Eden Bradley

Placeri Întunecate

După un roman de debut foarte reuşit,

Eden Bradley se întoarce cu trei povestiri care
explorează tărâmul întunecat al plăcerii.
Senzual şi misterios, noul volum seduce la
fiecare pagină. Fiţi gata să pătrundeţi într-o
lume a provocărilor! Trei femei sunt aproape de
extaz şi vor ajunge dincolo de limite. În
Lanţurile iubirii, un cuplu ar face orice să-şi
salveze căsnicia şi e dispus să încerce şi eficienţa
perversiunii. În Vizuina, o femeie gata de sex
sălbatic răspunde la un anunţ de la mica
publicitate, dar găseşte ce nu se aşteaptă. În
Dragoste şi disciplină, o jurnalistă se duce să
intervieveze un adept al plăcerilor extreme, dar
se trezeşte atrasă de dorinţele unui necunoscut
frumos şi descoperă ce nu ştia despre ea însăşi.

Coperta: Gabi DUMITRU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale
A României BRADLEY, EDEN
Plăceri întunecate/Eden Bradley;
 Trad: Ştefania Andronescu.
Bucureşti: Nemira Publishing House, 2011
I. Andronescu, Ştefania (trad.)
Eden Bradley
THE DARKER SIDE OF PLEASURE
© 2007 by Eden Bradley
© Nemira, 2011
Redactor: Dana IONESCU

În amintirea lui David, fratele meu mai mare,

din al cărui cântec Love Discipline m-am
inspirat pentru una dintre poveştile din această
carte şi care, sunt sigură, ar fi fost mândru de
mine.

MULŢUMIRI
Îi mulţumesc Laurei Bacchi, primul meu
mentor în ale literaturii, de la care am avut atât
de mult de învăţat. Le mulţumesc, de asemenea,
amicilor cu care puneam ţara la cale: Jax
Cassidy, Gemma Halliday, Lacy Danes, Crystal
Jordan, Emma Petersen şi Eva Gale. Mulţumiri
şi prietenei mele dragi, Desiree Nauman,
întotdeauna plină de idei minunate şi care are
toate datele să devină scriitoare.
Şi, mai ales, îţi mulţumesc ţie, B, pentru că m-
ai susţinut mereu şi ai avut încredere în mine.
Fără tine, n-aş fi reuşit!

EDEN
BRADLEY

PLĂCERI
ÎNTUNECATE

Traducere din limba engleză

Ştefania Andronescu
NEMIRA
 LANŢURILE IUBIRII
1

Bondaj. Cuvântul a răsunat în creierul lui

Jillian şi un fior i-a străbătut tot trupul,
electrizându-l.
Avea stomacul strâns de când se urcase în
BMW-ul ei tip sport şi apăsase pedala de
acceleraţie, după o zi nesfârşită la serviciu. Apoi a
stat şi s-a uitat la locul ăla modern, din sticlă şi
lemn de sequoia, pe care soţul ei îl crease special
pentru ei doi, cu şase ani în urmă, imediat după
ce se căsătoriseră şi se mutaseră în Seattle.
A respirat adânc şi a încercat să-şi desprindă
mâinile care strângeau convulsiv volanul. Seara
asta era seara cea mare. Când ea şi Cameron o să
încerce să-şi salveze căsnicia.
A frânat brusc în parcare şi când a coborât şi-a
înşfăcat geanta şi punguţa cea roz, în care era
lenjeria nouă, cumpărată anume pentru această
ocazie. Cameron avea dreptate. Trecuse o
eternitate de când nu mai purtase ceva special
pentru el. La naiba, erau luni întregi de când
dormea singură în camera de oaspeţi. Şi asta nu
din cauza lui. Era clar vina ei şi o ştia prea bine.
Numai că la un moment dat nu mai suportase să
fie atât de aproape de el şi, totuşi, să simtă
întinderea de gheaţă dintre ei. O durea prea tare.
Când a deschis uşa din faţă, zăngănitul cheilor
i-a reverberat în toată fiinţa şi a simţit cum nervii
i se izbesc unul de altul, făcând un zgomot la fel
de puternic.
— Cam? Ai ajuns?
Niciun răspuns. A scos un oftat de uşurare.
Avea nevoie de un răgaz să se pregătească. Nu
doar fizic, ci mai ales psihic, chiar dacă trecuse o
săptămână de când discutaseră despre asta. De
fapt, poate că avusese prea mult timp la
dispoziţie ca să se gândească… Era specialistă în a
despica firul în patru în orice situaţie. Şi-a trântit
geanta pe parchetul din lemn dur, a înşfăcat
punguţa cu lenjeria nouă şi a luat-o înainte pe
hol.
I se părea aproape un ritual să-şi scoată
hainele în dormitorul care plutea în
semiîntuneric. În casă era linişte. Lumina moale
a înserării se strecura prin hârtia japoneză care
tapeta ferestrele uriaşe. Aerul mirosea a el, a
parfumul lui, toată încăperea îi dădea o senzaţie
de intimitate, era locul în care se culcaseră
împreună atâta vreme, până la momentul în care
ea se mutase în camera de oaspeţi, cu câteva luni
în urmă. Dar înainte de asta nu mai făcuseră
dragoste de foarte mult timp. Şi în acele rare
ocazii când se întâmplase, ea ajunsese să se simtă
ciudat, de parcă n-ar fi luat cu totul parte la actul
sexual, de parcă n-ar fi fost pe deplin prezentă în
propriul ei trup, de parcă ar fi privit totul de
undeva din afară. Iar în seară aia se presupune că
o să facă ceva ca să schimbe situaţia. Numai
gândindu-se, a simţit că i se strânge stomacul.
A intrat în baia din faianţă, a dat drumul la apa
fierbinte şi s-a lăsat în voia ei, sperând că o s-o
detensioneze. La urma urmei, era vorba de
propriul ei soţ. A închis ochii, mişcându-se sub
jetul de apă care-i aluneca pe corp şi a încercat
să-şi îndrepte gândurile pe un drum mai puţin
întunecat.
Cameron. Era atât de tânăr când se
cunoscuseră, avea doar 21 de ani. Ea, în schimb,
era deja o doamnă de 25 de ani… Dar el era atât
de matur pentru vârsta lui, atât de serios şi demn
de încredere! Şi existase întotdeauna în fiinţa lui
o latură întunecată care-l făcea să pară mult mai
mare. Poate din cauza tatuajului de pe bicepşi, un
cerc sinuos într-un desen negru, tribal. Tribul
Maori, îi spusese el. Ei îi plăcea la nebunie. Îi
plăcea corpul lui înalt, atletic, musculos.
Dumnezeule, Cam avea cei mai tari muşchi
abdominali din câţi văzuse ea la vreo fiinţă
umană. Îi plăcea cum îi intră în ochi părul negru
şi drept, îi plăceau până şi ochelarii cu rame
închise la culoare, pe care-i purta când citea.
De fapt, aşa îl văzuse Jillian pentru prima dată,
la cursul de literatură engleză, la facultate. Era
absorbit într-o carte şi s-a uitat la ea atunci când
i-a întins un pix. I-a simţit ochii cenuşii
cercetând-o – avea nişte ochi pe care orice femeie
i-ar fi putut invidia, umbriţi de gene lungi şi
negre. Ochii tulburători, cu sclipiri aproape
înspăimântătoare şi expresia serioasă de pe
chipul lui aspru contrastau izbitor cu gura
senzuală şi apetisantă.
Încă mai purta ochelarii ăia. Chiar şi acum,
după tot ce trăiseră împreună, încă mai simţea un
fior ori de câte ori îl vedea cu ei. Asta, dacă venea
în pat, să citească, destul de devreme cât s-o
găsească trează, pe când încă dormeau
împreună…
Dar n-avea de gând să se lase acum pradă
amintirilor. Astă-seară trebuia să se pregătească
pentru un nou început, nu să scormonească răni
vechi.
A închis robinetul, a păşit pe faianţa rece şi a
început să-şi întindă pe corp loţiunea parfumată.
Lui Cameron îi plăcea aroma de vanilie, îi spunea
că-i face poftă să-i lingă încet tot trupul. A avut o
tresărire neaşteptată între coapse, când s-a
gândit…
Şi-a pus halatul de mătase verde pe umeri şi s-
a dus să scoată din pungă lenjeria cea nouă.
Sutienul era din dantelă neagră, cu jumătate de
cupă şi de-abia îi acoperea sânii. Iar chiloţii tanga
erau mai degrabă un susur firav, tot din dantelă.
Se simţea sexy, a recunoscut în timp ce se admira
în oglinda uriaşă a dulapului. La 33 de ani, arăta
încă bine, deşi sânii şi coapsele i se mai lăsaseră,
nu mai erau ca în urmă cu opt ani, când îl
cunoscuse pe Cam.
Mai bine nu te gândi la asta acum!
Şi-a strâns cu mâinile părul lung şi blond, s-a
privit şi pe urmă a hotărât să-l lase pe spate
pentru că lui Cam îi plăcea mai mult aşa.
Când şi-a întins pe picior dresul negru, totul a
început să i se pară un ritual, un fel de pregătire
cu totul specială. Fără să ştie de ce, a simţit un
fior de dorinţă răscolindu-i trupul. Iar când s-a
încălţat cu cizmele negre, imposibil de înalte, pe
care Cam insistase să le cumpere, sentimentul s-a
accentuat. Şi-a dat seama brusc că face toate
astea pentru el, dar că, în acelaşi timp, răspunde
şi unei nevoi ale ei. Să-i faci celuilalt plăcere, ca
să te simţi întreg.
Era o noutate pentru ea. Se închisese în ea
însăşi de atât timp, cufundându-se în propria
nefericire, că uitase cum e să privească în jur.
Uitase cum e să-şi privească soţul.
Când Cam îi sugerase să încerce să se
regăsească prin sex, se împotrivise. I se păruse
cam frivol. S-a gândit că e egoist şi ridicol. Dar
încet, încet el i-a amintit că sexul înseamnă
intimitate şi că bondajul este cea mai simplă
formă de încredere reciprocă. I-a luat ceva vreme
să digere toate astea şi pe urmă şi-a dat seama că
există un sâmbure de adevăr în tot ce spunea el.
Şi că trebuie să încerce să facă ceva, orice, înainte
ca prăpastia dintre ei să se adâncească. Seara asta
avea să fie un adevărat test.
Şi-a ridicat ciorapii, trecându-şi degetele prin
cârlionţii aurii dintre coapse. Zona e atât de
sensibilă, că sângele a năvălit imediat şi a trebuit
să-şi prindă moviliţa în palmă şi să apese ca să-şi
stăpânească dorinţa. Era ciudat! Cum să fie atât
de sensibilă şi să reacţioneze aşa de rapid, când,
de aproape un an, fusese departe de toate astea?!
Zgomotul puternic al maşinii Harley a soţului
ei, care ajunsese în parcare, a făcut-o să-şi vină în
simţiri. A sosit Cam!
A aruncat o ultimă privire disperată spre
oglindă, apoi şi-a umezit buzele cu puţin gloss,
fără să-şi poată stăpâni tremurul mâinii. Era
pregătită pentru el.
Cel puţin aşa credea. Tremura de teamă şi de
nerăbdare în timp ce-i auzea paşii apropiindu-se.
A deschis uşa cu o mişcare delicată şi iată-l! Soţul
ei în persoană. Arăta atât de bine, cum stătea
acolo în dreptul uşii, că nu şi-a putut reprima un
zâmbet.
Iar el i-a răspuns.
— Parcă încep s-o recunosc pe Jillian de pe
timpuri, îmi place la nebunie când zâmbeşti aşa.
Mă bucur că te-ai pregătit…
— Da.
Şi-a înclinat capul, într-un acces de timiditate.
El a traversat camera, a luat-o de mijloc şi-a
lăsat mâinile să-i alunece pe corpul ei şi apoi a
urcat încet spre sâni.
— Eşti foarte frumoasă.
Vorbele lui au excitat-o puţin, dar tot nu
îndrăznea să-l privească. El i-a ridicat încet
bărbia cu degetele. Ea s-a gândit că ar vrea să-i
mai spună ceva, dar Cam s-a aplecat şi a sărutat-
o direct. Gura lui atât de senzuală a acoperit-o pe-
a ei, iar în clipa în care el şi-a deschis buzele, a
simţit gust de mentă şi apoi aroma dulceagă de
whisky. Aşadar şi el era emoţionat. Brusc i-a
venit să plângă. De-asta îl evitase atâta vreme şi
nu se mai culcase lângă el, de-asta îi ocolise
trupul puternic şi fierbinte.
Cam s-a desprins din îmbrăţişare şi a întrebat-
o simplu:
— Eşti gata?
Stomacul i s-a strâns din nou, dar a dat din cap
în semn că da.
— Da, sunt, dar ce vrei să faci… Adică ce se va
întâmpla de fapt?
— Am tot vorbit despre asta. Dacă vrei să
meargă, trebuie să ai încredere în mine, să te laşi
în mâinile mele. Asta e tot. Trebuie să învăţăm să
avem iar încredere unul în celălalt. Ţii minte
cuvintele de siguranţă?
— Da. „Galben” pentru „ia-o mai încet” şi
„roşu” pentru „opreşte-te”.
— Perfect.
Bărbatul s-a dat un pas în spate şi i-a cercetat
corpul. Ştia că arată bine îmbrăcată în lenjeria
aia, aşa că privirile lui n-au deranjat-o. L-a
urmărit şi a văzut cum ochii i se aprind încet de
dorinţă. El şi-a pus mâinile în şold şi-a umezit
buzele cu limba şi i-a făcut semn spre pat, cu
bărbia.
— Stai jos!
Ea l-a privit o secundă. Nu îi cunoştea tonul
ăsta sigur şi poruncitor. Nu suna aspru, dar avea
ceva care îi spunea că trebuie să se supună. Un
fior de plăcere i-a străbătut şira spinării.
— Acum!
O altă poruncă. De data asta a vorbit încet şi la
fel de imperativ. A simţit dintr-odată un val de
căldură între coapse. S-a aşezat.
Cam a străbătut încet camera, privind-o din
toate unghiurile şi într-un târziu i-a spus:
— Acum scoate-ţi sutienul!
Ea s-a supus imediat, iar sânii au ţâşnit din
cupele de dantelă. Îi simţea rotunzi, delicaţi şi
dornici de atingeri. Era un sentiment care n-o
mai încercase de multă vreme. A şocat-o gândul
că toate reacţiile astea au apărut numai când îi
auzise tonul. Se străduia din greu să nu se
gândească.
Cam a venit spre ea şi i-a mângâiat sânii cu
vârfurile degetelor, apoi le-a urmărit uşor forma,
de-a lungul aureolelor. Sfârcurile i s-au întărit
brusc. Dar el nu le-a atins.
L-a privit şi a văzut că zâmbeşte, cu un colţ al
gurii înălţat seducător. Era atât de sexy!
A făcut din nou un pas în spate şi a început să-
şi desfacă nasturii de la cămaşă. Întotdeauna îi
plăcuse corpul lui gol. Avea torsul atletic şi pe
piept câteva smocuri de păr negru, care coborau
spre muşchii abdominali atât de bine clădiţi.
Avea corp de baschetbalist, cu o înălţime de
peste 1,80 metri, cu umeri laţi şi muşchi perfecţi.
Pantalonii negri îi picau bine pe şolduri şi Jillian
a observat că era deja excitat, stofa de lână fină
mascându-i cu greu erecţia.
S-a frecat puţin de marginea patului şi a simţit
cum firişorul de dantelă de la chiloţi i se
umezeşte.
— Astă-seară o să te rog să faci pentru mine
lucruri pe care nu le-ai mai făcut niciodată. Eşti
pregătită, Jillian?
Asta se întreba şi ea. Instinctiv simţea nevoia
să fugă, să scape din toată povestea. Era un om
puternic şi căreia-i plăcea să aibă totul sub
control. Dar corpul deja n-o mai asculta. Şi totuşi,
atât de simplu să fie? Ştia prea bine ce crede Cam
despre bondaj. Totul ţine de încredere, încredere
absolută în celălalt, altfel, n-are cum să meargă.
El o vedea ca pe o cale de a se redescoperi unul pe
celălalt. Fără să ştie foarte clar de ce, ea avea
dubii…
— Deci eşti gata? A repetat Cam.
Vocea lui suna cu totul altfel astă-seară. El
însuşi era cu totul altfel. Sigur pe el. Dominator.
Şi, totuşi, era Cam… Era în stare de asta. O s-o
facă pentru el. Sau pentru ei. Iar, după reacţia
propriului corp şi pentru ea însăşi…
— Da, sunt gata.
 El s-a îndreptat spre suportul de CD-uri, a ales
unul de undeva din vârf şi l-a pus în CD-player. A
recunoscut imediat formaţia Enigma cu sunetul
ei straniu, hipnotic. L-a privit cum aprinde două
lumânări din suportul înalt. În încăpere s-a
răspândit un parfum delicat şi exotic de mosc, iar
lumina caldă a lumânărilor şi lucirea moale a
asfinţitului creau o atmosferă care mustea de
senzualitate şi erotism.
Cam s-a aplecat şi a luat dintr-un sertar o rolă
cu sfoară neagră. Jillian nu înţelegea de unde a
scos-o, habar n-avea că există acolo. De fapt, prea
puţin îi păsa… Dar gândul că o s-o folosească pe
corpul ei îi punea creierul pe jar. Un amestec de
spaimă şi plăcere îi inunda trupul în valuri de
dorinţă şi excitare cărora nu le putea ţine piept.
A venit spre ea, în timp ce muzica umplea
camera şi şi-a pus mâinile pe umerii ei. A stat aşa
o clipă, apoi a coborât spre gât cu atingeri
delicate, a mângâiat-o încet, alunecând uşor de-a
lungul braţelor spre încheieturi. Cu blândeţe, le-a
adus laolaltă şi le-a strâns cu o mână puternică,
apoi le-a ridicat deasupra capului ei. Jillian a
tremurat, simţindu-se vulnerabilă.
— Cam?
— Nu te teme!
Vocea lui moale a sunat liniştitor, dar nu i-a
eliberat braţele. Cu cealaltă mână a început să-i
mângâie din nou sânii şi Jillian a simţit cum
corpul ei răspunde atingerilor lui, iar pulsul i-o ia
razna. Degetele lui blânde i-au făcut sânii să se
întărească şi sfârcurile să-i zvâcnească dureros.
Iar când, într-un târziu, i-a atins uşor cu vârful
degetului unul dintre sfârcurile învârtoşate de
dorinţă, n-a mai rezistat şi s-a apropiat de el.
— Nu te grăbi, Jillian, i-a zis el amuzat.
Ea a gemut încet. El a răsplătit-o strângându-i
cu putere sfârcul între degete. A durut-o, dar i-a
plăcut. De fapt, era exact ce-şi dorea. Sexul a
început să-i tresară şi şi-a strâns picioarele.
— Întinde-te, i-a cerut Cam.
— De ce? Ce vrei să-mi faci…
— Şşş! Fără întrebări! Astă-seară eşti a mea.
Lasă-te în mâinile mele.
Da. Asta îşi dorea. Şi nu numai pentru că urma
planul. Doar că acum, dacă tot începuseră, simţea
că, deşi îi e puţin frică, o să-i placă. Sau poate că
tocmai teama o atrăgea.
S-a întins pe pat.
Când Cam a venit deasupra ei cu sfoara
pregătită în mână, a început să tremure. De
nevoie şi de dorinţă. Nu mai trăise niciodată aşa
ceva. Privindu-l în lumina slabă din încăpere şi-a
dat seama brusc că în viaţa ei nu-şi dorise ceva
mai mult ca acum. Să se abandoneze. Să uite de
ea. Era exact ce-i trebuia. Şi, totuşi, în acelaşi
timp, raţiunea se împotrivea. Cum e posibil să-şi
dorească asta? Nu cumva e o dovadă de
slăbiciune?
El s-a aplecat şi a sărutat-o tandru, apoi i-a
prins buza de jos cu dinţii lui albi şi puternici şi a
muşcat-o. A durut puţin.
— Eşti a mea, Jillian. Spune-mi-o!
Un fior de spaimă şi dorinţă nesfârşită i-a
străbătut toată fiinţa. Şi a înţeles că după seara
asta n-o să mai fie niciodată la fel.
— Da, Cam, sunt a ta.
El i-a zâmbit.
— Foarte bine. Acum vreau să rămâi aşa, să nu
te clinteşti. Vreau să mă joc puţin cu tine înainte
să te leg.
Înainte să te leg! Dumnezeule! Chiar avea de
gând s-o lege. Un fior i-a cutremurat din nou tot
corpul, răscolindu-i fiecare por.
Dar n-a avut răgaz prea mare să se gândească.
Mâinile lui Cam o atingeau deja, înfiorându-i
pielea, coborând dinspre stomac pe coapse. Parcă
era pretutindeni în acelaşi timp. L-a privit şi a
văzut că era absorbit. Într-un târziu, a ajuns la
sâni, i-a prins în palme şi a început să-i frământe.
Sfârcurile i se întăriseră, muguri fierbinţi în
mâinile lui.
O privea cu ochii lui cenuşii, urmărindu-i
reacţiile când i-a apucat sfârcurile între degete şi i
le-a frecat. Săgeţi de foc au ţâşnit din ele şi s-au
dus direct către sexul care deja o durea. Cu greu
s-a stăpânit să rămână nemişcată. Dar, când a
strâns-o tare, a sărit din pat.
— Nu, Jillian! Stai cuminte! I-a spus şi a
împins-o înapoi pe saltea.
A încercat. A respirat adânc, apoi el a luat-o de
la capăt, aţâţându-i sfârcurile şi ciupindu-i-le. Ea
le simţea atât de umflate şi de tari, încât i se
părea că o să explodeze. Iar sexul îi pulsa plin de
dorinţă. Îşi dorea ca mâinile lui s-o atingă acolo,
jos. Dar ştia că trebuie să aibă răbdare. Şi
încredere în el.
Cam se juca mai departe cu sfârcurile ei şi,
pentru prima dată în viaţă, ea a simţit că ar putea
să-şi dea drumul numai de la asta. Nu-şi mai
dădea seama cât timp trecuse, se scursese amar
de vreme de când creierul îi rămăsese închis la
orice altceva şi gândurile îi dispăruseră.
Sfârcurile o dureau, dar nu-i păsa. Şi-a muşcat
buza ca să nu ţipe, ca să nu se mişte, dar coapsele
i s-au desfăcut fără voie. Dumnezeule, simţea că
moare, dacă n-o atinge acolo, între ele. Voia să-i
simtă acolo mâinile, buzele… Nu-i păsa. Dar în
acelaşi timp, voia să-i tortureze sânii mai departe.
În cele din urmă, bărbatul s-a aplecat şi i-a
atins cu limba umedă şi fierbinte unul dintre
sfârcuri. A gemut de plăcere. Apoi el a mişcat
capul şi l-a lins şi pe celălalt. Pe urmă, cu ambele
mâini, i-a strâns sânii şi i-a frecat unul de altul,
mişcându-şi limba de la unul la altul şi
mozolindu-i sfârcurile umflate. Îi plăcea la
nebunie cum îşi mişcă mâinile pe pielea ei, iar
limba lui o scotea din minţi de plăcere. Aproape
că l-ar fi implorat să i le ia în gură. Iar el, parcă
citindu-i gândul, exact aşa a făcut.
I-a luat un sfârc în gură şi i l-a supt. Aproape
că i-a părut prea blând. Era prea mult, era prea
bine… Şi-a înfipt mâinile în cearşaf şi l-a strâns,
încercând să rămână nemişcată, să nu ţipe, să nu-
l implore să i-l sugă mai tare, ca s-o doară. Sexul i
se inundase, mai excitat ca niciodată. Tot corpul
îi tremura de plăcere.
Dar el s-a oprit brusc.
— Cam!
Propria ei voce i s-a părut stridentă. El s-a
îndreptat, s-a întors spre ea pe jumătate şi şi-a
trecut mâna prin părul negru.
— Ce s-a întâmplat, Cam?
I-a auzit oftatul prelung şi a aşteptat să vină
înapoi, să-i vorbească. Coapsele i s-au strâns în
jurul sexului plin de dorinţă.
— Poate că ar trebui să mai discutăm despre
asta.
— Poftim?
Ea izbucnit în râs.
— Vrei să discutăm acum?! Când eu mai am
puţin şi… N-a putut să termine propoziţia, să
spună cu voce tare că trupul ei reacţionase altfel,
cum nu i se mai întâmplase de luni întregi. N-a
putut să-i zică ce nevoie disperată are de
atingerile lui. De ce oare?
Când i-a întâlnit privirea, i-a văzut în ochi
tulburarea, a văzut că-şi recăpăta cu greu suflul
normal.
— E chiar mai intens decât m-am aşteptat…
— Da, este! A fost tot ce-a putut ea să
răspundă. Cam s-a aşezat pe pat lângă ea şi i-a
pus o mână pe umăr.
— Vreau să fiu sigur că îţi doreşti asta. Că nu e
doar o reacţie a corpului, ci că vrei şi cu creierul.
La ce te face să te gândeşti? Ce simţi?
Cum ar fi putut să-i explice?
— Simt, în sfârşit, că pot să merg mai departe.
Dar în acelaşi timp mi-e frică. Iar fizic e… e
aproape un şoc. Înţelegi ce vreau să spun?
El a dat din cap că da, privind-o intens în ochi.
— Simt cum învii sub atingerile mele.
 Apoi şi-a pus degetul pe obrazul ei fierbinte.
— Dar nu ştiu dacă tremuri de plăcere sau
pentru că ţi-e frică de mine.
— Cred că puţin din fiecare.
I-a măsurat chipul din ochi. Trăda îngrijorare,
dar ardea de dorinţă.
— Pentru nimic în lume n-aş vrea să te speri,
iubita mea…
Ea a negat dând din cap şi o şuviţă i-a alunecat
peste obraz.
— Nu tu mă sperii. E ceva din mine…
— Eu sunt aici, lângă tine. Ai încredere în
mine?
— Da.
— O facem pentru noi doi, iar dacă n-o să
meargă, o să găsim altceva. Dar acum îmi doresc
asta. Şi cu cât te ating, cu atât vreau mai mult să
nu ne oprim.
— Şi eu la fel. Cred că asta mă sperie cel mai
tare.
Cam s-a întins peste ea şi i-a atins buzele. A
simţit din nou gustul înţepător de mentă şi
alcool. Apoi mâna lui i-a cuprins ceafa tare,
posesiv şi şi-a strecurat limba în gura ei. Ea l-a
lăsat să intre. Limbile li s-au întâlnit şi au început
să se adulmece, să se guste şi să se atingă
pătimaş. Jillian s-a relaxat, a simţit cum gura lui
o înfierbântă şi arsura coboară şi se cuibăreşte
undeva în adâncul pântecelui.
Apoi a culcat-o pe pat şi a imobilizat-o. O clipă,
s-a speriat, simţind cât de fragilă şi vulnerabilă e
în mâinile lui şi cât de tare o ţine, dar era prea
excitată ca să se panicheze.
Nu te mai gândi, Jillian!
A apucat-o iar de încheieturi şi când i-a ridicat
braţele deasupra capului s-a simţit din nou, la
mâna lui, vulnerabilă… A deschis ochii şi l-a
privit. Era teribil de excitat şi extrem de atent la
fiecare mişcare. S-a uitat la gura lui şi a dorit-o.
— Nu te mişca!
Vorbea încet şi puţin aspru.
Era greu să stea acolo întinsă pe spate, fără ca
el s-o oblige să rămâne nemişcată şi să i se
supună. Cam s-a ridicat şi se plimba prin cameră.
A încercat să se concentreze asupra muzicii care
nu se oprise, în timp ce el a îngenuncheat lângă
pat şi înfăşură o sfoară de jur împrejurul
cadrului. Mai degrabă intuia ce face, pentru că nu
putea să-l vadă, dar simplul gând că o s-o lege i-a
stârnit un fior prin tot corpul.
El s-a dus în partea cealaltă a patului şi a
strâns sfoara. Când a întors capul puţin, i-a zărit
umerii şi muşchii încordaţi sub pielea bronzată.
Era atât de frumos!
 Damien s-a ridicat şi s-a dus spre ea. Când s-a
aplecat şi i-a desfăcut picioarele cu mâinile mari
şi puternice, s-a încordat. Dar Cam i-a mângâiat
încet pielea fină din interiorul coapselor, i-a
înfierbântat carnea, iar sexul ei s-a umplut din
nou de dorinţă, gata să-l primească.
El i-a luat mâna dreaptă, i-a înfiorat palma cu
vârful degetelor şi a sărutat-o încet acolo, iar
braţul tot i-a tremurat de fiori calzi. Sfârcurile i s-
au întărit iarăşi.
A început să-i lingă încet mâna, sărutându-i
fiecare deget, apoi încheietura. Jillian şi-a dat
seama într-o clipă că, în timp ce o sărută, îi
strecoară o panglică moale, de culoare închisă, în
jurul încheieturii şi o leagă uşor. S-a uitat la faţa
lui şi i-a zărit un zâmbet discret în colţul gurii.
— Respiră, Jillian!
Aşa a şi făcut. Şi-a umplut plămânii cu aerul în
care plutea aroma de ambră şi a încercat să-şi
domolească pulsul care o luase razna. Când a
terminat de legat panglica, i-a strecurat în palmă
un ultim sărut, s-a mutat pe partea cealaltă a
patului şi i-a prins piciorul drept. L-a masat uşor,
apoi i-a înfiorat pielea cu degetele şi, încet, i-a
sărutat talpa.
Nu-şi amintea să-i mai fi atins vreodată
picioarele aşa. Nu-şi amintea nici măcar de când
nu se mai gândise la asta. Dar fără să-şi dea
seama, micul lui sărut i-a dat sângele în clocot. O
săgeată în flăcări i s-a strecurat în sus printre
coapse, spre clitoris, sexul i-a explodat de dorinţă
şi a juisat instantaneu.
Cam a privit-o de parcă i-ar fi simţit reacţia. A
zâmbit şi i-a sărutat piciorul din nou. Sexul i-a
tresărit iar aproape dureros. A gemut încet.
— E incredibil câte putem descoperi după atâta
timp împreună…
Vocea lui a fost mai degrabă o şoaptă. Ea n-a
putut răspunde. Îi înfăşurase deja panglica în
jurul gleznei şi a legat-o. Apoi s-a mutat la celălalt
picior şi l-a tras spre marginea patului, în aşa fel
încât sexul ei a rămas larg deschis şi expus,
acoperit doar de firişorul de dantelă umed de la
chiloţii pe care încă îi avea acolo.
El şi-a plimbat mâna pe piciorul ei, spre
interior, urcând spre coapsă. Sexul i s-a strâns de
dorinţă şi de nerăbdare. Dar n-a atins-o acolo şi
s-a întors încet la piciorul ei, i-a mângâiat talpa şi
apoi pielea fină din spatele degetelor. Iar când s-a
aplecat şi a început s-o atingă şi cu buzele, a
crezut c-o să-şi piardă minţile. Şi-a arcuit
şoldurile încercând să se ridice. El îi ţinea glezna
cu putere.
— Stai cuminte, Jillian!
 Vocea lui poruncitoare o excita la fel de mult ca
atingerile buzelor lui. Într-o clipă, a simţit că i se
strânge panglica în jurul gleznei. A încercat să
forţeze legătura, dar şi-a dat seama că nu poate să
se mişte mai mult de un milimetru.
Cam s-a aplecat spre stânga ei şi i-a luat mâna
încă liberă. A înfierbântat-o iar cu lanţul de
săruturi. Tot corpul îi ardea de dorinţă, sexul o
durea şi se udase. Dar, când el i-a prins
încheietura cu panglica, a îngheţat.
— Stai puţin!
El s-a oprit şi a privit-o. Era calm, dar în ochi îi
licăreau sclipiri întunecate.
— Respiră, iubito!
A încercat, dar aerul parcă s-a făcut cocoloş şi
s-a oprit în gât. Odată legată şi ultima panglică, o
să fie cu totul imobilizată. Cu totul la dispoziţia
lui. Şi, oricât de excitant ar fi fost, ideea o
înspăimânta. Avea chef să se lase în voia
lucrurilor, să aibă încredere în el, dar, cum să
facă asta, când ea n-avea încredere în ea însăşi?
— Jillian, ascultă-mă cu atenţie.
N-a ridicat tonul deloc, dar cuvintele îi sunau
ferm.
— Acum o să-ţi leg şi mâna asta şi n-o să te mai
poţi mişca. Va trebui să te laşi cu totul în voia
mea şi să nu te opui. Vei fi la cheremul meu. Nu
uita: sunt ale mele.
Ştii că te iubesc. Este ultima şansă, dacă vrei să
te răzgândeşti şi să ne oprim. Spune-mi „da” sau
„nu”.
Era incapabilă să gândească. Şi-a încordat
trupul şi a simţit legăturile de la glezne şi de la
cealaltă mână. Dar oare voia asta cu adevărat?
Era pregătită?
Haosul şi panica îi puseseră stăpânire pe
creier. A inspirat adânc, încercând să se
liniştească.
Cam i-a pus o mână pe piept şi a lăsat căldura
să i se strecoare în piele. Jillian a închis ochii şi a
aşteptat ca apăsarea lui fermă să-i absoarbă
greutatea din inimă. Sânii au furnicat-o de
dorinţă, sfârcurile i s-au întărit din nou şi a
rămas nemişcată, concentrându-şi întreaga fiinţă
ca fiorul cald să-i aprindă simţurile. Deşi mintea-i
era tulburată, trupul îi urla un singur cuvânt.
Într-un târziu, a reuşit să-l facă să-l rostească.
— Da!
2
Cam a zâmbit. Auzise exact ce-şi dorea, iar
când spusese „da”, văzuse pe chipul ei încântător
că se abandonase total. Cedase… Iar răspunsul
trupului ei la atingerile lui era absolut uluitor.
Nu-şi amintea s-o mai simţit aşa nici măcar la
început, în vremurile lor bune. Şi, totuşi, în ochii
ei mari şi căprui vedea în continuare spaima şi
confuzia.
Dar era sigur că face exact ce trebuie, că ăsta e
drumul, că numai aşa vor putea să reînnoade
legăturile intime şi să se redescopere. Ideea cu
bondajul i se cuibărise de mult într-un ungher al
creierului. Îl stârnea. Bondaj şi poate şi alte jocuri
sexuale, puţin sadomasochism… Din adolescenţă
avea fantezii şi-i plăcea să-şi imagineze cum
chinuieşte o femeie, cum o bate peste fund. Să
simtă un fund de femeie, tare şi apetisant, să-l
aibă în faţa ochilor şi să-l lovească, să-i răsune în
urechi când îi loveşte tare, cu palma, carnea şi-o
face să tremure. Iar gândul că-i face asta propriei
soţii îl excita la culme. Toată săptămâna avusese
erecţie numai imaginându-şi, i se întărise încă
din seara în care vorbiseră prima dată.
Niciodată nu se gândise cu adevărat că Jillian
va accepta. Dar, când au ajuns în punctul în care
el ar fi fost dispus să încerce orice ca să dărâme
zidul care se ridicase între ei în ultimul an, s-a
mirat să audă că ea ar vrea. S-a bucurat, pentru
că avea nevoie de şansa asta ca să repare ce se
putea repara din căsnicia lor, să o facă să
funcţioneze. Încercaseră terapia de cuplu, dar
fusese un fiasco. Psihologul nu făcea altceva decât
să-l acuze pe el la fiecare şedinţă de suferinţa lui
Jillian. Femeia aia se purta de parcă el ar fi fost
un nemernic insensibil. După câteva şedinţe, n-a
mai vrut să meargă. Jillian propuse să schimbe
medicul, dar el n-a mai avut chef, îi ajunsese… Ea
a mers în continuare la un alt psihoterapeut. Într-
un fel a ajutat-o, dar era clar că există o limită pe
care n-o poate depăşi. Şi nu era vina ei. Ştia prea
bine că se străduieşte. Depindea de el de-acum
încolo. Şi asta trebuia să funcţioneze!
S-a uitat la ea şi, când i-a văzut sfârcurile
întărite de dorinţă şi i-a simţit gâfâitul excitat, a
fost sigur că e la fel de prinsă ca şi el. Lui i se
întărise deja de când o atinsese, de când o legase.
Şi se excita şi mai tare numai când se gândea la ce
o să-i facă…
Ea respira sacadat şi gâfâitul îi întărea sânii
plini şi rotunzi. Sfârcurile îi tremurau trandafirii.
Mădularul i s-a făcut şi mai tare doar când s-a
uitat la ea. Era atât de frumoasă, aşa cum stătea
acolo întinsă în pat, la cheremul lui şi umezindu-
şi uşor buzele cu limba.
Îi simţea fiecare nerv, îi simţea inima de parcă
ar fi bătut la el în piept. Şi apoi o poftă
chinuitoare l-a dus până la punctul în care a fost
gata să-şi piardă controlul. A tras aer în piept cu
putere şi şi-a poruncit să rămână stăpân pe
situaţie. Ce urma să se întâmple era treaba lui. Şi
trebuia să rămână calm atât timp cât Jillian avea
nevoie de el.
S-a ridicat şi i-a înfiorat pielea cu vârful
degetelor, s-a dus spre coaste, a mângâiat-o de
jur împrejurul sânilor, apoi a început să
coboare… A apucat-o tremuratul, iar el i-a
resimţit aproape fizic dorinţa de nestăpânit, a
simţit-o că are nevoie de el acolo jos. Brusc nu s-a
mai putut abţine. Şi mâna lui s-a afundat printre
faldurile de catifea, direct între coapsele ei şi i-a
atins uşor labiile umede. Dumnezeule, era udă
rău… Penisul i s-a făcut tare ca piatra şi a tresărit
dureros în chiloţi. Şi-a retras mâna.
Ia-o uşor!
A privit-o şi a văzut că ţine ochii strâns închişi.
Şi-a zâmbit sieşi, posedat de sentimentul de
putere, fiind deja stăpân peste femeia pe care o
iubea. Era a lui aşa cum nu mai fusese niciodată.
Şi voia să i-o tragă chiar acolo şi chiar în clipa aia.
Penisul îl durea de dorinţă şi avea nevoie să-şi
dea drumul. Dar nu pentru asta era acolo…
A tras din nou aer în piept şi s-a întors la
Jillian.
Şi-a plimbat mâna peste tot corpul ei, pe şold,
pe coapsă, pe picior în jos, spre talpă. Avea pielea
fierbinte şi moale ca o mătase vie. Nu avusese
niciodată un fetiş pentru picioare, dar felul în
care răspunsese la atingerile lui mai devreme l-a
făcut să se răzgândească.
Când i-a mângâiat degetele, ea s-a înfiorat şi
le-a strâns. Dar mai erau atâtea lucruri chiar mai
plăcute de făcut şi trupul ei tot oferea posibilităţi
infinite de explorat.
Jillian nu mai avea orgasm în ultimul an. Nu se
mai simţea bine în propriul corp, nu reuşea să se
lase în voia plăcerii. Dar în astă-seară el o să
schimbe situaţia. O s-o ducă până pe culmile
plăcerii. Să aibă orgasm unul după altul. O s-o
facă să-l implore. Să ţipe. Iar când în sfârşit o s-o
pătrundă, când o să intre în ea cu putere, abia
atunci ea o să fie a lui pe deplin.
Din nou a simţit cum mădularul îi tresare
dureros, dar s-a concentrat asupra imaginii soţiei
lui, întinsă pe pat, larg deschisă şi cu totul la
dispoziţia lui. O s-o fută şi încă tare de tot, dar nu
aşa curând. Deocamdată, trebuia să se ocupe de
ea, s-o excite, s-o înnebunească de plăcere.
Pentru moment, trebuia să fie cu totul la
dispoziţia ei.
Jillian a deschis ochii şi l-a sfredelit cu privirea
pe Cam. De ce stătea acolo şi nu făcea nimic, când
ea avea atâta nevoie s-o atingă? Dumnezeule,
când îşi strecurase degetele în ea de-abia se
abţinuse să nu ţipe. Iar acum simţea cum pulsa
acolo de dorinţă şi juisase tare, cearşaful de
mătase fiind deja ud.
Te rog, atinge-mă din nou!
Dar n-a putut rosti cuvintele cu voce tare. L-a
văzut cum îi mângâie corpul cu privirea, iar
sfârcurile i s-au ridicat şi i s-au întărit, chiar şi
mai viguros, de parcă i-ar fi simţit mâinile pe ele.
Într-un târziu, s-a aplecat şi a început s-o
sărute pe burtă, apoi pe sâni. Gura lui era peste
tot şi încet, încet, creierul ei s-a golit de gânduri,
pe măsură ce-i simţea sărutările şi muşcăturile
chinuindu-i pielea. Când a ajuns la sâni şi-a
arcuit corpul căutându-l. Şi, când i-a luat în gură
unul dintre sfârcuri, ea a simţit cum se întăreşte
şi jos, iar plăcerea a ţâşnit în valuri. Mintea i s-a
blocat cu totul când a început să i-l sugă.
I-a frământat sfârcul în gură până când a
început s-o doară. Dar n-a deranjat-o. Era prea
bine. Cu mâna neocupată îi mângâia celălalt sân.
Sfârcurile mai aveau puţin şi-i explodau, sexul îi
pulsa fierbinte şi aproape că-i simţea gura acolo
jos, între picioare.
Da. Vreau să-ţi pui gura acolo jos!
Dar era atât de bine, limba lui îi chinuia sfârcul
întărit şi i-l sugea, iar mâna lui se ocupa de
cealaltă ţâţă, i-o frământa cu putere, o trăgea şi se
juca cu ea, apoi a început s-o ciupească.
Iisuse!
În viaţa ei nu se simţise mai bine. Braţele ei
tânjeau să-l cuprindă, să-l aducă mai aproape,
dar sfoara era la locul ei şi-i împiedica orice
mişcare. Şi dorinţa creştea înlăuntru şi îi ardea
trupul…
Cam s-a îndepărtat puţin şi ea a gemut.
— Uşurel, iubito, aveam toată noaptea la
dispoziţie şi n-o să irosim niciun minut.
— Ce… ce vrei să-mi faci?
— Chiar vrei să ştii?
Gura lui sexy a surâs straniu, cum nu-l mai
văzuse niciodată, făcând-o să-l dorească şi mai
mult.
— Spune-mi!
— O să te ating peste tot. O să te ating cu
mâinile, pe urmă cu gura. O să te mângâi cu
blândeţe, pe urmă o să ciupesc şi o să strâng, o să
te chinuiesc peste tot, exact acolo unde o să-ţi
doreşti… O să te ling peste tot, niciun milimetru
din pielea ta apetisantă n-o să scape de limba
mea. O să mă joc cu tine cum n-am mai făcut-o
niciodată şi cu mâinile şi cu buzele. Şi poate o să-
ţi mai fac şi altele…
A tăcut şi Jillian a simţit cum sexul ei
reacţionează la vorbele lui şi îi zvâcneşte de
dorinţă. Voia cu disperare să îşi poată strânge
coapsele şi să le frece una de alta ca să potolească
durerea care-o arde acolo, dar sfoara o ţinea
imobilizată şi larg deschisă. Singurul gând era că
va veni un moment când Cam o să-şi pună gura
acolo, aşa cum promisese. Nu visa decât la limba
lui care o să-i zgândăre clitorisul, la degetele lui
strecurându-se cu putere în ea. O, Doamne!
Dar el a continuat, cu vocea lui joasă şi uşor
tabagică.
— O să te fac să explodezi, Jillian. O să te fac să
termini, să mori de plăcere şi poate şi de durere,
o să te şi chinuiesc puţin… Ce zici?
Ce să zică? Nu putea să se gândească la nimic.
Doar simţea… El aştepta un răspuns de la ea.
— Să aud. Jillian?
— Eu…
De-abia a avut puterea să şoptească.
— Da, vreau. Te rog, Cam! Vreau!
— Ce fată cuminte!
Fără să înţeleagă de ce, cuvântul lui a excitat-o
teribil şi s-a încălzit peste tot.
El s-a întors iarăşi la sânii ei şi a început să-i
mângâie, evitând să-i atingă sfârcurile. Ea a
început să tremure.
— Şi după ce o să-ţi dai drumul, o să te fut,
Jillian. O să-mi înfig pula în tine şi o să te fut
până n-o să mai ştii de tine. Vreau să te aud cum
mă rogi să ţi-o pun.
— Eu…
I-a prins un sfârc între degete şi a strâns cât a
putut de tare. Ea s-a zbătut şi a dat să se ridice
din pat, când a simţit durerea străbătându-i tot
trupul şi transformându-se într-o plăcere
cumplită, care i s-a cuibărit arzând în mijlocul
pântecelui.
— Da, Cam, vreau… vreau să mă fuţi.
Creierul i se golise şi nu se putea gândi decât la
pula lui cea uriaşă şi frumoasă, cu pielea ei cea
bronzată, aşa cum îi era, de altfel, tot trupul.
— Ce fată cuminte!
Din nou valuri de plăcere la cuvintele lui…
Şi imediat el era peste ea, gura lui, mâinile lui
peste tot corpul ei. A început s-o lingă şi din loc
în loc se oprea s-o sărute şi s-o sugă. Oriunde o
atingea, simţea un fel de şoc electric care-i
trimitea scântei de plăcere în toată fiinţa.
— E bine, iubito?
— Da… i-a răspuns ea cu un suspin.
— Dar acum?
Degetele lui i-au strâns sfârcurile, apoi i le-a
mozolit cu gura. Şi-a mutat mâinile spre şolduri
şi i-a prins coapsele un moment, iar pe urmă
degetele lui au pătruns-o acolo în întuneric şi i-a
simţit căldura.
Jillian a gemut şi vaginul i-a înghiţit degetele
care se mişcau ritmic înăuntru. Era prea mult! Iar
când i-a simţit degetul mare pe clitoris, tot mai
puternic, era să ţipe de plăcere. „Oh, Doamne!” e
tot ce a reuşit să şoptească în extaz, atât de
aproape de explozia orgasmului.
Cam s-a retras.
Ea s-a frecat în pat şi s-a opintit, încercând să
forţeze sforile care o ţineau nemişcată şi cu
picioarele desfăcute. Cam se plimba prin cameră,
dar ea nu părea să-l ia în seamă. Ştia doar că el
nu mai e lângă ea şi n-o mai atinge.
Într-o clipă, el s-a întors în pat, cu o foarfecă în
mână. Ea a început să gâfâie şi a deschis gura
înspăimântată, încercând să se ridice. Fireşte că
n-a putut.
Cam i-a zâmbit cu ochii strălucind de dorinţă.
— Voiam să scap de chiloţeii ăştia sexy, pe care
ţi i-ai pus pentru mine…
Chiloţii au dispărut cât ai zice peşte şi i-au
eliberat sexul.
El a îngenuncheat pe pat, iar cu mâinile a
început din nou s-o atingă, să-i mângâie coapsele,
încercând s-o relaxeze. Când degetele au început
să-i frece clitorisul, a simţit iar că-i ţâşnesc flăcări
din sex. Apoi el a făcut ceva ce nu-i mai făcuse
niciodată. A început s-o lovească uşor peste
clitoris, iar curând loviturile au devenit tot mai
puternice, până când a început s-o plesnească
ritmic acolo, în locul ei cel mai sensibil. Jillian a
fost luată prin surprindere de valul de plăcere pe
care i-l provocau loviturile, iar clitorisul chinuit i
s-a întărit, gata să explodeze. În clipa în care a
început s-o tortureze tot mai tare, era deja prea
excitată ca să-i mai pese. Îi plăcea, durerea îi
intensifica plăcerea, până când s-au topit una
într-alta.
Sexul îi palpita sub mâna lui Cam, gata să-şi
dea drumul. El a apucat-o brusc de sfârc şi a
strâns tare. În acelaşi timp, i-a prins cu putere
clitorisul între degete, iar durerea şi plăcerea i-au
străfulgerat trupul.
— Hai, iubito, vreau să simt cum îţi dai
drumul!
Şi a strâns şi mai tare.
Tot corpul îi ardea, iar sexul i s-a strâns şi a
tresărit într-un spasm copleşitor. Mintea i s-a
golit brusc de gânduri. Un orgasm dureros i-a
cutremurat coapsele. Tremurul a devenit tot mai
puternic şi i-a cuprins întregul corp. A încercat să
tragă aer în piept şi de pe buze i s-a desprins
numele lui:
— Cam!
 Când valul de plăcere s-a retras, ea a suspinat
şi a izbucnit în plâns. Legăturile care-o ţineau
ţintuită de pat s-au dezlegat ca prin farmec şi a
simţit braţele soţului ei. O săruta şi îi şoptea
numele.
— Jillian, iubito, aici sunt!
— Dumnezeule, Cam…
— Şşşttt! Acum totul e în regulă. Nu s-a
întâmplat nimic. Eşti în siguranţă.
Şi pentru prima dată după multă vreme s-a
gândit că are dreptate…
Cam o ţinea strâns pe Jillian şi o legăna ca pe
un copilaş. Nu că s-ar fi gândit la ea ca la un
copil, în niciun caz… De fapt, în clipa aia o simţea
mai femeie decât o simţise vreodată în viaţa lui.
Dar cu totul altfel.
Era conştient de freamătul emoţiei
străbătându-i trupul sub îmbrăţişarea lui, la fel
cum îi simţise, puţin mai devreme, fiorii de
plăcere stârniţi de atingerea lui. Îşi dădea seama
în ce stare e ea. De fapt, încerca să înţeleagă.
Trecuse atât de mult timp de când Jillian nu mai
avusese orgasm şi, oricum, niciodată nu avusese
unul ca ăsta! Oare îi făcuse ceva aşa de diferit? Se
străduise cu adevărat, dar nu ca alte dăţi, în van,
acum îşi propusese doar s-o satisfacă pe ea. Iar
corpul lui reacţionase la plăcerea ei şi i se întărise
numai simţindu-i reacţiile, de parcă ar fi fost ale
lui. Şi s-a simţit satisfăcut numai la gândul că o
adusese pe ea în extaz.
Voia s-o facă încă o dată şi încă o dată…
A aşteptat să se liniştească. Lacrimile s-au
oprit, încet s-a relaxat şi acum stătea la el în
braţe, moale şi supusă. O dorea la fel de mult, iar
erecţia lui tot mai puternică era cea mai limpede
dovadă. Dar în clipa aia era bine doar c-o ţine în
braţe şi ştia ce-o făcuse să simtă.
Au rămas aşa multă vreme, până când ea s-a
ridicat şi l-a privit. I-a sărutat gura, savurându-i
dulceaţa amestecată cu gustul sărat al lacrimilor.
A simţit că-i bate inima. Asta le lipsea de fapt –
poate mai mult decât oricând…
S-a relaxat dintr-odată la gândul că reuşise să
facă tot atât de bine. Trebuia! Şi n-o să lase
lucrurile să-i scape iarăşi de sub control.
Depindea de el. Şi, cu orice preţ, o s-o facă.
— Cam!
Vocea îi era uşor răguşită.
— Da, iubito.
— A fost…
— Cum te simţi?
— Mă simt… bine. Mai uşoară. Crezi că e
posibil?
— Da.
 El i-a zâmbit şi i-a dat uşor la o parte o şuviţă
aurie, care-i alunecase pe faţă. Îi plăcea la
nebunie părul ei moale şi sexy, mai ales acum,
când era ciufulită toată şi îmbujorată.
I-a zâmbit şi ea. Apoi, după o clipă de tăcere, i-
a spus:
— Vreau mai mult, vreau să mergem mai
departe.
— Şi eu. Şi vreau chiar acum. Eşti pregătită?
Nu cred că mai pot să mă abţin niciun minut.
Vreau să intru în tine.
— Da, Cam!
Era exact ce-şi dorea să audă. A ridicat-o în
braţe şi a întins-o din nou pe pat. Şi-a scos
boxerii într-o secundă. Era deja peste ea, având
grijă să nu se lase cu toată greutatea. Voia să-i
simtă pielea de mătase. Sânii ei pufoşi îi apăsau
pieptul şi sfârcurile i se întăriseră. I le-ar fi luat
iar în gură să i le sugă, dar întâi trebuia s-o
sărute.
Avea buzele moi şi calde. I-a simţit gura
fierbinte şi umedă când şi-a strecurat limba
înăuntru. Şi asta l-a făcut să se gândească la
păsărică ei udă şi înfometată. Ştia ce bine e când
o pătrunde şi vaginul ei îi strânge mădularul. Şi-a
strecurat mâna printre trupurile lor înlănţuite,
direct între coapsele ei. I-a găsit deschizătura şi a
început s-o mângâie. Ea a gemut cu gura într-a
lui. Cam s-a jucat încet cu labiile ei moi, i le-a
frecat şi i le-a chinuit puţin cu degetele, înainte
să-i scormonească vaginul.
Ea s-a strâns fierbinte şi umedă, când i-a simţit
degetul pătrunzând-o. Iar el şi-a băgat în ea încă
un deget şi încă unul. Jillian gâfâia de plăcere.
Era atât de bine, voia să i-o tragă. Dar nu încă…
Pe urmă şi le-a scos şi i-a mângâiat moviliţa,
apoi i-a găsit muguraşul întărit şi a început să i-l
chinuiască între degete. Şi-a repezit şoldurile
înspre el şi pelvisul ei s-a frecat de penisul lui în
erecţie. O secundă a crezut că n-o să mai reziste,
că o să-şi dea drumul chiar atunci, pe burta ei, ca
un licean.
Uşurel!
Cam şi-a ridicat şoldurile. I-a desfăcut labiile
cu degetele şi şi-a strecurat încetişor mădularul
în ea. Cu multă grijă, pentru că ştia că e mare şi
nu voia s-o doară.
Nu aşa… S-a oprit o clipă, cât să-şi tragă
răsuflarea, dar Jillian şi-a strâns dulce şi
chemător picioarele în jurului lui şi el n-a mai
putut rezista, aşa că a pătruns-o. În căldura ei
umedă şi întunecată, în tunelul ăla care îi ţinea
strâns membrul şi pulsa de dorinţă. Apoi a ieşit o
secundă şi imediat a străpuns-o din nou şi i-a
băgat-o toată. Acum intrase adânc în ea şi era al
naibii de bine, era exact acolo unde voia să fie.
— Da, iubito, e bine, aşa, ia-o toată, ia-mi-o pe
toată… a gemut el.
A început să i-o tragă şi Jillian a intrat în
ritmul lui. I-a apucat fundul cu mâinile şi i-a
ridicat puţin şoldurile, ştiind că din unghiul ăsta
o să poată să-i frece şi clitorisul la fiecare
mişcare.
Ea gâfâia ritmic sub loviturile lui şi îl lăsa s-o
pătrundă. Penisul lui era tare de dorinţă şi de
plăcere şi era cât pe ce să-şi dea drumul, dar s-a
retras ca să o aştepte şi pe ea. Comoara ei
flămândă îl scotea din minţi. La fiecare mişcare,
simţea că i se măreşte şi mai tare şi tot trupul îi
tremura de plăcere. Ştia că n-o să mai reziste
mult.
— Vreau să te fut mai tare, iubito, vreau să te
doară.
— Da, Cam!
— Vreau să te fut, iubito…
A intrat iar în ea, cu putere şi i-a simţit iar
culcuşul fierbinte şi tremurând de dorinţă. Ea şi-
a încolăcit picioarele în jurul lui şi l-a chemat şi
mai adânc. Îi înconjurase gâtul cu braţele, îşi
îngropase faţa în umărul lui, îl muşca şi-l sugea
cu poftă. Îl întărâta la culme.
 Pe măsură ce creştea ritmul, mâinile lui îi
strângeau fundul şi i-o trăgea tot mai tare, tot
mai dezlănţuit… înăuntru şi afară, înainte şi
înapoi, mai tare, tot mai tare, tot mai repede. Era
gata să-şi dea drumul.
Jillian a ţipat şi păsărica ei cea moale şi
mătăsoasă s-a zbătut în dulci convulsii,
strângându-i mădularul. El a ejaculat puternic
chiar în clipa aia şi a simţit spasmul de plăcere
străbătându-i organul, urcând spre stomac şi apoi
cuprinzându-i tot corpul. A ţipat şi a scos un
sunet neinteligibil. Dar, oricum, nu conta. Simţea
cum ejaculează întruna, fără oprire şi nu se putea
gândi la nimic altceva. Doar se lăsa în voia
senzaţiilor. Se lăsa purtat de orgasmul ăla
dureros şi chinuitor şi se bucura că Jillian
tremură de plăcere sub el.
I-a sărutat toată faţa, fără să se poată opri.
Dumnezeule, i se părea atât de frumoasă!
— Te iubesc, scumpo.
— Şi eu te iubesc.
Oare de când nu mai fusese atât de bine? Cât
trecuse de când n-o mai simţise atât de aproape
de el? De asta aveau nevoie. Era singurul lucru
care o să repare lucrurile între ei. Poate nu dintr-
odată. Dar, cu timpul… Până atunci, chiar dacă
exerciţiul o să-l secătuiască, ce moarte mai
plăcută ar fi putut găsi?!
Jillian stătea întinsă şi se bucura de căldura
trupului masiv al soţului ei. Era minunat. Toată
fiinţa îi vibra încă de şocul celor două cele mai
puternice orgasme pe care le avusese în viaţa ei.
Iar soţul ei, bărbatul pe care-l iubea, o ţinea
strâns în braţe. Şi, pentru prima dată după multă
vreme, a simţit câteva sclipiri de fericire, care-i
lipsiseră atât de mult.
S-a gândit că şi Cam se simte bine. Asta o să-i
ajute… şi pe el şi pe ea. Cât timp fusese în braţele
lui, cât timp durase tortura minunată, nu se
gândise nicio clipă la sarcina pe care o pierduse.
La naiba!
Gândul ăsta nu-i dăduse pace un an întreg, o
făcuse să se cufunde în propria suferinţă. A închis
ochii şi a strâns pleoapele.
Nu acum!
Dar era prea târziu. L-a împins pe Cam şi s-a
întors într-o parte.
— Ce s-a întâmplat, iubito?
Părea absolut nedumerit. La urma urmei, era
bărbat. Doar nu se aştepta de la el să înţeleagă
asemenea gânduri şi trăiri, mai ales după o
partidă de sex.
A început să plângă. Nu s-a putut abţine. Poate
era de la orgasmele puternice pe care le avusese
sau poate doar din cauză că trăise o oră de
absolută intimitate şi se simţea deschisă şi
vulnerabilă până în adâncul sufletului. Cam i-a
atins umărul uşor, dar ea l-a respins. Deşi
fuseseră aşa de apropiaţi în ultimele minute,
acum nu-i suporta atingerea. Era prea
vulnerabilă. Ar fi putut s-o trimită dincolo de
graniţa aia sensibilă, de unde se temea că n-ar
mai putea să se întoarcă.
— Jillian, te rog! S-a întors spre ea, a sărutat-o
pe umăr şi a încercat s-o tragă spre el, dar ea nu
putea…
S-a ridicat şi a vrut să meargă la baie, dar n-a
lăsat-o. A îmbrăţişat-o strâns şi a ţinut-o lipită de
el, învăluind-o în căldura trupului lui solid. Ea a
suspinat uşor.
— Nu pot, Cam.
— Ba poţi. Avem nevoie de timp. Trebuie să
împărţi toate astea cu mine. Nu înţelegi că, altfel,
povestea asta o să fie mereu între noi?
— E prea greu.
— Trebuie! E singura şansă să fii din nou a
mea.
Să fi distins în vocea lui o fărâmă de disperare?
În vocea lui Cam, întotdeauna atât de puternică,
întotdeauna stăpân pe situaţie? Inima i-a tresărit
şi parcă gheaţa s-a topit puţin la acest gând. Îl
făcea să sufere. Ştia de mult. Acum şi-a dat seama
că pierderea sarcinii îl afectase şi pe el.
— Vorbeşte cu mine, Jillian! Nu pot să te pierd
iar, după ce tocmai am simţit că încep să te aduc
înapoi. Te rog, iubito! Deja am pierdut prea mult.
Prea mult timp şi prea mult unul din altul.
— Ştiu.
Şi-a tras nasul, iar Cam a scos repede un
şerveţel din noptieră şi i l-a dat.
— Mă străduiesc. Iar acum a fost… minunat. A
fost prima dată după multă vreme când m-am
simţit bine. Poate că a fost prea bine…
— Prea bine?
A simţit în vocea lui că vorbele ei l-au rănit.
— Vreau să spun că e prea mult pentru cum m-
am simţit eu în ultimul timp, că e o diferenţă ca
de la cer la pământ. A fost aproape un şoc să fiu
în braţele tale, să simt atâta plăcere.
În cameră se făcuse întuneric. Soarele apusese
şi lumina venea doar de la lumânările care ardeau
pe comodă. La fel de întunecată se simţea şi ea în
sinea ei şi atmosfera din jur îi făcea bine, era
primitoare ca un pântece. N-ar fi putut să-l
privească pe Cam în clipa aia, la lumina zilei.
El îi mângâia părul şi o săruta pe creştetul
capului. S-a lăsat îmbrăţişată şi i-a dat voie s-o
facă să se simtă în siguranţă. Ştia că totul se
întâmplase din vina ei. Corpul ei nu reuşise să
ţină sarcina şi apoi propria ei durere, egoistă, se
aşezase între ei ca un ghimpe. Era timpul să
încerce şi ea să repare lucrurile. Şi asta avea de
gând să facă. Ea nu era atât de sigură pe ea cum
era Cam, dar ştia că se poate baza oricând pe
puterea lui. Întotdeauna fusese lângă ea. Trebuia
să aprecieze asta mai mult. Era atât de norocoasă
să-l aibă!
— Te iubesc, Cam! Te iubesc la nebunie!
El s-a oprit o secundă, parcă luat prin
surprindere de vorbele ei.
— Şi eu te iubesc, scumpo. Ştii cât de mult te
iubesc. Vino să dormi cu mine. Vreau să te
odihneşti şi eu o să te veghez.
S-a cuibărit la el în braţe. Voia să înveţe iar să
aibă încredere în el şi în ea însăşi. Nu ştia cât de
mult o să-i ia. Dar era sigură că va fi greu. Totuşi,
era acolo, cu minunatul ei soţ, un bărbat care o
iubea aşa cum nu merita cu adevărat. A încercat
să-şi dea seama de ce, dar mintea i s-a înceţoşat
şi curând a adormit.
La un moment dat, în timpul nopţii, Jillian s-a
trezit. Braţele lui Cam erau tot acolo, ca un cuib şi
o înlănţuiau strâns. A simţit că el e tare din nou.
Dar, după respiraţia lui profundă şi-a dat seama
că doarme. A încercat să adoarmă şi ea la loc, dar
n-a mai putut. Trupul îi era prea conştient de
prezenţa lui… Şi-a frecat fundul de sexul lui în
erecţie. Nici măcar nu era sigură că e treaz când
şi-a strecurat mâna între coapsele ei şi a început
să se joace acolo tandru. Şi le-a desfăcut uşor ca
să-i facă loc. Şoldurile lui le-au căutat cu poftă pe
ale ei şi mădularul lui îşi făcea loc să intre. S-a
mişcat puţin şi şi-a ridicat fundul şi picioarele,
apoi s-a arcuit un pic până când el i-a nimerit
sexul fierbinte şi deja umed de dorinţă. El a
început să împingă uşor. Plăcerea a fost foarte
intensă, dar mult mai blândă şi mai dulce decât
tot ce experimentase mai devreme.
Cam a sărutat-o somnoros pe creştet când a
început să se mişte. Îl simţea tare şi gros
înlăuntrul ei, iar degetele lui îi mângâiau şi-i
frecau încet clitorisul, apoi alunecau în
fierbinţeala ei umedă. Tot corpul lui Jillian
tresărea de fiori de plăcere. Ca un fel de şocuri
electrice, ascuţite… Senzaţiile se amestecau şi era
incredibil de bine. Era aproape de orgasm. S-a
împins înapoi în el şi i-a simţit mădularul
fierbinte şi fremătând. Mâna lui i-a urmat
mişcarea şi a început s-o frece tot mai tare acolo
jos, pe muguraşul care i se întărise dureros, în
timp ce i-o trăgea din ce în ce mai puternic pe la
spate.
 I-a simţit respiraţia de uşurare când şi-a dat
drumul, exact în clipa în care a simţit din plin
primul val al orgasmului. A străpuns-o, făcând-o
să ardă de plăcere, în timp ce degetele lui îi
strângeau clitorisul până o durea, iar ea a juisat şi
creierul i s-a luminat de mii de focuri de artificii.
I-a simţit sperma ţâşnind în vagin şi l-a cuprins şi
mai strâns într-un spasm care i-a făcut pe
amândoi să trăiască aceeaşi explozie de plăcere
devoratoare.
Amândoi respirau din greu. Nu mai era în
erecţie, dar n-a ieşit din ea. Chiar şi aşa, moale,
Cam era tot mare. Jillian nu voia să se gândească
la nimic altceva. O făcuse să se simtă atât de bine,
el, soţul ei, cu mădularul lui minunat şi cu
mâinile lui magice. De ce oare uitase toate astea?
O să se străduiască să nu mai uite niciodată de-
acum încolo.
Dar deocamdată era atât de obosită! Şi a
adormit din nou…

