita relevante pentru viata personala, prin manisfestarea disponibiliatatii pentru
participare fizica si prin aprecierea calitatilor personale, in vederea auto-cunoasterii, a orientarii
scolare si profesionale.
În educaţia religioasă, problema valorilor are conotaţii multiple: promovarea unui
sistem de valori preluate din învăţătura creştină, asumarea în plan personal a acestora, precum şi
evidenţierea efectelor pe care le pe care le poate avea asupra societăţii:
- desăvârşirea, care priveşte atât trupul (vezi motivul Nunţii de la Cana, minunea
înmulţirii peştelui şi pâinii etc.), cât, mai ales, viaţa interioară, axul a ceea ce astăzi numim
personalitate morală;
- activismul, respectiv lupta interioară pentru a dobândi binele suprem;
- libertatea interioară, care nu poate fi afectată de nici o determinare;
- egalitatea şi iubirea fraternă, deoarece toţi suntem fiii lui Dumnezeu; Iisus a
predicat peste tot toleranţa şi iertarea semenilor, inclusiv, a duşmanilor; sentimentele de simpatie
sunt răspândite cu generozitate: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei l9, l9); "Cel
mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru" (Matei 23, 11);
- valorificarea copilului, deoarece acesta este prototipul virtuţii; copilul este o stare de
perfecţiune asemănătoare aceleia la care adultul trebuie să acceadă pentru a fi mântuit: "Lăsaţi
copiii să vină la mine şi nu-i opriţi căci, împărăţia cerurilor este a celor ca ei" (Matei l9, 24);
idealul educaţiei nu trebuie căutat înainte, ci în urmă, prin regresiune la inocenţa copilului.
Acestea ne arată că educaţia religioasă presupune un efort integrat, cumulativ, ce
antrenează mai mulţi factori, iar şcoala poate deveni o matrice de corelare a unor mesaje şi
experienţe ce vin dinspre mai multe direcţii (familie, biserică, grupul informal, mass-media,
diverse cadre instituţionale etc.).