Sunteți pe pagina 1din 1

― Nu strică să-l ai cu tine. Cînd pleci?

― Acum!
― Mai stai, măcar jumătate de ceas.
Tic îşi pusese rucsacul în spate. Era gata. Ursu şi Dan îi strînseră mîinile, dorindu-i din toată inima
succes în investigaţiile sale solitare.
― Dacă se întîmplă să afli pînă diseară ceva, mai spuse în urma lui Ursu, dă o telegramă la Primărie. Să
nu găsim pe-aici vreo drăcie care să ne mai ţină degeaba o noapte.
― Nici o grijă, îi răspunse Tic.
Prichindelul se încontră rău la drum. Paşii lui mici muşcau cu sete din distanţa cea lungă. Nu bănuia
nici pe departe cîte drumuri îl mai aşteaptă, cîte necazuri, cîte ghinioane, cîte spaime, cîte supărări. Nu-şi
închipuia cît de întortocheat şi cît de greu de descîlcit era firul pe care alunecase şi ajunsese pînă la cireşari
mesajul fetei în alb.

CAPITOLUL IX

Tic mergea de aproape un ceas pe drumul care ducea spre oraş. În tot acest răstimp nu trecuse pe lîngă
el nici o ocazie. Nici măcar un drumeţ cu piciorul nu se vedea în urma lui. L-ar fi aşteptat şi s-ar fi alăturat,
pentru că în doi calea pare mai scurtă. Doar cîteva babe îi încrucişară drumul. Se apropia ora prînzului şi
duceau mîncare la cîmp. Le dăduse "bună ziua", ele îl iscodiseră apoi îi răspunseră aşa cum se obişnuia prin
părţile acelea: "bună să fie ş-a-mnetale".
Soarele îl bătea pe prichindel drept în creştet şi era o căldură! Şi nici un hodorogit de căruţă nu se auzea
în urma lui. N-avea ce face. Se opri la o fîntînă sub un stejar mare, scoase o găleată de apă, sorbi cîteva
înghiţituri şi restul şi-l turnă pe cap. Firişoare reci i se prelinseră din păr şi-i ajunseră pînă la brîu. Cu
provizia nouă de răcoreală îşi închipuia că va rezista mai uşor. Îşi iuţi paşii. Tocmai găsise o cărăruie moale
dincolo de şanţul şoselei. Ca să-i treacă timpul, începu să numere în gînd cîţi paşi face între doi stîlpi de
telegraf. Unu', doi, trei, patru, cinci, şase... Tic se opri, nu numai din numărat. Se opri de tot. În spate se
auzea un vuiet de motor şi chiar zări, departe, un nor de praf. Un camion.
Cînd norul de praf se apropie, puştiul se întristă. Se zărea nu un camion, ci o maşină mică, un
autoturism. Nici nu se gîndea să-şi încerce norocul. Cu un camion era altceva. Maşina trecu în viteză pe
lîngă el. În afară de şofer se mai afla în maşină o singură persoană. Un bărbat în cămaşă de vară cu o şapcă
albă pe cap. Cetăţeanul cu şapca întoarse capul după Tic. Dar şi prichindelul întoarse capul pentru că
auzise în spate un zgomot de căruţă. De aceea nu-şi dădu seama că maşina se oprise la vreo sută de metri de
el, lîngă nişte salcîmi, la o încrucişare de drumuri.
― Hei, flăcăule! auzi Tic o voce înaintea lui.
Omul cu şapcă se dăduse jos din maşină şi-i făcea semn cu mîna.
― "Ăsta, precis nu ştie drumul spre oraş şi vrea să-l afle de la mine", îşi zise în sinea lui "flăcăul",
îndreptîndu-se cu paşi iuţi spre maşina oprită.
― Mergi spre oraş? îl întîmpină omul cu şapca.
― Cum să vă spun... nu chiar în oraş dar pe aproape... la Zogreni. Adică de fapt în Papura.
― Ai noroc că şi noi mergem la Zogreni. Urcă-te.
Tic primi cu atîta bucurie invitaţia, că din doi paşi fu în maşină lîngă şofer.
― Nu vrei să stai lîngă mine? îl întrebă omul cu şapcă. Să mai schimbăm o vorbă, două.
Tic se mută oarecum surprins lîngă cetăţeanul cu chef de vorbă. Maşina porni cu viteză bună. Omul cu
şapcă scoase un pachet cu ţigări, îşi aprinse una, apoi întrebă din obişnuinţă:
― Fumezi? şi-i întinse pachetul.
Tic îl privi nedumerit. Omul cu şapcă începu să rîdă:
― Ha, ha, ha! Uitasem că eşti prea tînăr. Dar chiar n-ai tras nici un fum, în timpul recreaţiei, la şcoală,
în closet, sau vara la scăldat? Nu cred eu...
― Ba, am tras odată un fum, chiar la scăldat... De unde ştiţi?
― Ai tras adînc în plămîni şi te-au învăţat să zici: "A popa!" Nu? Tic îşi privi mai cu interes însoţitorul cel
guraliv. De unde ştia el atît de bine?
― Chiar aşa. Dar ce-am tuşit, mamă... Dar dumneavoastră de unde ştiţi?
― Asta-i meseria mea: să ştiu... Ia spune! Tot istoria îţi place cel mai mult? Sau geografia? Sau
amîndouă?
― Amîndouă.
― Şi mai ştii care-i al doilea vîrf din lume? Davalghiri sau Kintschindschinga?
― Godwin Austen! răspunse prompt Tic. Opt mii şase sute unsprezece metri.

S-ar putea să vă placă și