Una dintre personalitățile de marcă ale Comisiei Europene, malteza Helena Dalli,
Comisarul European pentru Egalitate, confirmă, indirect, că la nivelul cel mai înalt
al UE se cunosc pericolele ageismului.
În luna martie, cu Europa în plină criză COVID-19: „Egalitatea și non-discriminarea sunt
principii fundamentale ale legii drepturilor omului inclusiv în Uniunea noastră. Nicio
criză nu ne permite să abandonăm aceste principii […] Nu este loc pentru ageism în
U.E. […] Criza COVID-19 a revelat atitudini discriminatorii asupra persoanelor în
vârstă” […] Comisia Europeană se angajează să asigure că drepturile tuturor, inclusiv a
europenilor în vârstă, sunt respectate pe parcursul acestei crize și că nimeni nu va fi
lăsat în urmă […] Asta include activitatea lucrativă, măsurile sociale și de mobilitate la
nivelul U.E.”[1].
Promisiunile doamnei Dalli nu par a fi fost auzite peste tot în cadrul Uniunii. În grupul
restrâns al celor care pot decide soarta a milioane, poate a miliarde de oameni, inclusiv
la nivelul conducerii U.E., se află și cei care au declarat, deschis, fără nicio jenă, că
îmbătrânirea populației pune în pericol economia mondială, că bătrânii sunt deja prea
mulți, că sunt neproductivi, că au devenit o povară pentru societate… În final, că trebuie
luate măsuri urgente pentru „rezolvarea problemei”. Nu am să-i numesc aici. Îi
cunoașteți. Nici nu am să-i citez. Este plin internetul de spusele lor și niciunul, chiar
niciunul dintre ei, nu a negat și nu și-a retras cuvintele.
Atitudinea evident discriminatorie față de oamenii care au depășit o anumită vârstă a
renăscut, brusc, pe fondul isteriei generale cauzate de existența acestui virus
considerat, pe criterii îndoielnice, ca fiind un neiertător ucigaș în masă.
După ce le criticaseră copios înainte ca ele însele să se fi confruntat cu
epidemia, măsurile, în mare parte inumane, dar luate în numele omeniei, aplicate de un
regim cvasitotalitar cum este cel al Republicii Populare Chineze, au fost copiate pe rând
de marile democrații ale lumii.
Între aceste măsuri, și decizia izolării obligatorii a bătrânilor, socotiți a fi victimele
predilecte ale gripei rebele cu origini incerte. Putem considera, fără a greși, că niciunul,
dar absolut niciunul dintre conducătorii lumii, nu a luat în considerare consecințele
tragice, uneori similare condamnării la moarte, ale acestei izolări forțate. Pentru cineva
responsabil de soarta a milioane de semeni este o „scăpare” de neiertat. Este o
omisiune care, chiar privită cu maximă bunăvoință, nu pare a fi întâmplătoare. De ce?
Fiindcă este greu de acceptat că într-o societate care se declară democratică și cu
respect față de drepturile omului poate fi permisă izolarea obligatorie a unui important
segment al populației fără a fi pusă între paranteze democrația.
Motivația acestei acțiuni, în mare parte inumane, a fost și este susținută de înalți oficiali
răspunzători de sănătatea populației planetei cu argumente cel puțin discutabile. Dr.
Hans Henri P. Kluge, spre exemplu, directorul Regional pentru Europa în cadrul
Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), susținând izolarea bătrânilor și îndemnând
totodată ca societatea să-i protejeze, afirma la data de 2 aprilie că „Peste 95% dintre
decesele cauzate de COVID-19 sunt reprezentate de cei mai în vârstă de 60 de
ani”. Nimic nu ne oprește să-l credem pe distinsul și experimentatul medic belgian
specializat în chirurgie și obstetrică, cel care a practicat medicina de urgență în Liberia
și Somalia și care s-a ocupat până și de situația medicală din închisorile siberiene.
Nimic nu ne împiedică (în afara bunului simț și a adevărului de ne combătut al cifrelor)
să fim de acord că din cele 213.190 decese (azi 29.04 2020, ora 09.00) un număr de
202.530 (adică 95%) ar fi persoane trecute de 60 de ani.
Întâmplător sau nu, nicio statistică accesibilă publicului larg nu pare să confirme
declarația domnului Kluge. Atunci, ce sau cine să-l fi îndemnat pe oficialul O.M.S. să
facă public un asemenea ne adevăr? Cui, sau cărui scop, folosește acesta? Prin
extrapolare, apare dilema de a mai crede sau a nu mai crede în cele transmise oficial
de O.M.S.
„Cei care nu au bătrâni, să-i cumpere”, spune un inspirat proverb românesc. Noi,
îi avem, îi desconsiderăm, îi izolăm de societate și le scurtăm astfel viața!
La fel ca tinerii, bătrânii citesc, cunosc limbi străine, mânuiesc internetul, folosesc
telefoanele inteligente, discută între ei. Nu sunt niște entități amorfe, inerte, depășite de
vreme și dezinteresați de viață. Ei află că nume sonore, cu rezonanță mondială, spun
că această pandemie a fost creată artificial, că nu are o bază reală și că de fapt se
urmăresc scopuri politice obscure. Ei citesc vorbele celor care susțin că bătrânii sunt o
povară; că numărul lor a devenit un pericol pentru societatea de azi și pentru cea
viitoare; că ar trebui să apară un virus care să-i împuțineze; că ar trebui vaccinați
obligatoriu, prin lege, pentru a li se scurta viața.
Acum, brusc, a apărut un virus care se spune că îi atacă cu predilecție pe seniori, iar
un oarecare bogătaș a investit miliarde în fabricarea unui vaccin cu care ar trebui să fie
obligatoriu vaccinată întreaga omenire pentru ca el să-și recupereze banii. Și, se simt
atacați.
Nu știu cât de reale sunt aceste știri. Cât este adevăr și cât este manipulare. Dar știrile
există. Ele circulă și lucrează asupra conștientului și inconștientului bătrânilor la fel cum
îi afectează și pe tineri. Ele adună stres, nemulțumire, teamă față de viitor, incertitudine,
frustrare. Și, peste toate acestea, spunându-le că-i protejează, guvernanții îi condamnă
la izolare socială fără a-i interesa consecințele ei imediate și viitoare. De ce să-i
discriminăm?
Cei trecuți de 65 vor să fie considerați oameni, nu rebuturi ale societății şi este
firesc să fie tratați la fel ca ceilalți semeni ai lor. Nimic mai mult!
Ei, seniorii (cum îi numesc pe cei trecuți de 65 de ani atât O.M.S. cât și unii politicieni),
nu cer un tratament special. Ei vor să fie considerați oameni, nu rebuturi ale societății și
socotesc că este firesc să fie tratați la fel ca ceilalți semeni ai lor. Nimic mai mult! Pare
de ne înțeles de ce politicienii nu se gândesc că o astfel de măsură, prin care este
desconsiderată o parte a societății, provoacă un sentiment de neîncredere (cel puțin) și
în rândul celorlalte segmente de vârstă ale populației? Sau ei, politicienii, cunosc prea
bine că cei mai în vârstă, după o mai lungă experiență de viață, sunt mai greu de
manipulat și se tem pentru rezultatele din alegerile electorale?
Cei peste 65 de ani reprezintă, totuși, cam 17% din electorat. Un procent de loc de
neglijat.
fbclid=IwAR2yBs3HhRqB_fGiOJXUyv8iTd2U58yr6cP7DVLDbV_6hqo2UfneOS4ElPM