Ziua următoare, la serviciu, a trecut ca-n vis

pentru Jillian. Îi distrăgeau atenţia tot felul de
fantezii senzuale şi nu s-a putut concentra deloc.
O dureau toate membrele de la cât de tare se
încordase din cauza legăturilor şi totuşi îşi dădea
seama că-i plăcuse senzaţia şi că era încă vie în
ea. Pielea îi era sensibilă la cea mai mică adiere,
chiar şi la atingerile bluzei de mătase, atunci când
se mişca.
Stătea la biroul ei uriaş, din sticlă, de la F.D.
Leighton Gallery, a cărei directoare era. Prin
minte i se perindau imagini: chipul expresiv al lui
Cam deasupra ei, pe el concentrat şi intrând
ritmic în corpul ei. Senzaţia stranie pe care i-o
lăsase frânghia pe glezne şi pe încheieturile de la
mâini. Îşi imagina câte alte lucruri i-ar fi putut
face el.
Telefonul a trezit-o din reverie.
— Jillian Ross, F.D. Leighton Gallery.
— Bună, Jillian, Briana la telefon. Cum te
descurci fără mine?
Briana Douglas era asistenta ei, mâna ei
dreaptă şi prietena ei cea mai bună. Dar acum era
în concediu, pentru că-şi rupsese piciorul într-un
accident la schi.
— E-n regulă… dar, fără tine, aici nimic nu e la
fel, Bri.
— Normal, i-a răspuns ea amuzată. Deci care-i
treaba pe-acolo? Cum merge asamblarea la
„Madona cu Pruncul”?
— E bine…
 — Nu-mi spui ce e cu tine, Jillian?
— Nu e nimic. Sunt bine. Chiar foarte bine.
A zâmbit, amintindu-şi noaptea trecută. Nu
ţinea minte ca el să se mai fi jucat vreodată cu
atâta atenţie cu corpul ei.
— Pari puţin cam aeriană. Ce-ai păţit?
Jillian a surâs şi a lovit uşor cu pixul în cana de
cafea.
— Păi…
Cât de mult să-i dezvăluie? Briana era cea mai
bună prietenă a ei, dar nu-i putea spune că se
simte mai satisfăcută sexual decât fusese
vreodată în viaţa ei, pentru că soţul o legase de
pat noaptea trecută.
— Lucrurile merg foarte bine între mine şi
Cam, atâta tot.
— Ţi-ai tras-o, nu?
Jillian şi-a dat seama cu surprindere că a roşit.
— Cam aşa ceva…
— Şi a fost senzaţional… Cu super soţul ăla al
tău! Să înţeleg că ţi-a plăcut? Te rog, spune-mi că
da. Nu mi-am mai tras-o de săptămâni întregi.
De când mi-am rupt piciorul, mă descurc şi eu cu
jucărioarele. Măcar să-mi povestească alţii cum
fac sex, să mă simt şi eu mai bine…
— Vrei prea multe amănunte, Bri.
— Scuze, dar sunt deprimată rău. Nu vezi?
 Jillian voia să schimbe subiectul înainte ca
mintea îmbătată de plăcere să-o facă să spună
cine ştie ce…
— Şi când ziceai că te întorci la muncă?
— Doctorul spunea că pot să vin de luni. De-
asta te-am sunat.
— O veste foarte bună! O să mă asigur că te ţii
de cuvânt.
— Deci ne vedem luni. Să sperăm că până
atunci creieraşul tău o să înceapă să funcţioneze
la parametri normali.
Jillian a râs.
— Sau, dacă am noroc, poate că nu…
A închis telefonul şi s-a întors la gândurile ei.
Briana avea dreptate. Cam era senzaţional. Şi era
atât de bun la pat! Cum naiba de uitase în
ultimele luni? Toate chestiile alea pe care le făcea
cu mâinile şi cu gura, ca să nu vorbim de scula lui
minunată.
A simţit cum i se înfierbântă brusc sexul numai
gândindu-se la el şi şi-a dorit să fi avut la
îndemână acolo, la birou, una dintre jucărioarele
de care-i zisese Briana.
Dumnezeule, cum naiba să lucrezi în ritmul
ăsta? A făcut un efort şi a deschis sertarul de la
birou. Înăuntru erau nişte fotografii cu lucrările
unei noi artiste, care picta nuduri în stil
neoclasic. Stilul nu era tocmai potrivit cu o
galerie de artă progresistă cum se considera
Leighton, dar fiecare lucrare avea altă temă.
Prima reprezenta o femeie aşezată pe marginea
unei căzi, cu părul castaniu-roşcat, adunat într-
un coc în creştetul capului, lăsându-i gâtul şi
umerii goi, într-un fel provocator. În mână ţinea
un mic falus. Culorile erau vii, dar deloc
ţipătoare, iar atmosfera cufundată în clarobscur îi
conferea o textură stranie, totul se pierdea într-o
ceaţă care amintea de substanţa visului. Iar asta
era valabil pentru toate picturile.
Jillian nu-şi putea lua ochii de la jucărioara
sexuală din mâna femeii din pictură. Era în spirit
realist şi arăta că se lucrase cu atenţie la fiecare
detaliu. Excelent realizată, deşi nu era tocmai
imaginea cea mai potrivită să-i răcorească
sângele. Dar nu se putea abţine să nu se uite.
Şi-a impus să întoarcă pagina. Pictura
următoare înfăţişa un bărbat bine făcut, cu un
trup ca al lui Cam. Stătea rezemat de un zid cu
stucaturi, cu capul dat pe spate, în timp ce-şi
mângâia cu mâna sexul erect. În jurul încheieturii
de la mână avea un fel de brăţară din sârmă
ghimpată. Jillian a simţit că se udă toată numai
uitându-se.
Văzuse câteva dintre lucrări chiar la atelierul
pictoriţei. Dar atunci nu avuseseră efectul ăsta
asupra ei. Acum reacţiona cu totul altfel. Oare ce
se schimbase?
Nu era vorba despre picturi. Ci despre ea
însăşi. Ce experimentase împreună cu Cam parcă
îi trezise corpul şi sexul. Şi nu doar că i-l trezise,
ci i-l desfăcuse larg… Era o forţă căreia nu i se
putea opune şi ceva ce-şi dorea să exploreze.
A dat foaia. Următoarea pictură reprezenta tot
o femeie, de data asta legată de un copac cu nişte
lujeri de viţă-de-vie. I se încolăceau languros în
jurul braţelor şi al picioarelor, iar unul i se
strecurase între coapse.
Jillian şi-a strâns picioarele pe sub birou. Sexul
a început să-i tresară de dorinţă. S-a ridicat şi s-a
dus să încuie uşa.
A tresărit când a sunat telefonul şi a roşit de
parcă cel care suna ar fi putut s-o vadă în clipă aia
sau ar fi putut şti la ce se gândeşte şi ce simte. A
luat o gură de aer şi a răspuns.
— Jillian Ross, Leighton Gallery.
— Bună, iubito! Cum te simţi azi?
Vocea intensă a lui Cam era sexy şi numai
auzindu-i timbrul s-a excitat toată.
— E bine… sunt bine.
— E totul în regulă? Parcă respiri greu. Iartă-
mă, dacă te-am întrerupt din ceva.
 Nici nu-ţi imaginezi tu din ce…
— Nu, deloc. Mă uitam pe nişte fotografii.
— Ce fel de fotografii? A întrebat Cam şi ea s-a
gândit o clipă dacă nu cumva putea să vadă prin
telefon.
— Păi…
Şi-a muşcat uşor buza.
— … sunt… cum să spun… sunt destul de
fierbinţi.
— Povesteşte-mi.
— Cam, nu cred că…
— Nu era o rugăminte!
— A!
Tonul lui autoritar a luat-o prin surprindere şi
a simţit că se excită şi mai tare.
— Eşti singură?
— Da.
— Perfect. Du-te şi încuie uşa.
— Am… încuiat-o deja.
— Ce fată cuminte! Stai jos?
Un fior deja familiar i-a străbătut tot corpul.
— Da.
— Ridică-ţi fusta, desfă picioarele şi spune-mi
cum arată imaginile la care te uiţi.
Şi-a tras fusta în sus, spre talie, apoi şi-a
depărtat picioarele. Încerca să respire normal.
— E un desen minunat. Realizat în manieră
realistă, dar care trădează moliciuni…
S-a oprit puţin să-şi lângă buzele:
— O lucrare ce reprezintă un nud cu un cuplu
care se împerechează. Foarte senzual, de altfel.
Dar bărbatul o zgârie pe spate pe ea, cu un
trandafir plin de spini. Iar ea are răni rozalii pe
fund şi pe coapse.
— Şi asta te excită, Jillian?
Avea glasul puternic şi masculin.
Cu greu a reuşit să-i răspundă:
— Da.
— Perfect. Priveşte-o şi atinge-te puţin pentru
mine…
Ea s-a uitat spre uşa biroului, apoi şi-a
strecurat mâna între picioare. A dat la o parte
chiloţii, iar degetele i s-au oprit pe crăpătura
umedă şi s-a înfiorat.
— Respiri altfel. Simt cât de stârnită eşti. Ştii
ce-mi faci? Mi se întăreşte numai când îţi aud
gâfâitul.
Dumnezeule, ce voce avea! O scotea din minţi.
Glasul lui şi faptul că-l simţea că el are putere
chiar şi acum, prin telefon, chiar şi de la distanţă,
putea să facă orice cu ea. Iar imaginile o excitau
şi mai tare.
— Ce urmează? A întrebat Cam.
A dat pagina. Era din ce în ce mai bine. Şi-a
apăsat puternic păsărica.
— E o femeie întinsă pe un fel de canapea. E
goală, iar la gât are un soi de colier din nuiele şi
frunze împletite. În spatele ei e un bărbat
dezbrăcat.
A făcut o pauză ca să-şi tragă răsuflarea. Nu-i
venea să creadă că se simte aşa vorbind despre
lucrurile alea. Îşi apăsa în continuare sexul cu
mâna şi-şi mângâia clitorisul.
— Bărbatul îşi ţine… mădularul cu o mână, iar
cu cealaltă mână o biciuieşte peste fund.
— Şi eu mi-am luat-o în mână, a şoptit Cam.
Mi-o mângâi şi mi-o frec. Îmi imaginez cum mi-o
iei tu în gură. Nici nu ştii ce tare el Vreau să te
ating! Vreau să te fut! Şi vreau să-ţi mişti mâna
cum îţi spun eu! Mângâie-ţi clitorisul aşa cum
ştiu eu că-ţi place.
Jillian şi-a apăsat mâna pe scoica fierbinte şi a
început să se frece încet. Imaginea pe care o
evocase Cam era prea mult… El, ţinându-şi
măciuca lui minunată şi mişcându-şi mâna
ritmic, în sus şi-n jos. Îşi imagina cum i se
întăreşte tot mai mult şi devine tot mai groasă şi
mai pofticioasă. S-a umezit toată şi a simţit că tot
corpul îi ia foc de dorinţă. Şi-a concentrat
privirea asupra penisului în erecţie din pictură şi
asupra întregii imagini, cu bărbatul care lovea cu
biciul pielea albă, ca de porţelan şi aproape
inocentă a femeii din faţa lui.
— Spune-mi mai departe, a auzit vocea lui
Cam.
— Amândoi sunt frumoşi. Iar pielea de pe
fundul ei e plină de dungii roşii de nuia.
— Aşa o să fie şi a ta într-o zi. Vreau să te
biciuiesc, iubito. Ţi-ar plăcea?
— Da, Cam!
— Imaginează-ţi că eu sunt în desenul ăla, cu
biciul într-o mână şi cu mădularul în cealaltă.
Vocea lui era chinuită de dorinţă.
— Vreau să-ţi desfaci picioarele şi să-ţi bagi
degetele înăuntru. Acum!
S-a lăsat pe spate în scaun şi-a depărtat
picioarele, apoi şi-a coborât mâna încet şi, cu
două degete, a început să se joace uşor cu labiile
umezite, în timp ce cu podul palmei îşi freca mai
departe clitorisul.
Nici nu-şi dădea seama cum începuse să gâfâie
în timp ce se masturba cu plăcere. Mâna ei se
mişca tot mai repede, iar orgasmul se apropia cu
viteză, ca un tren care intră în gară…
— Hai, iubito, apasă mai tare, mai repede, mai
repede… Vreau să-ţi dai drumul. Şi ştiu că mai ai
puţin…
Iar eu sunt atât de excitat, o să termin curând,
curând… Vreau să te fut, mai târziu o să te fut
tare, dar acum vreau să-ţi dai drumul, acum…
— Jillian?
Vocea lui Marie, secretara ei, a răsunat
limpede şi tare de dincolo, urmată de câteva bătăi
în uşă.
— Of, Doamne! A respirat Jillian greu în
telefon. E cineva la uşă şi probabil e ceva
important, dacă mă deranjează.
Îşi trăsese deja fusta în jos.
— La naiba! Cam a râs.
— Da, ştiu.
Tot corpul îi fremăta.
— Jillian! A strigat-o Marie din nou. A venit un
client care vrea să te vadă. Am încercat să te sun,
dar n-ai răspuns.
— Vin imediat.
S-a ridicat de pe scaun şi şi-a aşezat părul.
— Iartă-mă, Cam, chiar trebuie să închid.
— Ne vedem mai târziu neapărat. Luăm cina la
Fiorello şi rezolvăm problema.
Era restaurantul lor italienesc preferat, cel mai
bun din Seattle.
— La 18.30. Şi să fii pregătită să sărbătorim.
— Să sărbătorim?
— Da. Nu crezi că avem ce?
— Ba da, avem, a zâmbit Jillian.
 Îşi refăceau căsnicia, iar noaptea trecută şi
după-amiaza asta erau indicii clare. Şi, poate mai
important ca orice, crucial pentru mariajul lor,
începea să se regăsească pe sine.
Restaurantul era slab luminat, doar de la
licărul lumânărilor care ardeau pe fiecare măsuţă
rotundă, uşor accentuat de lămpile de pe pereţi.
Decorul era clasic italienesc, ferestre acoperite de
draperii grele şi roşii, pereţi cu stâlpi în stil
romanic, în relief. Şi totul era aurit: lămpile,
ramele picturilor de pe pereţi, vazele uriaşe…
În aer pluteau arome îmbietoare de usturoi şi
de pâine prăjită. Mâncarea era minunată, dar
astă-seară lui Jillian nu-i era foame.
Cam era deja la masă. S-a ridicat ca un
gentleman când a văzut-o că se apropie. Arăta
bine aşa cum era îmbrăcat, cu pantaloni negri,
cămaşă albă şi cravată subţire şi neagră. Când s-a
întins s-o sărute pe obraz, a simţit izul vag de
whisky. I-a amintit de noaptea trecută şi corpul i
s-a aprins de dor. S-a aşezat, iar Cam a venit pe
nesimţite lângă ea.
— Cum a fost azi?
— Bine, în general, n-a fost o zi prea
productivă, dar OK. La tine?
— De mult n-am mai avut o zi aşa minunată.
El a zâmbit, iar ochii i-au strălucit în lumina
lumânărilor. Lui Jillian i s-a părut că zăreşte în ei
un licăr pervers. Dar aşa se simţea şi ea.
Orgasmul ăla pe care n-apucase să-l aibă nu-i
potolise deloc dorinţa care-i înfierbânta sângele
de noaptea trecută. Ba dimpotrivă, îl dorea pe
Cam şi mai tare, se gândise la el toată ziua, voia
cu disperare să-i simtă atingerile.
Au comandat pastele lor preferate şi o sticlă
din minunatul vin Chianti. Jillian de-abia aştepta
să ajungă acasă cu el.
Băutura a venit prima şi, în timp ce sorbeau
din pahare, Cam a luat-o de mână.
— Trebuie să vorbim despre ce s-a întâmplat
azi-noapte.
— Cred că da…
I-a înfiorat uşor cu degetele părul negru de pe
mână şi apoi a atins verigheta care-i strălucea pe
deget.
— E totul în regulă pentru tine?
Oare era? Nu voia să se gândească prea mult,
nu voia să analizeze. Într-un colţ al minţii, era
ceva nedefinit şi sâcâitor. Ceva îi spunea că nu e
în regulă să cedeze cuiva aşa, să se abandoneze
total la cheremul cuiva, chiar dacă era vorba
despre soţul ei. Întotdeauna fusese o fiinţă
puternică, întotdeauna deţinuse controlul, la
serviciu sau în viaţa personală… Până când
pierduse sarcina. Atunci se simţise distrusă. Pe
urmă tot încercase să-şi revină, să facă lucrurile
să meargă iar între ei. Ceva care avea legătură cu
Cam, cu felul în care o putea controla el, chiar şi
în pat, îi aducea aminte de toată slăbiciunea care
o bântuise în toate lunile astea.
Dar nu, nu voia să se gândească acum la asta.
Nu voia să se mai gândească la povara uriaşă pe
care o simţea în permanenţă. Pentru că noaptea
trecută îi apropiase mai mult ca niciodată, chiar
mai mult decât înainte de avort. Şi fusese al naibii
de bine.
— Da, e în regulă. Mai am ceva de lucru cu
gândurile mele. Mai dă-mi puţin timp să mă
obişnuiesc cu ideea. Dar, în rest… cred că e în
regulă.
S-a uitat în ochii lui minunaţi şi i-a citit pe faţă
cât de excitat e, i-a văzut gura cea sexy fremătând
de dorinţă. Îi plăcea la nebunie că-l provoacă.
Probabil pentru că simţea că aşa are şi ea putere
asupra lui, chiar dacă în pat Cam face regulile.
— Vino mai aproape.
A tras-o lângă el, pe canapeaua de piele, i-a
luat mâna şi i-a dus-o spre fermoarul de la
pantaloni. Avea erecţie.
— Uite ce-mi faci, Jillian, i-a şoptit în ureche.
Ea s-a frecat puţin pe scaun şi sexul a tresărit
dureros. Da, poate că deţinea şi ea puterea, într-
un fel…
— Desfă-ţi coapsele, i-a şoptit Cam. Fă-o
pentru mine!
— Acum? Aici?
— Da. Acum.
A fost surprinsă de cât de repede s-a supus.
Când mâna lui i-a alunecat uşor sub fustă şi s-a
strecurat pe lângă elasticul de la chiloţi, a găsit-o
deja pregătită, dar în prima clipă s-a încordat şi l-
a respins.
Dar el i-a spus încet.
— Nu vede nimeni ce-ţi fac pe sub faţa de
masă. Desfă-te puţin!
S-a supus. Degetele lui i-au necăjit puţin labiile
delicate şi au mângâiat-o încet acolo. Apoi s-au
întors şi au început să-i frece muguraşul întărit.
— Ia o gură de vin.
Ea a apucat paharul cu mâna tremurând, l-a
dus spre gură şi şi-a muiat buzele. Când i-a simţit
degetul în ea aproape s-a înecat.
— Cam!
— Da? I-a răspuns el amuzat.
— Nu pot s-o fac.
— Ba poţi şi o s-o faci pentru mine.
Da. Pentru el. Şoldurile ei au reacţionat de la
sine şi s-a lăsat în voia mâinii lui. Degetul mare i-
a apăsat clitorisul şi, când a început s-o atingă
încet acolo, cu mişcări circulare şi delicate, ea s-a
gândit că o face şi pentru ea.
Încă strângea paharul în mână.
Semiobscuritatea din restaurant o făcea să se
simtă cumva ascunsă, la adăpost, dar în acelaşi
timp era conştientă de prezenţa oamenilor de la
celelalte mese, de chelnerii care se mişcau de
colo-colo cu platouri încărcate.
Dumnezeule, dacă veneau acum să le aducă
mâncarea?
Cam devenise insistent, se juca tot mai tare cu
clitorisul. Şi-a ridicat privirea şi ochii ei s-au oprit
pe un cuplu de la o masă alăturată. Se certau.
Femeia era frumoasă şi îmbrăcată în roşu închis.
La gât purta un şirag lung de perle. Avea faţa
îmbujorată de emoţie.
Cam şi-a băgat în ea încă un deget şi ea l-a
primit şi s-a strâns în jurul lor. Dumnezeule, era
atât de aproape!
Bărbatul de la masa de lângă arăta bine. Masiv,
ca şi Cam, dar cu un corp de fotbalist. Jillian ar fi
pariat că are un penis uriaş, la fel ca al soţului ei.
Ochii lui au strălucit în lumina lumânărilor, iar
expresia de pe chipul lui s-a intensificat. Avea
mâini mari şi puternice, exact ca mâna lui Cam,
care se juca acum pe sub masă cu ea acolo, jos…
şi era atât de bine.
— Hai, iubito, dă-ţi drumul! I-a şoptit Cam în
ureche.
Degetele i s-au încleştat pe paharul de vin. Iar
sexul i-a tresărit puternic şi s-a încleştat pe
degetele lui. Şi a avut orgasm şi-a dat drumul în
clipa, aia, în mâna lui, muşcându-şi buza până la
sânge. A închis ochii şi a lăsat valul de plăcere să
vină peste ea. Respira greu şi a încercat să-şi
ascundă tulburarea îngropându-şi faţa în umărul
lui. Îşi simţea sexul arzând şi s-a străduit din greu
să nu geamă.
Fusese atât de bine!
— Ce fată bună şi cuminte!
Cam şi-a scos încet degetele din ea, apoi i-a
aşezat fusta la loc. Zâmbea. Calm, a luat o gură de
vin din paharul lui.
— Vreau să ţi-o trag chiar aici pe masă, Jillian.
De-abia a reuşit să-şi reţină geamătul.
Chelnerul a venit să le aducă salata.
— Cum e vinul? I-a întrebat.
Cam s-a uitat la ea şi a zâmbit sexy şi pervers.
— Cum e, Jillian? Spune tu.
— Foarte bun!
Oare chelnerul văzuse cât de ameţită era?
— Mă bucur. Mai doriţi ceva? I-a întrebat.
— Mai vrei ceva, Jillian?
 Cam era de-a dreptul amuzat.
Ea s-a întors spre ospătar şi i-a răspuns:
— Nu, mulţumesc.
Cina a continuat ca prin vis. Tot ce ştia era că
el îşi ţine mâna posesiv pe coapsa ei şi că de-abia
aşteaptă să ajungă acasă şi să-i simtă iar degetele
între picioare. Mâna lui, gura lui, sexul lui… Nu-i
păsa cu ce o atinge, numai s-o atingă.
Ce se întâmplase cu ea? Devenise brusc
obsedată de sex?
Nu conta.
Atât timp cât era cu Cam şi acum era cu el pe
bune, nimic altceva nu conta. Felul în care o făcea
să simtă o scotea din minţi. Ştia că e în siguranţă
lângă el. Avea încredere în el. Poate că în timp o
să înceapă să aibă încredere şi în ea însăşi.
Când au ajuns, casa era cufundată în întuneric.
Jillian s-a dat jos din BMW-ul ei şi l-a aşteptat pe
Cam să-şi scoată servieta cu acte şi hârtii din
torpedoul de piele de la Harley-Davidsonul negru
şi uriaş. Era arhitect şi tot timpul avea la el un
vraf de documente. Din fericire, motocicleta era
suficient de rezistentă să-l susţină şi pe el şi toate
materialele de care avea nevoie la serviciu.
Cum au intrat şi-a lăsat lucrurile şi a tras-o mai
aproape. I-a simţit imediat căldura răspândindu-
i-se prin corp când s-a aplecat s-o sărute.
 — Du-te şi pregăteşte-te pentru mine, Jillian.
Era pregătită! Dar ştia la ce se referise.
S-a dus sus şi-a scos hainele şi-a prins părul şi
a intrat la duş. Apa fierbinte îi lăsa o senzaţie
plăcută pe piele. De noaptea trecută, corpul parcă
îi revenise la viaţă, era sensibil la orice atingere.
Şi simţea că fusese de-abia începutul…
S-a uitat la buretele de lufă agăţat deasupra şi
şi-a imaginat suprafaţa lui aspră pe piele, pe
sfârcuri… fără să vrea, a tresărit. Orice putea fi o
nouă senzaţie, totul plutea într-o aură de
senzualitate. Voia să fie atinsă în orice fel, să
experimenteze orice, la nesfârşit. Aventura cu
soţul ei îi trezise simţurile pe neaşteptate, dar era
deschisă, voia mai mult.
Şi îl dorea chiar în clipa aia. A oprit apa, ca să
nu-l lase pe Cam să aştepte prea mult, oricât de
plăcut ar fi fost duşul. Nu mai conta ce excitant
era jetul de apă, ce ispititoare ideea atingerii
buretelui sau înţepăturile periei de spate… O să
primească mult mai mult.
S-a uscat şi s-a uns cu loţiune, apoi şi-a tras pe
umeri halatul de mătase şi a intrat în dormitor.
Cam era acolo, cu părul ud şi uşor zburlit.
Probabil se spălase puţin la baia din hol. Avea o
pereche de boxeri negri şi atât… Stinsese luminile
şi aprinsese din nou lumânările cu parfum de
ambră. Şi, din nou, se auzea muzica în surdină,
îmbietoare şi senzuală.
Flacăra lumânărilor se răsfrângea pe umerii lui
musculoşi, pe pieptul lui…
Cam a venit spre ea, a luat-o în braţe şi a
întors-o cu spatele la el. A apucat-o cu mâinile de
sâni pe sub halatul de mătase. Sfârcurile i s-au
întărit aproape instantaneu. Apoi şi-a pus mâinile
pe umerii ei, s-a aplecat şi a sărutat-o pe gât.
Avea gura fierbinte şi buzele lui i-au înfiorat şira
spinării.
— Acum trebuie să te dezbraci.
I-a tras uşor halatul peste umeri şi l-a lăsat să
alunece pe podea.
Mâinile i-au cuprins din nou sânii. A început
să-i frământe uşor sfârcurile, care i s-au făcut şi
mai tari. Ea aştepta cuminte să vadă ce o să-i mai
facă, iar sexul îi zvâcnea de nerăbdare.
Panglicile cu care o legase noaptea trecută erau
la locul lor, prinse de tăblia patului.
— Întinde-te cu spatele în sus, Jillian!
Acelaşi ton poruncitor care o făcea să se
umezească de dorinţă.
S-a supus.
I-a îndesat o pernă sub şolduri, ca să-i ridice
fundul. Se simţea total dezgolită. Expusă.
Vulnerabilă. Dar sentimentul nu-i displăcea.
 Cam lega frânghia. Prima încheietură, apoi
gleznele, apoi cealaltă mână, exact ca noaptea
trecută. Numai că acum vedea clar ce se
întâmplă. Şi asta o mai relaxa.
Prima atingere a fost palma lui blândă
alunecându-i pe piele. Pe spate în jos, pe fund, pe
coapse…
Un timp a continuat s-o mângâie aşa până
când s-a relaxat de tot. Apoi a început s-o
lovească peste fund. O plesnea uşor, cu degetele.
O durea puţin… Totuşi, durerea era plăcută, se
simţea minunat, iar sexul ei, care se umezea tot
mai tare, era cel mai bun indiciu.
Apoi a început s-o lovească ceva mai tare şi a
durut. Iar usturimea i s-a dus direct spre sexul
care s-a întărit de dorinţă.
Cam s-a aplecat peste ea şi a întrebat-o în
şoaptă.
— E bine?
— Da!
O lovea din ce în ce mai tare, cu toată palma,
iar usturimea era tot mai puternică. Şi odată cu
ea, dorinţa îi cuprindea tot corpul şi-i făcea
sângele să dea în clocot. Şi-a frecat şoldurile de
pernă.
— Nu aşa, Jillian. Stai cuminte.
Şi i-a tras o palmă cu putere.
 Ea a ţipat. Dar de ce se simţea atât de bine? Îşi
dorea să fie lovită din nou.
Iar Cam parcă i-a citit gândul. O plesnea tot
mai tare. Şi-a dat seama că, de fapt, el asta-i face.
O pedepseşte… Iar ritmul era în crescendo.
Palma lui îi lovea fundul din ce în ce mai tare, îi
făcea pielea să se înroşească de usturime, de la
sângele care năvăleşte la suprafaţă la mâna care o
plesneşte şi o chinuieşte. Iar ea era atât de
excitată, de parcă i-ar fi simţit degetele între
coapse.
Loviturile erau deja foarte puternice şi, la un
moment dat şi-a strecurat câteva degete în scoica
ei care aştepta, deschisă, iar Jillian a simţit că-şi
pierde minţile, că nu mai poate gândi.
Tot ce ştia era că mâna lui o plesneşte cu
putere, auzea sunetul înăbuşit al loviturii, iar şi
iar, ca un fel de cadenţă perversă stabilită de el,
ce crescuse încet în intensitate. Îi simţea degetele
în ea, mişcându-se înăuntru şi în afară în ritmul
loviturilor. S-a arcuit, săltându-şi puţin fundul.
Iar Cam, ghicindu-i imediat dorinţa, ca de obicei
şi-a scos degetele din vagin şi a început să-i
mângâie clitorisul.
În timpul ăsta o lovea tare cu palma peste
fund. Simţea că-i arde pielea. S-a împins puţin,
căutându-i degetele, iar clitorisul îi era tare şi
dureros. Când a împuns-o cu degetul mare şi i-a
atins punctul G, tot trupul i s-a cutremurat de un
fior puternic. Mâna lui grea, care îi plesnea
posteriorul, a făcut-o să-şi dea drumul. Avea
degetul gros înfipt în ea şi degetele celelalte îi
frecau păsărică încălzită şi udă. Era prea mult, iar
orgasmul a venit cumplit şi dureros.
De undeva de departe, s-a auzit pe ea însăşi
ţipând. De plăcere. De durere. Nu mai conta.
Când valurile de plăcere au început să se
retragă, s-a gândit că o să se oprească, dar Cam,
deşi nu-i mai atingea sexul care juisa şi era încă
în spasme, o lovea în continuare peste fund.
După orgasm, pielea ei era chiar mai sensibilă
ca înainte, dar îi plăcea. Mâna îi dădea lovitură
după lovitură, arzând-o, plesnindu-i carnea
delicată. Se întreba de ce nu se opreşte, apoi,
când i-a auzit ţipătul şi i-a simţit sperma fierbinte
peste fund, a înţeles.
Bătaia s-a oprit. Şi-a dat seama că gâfâie. La fel
şi Cam. Apoi, el i-a întins sperma cu degetele pe
fund. Era bine, pe pielea ei care ardea, senzaţia
era minunată.
Aştepta. Frânghia care-o ţinea legată îi provoca
o plăcere şi mai mare. Se simţea în siguranţă, iar
carnea parcă-i ardea. Avea mintea amorţită. Dar
corpul îi era relaxat şi plin de viaţă, ca o flacără
care pâlpâie…
L-a auzit pe Cam mergând la baie. S-a întors
după o clipă cu o cârpă moale şi caldă şi i-a
curăţat sperma de pe fund. Apoi s-a aplecat şi a
început să-i sărute pielea delicat pe spate,
înfiorând-o.
Îl dorea la fel de mult. Voia să-l simtă în ea, să
i-o tragă, dar ştia că trebuie să mai aştepte puţin.
Intre timp, era fericită să stea acolo în pat, legată
cu panglici şi să se bucure de gura lui.
Oare de ce se simţea atât de bine când era
legată? Nu-şi dădea seama. De fapt, nu-i păsa cu
adevărat de asta, numai că, atunci când se
gândea, i se părea ciudat. De parcă aşa n-ar mai fi
avut nicio vină pentru nimic, de parcă nu mai
avea nicio răspundere. Nimic nu se putea
întâmpla cât timp stătea acolo legată, fără nicio
putere. Era o mare eliberare.
Cam i-a atins fiecare părticică de pe braţe şi de
pe umeri cu mâinile lui mari, apoi i-a masat chiar
şi degetele. Era atât de tandru şi de blând! O
diferenţă atât de mare între ce-i făcea acum şi
bătaia pe care i-o administrase mai devreme…
dar asta făcea totul şi mai plăcut.
După un timp, i-a simţit corpul peste al ei.
Pieptul lui îi apăsa spatele. Întotdeauna îi plăcuse
la nebunie trupul lui masiv. Şi instrumentul lui
uriaş. Prima dată când făcuseră sex i se păruse că
n-o să-l poată primi în ea pe de-a-ntregul, dar, cu
timpul, corpul ei s-a obişnuit… Iar acum nu se
putea gândi la nimic altceva decât la mădularul
lui înfipt adânc în ea. Şi-a mişcat şoldurile şi l-a
simţit cum se întăreşte. Creştea, se făcea tot mai
mare, până când i l-a simţit greu şi umflat între
picioare, pe la spate.
Cam i-a şoptit în ureche:
— O să te fut, iubito. Şi o să-ţi placă la nebunie.
Şi o să-ţi dai drumul din nou…
— Da! I-a răspuns ea oftând, în timp ce el îşi
strecura vârful penisului între coapsele ei
desfăcute, direct în crăpătură.
A încercat să împingă puţin ca să-l primească,
dar n-a lăsat-o.
— Nu tu hotărăşti ce se întâmplă aici, Jillian.
Ne-am înţeles?
— Da, Cam, i-a răspuns respirând cu greutate.
— Aşa e mult mai bine…
A împins şi a intrat în ea încă puţin, încă un
centimetru. Sexul ei s-a strâns şi s-a umezit
iarăşi. El s-a retras din nou, lăsându-şi în ea doar
capul… Atunci i-a simţit mâinile pe fund. I-a
depărtat uşor bucile şi-a lăsat degetul mare să-i
alunece acolo şi i-a depărtat buzele de jos.
Niciodată nu se simţise atât de expusă, cu fundul
ridicat şi cu sexul larg deschis. Şi numai gândul
că era aşa o făcea să juiseze de plăcere. Îşi dorea
să se frece puţin, cu greu se stăpânea să rămână
nemişcată. Dar o să facă exact ce-i cerea Cam.
— Ai cea mai frumoasă păsărică din lume,
iubito. E atât de fierbinte şi de apetisantă. E
umedă şi roz. Aş vrea să ţi-o ling până îţi dai
drumul din nou. Dar acum trebuie să te fut, vreau
să te fut până n-o să mai ştii de tine.
Şi în clipa aia a pătruns-o. Şi-a înfipt
mădularul în ea, iar Jillian s-a simţit atât de plină
de el, că ar putea să plesnească. Şi apoi a început
să se mişte. Intra în ea cu putere, pompa cu forţă,
fără milă. I-o trăgea cu forţă, exact cum îi
promisese.
Vaginul ei se încleşta pe mădularul lui uriaş la
fiecare lovitură. Iar ea îşi împingea şoldurile spre
el ca să-l înghită tot. O durea, dar era bine.
Toate tabuurile i se făceau ţăndări, dar se
simţea în siguranţă, aşa cum stătea legată, în
dulcea îmbrăţişare a panglicilor. Şi în timpul ăsta
Cam i-o trăgea, tot mai tare, până când a simţit că
se apropie orgasmul. Şi când a venit a fost o
explozie care i-a străbătut toată fiinţa, întâi i-a
pârjolit sexul şi apoi s-a ridicat în tot corpul.
Chiar atunci şi-a dat drumul şi Cam, iar corpul
lui s-a încleştat. L-a auzit cum îi strigă numele.
Apoi a căzut moale peste ea.
4

