Sunteți pe pagina 1din 1

― Dacă ştiţi atîtea, de ce nu vă ocupaţi de liceul nostru sau de altele?

Sînt sigur că la dumneavoastră


nici unul n-ar trage chiulul. Şi nu i-aţi mai lăsa să mă facă puşlama... Şi vă mai garantez că ne-am
împrieteni la toartă...
― Să ştii că chiar o să încep să mă ocup...
― Chiar veniţi la noi la liceu? întrebă Tic. Avem un director grozav! Sînt sigur c-o să se bucure.
― Ştiu eu c-aveţi un director bun. O să mă ocup eu într-altfel. Ziceai că vrei să mergi la Papura, nu?
schimbă vorba omul cu şapcă cînd maşina îşi făcu intrarea în Zogreni.
― Da! răspunse Tic. Mă dau jos chiar aici. Am avut un noroc...
― Şi stai mult acolo?
― Caut pe cineva. Dacă-l găsesc, în zece minute sînt gata.
― Ce zici, Sandule? se adresă omul cu şapcă şoferului. Mergem la Papura, că de mult n-am mai trecut
pe-acolo?
― Chiar voiam să vă propun, răspunse şoferul care trăsese tot timpul cu urechea la convorbirea
pasagerilor din spate şi admirase grozav isteţimea lui Tic.
Maşina ajunse în cîteva minute în Papura. Tic se dădu jos la capătul satului şi mulţumi foarte politicos
omului cu şapcă. Acesta îi spuse parcă într-o doară, înainte de-a porni maşina:
― Dacă termini pînă-ntr-un ceas, ne găseşti în faţa primăriei. Dorinţa de a nu pierde ocazia motorizată
îl îndemnă pe
prichindel la acţiune grabnică. Întrebă pe primul om pe care-l întîlni în cale:
― Nu l-aţi văzut pe moş Grigore Beteală?
― Vrei să zici pe moş Şandramaua. Păi numai ce sosi în sat. E la văr-său, la Clondiraş. Uite în casa
aceea cu hoceagul dărîmat.
Tic alergă într-un suflet acolo. Zări pe o prispă doi moşnegi. Unul din ei slab şi prăpădit de credeai că
n-o să se mai poată scula de pe prispă în vecii vecilor. Puştiul se duse întins la el:
― Bună ziua, moş Grigorie!
Bătrînul se uită la el şi mormăi:
― Hî? Da' pe cine cauţi tu?
― Pe moş Grigorie Beteală.
― Zi, mă cîrnule, moş Şandramaua, nu te sfii. Eu îs. Şi ce vrei mătăluţă?
― E vorba de un pachet pe care l-ai lăsat matale la primărie în Vultureşti...
― Da! Şi?
― Nu mai ştiţi cine vi l-a dat?
― Cum nu! Un şofer, un sudălău... Pe-o hodoroagă cît casa...
― Îl cunoaşteţi?
― Na, că n-o să cunosc toţi oamenii din lume. Ştiu eu cine dracu-o fi... Atunci l-am văzut prima dată. Se
necăjea în mijlocul drumului că-l lăsase maşina, tocmai ca o iapă după ce-o sug mînjii. Suduia mereu şi
trosc-pleosc mi-a dat pachetul. Eu am crezut la început că-i zîrghit. Dar de ce te interesează pe mătăluţă
treaba asta? N-o fi cumva pachetul tău?
― Ba da! Şi-aş vrea să ştiu cine i l-a dat?
― Mai mult n-am ce-ţi spune...
― N-aţi observat cumva numărul maşinii?
― Nu prea cred eu, se amestecă în vorbă celălalt moşneag.
― Da de unde? Ce să am eu cu numărul maşinii? adăugă Şandramaua.
― Şi nici măcar n-avea ceva scris pe maşină?
― Stai olecuţă... Ba da! Chiar avea ceva scris, cu litere mari.
Lui Tic îi veni inima la loc. Era salvat:
― Vă mai amintiţi ce scria?
― Nu prea cred eu, interveni iarăşi celălalt moşneag. Cum să-şi amintească?
Tic era înfuriat pe intervenţiile celuilalt bătrîn. Parcă voia să-i facă în ciudă:
― Poate totuşi vă amintiţi?
― Mi-aş aminti eu dac-aş fi citit, răspunse Şandramaua. Da' vezi mătăluţă, eu carte nu ştiu. Ce-o fi fost
scris acolo?...
Prichindelul era aproape nenorocit. Mai făcu o încercare:
― Nu v-a spus dacă-i din oraş, ori poate unde lucrează?
― Ce să spună, că suduia mereu. Da' eu cred că era din oraş. Aşa părea.
Prichindelului îi veni totuşi o idee:
― Nu vă amintiţi cum înjura?
― Păi numai de anafura, grijanie, prescură, cristelniţă, soare, haram...
Tic îşi notă bine în cap înjurăturile. Erau singurele amănunte pe care i le putea da Şandramaua cu
privire la şofer.
Oare va reuşi el să descopere şoferul folosindu-se de cele cîteva înjurături memorate?

S-ar putea să vă placă și