Sunteți pe pagina 1din 3

Activitate 3.1.4.

Plan de acțiune pentru integrarea copiilor cu dizabilități

Incluziunea nu este un simplu concept, aplicat doar la mediul şcolar. Din contră, problematica
incluziunii, a diversităţii, este o sursă complexă de politici, dezbateri şi acţiuni sociale. Unul
dintre dezideratele acestor politici este acela de a asigura o schimbare durabilă de mentalitate la
nivel de societate faţă de persoanele cu dizabilităţi, schimbare care să se integreze în mai larga
cerinţă a acceptării şi promovării diversităţii.

Şcoala, prin misiunea ei de instituţie formatoare de personalităţi, alături de misiunea de a


transmite elevilor informații și un bagaj solid de cunoștințe reprezintă un mediu prioritar pentru
începerea şi implementarea politicii incluzive. Să ne gândim doar la perioada pe care un copil o
petrece în şcoală. Aceste ore și ani pot fi marcaţi de segregare, de excluziune sau pot fi marcaţi
de efortul de a adapta metodele, tehnicile şi instrumentele de care dispune profesorul pentru a
facilita integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în mijlocul copiilor fără CES.

Trecând de la discuţia asupra beneficiilor educaţiei incluzive şi a locului ei în cadrul politicilor


generale privind incluziunea, este bine să accentuăm faptul că vorbim de un proces, şi nu de un
fapt. Această trecere a societăţii în general şi a şcolii în special către acceptarea diversităţii şi
educaţia incluzivă este un demers de lungă durată. Din acest motiv este important să privim şi la
mecanismele prin care acest proces este facilitat sau din contră, întâmpină rezistenţe din partea
actorilor câmpului social, politic, educaţional.

Educaţia formală, nonformală și informală transformă individul dependent de familie, de


societate, într-unul independent, care se bucură de autonomie. Valorile învăţate în şcoală şi în
familie ar trebui să îndrume omul pe tot parcursul vieţii. Un climat de armonie şi bună înţelegere
în şcoală este definitoriu. Un dezechilibru al şcolii devine o problemă la nivelul societăţii.

Elevi

Idei de activități: copilul va fi dispus să înveţe, datorită unor caracteristici cum ar fi curiozitatea,


prietenia şi va fi înclinat să valorifice ceea ce presupune învăţarea. Se poate considera că
învăţarea are loc prin parcurgerea unor stadii: manifestarea interesului, implicarea, persistarea în
pofida dificultăţilor şi incertitudinilor, comunicarea cu alţii, asumarea responsabilităţii pentru
propria învăţare.

Strategii: receptarea mesajului oral în diferite situaţii de comunicare devine realizabilă în


măsura în care elevul construieşte mesaje orale diverse, transcrie structuri din texte cunoscute,
aplică principiile ascultării active în manifestarea unui comportament comunicativ adecvat.

Resurse: ludoterapia reprezintă o tehnică prin care modalitatea naturală de expresie a copilului-


jocul- este utilizată ca modalitate terapeutică în asistența copilului cu probleme emoționale. Ea îi
permite copilului să acţioneze direct asupra lumii, la o scară redusă, jucându-se cu materiale și
obiecte alese cu grijă, sub îndrumarea adultului, copilul își scoate la lumină trăirile, emoţiile
ascunse pentru a putea fi conştientizate și înţelese. Profesorul trebuie să accepte orice ar spune
sau orice ar face copilul, căci acesta are nevoie să simtă că se poate manifesta liber și deschis
într-o atmosfera caldă, prietenoasă, nonpunitivă.

Evaluare: evaluarea şcolarilor cu CES se realizează diferenţiat faţă de ceilalţi participanţi la


lecţie prin evaluări formative şi sumative personalizate, prin itemi care să măsoare o înregistrare
minimă a progresului şcolar prin raportare la cerinţele din curriculum

Părinți

Idei de activități: părinţii trebuie să se implice în activitatea copilului în afara casei şi să-i


încurajeze şi pe ceilalţi părinţi să se alăture.

Strategii: utilizarea unor formule clare de adresare, fiind obligatoriu ca parintele sa se asigure ca


atenţia copilului este atrasa înainte de a i se transmite elementele importante privind sarcinile de
lucru

Resurse: Părinţii sunt parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre
copilul lor, ei furnizând informaţiei despre specificul dizabilităţii școlarului, precum şi date
despre contextul de dezvoltare a acestuia. Părinţii informează şi despre factorii de influenţă
negative care ar trebui evitaţi (fobii, neplăceri, stresuri, stimuli negativi, care determină
inhibarea/izolarea copiilor etc.). Ei sunt persoanele care cunosc cel mai bine copilul şi constituie
o bună sursă de consultanţă pentru cei care lucrează cu copiii lor (cadre didactice, specialişti -
medici, kinetoterapeuţi, defectologi, ergoterapeuţi etc.) şi sunt principalii susţinători ai copilului.

Evaluare: La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi, gradul de interes şi de


colaborarea a părinţilor cu școala este cel mai adesea direct proportional cu rezultatele obţinute
de copiii. Psihopedagogia modernă, centrată pe copil se bazează pe convingerea că familia este
primul educator şi cu cel mai mare potenţial de modelare. Familiile copiilor cu CES sunt adesea
responsabile de copiii lor tot restul vieţii. Toate intervenţiile ar trebui să plece de la presupunerea
că nu părinţii sunt cauza dizabilităţilor copiilor lor: se are în vedere aici riscul blamării părinţilor
pentru dizabilităţile copiilor lor.

Cadre didactice

Idei de activități: descoperirea unor noi tehnici de învăţare pentru a veni în ajutorul copiilor care
întâmpină dificultăţi; la unele activităţi se stă pe podea, se face un cerc sau două astfel încât
copiii şi educatorul/profesorul să stea împreună, ca la o masă rotundă.

Strategii: utilizarea unui sistem de recompense simbolice si sancțiuni pentru comportamentele


dezirabile si indezirabile

Resurse: profesorul planifică fiecare zi pentru a utiliza materiale diferite; implică copiii să aducă
materiale la grupă/clasă pentru activități
Evaluare: evaluare autentică: fise de observare, lucrările copiilor, asa cum sunt portofoliile.

S-ar putea să vă placă și