Duminică dimineaţa. Soarele se răsfrângea

prin ferestrele înalte, aruncând o lumină caldă şi
aurie pe podeaua din lemn. Jillian a simţit aroma
puternică de cafea venind dinspre bucătărie.
S-a întins leneşă în patul uriaş, dorindu-şi ca
soţul ei să fi fost lângă ea. A aruncat o privire spre
ceas şi a constatat cu surprindere că era aproape
11.00. Niciodată nu se mai trezise atât de târziu.
S-a gândit că acum i se trăgea de la cât de mult o
ţinuse Cam în pat tot weekendul.
Îşi simţea sexul sensibil şi dureros şi braţele şi
picioarele puţin rigide. Iar fundul o durea
groaznic. Dar în viaţa ei nu se simţise atât de
bine. Bine folosită şi bine iubită.
De ce îi dădea sentimentul ăsta faptul că Cam o
bătuse peste fund, că o chinuise, că o făcuse să
simtă iubirea lui cu totul altfel? De ce tot ce se
întâmplase o ajutase să înţeleagă cât de profunde
erau sentimentele ei pentru el? Nu-şi dădea
seama.
— Bună dimineaţa, somnoroaso!
I-a zâmbit soţului ei cel senzual când l-a văzut
intrând în cameră cu două căni de cafea, pe care
le ţinea de toarte, într-o singură mână. Purta
doar o pereche de pantaloni de pijama în dungi şi
avea un zâmbet gen „încep să mă excit”. I-a privit
muşchii bine conturaţi, umerii puternici, tatuajul
care-i înconjura bicepşii. Arăta minunat. Nu se
sătura să-l privească. Şi, în afară de anul ăsta de
amorţeală, întotdeauna simţise aşa. S-a aşezat pe
pat şi i-a întins o cană. Cafeaua era dulce şi cu
multă frişcă, exact cum îi plăcea ei.
— Bine c-ai venit. Începusem să-ţi simt lipsa.
El s-a întins şi a sărutat-o, lăsându-i pe buze
aroma de cafea. Apoi s-a dat înapoi şi a făcut o
grimasă.
— Am creat un monstru…
— Exact.
— Micuţa mea nimfomană mai are de aşteptat.
— Aşa repede te-am dat gata?
— Nici gând! Dar m-a sunat Tom de dimineaţă.
Trebuie să plec la Chicago să mă ocup de o
lucrare.
— Nu poate pleca altcineva?
— Iartă-mă, iubito, dar eu am pus la punct
proiectul şi eu trebuie să mă duc.
Jillian a oftat. Spera să îl aibă lângă ea tot
weekendul.
— Şi când trebuie să pleci?
— Am făcut rezervare pentru zborul de la ora
15.00.
 — Ai făcut deja duş, a spus ea respirând cu
nesaţ parfumul proaspăt de şampon din părul lui.
— Da, dar trebuie să-mi fac bagajul.
— Te ajut eu. Promit că în jumătate de oră ieşi
pe uşă.
— E prea devreme, nu trebuie să plec înainte
de o oră.
Jillian şi-a lăsat cana pe noptieră, apoi i-a luat-
o şi lui din mână.
— Atunci, vino încoace mai repede.
Cam a râs.
— Mi se pare mie sau fetiţa mea a devenit cam
autoritară?
El s-a întins peste ea, a tras cearşaful care o
acoperea şi a sărutat-o pe sân, apoi i-a luat
sfârcul în gură şi a început să-l sugă. Ea s-a lipit
de el. Gura lui fierbinte a excitat-o imediat.
— Am avut un profesor bun… i-a răspuns ea.
A început s-o alinte şi să-i dezmierde pielea,
coborând tot mai jos şi sărutându-i burta senzual.
Apoi i-a desfăcut coapsele cu mâinile lui mari şi
puternice şi a coborât şi mai mult. I-a luat
clitorisul încet şi l-a lins până s-a întărit.
— De fapt, cred că nu mă mai grăbesc aşa de
rău…
Jillian a bătut la uşă apartamentului Brianei,
având în mâna cealaltă o cutie plină cu sushi. A
auzit zgomot înăuntru, apoi vocea ei:
— Intră. E deschis.
A împins uşa şi imediat a întâmpinat-o pisica
Brianei, pe nume Van Gogh, o mâţă uriaşă,
tărcată şi blănoasă, cu o ureche lipsă. Probabil
simţise mirosul de sushi, s-a gândit Jillian şi s-a
strâmbat la ea.
Briana stătea pe canapeaua din catifea roşu
închis, cu piciorul bolnav cocoţat pe o pernă.
— Ai trecut pe la Sushi to Dai For. Eşti cea mai
tare prietenă!
— Până acum nu eram?
Jillian a lăsat cutia pe măsuţa de cafea, din
lemn de Indonezia şi s-a dus în bucătărie să caute
farfurii, pe care le-a găsit imediat.
Apartamentul Brianei era un fel de a doua casă
pentru ea, mai ales când Cam era plecat din oraş.
S-a întors în cameră încărcată cu farfurii,
şerveţele şi două perechi de beţigaşe negre,
lăcuite. L-a gonit pe Van Gogh cel blănos de pe
canapea, s-a aşezat şi s-a apucat să aranjeze
mâncarea pe platouri.
— Am luat peşte yellowtail şi rulouri
California.
— Mor după ele, sunt preferatele mele.
Briana şi-a dat pe după umăr părul lung şi
negru strâns în coadă şi s-a repezit la farfurie. În
timp ce au mâncat, au trăncănit mai ales despre
ce mai e pe la serviciu. După cină, s-au aşezat pe
sofa, sorbind încet din Chardonnay-ul pe care
Jillian îl găsise în frigider.
— Aşadar… când ai de gând să-mi spui care-i
treaba cu aura asta super strălucitoare care te
înconjoară? A început prietena ei discuţia.
Jillian a început să râdă.
— Cum adică?
— Ce naiba, Jillie? Împrăştii lumină ca o
insectă şi tu stai acolo pe canapea şi mănânci şi
îndrugi tot felul de lucruri despre galerie, de
parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Las-o baltă,
păpuşa!
Jillian a simţit că-i urcă tot sângele în obraji.
Chiar era atât de vizibil? Apoi a încercat să-i
răspundă cât de normal a putut.
— Cum ţi-am spus şi la telefon, relaţia mea cu
Cam e tot mai bună.
— E clar că nu e doar atât şi ştiu că de fapt de-
abia aştepţi să-mi povesteşti. Eşti femeie. Nu se
poate să ţi se întâmple ceva, de bine sau de rău şi
să nu simţi nevoia să vorbeşti despre asta cu o
altă femeie. E o chestie genetică…
— E… foarte intim.
— Super! Cu atât mai bine.
— Ţi-am zis vreodată că eşti irecuperabilă?
 — Tot timpul… Să auzim!
— Bri, nu ştiu dacă pot să vorbesc despre asta.
— Bine, scuză-mă. Nu mai fac nicio glumiţă. E
evident că e o chestie mai complicată, nu doar că
aţi reînceput să faceţi sex.
— E ceva mai mult de-atât… Nici nu ştiu de
unde să mă apuc.
Jillian a luat o gură de vin şi a lăsat-o să
alunece răcoritoare pe gât.
— Şi, totuşi, ai dreptate. Simt nevoia să vorbesc
despre asta. Iar tu eşti, cu siguranţă, singura
fiinţă în care am încredere, în afară de Cam.
— Atunci, dă-i drumul, drăguţă. Te ascult. Nu
mai scot niciun cuvinţel.
Briana a privit-o grav cu ochii ei mari şi căprui.
Jillian şi-a muşcat buza.
— Păi… tu ai făcut vreodată vreo chestie mai
perversă?
— Te rog! Eu sunt perversă din fire. Dar acum,
depinde cât de perversă…
— Cum ar fi bondajul…
— Serios?
Gura apetisantă a Brianei s-a arcuit într-un
zâmbet ciudat şi s-a încruntat puţin.
— Te rog! Jillian simţea că obrajii îi iau foc.
— Sunt puţin surprinsă, atâta tot. Nu, eu n-am
încercat niciodată bondajul. Asta nu înseamnă că
nu mi-a trecut prin cap de vreo două ori. Dar cred
că e o chestie pe care trebuie s-o faci cu cineva în
care ai mare încredere.
— Exact. Asta am încercat noi să facem. Să ne
recăpătăm încrederea unul în celălalt.
— Şi cum merge?
— Cred că bine… Dar mă simt aşa de… altfel.
Parcă ne redescoperim. Şi deja suntem foarte
aproape. Simt că pot să am încredere totală în
Cam şi că mă pot baza pe el oricând. Nu că până
acum n-aş fi putut… Dar totul s-a schimbat în rău
după ce am pierdut sarcina.
Briana s-a ridicat şi i-a pus mâna pe braţ.
— Ştiu, scumpo.
— Tot anul trecut am trăit aşa, ca prin ceaţă.
Adică am venit la serviciu, am funcţionat normal,
mi-am făcut treaba, m-am dus acasă în fiecare
seară, am gătit, ne uitam din când în când la
televizor… Dar totul era cumplit de gol. Chiar
când stăteam unul lângă altul, nu ne mai luam în
braţe. Nu ne mai ţineam de mână. Şi asta, din
vina mea, pentru că îl respingeam.
Ochii i s-au umplut de lacrimi, dar era bine să
vorbească, simţea că e timpul să scape de tot, să
se descarce.
— Săracul Cam! A avut atâta răbdare cu mine!
M-am gândit că e nebun când mi-a propus să
încercăm asta. Dar terapia de cuplu a fost un
dezastru şi m-a adus într-un punct în care mi-am
dat seama clar că, dacă nu voi face ceva cât de
curând, căsnicia noastră se va duce de râpă. Şi
chiar îl iubesc, Bri. Pur şi simplu nu puteam să
las să se întâmple aşa ceva.
Briana a gângurit drăgăstos şi aprobator.
— Aşadar… cum a fost noaptea trecută. Mi-era
frică, dar eram şi excitată. Şi când am început,
am intrat puţin în panică, dar pe urmă am
depăşit momentul. De fapt, mi-a plăcut din
prima. A fost aşa… nu ştiu cum să spun… ca o
călătorie. Şi descopăr lucrurile pe parcurs, din
mers… înţelegi?
— Perfect. Cred că putem afla o mulţime de
lucruri despre noi când ne întoarcem la chestii
de-astea care ţin de instinct primitiv.
— Exact. Iar sexul este ceva absolut
incredibil…
— Se vede pe faţa ta, i-a răspuns Briana cu
acelaşi zâmbet aluziv.
— De ce? Scrie pe fruntea mea?
— Oarecum… Dar nu te stresa. Mi se pare că ce
vi se întâmplă vouă e mai important decât tot ce e
în jur şi că nici n-ar trebui să-ţi pese de ce
gândesc ceilalţi. Lasă-i să vadă şi să se minuneze.
Jillian a îmbrăţişat-o pe prietena ei.
 — Ce bine că exişti!
— Ştii că te iubesc, Jillian. Şi nici nu-ţi dai
seama cât mă bucur să văd că te simţi mai bine.
Briana s-a desprins din îmbrăţişare şi s-a
sprijinit de perne.
— Ce ziceai c-ai adus la desert?

— Ai luat tot ce-am pus pe listă? A auzit vocea

lui Cam de la celălalt capăt al firului.
— Da.
Corpul ei a tresărit excitat când şi-a amintit de
vizita de puţin mai devreme la un sex-shop.
— Ce fată cuminte!
Ca de obicei, cuvântul a făcut-o să se înfioare
de plăcere.
— Pune telefonul pe speaker. Vreau să ai
ambele mâini libere. Şi pe urmă te dezbraci.
Vreau să fii goală. Apoi te duci şi te aşezi pe
scaunul din faţa oglinzii. Iei lângă tine toate
obiectele pe care te-am pus să le cumperi şi le
aşezi pe măsuţa de toaletă.
Nu i-a luat mai mult de un minut să se
dezbrace şi să-i urmeze instrucţiunile.
— Sunt gata, Cam.
O linişte ciudată i s-a strecurat prin totul
corpul, un fior plăcut a făcut-o să se excite şi, în
acelaşi timp, s-a relaxat.
 — Desfă-ţi picioarele în aşa fel încât să te poţi
vedea în oglindă. Vreau să-ţi vezi păsărica.
Oglinda e aşezată destul de jos. Te uiţi la ce-ţi
spun eu?
— Da.
A fost surprinsă când şi-a dat seama c-o excită
să-şi vadă propriul sex.
— Acum desfă-ţi labiile cu degetele şi spune-mi
ce vezi. Şi cum te simţi…
Dumnezeule, oare putea să facă asta? Dacă s-
ar fi oprit să se gândească, probabil că n-ar fi
reuşit. Dar era deja prea aprinsă de dorinţă,
vocea lui Cam răsunând în dormitor o excita.
— Văd… pliurile rozalii.
A respirat adânc.
— Continuă, Jillian!
— Iar clitorisul mi s-a întărit deja…
— Te-ai udat?
— Da.
Propria voce i-a sunat ca un susur uşor.
— Perfect! Mi-am dat seama după timbrul
vocii. Ai idee cât de tare mă excit când te aud
respirând aşa? Mor de plăcere să te simt excitată.
Dar vreau să te înfierbânţi şi mai tare. Vreau să
ajungi la orgasm. O să faci tot ce-ţi spun. Şi o să-
ţi placă la nebunie.
Sexul ei s-a strâns de dorinţă când i-a auzit
cuvintele, numai când şi-a imaginat ce-o să
urmeze. Degetele i se udaseră de la propriile
sucuri.
— Ia vibratorul şi dă-i drumul! Atinge-ţi uşor
clitorisul cu vârful lui.
A făcut exact cum i-a cerut el. Ţinându-şi
labiile desfăcute cu o mână, a luat vibratorul cu
cealaltă, l-a deschis şi l-a dus spre muguraşul
care-i fremăta deja de dorinţă. A străbătut-o un
val de plăcere.
— Ah!
— E bine, iubito? Ştiam c-o să-ţi placă. Acum
ţine-l acolo. Lasă-l să-ţi frământe clitorisul. Cum
e?
— O, Doamne! A fost tot ce-a putut spune, în
timp ce fiori de plăcere îi străbăteau sexul.
— Cum e? Îţi dai drumul, iubito?
— Da!
— Atunci, opreşte-te.
Să se oprească? Era o glumă… Dar nimic din
vocea lui n-o lăsa să creadă că ar putea îndrăzni
să nu i se supună. A dat vibratorul la o parte şi a
rămas cu respiraţia tăiată, în pragul orgasmului.
— Ia cârligele!
Cu mâinile tremurând, a lăsat vibratorul pe
măsuţa de toaletă şi a luat clamele micuţe din
metal. Erau prinse de un fel de lănţişor.
 — Puneţi-le!
Şi-a luat sfârcul drept între degete şi a început
să-l frământe. Era atât de bine! Tot corpul îi
ardea de dorinţă. Brusc şi-a dat seama că-şi
doreşte mai mult decât orice să-şi prindă de
sfârcuri clamele alea care-o stârneau.
A prins-o pe prima şi când i-a intrat în carne a
început să gâfâie. A durut-o şi a simţit cum fiorul
se duce direct spre sex. Deja juisa abundent şi de-
abia reuşea să stea liniştită pe scaun.
— Se pare că te-ai descurcat… Acum strânge-le
cât de mult poţi. Cum e?
Ea a răsucit puţin şurubul.
— Doare! Oh, Dumnezeule, mă doare tare, dar
e atât de bine!
— Ştiam c-o să-ţi placă, iubito. Acum treci la
celălalt.
Jillian s-a supus. Clamele erau acum bine
strânse, sfârcurile îi zvâcneau de durere, dar
simţea junghiuri de plăcere cum nu mai trăise
vreodată. Tremura şi tot trupul îi ardea. Iar
sfârcurile aproape că-i explodau de durere, de
plăcere… de intensitatea senzaţiei.
— E bine, iubito?
— Da… cred că da…
— Respiră şi lasă durerea să se transforme în
plăcere…
 A tras o gură de aer în piept, apoi încă una. Şi
asta a ajutat-o să se obişnuiască încet cu senzaţia.
— Acum vreau să foloseşti din nou vibratorul.
Dă-i cu puţin lubrifiant. Şi apoi să-ţi dai cu
lubrifiant jos…
Cu mâini tremurătoare a uns vibratorul şi pe
urmă a luat puţin lubrifiant pe degete. Şi-a atins
păsărica şi a boncăit-o puţin, apoi a început să o
frece peste tot, cu voluptate. Era minunat! Cu
greu se abţinea să nu folosească vibratorul.
— Acum pot, Cam?
— Da.
A deschis vibratorul şi l-a apropiat puţin de
sexul nerăbdător. L-a necăjit puţin şi s-a jucat cu
el. Apoi şi-a atins labiile pline de dorinţă cât de
uşor a putut.
Fiorul a urcat prin tot trupul şi a simţit şi mai
puternic clamele care-i strângeau sfârcurile. O
dureau şi o ardeau. Dar voia mai mult.
— Mişcă vibratorul pe pizdă, iubito, i-a spus
Cam. Joacă-te puţin cu ea pentru mine. Freacă-te
uşurel, atinge-ţi buzele de-acolo şi pe urmă
clitorisul… Dar nu-ţi da drumul încă.
I-a urmat instrucţiunile, privindu-se în oglindă
în timp ce-şi atingea labiile şi le desfăcea uşor,
intrând în vagin şi aţâţându-se singură, apoi s-a
întors la muguraşul întărit… Simţea c-o să leşine
de plăcere. Era prea mult! Sfârcurile care o
dureau, vibratorul dintre coapse, priveliştea
sexului larg deschis şi aproape îmbibat în
propriile sucuri fierbinţi. Voia să vadă cum o
pătrunde vibratorul, cum alunecă uşor înăuntru,
în deschizătura aia roz şi îngustă.
— Acum lasă-te pe spate şi desfă-ţi larg
picioarele. Bagă vibratorul în tine!
— Da!
S-a întins pe spate, a ridicat un picior şi l-a
aşezat pe marginea măsuţei de toaletă şi s-a
desfăcut cât a putut de mult. Apoi s-a privit în
oglindă în timp ce vibratorul intra adânc în
crăpătura ei umedă, încet, centimetru cu
centimetru.
Nu mai simţise niciodată aşa ceva. Tot corpul îi
tremura de dorinţă. Şi îi plăcea la nebunie să
privească vibratorul care o pătrunde tot mai
adânc. Din nou a simţit că e în pragul
orgasmului, că o să explodeze de plăcere.
— Cred că nu mai pot aştepta nicio clipă, Cam,
a gemut ea.
— Atunci, dă-ţi drumul, iubito!
— Da!
A înclinat vibratorul în aşa fel încât să-şi atingă
punctul G. Iar orgasmul a ţâşnit într-un val dulce
de plăcere, în timp ce sfârcurile ei ţipau de
durere, aşa că totul să fie şi mai bine. Şi-a folosit
mâna liberă ca să-şi frece clitorisul cu putere, iar
valul de plăcere a devenit şi mai puternic, până
când s-a simţit înghiţită cu totul şi tot trupul i s-a
cutremurat. A mişcat vibratorul înăuntru şi în
afară, împingându-l cu putere cât mai adânc, iar
sexul i s-a convulsionat în jurul măciuliei dure.
Juisa în valuri. Plăcerea părea să dureze la
nesfârşit, iar vibratorul din mână o sporea fără
milă, până dincolo de limitele suportabilului. Iar
când s-a sfârşit, a scos vibratorul şi s-a prăbuşit
în scaun, gâfâind.
— Ce fată cuminte!
Chiar şi acum, cuvintele lui, vocea adâncă şi
senzuală a făcut-o să simtă un fior de plăcere pe
şira spinării.
— A fost bine, iubito, nu-i aşa?
— Da, a fost minunat!
— Şi o să vezi ce bine o să fie peste câteva zile,
când mă întorc acasă. Scoate-ţi cârligele. Uşurel,
cu grijă… O să te doară. După ce-l scoţi pe
primul, respiră adânc şi aşteaptă să treacă
usturimea. O să te doară sfârcurile puţin după…
pe urmă du-te în pat şi culcă-te.
— Te iubesc, Cam!
— Şi eu te iubesc, draga mea. Du-te să te culci
şi să mă visezi pe mine. Să visezi tot ce am de
gând să-ţi fac când mă întorc.
Au închis telefonul.
Când şi-a scos clamele a durut-o mult mai rău
decât atunci când le pusese şi a respirat cu
putere, dar durerea a desfătat-o. Totul era
minunat!
S-a culcat, visând la ce-o să-i facă el cu noile
jucării, când o să se întoarcă acasă, la plăcerea pe
care o să i-o provoace. La plăcerea asta minunată
şi dureroasă. Exact cum fusese instruită.
Cam s-a întors acasă cu o zi mai târziu decât
fusese prevăzut. Jillian i-a simţit lipsa, dar, mai
mult decât atât, asta i-a dat prea mult răgaz de
gândire. Cât timp fusese lângă ea, o ţinuse în
priză şi-i deşteptase simţurile aşa, reuşise să-şi
ţină gândurile blocate. Dar acum se întorsese de
la birou şi nu avea nimic de făcut. Stătea în
camera de zi, cu un pahar de vin alb în mână şi se
uita prin ferestrele uriaşe, afară, în noapte.
Cam făcuse casa exact după gustul lui, iar ei îi
plăcuse întotdeauna. Avea mai multe geamuri
decât pereţi şi îi lăsa senzaţia că lumea de afară
mobilează interiorul. Peste tot erau şeminee.
Camera de zi era împărţită în două, iar unul
dintre spaţii dădea spre sufragerie. Celălalt se
deschidea spre dormitorul mare şi un holişor mic
ducea spre baia principală.
 Casa era extrem de modernă, cu podele din
lemn, care încălzeau liniile aspre ale arhitecturii
generale.
Decoraseră totul după gustul lor şi aleseseră
mobilă simplă, în tonuri neutre, cu pete de
culoare ici şi colo, care creau impresia de spaţiu
cu încărcătură zen.
Întotdeauna îi transmisese o stare de linişte,
ceva senin şi calm. Dar în seara asta se simţea
doar singură. Parcă era prea mare. Şi toate
geamurile alea îi dădeau impresia că lumea din
afară ar putea da buzna peste ea şi peste
intimitatea ei.
S-a întins peste pernele lucrate în stil marocan,
aruncate pe sofaua în formă de „L”, din piele de
căprioară şi a tras peste ea o pătură de lână,
lucrată de mână. Prin ferestrele din tavan se
zărea strălucirea slabă a stelelor, străpungând vag
perdeaua de ceaţă. Seattle era aproape
întotdeauna acoperit de ceaţă şi se întrebase
adesea de ce ţinuse Cam să facă luminatoare şi
aici şi în dormitor şi în sufragerie. Dar asta fusese
ideea lui, să lase exteriorul să pătrundă cât mai
mult în interior, să anuleze graniţele şi limitele
între „aici” şi „acolo”.
Limitele. Se pare că avea ceva probleme cu ele
astă-seară. Acum, că avusese un răstimp de
respiro, când stimulii sexuali încetaseră şi nu mai
aveau control asupra ei, gândurile îşi făceau loc şi
a început să cântărească lucrurile. O vreme
simţise că e bine şi că este în regulă cu ceea ce i se
întâmplă. Una peste alta, ea şi Cam erau atât de
aproape, cum nu se mai întâmplase de atât timp,
ceea ce era bine. Dar dacă stătea să se gândească
un pic, ce făceau ei, de fapt?
Tot jocul ăsta de-a puterea era foarte intens.
Era tare şi ameţitor. Şi devorator, cât timp se
întâmpla.
Închidea uşa lumii din afară după care venea şi
ce urma şi după ce casa din sticlă a lui Cam o lăsa
să intre. Dar oare chiar ducea într-o direcţie
bună? Cu siguranţă că era nevoie de o pauză, în
care să fugă de propriile gânduri, să fugă de
sentimentul de vinovăţie, care o rodea pe
dinăuntru zi de zi. De toată povestea din mintea
ei, care o făcuse să se îndepărteze de Cam.
Dintr-odată a apucat-o sentimentul vinovăţiei,
ca o împunsătură de ghimpe. Ştia că totul se
întâmplase numai din cauza ei. Soţul ei nu
meritase deloc să-l trateze aşa cum îl tratase în
ultimul an. Fusese atât de distantă şi fizic şi
emoţional şi sexual. Chiar şi când făceau
dragoste, ea păstra întotdeauna distanţa, se izola
undeva în lumea din mintea ei, deşi ştia că el o
simte absentă.
Partea cu bondajul cu siguranţă schimbase
asta. Şi era bucuroasă şi pentru Cam şi pentru ea.
Dar oare toată povestea asta o să repare cu
adevărat lucrurile între ei? Sau o s-o ajute pe ea?
Nici măcar nu ştia dacă ea poate fi cu adevărat
ajutată.
Învăţa să aibă din nou încredere în corpul ei,
care o trădase cumplit atunci când pierduse
copilul. Dumnezeule, mintea-i era atât de
confuză! Trupul ei, suferinţa ei!
Sentimentul ei de vinovăţie.
Ochii i s-au umplut de lacrimi şi a sorbit din
paharul de vin, ca să-şi înghită nodul din gât.
Nu face asta acum, te gândeşti prea mult!
Dar când să se gândească? De câte ori începea,
ajungea în acest punct şi trebuia să se oprească.
Era prea mult. Prea mult ca să se poată gândi şi
mult prea mult ca să poată simţi. Toate gândurile
ei emanau un miros oribil de vinovăţie, în care se
bălăcea de când pierduse sarcina.
E prea mult! Opreşte-te!
Şi-a muşcat buza cu putere. Trebuia să încerce
s-o ia de la început cu Cam. Să facă lucrurile să
meargă. Era timpul să înţeleagă că e cazul să fie
împreună şi să înceapă să trăiască din nou. De
dragul lui. Şi al ei…
 Nu ştia sigur cum să fugă de propriile spaime
şi îndoieli, când venea vorba despre toată
povestea cu supunerea. Nu putea alunga
întrebările şi nu ştia dacă e sau nu normal să le
ţină departe de ea. Nu era gata cu adevărat să le
abandoneze. Încă avea nevoie să se gândească, să
analizeze.
A adormit pe sofa, privind stelele care
străluceau prin luminator, cu gândurile încâlcite
şi pierdute în vechi disperări şi speranţe noi.
5
Expoziţia lui Alvina Kramer i-a absorbit
aproape întreaga atenţie lui Jillian câteva
săptămâni. Era o artistă nouă, dar cunoscută deja
în toată lumea. Singurul motiv pentru care
Leighton Gallery reuşise să organizeze o expoziţie
cu lucrările ei era că locuia în Seattle. Succesul i
se urcase la cap, iar „La Kramer”, aşa cum o
porecliseră oamenii de la galerie, avea aere de
vedetă. Într-o lună reuşise să scoată din minţi pe
toată lumea, inclusiv pe Jillian.
În cele din urmă, ziua cea mare a sosit, iar ea
de-abia aştepta să se încheie totul. Şi-a petrecut
dimineaţa rezolvând problemele cu furnizorii şi
reglând luminile împreună cu personalul. Voia ca
fiecare detaliu să fie perfect. Briana a stat lângă
ea toată după-amiaza, verificând ca instrucţiunile
ei să fie urmate întocmai.
În cele din urmă, cu o oră înainte de vernisaj,
au rămas doar ele două, în biroul lui Jillian de la
etajul de deasupra. Ea stătea la birou şi se uita cu
atenţie pe lista de pe mapa pe care o avea în faţă.
— Cred că totul e în regulă. De ce nu te
odihneşti puţin înainte să te schimbi, Jillie?
— Ce spui? Sunt bine. Vreau să mă pregătesc şi
să mai fac nişte verificări pe ultima sută…
— Nu mai ai ce. Totul e în regulă. Am verificat
şi eu. Poate ar trebui să bei un pahar de vin.
Jillian şi-a ridicat privirea din teancul de hârtii
de pe birou.
— De ce? Ştii că nu beau niciodată la
evenimente de genul ăsta.
— Pari mai tensionată ca de obicei…
S-a lăsat pe spate în scaun şi a respirat adânc.
— Iartă-mă, Bri, mă lupt cu gândurile mele.
— Ştiu că această Kramer a fost ca un spin în
coaste…
— Nu are legătură cu ea. Adică nu pot să zic că
mi-a făcut vreo plăcere. Îmi vine s-o strâng de gât
pe femeia asta. Dar… e vorba despre mine.
Briana s-a aşezat pe scaunul de lângă ea.
— Ce vrei să spui? Ce s-a întâmplat? Credeam
că totul merge bine între tine şi Cam.
Jillian şi-a dat părul din ochi.
 — Habar n-am, Bri. Totul era bine şi brusc am
început să-mi pun întrebări. Să mă gândesc şi să
analizez tot ce se întâmplă. Nu ştiu dacă ce facem
este cu adevărat în regulă.
— De ce să nu fie? Sunteţi doi oameni în toată
firea şi o faceţi de comun acord. Nu se întâmplă
nimic rău, nu e nimeni rănit. Nu văd care e
problema.
— E mult mai complicat.
— De ce nu-mi spui?
— Nu sunt sigură că pot.
A făcut o pauză ca să-şi adune gândurile ce-i
alergau prin minte cu mii de kilometri pe oră.
— Cum să spun? Viaţa părea frumoasă, totul
era minunat şi eu am rămas gravidă.
S-a oprit din nou o clipă, nedorind să dea la
iveală secretul pe care nu-l dezvăluise încă
nimănui. A tras aer în piept şi a încercat din nou.
— Apoi am pierdut sarcina. La cinci luni, era
vizibilă, toată lumea ştia. Iar când m-am întors la
birou, toţi voiau să afle ce s-a întâmplat, dar
nimeni n-a venit să mă întrebe. Doar se holbau la
mine. De parcă se aşteptau în fiecare clipă să mă
prăbuşesc. Dar ce nu ştiau ei e că totul se surpa în
mine, pe dinăuntru, în permanenţă. Aşa am trăit,
într-o continuă stare de prăbuşire, mereu şi
mereu, la infinit.
 — Ştiu, scumpo. Am încercat să te protejez cât
am putut, cel puţin aici, la serviciu.
— Ştiu. Dar problema e că, dincolo de ce făceau
ceilalţi, a trebuit să trăiesc cu ce mi se
întâmplase. Şi am ridicat un zid între mine şi
Cam. Luni întregi n-am reuşit să mă opresc. Iar
acum lucrurile au început brusc să se îndrepte,
dar nu ştiu cât de real e totul.
— Dacă par să se îndrepte înseamnă că chiar
aşa e, Jillie!
— Nu cred. Adică e posibil… Insă dacă e ceva
de suprafaţă?
— Pot să te întreb ceva? Dar, dacă nu poţi, nu
trebuie să-mi răspunzi.
Jillian a dat din cap că da.
— Când aţi făcut sex, s-a întâmplat vreodată să
te uiţi în ochii lui şi să te simţi pe deplin
conectată, să simţi că nu-ţi mai aparţii?
— Da. S-a tot întâmplat în ultima perioadă.
— Nu cred că asta poate fi ceva fals. Şi nu mă
refer la faptul că te-ai preface. Dar nu se
întâmplă, dacă nu e ceva cu adevărat profund.
— Ai dreptate. Aşa cred şi eu. Poate că-mi fac
eu prea multe griji aiurea. Iar săptămâna asta, cu
Alvina pe capul meu, m-a scos din minţi. Poate
că, după ce-o să se termine totul diseară, o să mă
simt mai bine.
 — Eu sigur o să mă simt mai bine. Femeia asta
e un coşmar!
— Chiar un coşmar!
Jillian a zâmbit. Era aşa bine să ai lângă tine
un prieten şi un tovarăş de suferinţă, iar biata
Briana se luptase cu „diva La Kramer” la fel de
mult ca ea.
Briana a făcut o grimasă şi i-a înşfăcat mapa
din mână.
— Atunci, să declarăm petrecerea deschisă,
păpuşa. Ţi-ai adus rochiţa aia roşie şi supersexy,
da?
Luminile au fost impecabile. Publicul,
minunat. Muzica, în surdină, se strecura printre
sporovăiala liniştită a vizitatorilor care admirau
sculpturile uriaşe din bronz, expuse în galerie.
„Diva” era îmbrăcată într-o robă aurie, cu
multe falduri, ca o regină din Antichitate, cu
buclele ei lungi şi arămii, în contrast cu chipul ei
palid şi machiat în exces. Îşi stabilise „curtea”
undeva, într-un colţ, înconjurată de admiratori
cărora le dăruia de la înălţimea maiestăţii ei
surâsuri sau priviri încruntate.
Totul părea să meargă bine. Într-o oră,
aproape toate piesele expuse aveau plăcuţa
„vândut”. Artista putea să se declare mulţumită.
Până când a venit Cam, Jillian a avut timp să
se relaxeze puţin, ştiind că vernisajul fusese
reuşit. El s-a oprit în pragul galeriei şi a privit în
jur. O căuta pe ea, probabil. Dumnezeule, dar
bărbatul ei chiar era sexy, se gândea în timp ce-şi
croia drum prin mulţime către el. Cu pantalonii
lui negri, cu cămaşa şi haina de piele neagră, era
cu totul întunecat, misterul masculinităţii în
persoană… Avea acel aer de băiat rău, care ei îi
plăcea la nebunie. În cele din urmă, a observat-o
şi zâmbetul lui ucigător i-a înfierbântat sângele în
vene.
I s-a aruncat în braţe şi l-a sărutat. Avea buzele
reci de la aerul rece al înserării.
— Bună!
— Bună, iubire!
S-a întins spre el şi i-a şoptit la ureche:
— Îmi pare rău. Am fost cam agitată cu
vernisajul zilele trecute…
— Stai liniştită, că o să plăteşti pentru asta
puţin mai târziu…
Când s-a uitat la el, i-a văzut zâmbetul pervers
şi a ştiut exact la ce se referă. Imediat a simţit un
fior.
— Hai să bei un pahar de şampanie şi s-o saluţi
pe Briana.
În orele care au urmat, Jillian a fost ocupată cu
invitaţii, trecea de la un grup la altul, se ducea din
când în când şi să vadă ce face artista. Seara s-a
dovedit un adevărat succes şi nici măcar „Diva La
Kramer” n-a avut de ce să se plângă.
La un moment dat, Gianni, unul dintre
asistenţii ei, a venit timid şi i-a şoptit:
— S-a vândut şi ultima piesă. De-acum încolo,
socializăm şi-atât…
— Mulţumesc, Gianni. E perfect!
Jillian a înşfăcat de la un chelner în trecere pe
acolo primul ei pahar de şampanie din seara aia.
Acum putea să se relaxeze. Oamenii ei erau foarte
buni. Toată seara se agitaseră să facă pe toată
lumea să se simtă bine, să nu le lipsească nimic.
L-a căutat pe Cam cu privirea. Îşi terminase
treburile, acum putea să petreacă puţin timp cu
soţul ei. L-a zărit într-un colţ, vorbind în faţa
unui grup. S-a întors spre ea chiar în clipa aia, de
parcă ar fi simţit-o, iar privirile li s-au întâlnit.
Jillian i-a făcut semn din cap şi i-a zâmbit, iar el
s-a desprins de grup şi a venit spre ea.
— Cum merge treaba, iubito? Mi se pare că
vânzarea a mers bine.
— Excelent. Am vândut tot.
— Evident! După şampania din mâna ta…
Jillian a zâmbit şi a sorbit o gură din pahar.
— Exact. Plus că e singura chestie care mă face
să uit de durerea cruntă din cauza pantofilor. Am
stat pe tocuri toată seara şi sunt moartă…
Cam s-a apropiat de ea şi i-a atins obrazul cu
vârful degetelor.
— Sărăcuţa de ea! Am remediul cel mai
potrivit.
— Un burete bun pentru picioare…
— Poate că da… i-a şoptit el la ureche. Dar eu
mă gândeam la altceva.
— Deocamdată suntem în mijlocul galeriei,
printre o mulţime de oameni, aşa că remediul tău
o să mai aibă de aşteptat.
El şi-a lăsat mâna să-i alunece pe spate.
Decolteul adânc de la rochia ei roşu închis îi lăsa
spatele gol până aproape de fund. I-a simţit mâna
caldă pe piele, trezindu-i senzual simţurile…
Cam s-a aplecat din nou la urechea ei şi i-a
simţit răsuflarea fierbinte:
— Hai să mergem sus la tine în birou.
— Nu pot.
Dar felul în care a atins-o, respiraţia lui caldă
au excitat-o.
— Hai, iubito! Nu mai e nevoie de tine aici, iar
eu chiar am nevoie de tine.
— Cam!
— Nu ţi-am tras-o niciodată la tine pe birou,
nu? Şi mi-ar plăcea la nebunie să te întind pe
masă şi să te pălmuiesc puţin peste fund în timp
ce te iau pe la spate.
A simţit cum o străbate un fior fierbinte. I s-au
înmuiat picioarele şi n-au putut să spună nimic.
— Nu te mai gândi! Pur şi simplu fă-o! Vino cu
mine!
Cam a luat-o de braţ şi ea nu şi-a putut reţine
un zâmbet când a tras-o după el prin cameră, în
sus, pe scări. Nu putea să-şi scoată din minte
imaginea pe care i-o evocase adineauri. Să stea
întinsă peste birou, aşa cum îi spusese. Cu rochia
ridicată peste mijloc. Şi pe Cam în spatele ei, cu
mădularul lui uriaş întărit şi gata să o pătrundă.
Da!
Când au ajuns în birou, soţul ei a aprins o
veioză mititică şi a încuiat uşa. A luat-o de mână
şi a dus-o înspre biroul de sticlă.
— Întinde-te, Jillian!
Tonul lui autoritar îi plăcea la nebunie. L-a
ascultat şi şi-a aşezat coatele pe masă, ştiind că
rochia scurtă îi strânge fundul şi-l face să pară
sexy, iar picioarele arată şi mai bine în pantofii cu
tocuri mari.
Cam s-a apropiat pe la spate, i-a ridicat rochia,
exact cum îşi imaginase. A simţit aerul rece peste
fund şi peste coapse. Purta nişte chiloţei tanga
destul de sumari.
— Splendid! A şoptit Cam trecându-şi mâinile
peste fundul ei.
Era excitată chiar dinainte să simtă prima
palmă. Dar la prima lovitură sexul i-a tresărit şi
s-a udat imediat.
El a lovit-o din nou, de data asta mai puternic
şi ea a încasat-o cu plăcere. Voia să dea şi mai
tare.
Cam a început s-o plesnească ritmic, mutându-
se de pe o parte pe alta. Sângele a venit repede la
suprafaţă şi pielea i s-a înroşit şi-a început s-o
ardă. El a înteţit ritmul, lovind tot mai tare, iar ea
a început să se frece de masă, în timp ce plăcerea
îi invada corpul. Şi-a apăsat sânii de suprafaţa de
sticlă a biroului pentru că simţea o nevoie
disperată să-şi frece sfârcurile de ceva, de orice…
Iar Cam o lovea mai departe ritmic, peste fundul
care o ardea şi o ustura.
Exact când a simţit că nu mai suportă să n-o
atingă, el i-a dat la o parte chiloţii şi şi-a băgat în
ea degetele. Era minunat! S-a împins spre el, ca
să intre mai adânc.
În timpul ăsta, el o plesnea mai departe peste
fund, chinuindu-i coapsele, iar loviturile erau din
ce în ce mai puternice şi degetele lui o penetrau
ritmic. Apoi s-a oprit brusc.
— Cam! L-a rugat ea.
— Aşteaptă! I-a răspuns el poruncitor.
 A urmat un moment care ei i-a părut o
veşnicie, până l-a auzit desfăcându-şi fermoarul
de la pantaloni. Şi imediat i-a simţit mădularul
tare şi gros cum se freacă de labiile ei umezite de
dorinţă.
— Desfă picioarele!
Jillian s-a supus. Apoi pula lui a intrat toată în
ea, cu putere, fără s-o menajeze.
A trebuit să-şi muşte buza ca să nu ţipe. El era
atât de mare, că a durut când a pătruns-o. Dar
era aşa de bine! S-a împins înspre el, dorind şi
mai mult, oricât de greu ar fi fost să obţină… Cam
a început să se mişte în ea, să intre şi să iasă.
Vaginul i-a strâns mădularul întărit. Îi simţea
fiecare cută de pe piele, se înfrupta cu voluptate
din el. Şi fiecare mişcare îi provoca un spasm
violent de durere şi de plăcere.
Apoi el a apucat-o cu o mână de păr şi a tras cu
putere, în timp ce cu cealaltă o lovea mai departe
peste fund. Îi plăcea la nebunie să-i simtă
degetele în păr. Îi plăcea cum îi ţine capul, cu
putere şi atât de posesiv, timp în care scula lui
intra în ea ritmic şi o umplea cu totul. Din
unghiul ăsta capul mădularului îi atingea perfect
punctul G. Mişcările lui, combinate cu loviturile
pe care i le administra fără pauză, îi creau o
incredibilă senzaţie. Simţea că-i vor lua foc sexul
şi fundul. Iar cele două senzaţii puternice se
topeau una într-alta şi tot trupul îi ardea.
Au invadat-o primii fiori ai orgasmului. Iar
apoi, când a penetrat-o şi mai sălbatic şi i-a simţit
muşcătura pe ceafă, n-a mai putut şi şi-a dat
drumul. Sexul i-a explodat de plăcere şi valurile i-
au inundat imediat tot corpul. A ţipat. El a gemut
în urechea ei şi pe urmă i-a simţit jetul fierbinte
în ea.
Cam s-a prăbuşit peste ea şi, dacă n-ar fi stat
pe birou, ar fi căzut pentru că picioarele îi
tremurau puternic.
— A fost senzaţional, iubito! A spus el
respirând din greu.
— Îhî! Avea mintea blocată, iar trupul îi
fremăta încă de fiorii plăcerii.
Cam s-a ridicat, apoi a ajutat-o şi pe ea şi s-au
dus spre sofa. S-au întins acolo, ea în poala lui,
încercând să-şi recapete respiraţia.
— Ştii ceva? A întrebat-o el după câteva
minute.
— Ce?
— Mi-a venit o idee.
— Despre ce?
— Am găsit pe internet un loc în care oamenii
merg să se joace. E un fel de temniţă…
Jillian a izbucnit în râs.
 — O temniţă? Chiar aşa se cheamă?
— Da.
— Şi au celule cu… gratii şi cu lanţuri?
— Da, ceva de genul ăsta… Din câte am văzut
eu, e doar o singură încăpere mare.
— Adică nu există intimitate? A întrebat ea
deloc sigură că-i place ideea.
