Sunteți pe pagina 1din 12

Design atelier – consultare Dialog Structurat cu Tinerii

Obiectiv general
Obiectivul principal al acestui atelier este de a implica tinerii în dezvoltarea dialogului structurat dintre aceștia și factorii de decizie cu
atribuții asupra politicilor incidente sectorului de tineret și nu numai, pentru a formula și fundamenta o serie de măsuri coerente de acțiune, bazate
pe nevoile și aspirațiile tinerilor, în context local, regional, național și european.

Obiective specifice
- Creșterea capacității tinerilor participanți de a analiza, structura și formula politici publice de tineret.
- Creșterea capacității tinerilor de a comunica și interacționa cu autoritățile și factorii de decizie cu atribuții asupra politicilor incidente
sectorului de tineret.

Acest atelier este conturat pentru 1 zi – 5 ore de activități efective.


Sesiunea 1
Titlul sesiunii: Introducere, cunoaștere, contextualizare, dezvoltare comunitară, Erasmus+
Durata: 120 de minute
Sesiunea vizează ca participanții:
- să se familiarizeze cu contextul și obiectivele întâlnirii;
- să se cunoască între ei, să identifice care sunt actorii prezenți în sală, care sunt resursele și ce însemnă dialog structurat.

Sesiunea vizează și conturarea răspunsurilor la întrebările 14, 15, 16 aferente Ciclului 6 al Dialogului Structurat cu Tinerii la nivel european

Timp / Metode, Materiale


Subiect / Temă Descriere
Minute Instrumente necesare
Introducere

Prezentare
facilitator Faclitatorul prezintă obiectivele întâlnirii, agenda și pe sine.

15’ Prezentare Acesta îi invită pe cei prezenți să facă un tur de sală și să își spună numele, prenumele, de unde Discuție în plen
obiective vin/pe cine reprezintă (organizație, instituție, școală etc. – dacă este cazul) și un lucru despre ei (ce
întâlnire le place, un hobby, un secret, un vis etc. – ceva la alegere).

Prezentare
participanți
Agenda întâlnirii va fi proiectată, tipărită sau scrisă pe carton și lipită în sală astfel încât toți cei
Prezentarea
5’ prezenți să aibă acces la ea.
Agendei
Timp / Metode, Materiale
Subiect / Temă Descriere
Minute Instrumente necesare
Se va prezenta Agenda întâlnirii și tematicile vizate. Se vor prezenta și intervalele orare. Se va
menționa că sesiunile sunt de 2 ore (2 sesiuni) și de 1 oră (1 sesiune), cu 2 pauze de cafea de 15
minute.
Participanții vor construi împreună harta regiunii/județului/municipiului/orașului/comunității din
care fac parte. Facilitatorul le va pune în mijlocul sălii, pe jos/pe perete, o planșă mare, din hârtie,
alcătuită din 6 sau 8 coli de flipchart lipite.

Este foarte important ca facilitatorul să modereze atent discuțiile care vor avea loc în grupul mare,
asigurându-se că nu se deviază de la subiect și că se obțin rezultatele vizate.

Participanții, împreună, vor fi invitați să deseneze conturul comunității în care trăiesc și apoi să
identifice care sunt resursele care există în comunitate în sprijinul lor, care sunt spațiile de care
beneficiază pentru a organiza întâlniri, pentru a dezvolta inițiative, pentru a-și dezvolta abilități Desen Coli de flipchart
Harta
personale și profesionale, culturale și politice etc. Scris Markere
40’ comunității în
Brainstorming Scotch hârtie
care trăiesc Vor nota cu markerul, pe rând, câte o idee, astfel încât harta resurselor disponibile să fie cât mai Dezbatere Post-it-uri
completă. În cazul în care grupul întâmpină dificultăți în a identifica resurse, facilitatorul poate
ghida discuțiile, astfel încât să reiasă tipuri de resurse ce se doresc a fi identificate: facilități de
transport, case de cultură, centre/spații pentru tineri, deschiderea și receptivitatea autorităților
locale la inițiativele tinerilor, oportunități de voluntariat, mentori etc. Atenție! Important este ca
resursele să fie identificate de tineri, nu să vină direct de la facilitator. Acest lucru se poate întâmpla
prin intermediul întrebărilor ajutătoare pe care le poate adresa facilitatorul.

