Sunteți pe pagina 1din 3

MOROMETII

Volumul I din “Morometii” a aparut in 1955, iar al doilea in 1967, adica la mijlocul secolului al
XX-lea, cand in literatura noastra se manifesta inca modernismul, conform opiniei lui Sorin
Alexandrescu formulata in “Privind inapoi modernitatea”. Pe de alta parte, Nicolae Manolescu in
“Arca lui Noe” vorbeste de o “noua obiectivitate, mai moderna” in opera lui Marin Preda, deosebind-o
de cea a inaintasilor interbelici.
“Morometii” se incadreaza in tipul de roman realistcare trateaza tema pamantului si a taranului,
dar cu mijloacele artei moderne, cu totul diferit fata de traditionalismul interbelic.
Titlul “Morometii” aseaza tema familei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei sunt
simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. Astfel ca romanul unei familii este si
“un roman al deruralizarii satului”, o fresca a vietii rurale dinaintea si de dupa cel de-al doilea razboi
modial.
O alta tema este criza comunicarii, absenta unei comunicari reale intre Ilie Moromete si familia
sa. Tema timpului viclean, nerabdator, relatia dintre individ si istorie nuanteaza tema sociala.
Naratorul nu mai este omniscient sau omniprezent. Din punctul de vedere al perspectivei
narative, in “Morometii” este preferata focalizarea interna, centrata si pe alte personaje, dar, cel mai
des pe protagonist.
Diegeza se desfasoara pe mai multe planuri, diferite ca importanta: al familiei lui Moromete, al
lui Birica, apoi al lui Tugurlan, Botoghina si altii. Acesta actiune “plurivoca”, moderna in raport cu
naratiunea bipolara, e departe de a risipi in fragmente substanta cartii, observa Ion Balu.
Compozitia primului volum utilizeaza tehnica decupajului si accelerarea gradata a timpului
naratiunii.
Volumul este structurat pe trei parti, cu o actiune concentrata, care se desfasoara pe parcursul
verii, cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial. Prima parte, de sambata seara
pana duminica noaptea, contine scene care ilustreaza monografic viata rurala: cina, taierea salcamului,
intalnirea duminicala din poiana lui Iocan, hora s.a. Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua
saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucuresti. Partea a treia, de la seceris pana la
sfarsitul verii, se incheie cu fuga feciorilor.
Cele trei parti confera echilibru compozitiei. Fiecare parte incepe cu o prezentare de ansamblu:
masa, prispa si secerisul. Simetria compozitionala este daca de cele doua referiri la tema timpului, in
primul si in ultimul paragraf al volumului. Raportul dintre incipit si final evidentiaza drumul
insingurarii lui Moromete, in incipit eroul este inconjurat de familie, ceea ce ii confera un anumit
statut, in timp ce in final este singur si retras, cu aerul celui doborat de o lume neclara.
Impartirea pe capitole dezvaluie doua tehnici: uneori se schimba planul narativ si atunci si
atunci se face o precizare la timp, menita sa ne mentina intr-o cronologie simultana; alteori se continua
planul cu alta scena, ca in teatru. Folosirea alternativa a celor doua tehnici permite naratorului sa
inainteze in diegeza, creand in acelasi timp impresia ca sta pe loc.
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete.
Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din prima casatorie: Paraschiv, Nila si
Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea. Fii cei mari isi dispretuiesc tatal fiindca
nu stie sa transforme in bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Balosul, mai adaptat
noilor relatii capitaliste.
Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui. Moromete vanduse in
timpul secetei un pogon din lotul sotiei, promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele ei. De
teama fiilor celor mari care isi urau mama vitrega, Moromete amana indeplinirea promisiunii.