— Sunt mai multe zone în care cuplurile se pot
juca. Iar alţii stau şi se uită. Eu mi-aş dori mult să
mergem împreună.
— Nu ştiu ce să zic, îmi sună prea serios.
— S-ar putea să fie interesant. Să îi priveşti pe
alţii…
— Nu simt nevoia să văd oameni care fac sex.
Deloc nu-i plăcea ideea.
— Nu fac sex. E vorba de bondaj…
Parcă suna ceva mai bine. Dar încă nu era prea
sigură că vrea să meargă atât de departe.
Bondajul trebuia să fie o chestie cu care se joacă,
nu?
— Nu ştiu ce să zic, Cam.
— Gândeşte-te! De dragul meu.
A oftat.
— O să mă gândesc.
— Ce fată cuminte!
Pentru prima dată, cuvintele astea n-au mai
avut asupra ei acelaşi efect.
 A urmat o săptămână destul de încărcată şi
care a zburat cât ai zice peşte. Vineri seara, târziu,
când luau cina la măsuţa lor din bucătărie, Cam a
adus din nou vorba despre temniţă…
— O să fie o dezbatere în grup şi aş vrea să
mergem, a spus el nonşalant, luând o gură de vin.
— Ce fel de dezbatere?
— La locul ăla de care ţi-am zis.
Jillian a simţit că i se strânge stomacul.
— Aha! Cam… nu cred că suntem pregătiţi
pentru asta.
— Eu sunt. E doar o dezbatere. Nimeni n-o să
facă nimic. Hai, iubit-o, chiar îmi doresc să facem
asta.
Era evident că vrea. Dar de ce insista aşa?
Începea să fie obsedat de sadomasochism? Sigur,
îi plăcea şi ei să se joace, dar de ce trebuia să
devină totul atât de serios? Nu era deloc sigură
că-i e de acord cu direcţia în care el voia să ducă
lucrurile.
Se juca îngândurată cu furculiţa, împingând
resturile din farfurie.
— Nu ştiu ce să zic…
— Să facem o încercare. Dacă n-o să te simţi în
largul tău plecăm. Ce zici?
Suna destul de rezonabil şi nu prea îi lăsa loc
de întors. Atâta vreme cât ştia că are o ieşire, s-a
gândit că n-o să fie nimic aşa dureros la o simplă
discuţie.
— Bine.
Cam a sărutat-o pe obraz.
— Eşti cea mai tare şi te iubesc, Jillian!
Ea a oftat. Cine ştie în ce urma să intre!
Locul cu pricina se chema „Subterana”. Şi aşa
cum îi spunea numele, era subsolul unei clădiri
industriale din centrul oraşului. Au parcat, apoi
Cam a condus-o către o uşă stacojie, din mijlocul
unui zid mare din beton. Niciun semn nu trăda ce
s-ar putea afla dincolo. Doar uşa, iar lângă ea, o
namilă care o păzeşte. Cam i-a întins o invitaţie
pe care o printase de pe website-ul „temniţei”, iar
paznicul le-a dat voie să treacă. Nimeni n-a rostit
niciun cuvânt.
— A fost puţin cam ciudat. Mi-a cam dat fiori…
i-a şoptit Jillian în timp ce el o conducea în jos,
pe nişte scări de piatră.
El a strâns-o de braţ ca să-i dea curaj. S-au
apropiat de alte două uşi stacojii. Cam a împins-o
pe una dintre ele şi muzica s-a revărsat spre ei,
acelaşi ritm straniu şi hipnotic al formaţiei
Enigma, pe care se jucau şi ei acasă… Lumina
dinăuntru era difuză şi roşiatică. I-a luat câteva
clipe ca ochii să se obişnuiască. A fost surprinsă
când a văzut că erau cu toţii aşezaţi în faţa unui
birou normal. O femeie durdulie, îmbrăcată într-
un corset roşu, stătea de cealaltă parte a lui.
Jillian a studiat-o şi s-a gândit că ar trebui să aibă
undeva în jur de 40 de ani. După cum arăta, ar fi
putut fi orice: profesoară, bancher, mama cuiva…
— Bună seara, tuturor, a spus ea pe un ton
vesel. Presupun că aţi venit pentru dezbaterea în
grup. Mergeţi, vă rog şi luaţi loc pe scaune.
Distracţie plăcută! A continuat apoi aproape
călduros.
S-au dus să se aşeze în spatele mesei, iar Jillian
a încercat să-şi păstreze calmul. Era aproape gol
şi înăuntru trei bărbaţi îmbrăcaţi în veste negre
de piele păreau să probeze echipamentul. Peste
tot erau cruci uriaşe din lemn, o pereche de
căpriori tot din lemn, prevăzuţi cu nişte cârlige
deasupra, care foloseau probabil pentru bondaj.
Erau şi câteva cuşti de metal, de diferite forme şi
mărimi, aşezate pe podea. Lanţuri lungi atârnau
din tavan ici şi colo, unele prevăzute cu manşete
de piele la capete. Prin colţuri erau aşezate un fel
de banchete şi mese îmbrăcate în piele sau în
vinilin. Erau şi câteva piese pe care n-a reuşit să
le identifice.
Podeaua era acoperită cu un covor roşu, iar
pereţii erau zugrăviţi în negru. Jillian se simţea
extrem de vulnerabilă în locul ăla ciudat, iar Cam
a condus-o spre mijlocul încăperii.
În spate erau aşezate în semicerc scaune
pliante, care înconjurau o mică scenă. Câţiva
spectatori deja se aşezaseră. În mijlocul scenei se
afla un fel de scaun de lemn cioplit.
— Cum ţi se pare? A întrebat-o Cam când s-au
aşezat.
— Copleşitor…
— Mie mi se pare înspăimântător şi fascinant.
Era evident că el se simte în largul lui. Părea
excitat. Ea şi-ar fi dorit să nu-l simtă atât de prins
de toată povestea asta. Simplul fapt că se afla
acolo o făcea să tremure. Trăia o senzaţie ciudată,
un amestec de agitaţie şi nervozitate cu o stare de
excitare sexuală. Nu-i făcea nicio plăcere că se
simţea excitată, dar ăsta era adevărul.
Scaunele goale au fost imediat ocupate de alţi
privitori. După câteva minute, pe scenă a urcat
un cuplu, iar muzica s-a întrerupt. Liniştea
bruscă a fost aproape un şoc, iar lui Jillian i-au
ţiuit urechile.
Cei doi păreau cam de vârsta ei. Bărbatul era
înalt, slab şi avea o barbă neagră şi scurtă.
Femeia de lângă el era mititică, iar pielea ei
neagră strălucea sub luminile scenei. Amândoi
aveau haine negre. El purta pantaloni negri şi o
vestă de piele. Iar ea era îmbrăcată cam ca Jillian,
cu o fustă scurtă şi un top de dantelă. Dar ea avea
la gât o zgardă groasă de piele, prevăzută cu inele
din metal şi nişte cizme până la genunchi, cu
tocuri atât de înalte, încât se întreba cum de
reuşeşte să stea pe picioare…
Bărbatul a venit în mijlocul scenei şi a spus în
forţă:
Bine aţi venit în acest spaţiu unde învăţăm să
ne jucăm cu trupurile noastre. Este locul în care
putem descoperi şi explora căile extazului aşa
cum nicăieri altundeva nu mai poate fi cunoscut.
Bine aţi venit în Subterană!
6
Cam a simţit-o pe Jillian că tremură când tipul
de pe scenă a început să vorbească. I-a cuprins
umărul cu braţul şi pe urmă şi-a concentrat
privirea la tipul din faţa lui.
— Eu sunt Vincent. Iar ea e femeia mea,
supusa mea, sclava mea, Nya.
Micuţa cu părul negru ca abanosul şi cu pielea
de culoarea cafelei a dat din cap şi a zâmbit.
Vincent a urcat pe scenă, apoi a ajutat-o şi pe
Nya. S-a aşezat pe scaunul de lemn, femeia a
îngenuncheat la picioarele lui, iar el şi-a pus o
mână pe gâtul ei. Gestul avea ceva de stăpân, dar
în acelaşi timp era plin de tandreţe. Cam
înţelegea foarte bine sentimentul ăsta, să îţi
preţuieşti femeia şi să te simţi stăpânul ei.
A aruncat o privire spre Jillian, dar ea stătea
liniştită şi se uita cu atenţie, iar chipul îi era o
mască pe care nu se citea nimic. S-a concentrat
din nou asupra discuţiei.
— Aici, în Subterană, învăţăm să simţim că
supunerea este un dar făcut de bunăvoie şi cu
dragoste. Şi aşa trebuie primit. Sclavii şi supuşii
noştri sunt aici ca să ne jucăm cu ei, să-i
torturăm, să-i excităm, să-i lovim, dar
întotdeauna cu dragoste, ca să atingă limitele
plăcerii şi având grijă ca ei să fie în siguranţă şi să
se bucure de tot ce li se întâmplă.
Vincent a mai vorbit câteva minute despre
regulile după care funcţionează Subterana. Cam
nu se putea gândi decât la ce avea să urmeze. A
aruncat o privire discretă înspre instrumentele
răspândite prin încăpere. Îşi imagina cum o
trânteşte pe Jillian pe una dintre mesele
îmbrăcate în piele şi îi leagă încheieturile
mâinilor şi gleznele.
Dar aici, la club, sexul nu era permis, aşa că
jocurile din Subterană foloseau pe post de
preludiu. Nicio problemă. Putea să se
stăpânească, fără îndoială. Autocontrolul făcea
parte din joc şi voia să şi-l perfecţioneze. De când
merseseră atât de departe unul cu altul, nu se
gândise la asta prea mult. Dar experienţa avea să-
l facă să fie mai puternic…
Vincent vorbea mai departe.
— Şi, cel mai important, trebuie să vă asiguraţi
în permanenţă că fiinţa care e în puterea voastră
se simte bine. Nu doar fizic, ci şi psihic.
Lui Cam îi plăcea teoria. De când Jillian
începuse să i se supună sexual, simţea nevoia s-o
protejeze mai mult. I se părea c-o preţuieşte mai
mult ca oricând. Lui îi plăcea din ce în ce mai
mult toată ideea asta şi spera că şi Jillian va
învăţa să se simtă bine.
Şi-a strecurat braţul, a luat-o de mijloc şi a
întrebat-o încet:
— Cum ţi se pare?
— Nu-mi dau seama. Par foarte organizaţi.
El a aprobat din cap.
— Iată unul dintre lucrurile care mi-au plăcut
şi mie în prezentarea de pe website. Par să aibă
totul sub control. Şi cred că e important. Dar
acum mă refeream la altceva. Voiam să ştiu ce
crezi, ţi-ar plăcea să ne jucăm puţin aici?
Jillian şi-a muşcat buza.
— Nu ştiu ce să zic… Totul îmi pare aşa
ciudat…
— Şi mie, dar asta face parte din farmec, nu
crezi?
 Chiar şi la discuţia asta pe ton scăzut, aerul
vibra de erotism şi de dorinţă… Cam a simţit că
sângele începe să-i alerge prin vene, că pulsul îi
creşte şi inima începe să-i bată cu putere. Deja îi
plăcea la nebunie.
Cum naiba de o convinsese Cam să intre în
povestea asta? Jillian a tras cu putere aer în
piept. Simpla prezenţă în acel loc o făcea să
tremure, dar trebuia să recunoască faţă de ea
însăşi că starea de nervozitatea se amesteca fără
dubiu cu dorinţa sexuală.
A studiat rapid chipurile celor prezenţi acolo şi
a observat cu surprindere cât de normali păreau.
Câţiva purtau haine din piele neagră, dar cei mai
mulţi erau îmbrăcaţi casual, cu haine obişnuite
de stradă. Unii purtau la gât colanul de piele.
S-a concentrat din nou la vocea lui Vincent.
— În seara asta vom discuta despre psihologia
bondajului. Exact cum aţi auzit, psihologia…
pentru că acest mod de viaţă implică mult mai
mult decât experienţa fizică. Partea ce mai
importantă se petrece, de fapt, la nivelul
creierului. Mulţi oameni refuză să-şi accepte
această parte a personalităţii lor. Unii dintre voi
vă întrebaţi probabil cum e posibil să vă placă
durerea sau să vă placă să vă simţiţi vulnerabili,
abandonaţi în puterea altcuiva. Dar durerea e cu
adevărat o formă de plăcere, iar atunci când te
supui, e, de fapt, o alegere personală. În asta
constă puterea celui care se supune. Poţi să spui
„da” sau „nu”. Şi dai exact ceea ce vrei să dai, iar,
pentru că tu eşti cel care alege să dăruiască, nu ţi
se ia nimic şi nu eşti în puterea nimănui. Puterea
constă în însuşi actul de supunere.
Lui Jillian i-a plăcut ideea. Ajunsese singură la
aceeaşi concluzie, dar nu atât de limpede
formulată.
— Unii dintre voi vă întrebaţi probabil cum e
posibil să-ţi facă plăcere să provoci durere
altcuiva. Dar nu e rău deloc…
Ochii lui au scăpărat scântei şi a zâmbit cu
subînţeles, iar membrii grupului au început să
râdă.
— O spun din nou. Durerea înseamnă plăcere.
Şi e chiar mai mult de-atât, nu-i aşa?
A făcut o pauză şi câteva persoane au dat din
cap aprobator.
— Este o formă de a face schimb de energii. Ne
hrănim din ele. E o sursă de endorfine de partea
celui care se supune şi de adrenalină pentru cel
care deţine puterea. E o reacţie chimică. Dar, în
acelaşi timp, este un schimb care se petrece la
nivel mental. Să vorbim puţin despre asta. Cine
vrea să înceapă?
 O femeie roşcată, cu părul lung, a ridicat
mâna, iar Vincent i-a făcut semn să vorbească.
— Pentru mine, o etapă importantă este
pregătirea. Să fac baie, să mă aranjez… Toate
astea mă transpun într-o anumită dispoziţie. Şi,
în lipsa ei, nu pot să intru în joc. Dar obiectul care
mă face să mă transpun sută la sută este zgarda
de piele. Nu trebuie decât să mi-o pun la gât şi
deja simt cum alunec… undeva în mine însămi.
Jillian cunoştea prea bine sentimentul ăsta,
înţelegea exact ce spunea femeia. A simţit că îi ia
foc tot corpul.
Roşcata a continuat.
— Pentru mine, simbolurile sunt foarte
importante. Şi e ceva care-mi place la nebunie în
toată povestea asta. Colanul de piele, lumina
difuză, tonul autoritar… Aduce cu un ritual
străvechi. Am sentimentul că iau parte la ceva
adevărat, puternic şi cu rădăcini adânc înfipte
într-o zonă primordială a fiinţei noastre. Nu ştiu
dacă are sens ce spun.
Jillian a simţit că i se înmoaie picioarele, în
timp ce câţiva dintre cei prezenţi au dat din cap
aprobator. Da, înţelegea perfect la ce se referă
femeia. Probabil că mare parte din spaima ei era
legată de sentimentul că se adânceşte în acel
spaţiu mental unde rămâne singură şi fără nicio
apărare. Şi nu se simţea deloc în siguranţă când
ştia că e atât de vulnerabilă la o dezbatere ca
aceea din Subterană. Dar poate că făcea parte din
joc. Să îşi dea voie să se simtă vulnerabilă.
Cuvintele i-au ieşit aproape fără să-şi dea
seama.
— Şi asta nu te sperie?
Cam s-a întors spre ea şi a privit-o surprins.
— Poate că da, i-a răspuns roşcata ridicând din
umeri. Dar să-ţi stăpâneşti frica face parte din
joc. Cel puţin pentru mine…
Să-şi învingă frica. Asta chiar era o chestie la
care Jillian trebuia să mai lucreze. Îi era frică
pentru căsnicia ei, îi era frică de corpul ei, se
temea că n-o să fie în stare să acţioneze ca o
femeie puternică, aşa cum se crezuse
întotdeauna, lucru de care se îndoia tot mai mult
în ultima vreme.
Şi totul începuse odată cu pierderea sarcinii.
După asta tot pământul parcă îi fugea de sub
picioare. Iar acum începea să se simtă din nou în
siguranţă, datorită jocului pe care i-l propusese
Cam. Pentru că singurele momente când nu-i era
frică erau în braţele lui şi, mai mult, atunci când
era legată şi cu totul în puterea lui. Atunci când
nu se mai simţea responsabilă pentru lumea
întreagă şi pentru propriile fapte. Numai atunci
putea să fie ea cu adevărat. Numai atunci îşi
permitea să se lase în voia simţurilor, să trăiască
pe deplin clipa, fără să se teamă că ar putea să
clacheze. Şi, chiar dacă ar fi cedat, Cam era cel
care deţinea controlul, el era responsabil… Şi era
atât de sigură de preţuirea lui, încât nu se îndoia
că va avea grijă de ea. Nu că până atunci n-ar fi
avut. Dar în bondaj siguranţa ieşea la suprafaţă
cu totul altfel, lucrurile fiind bine puse la punct în
funcţie de rolul fiecăruia. Poate că, de fapt, era
mai mult decât o rezolvare de moment…
Umerii i s-au relaxat brusc. Nici nu-şi dăduse
seama cât de încordată e şi cât de strânşi îi
ţinuse. A căutat mâna lui Cam şi a strâns-o. El i-a
zâmbit dulce, cu gura lui cea frumoasă şi
senzuală.
Restul discuţiei s-a petrecut ca prin vis. Deja
avea atât de multe lucruri la care să se gândească.
Dar se simţea mai bine, era mai liniştită. Şi,
totuşi, în acelaşi timp era excitată… Chiar fără să
se întâmple nimic concret, în aer plutea un
parfum de erotism. Privirile i s-au oprit pe
obiectele din sală.
Poate că într-o zi…
Dintr-odată şi-a dat seama că nu mai poate
aştepta nicio secundă şi că trebuie să-şi ia soţul să
meargă acasă. Sexul i se umezise de dorinţă şi şi-
a strâns puţin coapsele.
Nu mai voia să se gândească la nimic, nu mai
voia să analizeze. Voia, pur şi simplu să acţioneze.
Voia să simtă atingerile lui Cam, să fie legată, să
fie lovită, să simtă cum îi strânge sfârcurile în
clamele alea afurisite, care o făceau să-şi iasă din
minţi numai când îşi imagina şi într-o zi, poate că
o să vină cu el aici să-l lase să-i facă şi altele…
Dumnezeule!
Chiloţii i se udaseră deja. Trebuia să plece, să
rămână singură cu el.
— Cam, i-a şoptit ea, vreau să mergem.
El s-a uitat la ea şi zâmbetul i-a pălit.
— Acum?
— Da, chiar acum.
Jillian nu ştia cum să-l facă să înţeleagă ce
simte, câtă nevoie are de el.
Şi-a desprins mâna dintr-a lui şi l-a mângâiat
pe pantaloni, direct în acel loc. L-a văzut cum se
încruntă, dar i-a simţit erecţia. El s-a aplecat şi i-
a şoptit la ureche:
— Încerci să-mi spui ce cred eu?
I-a răspuns tot în şoaptă:
— Da. Te rog! Acum vreau!
— Se rezolvă.
Dezbaterea oricum se încheiase. S-au ridicat şi
s-au îndreptat spre uşă, încercând să nu facă
zgomot, în timp ce toţi ceilalţi au rămas mai
departe să stea de vorbă la locurile lor.
Au mers repede pe strada întunecată, spre
maşina lui Jillian, Cam i-a deschis ei uşa din
dreapta, iar el s-a dus şi s-a aşezat la volan.
— Eşti absolut sigură, iubito?
— Absolut!
El a întors cheia în contact şi a pornit motorul.
— Deci n-a fost o ideea aşa de rea să venim aici
astă-seară.
Ea l-a aprobat cu un zâmbet.
I-a privit mâna puternică atunci când a
manevrat schimbătorul de viteze. Îşi dorea s-o
simtă pe ea, pe sâni, între picioare… îşi dorea s-o
strângă, s-o lovească, s-o chinuiască. Nu mai avea
răbdare. Sângele i-a pulsat cu viteză până când au
ajuns acasă.
N-au vorbit. Şi-a imaginat că soţul ei nu spune
niciun cuvânt ca să nu-i alunge dorinţa. Şi a tăcut
şi ea. Nu voia să discute despre asta. Voia să facă.
Au ajuns acasă şi Cam a dus-o în dormitor.
Candelabrul de chihlimbar arunca o lumină
misterioasă pe peretele din foaier. A luat-o de
mână, a condus-o spre pat şi i-a scos puloverul.
Apoi i-a cuprins sânii în palme. Avea un sutien
negru, dar i-a simţit prin el căldura mâinilor. A
strâns-o puţin, de parcă ar fi vrut să-i cântărească
greutatea sânilor, iar ea s-a dus spre el
nerăbdătoare.
— Aşteaptă! I-a spus hotărât apoi a sărutat-o,
strecurându-şi limba fierbinte în gura ei.
A ciupit-o de sfârc înainte să-şi ia palmele de
pe sânii ei, iar Jillian ar fi putut să jure că i-a
simţit pişcătura direct în sex, de parcă acolo ar fi
atins-o. Şi-a frecat coapsele arzând de dorinţă.
— Stai cuminte şi aşteaptă-mă! Vin imediat.
Nu te mişti!
Din nou, tonul lui autoritar, căruia nu putea să
nu i se supună. Îi plăcea la nebunie. Şi l-a
ascultat, a încercat să stea nemişcată chiar când a
rămas singură în cameră. Senzaţia era foarte
ciudată. Pentru că îşi dădea seama ce plăcut e să
faci ce ţi se porunceşte. El s-a întors în câteva
clipe, cu mâinile pline. A pus obiectele pe măsuţa
de cafea şi i-a luat alte câteva momente să le
aşeze: o panglică înfăşurată pe o bobină, o
pereche de cătuşe din piele, pe care ea nu le mai
văzuse până atunci, clamele şi un bici micuţ. A
simţit un fior prin tot trupul.
Fără să spună niciun cuvânt, Cam a dezbrăcat-
o, i-a scos tot de pe ea până când a rămas goală
acolo, în mijlocul camerei. Aerul era rece, dar n-o
deranja. De afară se auzea ţârâitul greierilor. În
rest era linişte, doar inima ei bătea să-i spargă
pieptul.
— Întinde-te pe canapea, Jillian, cu faţa în jos!
Nici nu i-a trecut prin cap că ar putea să nu
execute ordinul. S-a supus.
Creierul ei deja refuza să mai proceseze. Toate
spaimele şi toate îndoielile rămăseseră undeva,
departe, în timp ce se concentra cu totul asupra
propriului trup. Pielea de căprioară care acoperea
canapeaua era moale. Şi-a apăsat sânii pe ea,
bucurându-se de senzaţia plăcută care-i răcorea
sfârcurile întărite. Dar imediat i-a simţit mâinile
pe piele şi nu s-a mai putut gândi la nimic
altceva.
Palmele lui i-au alunecat încet pe spate, pe
fund, pe coapse… Toată căldura şi energia lui îi
străbăteau corpul. Apoi şi-a strecurat o mână
între picioarele ei şi i-a frecat puţin moviliţa care-
i gemea de durere.
— Te-ai udat deja, iubito. Eşti aşa fierbinte că
de-abia pot să mă abţin.
Şi-a retras mâna şi i-a tras o palmă peste fund.
Ea s-a arcuit şi s-a dus spre el şi-a ridicat puţin
fundul, implorându-l să o lovească din nou.
— Văd că eşti nerăbdătoare… Nu-ţi face griji, o
să primeşti exact ce-ţi doreşti, a râs el blând.
I-a tras braţele la spate, iar ea a simţit senzaţia
stranie a cătuşelor de piele care-i strângeau
încheieturile. În nări i s-a insinuat vag mirosul de
piele proaspăt tăbăcită, care a înfiorat-o. Când
era legată avea mereu acest sentiment de
siguranţă, care-i plăcea la nebunie. Şi mai era
ceva, ceva ce avea legătură chiar cu pielea care-i
lega mâinile şi cu faptul că erau cătuşe
adevărate… Ideea însăşi o excita la culme.
A aşteptat cu tot corpul tremurând de
nerăbdare.
Lovitura a venit imediat, grea şi puternică,
luând-o prin surprindere. Şi imediat şi-a dat
seama că nu e palma lui, ci biciul… I-a plăcut la
nebunie senzaţia pe care i-o lăsau loviturile de
bici pe piele. Şi-a dat seama cât de mult îşi dorise
să fie biciuită, chiar din clipa în care îi căzuseră
privirile pe cravaşă.
El a lovit din nou. Durerea era delicioasă. Voia
mai mult.
Iar Cam i-a dat exact ce şi-a dorit. A început cu
o serie de lovituri uşoare, lucrând sistematic pe
fiecare parte a fundului. Simţea cum pielea i se
încinge şi devine tot mai sensibilă. Şi în acelaşi
timp, fiecare lovitură de bici o desfăta tot mai
mult, trimiţându-i valuri de plăcere în tot corpul.
Apoi biciul a început să cadă tot mai greu şi
mai repede. Şi din ce în ce mai mult sexul ei se
întărea şi o durea de dorinţă, chiar dacă el n-o
atingea deloc acolo.
— Îţi place, Jillian?
Vocea lui era puţin aspră şi plină de poftă.
— Da, Cam.
— Vrei mai mult?
— Da!
— Roagă-mă, Jillian!
— Te rog, Cam! Te rog, vreau mai mult!
Imediat i-a simţit buzele sărutându-i pielea
înfierbântată. Senzaţia era incredibilă prin
moliciunea ei dulce, care contrasta cu asprimea
loviturilor de bici.
Când şi-a retras gura, biciul a căzut din nou,
iar durerea a fost îngrozitoare. Aproape că a ţipat.
Dar imediat usturimea s-a transformat într-o
plăcere de nedescris, care i-a absorbit tot trupul.
— Spune-mi ce vrei!
Vorbele lui au fost urmate de o altă lovitură
puternică.
— Vreau mai mult, Cam! Te implor!
Pielea cravaşei îi ardea carnea, iar el a început
lovituri tot mai puternice. Ea s-a zvârcolit pe
canapea, frecându-şi şoldurile de perne, în timp
ce tot corpul îi cerea cu disperare să explodeze de
plăcere. Iar el o chinuia mai departe, biciul îi
tortura pielea fără oprire şi ea nu-şi mai auzea
decât propria respiraţie grea şi aspră. Mintea deja
i se afla într-un spaţiu de niciunde, dar în acelaşi
timp era prezentă în propriul ei corp mai mult
decât fusese vreodată.
A gemut tare când el s-a oprit.
Cam a înşfăcat-o de încheieturile mâinilor, a
ridicat-o şi dintr-odată iată-l aşezat pe sofa, iar ea
întoarsă cu faţa în jos, spre genunchii lui. Îi
simţea mădularul tare şi gros apăsându-i
şoldurile. Un tremur convulsiv i-a cuprins sexul.
El a mângâiat-o peste pielea înroşită de pe
fund, atingându-i urmele lăsate de bici. Apoi i-a
spus cu voce blândă:
— Acum o să primeşti cea mai tare bătaie din
viaţa ta.
Şi a început încet, lovind-o uşor cu degetele.
Blândeţea loviturilor i s-a părut chinuitoare şi a
început să se frece.
— Stai cuminte, Jillian!
Dar nu mai putea să aştepte. Şi nu mai voia.
Avea nevoie de mai mult.
Atunci el a lovit-o peste fund cu forţă şi ea a
zâmbit.
Când palma lui a căzut din nou, durerea i-a
copleşit întreaga fiinţă, iar sexul i-a pulsat de
dorinţă. Şi-a ridicat fundul, în aşa fel încât să-i
ofere lui Cam acces la fiecare părticică din ea,
dorindu-şi cu disperare să-i simtă mâinile acolo
jos, oriunde, pe fund, pe sexul ud…
Bărbatul şi-a trecut palmele peste pielea ei o
clipă şi apoi a început din nou, numai că de data
asta nu s-a mai oprit deloc, nu i-a mai dat niciun
răgaz să respire. Intensitatea şi viteza loviturilor a
crescut şi deja simţea că pierde contactul cu
realitatea. Era conştientă doar de sexul ei care
ardea şi asta rămăsese singura senzaţie
adevărată, ce o ţinea ancorată în propriul trup.
Durerea şi plăcerea se topeau cu dulceaţă una
într-alta şi o făceau să leşine de dorinţă. Se
zvârcolea în poala lui, dorind tot mai mult şi mai
mult. Oricât de tare ar fi durut-o, parcă tot nu-i
ajungea…
Loviturile erau deja foarte dure, dar el nu se
oprea, iar palmele o loveau cu sete, de parcă ar fi
vrut să-i erodeze pielea. Senzaţia era incredibilă,
durerea devenise aproape de nesuportat şi,
totuşi, ea voia mai mult, tot mai mult…
Îşi dădea seama că respiraţia i se transformase
într-un gâfâit aspru, că geme puternic între
lovituri. Şi bătaia nu se oprea.
În clipa în care simţea că moare dacă nu-şi dă
drumul, de durere şi de plăcere, Cam şi-a
strecurat o mână şi i-a prins clitorisul între
degetele lui puternice. Cu cealaltă mână o lovea
mai departe. Palmele lui o dureau şi degetele care
îi frecau încetişor muguraşul erau prea mult.
Usturimea îi trimitea valuri de electricitate prin
tot trupul şi toate se opreau acolo, jos. Apoi i-a
strâns cu putere clitorisul năclăit între degete, iar
ea n-a mai putut şi şi-a dat drumul. A juisat în
valuri de plăcere, trăind cel mai cutremurător
orgasm din viaţa ei. Sexul îi tresărea în spasme,
picioarele îi tremurau şi a ţipat, scoţând sunete
incoerente. Cam însă nu se oprise, o lovea mai
departe, îi strângea clitorisul, iar valurile ţâşneau
din ea cu violenţă. Cu cât o strângea mai tare, cu
atât ea juisa mai puternic şi îşi dorea să nu se
sfârşească niciodată.
În cele din urmă, s-a oprit. Dar Cam o lovea în
continuare, iar ea şi-a dat seama, prin aburii
stării de după orgasm, că exact asta îşi doreşte.
Acum, că îşi dăduse drumul şi se eliberase, se
putea concentra asupra durerii vii pe care palma
lui i-o lăsa pe piele. Fără oprire, mâna lui cădea
cu greutate. Durerea era delicioasă. Chinuitoare
şi absolut încântătoare.
Se simţea uşoară, parcă plutea, dar usturimea
o silea să păstreze contactul cu propriul corp. Era
ca şi cum simţurile i s-ar fi ascuţit până dincolo
de fire. Dar era prea bine ca să se gândească la
asta acum.
— Te iubesc, Jillian! I-a şoptit Cam printre
dinţi, chinuindu-i fundul mai departe cu lovituri.
Iar în clipa aia ea a simţit cu adevărat cum
iubirea lui i se scurge în trup. Fără să ştie de ce,
ochii i s-au umplut de lacrimi. Apoi a început să
plângă şi să suspine. El s-a oprit, a luat-o în braţe
şi a început s-o legene tandru.
— Gata, iubito, gata, a alintat-o încet.
Dar lacrimile nu se opreau. De fapt, se simţea
atât de bine! Cumva, parcă era împlinită. Şi fizic
şi emoţional. Şi era prea mult. Senzaţiile şi
emoţiile o copleşiseră şi nu se putea opri din
plâns.
Cam a strâns-o în braţe cu putere cât timp a
simţit că tremură şi suspinele îi cutremură
corpul. Toată suferinţa pe care o adunase în ea de
atâta vreme ţâşnea acum la suprafaţă, iar
suspinele i s-au transformat în urlete, până când i
s-a părut că o să se sufoce de plâns.
A mângâiat-o pe păr, i-a şoptit vorbe de alint,
dar ea nu auzea nimic din ce-i spunea. Nu simţea
decât durerea lăptoasă şi fierbinte a disperării şi
pierderea aia care îi trimitea cuţite în inimă. Era
mai mult decât putea îndura. Şi totul i s-a scurs
în vene şi i-a înmuiat membrele, bubuindu-i în
piept ca un ciocan.
Nu şi-a dat seama cât timp a ţinut-o Cam în
braţe, nici cât a plâns. Când s-a sfârşit, o durea
tot corpul. Se simţea goală, pustiită şi stoarsă de
putere.
El şi-a dat seama că Jillian nu poate vorbi
despre asta. A luat-o în braţe, a dus-o pe scări în
sus şi a aşezat-o în patul lor uriaş. Apoi s-a întins
alături, a cuprins-o cu braţele şi a strâns-o tare.
Aproape imediat, ea a adormit.
Cam s-a trezit la un moment dat peste noapte
şi a văzut că patul e gol. Şi-a dat seama imediat că
ceva este în neregulă. Şi-a dat seama că e singur
în casă, după tăcerea încăperilor, încă dinainte să
iasă în curte şi să vadă că maşina ei nu mai e.
Nu. Doar n-o să accepte s-o piardă aşa!
Era devreme, aproape dimineaţa, dar ştia
unde ar putea s-o găsească. Cerul începea să se
lumineze de roşeaţa palidă a zorilor, când el
conducea spre apartamentul Brianei. Străzile
erau tăcute, singuratice şi pierdute printre
rotocoale de ceaţă.
De ce naiba o fi forţat lucrurile aşa de mult? Se
gândise c-o face pentru binele ei şi pentru
căsnicia lor, dar oare cât din tot ce se întâmplase
fusese de dragul propriilor dorinţe? Şi uite că
acum o făcuse să fugă.
Ştia că trecuse printr-un soi de descărcare
emoţională puternică seara trecută, când
încheiaseră jocul erotic. Citise despre ele şi ştia că
se poate să iasă aşa ceva, dar credea că se purtase
în aşa fel încât ea să depăşească momentul. Poate
că pur şi simplu fusese prea mult pentru ea. Îi
plăcea la nebunie tot ce se întâmplase între ei,
dar ea era mai importantă, pe ea o iubea. Trebuia
să-i spună toate astea.
Când a oprit în faţa apartamentului Brianei, a
văzut maşina lui Jillian parcată acolo. Briana i-a
deschis imediat. Purta pantaloni lejeri şi avea
părul ciufulit, dar nu părea deloc supărată. Ceea
ce el a luat drept un semn bun…
— Vreau să vorbesc cu soţia mea.
Briana întâi s-a uitat în gol, apoi şi-a întors
privirea spre el.
— M-a rugat să nu te las să intri, dar eu cred că
are nevoie de tine.
El a intrat în casă, dar Briana i-a pus o mână
pe braţ şi l-a oprit.
— Cam, e foarte sensibilă acum.
El a dat din cap:
— Da, ştiu.
— Bine. E în camera mea.
A găsit-o în patul Brianei, înfăşurată într-o
pătură albă. Lângă ea, pe noptieră, era o ceaşcă
de ceai, iar în nări i s-a insinuat aroma de
muşeţel şi de miere.
Jillian şi-a întors capul când s-a aşezat lângă
ea.
— Nu pot să vorbesc cu tine acum.
I-a simţit în voce suferinţa grea şi apăsătoare şi
l-a durut inima pentru ea.
— Eu cred că trebuie chiar acum.
— Te rog, Cam…
— Nu, Jillian, nu se poate să fugi la infinit. Nu
îţi dai seama că asta faci?
— Mă doare prea tare. Iată tot ce înţeleg.
— Ştiu. Dar e timpul să te opreşti din suferinţă
şi să nu te mai auto învinovăţeşti.
A întors imediat capul spre el. Avea ochi mari
şi genele îi erau pline de lacrimi.
— De unde ştii?
— Nu a fost vina ta.
— Ba da. A fost. Tu nu poţi înţelege de ce, dar a
fost vina mea. Şi nu mai suport să te mint. Nu
mai suport să fiu lângă tine şi să simt tot ce simt.
Te iubesc prea mult şi tu meriţi mai mult.
Lacrimile au început să-i curgă pe obrajii
palizi. Apoi a spus în şoaptă:
— Am pierdut copilul pentru că nu l-am dorit
cu adevărat.
Acceptarea propriei vinovăţii era mai mult
decât putea îndura. Cuvintele i-au sfâşiat pieptul
şi s-au dus direct spre inimă, dar trebuia să le
spună. Trebuia să spună totul cu voce tare.
 S-a uitat în ochii lui Cameron. Erau întunecaţi
de încordare şi se încruntase.
— A fost vina mea, Cam, pentru că nu am dorit
copilul.
— Poftim? Ce vrei să spui?
Jillian a continuat să vorbească, iar cuvintele o
răneau ca nişte bucăţi de sticlă spartă când îi
ieşeau din gură.
— Nu l-am dorit. Nu de la început. Mi se părea
că nu suntem pregătiţi. Niciodată nu ne-am făcut
planuri să avem copii. După primele trei luni,
când greţurile de dimineaţă au început să dispară
şi eu am avut puţin timp cu mine însămi să
accept cât şi cum ni se va schimba viaţa, abia
atunci am început să-l iubesc cu adevărat. Dar
era prea târziu.
Vocea i s-a pierdut într-un suspin şi şi-a
acoperit gura cu mâna.
— Dumnezeule, Jillian! Nu se poate să crezi
aşa ceva. Ţii toate astea închise în tine de atât
timp? Trebuie să le alungi, să scapi de ele…
De emoţie, glasul lui Cam tremura aspru. Ea a
scuturat din cap.
— Doare prea tare, mai ales acum.
— De ce mai ales acum?
— După… seara trecută. Am simţit că mi s-a
deschis toată fiinţa şi totul a ţâşnit din mine. Şi
partea bună, dar şi tot ce e rău a ieşit la suprafaţă.
Parcă m-am trezit dintr-odată larg deschisă. Şi a
fost mai mult decât puteam îndura când mi-am
dat seama ce mult te-am rănit. Cât te-am făcut să
suferi. Mă simt fără speranţă.
— De-asta ai venit aici? De ce ai fugit?
Durerea din piept era cumplită şi îi ardea
inima.
— Nu cred că mai pot s-o fac, Cam. Nu cred că
mai pot fi cu tine şi să simt tot ce simt.
A început să tremure din toată fiinţa.
— Nu spune asta, iubito.
A încercat s-o ia în braţe, dar l-a respins. Nu-i
suporta atingerea în clipa aia.
— Nu mă da la o parte! Nu pot să te pierd,
Jillian, nu pot şi nu vreau.
Când a îmbrăţişat-o din nou, ea a încercat să i
se opună, dar imediat braţele lui au fost mai
puternice, au strâns-o şi nu i-au mai dat voie să
plece. S-a zbătut puţin, dar a izbucnit din nou în
plâns şi n-a mai avut putere. Durea atât de tare!
Era de nesuportat. Iar îmbrăţişarea lui era prea
caldă şi bună. Nu suporta gândul că-i face toate
astea.
El o ţinea strâns.
— Te rog, iubito! Linişteşte-te, lasă-mă să fiu
lângă tine. Te iubesc.
 S-a relaxat puţin în braţele lui, prea obosită să
mai opună rezistenţă. Dar lacrimile îi inundau
obrajii, iar mintea îi plutea într-o ceaţă deasă.
— Putem să trecem peste asta împreună,
scumpa mea. Nu trebuie să te mai lupţi singură.
Lasă-mă să fiu lângă tine.
Ea şi-a suflat nasul şi s-a şters pe faţă cu un
colţ de pătură.
— Cum poţi să nu mă urăşti?
— Nu a fost vina ta. Te iubesc mai mult decât
orice pe lumea asta. N-ai pierdut copilul pentru
că nu l-ai dorit. Aşa a fost să fie. Şi, dacă toată
viaţa de-acum încolo n-o să mai avem copii şi o să
fim doar noi doi, pentru mine e perfect. Dacă te
am pe tine, am tot ce-mi doresc.
— Meriţi ceva mai bun, Cam.
— Nu vreau altceva decât pe tine. Şi, dacă n-ai
înţeles asta până acum, e numai vina mea.
I-a cuprins faţa cu mâinile lui puternice şi
calde.
— Rămâi cu mine, Jillian, eşti tot ce-mi doresc.
A simţit în vocea lui că e sincer, i-a citit-o în
ochi. Şi ceva din ea s-a deschis, dar de data asta
era bine… S-a relaxat şi s-a lipit de el. A inundat-
o un val de uşurare când i-a auzit cuvintele.
— Credeam că trebuie să te eliberez.
— Niciodată! N-o să ne mai îndepărtăm unul
de altul niciodată, îţi promit.
Ochii lui străluceau şi mai puternic decât de
obicei, iar ea a văzut în ei emoţia adevărată. Şi
brusc a înţeles.
— Şi tu te-ai simţit vinovat.
O clipă, el a fost surprins, apoi a răspuns
simplu:
— Da.
— De ce?
— Pentru că n-am ştiut să rezolv situaţia.
— Of, Cam!
Şi-a strecurat mâna pe ceafa lui. Avea pielea
caldă.
— Nimeni n-ar fi putut s-o rezolve.
— Ştiu, dar tot cred că era datoria mea. Şi am
dat greş…
Şi-a dat seama ce greu îi fusese să spună
vorbele astea şi ştia exact de ce:
— Tu nu eşti tatăl tău, Cam.
— Nu sunt cu nimic mai bun ca el, dacă nu
reuşesc să te sprijin.
— Dar m-ai sprijinit întotdeauna.
Cum era posibil să creadă aşa ceva? Doar
fusese întotdeauna acolo. Ea se îndepărtase şi îşi
pusese în pericol căsnicia, iar el se luptase în tot
timpul ăsta s-o aducă înapoi. Şi se pare că
reuşise… Oare de ce simţea că acum toată
povestea asta urâtă se încheiase?
— Te iubesc enorm, Cam.
Chipul lui impenetrabil s-a înmuiat.
— Atunci, vino acasă cu mine. Hai să mergem
mai departe. Am nevoie de tine.
— Şi eu am nevoie de tine. Nu pot să trăiesc
fără tine. Nici nu ştiu cum mi-a trecut prin cap că
aş putea.
El s-a aplecat puţin şi-a sărutat-o cu gura lui
senzuală, iar siguranţa pe care i-o dădea
dragostea lui i-a încălzit inima. O să depăşească
episodul. Împreună! Şi, fără să ştie de ce, gândul
ăsta a făcut-o să se simtă mai puternică decât
oricând, în ultima perioadă. De fapt, mai
puternică decât fusese vreodată.
— Hai acasă, Cam!