După ce au conturat harta, participanților li se vor da post-it-uri pe care să noteze, în echipă, pe


câte un bilețel, răspunsurile la întrebările:
Timp / Metode, Materiale
Subiect / Temă Descriere
Minute Instrumente necesare

1. Ce oportunități și instrumente le sunt necesare tinerilor pentru a influența procesul


decizional democratic și societal ca parte a vieților lor de zi cu zi?
2. De ce fel de spații au nevoie tinerii astfel încât să-și dezvolte abilitățile personale,
culturale și politice?

Acestea vor fi amplasate și ele pe harta creată astfel încât la finalul exercițiului să existe o imagine
clară a ceea ce există și ceea ce este nevoie în comunitate pentru a implica și sprijini tinerii.
Facilitatorul îi va întreba pe cei prezenți dacă au auzit de programul Erasmus+ și dacă au
beneficiat până în prezent în vreun fel de acesta.

Se va prezenta programul Erasmus+ și oportunitățile pe care acesta le oferă tinerilor (15 de


Prezentare
minute). Document ppt -
program
Presentation -
Erasmus+ Material de sprijin – PPT - Presentation - Erasmus+ Erasmus+
Lucru în grupuri Videoproiector
Identificare de
40’ După prezentarea programului, grupul de participanți va fi împărțit în 4 grupuri mai mici, mici Coli de flipchart
soluții pentru ca echilibrate ca număr de participanți. Fiecare grup va avea ca tematică de discuție câte un subiect Prezentare Markere
programele să separat: Discuție în plen
devină mai 1. Cum ar putea programele europene dedicate tinerilor și organizațiilor de tineret să
accesibile devină mai cunoscute tinerilor?
tinerilor 2. Cum se poate construi încrederea tinerilor și actorilor din comunitate în programele
europene dedicate acestora?
3. De ce sprijin ar avea nevoie tinerii pentru a accesa oportunitățile pe care programul
Erasmus+ le pune la dispoziție lor?
Timp / Metode, Materiale
Subiect / Temă Descriere
Minute Instrumente necesare
4. De ce sprijin ar avea nevoie organizațiile și instituțiile pentru a accesa oportunitățile
pe care Erasmus+ le pune la dispoziție?

Grupurile vor avea la dispoziție 10 minute pentru discuții pe tematica alocată. Aceștia vor fi
invitați să noteze pe o coală de flipchart toate ideile.

După finalizarea celor 10 minute, câte un reprezentant al fiecărei echipe va prezenta în plen ideile
principale identificate în grup.
Pentru ca toți cei prezenți să aibă o înțelegere comună a ceea ce înseamnă procesul de Dialog
Structurat cu Tinerii, facilitatorul le va prezenta conceptul, scopul instrumentului, regulile, de cine
este gestionat un grup de Dialog Structurat, atât la nivel național, cât și la nivel european, etapele
procesului de Dialog Structurat, actorii implicați și domeniile vizate.
Anexat designului se regăsește documentul PDF DialogStructuratcuTinerii cu rol de resursă.
La finalul prezentării sau pe parcurs (cum este mai constructiv și util), facilitatorul preia întrebări
Prezentare
de clarificare de la cei prezenți.
Prezentare PDF
Opțional – în funcție de timpul rămas, se poate prezenta și Strategia Națională în domeniul politicii
20’ Dialog DialogStructurat Videoproiector
de tineret și legătura instrumentului de Dialog Structurat cu aceasta.
Structurat cuTinerii
Prezentare de sprijin pentru acest aspect: documentul PDF anexat – Strategie_Tineret

Resurse pentru facilitator (care pot fi menționate și participanților, dacă este cazul și aceștia sunt
interesați):
• Legea tinerilor nr. 350 / 2006
• Strategia națională în domeniul politicii de tineret 2015-2020:
http://mts.ro/wp-content/uploads/2016/02/Strategia-tineret-final.pdf
Timp / Metode, Materiale
Subiect / Temă Descriere
Minute Instrumente necesare
• Strategia europeană de tineret 2010-2018:
http://ec.europa.eu/youth/policy/youth_strategy/index_en.htm
• Dialogul structurat http://ec.europa.eu/youth/policy/implementation/dialogue_en.htm

