SOREA ALIN

AMG 1F

FEBRA
Febra (pirexia) este unul din cele mai frecvente simptome și reprezintă
creșterea temperaturii corpului în condiții de repaus, prin creșterea nivelului
funcțional al centrului de reglare a temperaturii din hipotalamus ca urmare a
eliberării pirogenilor din celulele endoteliale și macrofage.
Febra este un mecanism fiziologic ce are efecte benefice în lupta împotriva
infecției. Aceasta apare ca o reacție nespecifică a organismului, inhibă creșterea și
dezvoltarea microorganismelor, iar funcția imunologică a organismului este
intensificată.

Cauze
Cauzele aparitiei febrei pot fi de mai multe feluri:

Infecții:
 infecții virale;
 infecții bacteriene;
 infecții parazitare;
 abcese abdominale;
 infecții de cateter;
 cytomegalovirus;
 endocardită;
 pericardită;
 HIV;
 osteomielită;
 sinuzită;
 infecții ale plăgii.

Neoplazii:
 cancer de colon;
 cancer hepatic;
 leucemie;
 limfom.
 Alte posibile cauze:
 hepatopatie alcoolică;
 AVC (accident vascular cerebral);
 ciroză;
 febră indusă de diverse medicamente;
 boli endocrine - crize de feomocrocitom, criză tireotoxică;
 febră periodică;
 embolie pulmonară;
 tulburări de termoreglare.

Mecanism fiziopatologic
În producerea febrei intervin pirogenii, factori declanșatori care după
origine pot fi endogeni sau exogeni.

Pirogenii endogeni sunt produși în organism ca răspuns la inflamații, infecții

sau neoplasme.Sunt polipeptide reglatoare produse de o mare varietate de celule
nucleate, incluse în termenul de citokine.

Pirogenii exogeni sunt microorganisme si pot fi reprezentate de:

 endo sau exotoxine;
 fragmente rezultate din degradarea bacteriilor (lipopolizaharide);
 viruși;
 medicamente;
 substanțe chimice.

Pirogenii exogeni sunt preluați de macrofage, produc activarea lor și

formează pirogeni endogeni, în special citokine. Citokinele ce induc febră rezultă
din activarea macrofagului și fibroblastului. Ele acționează pe cale sanguină
asupra centrului termoreglator din hipotalamus, stimulează și sinteza proteinelor
de fază acută din ficat.
Pirogenii exogeni pot acționa direct pe celulele Kupffer, de unde se transmit
semnale prin fibre vagale aferente la nucleul solitar, lângă un grup de celule
noradrenergice de unde se proiectează prin căi noradrenergice la aria preoptică.
Noradrenalina eliberată va declanșa producerea de prostaglandine și apariția
febrei.
 Pragul de reglaj hipotalamic începe să coboare când dispar citokinele
generatoare de febră sau se administrează substanțe cu efecte inhibitorii pe
producția locală de prostaglandine (aspirină).
În cazul traumatismelor craniocerebrale și a hemoragiilor intracraniene se
produce febra neurogenă, caracterizată prin:

 rezistență la antipiretice;
 ascensiuni termice foarte mari;
 nu este însoțită de transpirație.

Tipuri de febră
 Febra intermitentă este un tip de febră în care temperatura revine la
valoarea normală cel puțin o dată pe zi și apare în septicemie și endocardită
bacteriană.
 Febra remitentă prezintă o diferență de câteva grade între temperatura
matinală și cea vesperală. Nu revine la normal în cursul zilei. Este asociată cu
infecții ale tractului respirator superior, infecții cu legionella sau mycoplasma.
 Febra continuă prezintă variații foarte mici, în general sub un grad. Apare în
pneumonia pneumococică, febră tifoidă.
 Febra recurentă este cea în care sunt prezente mai multe episoade de
febră cu durata de câteva zile, urmate de una sau mai multe zile de afebrilitate.
Apare în tuberculoză, boala Lyme, infecții fungice, malarie.

Manifestări clinice
Manifestările fiziologice ce survin în timpul febrei pot fi împărțite în 4 perioade
succesive:

 prima perioadă sau perioada prodromala de latență durează până la

creșterea minimă a temperaturii; sunt prezente anumite simptome nespecifice
precum cefaleea, oboseala.
 a doua perioadă sau perioada de instalare a frisonului termic este perioada
în care apare senzația generală de frig, deși temperatura corpului crește; se
produce vasoconstricție și excitarea receptorilor de frig, iar senzația generală
de frig se suprapune cu introducerea pirogenului în circulație;
 a treia perioadă sau perioada de stare corespunde perioadei febrile
propriu-zisă; are loc vasodilatația, iar pielea devine roșie și caldă; aceasta este
perioada de stabilire a noului nivel termogenetic.
 a patra perioadă sau perioada de declin se caracterizează prin debutul
transpirației cu ajutorul căreia se pierde căldură; predomină procesul de
termoliză; această perioadă nu se manifestă întotdeauna, transpirația poate
lipsi, temperatura crescând constant.

Există manifestări clinice comune precum anorexie, astenie. Acestora li se poate

adăuga:

 dezechilibrul hidroelectrolitic prin transpirații în perioada de declin;

 scădere ponderală prin hipercatabolism;
 scăderea secrețiile digestive;
 acidoză metabolică;
 imunodepresie la temperaturi foarte mari;
 apariția edemului cerebral prin vasodilatație și hipoxie urmată de cefalee;
 creșterea frecvenței cardiace cu 15 bătăi la creșterea temperaturii cu 1°C;
 apariția extrasistolelor;
 creșterea debitului cardiac.