VIZUINA
1
Soarele apunea într-o vâlvătaie de nuanţe
portocalii şi roz când Cassandra conducea pe
autostrada Pacific Coast. Cu mâinile încleştate pe
volan, se uita concentrată la indicatoare, să nu
rateze ieşirea spre Pacific Palisades, în zona
dealurilor Malibu.
În sfârşit, iat-o: Pacific Crest Road. A virat spre
dreapta şi a condus mai departe pe şoseaua
îngustă şi plină de serpentine. De-a lungul
drumului, erau o mulţime de vile de milioane de
dolari, cu vedere la ocean, tot de milioane de
dolari… Dar ea nu se gândea la nimic din toate
astea acum. Singurul gând era la motivul pentru
care se afla acolo. La ce avea să i se întâmple la
prima vizită la casa Maestrului Robert.
O casă de instruire şi-a corectat singură
gândul. Sexul i-a tresărit brusc.
În minte i-a revenit momentul când
descoperise anunţul lui de pe internet.
Instructor experimentat, caut femeie dispusă
să mi se supună. Dacă încerci să descoperi tainele
sadomasochismului şi ai nevoie de un maestru,
nu ezita să mă cauţi. Lipsa de experienţă este o
calitate, dar nu e obligatorie. La cerere, pot
prezenta referinţe. Rog, seriozitate!
Anunţul parcă era întruchiparea celor mai
întunecate fantezii ale ei. Lucruri la care până
atunci de-abia îndrăznise să se gândească.
Internetul. Era ceva de care până atunci se
jenase, crezând că numai perverşii (oare ea era
perversă?!) îşi caută împlinirea dorinţelor acolo.
Dar iată că acum descoperea pe cineva care părea
să-i înţeleagă cele mai ascunse fantezii, care o
tulburau atât de des. Cineva care putea să vadă
acel gol inexplicabil şi dureros din ea însăşi, pe
care oamenii cu care venea în contact zi de zi nu
i-l observau. A simţit imediat un fel de legătură
ciudată cu acest străin şi a fost sigură că el ar
putea să înţeleagă golul din străfundul ei, gaura
aia uriaşă, ce se dorea umplută într-un fel pe care
oamenii aşa-zis normali nu l-ar fi putut înţelege
niciodată. O fiinţă care ar putea accepta zona
întunecată din ea însăşi, pe care o ţinuse
acoperită şi bine zăvorâtă, de teama a ceea ce ar
putea crede ceilalţi.
A ştiut imediat că e sincer şi serios. În toate
anunţurile pe care le găsise până atunci erau
chestii de genul: „Vino la tati, fetiţă rea ce eşti!”
Dar tipul era exact ce căuta. Asta voia. Să o
antreneze, să o înveţe… Nu se aştepta ca ea să ştie
ceva. Şi, citindu-i cuvintele, a avut un sentiment
de eliberare, iar corpul ei a reacţionat, o senzaţie
de căldură amestecată cu slăbiciune a năpădit-o
imediat, iar gândul că i se va supune a purtat-o
spre ea însăşi şi a făcut-o să simtă iarăşi nevoia
de perfecţiune. Dar acum voia asta pentru el.
Voia să-l slujească perfect.
A redus viteza, iar maşina a început să urce pe
drumul care se făcea tot mai abrupt. Mirosul de
eucalipt se infiltra chiar şi prin ferestrele închise.
Deschisese de nenumărate ori anunţul
Maestrului Robert, până să aibă curaj să-i scrie.
Răspunsul lui a venit repede şi concis. Urmându-
i instrucţiunile, s-au întâlnit apoi într-o cafenea
micuţă din Santa Monica, oraşul unde lucra ea,
într-un magazin de îmbrăcăminte şic. Au stat de
vorbă despre dorinţele lor şi despre lucrurile pe
care ea le-ar putea aştepta de la el. Totul părea
ideal. Şi era atât de ciudat că aveau conversaţia
aia în mijlocul unei cafenele aglomerate, printre
oameni obişnuiţi, îmbrăcaţi în pulovere şi
tricouri banale. Maestrul Robert purta haine pe
care ea le-a catalogat drept o variantă personală
de „casual”: o pereche de pantaloni Armani şi un
pulover negru de caşmir, care contrasta elegant
cu părul lui grizonant.
Era un om a cărui putere de a domina părea
absolut naturală şi ea nu mai întâlnise niciodată
aşa ceva.
Pierdută în gânduri, era cât pe ce să treacă de
casă. Porţile mari de metal erau parţial ascunse
de un gard viu, înalt şi de eucalipţi. A deschis
geamul şi a apăsat pe butonul soneriei, iar
parfumul puternic al copacilor a dat buzna peste
ea, împreună cu mirosul mării.
Mâinile umezite de transpiraţie erau încleştate
pe volan, iar inima îi bătea să-i spargă pieptul. A
aşteptat.
Au trecut câteva minute bune până când i-a
răspuns o voce de femeie.
— Da.
— Sunt Cassandra Lowell şi îl caut pe Robert di
Sânte… pe Maestrul Robert.
Până şi cuvântul „Maestrul” i se părea
încântător când îi atingea limba. Avea ceva
periculos… excitant…
Porţile s-au deschis ca prin minune şi a intrat
cu maşina.
Casa era minunată. Aşezată pe un deal
împădurit, era o clădire maiestuoasă, pe două
niveluri, construită în stil mediteranean, cu
stucaturi şi ziduri albe. Acoperişul era din ţiglă
închisă la culoare, iar ferestrele uriaşe erau
încadrate în structuri metalice interesante. Deşi
lipseau turnurile, clădirea îi amintea de bisericile
pe care le văzuse în Mexic, când părinţii ei o
luaseră într-una dintre misiuni. Iar locul îi părea
încărcat de o aură de sacralitate. Şi destul de
impunător cât să-i facă pielea de găină. De-abia
îndrăznea să-şi imagineze ce se află dincolo de
uşa grea, din lemn.
Maestrul Robert îi explicase la întrevederea
din urmă cu o săptămână la ce trebuie să se
aştepte. În prima lună urma să îşi petreacă aici
doar weekendurile, iar în celelalte zile ale
săptămânii trebuia să aibă o viaţă normală, la ea
acasă şi să încerce să asimileze tot ce o să i se
întâmple în timpul vizitelor. La sfârşitul
perioadei, dacă o să fie mulţumit de ea, ar putea
să-i dea posibilitatea de a semna un contract prin
care să devină sclava lui şi să-i confere drepturi
absolute asupra ei. Dacă va accepta, viaţa o să i se
schimbe cu totul.
Înainte de întâlnire, îi trimisese un lung
chestionar cu nenumărate întrebări despre
dorinţele, fanteziile şi limitele ei. Corpul i se
înfierbântase şi simţise cum i se taie picioarele
numai citând întrebările şi căutase răspunsuri,
când le rostise cu voce tare… îşi dorea să fie
legată? Avea fantezii cu dureri fizice? Simţea
nevoia să fie la dispoziţia cuiva, să i se
poruncească?
Da, da şi iar da!
Desigur, imaginaţia ei avusese la dispoziţie o
săptămână să o ia razna, după întâlnirea cu
Maestrul Robert. Ce anume o aştepta acolo? O
cameră de tortură cu femei goale, legate cu
lanţuri de pereţi, biciuite şi chinuite până când
coapsele le sunt pline de urme rozalii? Când şi-a
imaginat, a simţit un fior prin tot trupul.
A parcat maşina şi-a luat gentuţa în care avea o
periuţă de dinţi, un pieptăn, un parfum, nişte
loţiuni şi o pereche de chiloţi. Asta era tot ce i se
spusese să-şi aducă de-acasă.
Simţea aerul cald al nopţii pe pielea înfiorată,
în timp ce stătea în faţa uşii, neştiind exact unde
să bată. Cu siguranţă ştiau că e acolo, de vreme ce
îi deschise cineva poarta. A mai aşteptat câteva
momente, apoi a ridicat mâna să ciocăne, dar s-a
oprit, încă nesigură, în timp ce imaginaţia îi lucra
mai departe, încercând să-şi închipuie ce va găsi
dincolo. Visele mai nebuneşti aveau să i se
împlinească, probabil. Iar gândul că e pe cale să
facă ceva interzis, ceva foarte rău, a tulburat-o şi
a excitat-o.
A tras adânc aer în piept şi parfumul sărat al
oceanului i-a umplut plămânii. A ridicat mâna
din nou. Uşa s-a deschis brusc şi a luat-o prin
surprindere. În faţa ei stătea Robert sau Maestrul
Robert, aşa cum trebuia să se obişnuiască să-i
spună. Arăta bine, era elegant şi purta acelaşi gen
de pantaloni bine croiţi, negri şi o cămaşă albă cu
mânecile suflecate. I-a zâmbit cald, iar pielea de
la colţul ochilor negri şi tăioşi ca oţelul i s-a
strâns şi ei i s-a părut că e mulţumit de ce vede.
Imediat s-a simţit eliberată şi a năpădit-o o
căldură stranie. Era bucuroasă că, în ciuda
emoţiilor, se hotărâse să vină.
— Bine ai venit, Cassandra!
A ridicat mâna şi a mângâiat-o pe obraz, o
atingere blândă, atât cât să-i înfioare uşor pielea,
dar ea a simţit imediat că ia foc, de parcă degetele
lui ar fi atins-o între picioare, nu pe faţă.
Apoi el şi-a aşezat mâna pe umărul ei şi a
apăsat puţin.
— În genunchi!
Tonul i se schimbase. Era mai dur şi, totuşi,
lipsit de cruzime. Iar ea a rămas nemişcată acolo,
în prag, parcă nevenindu-i să creadă că totul va
începe aşa curând.
El şi-a strecurat mâna pe gâtul ei, la ceafă şi a
împins-o hotărât, dar fără brutalitate:
— Acum, Cassandra!
Şi-a aruncat geanta, dorind să se supună, dar
simţindu-se înspăimântată de repeziciunea cu
care se întâmpla totul. Ochii i s-au umplut de
lacrimi. L-a privit sălbatic.
Apăsarea mâinii ia devenit mai puternică, iar
privirea bărbatului, puternică şi tăioasă, a ţintuit-
o.
— Nu sunt obişnuit să repet, i-a spus şi
cuvântul următor a sunat aproape ca o poruncă.
Acum!
Înlăuntrul ei s-a rupt ceva şi a cedat. S-a aşezat
în genunchi. Lespedea de piatră a trosnit când a
atins-o, dar ea nu vedea nimic altceva decât ochii
lui. Privirile îi erau poruncitoare, dar nu fără
blândeţe. Părea mulţumit de reacţia ei supusă.
Mulţumit, dar fără nicio urmă de infatuare. Nu-şi
imaginase că el e exact genul de bărbat de care
are nevoie.
Brusc a simţit că-şi scapă de sub control. Că nu
mai răspunde de ea. Chiloţii cei negri, pe care şi-i
pusese special pentru această ocazie i s-au făcut
leoarcă în momentul în care a simţit pământul
sub genunchi. Nu se aşteptase să aibă o reacţie
atât de puternică la un lucru atât de simplu. Dar
era prea mult în clipa aia ca să stea să se
gândească.
— Foarte bine, a spus el şi i-a mângâiat părul.
Acum o să mă urmezi, dar fără să te ridici.
Ideea i s-a părut de-a dreptul alarmantă şi în
orice alte împrejurări s-ar fi simţit jignită, dar
acum ceva îi şoptea că trebuie să aibă încredere şi
să înţeleagă că acolo aşa se petrec lucrurile. Şi o
parte din ea chiar se bucura pentru că i se părea
ca o rugăciune să stea în genunchi pe podea.
El s-a aplecat şi a luat de jos geanta pe care ea
o scăpase, apoi i-a făcut semn să vină spre hol şi a
închis uşa în urma ei. Apoi s-a întors şi a luat-o
înainte.
S-a dus după el. Nu era loc de întrebări.
Bărbatul nu s-a uitat nici măcar o clipă în spate.
Purta nişte pantofi negri ce păreau foarte scumpi,
iar ea era atât de atentă la picioarele lui, încât nici
n-a băgat de seamă plăcile de teracotă pe care se
târa.
A mers aşa pe hol, în jos, apoi a luat-o la
stânga şi a intrat într-o încăpere unde pe jos era
un covor persan, în nuanţe întunecate de roşu,
negru şi coral. A dus-o în mijlocul camerei. N-a
îndrăznit să-şi ridice privirile spre el.
Era extrem de confuză, dar savura momentul.
Chiar era acolo! În genunchi, la picioarele
bărbatului care avea să-i fie maestru. A simţit
cum creierul i se aprinde la acest gând. În sfârşit,
exista cineva pe care simţea că l-ar putea
satisface. Îi venea să plângă. Apoi i-a simţit din
nou mâna pe ceafă şi i-a auzit glasul moale:
— Acum o să te leg la ochi.
Un val de dorinţă i-a inundat trupul la acest
gând. Iar când eşarfa neagră şi moale i-a acoperit
ochii, bine strânsă, s-a scufundat cu totul în el.
Fiecare nerv din corpul ei parcă s-a trezit la viaţă,
aprins de dorinţă şi de aşteptare…
A ajutat-o să se ridice, ea s-a clătinat puţin, dar
el a sprijinit-o. Vocea lui era la fel de liniştită, dar
puternică.
— Stai cuminte, Cassandra, acum o să rămâi
goală.
A simţit nişte mâini care-i scot hainele. Mâini
de femeie avea să descopere imediat, când i-au
atins pielea. I-au descheiat încet nasturii de la
bluză şi au lăsat-o să-i alunece pe umeri, apoi a
urmat fusta, iar ea şi-a dat seama că erau mai
multe femei.
A respirat adânc când i-au scos sutienul.
Sfârcurile i-au tresărit imediat şi i s-au întărit şi
mai mult când a simţit o atingere uşoară peste ei,
din greşeală, s-a gândit.
I-au scos şi chiloţii, iar acum stătea acolo
goală, purtând doar o pereche de ciorapi lungi şi
pantofii negri, cu tocuri înalte. Fără să înţeleagă
de ce, eşarfa care-i acoperea ochii îi dădea un
sentiment de bine, o făcea să nu-i mai fie aşa
frică.
A simţit un deget strecurându-se pe sub
elasticul de la ciorap.
— Minunat! A şoptit Maestrul Robert lângă
obrazul ei şi respiraţia lui era caldă şi parfumată.
Îmi place că părul tău de aici e puţin mai închis la
culoare decât cel de pe cap. Arată excelent pe
pielea albă. Ştii că se spune că vrăjitoarele aveau
părul roşcat, exact ca al tău… Roşcat, lung şi
sălbatic? Ai putea vrăji pe oricine cu un păr ca
ăsta. Şi cu ochii tăi verzi ca smaraldul, ascunşi în
spatele eşarfei. Arăţi ca o zeitate celtică din
Antichitate.
 Inima i-a tresărit, încântată că el e mulţumit
de ea. Apoi a simţit din nou atingeri feminine,
degete mângâindu-i pântecele, clavicula,
furişându-se pe spate, pe şira spinării. Nu-şi
dădea seama clar câte erau. Două? Trei? Poate
mai multe. Pe urmă i-au atins sânii care au
început s-o doară. A tresărit puţin, dar mâna s-a
retras imediat.
— Nu, Cassandra, i-a auzit imediat vocea, de
data asta mult mai dură. Trebuie să rămâi
nemişcată când eşti examinată, în caz că nu ţi se
cere altceva. Ai înţeles?
— Da, domnule.
Aproape că nu i-a venit să creadă că ea cu gura
ei a rostit cuvintele.
„Examinarea” a continuat. A simţit mângâieri,
atingeri, degete care o ciupesc delicat ici şi colo,
pe burtă, pe coapse, pe fund, pe gambe sau pe
braţe… Apoi, mâinile lui i-au depărtat coapsele şi
vocea lui i-a ordonat să desfacă picioarele. Mâna
lui, mai mare şi ceva mai aspră decât cele de
femei, deşi destul de fină pentru o mână de
bărbat, i-a înfiorat uşor părul pubian. Cea mai
scurtă atingere, cât şi-a strecurat un deget în ea, a
fost un adevărat şoc, care a reverberat în toată
fiinţa ei, aducând-o aproape în pragul
orgasmului.
 El şi-a retras degetul aproape instantaneu şi a
lăsat-o tremurând şi cu răsuflarea tăiată.
— Luaţi-o!
Cum adică? Şi unde s-o ducă? Departe de el?
Unde să fie dusă, în starea aia de chinuitoare
deşteptare a simţurilor?
Mâini de femei au împins-o imediat şi a simţit
sub călcâie o duşumea tare. La un moment dat, a
luat-o la stânga, apoi la dreapta şi au ajuns într-o
încăpere în care tălpile i s-au cufundat în
moliciunea unui covor. Ciorapii şi pantofii i-au
fost scoşi rapid şi a fost apoi împinsă spre o uşă.
Diferenţa de temperatură era evidentă. Aerul
era cald şi umed şi mirosea delicat a parfum de
liliac.
— Şi acum… ce urmează? A întrebat ea, dar o
mână i-a acoperit imediat gura, iar ea a înţeles că
nu trebuie să vorbească.
Două perechi de mâini au ajutat-o să-şi ridice
picioarele peste ceea ce a recunoscut a fi
marginea unei căzi de baie, apoi şi-a lăsat trupul
să se cufunde în apa caldă şi parfumată.
Senzaţia era minunată pe pielea încinsă şi la fel
de plăcute erau atingerea moale a degetelor lor şi
lunecarea buretelui plin de gel cu care îi spălau
corpul. Toate simţurile păreau să reacţioneze mai
intens ca niciodată. Având ochii acoperiţi, îi era
simplu să se lase în voia acelor femei, oricine ar fi
fost ele. Era suficient să ştie că cel care o dăduse
în grija lor era Maestrul Robert.
Începea să înţeleagă în ce scop o legaseră la
ochi. Întâi, ca să o elibereze de orice urmă de
responsabilitate, iar apoi, ca să fie atentă numai
la propriul ei trup, la propriile simţuri. Acţiona ca
o vrajă…
Au împins-o uşor, până când capul i s-a
odihnit pe ceva ce i s-a părut a fi un prosop rulat
şi imediat un şuvoi de apă i-a îndepărtat săpunul
de pe corp. Îşi imagina cum arată duşul,
strălucitor şi cromat.
Apa i-a atins pieptul într-un masaj blând, apoi
s-a jucat un pic cu sânii ei. Când a simţit jetul pe
sfârcurile excitate, aproape a ţipat, dar imediat
atingerea s-a mutat spre alte zone.
Nu i-a luat mult să-şi dea seama că poate simţi
şuvoiul chiar şi sub suprafaţa apei din cadă. A
coborât uşor sub sâni, pe burtă, apoi tot mai jos,
pe coapse, relaxându-i muşchii încordaţi de
acolo.
Pe urmă le-a simţit din nou mâinile,
depărtându-i coapsele, în aşa fel încât jetul de
apă să ajungă direct pe sex. Aproape imediat şi-a
pierdut controlul şi şi-a dat drumul, iar orgasmul
a fost atât de puternic că a trebuit să ţipe şi tot
corpul i s-a cutremurat de spasme. Şi chiar în
mijlocul orgasmului ameţitor, una dintre ele i-a
ciupit sfârcurile făcând-o să se arcuiască de
durere sub mâinile ei chinuitoare, iar durerea i-a
străbătut tot corpul, intensificându-i orgasmul
până când plăcerea a devenit dureroasă.
Când s-a sfârşit, de pe buze i-a scăpat un
suspin şi fără să vrea a şoptit: „Mulţumesc!”
Din nou, o mână i-a acoperit gura imediat, dar
de data asta a zâmbit. Se simţea minunat, era
recunoscătoare. Recunoscătoare pentru plăcerea
pe care acele mâini de femei i-o dăruiseră, dar şi
pentru că o făcuseră să simtă, în sfârşit, că
aparţine cuiva, că e parte din ceva… Şi, în acelaşi
timp, vechiul ei sentiment de vinovăţie s-a ivit de
undeva dintr-un ungher întunecat al minţii. Dar
ştia că Maestrul Robert avea s-o cureţe de păcate,
ceea ce Biserica, spovedania sau rugăciunea nu
reuşiseră niciodată.
Nu se mai rugase de la 9 ani, când fratele ei
mai mare şi idolul ei fugise de acasă, lăsând-o pe
ea singură să se lupte cu educaţia strică primită
de la părinţi, cu nevoia lor de a avea întotdeauna
totul sub control. Iar aici simţea că, în sfârşit,
poate să renunţe de bunăvoie şi să nu mai fie
stăpână pe situaţie, fără s-o oblige nimeni, simţea
că împlineşte cercul în cel mai frumos mod cu
putinţă.
Un timp au lăsat-o să stea liniştită în apa caldă
din cadă. Le auzea că se agită prin cameră, dar n-
avea nici cea mai vagă idee ce ar putea face. Era
prea ameţită ca să-i pese cu adevărat. Apoi au
ridicat-o din cadă, i-au şters corpul cu grijă şi i l-
au spălat atât, încât i se părea că ar trebui să
sclipească… Au început s-o ungă cu loţiune şi
aproape că a fost mai mult decât putea suporta,
mâinile lor delicate alunecându-i pe corp. Dar
când a gemut uşor, una dintre ele a ciupit-o cu
putere de braţ, ca o mică pedeapsă, pe care a
resimţit-o asemenea unei porunci fără cuvinte.
Curând au terminat şi a fost din nou condusă
în încăperea cu covorul de pluş. Au aşezat-o pe
marginea unui pat şi au întins-o peste o
grămăjoară de perne.
Când a simţit atingerea rece şi metalică a unei
cătuşe peste încheietura mâinii, prima reacţie a
fost să se lupte să scape, dar apoi s-a liniştit. La
urma urmei, de asta venise aici… Totuşi, la cea
de-a doua cătuşă a avut un adevărat moment de
panică.
Îşi auzea răsuflarea înspăimântată. Brusc s-a
înroşit şi a început să tremure din toate
mădularele.
Mâinile lor blânde au început s-o alinte, să-i
maseze umerii şi braţele. Una dintre ele i-a şoptit
„Şşşt! N-ai de ce să te temi. Eşti în casa
Maestrului. În mâinile lui eşti în siguranţă.”
S-a liniştit. Mintea i se înceţoşase, era confuză
şi total epuizată, de parcă tot ce se întâmplase era
prea mult pentru o singură seară. Legată de pat,
s-a relaxat acolo pierdută printre perne şi a
adormit. A visat cizme de piele neagră şi legături
de sfoară complicate. Şi un bărbat fără chip care-i
împărtăşea şi-i satisfăcea cele mai adânci şi mai
întunecate dorinţe.
2
Când s-a trezit, era tulburată. Oare cât timp
dormise? I-a luat câteva clipe să-şi dea seama
unde se află şi că e întuneric, pentru că încă era
legată la ochi. S-a întrebat dacă face parte din
plan. S-a gândit că e posibil ca Maestrul Robert s-
o fi vrut puţin dezorientată şi ameţită, fiindcă aşa
ar fi ceva mai docilă. Ceea ce se şi întâmplase…
Era calmă în timp ce stătea acolo pe pat şi se
întreba cum de ajunsese acolo, în această situaţie.
La cărţile pe care le scrisese, la anii de
singurătate, la nevoia ei de a se izola, care o
ţinuse atâta vreme departe de oameni.
Întotdeauna se simţise altfel, însingurată în
dorinţele ei întunecate. După această primă seară
într-un loc în care visele ei erau înţelese, era
împăcată cum nu mai fusese niciodată.
Nu ştia ce-o să i se întâmple azi sau mâine. Dar
aproape că nici nu conta. Tot ce conta era că e
acolo şi ştie deja că este dispusă să îndure şi să se
supună la orice i-ar trece prin cap Maestrului.
Zgomotul uşor al unei uşi care se deschide a
trezit-o la realitatea din jur. Imediat a simţit pe
corp aceleaşi mâini feminine şi delicate, cel puţin
patru, care au început s-o atingă şi s-o ciupească
de coapse, apoi s-au strecurat sub ea şi au ciupit-
o de fund. La început, ciupiturile n-au fost prea
puternice, mai degrabă i-au aţâţat simţurile, dar
destul de repede au devenit de-a dreptul
dureroase şi s-au transformat într-o adevărată
avalanşă, provocată de nişte degete chinuitoare.
A început să se frece. Nu se putea abţine.
Respiraţia i-a devenit un gâfâit ascuţit. Degetele
lor micuţe îi stârneau durere, dar în acelaşi timp
o excitau şi se simţea udă ca o pisică în călduri,
exact atât cât trebuia. Chiar dacă se zvârcolea ca
să scape de mâinile lor, corpul i se arcuia spre ele,
cerând mai mult.
A avut un moment de pasiune autoindusă,
când, ameţită de plăcere, s-a întrebat dacă e
posibil să-şi dea drumul doar din asta. Şi a simţit
că ar putea… Numai dacă i-ar atinge şi sânii şi
dacă degetele lor chinuitoare ar coborî între
coapse.
Se zvârcolea în stare de excitaţie maximă,
gâfâind între durere şi plăcere, când, brusc, s-au
oprit.
De-abia mai putea să respire. Era exact ceea
ce-şi dorise, ce aşteptase, ce căutase. Sângele îi
alerga fierbinte prin vene şi venea să se
odihnească la suprafaţă, sub pielea sensibilă şi
chinuită. Niciodată nu se simţise atât de vie, de
sexuală. Atât de excitată.
Şi ştia că e doar începutul.
Cătuşele i-au fost desfăcute de pat, deşi i le-au
lăsat mai departe prinse de încheieturi şi au
ridicat-o în picioare. I-au dus mâinile la spate şi i
le-au încătuşat.
Câteva momente au lăsat-o singură, apoi i-au
pieptănat părul cu mare grijă. Chiar şi asta i s-a
părut un gest plin de senzualitate. Pe urmă, a fost
din nou condusă.
Au coborât pe hol, au cotit de câteva ori şi i s-a
părut că ar putea fi aceeaşi cameră cu covor
persan în care se târâse în genunchi la sosire.
Una dintre femei a apăsat-o puţin pe ceafă,
exact ca Maestrul Robert şi a ştiut că acum
trebuie să-i îngenuncheze la picioare, în timp ce o
alta i-a susţinut braţul.
I-a simţit parfumul puternic, masculin,
imediat ce a intrat în încăpere. Dar mai era un
parfum, mai întunecat, cu iz de lemn şi de
pământ. Încântător. Oare cine mai era acolo?
Mâinile cunoscute deja au atins-o din nou şi a
fost dusă brutal spre poala Maestrului. L-a
recunoscut după parfum şi după şoldurile
puternice. Sânii ei goi au nimerit peste pantalonii
de lână şi, înainte să aibă timp să-şi dea seama
cât de aproape e de el, bărbatul a spus calm:
— Acum am să te bat peste fund.
Loviturile au început imediat, întâi usturând-o.
Dar a fost de ajuns, când şi-a dat seama că e
prima bătaie pe care o primeşte de la el, ca să
înceapă să tremure şi s-a udat atât de tare, încât îi
era teamă ca nu cumva lichidele aduse de excitare
să înceapă să i se scurgă dintre coapse. Şi, fără să
vrea, în minte i-au revenit bătăile de acum mulţi
ani şi nuiaua de lemn mânuită de preotul bătrân,
care conducea şcoala la care mergea ea. Era taina
ei bine păstrată că-i plăcea încă de-atunci durerea
care se revărsa, în toată inocenţa, prin chiloţeii de
bumbac alb.
Maestrul s-a jucat cu pielea ei într-un tempo
care a crescut treptat. Durerea s-a intensificat şi,
dincolo de ea, Cassandra era conştientă doar de
sunetul pe care-l făcea palma lui când îi lovea
carnea, de zvâcnetul fierbinte din sex şi de
coapsele lui puternice, a căror formă o simţea
prin textura pantalonilor.
Lâna îi irita puţin sfârcurile care i se întăriseră
ca piatra şi o dureau. El s-a oprit o clipă şi ea a
crezut că s-a sfârşit, dar imediat a simţit o
lovitură atât de puternică, încât i s-au umplut
ochii de lacrimi.
A ţipat şi l-a auzit cum şopteşte satisfăcut:
— Aşa da!
Iar pe celălalt bărbat din încăpere l-a auzit
râzând încântat.
Apoi loviturile au devenit tot mai puternice. Îi
plesnea pielea deja sensibilă şi dureroasă cu tot
mai multă forţă, iar ea simţea că o arde. Flăcările
parcă o ardeau peste tot şi se i strecurau pe sub
piele ca nişte săgeţi ascuţite, pătrunzându-i în
fiecare celulă. Când a început să se frece de el, i-a
poruncit să stea liniştită, dar cum ar fi putut?
Intre impulsul de a scăpa de durere şi reacţia
iraţională de plăcere, care o atrăgea spre el, îi era
imposibil să nu se mişte.
Ploaia de lovituri s-a intensificat, cu furie,
căzând peste fundul şi peste partea de sus a
coapselor, atât de repede, încât n-avea timp să-şi
tragă sufletul de la o palmă la alta. Era vag
conştientă de faptul că mintea începe să i se
întunece, până când a devenit cu totul doar trup,
nu mai gândea, doar simţea şi în curând n-a mai
putut face diferenţa dintre durere şi plăcere. A
simţit că ameţeşte.
Când el s-a oprit, Cassandrei îi venea să
plângă. Nu ştia de ce. Pentru că o durea… încă.
Pentru că-i era atât de recunoscătoare. Pentru că
voia mai mult…
El a mângâiat-o blând pe pielea înfierbântată,
şoptindu-i:
— A fost foarte bine, Cassandra. Sunt foarte
mulţumit!
Atunci a început să plângă. Nu s-a mai putut
abţine.
Nu-i trecea prin cap ce-ar putea să urmeze. De
fapt, avea mintea golită de gânduri. Era fericită,
epuizată şi fierbinte. Şi aproape îndrăgostită de
mâinile Maestrului Robert care o torturaseră
până atunci.
A împins-o uşor până când a ajuns în genunchi
pe covor şi i-a scos cu blândeţe legătura de pe
ochi. A clipit de mai multe ori până s-a obişnuit
cu lumina şi apoi l-a văzut…
Străinul avea un chip întunecat şi era cu
adevărat frumos, stătea într-un fotoliu de piele şi
o privea cu atenţie. Avea părul negru şi pielea
bronzată. Forma feţei trăda forţă şi obrajii lui
erau genul care-şi păstrează asprimea şi
masculinitatea chiar şi după un bărbierit
proaspăt. Gura sălbatică şi senzuală a făcut-o să-
şi dorească să i-o atingă cu vârful degetelor, să-i
simtă moliciunea buzelor şi să-l sărute. Sexul i-a
tresărit imediat. Bărbatul a atras-o din prima.
Oare să îndrăznească să-l privească în ochi?
Când a îndrăznit şi-a dat seama că are ochi
cafenii, de culoarea whisky-ului sau poate o
nuanţă ceva mai închisă. Părul i-a alunecat uşor
şi el l-a îndepărtat cu mâna, care ei i s-a părut
mare şi pricepută. Oare cum i-ar fi simţit
atingerea pe pielea ei încinsă?
Inima i-a bătut să-i spargă pieptul când s-a
gândit.
Cine era acest om? Venise acolo doar ca să se
uite? Nu suporta ideea că s-ar putea ca mâinile
lui să n-o atingă niciodată, că s-ar putea să nu-l
mai vadă niciodată. Era de o frumuseţe
irezistibilă, fascinantă, cu ochi întunecaţi,
hipnotici.
El s-a aplecat puţin spre ea şi a luat-o prin
surprindere când şi i-a şters lacrimile care-i
rămăseseră pe obraji, ca unui copil înspăimântat.
Aşa se şi simţea. Atât de vulnerabilă, încât era
speriată de moarte.
Dar încă avea nevoie de atingerea lui. Avea
nevoie de mâinile cuiva să-i atingă corpul şi să i-l
relaxeze. Mai ales acum, când se uita în ochii lui
calmi şi care păreau să-i pătrundă tot trupul. Dar
presupunea că asta n-avea să se întâmple.
— Te-ai descurcat bine, Cassandra, i-a spus din
nou Maestrul Robert, întrerupându-i fantasma.
Ar trebui să fii detensionată şi mai deschisă
acum. Am dreptate?
N-a putut decât să aprobe dând din cap.
— E absolut normal. Este un efect al
adrenalinei şi al endorfinelor eliberate de corpul
tău. O să te simţi foarte obosită. O să mă asigur că
te odihneşti cum trebuie şi pe urmă o să primeşti
un mic dejun săţios. Uite, să nu-ţi fie frig.
I-a aşezat pe umeri o pătură moale şi apoi i-a
apropiat de buze un pahar cu apă, ca să poată
sorbi o înghiţitură. Se simţea ocrotită. Un timp au
rămas tăcuţi, lăsând-o să viseze, prin pâcla
plăcută în care endorfinele şi starea de maximă
excitaţie împlinită îi purtaseră gândurile, la ce
avea să urmeze şi să se întrebe cine era celălalt
bărbat. Nimeni nu părea să aibă de gând să o
prezinte. După ceva vreme şi-au făcut apariţia şi
femeile, care s-au aşezat în şir lângă fotoliul din
piele al Maestrului, iar Cassandra le-a văzut
atunci pentru prima dată.
Toate trei erau încântătoare, goale, doar cu un
fel de colan la gât. Două erau blonde. Una, înaltă
şi unduioasă, cu nişte sâni mari şi frumoşi şi un
păr deschis, răsfirat senzual pe spate. Cealaltă era
o femeie micuţă, cu un trup perfect proporţionat.
Părul auriu, ondulat şi gura roz, ca de copil, îi
dădea un aer de păpuşă. Sexul îi era complet ras
şi aşa părea şi mai descoperită şi mai vulnerabilă.
Dacă n-ar fi fost sânii mari şi pietroşi şi sfârcurile
de un roşu întunecat, în care atârnau nişte inele
fine, din argint, ai fi zis că arată chiar ca un copil.
Cea de-a treia femeie era de-a dreptul
minunată. Părea japoneză, iar părul lung şi
frumos îi ajungea până la talie. Pielea aurie era
fără cusur. Avea un tatuaj neobişnuit, cu un
dragon desenat în stil japonez clasic, în negru şi
auriu. Desenul pornea de pe şoldul drept şi urca
pe spate. Coada dragonului, lungă, se încolăcea în
jos, pe piciorul stâng şi îi ajungea până la gleznă,
fiind lucrată până la cele mai mici detalii.
Chipul îi era ca o mască în perfecţiunea lui.
Ochii migdalaţi erau cafeniu intens, cu ape
adânci, umbriţi de gene lungi, iar buzele perfect
conturate şi vişiniu-roşcate se potriveau cu
nuanţa sfârcurilor mici şi rozalii.
Fascinată imediat de ea, Cassandra se întreba
dacă e una dintre femeile care se ocupaseră de ea.
— Mika, a strigat-o Maestrul pe femeia tatuată,
condu-o pe Cassandra înapoi în camera ei.
 Nu s-a deranjat să i le prezinte şi pe celelalte
două, care stăteau cuminţi, cu mâinile strânse la
spate, cu capul plecat şi cu ochii aţintiţi în podea.
Maestrul a ajutat-o să se ridice, iar Mika,
surprinzător de puternică, i-a prins cotul şi a
îndrumat-o printr-un coridor.
Nu suporta gândul că a trebuit să plece de
lângă bărbatul frumos, cu chip întunecat. Fără un
cuvânt, fără să ştie cine e. Şi cu urmele lăsate de
palmele Maestrului Robert pe trup, făcând-o să
tremure de dorinţă. Să fie dusă de acolo aşa, pur
şi simplu!
Fără să vorbească, Mika a condus-o înapoi în
cameră şi pentru prima dată Cassandra a văzut
cum arată încăperea. Era mai plăcută decât îşi
imaginase când fusese legată la ochi şi se
cufundase în somn seara trecută. Pereţii cu
stucaturi se înălţau spre tavan, iar un colţ era
ocupat de un şemineu. Aceleaşi ferestre arcuite
pe care le văzuse de afară erau acoperite de
obloane grele, din lemn. În încăpere se lăfăia un
pat uriaş, cu baldachin, o piesă de mobilier pe
care a recunoscut-o ca provenind, cel mai
probabil, din Spania, un adevărat obiect de artă,
cum era şi biroul mare, aşezat în alt colţ.
Materialul folosit la baldachin, mătase şi catifea
în nuanţe de auriu, castaniu şi roşu, era la unison
cu aerul somptuos al încăperii.
Celelalte obiecte de mobilier tipice pentru
diverse jocuri sadomasochiste: o băncuţă specială
pentru şedinţele de spanking, îmbrăcată în piele
– a recunoscut-o din poveştile pe care le citise –
şi aşezată la piciorul patului; pe unul dintre pereţi
era o ramă grea, din lemn, de care erau prinse
câteva seturi de inele metalice, de care atârnau
cătuşe de piele. Numai la gândul că dormise într-
o cameră cu asemenea obiecte s-a înfiorat de
plăcere.
Mika a îndrumat-o încet spre marginea
patului. Dar, când a vrut să se întindă pe spate, a
tras-o repede de mână, ceea ce însemna că
trebuia să rămână aşezată în fund. Apoi,
însoţitoarea ei a părăsit camera, aruncându-i o
ultimă privire peste umăr.
Cassandra a aşteptat. Simţea împunsături în
fund, după şedinţa de spanking oferită mai
devreme de Maestrul Robert şi marginea patului
îi înteţea durerea.
Ar fi vrut să se întindă puţin să se odihnească.
Dimineaţa asta atât de plină o obosise teribil. Şi
erau atât de multe lucruri la care trebuia să se
gândească, încât nici nu ştia de unde să înceapă.
Trăise cu acest vid în ea de atât timp, simţise
astfel de dorinţe încă din copilărie. Îşi amintea să
fi avut vreo 12-13 ani când a fost pentru prima
dată conştientă de dorinţele ei sexuale, atunci
când primise pedeapsa să fie bătută cu nuiaua de
preot sau de una dintre maicile supraveghetoare.
Şi, odată conştientă de ce vrea, nicio relaţie cu
vreun adolescent bădăran nu i-a putut satisface
nevoia care striga în ea.
La fel s-a întâmplat şi cu iubiţii din timpul
facultăţii. Când l-a rugat pe unul s-o bată la fund,
tipul i-a spus că e o ciudată şi n-a mai căutat-o
niciodată. Şi chiar aşa s-a crezut şi ea multă
vreme: o ciudată. Era o adevărată eliberare să
descopere pe internet sau în cărţi că mai există
oameni ca ea. Fiinţe cu asemenea dorinţe
întunecate, cu aceleaşi nevoi sexuale.
Dar acum ştia foarte bine ce-şi doreşte şi se
pare că era pe cale să şi primească şi încă aşa cum
nu-şi imaginase că ar fi posibil.
Era o adevărată revelaţie. Devenise conştientă
de toată greutatea a ceea ce i se întâmpla abia
când stătuse în poala Maestrului, ceva mai
devreme, când îi aplicase bătaia la fund. Nevoia
de a i se supune, pe care o simţea în preajma lui,
era mult mai mult decât visase vreodată că i se
poate întâmpla. Sentimentul că ea renunţă la
orice control. Se simţea mai femeie decât oricând.
Şi începuse să se simtă mai confortabil cu toate
dorinţele ciudate care o bântuiseră de când se
maturizase.
Şi mai apăruse şi străinul misterios. O să-l mai
vadă vreodată? Şi cum se face că, printre atâtea
lucruri noi care au bombardat-o. În ultimele ore
şi cu atâtea descoperiri despre sine, nu putea să-
şi scoată din minte chipul lui? Nici măcar atunci
când îşi amintea senzaţia minunată pe care i-o
lăsaseră pe piele mâinile Maestrului chinuindu-i
carnea şi nici măcar când retrăia sentimentul de
eliberare pe care i-l dăruise amestecul
extraordinar de durere şi plăcere. Nimic nu-i
putea alunga din gând chipul lui.
Într-un târziu, Mika a revenit cu o tavă pe care
i-a aşezat-o în poală. Un mic dejun continental
aştepta pe porţelanuri albe, dintre cele mai fine,
cu o margine trasată elegant cu negru. Pe tavă
erau un croasant, câteva fructe tăiate, o cutie cu
iaurt şi o cană cu ceai.
Şi-a dat seama brusc că e înfometată şi a
mâncat tot de pe platou, în timp ce micuţa
japoneză o aştepta în tăcere lângă uşă. Când a
terminat, Mika i-a luat tava şi a împins-o spre
baie. La întoarcere, a observat că tava dispăruse,
iar femeia a dus-o spre pat, i-a prins din nou
cătuşele de inelele metalice cu care era prevăzut
şi a lăsat-o singură cu gândurile ei.
 A urmat un nou moment de panică, imediat ce
s-a trezit singură şi vulnerabilă. S-a zbătut să
scape, dar normal că legăturile n-au cedat. Ideea
că, de fapt, n-are cum să se elibereze aproape că a
liniştit-o şi, în timp ce se cufunda neajutorată în
somn, s-a gândit la străinul misterios. La
trăsăturile lui puternice, la ochii cafenii,
strălucitori, la atingerea lui blândă atunci când îi
ştersese lacrimile de pe obraz. Ce gest neobişnuit!
Ce om neobişnuit! Chiar şi acum, trupul ei ducea
dorul atingerii lui, al prezenţei lui.
Trebuia neapărat să-l revadă. Dar cum? Nici
măcar nu-i era îngăduit să-i afle numele. Iar
sentimentul de neajutorare, de lepădare de orice
urmă de putere încă îl resimţea ca pe o eliberare.
Totuşi, îi aducea şi o suferinţă de care ştia că nu
va putea scăpa până n-o să-l vadă iar.
3
Mika a trezit-o tandru pe Cassandra, după care
a fost din nou hrănită şi pe urmă îmbăiată de cele
două blonde, în timp ce soarele de după-amiază
târzie se insinua prin ferestrele acoperite. Mâinile
lor blânde şi grijulii au fost ca un balsam pentru
pielea ei sensibilă. Iar pe fund, care încă o durea
şi la cea mai fină atingere, au uns-o cu o cremă de
lavandă foarte răcoritoare.
Acum nu mai era legată la ochi, aşa că le-a
putut privi în timp ce-şi fac treaba. Deşi nu se
simţise niciodată atrasă de o femeie şi-a dat
seama că pe ele le priveşte cu alţi ochi. Cea mai
înaltă avea nişte sâni absolut minunaţi. Erau
mari şi se legănau când se apleca spre ea, iar
sfârcurile de un roz pal se întăreau vizibil când
atingeau pielea Cassandrei. Şi-a dat seama cu
surprindere că ar vrea să-i frământe puţin carnea.
Cea mai mică avea un chip încântător. Sânii
erau mici, dar potriviţi cu statura ei. A observat
din nou că are sexul ras complet, dezvăluindu-şi
ademenitor pliurile ca de catifea.
Când au condus-o înapoi în camera ei, se
simţea din nou teribil de excitată. Din cauza
înfăţişării lor, din cauza senzaţiei pe care i-o
lăsaseră mâinile lor pe piele, din cauza întregului
aer de ritual cu care se desfăşura totul. Baia,
comportamentul faţă de ea… ca faţă de un obiect:
unul preţios, dar tot un obiect.
Îi plăcea la nebunie.
Mika a venit cu o tavă de lemn plină cu
cosmetice şi a aşezat-o pe Cassandra pe un
scăunel lângă fereastră. Aproape o jumătate de
oră s-a ocupat de faţa ei, apoi a trecut la păr.
Când a terminat, a dus-o în faţa oglinzii care
atârna pe perete, ca să se privească.
O schimbase cu totul. Părul i se aşeza pe umeri
în bucle roşcate, iar o parte era prins sus, în
creştet, în zulufi delicaţi, cu agrafe decorate cu
fluturi mici, aurii.
Îi machiase ochii verzi tot cu nuanţe de auriu şi
folosise o pudră asemănătoare ca să-i accentueze
pomeţii, clavicula şi vârful sânilor. Buzele erau
date cu ruj roz şi, peste el, cu un gloss tot auriu
strălucitor. Arăta exotic aşa cum era aranjată
acum.
Când Mika s-a aşezat în spatele ei şi a cuprins-
o cu braţele, Cassandra i-a simţit parfumul. Ceva
floral, uşor şi curat. Apoi femeia a atins-o cu
mâinile delicate şi micuţe pe burtă şi ea a rămas
în aşteptare. I-a prins în jurul taliei un lănţişor
din aur, fragil, iar în clipa aia a simţit
împunsătura dorinţei. O nevoie disperată de
mâinile ei pricepute.
Dar instantaneu atenţia i-a fost atrasă de
lănţişorul care se răsfrângea în oglindă. O făcea
să arate cu totul altfel. Sau poate să simtă altfel.
Mai bine aranjată, pusă în valoare. Dar în acelaşi
timp supusă, aparţinând cuiva. Un fior i-a
străbătut corpul şi sexul i-a pulsat de dorinţă.
A întâlnit în oglindă privirea lui Mika. Era în
spatele ei şi a observat un zâmbet vag iţindu-se la
colţul buzelor ei grave. Cassandra i-a răspuns tot
cu un surâs. Nu s-a putut abţine.
 Ochii li s-au întâlnit în apele oglinzii. Mika şi-a
strecurat încet o mână spre sânul ei şi i-a pişcat
sfârcul stâng destul de tare cât s-o doară. A
zâmbit mai tare când Cassandra a gemut.
S-a umezit pe loc.
Ce era cu dorinţa asta bruscă pentru atingeri
feminine? Să fi fost atracţie faţă de o altă femeie
sau mai degrabă totul se întâmpla din pricina
atmosferei încărcate de senzualitate? Dar n-a
avut timp să se gândească, pentru că Mika a
îndemnat-o să iasă.
Când au trecut de uşa încăperii pe care
Cassandra o credea un fel de cameră de zi,
însoţitoarea i-a dat semnalul deja cunoscut că
trebuie să îngenuncheze şi a lăsat-o acolo, în
prag, aşezată în genunchi. Curioasă, a cercetat cu
atenţie încăperea, a observat decorul elegant,
lumina slabă, ca de chihlimbar, răspândită de
cele câteva lămpi dinăuntru şi în nări i s-a
insinuat un miros vag de whisky de calitate.
Maestrul Robert stătea în fotoliul lui de piele
maro, cu o gleznă aşezată odihnitor peste celălalt
genunchi, într-o atitudine care trăda o siguranţă
perfectă. A surâs când a văzut-o în dreptul uşii.
— Foarte frumos, Cassandra! Aurul ţi se
potriveşte. Vino!
L-a ascultat şi a înaintat în genunchi, fără ca
măcar să-şi sprijine mâinile de podea. Le ţinea
strânse la spate, sperând că aşa o să-l
mulţumească. S-a oprit în mijlocul covorului
persan, chiar în mijlocul desenului. O secundă s-a
gândit mândră cât de bine se potriveau podoabele
ei din aur cu draperiile de catifea care acopereau
ferestrele înalte şi cu toate acele culori îmbinate
în desenul de pe covor.
Dar unde era celălalt bărbat, străinul ei
întunecat? Un ghimpe de dezamăgire i-a împuns
stomacul, deşi în acelaşi timp a străbătut-o o
undă de adrenalină. Maestrul Robert era, totuşi,
acolo. Şi, chiar dacă nu simţea pentru el aceeaşi
atracţie ca pentru străinul de mai devreme, el era
acela care urma s-o instruiască. Numai gândul
ăsta şi i-a fost de-ajuns ca să-şi dorească să-l
satisfacă în orice chip. Era suficient de excitant…
— Da, încântător… a murmurat bărbatul.
Acum vreau să te ridici.
S-a ridicat în picioare şi o clipă a izbit-o un val
de ameţeală, care a dezechilibrat-o. Şi nu din
cauză că s-a ridicat prea repede. Ci pentru că era
îngrozitor de excitată şi de nerăbdătoare să
trăiască tot ce avea să vină. Şi peste toate plana
prezenţa atât de puternică a Maestrului, care o
privea cu ochii lui inteligenţi şi cenuşii, ce se
potriveau atât de bine cu părul perfect pieptănat.
 S-a ridicat şi el şi i-a prins ambele mâini într-
una de-a lui şi i le-a ridicat deasupra capului,
apoi s-a dat un pas în spate. Ea a rămas aşa, cu
palmele strânse în aer, în timp ce el a mers de jur
împrejurul ei, cercetând-o cu privirea.
— Acum vreau să duci mâinile la spate, cu
palmele înlănţuite.
S-a supus, iar mişcarea i-a făcut sânii şi mai
vizibili, începuseră deja s-o furnice de dorinţă, iar
sfârcurile i s-au întărit imediat sub privirea lui.
Nu se simţea deloc stânjenită. Era ceva care-i
dădea un sentiment minunat de libertate la
gândul că i se supune lui pe de-a-ntregul. Trupul
ei îi aparţinea cu totul, orice ar fi vrut să-i facă.
Şi-a dat seama că asta se întâmplase, de fapt, din
momentul când se întâlnise cu el, în cafeneaua
din Santa Monica.
Şi-a întins ambele mâini spre sânii ei şi i-a
mângâiat uşor sfârcurile, care imediat s-au întărit
şi mai mult şi au început să pulseze de dorinţă.
Sexul i-a tresărit instantaneu, lovit de un val
fierbinte.
— Înainte să începem, aş vrea să stăm puţin de
vorbă. O să-ţi pun câteva întrebări. Nu sunt
complicate, dar sunt destul de intime. Vreau să
mi te destăinui. În timp ce eşti goală, vulnerabilă
şi cu totul în puterea şi la porunca mea. Înţelegi?
Acum poţi vorbi ca să-mi răspunzi.
— Da, domnule, înţeleg.
Dar oare înţelegea cu adevărat? Ce înseamnă
asta? Inima i s-a tulburat din nou.
— Spune-mi ce anume te-a adus la mine, ce te
atrage la acest stil de viaţă.
Era greu să-şi adune gândurile, mai ales în
starea de excitaţie în care era. Dar Maestrul
Robert aştepta un răspuns. Iar răspunsul făcea
atât de mult parte din ea, încât a avut încredere
că gura ei va găsi exact cuvintele potrivite ca să-i
exprime gândurile cu care convieţuise de-atâta
vreme şi care-i erau atât de aproape.
— A început cu mult timp în urmă. Aproape că
nu-mi pot aminti momentele dinainte de aceste
dorinţe, parcă există dintotdeauna…
A făcut o pauză şi şi-a umezit buzele care se
uscaseră brusc.
— Întotdeauna au existat în viaţa mea oameni
care mi-au spus ce să fac şi a trebuit să le urmez
comenzile orbeşte, pentru că nu aveam de ales.
Acum alegerea îmi aparţine. Înţelegeţi cât e de
important pentru mine?
Ochii i s-au umplut de lacrimi şi n-a mai putut
vorbi.
— Înţeleg exact, draga mea.
Din nou, valul acela de recunoştinţă…
 — Mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţă
străduindu-mă să-i mulţumesc pe cei care nu
puteau fi niciodată mulţumiţi, pentru care
nicicând nu voi putea fi bună cu adevărat, pentru
care nu voi fi perfectă în veci, oricât aş încerca.
Iar aici, pentru prima dată, mă simt acceptată aşa
cum sunt. Pentru mine, e o revelaţie, deşi am
simţit cumva că aşa o să se întâmple, dacă voi
veni să încerc sadomasochismul. Aşa credem din
cauza tuturor lucrurilor pe care le-am citit despre
asta. Aşa îmi spuneau şi instinctele, până în
străfundul fiinţei. Nu ştiu cum altfel să explic.
Maestrul i-a căutat privirea şi s-a cufundat în
ochii ei.
— Ai explicat perfect, Cassandra.
A zâmbit. Plânsul încă îi dădea târcoale, dar s-
a simţit deodată sufocată de fericire când i-a auzit
cuvintele, de plăcerea şi de extraordinara
libertate de a-şi fi deschis inima pentru el, aşa
cum îi spusese.
— Şi acum să trecem la întrebări mai concrete,
a zâmbit şi a întrebat-o cu vocea lui elegantă. Ai
încercat vreodată clamele pentru sfârcuri?
— Nu, domnule, i-a răspuns aproape în şoaptă,
iar inima şi sexul au început să-i freamăte
instantaneu.
— O să le încerci acum.
 În timp ce ea aştepta tremurând, a scos din