Sesiunea 2
Titlul sesiunii: Consultare, World Cafe
Durata: 110 de minute
Sesiunea vizează și conturarea răspunsurilor la întrebările 1, 2, 5, 6, 9, 10, 11, 12, 13 aferente Ciclului 6 al Dialogului Structurat cu Tinerii la nivel european

Timp / Subiect/ Metode, Materiale


Descriere
Minute Temă Instrumente necesare
Înainte de a începe dezbaterile, facilitatorul prezintă celor prezenți ce urmează să se întâmple.
Prezintă metoda „Cafenea Publică” și ce înseamnă ea.

Cafeneaua publică este o metodă de dialog activ, schimb de informaţii şi găsire de soluţii
Dezbatere Coli de flichart
creative de acţiune. În general, cafeneaua publică se foloseşte atunci când vrei să supui unei
World Cafe/ Lucru în grupuri Markere
dezbateri relaxate un anume subiect, permiţând, totodată, o interacţiune mare şi relaţii
Cafenea mici Apă
apropiate între participanţi. Este şi o metodă foarte bună de consultare şi participare la luarea
110’ publică Ceai
deciziilor.
Document PDF Cafea
(Prima parte) Resursa_Cafeneau Mese
Detalii despre metodă se pot regăsi și în documentul anexat, preluat de pe nonformalii.ro –
a_publica Scaune
Document PDF Resursa_Cafeneaua_publica

Participanţii vor fi împărțiți în 5 grupe, astfel încât numărul celor prezenți să fie distribuit cât de
cât egal. Fiecare grup va sta la câte o masă (ideal rotundă). La fiecare masă se va dezbate și se
Timp / Subiect/ Metode, Materiale
Descriere
Minute Temă Instrumente necesare
vor colecta idei pe câte o tematică diferită. Subiectele de discuţie de la fiecare masă rămân
aceleaşi pe toată durata exercițiului.

Pe fiecare masă se va afla câte o coală de flipchart aferentă fiecărei întrebări principale dintre
cele vizate, astfel încât răspunsurile pentru fiecare întrebare să fie notate separat. Pentru
claritate, se poate scrie ca titlu, pe fiecare foaie, întrebarea la care se răspunde în cadrul rundei.
Astfel, procesul ulterior de centralizare și raportare se va desfășura mai ușor.

La fiecare masă unul dintre participanţi va fi „gazda” mesei. Dupa o primă rundă de discuții de
20 de minute, participanţii se mută la alte mese, unde vor dezbate tematicile meselor
respective, în timp ce gazdele rămân la mesele iniţiale pe toată durata exercițiului. Gazda
introduce nou-veniţii în conversaţie, prezentând tematica dezbaterii, şi are grijă ca dialogul să
se desfăşoare în mod logic şi constructiv. Gazda notează pe foaia de flipchart care se află la
masă toate răspunsurile participanților. Când un nou grup se alătură mesei, aceasta va prezenta
ce s-a discutat până atunci, pentru ca noul grup să poată contribui în plus.

Tematicile cafenelei sunt:

Tematica 1 – Rural vs. Urban


Se vor aborda, pe rând, 2 întrebări:
1) Ce ar trebui să se schimbe astfel încât tinerii din mediul rural să beneficieze de aceleași
oportunități ca tinerii din mediul urban?
2) Ce ar trebui schimbat astfel încât zonele rurale să devină mai atractive pentru tineri?

Acestea vor fi scrise/tipărite și se vor afla pe masă.


Timp / Subiect/ Metode, Materiale
Descriere
Minute Temă Instrumente necesare
Dacă se consideră necesar, facilitatorul poate oferi și întrebări de clarificare a tematicii, astfel
încât rezultatele să fie cât mai de ajutor și cât mai specifice. Întrebări ajutătoare pot fi:
● Ce s-ar putea face pentru ca prietenii dvs. din zona rurală să beneficieze de aceleași
oportunități pe care le aveți în oraș?
● Ce oportunități lipsesc în satele dvs., în comparație cu ceea ce au prietenii dvs. din orașe?
● Ce face / ar face zonele rurale suficient de atractive încât să doriți să locuiți acolo?
● Ce v-ar determina să locuiți într-o zonă rurală?