Diagnostic și tratament
Febra apare de obicei ca o manifestare a unei boli și primul pas important
în stabilirea tratamentului este determinarea cauzei acesteia. Febra de cauză
infecțioasă necesită tratament cu antibiotice, pe când febra de cauză
neinfecțioasă poate fi tratată simptomatic.
Câteodată este dificilă stabilirea cauzei febrei. Febra de etiologie
necunoscută este definită ca fiind creșterea temperaturii la minim 38. 3 °C pentru
o perioada de minim 3 săptămâni. Deoarece febra apare ca simptom al unei
afecțiuni, este necesar tratamentul cauzei primare. Modificarea temperaturii
mediului înconjurător asigură transferul căldurii în afara corpului. O baie cu apă
rece sau o soluție de alcool poate fi folosită pentru a accelera pierderea căldurii
prin evaporare.
 Hidratarea adecvată și cantități suficiente de carbohidrați sunt necesare
pentru a susține starea hipermetabolică a organismului.
Medicamentele antipiretice, precum aspirina și ibuprofenul, se utilizează
pentru a ușura disconfortul creat de febră și pentru a proteja creierul de creșterile
extreme ale temperaturii corpului. Aceste medicamente acționează la nivelul
hipotalamusului prin blocarea activității ciclooxigenazei, o enzimă ce participă la
conversia acidului arahidonic în prostaglandina E2.

Antitermicele
Indicația majoră pentru inițierea terapiei antitermice este reprezentată de
creșterea temperaturii peste 38,3°C.

Acetaminofen
Administrarea acetaminofenului în doze de 10-15 mg/kg, pe cale orală, o
dată la 4 sau 6 ore, se consideră a fi sigură și eficace. În mod normal, debutul
acțiunii acestuia are loc la 30-60 minute de la administrare. La aproximativ 80%
dintre copii, în acest interval de timp după administrare, are loc scăderea
temperaturii.
La dozele recomandate, acetaminofenul prezintă foarte rar hepatotoxicitate, însă
în cazul unui supradozaj cronic poate să apară hepatita indusă de acesta.

Ibuprofen
Utilizarea ibuprofenului pentru a reduce febra a devenit frecventă în
practica medicală ca urmare a efectelor de durată ale acestuia în scăderea
temperaturii corporale. O doză de ibuprofen de 10 mg/kg, administrată oral, este
cel puțin la fel de eficientă precum o doză de acetaminofen de 15 mg/kg.
Studiile de specialitate au semnalat ca factori importanți în determinarea
eficacității antitermicelor vârsta copilului și înălțimea febrei.
Ca și alte AINS (antiinflamatoare non-steroidiene), ibuprofenul poate avea
reacții adverse precum:

 gastrită;
 ulcer gastric;
 ulcer duodenal;
 ulcer esofagian.
 De asemenea, s-au înregistrat numeroase cazuri de insuficiență renală în
urma administrării de ibuprofen ca urmare a nefrotoxicității acestuia. Copiii cu risc
de nefrotoxicitate prezintă:

 deshidratare;
 boli cardiovasculare;
 boli renale preexistente;
 folosirea concomitentă a altor agenți nefrotoxici.

Febra la copii
La copiii mai mici de 3 luni, o creștere moderată a temperaturii, 38 °C la
nivel rectal, poate indica o infecție gravă ce necesită tratament imediat. Febra
fără o cauză evidentă este întâlnită la sugari și copiii mici și reprezintă o cauză
frecventă de prezentare în serviciile de urgență.

Cele mai frecvente cauze ale febrei la copii sunt:

- infecțiile respiratorii
- infecțiile renale
- infecțiile gastrointestinale
- infecțiile ale sistemului nervos central.

Bacteremia și meningita pot fi de asemenea prezente și trebuie excluse ca

diagnostic. Sugarii și copiii mici pot fi incluși în două clase de risc, scăzut și înalt, în
funcție de probabilitatea de a manifesta o infecție ce se poate agrava
către bacteriemie sau meningită.
Sugarii se consideră a fi cu risc scăzut dacă au fost născuți la termen și externați
alături de mamă fără alte complicații și fără spitalizări pe parcurs sau terapii
antimicrobiene. Leucograma și examenul urinei sunt indicate pentru a confirma
riscul scăzut.

Semne de risc înalt: - letargie;

- alimentație necorespunzătoare;
- hipoventilație;
- ischemie tisulară;
- cianoză.
Febra la vârstnici
La persoanele în vârstă, chiar și cele mai mici modificări ale temperaturii
pot indica o infecție severă. Acest lucru se întâmplă deoarece bătrânii prezintă o
temperatură bazală mai scăzută și chiar dacă aceasta crește din cauza  infecției,
există posibilitatea să nu se atingă un nivel înalt ce ar putea echivala cu febra.
Temperatura normală a corpului și variația circadiană a acesteia este
modificată în cazul persoanelor în vârstă. Studiile au arătat faptul că bătrânii
prezintă un nivel mai scăzut al temperaturii bazale comparativ cu tinerii
(aproximativ 36,4°C). Febra la bătrâni este definită ca fiind o creștere a
temperaturii de cel puțin 1,1°C peste valorile de referință.
Când este prezentă febra, de obicei indică o infecție gravă, cauzată de cele
mai multe ori de către o bacterie. Absența febrei poate amâna diagnosticul și
inițierea tratamentului antimicrobian.

Semnele prezenței unei infecții în organism:

 modificările inexplicabile ale capacității funcționale

 slăbirea statusului mental
 durerea musculară
 scăderea ponderală.

O altă cauză ce poate amâna recunoașterea febrei la bătrâni este

măsurarea eronată a temperaturii. Temperatura orală rămâne cea mai folosită
tehnică de determinare a acesteia, însă anumite studii au demonstrat că
temperatura măsurată la nivel rectal și la nivelul membranei timpanului este mult
mai exactă în a detecta febra la bătrâni.