buzunar o pereche mică de clame. Spre deosebire
de cele cromate pe care le văzuse ea pe internet,
astea erau aurii şi prinse între ele cu un lănţişor
fin, care se potrivea perfect cu cel pe care-l avea
pe talie.
A simţit un fior puternic. Clamele avea nişte
dinţişori metalici, care arătau înspăimântător.
Sânii ei şi le doreau cu disperare.
A respirat adânc şi a aşteptat, sfârcurile
întărindu-i-se de la o clipă la alta.
A început cu cel drept. I l-a mângâiat, i l-a
excitat, i l-a strâns între degete, i l-a chinuit, până
când a devenit mai tare ca niciodată. Atingerea
degetelor lui i-a reverberat direct în sexul care
deja pulsa de dorinţă. Făcea un efort să nu-şi
frece coapsele una de alta. Apoi, strângându-i
sfârcul, el a desfăcut clama cu dinţişorii ei
înspăimântători şi a lăsat-o să se închidă dureros
peste carnea ei.
Durerea a fost delicioasă, coborându-i prin tot
trupul aşchii aprinse. Plăcerea a fost la fel de
puternică.
Îşi simţea capul uşor şi respiraţia îi era greoaie,
ca un gâfâit. Mâna Maestrului Robert i s-a aşezat
pe ceafă, liniştind-o.
— Respiră adânc, Cassandra, transformă
durerea în plăcere. Trage aer în piept şi pe urmă
expiră.
A încercat să-i urmeze instrucţiunile, dar
senzaţia era mai puternică decât ea.
— Concentrează-te!
Mâna lui era tot pe gâtul ei şi brusc s-a gândit
la ea ca la o ancoră puternică în furtuna de
senzaţii. În cele din urmă s-a calmat şi a început
să respire normal, chiar dacă durerea era tot
acolo. Durerea care era, în acelaşi timp şi plăcere.
Era cu totul altceva decât atunci când îi
torturaseră şi-i ciupiseră corpul cu degetele şi
decât şedinţa de spanking susţinută de Maestru.
Era mai mult şi mai puternic, într-un fel.
Senzaţia îi cam făcuse ravagii în creier.
În timp ce încerca să îşi pună ordine în
gânduri, a apucat-o de celălalt sfârc, a tras de el şi
i-a prins a doua clamă.
Durerea a fost la fel de ascuţită ca şi prima
dată. Poate şi mai puternică, iar acum, că trupul
ei o recunoştea, i-a plăcut chiar mai mult.
Respiraţia iarăşi i-a luat-o razna, până să
reuşească să stabilească un ritm.
Un val fierbinte între picioare a făcut-o să se
frece puţin, în ciuda eforturilor de a nu se mişca.
— Stai cuminte, Cassandra.
S-a oprit, a strâns din dinţi şi a încercat să-şi
păstreze autocontrolul. Pentru el. Sfârcurile îi
ardeau, sexul de asemenea şi tot corpul i se
sufoca de plăcere. Şi de recunoştinţă.
Lacrimile s-au ivit în cele din urmă şi,
ignorându-i instrucţiunile de a nu vorbi, a şoptit:
— Mulţumesc, domnule!
Ca răsplată pentru purtarea ei eronată,
Maestrul a tras de lănţişorul dintre cele două
clame. Ea a ţipat, iar el a râs încântat. După
câteva clipe a repetat mişcarea.
Ce bărbat râu şi încântător!
S-a dat un pas înapoi şi a privit-o din nou.
— O să avem oaspeţi astă-seară. Mă bazez pe
tine că o să te porţi ca o sclavă desăvârşită. Sunt
câteva reguli pe care trebuie să le respecţi. Întâi,
nu ai voie să priveşti pe nimeni în ochi, decât
dacă ţi se cere. Nu vorbeşti, dacă nu ai
permisiunea. Cât timp stai în picioare, îţi ţii
mâinile strânse la spate, exact ca acum. Şi te
supui imediat oricărei porunci pe care o vei
primi. Când nu ţi se spune să stai în picioare, îţi
iei poziţia clasică de supunere. Aşază-te în
genunchi! O să te instruiesc.
S-a aşezat imediat, cu mintea tulburată de
toate senzaţiile şi informaţiile noi. Alţi oameni
vor s-o vadă în postura asta. Poate că o vor atinge
ca s-o pedepsească! Şi poate că va fi şi el acolo,
străinul ei cel misterios. A simţit că ia foc la
gândul ăsta.
— În genunchi, Cassandra. Aşa e bine. Acum,
depărtează-ţi picioarele şi lasă-te pe călcâie.
Vreau să-ţi aşezi mâinile în faţă, pe coapse, cu
palmele în sus. Asta este o poziţie bună pentru a
implora, pricepi? Capul trebuie să fie plecat şi
ochii, în podea. Perfect! Foarte frumos!
Era o poziţie de supunere oară. O făcea să se
simtă minunat de umilă. Tremura de dorinţă, de
excitare şi de plăcerea deja recognoscibilă pe care
i-o făcea sentimentul de recunoştinţă.
— Îmi place cum arăţi aşa. Cred c-am să te las
aici, până ce sosesc oaspeţii.
A urmat o rafală de panică la gândul că pleacă
de lângă ea. Dar a făcut un efort să se calmeze, să
se adâncească în ea însăşi, în propriile dorinţe.
Fiecare nerv din corp îi era viu. Bietele ei sfârcuri
chinuite plângeau de durere. Sexul îi fremăta de
dorinţă.
A aşteptat.
Marcus se plimba de colo până colo prin faţa
peretelui de sticlă din camera lui din Hollywood
Hills. Era prima dată când nu observa priveliştea
oraşului pe care-l iubea atât de mult. Era prea
adâncit în el însuşi.
Se simţea confuz şi măcinat de gânduri, ceea ce
era o noutate pentru el. În general, ştia clar ce
vrea şi era genul de bărbat sigur pe el, care îşi
cunoaşte perfect interesul. Lua singur decizii în
privinţa banilor sau a afacerilor, nu le lăsa
niciodată în seama echipei de asistenţi, aşa cum
făcea toată familia lui. Dimpotrivă, se implica
activ în tot ce însemna afacerea şi venitul lui.
După ce murise tiranul de taică-său în urmă cu
zece ani, rămăsese singurul stăpân pe propriul
destin. Şi pe absolut tot din viaţa lui. La naiba, de
fapt îşi luase în mâini frâiele sorţii când avea 15
ani şi a plecat din casa lui taică-său ca să
locuiască împreună cu Robert, fratele mamei. Şi
iată că brusc o femeie îi tulbură echilibrul… De
ce?!
Era de neacceptat. Trebuia să-şi regăsească
stăpânirea de sine. Nu era sigur că reuşise să-şi
ascundă bine reacţia de Robert. Unchiul lui ştia
să desluşească perfect limbajul trupului… Iar
Marcus salivase imediat ce o zărise pe Cassandra.
Dumnezeule, chiar era o apariţie! Cu părul ei
roşcat şi rebel, cu ochii verzi ca nişte smaralde
perfecte, ca să nu vorbim de pielea fără cusur, de
sânii fermi, cu sfârcurile roz, rotunde şi hotărâte,
atât de suculente şi de îmbietoare. Numai când se
gândea la ea i se întărea…
Fata cea nouă a lui Robert. Ar fi bine să nu uite
că era a lui Robert!
Făcea ture prin cameră. S-a dus la bar, a luat
un pahar mare de cristal şi şi-a turnat câteva
degete de whisky scoţian. Tăria l-a dezmeticit o
clipă. Dar i-a amintit că vrea să ia parte la
petrecerea dată în cinstea noii sclave în seara
aceea, cel mai bine ar fi s-o lase mai uşor cu
băutura. Trebuia să fie capabil să-şi păstreze
controlul. Asta era mantra vieţii lui. Şi, la naiba,
nu avea de gând să-şi arate slăbiciunea în faţa lui
Robert şi a celorlalţi. Şi nu pentru o femeie.
Era el însuşi un maestru experimentat, chiar
dacă nu avea vârsta lui Robert sau a câtorva
dintre ceilalţi. Era, totuşi, destul de disciplinat.
Întotdeauna fusese, de aceea unchiul îl şi luase pe
lângă el şi-l iniţiase în tainele „micul hobby”, cum
obişnuia să-i spună, absolut încântător, pe când
Marcus avea doar 18 ani.
Acum, la treizeci de ani, Marcus era unul
dintre cei mai tineri instructori din grupul lor
mic, dar puternic. Un grup aparţinând vechii
şcoli riguroase, de Stăpâni şi Stăpâne, oameni
care s-au conformat, fiind educaţi potrivit
regulilor stricte ale sclaviei sexuale, practicate de
sute de ani. O disciplină care cerea control
absolut nu doar asupra sclavilor, ci şi asupra
propriilor nevoi şi dorinţe.
 A înghiţit ce-a mai rămas din băutură. Fir-ar să
fie! Ar trebui să aibă grijă. Fata cea nouă îi cam
aruncase autocontrolul pe fereastră…
4
Coapsele obosite au început să-i tremure. Şi
aştepta în continuare. Trecuse probabil o
jumătate de oră. Nerăbdarea şi frica puneau
stăpânire pe ea pe rând. Ce o să i se întâmple
astă-seară? O să vină şi străinul ei întunecat?
Tremurai din coapse s-a transformat imediat
într-o dorinţă care i-a înfierbântat şi i-a paralizat
tot corpul, numai când s-a gândit la el.
Clamele îi strângeau sfârcurile la fiecare
respiraţie şi o durea şi mai tare, făcând-o să se
concentreze asupra sânilor. Durerea îi amintea în
permanenţă unde se afla şi de ce venise aici. Dacă
n-ar fi fost clamele, mintea ei ar fi început să
rătăcească. Felul în care i se ordonase să stea,
poziţia de meditaţie ar fi făcut-o destul de uşor să
hoinărească pe cine ştie unde cu gândurile. Dar
usturimea aia ascuţită o ţine bine ancorată în
propriul trup. Usturimea şi nişte imagini
debordând de senzualitate, cu bărbatul al cărui
chip nu şi-l putea scoate din minte.
Dumnezeule, ce bine ar fi dacă diseară i s-ar
permite lui s-o bată peste fund! O repriză de
spanking cu el!
 Sexul i s-a strâns de dorinţă când şi-a imaginat
mâinile lui plesnind-o peste buci, lovindu-i şi
chinuindu-i carnea.
O, da!
Ispita de a-şi potoli puţin sexul dureros cu
mâna era ca o tortură.
Şi-a adus aminte de părul lui negru, puţin
ondulat şi puţin prea lung, fălcile puternice şi
ochii căprui, cu reflexe aurii. Ar fi putut să-i
privească ochii pentru totdeauna.
De pe buze i-a scăpat un suspin. Dorinţa ei
pentru acel bărbat, pentru atingerile lui, era ca o
greutate care i se decantase în corp, în sexul ei ud
de nerăbdare. Aproape că a făcut o mişcare să-şi
apropie coapsele.
Zgomot de paşi.
Pulsul i-a luat-o razna, inima a început să bată
să-i spargă pieptul. Şi-a ţinut mai departe ochii în
jos şi a încercat să respire.
Voci de femei şi de bărbaţi. Sosiseră.
Era o senzaţie ciudată să stea acolo, goală şi
îngenuncheată pe podea, aşteptând s-o observe
cineva. Cum era posibil să n-o vadă, totuşi?
Probabil că oamenii ăştia erau obişnuiţi cu aşa
ceva.
Au început să vină şi mai mulţi oaspeţi. Se
mişcau pe lângă ea, de parcă ar fi fost un obiect
de mobilier, aşezată acolo doar ca decor. Dar nu
asta-şi dorea? Să se piardă, să devină, pe cât
posibil, doar un obiect? Inima-i bătea cu putere.
Cu colţul ochilor zărea pantofi scumpi şi
manşete de pantaloni plimbându-se în jurul ei. S-
au turnat băuturi. Se auzeau cuburile de gheaţă
ciocnindu-se de pahare de cristal. Adulmeca
mirosul înţepător de gin de calitate, aroma ceva
mai rafinată de whisky scoţian, parfumul vinului
roşu.
Nu îşi dădea seama de câtă vreme stă acolo,
când a simţit mângâierea Maestrului Robert pe
ceafă, dându-i părul la o parte. Ştia că e el, îi
cunoştea deja atingerea şi parfumul
inconfundabil. A tremurat sub mâna lui.
— Fata mea cea sensibilă! A spus el râzând
uşor.
Încet, încet, vocile au început să se stingă şi
conversaţia a amuţit. Robert a avertizat-o
apăsându-i uşor ceafa.
— În picioare, draga mea!
Ea s-a ridicat încet, avea genunchii uşor
înţepeniţi, iar inima îi bătea să-i spargă pieptul.
Trebuia să-i înfrunte pe toţi!
Îl simţea pe Maestru în spate. Mâna lui se
odihnea pe unul dintre umerii ei, liniştind-o:
— Uită-te, Cassandra şi fă cunoştinţă cu
oaspeţii noştri!
În ea s-a dat o mică luptă, apoi a făcut ce i s-a
cerut. Şi-a înălţat bărbia, a deschis ochii şi i-a
privit pe toţi.
Erau acolo vreo doisprezece oameni, toţi foarte
bine îmbrăcaţi, dar fiecare în felul lui. Cu haine
create de designerii cei mai pricepuţi la piele şi
fetişuri. Cei mai mulţi erau bărbaţi, dar a văzut şi
câteva femei. Câteva sclave stăteau în genunchi,
în diverse poziţii, în jurul camerei. Erau complet
goale.
A respirat adânc. Brusc totul i s-a părut
cumplit de real. S-a uitat de la un chip la altul,
căutându-l pe străin. Nu era acolo.
Era şi tulburată şi exaltată. Oaspeţii au început
din nou să vorbească între ei încetişor. Apoi un
bărbat extrem de distins şi de bine făcut, cu părul
grizonant, s-a apropiat de ea. A zâmbit peste
umărul ei, către Robert şi-a imaginat ea. Pe urmă
a ridicat un deget şi i-a mângâiat unul dintre
sâni. Atingerea lui bruscă a luat-o prin
surprindere. Şi sexul i s-a udat când el i-a ciupit
carnea şi a durut-o.
— Minunat! A murmurat bărbatul.
Mai multe persoane s-au apropiat, au atins-o şi
au pişcat-o de sâni sau de coapse. Robert a
răsucit-o puţin şi cineva a plesnit-o peste fund.
Tot corpul i-a tremurat de dorinţă şi de
nerăbdare.
Atingerile, palmele şi pişcăturile au continuat,
niciuna dintre ele nefiind foarte puternică, dar
toate mâinile alea pe corpul ei erau mai mult
decât putea îndura. Şi chiar sentimentul de
copleşire o ajuta să se lase purtată, să se
dăruiască, să cedeze.
Maestrul a întors-o din nou şi s-a trezit faţă în
faţă cu o femeie înaltă, zveltă, îmbrăcată într-o
fustă strâmtă, lungă şi neagră şi cu un corset din
piele roşie. Avea părul negru prins într-un fel de
coadă ciudată în vârful capului, care păstra o
alură elegantă.
— Ce zici, Delphine? S-a auzit vocea lui Robert
de după umărul Cassandrei.
— Încântătoare fată! Şi atât de sensibilă la
stimuli!
Vocea femeii era joasă şi tabagică.
— Mi-ar plăcea să-mi faci favorul pe care mi-l
datorezi, Robert.
— Desigur…
Ce însemna asta? Că o să-i fie oferită acestei
femei să se joace cu ea?
Maestrul a continuat:
— Dar e total neexperimentată. Sigur nu vrei
să mai aştepţi puţin să mai lucrez cu ea?
 Femeia a zâmbit. Avea buzele date cu un ruj
roşu aprins, fără cusur.
— Glumeşti! Virginele sunt deliciul nostru. Nu
fi zgârcit, Robert!
El a râs:
— Atunci, poţi s-o iei chiar acum.
Acum? Dar înainte să aibă timp să se
gândească, tipa a apucat-o cu mâna de
încheietură, iar Maestrul i-a şoptit la ureche:
— Du-te cu Stăpâna Delphine şi supune-i-te ca
şi mie. I te vei adresa doar dacă ţi se cere şi îi vei
vorbi ca unei stăpâne. Fii fată cuminte şi poate că
o să primeşti o mică pauză mai târziu. Sau poate
nu…
Cu un chicotit satisfăcut, a împins-o blând spre
femeia care aştepta s-o chinuiască.
— În genunchi, frumoaso! A auzit în cealaltă
ureche vocea lui Delphine. O să mă urmezi în
genunchi.
Cassandra s-a supus, deşi inima îi bătea să-i
spargă pieptul, iar membrele toate i se
înmuiaseră. Oare ce voia să-i facă? Dar nu putea
decât să meargă după tocurile ascuţite, care se
iţeau de sub tivul fustei negre a lui Delphine.
Au traversat spre cealaltă parte a încăperii, iar
covorul aspru, din lână, îi zgâria genunchii.
Acolo, o sclavă goală complet a ajutat-o să se
ridice şi a aşezat-o sub un inel metalic, atârnat de
un lanţ. I-a întâlnit privirea când i-a pus mâna pe
braţ. Avea ochi albaştri, păr şaten şi cârlionţat şi
o faţă simpatică, de băieţel. I-a zâmbit uşor în
timp ce-i prindea cătuşele de piele de încheieturi,
apoi i-a ridicat braţele deasupra capului. A auzit
sunetul metalic al lanţului, atunci când i-a legat
bine cătuşele de o pereche de cleme de pe bara
transversală.
— Minunat! A spus încet Delphine.
S-a mişcat de jur împrejurul Cassandrei,
mângâind-o pe ici şi pe colo şi făcând-o să
tremure de plăcere. Sclava i-a înmânat un fel de
cravaşă mică, din piele neagră, un instrument din
două fâşii de piele aspră, cu o lungime de vreo
cincisprezece centimetri, prinse laolaltă cu un
inel metalic la unul dintre capete. Femeia l-a
folosit ca să mângâie pielea Cassandrei, apoi să-i
lovească uşor sânii tari. Când i l-a strecurat între
coapse, s-a udat din nou.
— Desfă picioarele. Aşa! Uite ce fată cuminte!
Şi-a depărtat picioarele şi s-a surprins
dorindu-şi s-o mulţumească pe femeia rea şi
frumoasă ca pe Maestrul Robert. De fapt, nici nu
se putea gândi la altceva.
Tipa a venit atât de aproape, în spate, încât
Cassandra îi simţea căldura corpului şi parfumul
vag.
O mână blândă s-a strecurat şi i-a cuprins
sânul, strângându-l uşor. Apoi i-a şoptit în
ureche:
— Inspiră, fata mea şi pe urmă dă drumul
aerului!
Ordinul a fost urmat imediat de o lovitură cu
cravaşa peste fund. A durut, dar nici pe departe la
fel de tare ca palmele lui Robert.
Delphine şi-a ridicat mâna şi a tras de
lănţişorul delicat, din aur, care unea cele două
clame prinse de sfârcurile ei şi un val de durere şi
plăcere i-a inundat corpul. Apoi a lovit-o din nou
cu biciul. Cassandrei i-au plăcut la nebunie cele
două senzaţii combinate şi a încercat să nu ia în
seamă emoţiile care o bântuie şi să se concentreze
pe ce i se întâmpla. Era destul de puţin conştientă
de prezenţa celorlalţi oaspeţi care se adunaseră să
privească. Oare de ce asta făcea totul şi mai
excitant?
Delphine a lovit-o din nou şi din nou, de
fiecare dată mai tare. Loviturile îi încingeau
pielea şi i-o făceau mai sensibilă, iar ei îi plăcea la
nebunie de câte ori simţea contactul cu cravaşa.
N-a putut să se abţină şi şi-a împins şoldurile
câţiva centimetri în spate, ca să le primească mai
bine.
 — Nu, Cassandra, stai cuminte!
Loviturile au început să vină ca o ploaie aprigă
şi creşteau mereu în intensitate. Din când în
când, femeia trăgea de lănţişorul dintre sâni,
provocându-i valuri de durere care se propagau
dinspre sfârcuri în tot corpul. Aproape că era
prea mult, dar în acelaşi timp era atât de bine, la
fel de plăcut ca repriza de spanking a Maestrului
Robert. A închis ochii.
Nu şi-a putut reţine un geamăt şi nici tremurul
şoldurilor. Carnea de pe fund o ardea, sfârcurile îi
erau tari şi fierbinţi, iar sexul o durea de dorinţă.
Dumnezeule, trebuia să-şi dea drumul! Numai
de-ar atinge-o odată cineva acolo!
Şi, ca prin minune, ca un răspuns la
rugăciunea ei, o mână i s-a strecurat între coapse.
A deschis ochii în timp ce plăcerea i se scurgea
electric prin tot corpul. Privirea i s-a intersectat
cu acei ochi căprui, adânci, de pe un minunat
chip masculin, încadrat de şuviţe negre.
Era el.
Lui Marcus nu i-a venit să creadă că a fost în
stare să facă aşa ceva. Că s-a dus spre ea şi a
atins-o în timp ce Delphine se juca cu ea. Încălca
serios regulile jocului. Dar nu s-a putut abţine, iar
femeia n-a făcut decât să zâmbească la porunca
lui nerostită.
 O mângâiere scurtă pe sexul ei plin şi
apetisant, apoi s-a retras. Chiar dacă mâna nu i-a
zăbovit prea mult, ar fi putut să jure că-i simte
parfumul dulce pe piele.
Nu şi-a putut reţine zâmbetul când i-a văzut în
priviri surprinderea. Ochii îi ardeau de dorinţă.
Era, evident, transportată. Şi-a dat seama după
privirea înceţoşată şi după ritmul respiraţiei. S-a
mustrat pentru că întârziase şi că nu fusese el
primul care să se joace cu ea.
Şi, totuşi, de ce să-i fi revenit lui şi nu lui
Delphine această onoare? De ce gândea cu totul
altfel în privinţa fetei, de ce era totul altfel decât
cu cele pe care le avusese până atunci? La urma
urmei, era descoperirea lui Robert. De ce i se
părea că lui ar fi trebuit să-i revină plăcerea de a
se juca primul cu ea?
Pentru că eu o vreau mai mult.
Dumnezeule!
S-a îndepărtat. Ochii fetei au rămas aţintiţi
asupra lui. Îl ardeau pe dinăuntru. A ieşit să-şi ia
ceva de băut.
Când a ajuns la bar, s-a concentrat cât a putut
să ignore gemetele dulci, care i se desprindeau de
pe buze, în timp ce Delphine o chinuia mai
departe. A cerut o apă minerală cu lămâie. Nu
mai voia să bea alcool în seara aia. Stăpânirea de
sine i se clătina deja. A sorbit puţin din pahar,
apoi a respirat adânc şi s-a întors să privească.
Cei prezenţi se strânseseră deja mai aproape,
dar încă o vedea. Şi era conştient de cât de bine
răspunde la stimuli, iar fundul ei era, evident, cel
mai sensibil din câte întâlnise. Sânii erau atât de
plini şi de apetisanţi, iar clamele de aur arătau
perfect pe sfârcuri. Coapsele îi erau roz acolo
unde le lovise biciul lui Delphine. Lui Marcus i se
întărea numai când se uita la ea.
Robert a venit lângă el.
— Ce zici de noua mea achiziţie?
Şi-a dres glasul, fără să-şi ia ochii de la.
Frumuseţea cu păr roşcat şi i-a răspuns:
— E o fată senzaţională.
— Da, este.
— E specială.
— Ţi se pare?
Marcus a făcut un gest cu bărbia.
— Uită-te la ea. Uită-te la cum se mişcă. Nu
vezi că răspunde la fiecare atingere? Îi place
durerea. E începătoare şi, totuşi, reuşeşte deja să
treacă dincolo… Pare să înţeleagă imediat cum să
convertească durerea în plăcere. Incredibil!
— Ajunge!
Când s-a întors, a văzut pe faţa unchiului său
un surâs afectat.
 — Ce e?
— Nu cred că te-am mai văzut vreodată atât
de… captivat.
Sângele lui Marcus s-a înfierbântat brusc.
— O vreau, a spus simplu.
— Atunci, eşti următorul care o va avea.
Cassandra îşi simţea toate membrele moi şi
fierbinţi de la endorfinele care-i inundaseră
întregul sistem. Dar în primul rând pentru că ştia
că el e acolo, în aceeaşi cameră cu ea. Şi că o
atinsese!
Dumnezeule şi ce atingere! Visul ei cel mai
puternic devenise realitate. Şi se afla încă pe
undeva prin jur, uitându-se la Delphine, care o
loveşte cu biciul de piele peste fund, îi chinuieşte
sfârcurile trăgând de lănţişorul dintre cele două
clame, în timp ce ea se zvârcoleşte de plăcere.
Stăpâna s-a oprit puţin, ca să-i lase Cassandrei
răgaz să-şi recapete suflul. Sclavul băiat i-a
cercetat pulsul să se asigure că totul este în
regulă, i-a dat să bea puţină apă şi a întrebat-o
dacă-i este frig. Frig! Dimpotrivă, ardea de
dorinţă şi de nerăbdare, de durere şi de plăcere.
Era ameţită. Cu greu putea să se gândească la
ceva. Îşi simţea pielea în flăcări, sfârcurile
asemenea, dar şi când Delphine se jucase cu ea
atât de bine, gândul îi zburase la el.
 Stăpâna îi cedase pentru moment locul
sclavului, care parcă o păzea. A aruncat o privire
prin încăpere. Multe chipuri care-i zâmbeau. Dar
unde era el?
Întâi i-a simţit parfumul. Stătea în spatele ei.
Ştia că e el. După mirosul proaspăt, cu iz de
pădure. Când o mână de bărbat a apucat-o de
umăr, i s-a păru că-i ştie atingerea dintotdeauna.
— Eu sunt Marcus, dar poţi să-mi spui
„Domnule”.
Vocea lui adâncă a învăluit-o ca un pled de
catifea.
S-a cutremurat până în străfundul fiinţei.
Marcus.
Şi-a trecut degetele peste gâtul ei, dându-i fiori
peste tot. Tremura aşa de tare, încât n-ar fi putut
să stea în picioare dacă n-ar fi fost legată.
Glasul lui era mai degrabă o şoaptă.
— Eşti frumoasă, Cassandra, ca o operă de
artă. Ca una dintre cele mai frumoase sculpturi
erotice ale lui Rodin. Ştii despre ce vorbesc?
Cunoşti marile opere de artă şi pe creatorii lor?
Ea a dat din cap şi a respirat adânc.
— Da, domnule.
— Arăţi ca Danaida lui, cu toate formele astea
fluide.
 — Torsul Adelei1, a şoptit ea.
Bărbatul a râs.
— Chiar că te pricepi! Exact! Aşa legată cum
eşti, corpul tău pare desprins din sculpturile lui.
Iar când stai în genunchi semeni cu întruchiparea
femeii din Eternul idol.
Nu-i venea să creadă că are o asemenea
conversaţie cu el, în timp ce e legată şi stă în
poziţia aia. Dar n-a fost deloc surprinsă să
constate că au în comun dragostea pentru artă.
Marcus a tăcut, iar mâna i-a explorat pe rând
spatele, fundul, coborând încet pe coapse.
Mâinile-i erau fierbinţi pe pielea ei, iar degetele
lăsau urme. Cassandrei nu-i venea să creadă că o
atinge el.
— Eşti delicios de excitată. Dar ce ţi-a făcut
Delphine este doar începutul a ce o să ţi se
întâmple la noapte.
I s-a pus un nod în gât. O, da!
Mâna lui a ajuns pe bună, pe urmă în jos, iar
sexul i s-a strâns de dorinţă când i-a trecut
degetele prin părul pubian. Ce bine ar fi dacă i-ar
strecura-o între coapse, cum făcuse mai devreme!
Şi ar fi fost atât de uşor, pentru că avea picioarele
încă depărtate…
Dumnezeule!
1 Sculptură celebră aparţinându-i lui Auguste Rodin (n. Tr.).
 Dar el şi-a retras mâna, explorându-i alte zone.
Atingerea lui îi provoca o plăcere atât de intensă
şi era senzuală cum nu mai simţise niciodată.
Când i-a tras tare o palmă, a tresărit de durere.
Bărbatul a râs încântat şi a lovit-o din nou, dar de
data asta fata s-a mişcat cât să-i simtă mai bine
palma. Doar câţiva centimetri, dar destul cât s-o
apostrofeze.
— Văd că încă n-ai învăţat să nu te mişti.
O nouă lovitură pe care Cassandra s-a grăbit s-
o primească.
Acum vocea lui a sunat poruncitor, înmuindu-i
şi mai tare genunchii.
— Cassandra, vreau să mă asculţi cu atenţie.
Vei rămâne absolut nemişcată. Orice ţi-aş face,
nu te mişti. E clar? Poţi să-mi răspunzi.
Fără să-şi dea seama de unde, a găsit totuşi
destulă putere cât să-i spună:
— Da, domnule… am înţeles.
Niciun cuvânt în plus, doar o pereche de palme
dureroase peste fese şi peste coapse. Au fost atât
de puternice şi de furioase, încât probabil că-şi
folosise ambele mâini. Sexul i s-a udat şi s-a
întărit de dorinţă şi fiecare fibră din corpul ei i s-
a încordat de efortul de a nu se mişca. Cu fiecare
respiraţie, parfumul lui i se insinua în nări,
amestecat acum cu izul ca de mosc al corpului
excitat. Dar nu-şi dădea seama dacă îl emană
corpul ei sau al lui…
Loviturile au devenit tot mai puternice. Pielea
ei ardea. De durere, de dorinţă… Dintre coapse i
s-a prelins un firicel de lichid.
Voia să-i vadă chipul. Dar nu dorea ca el să se
oprească, avea chef s-o lovească mai departe, deşi
pielea îi devenise atât de sensibilă, încât nu ştia
cât o să mai poată îndura. Şi la un moment dat el
s-a oprit.
Propriul gâfâit îi bubuia în urechi. Marcus a
venit şi s-a aşezat în faţa ei. Dumnezeule, cât era
de frumos! Toată fiinţa lui emana putere şi
încredere. Era singura fiinţă pe care o vedea în
toată gloata de acolo şi singura care conta.
— Foarte bine, Cassandra.
Până şi vocea părea că-i tremură puţin.
A întins o mână şi i-a cuprins bărbia, apoi i-a
ridicat faţa şi s-a uitat în ochii ei. Cassandra a
început să tremure. Tot corpul şi tot creierul erau
un vuiet. Ochii lui străluceau întunecat.
Magnetic. Enigmatic. Oare el la ce se gândea?
Cu privirile încă într-ale ei, i-a cuprins sânii în
palme, i-a strâns şi i-a cântărit. Fata a închis ochii
o secundă, înfiorată de plăcerea pură a atingerii
lui.
— Nu! Vreau să te uiţi la mine!
 A deschis ochii. Ai lui erau ca topazul
întunecat, adânci şi misterioşi. I-a spus calm.
— Asta o să doară!
Într-o mişcare rapidă, a apăsat pe cele două
clame şi i-a eliberat sfârcurile. Durerea i-a
străbătut sânii şi s-a strâns toată, cumplit de
puternică, în vârfurile lor întărite. A gemut. Îşi
simţea capul ca într-un vârtej ameţitor de agonie
şi endorfine. Marcus i-a prins din nou bărbia şi a
făcut-o să se uite la el, forţând-o să se
concentreze asupra feţei lui, în timp ce durerea i
se răspândea în valuri peste tot.
Când i-a strecurat cealaltă mână între coapse şi
i-a desfăcut labiile umezite, era să-şi dea drumul.
A ţipat când a pătruns-o cu degetele. Era atât de
bine, iar sfârcurile îi urlau de durere. Şi-a
apropiat şoldurile, dorindu-şi cu disperare
orgasmul, dar, în clipa în care i-a simţit primul
spasm, el şi-a retras degetele.
Nu şi-a putut reţine un suspin. Era atât de bine
şi, în acelaşi timp, era îngrozitor. Avea nevoie s-o
atingă! Tot corpul îi ardea.
Bărbatul stătea încă în faţa ei. A văzut că şi el
respira din greu, pieptul sălbatic tresăltându-i
sub cămaşa din mătase neagră. Oare cum era
trupul lui? Să-l simtă gol lipit de al ei…
O, Doamne!
 A gemut din nou, de frustrare, când el s-a
întors şi a plecat.
5
Marcus a părăsit încăperea şi a ieşit în holul
larg şi răcoros. Robert a venit după el.
— Ce s-a întâmplat acolo?
— A terminat.
— Asta văd. Mika şi fetele deja o dau jos. Dar
eu mă refer la tine.
A simţit furie în vocea unchiului.
— Eşti un instructor prea experimentat ca să
pleci pur şi simplu şi s-o laşi acolo, la dispoziţia
celorlalţi, fără să spui un cuvânt. Vrei să-mi
explici ce s-a întâmplat?
Marcus şi-a îndesat mâinile în buzunare.
— Nu ştiu.
Robert a tăcut o clipă, apoi a spus:
— Ţi-ai pierdut stăpânirea de sine.
Tânărul şi-a trecut o mână prin păr. Sigur că
unchiul avea dreptate. Dar nu putea să dea nicio
explicaţie, aşa cum nu putea să-şi explice sieşi. A
spus încet:
— Da, aşa este.
— Ştii la fel de bine ca mine că nu putem
permite aşa ceva. Autocontrolul e totul, Marcus.
Este cea mai importantă răspundere a noastră.
— Ştiu prea bine. Crezi că nu ştiu?
 Vocea lui Robert a sunat calm şi rece, ca
oceanul care se zărea de la ferestrele casei lui.
— Nu uita cu cine vorbeşti.
Marcus a tras aer în piept şi apoi a expirat.
— Iartă-mă! La naiba! Nu ştiu ce e cu mine.
— E vorba despre Cassandra? Sau e ceva mai
mult?
— Habar n-am. Am nevoie de puţin timp să-mi
dau seama.
— M-aş bucura să nu-i ratezi debutul la
Vizuină săptămâna viitoare. Dar va trebui să faci
ceva să te stăpâneşti, dacă vii.
— La Vizuină? Vrei s-o duci deja acolo?
— Nevoile ei sunt tot mai mari. Iar noi pentru
asta suntem aici, să le satisfacem, nu?
— Dar e prea neexperimentată. Încă nu e
pregătită.
Brusc, tot sângele i-a dat în clocot. Dar oare
era îngrijorat pentru ea? Sau mai degrabă nu voia
s-o atingă nimeni altcineva?
— Ai constatat singur cât de pregătită e…
Marcus a făcut câţiva paşi, în timp ce unchiul
lui a rămas în mijlocul holului, liniştit. Într-un
târziu, i-a spus:
— Poate ai nevoie de ceva care să-ţi distragă
atenţia. Ţi-o dau pe Jacqueline câteva zile, dacă
vrei.
 Blonda cea micuţă îl mai slujise pe tânăr de
câteva ori şi o plăcuse, dar acum n-o voia. Nu se
putea gândi decât la Cassandra şi ştia prea bine
că unchiul n-ar da nimănui o fată atât de puţin
experimentată.
Dar, în clipa în care i-a venit ideea s-o aibă
doar pentru el, a început deja să-l obsedeze. Să o
aibă la el acasă. Pielea aia mătăsoasă, sânii
incredibili, părul roşcat şi sălbatic, să le aibă în
mână… să fie ale lui…
Dar fata nu-i aparţinea. Asta era situaţia. Şi
probabil că asta era, de fapt, problema.
— N-am nevoie de Jacqueline. Mulţumesc,
Robert.
Unchiul a ridicat din sprâncenele întunecate.
— Eşti sigur?
— Da.
— Fă tot ce e de făcut ca să-ţi revii, Marcus. Nu
poţi s-o laşi pe fata asta să-ţi ia minţile. Şi vino la
Vizuină sâmbătă seara.
Era deja prea târziu. Fata îi furase minţile… Nu
se putea gândi la nimic altceva din clipa în care o
zărise prima dată. Şi schimbul de replici, scurta
lor conversaţie despre artă, îl atinsese cu
adevărat. Avea şi creier, nu era doar un înveliş de
piele ispititoare. Numai că nu era a lui. Nu-i
aparţinea. Nu era pentru el.
 Nu contenea să-şi tot repete asta. Pentru că în
sinea lui ştia că e tocmai invers.
Cassandra s-a cufundat într-un somn adânc
după petrecere. Şi le amintea ca prin ceaţă pe cele
două blonde ducând-o în camera ei, îmbăind-o şi
aşezând-o în pat. Acum, în lumina dimineţii ce se
insinua printre obloane, tot episodul de noaptea
trecută îi părea un vis.
Marcus. Ăsta era numele lui. I-a savurat
dulceaţa în timp ce limba îl şoptea pentru sine.
Era cel mai fascinant bărbat pe care-l întâlnise
vreodată. Un exemplar perfect de frumuseţe
masculină şi mai avea ceva… ceva esenţial.
Îi plăcea la nebunie prezenţa lui puternică şi
felul de a ordona, la care semăna cu Maestrul
Robert. Dar cel din urmă era mult mai rece, mai
lipsit de pasiune. Marcus era tot o văpaie, în timp
ce Robert era calm şi controlat. Şi tocmai flacăra
lui o atinsese pe ea…
Iar el îi vorbise. Oare de ce i se părea atât de
important? Deşi ştia că e doar o sclavă, i se
adresase. Înţelesese că e mai mult decât un corp
care se oferă. Îi plăcuse la nebunie momentul cu
pricina.
O îngrozea faptul că nu ştia când o să-l poată
vedea din nou.
Mika a intrat mergând pe vârfuri şi aducând
micul dejun pe o tavă.
— Bună dimineaţa, Cassandra.
A clipit surprinsă.
— Credeam că… că n-avem voie să vorbim.
Avea vocea caldă şi dulce.
— Pleci acasă astăzi. Face parte din terapia de
întoarcere la viaţa normală. Poţi să mă întrebi ce
vrei. Dar întâi vino să mănânci ceva.
Mika i-a aşezat puţin pernele şi ea s-a ridicat în
pat. Fata i-a pus tava în poală şi i-a turnat o
ceaşcă de ceai aromat.
S-a sprijinit de perne.
— Am atât de multe întrebări! Nici nu ştiu de
unde să încep.
Femeia cealaltă a zâmbit.
— De unde vrei. Avem timp destul.
— De când eşti aici?
— Sunt în serviciul Maestrului Robea de trei
ani.
— Şi locuieşti aici tot timpul?
— Da. M-am pus la dispoziţia lui.
— Nu ieşi niciodată?
Mika a râs cu blândeţe.
— Ba sigur că ies. Merg la supermarket şi fac
tot ce are el nevoie. Cu Laura şi Jacqueline merg
uneori la plajă.
Cassandra a luat o gură de ceai.
 — Laura şi Jacqueline? Adică celelalte două
fete?
— Da. Şi ele locuiesc aici. Laura e cea mai
înaltă, iar Jacqueline, tipa cu piercing, e şi
studentă.
— Mi se pare ciudat să fii aici şi să te gândeşti
la lumea de afară. Parcă sunt două lumi diferite.
— Drept care azi o să fii tratată ca un oaspete
până să pleci. Durează ceva până reuşeşti să faci
cele două dimensiuni să funcţioneze firesc
împreună. Întoarcerea în lume poate fi şocantă
uneori, mai ales când eşti începătoare…
— Mă doare că trebuie să plec de aici.
Ochii i s-au umplut de lacrimi şi a aşezat
ceaşca la loc pe tavă.
— O să te întorci weekendul următor.
Cassandra a dat din cap.
— E nevoie de timp între vizitele aici, ca să-ţi
dai seama dacă asta vrei cu adevărat şi cât de
departe ai de gând să mergi în povestea asta. Să
trăieşti aici, ca sclavă, e cu totul altceva decât să
fii oaspete… Ai nevoie de timp să înţelegi ce-ţi
doreşti cu adevărat şi ce ţi se potriveşte. Maestrul
Robert ţi-a explicat tot la prima întâlnire.
Fata a aprobat din cap.
— Numai că una e să vorbeşti despre asta şi cu
totul alta să trăieşti aşa.
 — Ştie el prea bine, motiv pentru care într-o
primă fază vei veni doar în weekend. Mai vrei să
afli ceva?
— Mika… ţi s-a întâmplat vreodată să te…
îndrăgosteşti de unul dintre Stăpâni?
A ridicat uşor din umeri.
— Tuturor ni se întâmplă. Cred că are de-a face
cu dorinţa noastră înnăscută de a ne dărui şi de
a-i mulţumi. Stăpânul răspunde unor nevoi de-
ale noastre şi fizice şi emoţionale, pe care nimeni
altcineva nu le poate satisface.
— E copleşitor.
— Poate fi. De aceea e atât de important să se
ocupe de tine numai persoane cunoscute şi
respectate în comunitatea sadomasochistă. Iar
acum eşti în grija Maestrului Robert. Nu ai de ce
să-ţi faci nicio grijă. Te va da numai acelora în
care are încredere absolută.
— Şi Marcus?
S-a înfiorat când i-a simţit numele pe buze.
Mika a dat din cap.
— Marcus di Sânte este nepotul Maestrului. E
tânăr, dar foarte priceput. Robert are încredere în
el ca în propriile lui mâini.
Cassandra s-a gândit la mâinile tânărului pe
corpul ei şi s-a cutremurat, iar sexul i-a tresărit.
Ar fi vrut să întrebe mai mult despre el, dar n-a
îndrăznit. Avea atât de mult timp de gândire în
săptămâna ce urma… Dar ştia că n-o să-i iasă din
minte chipul lui Marcus până când n-o să-l
revadă. Ba nu! S-a corectat ea. Chipul lui n-o să-i
iasă din minte niciodată.
Întoarcerea în apartamentul ei din Santa
Monica a fost un şoc. S-a simţit de parcă s-ar fi
furişat prin societatea normală şi asta numai cât
i-a luat să traverseze parcarea subterană şi să
urce cu liftul. Când a intrat în apartament şi a
închis uşa, s-a simţit eliberată.
Locuia aici de cinci ani. Toate lucrurile ei erau
adunate aici: sofaua din catifea roşie, lămpile
vechi, rafturile înalte de lemn, pline cu cărţile pe
care le iubea. Şi, totuşi, s-a simţit deodată o
străină, de parcă ar fi stat plecată câteva luni, nu
doar trei zile.
Tocurile înalte de la pantofii negri au răsunat
pe pardoseala din lemn când s-a dus spre
dormitor să-şi desfacă micul bagaj. L-a aşezat pe
măsuţa de toaletă veche, în stil victorian şi atunci
şi-a zărit chipul în oglinda ovală de deasupra.
Părul îi era puţin ciufulit, iar buclele roşcate, cu
reflexe întunecate, i se odihneau pe umeri ca o
aură. S-a apropiat. Avea ochii mari şi luminoşi.
Oare întrezărea într-adevăr în ei ceva ce nu mai
văzuse niciodată? Sau i se părea, tocmai pentru
că se simţea atât de diferită? Nu mai era aceeaşi
fiinţă care părăsise această cameră vinerea
trecută. Trecuse prin atâtea experienţe în
ultimele câteva zile, încât ştia că tot ce trăise o
schimbase pentru totdeauna.
Toate fanteziile ei deveniseră realitate. Şi, în
plus, câteva la care nici nu se gândise, anume să
fie atinsă şi stimulată de femei. Extraordinara
excitaţie pe care o simţise pentru o mulţime de
oameni se uitaseră la ea când Delphine se jucase
cu trupul ei. Şi când venise rândul lui Marcus s-o
chinuiască, dar atunci fusese deja prea atentă la
el ca să-şi mai fi dat seama de prezenţa celorlalţi.
Un val de căldură i-a străbătut corpul când s-a
gândit la el. La felul cum o atinsese. Mâinile lui –
flăcări care-i dansaseră pe piele. Iar când a bătut-
o peste fund…
Telefonul care suna insistent a adus-o cu
picioarele pe pământ şi a smuls receptorul.
— Alo?
— Cassandra?
O voce gravă, ce i-a sunat cumva familiar…
— Sunt Marcus.
Era prea uimită ca să poată vorbi. Să fie
posibil? S-a excitat brusc şi sexul i s-a încleştat
într-o căldură umedă.
— Mă mai ţii minte? Din casa Maestrului
Robert.
— Sigur că da.
Dacă-l ţine minte! Aproape că nici nu se
gândise la altceva din clipa în care-l văzuse.
— Voiam să vorbesc cu tine.
— Despre ce?
Pulsul i-a crescut brusc. Ar fi vrut să se aşeze în
genunchi.
A urmat o pauză, apoi el a spus:
— Voiam să ştiu ce simţi, ce gândeşti despre
toate astea.
— Pai… Totul e foarte nou pentru mine. Cred
că încă plutesc. Mintea analizează, întoarce
lucrurile pe toate părţile… Şi probabil că sunt…
puţin tristă că s-a terminat.
— E normal. Mâine o să te simţi mai bine.
A urmat un moment de tăcere din partea
amândurora, apoi el a spus calm:
— Adevărul e că n-am putut să stau departe de
tine o săptămână.
Oare chiar spusese aşa ceva? Şi-a dat părul
care-i alunecase pe faţă, apoi s-a aşezat încet pe
marginea patului, înainte să i se taie picioarele.
Bărbatul a continuat:
— N-ar fi trebuit să te sun. Eşti a unchiului.
— Mă bucur că ai sunat. Te doresc şi îmi
doream să te aud.
 Tremura. Nu-i venea să creadă că are o
asemenea conversaţie cu el.
— Trebuie să te văd, Cassandra.
— Da!
A făcut o pauză şi l-a auzit cum inspiră adânc.
— N-ar fi cinstit din partea mea să-ţi cer asta
acum, înainte să te linişteşti şi să ai timp să te
gândeşti. Dar vreau să ţii cont de ce ţi-am zis.
— Te rog, Marcus! Domnule! Ştiu ce vreau.
Un alt moment scurt de tăcere.
— Dumnezeule, când te aud spunându-mi
aşa…
Vocea-i era joasă şi mustea de dorinţă.
— Spune-mi de ce, Cassandra.
— De ce vreau să te văd? Pentru că şi într-un
grup aşa de sofisticat cum e cel din casa unchiului
tău, tu ai fost tot timpul ca un far în întuneric
pentru mine. Pentru că trupul parcă te cunoaşte.
Nu ştiu cum să-ţi explic.
Simţea că lui poate să-i spună orice, tot ce-i
trece prin cap, că lângă el e în siguranţă.
— E în regulă, înţeleg perfect. Şi corpul meu îl
cunoaşte pe al tău într-un fel inexplicabil. Dar
acum vreau să te cunosc pe tine, să-ţi aflu
gândurile.
— Îţi spun orice vrei să ştii.
Sângele îi dansa prin vene, inima a început să-i
bată mai tare.
— De ce ai vrut să intri în povestea cu sclavia
sexuală?
— Pentru că mi-am dorit dintotdeauna, chiar şi
când nu mi-am dat seama. Iar acum, după ce am
experimentat-o, simt că e exact ce mi-a lipsit în
toţi anii ăştia.
Cuvintele i-au ţâşnit pur şi simplu din gură,
nici măcar n-a fost nevoie să se gândească la ce
spune. Îi spunea adevărul.
— Pentru că am obosit să fiu fata cea bună, iar
aşa pot să fiu bună şi rea în acelaşi timp. O
satisface pe rebela din mine şi în acelaşi timp este
o formă de pedeapsă pentru păcatele mele.
— Chiar crezi că ce facem noi e un păcat?
— Da şi nu. Dar gândul ăsta îmi provoacă un
fel de plăcere întunecată. Numai când mă
gândesc că aşa mă purific. Presupun că e clasica
perspectivă perversă a fetei cu educaţie catolică.
— Da, dar tu eşti mult mai inteligentă şi
problematizezi la cu totul alt nivel decât o fac în
general sclavele.
A roşit din cap până-n picioare la cuvintele lui.
— Dar tu, Domnule?
— O fac pentru că-mi place. Pur şi simplu.
Unchiul m-a crescut după ce am fugit din casa
tatălui meu. El nu era un tip tocmai plăcut.
Aveam cincisprezece ani când am plecat. La
puţină vreme după ce am împlinit optsprezece
ani, Robert mi-a dezvăluit viaţa lui, o viaţă pe
care o suspendase o vreme, cât să mă crească pe
mine. Motiv pentru care eu îi voi fi întotdeauna
devotat, iar discuţia pe care o am acum cu tine,
fără ca el să ştie, este un mare păcat.
— Atunci, păcătuim împreună, a spus ea calm.
— Exact!
Ar fi putut să jure că a simţit din vocea lui că
zâmbeşte. Se simţea îmbătată de plăcere. Ştia că
răspunsurile ei îi fuseseră pe plac.
— Şi presupun că… e ceva pervers în mine care
iubeşte păcatul, a adăugat el şi a continuat după o
pauză. Dar zi-mi de unde ştii numele sculpturilor
lui Rodin.
— Sunt pasionată de artă. Întotdeauna am fost.
Iar sculptura, prin nemişcarea ei îngheţată, îmi
vorbeşte într-un fel special…
— Da, aşa e. La fel şi fotografia alb-negru.
— Îmi place şi fotografia, fie că e vorba de
Ansei Adams sau de imagini ale unor fotografi
mai puţin celebri. Ştii lucrările lui Jan Saudek?
— E un extraordinar fotograf. Nu-mi vine să
cred că-l cunoşti.
— Are frumuseţe şi erotism, chiar şi când e
brut.
 — Ai perfectă dreptate.
L-a auzit pe Marcus respirând adânc.
— Iartă-mă, vorbesc prea mult.
— Nu. Îmi place să-ţi ascult vocea. Vreau să
ştiu ce gândeşti, ce te interesează…
Cuvintele lui i-au încins tot trupul. Şi au făcut-
o să-şi dea seama că legăturile pe care le
presimţea cu el erau şi mai profunde, acum, că
înţelegea că trec dincolo de fizic.
— Vreau să te văd, Cassandra. Dar o să fiu
responsabil, aşa cum ar fi trebuit să fiu de la
început şi o să te las să te gândeşti. Măcar atât…
Ar fi vrut să fie cu el chiar acum. Să stea de
vorbă cu el, să-i simtă mâinile pe piele, să-i simtă
buzele… Dar nu putea să-l contrazică. Îi intrase
deja în sânge ideea de supunere.
— Da, domnule.
— Ar trebui să ne vedem săptămâna
următoare, la un moment dat. Şi pe urmă o să
vorbim din nou. Despre viaţă. Sau despre artă,
deşi, pentru oameni ca noi este acelaşi lucru,
presupun. O să mă gândesc la tine.
A închis.
Ea a rămas cu telefonul în mână, întrebându-
se dacă fusese doar un vis. Dar îşi amintea perfect
fiecare cuvânt pe care şi-l spuseseră.
Trupul îl dorea cu patimă. Şi inima îi plângea
după el. Pentru moment, însă, numai corpul
putea să şi-l satisfacă, deşi Maestrul Robert îi
ceruse să se abţină să aibă orgasm până la
următoarea întâlnire. Voia să fie în stare de
excitaţie maximă când se va întoarce la el. Aşa că
o să păcătuiască din nou…
S-a dus în faţa oglinzii de pe uşa dulapului şi-a
cuprins sânii în palme, dar asta i-a accentuat
dorinţa. A început să-i frământe, imaginându-şi
că erau mâinile lui Marcus. Curând şi-a descheiat
nasturii şi şi-a scos bluza, apoi şi sutienul.
Sfârcurile rozalii i se întăriseră şi cereau să fie
atinse. Să fie chinuite.
Şi-a trecut degetele peste vârfurile tari şi
plăcerea i-a electrizat tot corpul. A început să le
strângă, să le pişte şi să le frământe între degete,
gândindu-se tot timpul la chipul lui Marcus şi la
mâinile lui minunate. Sexul începuse deja să
pulseze şi simţea nevoia să-şi dea drumul… îşi
dorea să se întindă pe pat, să se atingă între
picioare şi să aibă orgasm.
A aruncat o privire spre pat. Pilota albă şi
pufoasă, grămada de perne brodate cu alb şi
albastru arătau îmbietor. Dar acum o fascina să
se privească în oglindă.
Şi-a tras fusta pe coapse în jos şi a scos-o.
Stătea goală în faţa oglinzii. Trupul ei era
apetisant şi ochii strălucitori. Şi-a desfăcut
picioarele şi a strecurat o mână printre buclele de
un castaniu închis de acolo şi a apăsat cu putere.
Nu s-a mai putut abţine.
A copleşit-o un val de plăcere. Avea nevoie de
mai mult. Iar imaginea corpului ei gol şi excitat,
în faţa oglinzii, îi dădea fiori.
Privind mai departe şi-a depărtat labiile cu
degetele şi a zărit clitorisul întărit. A început să-l
frece încet, cu un singur deget, imaginându-şi
chipul lui Marcus şi atingerea lui. Clitorisul a
reacţionat imediat şi a devenit un muguraş tare
sub vârful degetului ei. A început să-şi mişte
mâna, chinuindu-l şi răsucindu-l încet, până când
şi-a dat seama că mai are puţin şi-şi dă drumul.
Şi-a strecurat un deget în vaginul care mustea de
dorinţă şi a simţit cum se strânge în jurul lui, în
timp ce, cu podul palmei, a apăsat pe clitorisul
care tresărea chinuitor. Era atât de excitată, că o
durea.
În timp ce-şi mişca degetele în interior, cu
cealaltă mână şi strângea tare un sfârc. Nici urmă
de durere, doar o plăcere teribilă, care i-a
explodat prin tot corpul, ca un şoc electric,
aducându-i un orgasm minunat. Şi-a sprijinit
şoldurile în mâini, dirijând valurile de plăcere
peste tot, până când i s-a golit capul de gânduri.
 S-a prăbuşit peste uşa de la dulap şi s-a văzut