Tematica 2 – Educație, Rezultatele învățării și Piața Muncii


Se vor aborda, pe rând, 2 întrebări:
1) Care sunt cele mai importante competențe pe care trebuie să le dobândească tinerii din
educație, pentru a reuși pe plan personal și profesional în Europa viitorului?
2) Ce îi poate pregăti pe tineri pentru locurile de muncă ce ar putea exista în viitor?

Acestea vor fi scrise/tipărite și se vor afla pe masă.


Dacă se consideră necesar, facilitatorul poate oferi și întrebări de clarificare a tematicii, astfel
încât rezultatele să fie cât mai de ajutor și cât mai specifice. Întrebări ajutătoare pot fi:

Pentru întrebarea 1:
● Ce abilități și cunoștințe ați dori să aveți la momentul în care absolviți un ciclu de învățământ?
● Există vreo disciplină pe care nu o considerați utilă?
● Ce lucruri ați dori/dorit să studiați, dar nu aveți/ați avut ocazia, atât în școală / colegiu /
universitate, cât și în altă parte, precum un club/centru de tineret?
● Care sunt cele mai importante lucruri pe care ați dori să le învățați, dar nu aveți ocazia acum?
Timp / Subiect/ Metode, Materiale
Descriere
Minute Temă Instrumente necesare
Pentru întrebarea 2:
● Ce v-ar ajuta să vă simțiți pregătiți pentru universul profesional?
● Ce fel de sprijin ați dori să aveți atunci când sunteți în căutarea unui loc de muncă?
● Ce v-ar ajuta să deveniți mai conștienți de noile tipuri de locuri de muncă care ar putea exista
în viitor?
● Credeți că aveți abilitățile și tipul de educație potrivite pentru locurile de muncă ce vor exista în
viitor?

Tematica 3 – Media, Fake News, No Hate Speech

Se vor aborda, pe rând, 2 întrebări:


1) Ce i-ar putea ajuta pe tineri să își croiască drum prin supraîncărcarea informațională de
astăzi?
2) Cum ar putea tinerii să poarte un dialog respectuos și într-o manieră nonviolentă cu cei
care au opinii foarte diferite față de ei?

Acestea vor fi scrise/tipărite și se vor afla pe masă.


Dacă se consideră necesar, facilitatorul poate oferi și întrebări de clarificare a tematicii, astfel
încât rezultatele să fie cât mai de ajutor și cât mai specifice. Întrebări ajutătoare pot fi:
● Ce v-ar ajuta în găsirea unei surse veridice de informație?
● Ce v-ar ajuta să evaluați dacă informațiile pe care le-ați găsit sunt de încredere?
● Ce v-ar ajuta / v-ar fi ajutat să recunoașteți informații manipulate, fapte alternative, știri false,
înșelătorii?
● Ce credeți că este necesar pentru a face comunicarea din mass-media și de pe internet mai
puțin agresivă, stigmatizantă, favorizantă sau stereotipică?
Timp / Subiect/ Metode, Materiale
Descriere
Minute Temă Instrumente necesare
● Ce v-ar ajuta să purtați o conversație pașnică și civilizată cu cineva care nu este de acord cu
ceea ce spuneți?

Tematica 4 – Mediu și Dezvoltare Durabilă


Se va aborda o singură întrebare:
1) Ce rol pot juca tinerii în programele de dezvoltare durabilă și a mediului înconjurător și
cum poate fi activat acest lucru?

Aceasta va fi scrisă/tipărită și se va afla pe masă.


Dacă se consideră necesar, facilitatorul poate oferi și întrebări de clarificare a tematicii, astfel
încât rezultatele să fie cât mai de ajutor și cât mai specifice. Întrebări ajutătoare pot fi:
● Ce puteți face, în calitate de tineri, pentru a ajuta la sprijinirea schimbărilor pozitive de mediu?
● Ce v-ar determina, ca tineri, să fiți mai activi în problemele de mediu?
● Ce pot face organizațiile de tineret pentru a se implica în probleme de mediu?
● Cum puteți voi, ca tineri, să vă faceți vocea auzită atunci când guvernele sau Uniunea
Europeană iau decizii cu privire la mediul înconjurător?