Al treilea conflict se desfasoara intre Moromete si sora lui, Guica, care si-ar fi dorit ca fratele
vaduv sa nu se mai casatoreasca pentru a doua oara. In felul acesta, ea ar fi ramas in casa fratelui, sa se
ocupe de gospodarie si de cresterea copiilor, pentru a nu ramane singura la batranete. Faptul ca
Moromete se recasatorise si ca isi construise o casa departe de gospodaria ei ii aprinsese ura impotriva
lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.
Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.
In prim plan se afla Morometii cu o familie numeroasa macinata de nemultumiri mocnite.
Taran mijlocas, Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamantul
familiei sale pentru a-l transmite apoi baietilor.
Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracter de fresca sociala:
boala lui Botoghina, revolta taranului sarac, Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea
dintre Polina si Birica, discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si autoritatilor in satul
interbelic.
Exista in primul volum al romanului “Morometii” cateva secvente narative de mare profunzime.
Scena cinei este considerata de Ovidiu Crohmalniceanu “prima schita a psihologiei
Morometilor”. Descrierea cinei se realizeaza lent prin prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei
pare a surprinde un moment din existenta familiei traditionale, condusa de un tata autoritar, dar
“semnele” din text dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina
o familie formata din copii proveniti din doua casatorii, invrajbiti din cauza averii. Asezarea in jurul
mesei sugereaza evolutia ulteioara a conflictului, iminenta destramare a familiei. Aceasta scena
functionaza ca prolepsa.
O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului, aceasta confera
tragism roamanului.
Ilie Moromete taie salcamul pentru a achita o pare din datoriile familiei, fara a vinde pamant
sau oi.
Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii, prefigureaza
destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui Moromete. Apar ciorile, ca
miste semne rau prevestitoare, iar mama, care stie sa citeasca in astfel de lucruri un curs al vremii
viitoare, cade la ganduri intunecate.
Lumea Morometilor se desacralizeaza. Odata distrus arborele sacru, axis mundi, haosul se
instaleaza treptat. Universul rural se organizeaza parca in functie de el, incat caderea lui devine
sinonima cu prabusirea lumii si inceputul alteia, mai sarace. Arborele este dublul vegetal al lui
Moromete, toate semnificatiile converg spre aceasta idee, prin tehnica prolepsei.
Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o adevarata
monografie a satului traditional: hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea
scolara, secerisul, treierisul.
Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul, care confera statul de
roman monografic. Este infatisata intr-o maniera originala (inregistrarea si acumularea de detalii ale
existentei familiale taranesti) o realitate arhetipala; miscarile, gesturile pregatirea si plecarea la camp
se integraza unui ritual stravechi. Secerisul e trait in acelasi fel de intregul sat, intr-un ceremonial
mitic specific colectivitatii arhaice.
O alta scena semnificativa este cea din poiana lui Iocan. Discutiile despre politica, nu incep
decat in prezenta lui Moromete, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza evenimentele,
iar asta o deranjeaza pe Catrina. Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: cand bea tuica la
Balosu, cand comenteaza discursurile din ziar, cand gusta fasolea la camp, etc. Are tendinta de a
domina si de a face ca lumea din jur, mai ales familia sa se miste dupa vointa lui.
Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana. Framantarile sale despre soarta
taranilor depinzand de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevate pentru firea lui
reflexiva. Personaj exponential, al carui destin exprima moartea unei lumi, “cel din urma taran”
reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si de familie. Criza satului arhaic se reflecta in
constiinta acestui personaj confruntat, tragic, cu legile impecabile ale istoriei, cu timpul nerabdator.
Limbajul prozei narative se remarca prin limpezimea, naturaletea si precizia stilului, oralitatea,
lipsa podoabelor, imbinarea stiului direct si indirect, stilul indirect liber, textul si subtextul ironic.
“Morometii” este un roman al deruralizarii satului, criza ordinii sociale reflectata in criza
valorii morala, in criza unei familii, in criza comunicarii.
“Din romanul unui destin, “Morometii” devine romanul unei colectivitati (satul) si al unei
civilizatii sanctionate”.