în oglindă. Avea obrajii şi sânii îmbujoraţi, iar
ochii îi străluceau. Plăcerea încă nu i se stinsese,
dar voia mai mult. Avea nevoie de o sută de
orgasme ca să potolească nevoia care-i făcea
fiecare nerv să plângă de dorinţă.
Trebuia să meargă din nou la casa Maestrului
Robert. Trebuia să-l revadă pe Marcus. Era
singura cale de a se elibera. O să-şi recunoască
păcatul în faţa lui, îi încălcase ordinul. Avea s-o
pedepsească. Da! Era exact ce avea nevoie îşi
dorea să fie pedepsită. Un simplu orgasm nu-i era
suficient, voia să fie în puterea lui, să i se
poruncească, să se afunde în chinurile aducătoare
de plăcere.
De-abia aştepta să se întoarcă acolo.
6
Vizuina
Oare chiar exista un asemenea loc? Atunci, un
loc precum casa Maestrului Robert nu putea
prinde contur decât în cele mai sălbatice vise ale
Cassandrei. Iar el îi vorbea acum despre un
spaţiu chiar mai mare, o reşedinţă particulară
creată special pentru astfel de plăceri, pentru
oamenii ale căror preferinţe erotice mergeau
până la extrem.
Pentru oameni ca ea. Ca Maestrul Robert. Ca
Marcus.
Şi acum tot el îi ocupa gândurile, dar pentru
moment se afla în faţa maestrului care-i vorbea
din nou. S-a aşezat mai bine pe fotoliul de piele
din biroul lui elegant şi s-a concentrat.
— Cum am discutat la prima întâlnire, nimic
nu se întâmplă fără consimţământul tău şi în
cazul ăsta o să semnezi un contract că vrei să
rămâi cu mine. Cât despre diseară, vreau să ştiu
dacă îţi doreşti să mergi la locul de care ţi-am
vorbit.
S-a întins în scaun, ţinându-şi mâinile
încleştate pe biroul imens, din lemn de stejar.
— Vor fi mulţi oameni, poate cincizeci, poate o
sută… Sunt un grup foarte exclusivist, cu toţii
extrem de bine instruiţi în sadomasochism şi toţi
respectă aceleaşi legi şi se supun aceloraşi
filosofii ca mine. O să fii la dispoziţia lor acolo, te
voi da în grija lor, aşa cum s-a întâmplat şi aici
weekendul trecut. Eu aş vrea să mergi, dar tu
trebuie să alegi şi să faci diferenţa între dorinţele
mele şi nevoile tale.
— Dar eu sunt aici ca să vă îndeplinesc
dorinţele, a spus ea calm. Asta e nevoia mea cea
mai mare, Domnule.
Cu o singură excepţie importantă: păcătuia
prin sentimentele ei pentru Marcus. Dar era
sigură că el o s-o pedepsească pentru asta.
Bărbatul a zâmbit:
— Un răspuns excelent, Cassandra.
I-a surâs şi ea, încântată că reuşise să-l
mulţumească, iar mintea a început să-i lucreze,
imaginându-şi ce experienţe îi va aduce locul
nou. Oare acolo avea să-l revadă pe Marcus? Dar
nu putea să întrebe aşa ceva.
— Mika o să te ducă acum în camera ta să te
pregătească.
— Da, Domnule!
Robert i-a zâmbit, iar ea a tremurat de plăcere
la gândul că-l făcuse fericit. Totuşi, în acelaşi
timp, nevoia de Marcus şi tot ce simţea pentru el
erau ca o povară pentru mintea ei, trimiţându-i
fiori de vinovăţie prin toată fiinţa.
Mika a apărut imediat, de parcă ar fi aşteptat
la uşă. Probabil că exact asta făcuse. Fără un
cuvânt, a făcut o plecăciune în faţa lui Robert, a
apucat-o pe Cassandra de braţ şi a condus-o prin
hol spre camera pe care începuse s-o considere a
ei.
Acolo, a fost dezbrăcată şi îmbăiată de Laura şi
Jacqueline, exact ca data trecută.
Lui Mika i-a luat ceva vreme să-i aranjeze
părul şi s-o marcheze. Încerca să se lase furată de
ritual, dar inima îi bătea prea tare. Îşi imagina o
mie de lucruri, dar revenea în acelaşi punct: Oare
Marcus va fi acolo?
În cele din urmă, a terminat şi fata a dus-o în
camera de zi, goală şi de data asta împodobită în
argintiu.
Maestrul Robert stătea în fotoliul lui.
— Arăţi minunat, Cassandra. Perfect. Cu
excepţia ultimului detaliu.
S-a ridicat şi abia atunci a văzut că ţine în
mână o zgardă grea şi albă, de piele.
— Ridică-ţi părul ca o fată cuminte ce eşti şi
apleacă-ţi capul. Excelent!
Se simţea frumoasă şi preţuită. Simţea că
aparţine cuiva. Zgarda era un simbol al tuturor
visurilor ei. O simţea dură şi în acelaşi timp
moale în jurul gâtului. Era în siguranţă. Ceea ce a
făcut-o să se lase în genunchi la picioarele lui şi
să-i sărute mâna în semn de mulţumire. Dar el s-
a îndepărtat.
— Trebuie să mergem. Mika, cheamă, te rog,
maşina. La uşa din faţă, Cassandra, a spus el şi s-
a ridicat.
Oare de ce crezuse că va merge îmbrăcată la
petrecere? Deşi se simţea perfect îmbrăcată cu
zgarda de la gât. Deja începuse să se cufunde în
acel loc întunecat din mintea ei, chiar dacă încă
nu fusese încă lovită sau torturată.
 Totul se petrecea mult prea repede, ca să aibă
timp să se gândească. Mika a deschis uşa de la
intrare şi brusc a pătruns un val de aer răcoros,
încărcat de sarea oceanului. Maestrul a prins-o
de braţ şi a condus-o către bancheta din spate a
unei limuzine negre. Nişte mâini au ajutat-o să se
aşeze pe locul ei şi i-a luat ceva timp până s-a
obişnuit cu întunericul şi a observat că era
Delphine împreună cu sclavul ei. Robert s-a
aşezat lângă ea, a închis uşa, iar maşina a pornit
prin noapte.
Cassandra a fost aşezată în genunchi pe
podeaua limuzinei, lângă sclavul lui Delphine, în
timp ce ea şi Robert vorbeau calm. Nici măcar n-
a încercat să asculte ce-şi spuneau. Corpul îi
tremura de excitaţie, întrebându-se ce avea să i se
întâmple în noaptea aia. Numai de-ar fi şi Marcus
acolo! Un val de panică a paralizat-o brusc, la
gândul că era posibil să nu fie. A început să
respire cu putere, ca să se calmeze. Sexul i se
udase deja de nerăbdare şi de dorinţă.
Absorbită în gânduri, călătoria i s-a părut
scurtă. Uşa maşinii s-a deschis şi aerul rece a
izbit-o, trezind-o din reverie.
— Vino, Cassandra, ridică-te!
Maestrul a prins-o de încheietura mâinii, apoi
sclavul lui Delphine a ajutat-o să coboare. A
simţit sub tălpile goale trotuarul rece. Casa i s-a
părut uriaşă – o adevărată vilă – cu o scară
interioară largă şi impresionantă, susţinută de
coloane albe. N-a îndrăznit să-şi ridice ochii, doar
s-a lăsat condusă pe trepte, în sus, de mâinile
care-i strângeau încheietura.
Când au ajuns, Maestrul i-a spus:
— În genunchi! Acum ştii deja ce înseamnă.
S-a lăsat imediat la picioarele lui, devenind
brusc foarte conştientă de zgarda de la gât,
avându-l lângă ea pe. Sclavul lui Delphine. Aerul
era altfel, nu se mai simţea umezeala oceanului.
Un iz de iarbă proaspăt tăiată stăruia peste tot,
îmbinat cu mirosul inconfundabil de ciment ud,
ca în plimbările din copilăria ei din Connecticut,
după o ploaie de vară.
A îndrăznit să arunce o privire în jur, când cei
doi servitori în uniformă au deschis o pereche de
uşi grele. A urmat picioarele Maestrului şi a ajuns
într-o încăpere cu marmură albă pe jos. Apoi, a
simţit mâna lui pe ceafă şi apăsarea care-i
devenise deja familiară.
— Poţi să te uiţi, Cassandra. Vreau să priveşti
locul ăsta, să vezi cât de grandios este. Să admiri
minunăţia în care vom intra.
L-a ascultat. Parcă erau într-un fel de
anticameră. În faţa lor se găseau alte două uşi
uriaşe şi fiecare era flancată de ceva ce la prima
vedere i-au părut a fi statui. Dar după o clipă şi-a
dat seama că erau oameni vii, sclavi ca ea. Sau
poate ceva mai mult… În câte o nişă înaltă,
stăteau un bărbat de-o parte şi o femeie de alta.
Erau goi din cap până-n picioare, dar purtau la
încheieturile mâinilor şi la glezne nişte cătuşe din
crom strălucitor şi tot corpul era acoperit cu o
pudră argintie. Erau ţintuiţi, fiecare în nişa lui, cu
mâinile şi picioarele larg desfăcute şi prinse în zid
de cătuşele pe care le purtau. Amândoi aveau
capetele plecate. Şi-ar fi dorit să le vadă feţele.
Erau atât de frumoşi, aşa cum stăteau împietriţi
şi tăcuţi! Exact ca statuile despre care vorbise cu
Marcus. Fără să-şi dea seama de ce, ochii i s-au
umplut de lacrimi.
Şi, brusc, i s-a făcut frică. Ce fel de loc era ăsta?
Ce o să i se întâmple aici? Doar n-o să fie legată
cu lanţuri de un perete şi lăsată acolo toată
noaptea, precum cei doi sclavi. Îngrozitor! Să fie
anulată ca fiinţă într-atât, încât să devină doar un
obiect de arhitectură.
Dar nu asta vrei, de fapt?
Nu. Sau nu tocmai la proporţiile astea. Nu!
Niciodată nu-şi imaginase aşa ceva.
Dar nu asta o atrăgea? Misterul care o
înspăimânta şi o fascina în acelaşi timp? Şi, mai
mult, îi ameţea gândurile, încât cu greu îşi mai
dădea seama ce gândeşte.
A privit cu coada ochiului spre Maestrul
Robert şi privirea i s-a fixat pe piciorul lui
îmbrăcat în pantaloni negri. O să aibă el grijă de
toate şi-a amintit ea dintr-odată şi s-a liniştit. Nu
trebuia să se gândească la nimic.
Muşchii gâtului i s-au relaxat şi a inspirat
adânc.
S-au deschis cele două uşi uriaşe, vopsite în
alb, străjuite de cei doi sclavi în lanţuri, iar mâna
lui Robert pe ceafa ei i-a dat de înţeles că trebuie
să înainteze, târându-se în genunchi, printre ei,
spre încăperea care se întindea dinaintea lor. A
urmat un moment de panică, apoi a înaintat, cu
ochii la pantofii italieneşti ai Maestrului.
Sunetele au împresurat-o brusc şi i-au pătruns
simţurile. Erau oameni care stăteau de vorbă şi
râdeau. Se auzea sunetul cuburilor de gheaţă
ciocnindu-se de pahare şi în aer plutea un iz de
parfumuri scumpe. Exact ca la un cocktail, numai
că din când în când răzbătea un şuier de lovitură
de bici. Contrastul era şocant, între imaginea
absolut formală, acele sunete şi ce ştia că se
petrece acolo. Nu voia cu adevărat să-şi ridice
privirea şi să vadă priveliştea, dar nu s-a putut
abţine.
 Aproape că nu i-a venit să creadă. Era chiar un
palat, aşa cum părea şi de afară. Tavanul era atât
de înalt, încât nu şi-a putut ridica bărbia să vadă
unde se sfârşeşte. Încăperea în care se aflau părea
o sală de bal sau un mare salon: era enorm, de jur
împrejur cu ferestre uriaşe, învăluite în
brocarturi grele şi aurite, închise acum, că era
noapte. Şirurile de ferestre erau întrerupte din
loc în loc de picturi grandioase, reprezentând
scene erotice, realizate în stil clasic. Nu mai
văzuse niciodată picturi în ulei de o asemenea
calitate, pe astfel de teme…
Dar cei de acolo erau chiar mai interesanţi.
Oriunde se întorcea, vedea Stăpâni şi Stăpâne,
majoritatea îmbrăcaţi în piele neagră, aşa cum
era obiceiul, dar unele femei purtau rochii de
seară minunate şi bijuterii asortate. Mulţi aveau
în mână sau prinse de curea bice, cravaşe ori alte
instrumente de tortură. Şi pretutindeni mişunau
după ei sclavi goi, cu câte o zgardă la gât,
târându-se în genunchi şi cu mâinile legate la
spate. Sclavii erau cu toţii minunat de frumoşi.
Sau poate aşa păreau, doar… Supunerea absolută
i se părea frumoasă în sine. Era încântător şi
şocant în acelaşi timp să-i vezi pe toţi adunaţi la
un loc.
Iar ea era una dintre ei.
 O, da! De-abia dacă era un simplu spectator
aici.
A simţit din nou atingerea de pe ceafă şi şi-a
dat seama că se oprise în mijlocul încăperii să se
holbeze la ceilalţi. A urmat picioarele lui Robert
undeva, într-un colţ, unde el şi Delphine se
aşezaseră pe o canapea lungă şi joasă, îmbrăcată
în catifea de un roşu aprins.
— Stai în genunchi aici, la picioarele mele,
Cassandra.
L-a ascultat, dorindu-şi să i se întindă la
picioare, visând la splendida lui atingere fierbinte
pe pielea ei. Dar el ştia mai bine…
O fată complet goală s-a apropiat şi i-a întrebat
ce să le aducă de băut. Pentru moment, păreau
încântaţi să stea acolo şi să discute, iar ea a folosit
prilejul ca să se uite mai atent în jur, la acel loc
straniu şi exotic, unde o adusese Maestrul.
Şi-a lăsat privirea să rătăcească peste mulţime,
înspre cele mai întunecate colţuri ale încăperii şi
a zărit, în sfârşit, echipamentele speciale. Băncuţe
capitonate, făcute special pentru spanking, de
diferite forme şi mărimi, erau răspândite printre
cruci mari, ca crucea Sf. Andrei, pe care le-a
recunoscut pentru că le ştia din cărţi: un fel de
suporturi din lemn, aşezate în formă de „X”,
prevăzute cu cârlige speciale, de care un sclav era
legat de glezne şi de încheieturile mâinilor. Câţiva
erau deja acolo, aşezaţi şi pregătiţi să fie torturaţi
de stăpânii lor.
Într-o parte se afla un grup de supuşi, toţi
îngenuncheaţi pe podea şi purtând cele mai
ciudate măşti, unele de cai, altele de câini.
Măştile de pe cap aveau ceva primitiv şi erau
aurite, asemenea celor din Veneţia renascentistă.
Toţi cei care purtau măşti reprezentând câini
aveau zgardă şi erau ţinuţi în lesă. Unul dintre ei
era obligat de stăpânii lui să bea dintr-un bol de
pe podea, în timp ce ei râdeau şi-l zgândăreau,
lovindu-l cu capetele beţelor. În clipa aia, a avut o
erecţie fantastică.
O sclavă cu mască de cal a fost aşezată pe o
masă lungă, din lemn, ciudat cioplită şi poleită cu
aur din belşug, mai multă decât măştile. Un
bărbat puternic i-a prins capul, în timp ce o
femeie i-a pus un frâu de piele în gura care de-
abia se zărea. Apoi, bărbatul i-a aşezat pe spate o
şa micuţă, de ponei şi i-a prins-o de talie.
Cassandra a tremurat, pe jumătate de spaimă,
pe jumătate excitată. Va fi şi ea supusă unei
asemenea umilinţe? I se părea că n-o să poată
îndura. Totuşi, în acelaşi timp, sexul i-a tresărit şi
s-a udat inexplicabil, îi plăcea să-i vadă cum
ceilalţi sunt supuşi la torturi.
 Robert s-a aplecat şi i-a şoptit la ureche.
— Văd că te uiţi la fata-ponei. Poate n-ar fi rău
să-ţi găsim şi ţie o şa… Şi, bineînţeles, o coadă.
Ochii i s-au oprit imediat pe fundul rotund al
tipei care purta şaua. O coadă lungă din păr de
cal îi ieşea dintre fese. A înţeles imediat cum era
montată coada acolo şi s-a înfiorat din cap până-
n picioare.
Dar Maestrul i-a pus o mână pe ceafă,
liniştind-o, chiar dacă a chicotit încântat de
spaima ei.
— Nu-ţi face griji, fetiţo, astă-seară am alte
planuri pentru tine. Vino după mine!
Apoi s-a întors spre Delphine şi i-a spus:
— Ne vedem mai târziu. Distracţie plăcută!
A plesnit din degete şi Cassandra şi-a fixat din
nou ochii pe picioarele lui, în timp ce traversa
încăperea. Oare unde o duce acum? Ce alte
scenarii înspăimântătoare mai născociseră sadicii
sofisticaţi? Dar chiar în secunda în care îşi
muncea mintea cu astfel de gânduri, a simţit
dulcea şi plăcuta senzaţie, că mintea i se goleşte.
De fapt, nu că se goleşte, ci că se concentrează
numai asupra realităţii imediate şică orice altceva
se estompează cumva. În clipa aia, tot ce conta
era să urmeze paşii Maestrului, să i se supună şi
să-l mulţumească. Şi, desigur, se întreba dacă
Marcus va fi acolo sau cât de mult va mai avea de
aşteptat până să-l revadă. Chiar în timp ce se târa
după el şi se gândea la toate astea şi-a dat seama
că simplul fapt de a fi acolo avea un impact
extraordinar asupra creierului ei.
Pe podeaua de marmură, de-a lungul unui
coridor lung, genunchii i se mişcau rapid pe
covoare persane. Nu îndrăznea să se uite în jur.
Nu avea nevoie să ştie ce se întâmplă, îi era
suficient că Maestrul voia să-i arate.
În cele din urmă, a condus-o undeva spre
dreapta şi a deschis o uşă.
— Ridică-te, Cassandra!
Şi-a ridicat capul şi a privit în jur. O cameră
mare, dar care era nimic pe lângă salonul uriaş pe
care-l părăsiseră, era luminată slab de candelabre
uriaşe şi grandios împodobite, atârnând din
tavanul înalt. De asemenea, ferestre mari,
acoperite de draperii de brocart. Singurul obiect
din încăpere era o structură din lemn dur, poleită
cu aur. Era o ramă minunată, cu nenumărate
bare complicate, înaltă de vreo doi metri şi
jumătate. Cârlige aurite se iţeau din loc în loc şi
frânghii din mătase aurie se întindeau dintr-o
parte în alta într-o ţesătură complicată. Câteva
bare care ajungeau undeva până la talie erau
îmbrăcate în catifea neagră. La un capăt, era o
masă lungă, tot în catifea neagră.
Iar în mijlocul acestei construcţii elegante şi
înspăimântătoare stătea străinul ei întunecat,
care între timp nu mai era aşa de străin…
Marcus.
7
Purta nişte pantaloni negri de piele, o cămaşă
albă, cu manşete largi şi ghete negre şi grele.
Cassandrei i s-a părut că era costumaţia tipică
piratului sadomasochist. Avea o mână ridicată,
încleştată pe o bară de deasupra capului. În
cealaltă ţinea o cravaşă, cu care se lovea ritmic
peste picior.
Gura i s-a uscat instantaneu, iar sexul i s-a
udat şi o stare de ameţeală a copleşit-o brusc,
împreună cu un sentiment de dorinţă atât de
aprigă, încât ştia că, dacă ar fi fost în picioare, s-
ar fi prăbuşit de emoţie.
Ghetele lui negre au impresionat-o în mod
special, îşi dorea să i Ie sărute, să le atingă.
Exprimau o forţă specială. Şi-a ridicat ochii şi i-a
privit chipul, îl ştia prea bine. Zâmbea uşor. Avea
nişte dinţi minunaţi, albi şi puternici. Gura îi era
teribil de senzuală, cu buzele lui roz şi, totuşi, atât
de masculine. Ochii îi erau negri tăciune. Şi-a
fixat ochii în podea.
— Bună seara, Marcus.
 Vocea Maestrului Robert parcă a tulburat
liniştea din încăperea aproape goală.
— Bună seara, unchiule.
Dumnezeule, glasul îi era adânc şi blând, ca
mierea, ca fumul peste melasa neagră. Tonul lui
i-a făcut sfârcurile să se întărească.
O să moară, dacă n-o s-o atingă astă-seară,
dacă o să stea şi doar o să se uite cum se joacă
Robert cu ea.
— Marfa e livrată, aşa cum am promis.
— Mulţumesc, unchiule.
Nici n-a avut timp să se gândească la ce
însemnau cuvintele astea. Puţină mişcare în
cameră, apoi ghetele cele negre s-au oprit în faţa
ei. O mână sub bărbie – Dumnezeule, era mâna
lui! — Obligând-o să-şi ridice privirea, până când
n-a mai avut scăpare şi a trebuit să se uite în ochii
lui ca o prăpastie fără fund. Avea o privire fixă şi
concentrată.
— În noaptea asta eşti a mea, Cassandra, pot să
fac cu tine ce vreau. Eşti pregătită?
A deschis gura să-i răspundă, dar n-a ieşit
niciun sunet.
A lovit-o cu degetele peste buze. N-a durut
foarte tare, dar a fost suficient s-o trezească. Şi,
mai ales, gestul lui care trăda forţă a excitat-o şi
orice urmă de rezistenţă i s-a topit.
 Unde dispăruse oare bărbatul care-i vorbise
atât de politicos la telefon? Dar, de fapt, nu conta.
Ştia că astea erau cele două chipuri ale lui. Şi
tocmai combinaţia dintre ele o scosese din minţi
şi îi stârnea sexul, dar în acelaşi timp îi făcea
inima să bată.
— Da, Domnule, sunt pregătită.
El a zâmbit părând mulţumit, privirile
zăbovindu-i într-ale ei poate mai mult decât era
cazul.
Oare era adevărat că astă-seară îi fusese
dăruită lui? Ar fi fost recunoscătoare şi pentru o
singură oră. O s-o tortureze? Nu ştia ce
urmează… Sigur că fantezia sexuală, puterea
imaginaţiei, erau jumătate din farmecul
sadomasochismului şi tocmai asta avea să
descopere.
El se uita în continuare la ea şi-i zâmbea, când
Maestrul Robert s-a aplecat şi i-a şoptit în
ureche, cu vocea lui blândă şi rafinată.
— La noapte eşti a lui Marcus. E clar? I te vei
supune, aşa cum mi te supui mie. O să vin să te
iau când o să fiu gata şi o să cer toate detaliile
despre cum te-ai comportat, aşa că ai grijă! N-o
să permită niciun fel de abatere de la reguli şi o să
te pedepsească pentru orice greşeală. Şi n-ai fost
încă pedepsită… Îţi garantez că n-o să-ţi placă
deloc. Durere fără nici cea mai mică urmă de
plăcere. E limpede, Cassandra?
A dat din cap, aproape incapabilă să articuleze
vreun sunet:
— Da, Domnule!
Marcus a făcut cu ochiul spre unchiul lui.
— Nu-mi place deloc chestia cu datul din cap.
Trebuie să rezolvăm cu o zgardă specială.
— Fă cum vrei, Marcus.
A auzit paşii lui Robert părăsind încăperea.
Marcus i-a atins uşor creştetul capului cu
cravaşa.
— În poziţia de supusă, Cassandra!
Ştia la ce se referă, dar i-a luat o clipă în plus
să-şi oblige muşchii să o asculte. Brusc, s-a
înspăimântat la gândul că e singură cu el. Ştia cât
de mult o să-i afecteze asta şi sufletul şi mintea.
Apoi va fi trimisă acasă cu Maestrul Robert… De
neîndurat!
O lovitură de cravaşă, scurtă şi puternică, pe
sânul drept, a făcut-o să se mişte. S-a lăsat pe
călcâie, a depărtat coapsele şi-a pus mâinile pe
ele, cu palmele în sus, apoi şi-a plecat capul care-i
zbârnâia de la propria ei respiraţie.
— Rămâi aşa! Mă întorc imediat.
A stat cât de nemişcată a putut, tremurând
puţin.
 Încă nu-i venea să creadă că în noaptea asta o
să fie a lui. Aproape că era intimidată. Dacă nu o
să reuşească să-l mulţumească? Părea teribil de
important să se descurce.
S-a întors repede şi s-a aplecat peste ea din
spate, fără să-l fi văzut. I-a şoptit în ureche:
— Voiam să fiu sigur că a plecat înainte să-ţi
spun că nici nu-ţi imaginezi în ce hal m-a scos din
minţi ideea că la noapte o să fii în mâinile mele.
Acum nu e timpul să vorbim, deşi mi-e dor să-ţi
aud vocea. Dar astă-seară suntem la Vizuină şi
trebuie să folosim locul aşa cum se cuvine. Şi te
voi folosi şi pe tine cum se cuvine. Până la limită
şi cu dragoste. Spune-mi că asta îţi doreşti.
Toată fiinţa i-a tremurat ascultându-i vocea şi
cuvintele.
— Asta îmi doresc, am nevoie de asta. Am
nevoie de tine.
— Şi eu am nevoie de tine. Ridică-ţi părul,
dulcea mea Cassandra!
L-a ascultat. A desfăcut zgarda pusă de Robert
fără să-i atingă pielea. Stomacul i s-a strâns o
clipă de dezamăgire. Dar imediat cureaua îngustă
de piele a fost înlocuită cu un obiect înalt şi dur,
asemănător cu protezele cervicale pe care le
poartă cei care-şi scrântesc gâtul. I l-a închis la
ceafă, iar ea se simţea de parcă ar fi avut o
prelungire. Un fior de panică a străbătut-o brusc,
când şi-a dat seama că nu-şi poate mişca aproape
deloc capul.
Bărbatul şi-a pus mâna puternică şi caldă pe
umărul ei.
— Linişteşte-te, Cassandra, totul e sub control.
O să te obişnuieşti în câteva clipe. O să te facă să
te simţi în siguranţă.
Nu prea ştia ea de siguranţă, dar era clar că se
udase toată de dorinţă, la simpla lui atingere.
Voia mai mult.
Când mâna lui i-a coborât încet pe braţ, a
închis ochii şi a respirat adânc, încercând să-i
reţină parfumul. Şi l-a simţit, o aromă care ei îi
amintea de colţurile întunecate ale pădurii. De
locul adânc şi periculos, din inima codrului, unde
se poate întâmpla orice.
El a venit şi mai aproape, până când respiraţia
i-a încălzit părul şi i-a şoptit în ureche:
— Eşti pe mâna mea, Cassandra, înţelegi? În
seara asta eşti doar a mea. A mea.
Coapsele i s-au înfiorat. Parfumul lui o scotea
din minţi. Iar în creier i se învârtea un singur
cuvânt: Da!
— Ridică-te!
L-a ascultat şi s-a clătinat doar puţin. Apoi
mâna lui mare s-a strecurat şi i-a cuprins
încheietura. Pentru prima dată a observat cât era
de înalt, avea cel puţin 1,80 metri, poate câţiva
centimetri în plus. Dar prezenţa lui, esenţa lui
erau copleşitoare.
A dus-o înspre structura de lemn. Deasupra a
observat lucrătura cu flori şi mlădiţe de viţă-de-
vie, iar lângă ea câte un simbol falie sau un cuplu
într-o îmbrăţişare senzuală. Lucrarea era
minunată, dar acum n-avea timp să se gândească
la ea.
Marcus a dus-o spre masa lungă, îmbrăcată în
catifea, din partea cealaltă a scheletului de lemn
şi a întins-o pe spate. Simţea mângâierea catifelei
pe spate.
— Ridică-ţi mâinile şi depărtează-le! Acum
vreau să-ţi desfaci şi picioarele.
S-a supus, iar inima îi bătea atât de tare, încât
de-abia putea să respire. I-a prins încheieturile în
cătuşe de piele, uimind-o cu sărutările pe care i
le-a dăruit exact în locul în care a legat cătuşele.
Era să leşine de încântare. Dacă n-ar fi fost
legată, i-ar fi sărit de gât şi l-ar fi sărutat.
Dar nu! Marcus nu era aşa. Cu el nu va face
niciodată aşa ceva.
Apoi i-a prins şi gleznele de patul de catifea.
Acum era deschisă şi cu totul la dispoziţia privirii
lui cercetătoare. Sentimentul de vulnerabilitate
absolută deja îi inducea o stare de semitransă. L-
a privit cu ochii mijiţi. Avea un chip senzaţional,
ca o statuie clasică. Iar gura îi era incredibil de
senzuală pentru o gură de bărbat. Nu îndrăznea
să se uite în ochii lui.
Când şi-a trecut un deget încet printre sânii ei,
a început să gâfâie de plăcere. Atingerea era
fierbinte ca fulgerul şi-i ardea pielea. Sânii au
început imediat să îi tresară dureros, iar
sfârcurile i s-au întărit în clamele de argint.
De parcă i-ar fi citit gândurile, a tras uşor de
lănţişorul care le unea, trimiţându-i o undă de
senzaţii prin muguraşii tari. A gemut.
— Îmi place la nebunie că eşti atât de sensibilă.
A gemut şi mai tare când el şi-a strecurat mâna
între coapsele ei şi a pătruns-o cu degetele. Era
udă şi însetată. Sexul i-a tresărit şi i s-a strâns în
jurul degetelor lui. Nu-i venea să creadă că o
atinge aşa.
— E minunat, Cassandra! A şoptit el.
Cu greu putea îndura totul – vocea lui,
expresia chinuită întipărită pe faţă. A făcut
eforturi cumplite să nu se mişte, să nu se ducă
spre mâna lui. Dar după o clipă a început el, o
mişcare regulată, mişcându-şi degetele,
penetrând-o încet, într-un ritm înnebunitor.
— O, Doamne! A gemut ea, gata să-şi dea
drumul.
— Nu încă!
Vocea lui era limpede şi cuvintele au sunat ca o
poruncă, dar parcă nu până la capăt…
A continuat s-o penetreze, încercând să-i
atingă punctul G. Ea îşi muşca buzele în timp ce
plăcerea urca în ea în valuri şi se încolăcea într-o
spirală de dorinţă fierbinte.
Nu încă!
Dar el i-a prins bărbia cu mâna cealaltă şi a
forţat-o să se uite în ochii lui aprinşi de emoţie
sau de dorinţă, nu-şi dădea seama. Era ea însăşi
prea copleşită şi de una şi de alta. Capul i se
învârtea şi-şi pierduse cu totul controlul.
— Încă nu, Cassandra! Mai stai puţin! Pentru
mine!
A tras aer în piept şi-a muşcat buza şi mai tare
şi a închis ochii. Trupul îi tremura, apropiindu-se
de orgasm chinuitor. Dar a aşteptat pentru el…
Pentru el.
Degetele lui au intensificat ritmul şi ochii ei s-
au umplut de lacrimi, care au început să-i curgă
pe obraji.
— Să nu-ţi dai drumul! Nu înainte să-ţi spun
eu. Văd prea bine că vrei să îmi faci pe plac.
Plăcerea era insuportabilă, dar, într-adevăr,
pentru el merita să facă orice. Şi-a încleştat capul
în zgarda de la gât, străduindu-se să-şi reţină
orgasmul. Sexul şi sânii o dureau şi-i ardeau.
Toate membrele îi zvâcneau. Marginea
climaxului era tăioasă ca un cuţit şi apoi a început
s-o resimtă aproape ca pe un orgasm. Un val
lung, aproape nesfârşit de plăcere insuportabilă.
A început s-o penetreze şi mai puternic, cu
ochii în ochii ei, obligând-o să se uite la chipul lui
şi la nimic altceva, să fie atentă doar la vocea lui
şi la degetele cu care-i chinuia vaginul.
Marcus.
Când degetul mare i-a atins clitorisul, era să
sară de pe masă.
— Acum, Cassandra! Dă-ţi drumul pentru
mine!
Orgasmul a copleşit-o toată, într-o plăcere ca
un torent. Puternic, de nestăvilit, i-a inundat într-
o clipă întreaga fiinţă, cu o viteză incredibilă,
purtând-o până la marginea întunericului. Sexul i
s-a strâns în jurul degetelor lui, ţinându-i-le
înăuntru. Şoldurile i s-au cutremurat pătrunse de
fior şi a simţit cum forţează sforile care o ţin
legată de masă, în timp ce tot trupul îi era cuprins
de convulsii. A ţipat.
Un val după altul, violente, minunate,
delicioase… j Păreau să dureze la infinit. Începea
să-şi recapete respiraţia greoaie, pe măsură ce
orgasmul se retrăgea, încet, încet. Când el şi-a
retras, într-un târziu, mâna din ea, sexul îi pulsa
încă. Juisase din plin.
— Iar acum o să începem! I-a spus el blând,
ţinându-i bărbia şi privind-o adânc în ochi.
Privirile lui erau pline de sclipiri şi deschideau
prăpăstii nesfârşite. Iar ei i se părea că s-ar putea
pierde în ele pentru totdeauna şi ar fi fost şi
fericită.
Respiraţia nu-i revenise încă la normal, când el
a început s-o atingă cu un bici micuţ, care s-a ivit
ca prin minune în mâna lui. Mângâieri blânde ale
fâşiilor de piele pe tot corpul, pe burtă, pe sâni,
pe coapse. Atingerile au devenit repede tot mai
puternice şi mai dureroase, cureluşele fine
muşcând din pielea ei sensibilă.
Dumnezeule, tipul chiar era sadic! Încă mai
juisa, iar loviturile de bici i se păreau minunate,
chiar dacă o ardeau. Iar când îi atingea pielea cu
vârful degetelor, în timp ce o lovea, simţea că a
ajuns în Paradis. O lovitură de bici, apoi o
mângâiere… Atingerea îi era blândă şi contrasta
tare cu biciul care îi muşca dureros din carne, iar
alternarea de senzaţii amplifica totul până
dincolo de suportabil.
— Aşa, Cassandra! Perfect! Încearcă să trăieşti
totul…
 Şi-a dat seama dintr-odată că e prea mult.
Mâna lui pe corpul ei, biciul chinuitor, aproape că
nu mai simţea diferenţa, totul se confunda şi
devenea o singură senzaţie. Nu-i mai păsa. Tot
ce-şi dorea era să nu se sfârşească niciodată.
Iar când el s-a oprit, s-a simţit cu totul scoasă
din minţi, plutind, cufundându-se adânc în
durere.
În curând, a început din nou. De data asta, cu
un fel de perie aspră. A început să o mişte pe
corpul ei, uneori blând, alteori atât de puternic,
încât o simţea ca pe un şmirghel care-i răzuie
pielea. Peste sâni, peste umeri, pe burtă, apoi în
jos, pe şolduri, pe gambe şi chiar pe vârfurile
picioarelor. Îi plăcea la nebunie senzaţia pe care
i-o provoca, îi plăcea felul în care îi făcea pielea să
se înfioare, chiar dacă o durea. Şi durea cumplit…
avea el grijă de asta.
A continuat s-o chinuiască încet, cu peria
aspră, destulă vreme, până când a adus-o într-un
fel de transă. Pielea îi ardea, se simţea cuprinsă
de flăcări. Iar ea plutea… Capul, trupul, toate
pluteau… A închis ochii.
Parfumul lui a trezit-o puţin, cât să-i audă
cuvintele:
— Acum o să te biciuiesc cu adevărat,
Cassandra!
 Lui Marcus nu-i venea să creadă cât de frumos
răspunde corpul ei. Tremura numai când îi auzea
vocea. Şi îi plăcea la nebunie că are o asemenea
putere asupra ei. Cu puţin antrenament, putea
deveni o sclavă perfectă.
Dar nu va fi sclava ta!
Nu! Dar ar putea să o împrumute, aşa cum se
întâmplase în seara aceea. Ştia însă că nu-i va
ajunge niciodată numai atât.
Gâfâia teribil când i-a desfăcut cătuşele care o
imobilizaseră de masă. Ochii ei minunaţi aruncau
flăcări verzi. Partea din faţă a corpului ei era
brăzdată de urme de bici, rozalii. Minunat! A
gemut uşor şi el i-a privit gura. Buzele ei erau de
un roz întunecat. Moi şi apetisante.
Invitând la sărutat.
Abţine-te! Nu se poate să o săruţi aici, unde
Robert ar putea intra în orice moment.
În schimb, a ajutat-o să se ridice şi a sprijinit-o
uşor, conducând-o spre o altă zonă, unde i-a legat
din nou mâinile în cătuşe de piele, pe care le-a
prins apoi de un lanţ aurit, care atârna de o bară
transversală a structurii din mijlocul încăperii.
Concentrează-te la misiunea pe care o ai de
îndeplinit!
Uşor de zis, greu de făcut, când „misiunea” era
Cassandra… Când îşi dorea s-o sărute şi s-o
îmbrăţişeze, la fel de mult cum îşi dorise s-o
lovească. Şi când mintea toată îi era tulburată
peste măsură, făcându-l să se întrebe în
permanenţă ce se întâmplă cu el.
Concentrează-te!
I-a verificat legăturile, să fie sigur că e totul în
regulă, apoi s-a îndepărtat o clipă şi s-a aplecat să
ia de jos geanta de piele în care-şi ţinea
echipamentul. A scos de acolo biciul special, lung
de aproape un metru şi cu o singură coadă, pe
care îl voia. Din câte îi spusese unchiul, nimeni
nu folosise încă o asemenea jucărie pe Cassandra.
Nimic nu e mai plăcut decât o piele virgină… E
întotdeauna o onoare şi, în acelaşi timp, ceva care
te înfioară să fii primul care aplică ceva asupra
unei noi sclave. Cu atât mai mult, cu cât era vorba
de ea, prima femeie care îl vrăjise. Ştia că îşi
ieşise periculos de mult de sub control în preajma
ei… Dar n-avea de gând să rateze ocazia de a se
juca aşa cu ea.
A luat biciul în mână şi şi-a trecut degetele
peste el, de sus până jos. Era negru şi arăta
înspăimântător. Biciul cu o singură coadă era un
instrument cumplit de dureros. Producea o
senzaţie unică, ce începea ca o arsură puternică
în momentul contactului cu pielea, apoi se
răspândea încet, în aşa fel încât efectele fiecărei
lovituri se stingeau greu, într-un minut sau chiar
două. În mod normal, trebuia folosit pe un fund
mai antrenat, dar el simţea că ea o să reziste. Şi
voia să-i dăruiască el această senzaţie extremă.
Voia să-i dăruiască orice îşi dorea ea…
Se mişca de colo până colo în spatele ei şi a
răsucit pielea biciului în jurul mâini, apoi l-a
făcut să plesnească în aer.
Cassandra a tresărit.
El a zâmbit. Vedea deja cum pielea i se
înfioară.
S-a dus spre ea, trecându-şi mâna peste umerii
ei. A simţit-o cum tremură la atingerea lui. Avea
pielea moale ca satinul. Acolo era aproape la fel
de mătăsoasă ca moliciunile pe care le explorase
în păsărică ei fierbinte. Mădularul i s-a întărit
numai când s-a gândit, amintindu-şi parfumul şi
textura vaginului ei, în timp ce degetele lui o
chinuiau, adânc înfipte înăuntru.
Apoi i-a spus liniştit:
— Asta o să doară ceva mai tare.
Din nou, acelaşi tremur înfiorat a străbătut
trupul fetei.
— Ţi s-a explicat deja cum să transformi
durerea în plăcere, dar biciul ăsta e un adevărat
test. Se numeşte „biciul cu o singură coadă” sau
„biciul-şarpe”. La sfârşit va fi o explozie de
endorfine cum n-ai mai trăit niciodată. N-o să
uiţi niciodată jucărioara asta. O să am grijă să fie
bine. Vreau să-mi urmezi indicaţiile. Ai înţeles,
Cassandra?
— Da… Domnule!
Vocea i-a sunat ca o şoaptă.
El a venit în faţa ei. Fata privea în jos. I-a
ridicat uşor bărbia delicată, atât cât i-a permis
zgarda. Avea ochii tulburi. Vedea limpede că e
pierdută, aproape în transă. Avea nişte trăsături
aşa de dulci, arăta atât de inocentă, în comparaţie
cu trupul ei înnebunitor, cu sânii plini, cu
şoldurile apetisante…
Dar privirile bărbatului se întorceau mereu la
gura ei.
S-a aplecat şi a sărutat-o. A fost doar o atingere
delicată a buzelor lui peste ale ei, dar l-a
cutremurat ca un şoc.
Dumnezeule mare!
Ea nici măcar nu i-a răspuns. Dar el se simţea
de parcă ar fi primit o lovitură de pumnal direct
în inimă. Fata asta îi făcuse ceva… Nu putea
suporta gândul că ea nu-i va aparţine niciodată.
Brusc, s-a înfuriat pe el pentru că nu era
capabil să-i reziste. Pentru că nu se purta ca un
Stăpân adevărat. Şi pentru că nu era în stare să
respecte faptul că ea e proprietatea altcuiva.
 Rahat!
S-a dat un pas în spate şi şi-a trecut o mână
prin păr.
Era aici ca să o slujească pe ea, să-i satisfacă
nevoile. Dar pe cine naiba păcălea el? Ea se afla
acolo, cu el, numai pentru că el o dorise. Şi o
dorise pe ea, Cassandra. Pur şi simplu. Chestie
care avea să-i dea peste cap toată viaţa, dacă nu
restabilea rapid controlul.
La naiba, joacă-te cu ea doar!
Marcus a tras o gură de aer şi a respirat adânc.
A mai făcut un pas în spate, apoi a ridicat braţul
şi s-a răsucit.
8
Cassandra plutea într-un nor de senzaţii, în
transpusă cu totul în propria minte şi, totuşi,
perfect conştientă de fiecare centimetru din
pielea ei. Şi la fel de conştientă că Marcus e lângă
ea. Parfumul lui i se infiltra în nări, i se strecura
prin tot corpul şi-i inunda întreaga fiinţă.
N-avea niciun gând conştient. Şi niciun fel de
control asupra propriului trup. Era o fiinţă
alcătuită doar din dorinţă şi nevoie. Nu conta
cum o atinge sau cum o chinuie, totul era prea
puţin, nimic nu era de ajuns…
I-a auzit avertismentul şi a tremurat de dorinţă
să simtă durerea pură pe care i-o promisese. Dar
deja era atât de transportată, încât nici măcar
aşteptarea n-o mai tensiona.
Lovitura a venit, o durere pătrunzătoare pe
care a resimţit-o ca şi cum i-ar fi despicat carnea.
— Aşa, Cassandra, respiră! Trage aer în piept şi
acum expiră!
L-a ascultat. Usturimea s-a intensificat şi a
devenit atât de dureroasă, că a început să gâfâie
greoi.
— Aşa… e foarte bine, respiră. Şi urmează-mi
vocea!
Durerea a migrat şi s-a răspândit, de pe fund
pe coapse, pe picioare în jos, pe piept, prin sâni,
ca o rană chinuitoare şi aducătoare de plăcere.
Sexul i s-a încleştat, răspunzând la stimul,
intrând în ritmul pe care durerea i-l dădea peste
tot. Aproape că era prea mult, de nesuportat – şi,
totuşi, era exact ce avea nevoie, exact ce-şi dorise
întotdeauna.
— Încearcă să simţi tot, Cassandra! Mişcă-te în
durere, du-te după ea!
Imposibil! Senzaţia era tot mai puternică. A
gemut din greu.
— Respiră!
Mâna lui i-a îmbrăţişat trupul şi i-a atins pielea
de pe burtă. În clipa aia o explozie imensă de
plăcere chinuitoare i-a străpuns creierul şi
carnea. Fata s-a cutremurat sub forţa ei, iar sexul
i s-a încleştat de dorinţă. Când degetele lui
Marcus s-au strecurat în jos, între coapsele ei şi i-
au apăsat clitorisul şi-a dat drumul, iar orgasmul
a fost copleşitor, mai puternic decât şi-a imaginat
vreodată că ar fi posibil. Durerea şi plăcerea s-au
amestecat şi au devenit o singură senzaţie, care
ardea în ea ca un val de fier topit.
Mintea i s-a întunecat dintr-odată şi în jur
totul s-a întunecat.
Au trecut probabil câteva secunde până când a
deschis ochii şi l-a văzut pe Marcus privind-o
intens. A mai trecut un moment până când şi-a
dat seama că o apucase de bărbie cu o mâna, iar
cu celălalt braţ îi înconjurase mijlocul.
Era copleşită de recunoştinţă şi de toată
senzaţia extraordinară de după orgasm. Se simţea
pierdută, liberă, uşoară şi plutind într-un nor de
inexplicabilă plăcere.
— Bun venit înapoi! Eşti din nou cu mine…
Zâmbetul lui i-a părut o lumină venită din
paradis şi i-a zâmbit şi ea.
— Dumnezeule, cât eşti de frumoasă! A şoptit
el.
Apoi el i-a mângâiat obrazul şi ea şi-a dat
seama că-i scosese colanul. Şi-a întors capul în
mâna lui şi i-a sărutat uşor pielea moale din
palmă. Nu s-a putut abţine.
— O, Doamne, Cassandra…
Simţea doar o mare plăcere să-i audă vocea
răsunând aşa, să-i simtă atingerea pe corp, pe
faţă… Şi pe urmă cel mai ciudat lucru care se
putea întâmpla. El a început să-i sărute faţa,
săruturi delicate pe obraji, pe bărbie, pe pleoape
şi, în cele din urmă, pe buze.
A început să-i bată inima de dorinţă. Să-l
atingă, să fie cu el, să-l simtă în ea. Încă nu
înţelegea pe deplin tot ce o făcea el să simtă. Şi
nici nu putea să se gândească în clipa aia.
Marcus avea gust de miere sălbatică.
Când el s-a retras, femeia tânjea plină de pofta
pe care i-o făcuseră sărutările lui. Ochii i s-au
umplut de lacrimi.
El o privea.
— Ce e, Cassandra? Ce-ţi doreşti? De ce ai
nevoie? Vocea lui a sunat atât de blând, încât a
rănit-o.
N-a reuşit decât să-şi mişte puţin capul, fără
un cuvânt.
— Atunci, va trebui să aflu singur, a spus
Marcus şi s-a oprit o clipă, încercând să-i citească
pe chip. O să descopăr singur, o să aflu totul
despre tine, fiecare gând, fiecare secret întunecat,
fiecare moment de dorinţă.
 Vorbea atât de încet, încât Cassandra nu-şi
dădea seama dacă vrea ca ea să-l audă sau dacă
aşteaptă vreun răspuns. Aşa că a stat liniştită, să
vadă care va fi următoarea mişcare. Era fericită
că e acolo, lângă el, în mâinile lui, în grija lui. O
să accepte absolut orice voia să-i facă acest
bărbat.
Era aproape îndrăgostită de el, dar n-avea
legătură doar cu senzaţiile pe care i le stârnise cu
mâinile ori cu biciul dureros, cu o singură coadă.
Era mai degrabă din cauza felului gânditor în
care o privea, de parcă într-adevăr ar fi încercat
să-i pătrundă în suflet şi în minte. Era din cauza
frumuseţii lui masculine şi a graţiei cu care se
mişca. Era din cauza singurei discuţii pe care o
avusese cu ele, una specială şi preţioasă şi din
cauza felului în care îi vorbea când era cu totul la
dispoziţia lui. Era primul bărbat căruia chiar îi
păsa de ce se întâmplă în creierul ei. Era
irezistibil.
A aplecat capul ca să-l vadă mai bine şi a simţit
atingerea moale a părului ei pe umeri. A
străbătut-o un fior.
Voia mai mult. Voia să nu se sfârşească
niciodată. Şi, chiar când se gândea la asta, el şi-a
trecut mâna uşor peste trupul ei, începând de sus,
de la scorbura gâtului, apoi pe piept, pe burtă şi
s-a oprit deasupra triunghiului de zulufi dintre
coapse.
Fata a gemut uşor şi-a coborât pleoapele, a
lăsat capul pe spate, încercând să primească pe
deplin senzaţia mâinii lui pe pielea ei. Sângele i-a
năvălit imediat la suprafaţă, de parcă ar fi vrut
să-i întâlnească atingerea.
— Te vreau mai mult de-atât, Cassandra. Te
vreau şi acum şi mâine şi la anul. Dar tot ce
putem avea e noaptea asta. Pentru că nu suntem
singuri, nu te pot avea aşa cum îmi doresc, să
intru în tine, la mine în pat. Vrei să primeşti ce
pot să-ţi dau aici? În singurul fel în care te pot
simţi la mine în braţe?
Ea a dat din cap că da. Nu şi-a putut reţine un
zâmbet. Era atât de fericită în clipa aia, cum nu
mai fusese niciodată în viaţă, chiar dacă nu era
sigură când sau dacă o să-l mai vadă vreodată. Îi
înţelegea loialitatea faţă de unchiul lui şi îşi dădea
seama şi de propria ei loialitate faţă de Maestrul
Robert. Dar nu era capabilă să se gândească la
toate astea acum. Era prea greu. Deocamdată
voia doar să primească tot ce se putea.
— Vă rog, Domnule…
El s-a ridicat şi i-a desfăcut legăturile de la
mâini. S-a lipit de ea cât i-a luat să scoată
cătuşele. Îi simţea mirosul, un amestec de
transpiraţie vagă cu mosc şi cu arome de lemn şi
pământ de la parfumul lui. A inspirat adânc,
încercând să păstreze ceva din esenţa lui în
plămâni, să şi-i umple, ca să-l poată păstra cât
mai mult timp.
A condus-o spre o băncuţă joasă, acoperită cu
catifea şi a aşezat-o imediat în poala lui. Îi simţea
pulpele tari şi puternice sub stomac, iar sânii i se
lipeau de carnea lui. Îi plăcea la nebunie să-i
simtă corpul sub ea şi visa să fie şi el gol… înainte
să aibă timp să se aşeze, a lovit-o peste fund. O
lovitură puternică, urmată imediat de alta.
Palmele lui cădeau atât de repede şi cu aşa o
forţă, că nici n-avea vreme să-şi tragă sufletul
între ele.
O durea. Dar, ca de obicei, durerea se
preschimba rapid în plăcere, aşa încât nu se
transforma niciodată în durere pură… deşi, într-
un fel pe care nu şi-l putea explica, rămânea
durere. Şi-o dorea cu adevărat. Insă, chiar dacă
era pierdută de plăcere în mâinile lui grele şi
minunate, voia să scape.
În curând a început să gâfâie din greu,
incapabilă să ţină ritmul cu loviturile lui. Palmele
păreau că nu se vor opri niciodată, nici măcar un
moment. Dar ritmul însuşi a forţat-o în curând să
se piardă în el, în durere, în valul de plăcere care-
i inunda sexul, sânii, creierul.
Se auzea gemând şi gâfâind fără întrerupere.
Dumnezeule, durea cumplit! Se îneca încet într-o
mare de senzaţii. Trebuia să-şi dea drumul.
Într-un târziu, el s-a oprit. I-a auzit respiraţia
grea. Se potrivea cu a ei. A gemut din nou de
dorinţă nesfârşită.
Atunci a întors-o cu mâinile lui blânde, până
când a ajuns să stea la el în braţe, ca într-un
leagăn. Şi-a trecut mâinile peste umerii ei, peste
braţele ei, peste coapse.
Vocea lui era aspră, chinuită şi încă nu-şi
găsise suflul normal.
— Vreau să te ţin în braţe, Cassandra. Vreau să
te mai lovesc. La naiba, nu ştiu ce altceva mai
vreau… Ce mi-ai făcut?
Marcus se uita în ochii ei. Era prea pierdută ca
să-şi dea seama cu adevărat ce vede acolo.
Expresia lui trăda suferinţă, ochii lui erau
aproape negri. Bărbatul a clipit cu greu. Apoi a
făcut un gest să-i mângâie părul, dar s-a oprit.
Intensitatea privirii lui îi chinuia sufletul.
Într-un târziu, el şi-a scuturat capul.
— La naiba! A murmurat.
Ei i s-a strâns inima dintr-odată. Oare nu-l
mulţumise?
— Nu ştiu ce ai. Mă faci să-mi pierd controlul
şi asta nu e bine. N-ar trebui să mă port aşa. Cu
cât te ating mai mult, cu atât am mai multă
nevoie de tine. Iar tu nu eşti a mea.
A făcut o pauză şi a continuat.
— O să ne oprim aici şi acum. Am să te duc
înapoi la Maestrul Robert.
— Nu!
Marcus îşi aşezase mâinile pe umerii ei, ca s-o
facă să îngenuncheze. Dar cuvântul ei l-a oprit.
Era şocat de refuzul ei de a se întoarce la stăpânul
de drept. De tot ce simţea pentru ea.
I-a cercetat chipul şi ochii de smarald. Ea
plutea încă după tot ce se întâmplase cu o noapte
în urmă şi mai ales după biciul cu o singură
coadă… Totuşi, uite că era acolo, cu el. Abia dacă
o cunoştea, însă privirea ei i-a străpuns inima
dintr-un foc.
— Nu ştii ce spui, Cassandra.
Gura îi era atât de uscată, încât abia reuşea să
pronunţe cuvintele. Ce naiba-l apucase?
— Ba ştiu.
Ea s-a oprit, muşcându-şi senzual buza de jos,
după care i-a spus:
— Vreau să rămân cu tine. Vă rog, domnule!