Tematica 5 – Discriminare, Drepturile omului


Se vor aborda, pe rând, 2 întrebări:
1) Ce le-ar ajuta pe fetele și femeile tinere să depășească discriminarea și inegalitatea?
2) Ce ar putea fi făcut pentru a le permite tinerilor din mediile marginalizate să participe
pe deplin în societate?

Acestea vor fi scrise/tipărite și se vor afla pe masă.


Timp / Subiect/ Metode, Materiale
Descriere
Minute Temă Instrumente necesare
Dacă se consideră necesar, facilitatorul poate oferi și întrebări de clarificare a tematicii, astfel
încât rezultatele să fie cât mai de ajutor și cât mai specifice. Întrebări ajutătoare pot fi:
● Ce le-ar ajuta pe fetele și femeile tinere să se poată opune discriminării pe care o întâmpină?
● Care este ajutorul de care au nevoie fetele și femeile tinere atunci când se confruntă cu
discriminare și comportament inadecvat?
● Ce le poate feri pe fetele și femeile tinere de hărțuirea și violența din partea bărbaților?
● Cum pot fi femeile și fetele tinere pe o poziție mai egală cu bărbații?
● Ce i-ar putea face pe bărbații tineri să se opună și să oprească discriminarea femeilor?
● Ce le-ar putea face pe fetele și femeile tinere să se simtă mai în siguranță în societatea noastră?

Următoarele întrebări pot fi adresate unui anumit grup marginalizat, cum ar fi tinerii LGBTQI +
sau unor grupuri marginalizate în ansamblu.
● Cum ar putea avea (numele grupului) aceleași oportunități ca ceilalți tineri?
● Cum putem să ne asigurăm că (numele grupului) își face vocea auzită?
● Cum putem reduce discriminarea pe care o întâmpină (numele grupului)?
● Cum ar putea (numele grupului) să se simtă mai în siguranță în societatea noastră?
Sesiunea 3
Titlul sesiunii: Consultare, World Cafe – concluzii, încheierea zilei
Durata: 70 de minute
Sesiunea vizează și conturarea răspunsurilor la întrebările 1, 2, 5, 6, 9, 10, 11, 12, 13 aferente Ciclului 6 al Dialogului Structurat cu Tinerii la
nivel european

Timp / Subiect / Metode, Materiale


Descriere
Minute Temă Instrumente necesare
5’ Energizare Joc de energizare
World Cafe/ După pauză, în urma celor 5 runde din Cafeneaua publică, toți cei prezenți se vor reuni în plen.
Cafenea „Gazda” fiecărei mese va prezenta rezultatele discuțiilor de la masă și, împreună cu grupul, vor
Discuție în plen
45’ publică alege aspectele pe care este important să se pună accent în demersurile lor, ca tineri.
Prezentare

(Concluzii) În prezentare se pot pune întrebări de clarificare din partea celor prezenți.
Participanții vor fi rugați de către facilitator ca timp de 7 minute să reflecteze la activitățile la care
au luat parte și la informațiile noi pe care le-au aflat. Fiecare participant va fi invitat să scrie pe o
coală de hârtie 3 pași pe care și-i propune să îi parcurgă în următoarea perioadă pentru a face o
schimbare în comunitatea/contextul în care sunt. Coli de hârtie
Reflecție Pixuri
20’ Încheierea Zilei Ca încheiere, se va face un tur de sală. Fiecare participant va fi rugat să spună un cuvânt care
Discuție în plen Coli de Flipchart
descrie cel mai bine experiența prin care a trecut și un pas din cei 3 scriși pe foaie. Este important
Markere
ca facilitatorul să noteze pașii spuși de fiecare participant pe o coală de flipchart.

La final, participanții vor primi formularele de evaluare a sesiunii de consultare și link-ul către
chestionarul online de consultare și vor fi rugați să le completeze înainte să plece.

S-ar putea să vă placă și