― Zău, mătuşă, sărut mîna, se plînse disperat prichindelul.

Aş vrea să vorbesc cu cineva de-a lui

Bolgîndă. N-am vrut să te necăjesc, zău...
Tic ştia uneori să ia nişte mutre şi să scoată nişte intonaţii...
― Păi de ce n-ai spus aşa? Vezi, c-a rămas golanul cel mic acasă. Trebuie să fie la fîntînă. Un jigărit cu
pantaloni roşii...
― Sărut mîna! strigă prichindelul cu un glas atît de furios că bătrîna fu cît p-aci s-asmută cîinii pe
urmele lui.
Cînd ajunse la fîntînă cireşarul îl luă de o parte pe ţîncul cu pantalonii roşii:
― Vrei să mai capeţi un nasture? Unul şi mai frumos...
― Daaa? se îndoi ţîncul. Ăla care ţi-a rămas e urît...
― Am eu altul grozav, numai să nu spui minciuni.
― Nu spun, să mor eu, numai să mai ai matale nasturii...
― Unde-i moş Beteală?
― Care Beteală?
― Şandramaua, mă, unde-i?
― Aaa! Şandramaua. Păi a plecat dinainte de cîntatul cocoşului...
― Unde-a plecat?
― Acasă la Zogreni. Că el nu vine la noi decît o dată pe an... De-amu numai la anu' mai vine.
― Mă, chiar a plecat?
― Să mor eu.
― Ia dă puţin nasturele să văd care-i mai mare. Aşa! Acum pleacă!
― Păi ai spus că-mi mai dai un nasture şi mi l-ai luat şi pe ăla pe care l-ai rupt.
― Hai, cară-te! N-auzi?
― Să-mi dai nasturele, ce crezi! Las-că te spun eu lui tata.
― De ce l-ai lăsat pe Şandramaua să plece? Îţi dădeam zece nasturi. Hai, ţine un leu şi nu mai scînci.
Cînd auzi de leu, ţîncul sări în sus ca un vrăbioi. Luă leul, îl băgă în buzunar şi abia pe urmă îi spuse
lui Tic:
― Şandramaua nu s-a dus chiar la Zogreni. Spunea că are o zi treabă la Papura.
La auzul neaşteptatei ştiri, Tic îi dădu ţîncului şi cei doi nasturi. Puştiul puse mîna pe ei şi pînă în faţa
casei nu se mai opri din goană. Înainte de a lua o hotărîre, Tic mai făcu o escală la primărie, în faţa lui moş
Plăcintă:
― Cam pe unde vine Papura, moş Plăcintă?
― Papura? Apoi de la Zogreni mai sînt vreo cinci kilometri în jos spre Văleni. Dar de-a dreptul pe potecă
îs numai vreo patru. Da' ce ai pe-acolo?
Veselia lui Tic se topi într-o secundă. Îşi închipuise că Papura e undeva pe lîngă Vultureşti.
― Am vrut numai să ştiu... Îi răspunse fără nici o tragere de inimă moşului.
Tic îşi începuse căutarea cam cu ghinion.

Ursu şi Dan nu descoperiseră nimic în cea de a doua pivniţă umedă. Singurul rezultat al explorării lor
migăloase şi îndărătnice era acela că-şi murdăriseră hainele, că li se umpluseră pantofii cu apă şi noroi. Se
duseseră la un izvor,se dezbrăcaseră aproape pînă la piele şi-şi spălaseră rufele. Tic îi găsi în timp ce se
uscau la soare.
― Aha! îi dojeni prichindelul. V-aţi amintit că sîntem în vacanţă...
― Vai de capul nostru, se jelui Ursu. Sînt tot mai sigur că nu se află nici măcar o aşchie de marmură în
ruinele astea...
Îşi povestiră pe rînd păţaniile.
― Noi mai avem de cercetat numai zidurile din partea dreaptă, spuse Dan. Sînt cîteva hrube murdare
acolo. Cred că pînă seara terminăm. E şi o intrare de piatră care, cine ştie, poate duce undeva. Am o
presimţire...
― Dac-am ajuns să ne luăm după presimţiri, îl întrerupse Ursu. Dar tu, Ticuşor, ce ai de gînd să faci?
― Eu mă duc după Şandramaua!
― Cu ce?
― Găsesc eu vreo ocazie.
― Nu vrei să ne aştepţi şi pe noi? Putem pleca împreună.
― Ce să mai pierdem timpul! spuse Tic hotărît. Plec singur! Pînă seara dau eu de Şandramaua. Şi
de-acolo, din Papura pînă-n oraş, sînt vreo zece kilometri...
― Atunci te duci direct acasă! îl îndemnă Ursu. Noi, dacă găsim ceva, trimitem telegramă. Dar nu prea
cred.
― Oare să iau rucsacul mic? întrebă Tic.