El a dat din cap în semn că nu e de acord.
— Te rog, lasă-mă să stau cu tine, a şoptit ea.
Cuvintele ei l-au sfâşiat. Era o situaţie
imposibilă.
Numai că dorinţa de a o avea se transformase
într-o nevoie acută şi dureroasă. Nu exista cale de
întoarcere.
Era caldă cum stătea la el în braţe, uşoară şi
subţire şi se potrivea mănuşă cu trupul lui, chiar
dacă vorbea când o apuca şi nu respecta nici
regulile elementare ale supunerii. Dar lui îi plăcea
că vorbeşte, îi plăcea să-i audă vocea, să afle ce
are de spus.
Cu siguranţă era pe cale s-o ia razna.
Ea îl privea în continuare cu ochii ei verzi,
parcă smălţuiţi. Obrajii palizi i se înroşiseră, iar
gura plină era de un roz delicios. Rotunjimea
sânului era lipită de braţul lui, exact acolo unde i
se ridicase manşeta. Îi simţea căldura pielii la
încheietură.
Tânjea să o atingă. Asta era problema, de fapt,
nu? Fata era irezistibilă din toate punctele de
vedere.
— Te rog, i-a şoptit ea din nou, lipindu-i-se şi
mai mult de piept, apoi aplecând capul ca să se
uite în sus spre el.
Când a oftat, buzele i s-au desfăcut. Lui i s-a
părut că i se umeziseră ochii şi c-o să izbucnească
în lacrimi. Nu mai putea suporta. Şi-a lăsat capul
în jos şi şi-a apăsat gura pe a ei.
 Ea i s-a deschis imediat. El nu voise decât o
atingere exterioară a buzelor, se gândise doar s-o
stârnească.
Dar cum i-a simţit şoapta respiraţiei dulci în
gură, i-a dispărut orice urmă de raţiune. S-a
avântat în ea, iată singurul cuvânt potrivit care
poate descrie ce s-a întâmplat. Limba lui se
bucura de dulceaţa ei umedă. Ea îi răspundea
pătimaşă, nerăbdătoare, cu o fierbinţeală pe care
o simţea prin haine. Trupul îi luase foc, pur şi
simplu. Şi al lui la fel, se aprinsese de dorinţa de a
o poseda.
I-a explorat gura şi mai adânc, împletindu-şi
limba cu a ei. Ea i se foia la el în braţe şi i se
tăiase răsuflarea între buzele lui. Şi lui la fel, fir-
ar să fie. Era ca un puşti care face o descoperire
în premieră. Prohabul i se întărise şi stătea să
explodeze. Niciodată nu-i mai scăpase situaţia de
sub control în halul ăsta.
Control. La naiba!
S-a tras înapoi plin de regret. El trebuia să fie
stăpân pe situaţie, ce dracu! Şi era clar că nu e.
Niciodată nu se mai lăsase luat de val ca acum,
niciodată şi cu nimeni altcineva. Dar nu voia să se
oprească. Trebuia să fie a lui. Cu orice preţ.
I-a mângâiat părul şi a privit-o în ochi încă o
dată. Era complet pierdută, aprinsă de poftă,
sedusă de substanţele care-i străbăteau corpul.
Oare era aşa datorită lui? Sau să fi fost de vină
decorul, piesa, durerea şi plăcerea pe care el i le
provocase astă-seară? Trebuia să afle.
— Ascultă-mă, Cassandra.
I-a cuprins faţa în mâini. Obrajii-i erau ca o
mătase caldă, roşie, prinsă în palmele lui.
— Vreau să vii cu mine şi să fim doar noi doi la
mine acasă. Nu diseară. Altă dată.
— Da. Te rog, Marcus! Domnule, a adăugat ea.
Pe chipul ei se vedea clar nerăbdarea.
Deocamdată, a ales s-o creadă.
— Te sun săptămâna viitoare. O să stăm de
vorbă despre asta. Înţelegi ce spun? De ce plângi?
— Pentru că nu pot să aştept până săptămâna
viitoare.
Dumnezeule mare! Abia dacă mai putea
rezista.
Era aşa de deschisă. Atât de vulnerabilă… Da,
vulnerabilă. Oare el profita? Poate, într-o
oarecare măsură. Dar iată de ce o s-o caute acasă
săptămâna viitoare, ca să discute cu ea când o să
fie într-o stare mai stabilă.
Şi când nu o să fie în slujba lui Robert.
Da şi asta. Ştia că face o greşeală din mai multe
puncte de vedere. Ea nu-i aparţinea lui. N-avea
niciun drept să pătrundă ca un răufăcător pe
teritoriul unchiului. Doar era carne din carnea
lui, pentru Dumnezeu!
Dar nimic din toate astea nu conta acum.
— Acum trebuie să te duc înapoi la Maestrul
Robert.
Ea a început să dea din cap în semn de
dezaprobare, dar el a oprit-o, prinzând-o de
bărbie cu un gest ferm.
— Te sun peste câteva zile. O să vin să te iau,
dacă vrei. Dar acum trebuie să te duc înapoi la el.
Înainte să facă ceva pentru care să-i pară rău
mai târziu. Trebuia să se îndepărteze puţin, să se
gândească la toată povestea.
Însă ştia că singurul lucru care l-ar putea
împiedica să fie cu ea ar fi dacă ea n-ar vrea. N-ar
forţa-o niciodată, nu aşa. Privind-o în ochi,
ţinând-o în braţe, simţea că desluşeşte ce e în
sufletul ei şi deja ştia că ea n-o să-l refuze
nicicând. Orice demon îl va fi posedând pe el o
poseda acum şi pe ea. Cumva, erau sortiţi să fie
împreună. Şi el avea de gând să facă astfel încât
să fie. Cât despre consecinţe, ducă-se naibii!
A ajutat-o să se ridice în picioare şi a tras de un
fir fixat în perete ca să cheme trei sclave care să
aibă grijă de ea şi să i-o ducă înapoi Stăpânului
ei. Când s-a despărţit de ea şi-a simţit braţele
goale. Pieptul i s-a încordat în clipa în care s-a
uitat la el peste umăr, implorându-l din priviri.
Ştia exact ce simte ea.
S-a dus spre ferestrele cele mari, a dat la o
parte draperia grea şi a scrutat grădina
întunecată, trecându-şi o mână prin păr. Două
zile. În două zile ea va fi departe de casa
unchiului, înainte ca el să poată lua legătura cu ea
şi s-o ştie în siguranţă. Trebuia să se gândească la
o mulţime de lucruri până atunci, imediat ce se
va linişti. Acum nu prea era în stare să judece
normal. Nu după ce o atinsese şi o pătrunsese cu
mâinile, nu după ce gura lui o explorase pe a ei.
Erecţia i-a zvâcnit la acest gând, numai că era
vorba despre mult mai mult decât atât. Erau mai
multe lucruri despre ea. Iar el nici n-ar fi putut
spune cum de ştie. Insă o simţise ca aparţinându-
i lui încă de prima dată când o văzuse.
Intre timp, o să îndure. O să se ducă acasă şi o
să se mângâie, cu gândul la ea, până o să aibă
orgasm. Dar n-o să fie mulţumit decât atunci
când o să-i vorbească. Să-i vorbească, pentru
Dumnezeu! De când îi păsa lui ce are de spus o
sclavă, câtă vreme e frumoasă şi supusă?
Trebuie să iasă din Vizuină, să plece din
palatul ăsta. N-ar suporta să dea ochii cu unchiu-
său chiar acum.
Strângându-şi repede echipamentul în geanta
din piele, pe care o avea întotdeauna la el, s-a
grăbit spre uşă, trecând prin sala principală, unde
erau încă o mulţime de oaspeţi.
Cassandra era probabil undeva pe-acolo, cu
Robert şi cu târfa aia de Delphine.
Nu te mai gândi la asta!
I-a făcut semn portarului, dar n-a cerut să i se
aducă maşina, ci s-a îndreptat spre locul în care
îşi parcase Porsche-ul lui negru.
Începuse să plouă încet când a deschis
portiera, a aruncat geanta pe scaunul din dreapta
şi a băgat cheia în contact. Motorul a pornit şi i-a
transmis şi lui putere, în timp ce gonea pe străzi.
Tot creierul îi era plin de ea, de pielea ei albă şi
moale, de gura ei senzuală, de gustul ei. A apăsat
pedala de acceleraţie şi a prins viteză în noapte,
conducând pe străzile întortocheate din Bel Air. A
trecut pe lângă case de oameni care credeau că
stilul lui de viaţă şi al unchiului e păcătos şi
depravat. La naiba toţi!
Cauciucurile au scârţâit când a virat brusc şi
adrenalina i-a dat un moment de mare satisfacţie.
Dar a durat doar o clipă. Apoi şi-a dat seama că,
oricât de repede ar conduce, oricât de tare ar fugi,
nu are cum să scape de dulcea lui Cassandra.
9
Duminică după-amiază. Era deja o jumătate de
zi de când se întorsese acasă şi creierul
Cassandrei începea să funcţioneze normal. Cel
puţin aşa credea ea. Dar în weekend se
petrecuseră prea multe şi încă nu era sigură. O
durea corpul în multe locuri, dar era o durere
minunată şi-i plăcea la nebunie să-şi amintească
tot ce i se întâmplase cu o noapte în urmă.
Nu se putea gândi însă decât la Marcus.
O s-o caute săptămâna viitoare, dar oare cât
trebuia să aştepte? O tortură îngrozitoare.
S-a aşezat comod printre pernele de brocart de
pe canapeaua ei îmbrăcată în catifea roşie. A luat
în braţe o perniţă şi-a strâns picioarele sub ea şi a
căzut pe gânduri.
Nu trăise niciodată ceva mai intens, mai
copleşitor ca în orele în care fusese cu Marcus, la
porunca lui, în camera din Vizuină. Fusese cu
totul transportată şi supraîncărcată de energie,
ştia asta… Dar, pe de altă parte, ştia că se
întâmplase aşa în primul rând pentru că fusese cu
el.
Îi plăcuse absolut tot ce-i făcuse şi Maestrul
Robert, tot ce experimentase cu Mika şi cu
celelalte fete, tot ce-i făcuse răutăcioasa
Delphine. Dar cu Marcus fusese mai mult de-atât.
Îşi pierduse minţile. Creierul, corpul, simţurile,
totul se dizolvase într-o senzaţie inimaginabilă,
ultimă.
Oare era o nebunie să-i treacă prin minte că
fusese mai mult de-atât, că se înfiripase un soi de
legătură mai profundă între ei doi? Poate. Dar era
convinsă de asta şi sigură că şi el simţise la fel.
Atât cât reuşise să-i citească în ochii întunecaţi,
înţelesese că şi lui i se întâmpla ceva, simţise în
vocea lui cu inflexiuni disperate când îi vorbise.
Şi, totuşi, era ceva iraţional. De-abia dacă se
cunoscuseră. Nu ştia dacă el va putea trece peste
ideea că-şi trădează unchiul vorbind cu ea
dincolo de spaţiul casei lui, dincolo de episoadele
în care Robert i-o dăduse în grijă. Şi dacă n-o să
poată să depăşească sentimentul de vinovăţie…
I s-a pus un nod în stomac când s-a gândit.
Trebuia să-l vadă. Avea nevoie de vocea lui, de
atingerea lui. În acelaşi timp, vinovăţia i s-a
insinuat iar în minte. Maestrul Robert o primise
şi îi dăruise toată lumea la care visase
dintotdeauna. Încă nu semnase un contract de
sclavă cu el, dar ştia cumva că ce se întâmplase
între ea şi Marcus nu era tocmai în regulă. Din
nou, simţea că este o păcătoasă. Dar n-avea de
gând să îl piardă pe Marcus pentru asta…
Când a sunat telefonul, a sărit să răspundă cu
inima bătându-i tare. A tras adânc aer în piept şi
a ridicat receptorul.
 — Alo?
— Cassandra.
Tot corpul i-a tresărit când i-a auzit vocea.
— Da.
— Sunt Marcus.
— Da, Domnule!
— Nu trebuie să-mi spui aşa acum, da? Suntem
doi oameni care stau de vorbă.
Aşa ceva nu era posibil.
— Da, Domn… Da, Marcus.
— Acum e mult mai bine.
Când i-a auzit tonul aprobator, a fost cuprinsă
de un uşor val de plăcere.
— Trebuie să vorbim. Vreau să te văd. M-am
uitat în dosarul tău şi ştiu că lucrezi la un
magazin de haine. Poţi să îţi iei liber azi?
Aveau un dosar despre ea?! Dar acum n-avea
timp să se gândească la asta. Trebuia să fie atentă
la ce-i spune el.
— Da. Mi-am luat un mic concediu. Aveam
nevoie să mă gândesc la ce mi se întâmplă.
— Atunci, vino la mine. Stau în Hollywood
Hills.
I-a dat adresa şi ea a notat-o pe un carneţel de
lângă telefon.
— Poţi să vii acum?
— Acum? Vin cât de repede pot.
 A închis. Îi tremurau mâinile când a pus
receptorul jos. S-a aşezat, incapabilă să stea în
picioare, iar pulsul i-o luase razna într-un
asemenea hal, încât putea auzi cum îi curge
sângele prin vene. Dar curând şi-a dat seama că
are multe de făcut ca să se pregătească pentru el
şi să se prezinte cum trebuie în faţa lui.
A ţâşnit de pe canapea şi s-a dus la baie să facă
repede un duş fierbinte.
O să-l vadă pe Marcus, o să fie singură cu el.
Corpul i-a tresărit de dorinţă numai când s-a
gândit. Nu ştia exact ce vrea, nu-şi dădea seama
de ce se petrece, dar cel mai important era că el
dorea să fie cu ea. Şi, odată cu valul de dorinţă,
inima a început să-i bată cu putere. De nerăbdare
şi de încă ceva… un sentiment care aproape că o
făcea să plângă.
S-a îmbrăcat cu grijă în ţinuta tip Academia de
Sex Roissy: fustă neagră, bluză albă, dresuri lungi
şi pantofi negri, cu toc înalt. Se simţea delicios de
goală sub sutien şi chiloţi… Era tot o aşteptare,
tânjind de dorinţă. În mai puţin de jumătate de
oră o să fie cu el.
Marcus a văzut-o pe fereastră pe Cassandra
parcând maşina în faţă. A coborât plină de graţie,
în fusta ei scurtă şi vaporoasă. N-o mai văzuse cu
pantofi cu toc până atunci. Fata avea nişte
picioare incredibile.
Inima i-a tresărit puţin când a bătut la uşă.
Oare era pregătit pentru aşa ceva? Pentru femeia
care-l înlănţuise? A zâmbit autoironie la acest
gând.
A apucat mânerul şi a deschis uşa. Iat-o în faţa
lui, de o frumuseţe irezistibilă. Îşi amintea cum e
pielea ei, acum acoperită de haine. Putea rezolva
chestiunea imediat, îi putea porunci să se
dezbrace chiar acolo, în prag, dar mai întâi voia
să stea de vorbă cu ea.
— Intră.
— Mulţumesc.
I-a simţit parfumul de cum a intrat. Mirosea
plăcut, o aromă florală şi vie, care păstra un
grăunte de inocenţă, exact ca ea…
Dar nu s-ar zice că fata e tocmai întruchiparea
inocenţei, nu?
Când i-a făcut semn să stea jos, ea s-a aşezat pe
marginea canapelei de piele maro. Mâinile ei s-au
încleştat de saltea, de-o parte şi de alta a
coapselor.
Dumnezeule, nu te gândi acum la coapsele ei!
S-a aşezat lângă ea, dar nu foarte aproape.
— Cassandra, putem sta de vorbă. Nu trebuie
să-ţi fie teamă.
— Nu… nu mi-e teamă.
 S-a foit, s-a uitat în altă parte, apoi a revenit şi
l-a privit direct în ochi. I-a zâmbit cu o dulceaţă
infinită şi totul în el s-a topit instantaneu.
— Încă nu-mi vine să cred că sunt aici.
— Mă bucur că ai venit. Voiam să te văd şi să
vorbim mai mult. Dar tot mai simt nevoia să te
leg şi să te torturez, asta nu s-a schimbat deloc.
Ea i-a răspuns cu un zâmbet vag.
— Numai că eu vreau mai mult… a continuat
Marcus.
— Şi eu.
Ochii strălucitori şi expresia ei plină de
încredere i s-au părut uimitoare.
Nu înţelegea o groază de lucruri. Dar trebuia să
se adune şi să încerce să stea de vorbă cu ea, aşa
cum îşi dorea. Erau atâtea lucruri pe care voia să
le afle despre ea – trebuia să le afle – să o
cunoască… De unde S.l înceapă?
S-a întins, i-a luat mâna mică şi caldă într-a lui
şi i-a simţit tremurul degetelor.
— Cum ai ajuns la unchiul?
— Căutam pe internet… oameni care gândesc
ca mine. Voiam să găsesc pe cineva care să-mi
arate toate lucrurile pe care eu doar mi le
imaginam.
Şi-a muşcat buza uşor, iar dinţii albi i s-au
înfipt puţin în pielea moale. Gestul i-a făcut poftă
să o sărute.
Dar nu încă! Dacă o sărută acum, toată
discuţia o să. se ducă de râpă.
Ea a continuat.
— Am fost foarte surprinsă când am dat de
ceva aşa de concret pe internet. Am găsit acolo
anunţul… ştiai tic anunţul lui?
— De ăsta nu, dar ştiu că aşa le-a descoperit pe.
Jacqueline şi pe Laura.
— Şi pe Mika?
— Delphine a găsit-o. Ea a fost un dar.
Cassandra a dat din cap, iar cârlionţii roşcaţi i
s-au, aşezat frumos în jurul umerilor.
— Dar trebuie să recunosc că nu mi-am
închipuit că totul o să fie atât de… copleşitor.
Credeam că intrarea mea în lumea asta se va face
mai lent.
El a râs.
— Unchiul nu face niciodată lucrurile pe
jumătate.
A urmat un moment de tăcere, apoi ea l-a
întrebat pe un ton foarte serios:
— Îl iubeşti, nu?
O mică înţepătură în stomac.
— Da, îl iubesc şi-l respect.
— El te-a introdus în lumea asta? L-a întrebat
ea.
 — Da.
— Nu mi-ai spus de ce.
Era un subiect pe care el nu-l discuta nici
măcar cu Robert. Erau amândoi acolo şi nu
simţeau nevoia să vorbească despre aşa ceva. Dar
brusc şi-a dat seama că ei ar vrea să i se
destăinuie. Nu înţelegea de ce. Dar instinctul
prima când era cu ea. Şi el i se supunea mai mult
decât raţiunii.
A tras aer în piept şi a început să povestească.
— Tata a fost cascador la Hollywood, genul
aventurier. Probabil că eu am moştenit ceva,
nevoia de senzaţii tari… chiar dacă mi le satisfac
altfel. Toată copilăria am încercat să-l
impresionez. Mi-am rupt mâna când aveam opt
ani, pentru că am încercat să sar cu bicicleta de
pe acoperiş. O prostie. Dar nimic nu îl
impresiona. Niciodată n-am reuşit să fiu destul
de bun pentru el. Iar viaţa pe care o duc acum e
OK. În sfârşit, mă simt în regulă.
Marcus a făcut o pauză. Asta era o parte a vieţii
lui de care se îndepărtase de multă vreme.
Vorbind despre ea, se simţea vulnerabil şi
deschis. La naiba, Cassandra îl făcea să se
deschidă din toate punctele de vedere. Dar nu
voia să se lupte cu asta acum.
— Aveam zece ani când a murit mama. Iar tata
nu i-a revenit niciodată cu adevărat. Şi era şi mai
rău când se îmbăta. La cincisprezece ani, am
plecat de acasă şi m-am mutat la unchiul Robert.
M-a luat cu el în călătorii, m-a dus în Italia să-mi
cunosc rudele de acolo, m-a dus la Londra, pe
urmă în Elveţia… Sărbătorirea împlinirii a
optsprezece ani a avut loc la Paris. Atunci mi-a
dezvăluit prima dată lumea asta. Am mers într-
un club acolo, un loc discret şi intim, unde mi-a
arătat o femeie legată şi lovită pe scenă. Nu mai
văzusem niciodată aşa ceva. Mi-a plăcut din
prima şi, în mai puţin de un an, aveam deja
prima sclavă.
— Oh!
Ea şi-a întors privirea, dar el a văzut că s-a
înroşit.
S-a dus spre ea, a prins-o de bărbie şi a făcut-o
să se uite la el.
— Nu-ţi face griji, Cassandra, asta a fost odată,
demult. Acum nu mă interesezi decât tu.
— De ce?
Ochii ei ardeau. De furie? De pasiune?
El şi-a lăsat mâna în jos.
— E ceva ce simt mult mai profund, chiar şi
atunci rând chimia dintre noi nu mă izbeşte
direct în piept. Ceva ce simt când îţi miros
parfumul. Când sunt destul de aproape de tine ca
să-ţi simt căldura respiraţiei. Când eşti goală, în
mâinile mele. Dar simt la fel şi acum, când stau
aici şi doar îţi vorbesc.
Cu cât îl asculta mai mult, cu atât mai mari şi
mai negre i se făceau pupilele, verdele ochilor
întunecându-i-se ca-ntr-o eclipsă de lună.
Tremura. El a simţit că i se întăreşte mădularul.
— De ce ai venit? A întrebat-o calm.
— Pentru că n-am putut să nu vin. Din aceleaşi
motive pe care le-ai invocat şi tu: chimia, o
legătură inexplicabilă pe care o simt între noi,
nevoia de a fi cu tine.
— Am vrut să stăm de vorbă. Îmi imaginam
cum ar fi să stăm noi doi aici, pe canapea şi să ne
comportăm civilizat.
I-a dat la o parte părul care-i alunecase pe faţă.
Era moale şi întunecat precum mătasea.
— Dar nu e nimic „civilizat” în ce simt pentru
tine în clipa asta. Încalc regulile avându-te aici,
cu mine, aşa.
Ea a dat din cap.
— Ştiu.
— Dar se pare că nu prea îmi pasă. E mai
important să fiu cu tine decât faptul că-l trădez pe
unchiul. Ştiu, e îngrozitor, pe bune… îmi dau
seama că e un risc şi pentru tine, aşa că eşti
liberă, dacă vrei, să pleci… N-o să-ţi mai cer
nimic. N-o să te ţin cu forţa… Şi trebuie să
înţelegi că, deşi n-ai semnat contract de sclavă cu
unchiul, tu îi aparţii lui, până când – dacă şi când
nu ştim – el îţi va oferi hârtia, pe care s-o semnezi
sau s-o refuzi.
Bărbatul simţea cum inima îi bate să-i spargă
pieptul.
— Vreau să ştii că nu e bine ce fac. Am
sentimentul că profit de tine şi asta mă
chinuieşte. Dar nu la fel de tare ca depărtarea de
tine.
— Înţeleg. Şi sunt aici pentru că vreau să fiu
aici, i-a spus ea privindu-l în ochi. Nu-mi cere să
plec. Te rog!
Ceva puternic i se simţea în voce. Marcus şi-a
dat seama că ea înţelege perfect situaţia. Şi nu-i
trebuia mai mult.
A aşteptat să vadă dacă el mai spune ceva,
sângele gonindu-i înfierbântat prin vene, capul
deja învârtindu-i-se. Şi, totuşi, undeva, în
adâncuri era o zonă de calm absolut. Ştia că asta
e calea cea bună, să fie acolo cu el.
Dar el tăcea. Stătea şi se uita la ea fără să
scoată un cuvânt, adâncit în gânduri. Mii de
emoţii i se oglindeau în profunzimile ochilor
căprui transparent, dar se perindau prea repede
pentru ca ea să le poată descifra. A aşteptat
aproape ţinându-şi respiraţia şi a suspinat când
el s-a apropiat încet s-o sărute.
Se aştepta la un sărut de probă, dar nici vorbă.
I-a apăsat buzele cu putere, i-a deschis gura şi şi-
a strecurat limba înăuntru. Ea l-a primit, atât de
emoţionată, încât îi venea să plângă. Oare de ce
acest om îi stârneşte atâtea trăiri? El a strâns-o în
braţe şi brusc fiecare celulă din corp i-a devenit
conştientă de apropierea lui, iar ea a încetat să
mai analizeze totul.
A fost un sărut profund şi sălbatic, iar ea l-a
primit cu toată fiinţa. Un val de căldură a
copleşit-o imediat, iar dorinţa i-a aprins sângele.
Îşi dorea să fie goală lângă el, nu mai suporta
hainele care stăteau între ei.
El şi-a înclinat capul şi a sărutat-o şi mai
adânc. Apoi i-a cuprins obrajii cu mâinile şi a
strâns-o atât de tare, încât a durut. Dar nu-i păsa.
Tot ce ştia era că, dincolo de constrângerile
sociale şi de motivele logice pentru care nu era în
regulă să simtă ceva atât de puternic pentru el, ce
făcea era bine.
Mâinile lui erau peste tot, frământând-o,
explorându-i fiecare formă. I-a cuprins apoi sânii
cu palmele, iar bluza de pe ea a devenit o barieră
de nesuportat.
— Te rog, Marcus…
 El a înţeles ce-i cere, i-a desfăcut nasturii de la
cămaşă şi i-a coborât-o peste umeri. A urmat
fusta. Nici nu şi-a dat seama cum s-a întâmplat.
Mai rămăseseră doar dresurile şi pantofii.
Mâinile lui i-au găsit repede sânii goi, i-au
mângâiat, i-au acoperit, s-au jucat cu ei şi au
început să-i ciupească. Curând, gura lui fierbinte
şi umedă a luat locul degetelor, iar ea a crezut c-o
să-şi piardă minţile.
A gemut când i-a luat în gură un sfârc, iar
limba lui care i-l chinuia încet îi trimitea fiori de
dorinţă prin tot trupul şi-i făcea pielea să se
înfioare.
— Dumnezeule! Ce dulce eşti!
El s-a îndepărtat puţin, iar fata a crezut că o să
înceapă să se joace cu ea, să folosească durerea ca
s-o excite. Dar Marcus a privit-o drept în ochi. Ai
lui erau cafeniu-închis şi furtunoşi. Lumina lor
aurie era întunecată de dorinţă şi de emoţie. Îşi
dorea cu disperare să-i simtă din nou gura, s-o
sărute iar, să soarbă totul. Să-şi hrănească emoţia
cu a lui.
— Cassandra… a spus el aproape gâfâind, cu
voce plină de dorinţă. Acum vreau doar să te
ating şi să fac dragoste cu tine. Nu vreau nimic
sadic, pur şi simplu am nevoie de tine.
— Da, acum nu-mi pasă de nimic altceva.
 I-a mângâiat cu degetul bărbia, apoi buzele şi a
început să-şi scoată hainele. Pe măsură ce se
dezbrăca, corpul lui i se dezvăluia pentru prima
oară. Era chiar mai frumos decât îşi imaginase.
Pielea lui era uşor bronzată, părul de pe piept era
sexy, în jurul sfârcurilor fiind puţin mai des.
Umerii, pieptul şi abdomenul erau aproape
numai muşchi. În cele din urmă şi-a dat jos
chiloţii şi i-a văzut erecţia absolut minunată. De-
abia aştepta să i-o atingă, să-l simtă în ea. S-a
ridicat puţin, iar el a venit spre ea şi a împins-o
spre canapea.
A început să-i sărute gura, bărbia şi pe urmă a
coborât spre sânii care i se întăriseră dureros şi
spre stomac.
— De când te-am văzut prima dată, mi-am
dorit să-ţi simt gustul, a şoptit el, apoi i-a
desfăcut coapsele şi şi-a cufundat gura în părul de
acolo.
Când i-a atins clitorisul cu buzele, era să sară
de pe canapea. El a împins-o înapoi cu putere,
atât cât să-i dea sentimentul că e în mâinile lui, la
dispoziţia lui.
A continuat s-o excite cu limba şi cu mâinile. A
început să-i lingă clitorisul şi apoi şi-a strecurat
degetele în vaginul ei. Sexul ei tresărea şi s-a
întărit, iar prin corp au început să-i curgă râuri
de plăcere. Mintea i s-a blocat. Niciodată nu
trăise un moment de plăcere mai intens, felul
cum o excita şi tot ce-i făcea o scotea din minţi,
cu atât mai mult cu cât ştia că e vorba de el, de
Marcus.
Când a început să-i sugă clitorisul încet,
penetrând-o ritmic cu degetele, a ajuns imediat la
orgasm, năvalnic, cutremurându-se şi strigându-l
pe nume. A aşteptat-o să termine şi pe urmă s-a
ridicat şi a sărutat-o pe gură – sărutări dulci,
blânde şi nesfârşite.
Încă stăpânită de spasmul orgasmului, era
toată numai dorinţă, nevoie şi bucurie de a fi
îndrăgostită.
— Vreau să te simt în mine, vreau să fii atât de
aproape încât să te confund cu mine.
— Acum intru, Cassandra.
S-a aşezat deasupra ei, sprijinit în mâini, iar
fata i-a simţit căldura încă înainte să i se
strecoare între coapse. Capul mădularului îi
înghiontea uşor labiile, încercând să-şi facă loc,
iar ei plăcerea deja urca în valuri în corp. I-a
privit chipul. Era mult prea frumos ca să poată
suporta. Dar nu putea să-şi ia ochii de la el.
Expresia de pe faţa lui era extrem de intensă, iar
ochii, de un negru translucid. Şi-a încolăcit
mâinile de gâtul lui şi l-a privit în timp ce intra în
ea, centimetru cu centimetru, torturând-o
înnebunitor. Şi fiecare milimetru câştigat era
plăcere pură, ducându-i trupul tot mai sus… tot
mai uşor…
— Dumnezeule, Cassandra! A gemut el. Dacă
aş fi ştiut c-o să-ţi placă atât de mult, ţi-aş fi tras-
o din prima clipă. Eşti atât de frumoasă şi atât de
fierbinte, încât nu mai pot să rezist, o să-mi dau
drumul.
În sfârşit era în ea cu totul, intrase până la
capăt. S-a aplecat şi a sărutat-o. Un sărut lung,
umed şi înfometat. Un sărut în care era tot ce
simţea el şi tot ce avea ea nevoie să ştie.
Apoi a început să facă mişcări ritmice în ea,
care-i umpleau venele de plăcere. Şoldurile i s-au
arcuit ca să-l primească mai bine, vrând să-l
simtă în ea cât mai adânc, până în plăsele,
dorindu-şi să primească tot ce-i dăruieşte. A
început să tremure, în pragul unui nou orgasm.
Când el şi-a schimbat poziţia, în aşa fel încât să-i
atingă punctul G, a gemut şi l-a muşcat de umăr.
El şi-a dat drumul în ea cu toată puterea, a
început să tremure, iar ea l-a primit şi amândoi
au trăit acelaşi orgasm şi împreună şi separat.
Trup şi suflet, la unison.
10
Era a treia dimineaţă la rând când Cassandra
se trezea în patul lui, la el în braţe. Marcus. Zilele
şi nopţile pe care le trăiseră împreună fuseseră
minunate şi nespus de intense. Şi, printre toate
acele momente în care îi chinuise trupul,
avuseseră timp să stea de vorbă ore întregi.
Zăceau unul în braţele celuilalt. Trecuseră doar
două săptămâni de când îl văzuse pentru prima
dată, dar nimic în viaţa ei nu i se păruse vreodată
mai bun decât ce i se întâmpla acum.
S-a uitat la el, la ochii lui închişi, i-a observat
liniile aspre, apoi şi-a trecut degetul uşor peste
faţa lui, mângâindu-l.
— Marcus…
— Da?
Avea vocea moale şi somnoroasă.
— Acum ce urmează? L-a întrebat ea. Ce
înseamnă toate astea? Ce suntem noi doi unul
pentru celălalt?
El a deschis ochii, iar maroniul întunecat a
căpătat deodată luciri aurii.
— Foarte mult depinde de tine. De fapt, cel
dominat are mai multă putere, nu se zice aşa? Şi
e un sâmbure de adevăr aici. Dar vreau să fiu cu
tine. E o nebunie, poate, dar ceva din tine…
S-a oprit şi a mângâiat-o pe păr, jucându-se cu
buclele ei.
— Dacă o să semnezi, o să fie complicat, iar eu
o să fiu absolut distrus.
— Şi eu! Nici nu-şi putea imagina viaţa fără el.
— Ştiu că toate s-au întâmplat foarte repede.
— Da, aşa e. De-asta stăteam şi mă gândeam
dacă n-ar trebui să mă opresc şi dacă nu cumva
toată situaţia asta n-a făcut ca totul să pară mai
intens.
— Relaţiile care se nasc în sadomasochism
sunt întotdeauna intense. Ceea ce nu înseamnă că
nu sunt adevărate.
— Cel puţin aşa se simt…
— Exact.
Marcus i-a luat mâna şi a sărutat-o uşor la
încheietură, iar gestul lui a excitat-o imediat, apoi
bărbatul a continuat.
— Am tot evitat discuţia asta, dar cred că e
timpul să vorbim.
Ea a aprobat dând din cap. Marcus avea
dreptate. Şi, brusc, pulsul ei a luat-o razna.
— Vreau să ştiu, a întrebat-o el, dacă eşti
dispusă să renunţi la instrucţia cu unchiul ca să
fii cu mine. Sincer, nu suport ideea că te atinge
altcineva. Dar eu însumi sunt instructor în
sadomasochism şi pot să-i ţin locul în momentele
în care nu vom fi pur şi simplu unul cu altul. Dar
tu trebuie să hotărăşti.
— Vreau să fiu cu tine, chiar dacă asta
înseamnă să încalc regulile. Ar fi trebuit să ştii
până acum. Dar el ce o să-ţi facă?
— M-ar putea da afară din organizaţie…
— Nu!
— Ba da. Iar unchiul ar putea să mă renege,
dar am de gând să-mi asum riscul. Dacă n-aş
avea încotro, aş fi în stare să-i fac un rău ca să te
am.
— Dar nu vreau să te pun într-o asemenea
situaţie ca să fii nevoit să alegi.
— Nu pricepi că nu am de ales? Am nevoie de
tine cu orice preţ. Niciun preţ nu va fi prea mare.
— Nimeni n-a mai gândit aşa despre mine.
Cassandra a început brusc să plângă.
— Înseamnă că era timpul să apară cineva…
I-a sărutat mâna din nou, răsucindu-i-o uşor
ca să-i atingă cu buzele carnea moale din palmă,
apoi i-a spus liniştit:
— Ştiu că e o nebunie, dar m-am îndrăgostit de
tine. Şi nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Aşa ci
merită orice efort.
Lacrimile îi curgeau pe obraji, în palma lui.
— Am crezut că numai eu simt aşa.
— Simţim amândoi, i-a spus privind-o în ochi,
Vreau să fiu cu tine, să te iubesc, să te chinuiesc,
să ti îmblânzesc. Vreau să fii a mea.
— Sunt a ta, Marcus.
 A sărutat-o tandru şi plin de dragoste. Când s-
a desprins din îmbrăţişare i-a zis:
— Trebuie să vorbesc cu unchiul.
— Vreau să vin cu tine.
El a aprobat din cap.
— Atunci vom merge împreună diseară.
Cu zgarda la gât şi etalându-şi tatuajele, Mika
le-a deschis tăcută şi i-a condus spre biroul
Maestrului Robert. I-a lăsat să aştepte la uşă.
Cassandra încerca să-şi stăpânească tremurul
mâinilor. I se părea atât de ciudat să meargă prin
casa aia complet îmbrăcată… I-a fost
recunoscătoare lui Marcus pentru atingerea
puternică a mâinii, care parcă voia să-i spună
„Sunt aici”.
Maestrul Robert stătea la biroul lui uriaş. Erau
impozante şi el şi biroul… Marcus îl sunase şi-i
spusese că vrea să stea de vorbă cu el urgent şi s-a
încruntat când i-a văzut intrând împreună.
Marcus a condus-o spre un scaun din faţa
biroului şi el s-a aşezat în altul. Robert s-a aşezat
comod în fotoliu, încrucişându-şi mâinile.
— Bună seara, unchiule.
— Chiar e aşa de bună?! De ce nu-mi spui mai
bine ce căutaţi aici împreună? Deşi am impresia
că încep să ghicesc şi singur…
— Am venit să-ţi cerem să o laşi în libertate.
 — N-are niciun contract semnat cu mine.
Dar vocea îi era rece şi, evident, plină de furie.
— Semnat, nu, dar amândoi ştim că există un
fel de contract…
— Mda, aşa e, a spus Robert şi s-a lăsat pe
spate în fotoliu. Când s-a întâmplat?
S-a uitat ţintă la ea, făcând-o să tremure. Încă
îşi dorea să-i fie pe plac şi a încercat-o brusc un
sentiment de ratare, pe care nu-l avusese deloc
până atunci.
În locul ei a răspuns Marcus:
— Din prima clipă în care ne-am văzut.
— Ştiam că tu o doreşti. Nu te-am mai văzut
niciodată reacţionând aşa la vreo femeie. Ar fi
trebuit să-mi dau seama, a spus Robert şi, după o
pauză, a continuat încruntat: înţelegi cât de
serioasă e toată povestea?
— Sigur că da.
Cassandra a văzut suferinţa pe chipul lui
Marcus. Oare Robert chiar avea de gând să-l
renege? Era toată familia lui, tot ce-i mai
rămăsese, din câte îi povestise el. Cum de putea
să-i facă ea una ca asta? Inima îi bătea să-i spargă
pieptul.
— Marcus, ar trebui să ştii că nu există niciun
act pe lumea asta care să nu aibă consecinţe.
— Înţeleg.
 — Şi merită fata asta?
Dumnezeule! Era cumplit. Cassandra s-a
ridicat în picioare.
— Nu! Nu merit!
Apoi a fugit din cameră.
A prins-o de-abia la maşina lui, parcată în faţa
casei unchiului. Habar n-avea unde voia să plece,
când el a apucat-o de braţ.
— Cassandra!
S-a întors spre el şi şi-a şters lacrimile de pe
obraz:
— Nu pot să fac asta.
— Ce vrei să spui?
— Nu pot să fiu de acord să-ţi facă asta. Nu te
las să faci un asemenea sacrificiu. Nu pentru
mine. Nu merit eu aşa ceva!
— Eu cred că meriţi totul.
Ea a dat din cap, cu ochii plini de lacrimi.
— Cum pot fi sigură? Nici măcar nu ne-am
cunoscut cu adevărat în două săptămâni. Şi
oricum, ar merita să-ţi pierzi unchiul? Să fii dat
afară din comunitate?
El a tras aer în piept şi apoi a expirat adânc.
— Te iubesc, Cassandra. Ştiu că ai fost educată
să crezi că nu meriţi, dar e o tâmpenie. Eu sunt
aici şi te iubesc şi va trebui să te descurci cumva
cu chestia asta…
 Apoi i-a luat mâinile, a strâns-o cu putere şi i-a
şoptit din nou cu asprime:
— Te iubesc!
Fata s-a înecat cu un suspin. Aproape că-l
credea. Poate, cu timpul, va ajunge să pătrundă
sensul cuvintelor lui cu mintea şi cu sufletul.
Din prag s-a auzit vocea lui Robert.
— Iubire, da?
Marcus s-a întors spre el.
— Ştii prea bine că n-aş fi făcut aşa ceva în
veci, dacă n-ar fi fost iubirea.
Amândoi au aşteptat, privindu-l pe Robert.
Marcus o ţinea strâns de mână şi pe ea o trăgea
inima spre el.
— Cassandra – a răsunat deodată vocea încă
rece şi aspră a Maestrului, stârnindu-i un tremur.
— Da, Domnule!
— Îl iubeşti pe nepotul meu?
— Da!
Lacrimile au început să-i curgă parcă la
comandă şi s-a speriat şi mai tare când Marcus i
le-a şters cu o mână blândă.
A urmat o pauză nesfârşită.
— Înseamnă că eşti a lui în singurul mod care
contează. Şi cel mai adevărat dintre toate. Eu n-
aş putea să-i dau aşa ceva. Ia-o, Marcus şi ai grijă
de ea. E un dar mai preţios decât îţi imaginezi.
 L-a simţit pe Marcus relaxându-se lângă ea, cu
muşchii destinzându-se.
Robert şi-a îndreptat puţin spatele şi i-a făcut
semn lui Marcus cu bărbia.
— Şi, când reveniţi cu picioarele pe pământ, vă
aştept cu drag la mine acasă. Sunteţi bine veniţi.
— Mulţumesc, unchiule.
S-a uitat la Marcus şi a văzut că era absolut
eliberat. Ştia că fusese pregătit să facă un
sacrificiu pentru ea. Dar era fericită că n-a fost
nevoie.
Robert s-a dus înapoi în casă şi a închis uşa în
spate. Marcus s-a întors spre ea. Chiar şi în
lumina palidă a lunii, i-a văzut ochii strălucind de
emoţie. Şi de dragoste. Dumnezeule, chiar îl
iubea, oricât de imposibil ar fi părut. Şi, dacă era
posibil, să te îndrăgosteşti de cineva atât de
repede şi de profund, poate că orice era posibil…
Lacrimile au început să-i curgă pe obraji, iar
lumea din jur a devenit mai neclară. Ea era
departe de a fi o fiinţă perfectă, dar el o iubea. I
se învârtea capul şi îşi dădea seama că de acum
înainte ar putea avea viaţa pe care şi-o dorea, că
va putea să i se supună lui şi că toate astea au
ceva aproape sacru pentru că el o iubeşte. Nu era
niciun păcat decât în sensul cel mai delicios al
cuvântului. Iar dincolo de toate confuziile din
mintea ei, dincolo de lupta care se dădea în ea,
inima îi răspundea cel mai limpede: nu avea nicio
altă şansă decât să fie cu el. Avea nevoie de el mai
mult decât avea nevoie să se autopedepsească.
El a tras-o mai aproape şi a îmbrăţişat-o cu
pasiune. Şi când a sărutat-o toată lumea a
dispărut… Toţi anii de vinovăţie, de ruşine, totul
s-a topit sub forţa iubirii lui şi a iubirii ei pentru
el. Nimic altceva nu mai conta.
Marcus, cu buzele pierdute în părul ei, i-a
şoptit:
— Am atât de multe lucruri să-ţi arăt. Toate
plăcerile senzuale pentru care ai venit în casa asta
şi încă multe altele… Le vom descoperi pe toate
împreună.
Da, era timpul să înceteze să mai vadă totul ca
pe o pedeapsă pentru imperfecţiunile ei, să-şi dea
voie să se bucure de partea întunecată din ea
însăşi, fără să o simtă ca pe un păcat. Marcus
avea să o ajute. Împreună o s-o scoată la capăt şi
o să înveţe să se iubească în mijlocul acelor
plăceri păcătoase pe care amândoi le adorau.
De când descoperise această lume întunecată
şi plină de voluptate, începuse să se bucure când
îşi împlinea nevoile trupului. Şi iată că acum
găsise, pe neaşteptate, exact ce îi trebuia ca să-şi
umple şi inima.
 DRAGOSTE ŞI DISCIPLINĂ
1
Vineri după-amiază, când a intrat în barul
restaurantului, unde aveau întâlnire, primul gând
care i-a trecut prin cap lui Maggie a fost că
expresia „înalt, brunet şi arătos” fusese inventată
special pentru el. Tipul s-a apropiat de masă cu o
graţie leonină şi atrăgătoare. Când a ajuns
suficient de aproape, a văzut că are ochi căprui,
luminoşi, o combinaţie de auriu şi argintiu. Nişte
ochi incredibili. Care te pot hipnotiza. Acest
bărbat emana putere în unde aproape palpabile.
Stomacul i s-a făcut nod în clipa în care s-a
ridicat să-l salute.
— Domnul Knight2?
— Mă bucur să vă cunosc, domnişoară
London! Vă rog să-mi spuneţi Damien.
I-a luat mâna şi i-a strâns-o cald şi hotărât.
Când s-au atins, ei îi ardea palma. Da, clar, era un
bărbat frumos, înalt şi bine construit, cu un păr
bogat, închis la culoare şi cu nişte ochi… Cu ochii
ăia putea hipnotiza o femeie. Gălăgia mulţimii
care se înghesuia să ia prânzul s-a estompat în
fundal, ca şi panelurile negre, ca feţele de masă
2În lb. Engl., „knight” este şi subst. Comun şi înseamnă. Cavaler” (n.
Tr.).
roşii şi ca mirosul de pâine cu usturoi.
A înconjurat masa şi a venit pe partea ei să-i
ţină scaunul ca să se aşeze, gest care a tulburat-o.
În New York sunt aşa de puţini bărbaţi care au
habar de manierele de altădată… Iar să dai de un
astfel de bărbat în San Francisco chiar e o
surpriză. Poate în Europa… da, era foarte
european. Avea un nu ştiu ce. Ţinuta de o
eleganţă lejeră, felul în care se mişca şi vorbea.
Un pic prea formal pentru un tip de vârsta lui,
despre care ea bănuia că ar fi aproape de
patruzeci de ani sau cel mult patruzeci.
— Vă mulţumesc că aţi acceptat să facem
interviul, domnule… Scuze, Damien.
— Comandăm? Ceva de băut? Da.
I-a făcut semn ospătarului, care a venit
aproape dintr-un foc. Foarte sigur pe el acest
Damien Knight şi impunător, într-un fel care-i
face pe ceilalţi să reacţioneze imediat aproape
fără să-şi dea seama, aşa cum s-a întâmplat şi cu
chelnerul.
— Eu aş vrea un Glenlivet cu gheaţă. Ce beţi,
domnişoară London?
— Un Maggie, vă rog.
Doamne Dumnezeule, nu cumva tocmai auzise
în propria ei voce că are chef de un flirt? Asta nu
se face niciodată. Ea n-a flirtat în viaţa ei cu
niciunul dintre subiecţii pentru cercetare şi acum
îşi făcea treaba.
Dar un pahar nu înseamnă că depăşeşte
limitele profesionalismului.
— Un pahar de vin alb, dar nu prea dulce.
Ochii lui i-a atras privirea.
— Da, nimic prea dulce pentru dumneavoastră,
aşa mi-nchipui.
Ce era cu imitaţia din glasul lui?
— Poftim?
— Nu păreţi genul de femeie căreia-i place
dulcele în… ceva.
Ce insinua? Şi oare de ce o făcea să roşească
observaţia asta ciudat de pătrunzătoare? Aşa e,
nu se înnebuneşte după zahăr şi ciocolată. Nu-i
pasă de dulcegăriile copilăreşti după care sunt
înnebunite femeile. Puiuţii şi plecăciunile nu sunt
pentru ea. Era limpede că nu e genul de femeie
despre care majoritatea oamenilor să spună că e
„dulce”. Ea era competentă, responsabilă, poate
că se purta chiar ca o şefă. Dar în niciun caz nu
era dulce.
Nu ştia ce să creadă despre tipul ăsta.
Mâinile lui frumoase, cu degete lungi, pe pielea
ta…
Chiar trebuia să înceteze cu chestia asta!
Şi-a dres glasul.
 — Îţi mulţumesc că ai venit să stai de vorbă cu
mine.
— Tu ai venit de la New York. Eu stau aproape,
fac doar câţiva paşi. Tot mai crezi că o să avem
mai multe discuţii?
— Da. M-am gândit că tema ar putea cere mai
mult de o întrevedere.
— Ai dreptate. Aşa este. E mult de povestit
despre stilul de viaţă al sadomasochiştilor. Nu
poţi afla tot dintr-o singură discuţie. La ce revistă
ziceai că scrii?
— La Citi.
S-a lăsat pe spate în scaun, oferind o imagine
plăcută a încrederii în sine.
— E o revistă pentru femei, nu?
— Cam aşa ceva. Deşi e mai sofisticată, mai
meditativă decât o revistă de modă obişnuită. Noi
abordăm teme mai dure şi revista e mai liberală
şi mai îndrăzneaţă decât majoritatea publicaţiilor
pentru femei. Iată de ce am o rubrică despre sex.
Cititoarele noastre sunt femeile care lucrează,
femeile din metropole. Femeile care nu se tem de
lume.
— Aşa ca tine?
Nu cumva-i apăruse un surâs un pic arogant în
colţul gurii?
Avea o gură fermă, gura unui bărbat care ştie
exact cine e. Alura lui, mersul şi absolut tot
transmiteau acelaşi mesaj.
Li s-au adus băuturile şi ea a luat
recunoscătoare o înghiţitură, regretând că n-a
comandat ceva mai tare.
El îşi ţinea paharul în mână tot timpul, graţios
şi emanând o forţă senină, mângâindu-l senzual
cu degetele.
— Deci spune-mi, domnişoară London, ce nu e
în regulă cu un nume ca Maggie? Nu mi se pare
că unul ca Margaret ţi s-ar potrivi.
— Nu.
— Atunci?
Ea a tăcut o clipă. Privirea lui era mai mult
decât cercetătoare. Ea şi-a plimbat vârful
degetelor pe buza paharului şi s-a mişcat în
scaun.
— Mă cheamă Magdalena.
— Mama ta era italiancă?
— Franţuzoaică. Eu m-am născut în Italia.
— Părinţii călătoreau?
— Mama călătorea. Credeam că eu conduc
discuţia.
Privirea lui auriu-argintie i s-a oprit pe chip. O
privea în tăcere. Era evident că tipul nu se
justifică în faţa nimănui. Ea a scos din servietă o
agendă şi un pix.
 — Sper că nu te deranjează că-mi notez câte
ceva?
— London nu pare un nume franţuzesc sau
italienesc.
Ea a oftat. Cum să stăpânească discuţia, cu
unul ca el?
— Nici nu e. London e numele tatălui meu. E
american.
— Şi tu de ce te-ai născut în Italia?
— Chiar n-ai de gând să te opreşti până nu
răspund la toate întrebările, nu?
Tipul a luat o înghiţitură din băutură. Ea a
auzit cuburile de gheaţă din paharul lui răsunând
nefiresc de tare, ca şi paharul în momentul în
care l-a pus pe masă.
A ridicat din umerii lui laţi, care i s-au mişcat
sub haina din caşmir negru, frumos croită.
— Mă faci curios.
— De ce?
— Pentru că o femeie care-şi câştigă existenţa
scriind despre sex este de la sine înţeles
fascinantă. Urma să-mi spui ce căuta mama ta în
Italia când te-ai născut.
Ea a clătinat din cap dezaprobator.
— Mama e artistă. S-a dus în Italia, în Toscana,
să picteze. Şi ca să mă nască. Mi-a zis că a vrut să
vin pe lume sub semnul frumuseţii.
 — Şi aşa s-a întâmplat.
După cum s-a uitat la ea, a fost oarecum sigură
că nu s-a referit la peisajele rurale din Italia. Se
aprinsese la faţă. A luat o gură de vin.
— Dar tata?
— Nu l-am cunoscut niciodată. Ne-ntoarcem la
interviu, te rog?
De unde venise „te rog”? Expresia asta chiar
că-i făcea pe oameni să cedeze. Se întâmplase cu
ospătarul. Insă nu mai e mult şi Damien Knight o
să-şi dea seama că ea e la fel de tare ca el.
Atunci, de ce de-abia respira? De ce zici că
avea jar pe gât şi-i tremurau mâinile?
— Desigur.
Iată-l devenind politicos şi graţios dintr-odată.
Era mai bine că se întorseseră la treburile lor.
Aşa o să poată ignora efectul ciudat pe care îl
avea tipul asupra ei.
I-a scris numele pe prima foaie de hârtie, sus,
după care şi-a dres glasul.
— Mi-ai putea da o definiţie simplă a
sadomasochismului, pentru cititorii mei?
— Sadomasochism înseamnă sclavie şi
disciplină, dominare şi supunere. Poate fi vorba
despre oricare dintre ele.
Oare de ce s-a înfierbântat peste tot când i-a
zis toate astea?
 Concentrează-te!
— Şi… când nu practici sadomasochismul ce
faci? Cu ce te ocupi, dacă-mi permiţi să te-ntreb?
— Sunt consultant independent. Mă ocup de
achiziţii şi de fuziuni şi colaborez cu mari
companii.
— Să-nţeleg că ai absolvit o facultate?
— Da. Una de afaceri şi una de drept.
Asemenea informaţii sunt importante pentru
articol?
— Încerc să conturez un profil. Îţi place
profesia pe care ţi-ai ales-o?
— Da. E palpitantă. Aproape la fel de palpitant
ca un interviu cu o femeie frumoasă.
S-a uitat la ea, din ochi scăpărându-i scântei.
Ea s-a uitat iar în agendă şi şi-a dres glasul din
nou.
— Deci de când ai adoptat stilul ăsta de viaţă?
— De la cincisprezece ani.
— De la cincisprezece ani? Nu se poate!
— Nu ştiu aşa de multe încât s-o iau în serios.
Dar chiar şi atunci îmi plesneam prietena şi-o
ciupeam de coapse. Asta, luni întregi înainte să
facem sex.
Ei i se înfierbântaseră obrajii din nou. Să faci
aşa ceva în adolescenţă! Nu era ea cuminţenia
întruchipată, dar îi venea greu să şi-l închipuie
adolescent, punând o fată în genunchi şi… Sfinte
Sisoe, nici nu spusese asta. În ce direcţie să
conducă discuţia?
— Şi când ai înţeles ce faci, ce voiai, de fapt?
— În general, ne ia câţiva ani să ne dăm seama
de ce vrem. Ea valabil pentru tot din viaţa
noastră. Nu-i aşa, Magdalena?
— Maggie, l-a corectat ea mecanic, după care s-
a simţit ca o stupidă. Ce importanţă avea cum îi
spune individul?
— Maggie, desigur.
Ochii lui au scăpărat iar o scânteie la fel. O lua
cumva peste picior?
— Ziceai că… a revenit ea.
— Ziceam că fiecărui om îi ia ceva vreme să se
cunoască pe el însuşi. Uneori abia la maturitate
ne descoperim inimile şi dorinţele. Dar eu mi le-
am descoperit mai devreme. Când am împlinit
optsprezece ani, le ştiam deja. Am înţeles că-mi
place enorm să le provoc durere şi plăcere
femeilor. Îmi plăcea senzaţia de putere pe care o
aveam când le dominam. Era ceva normal pentru
mine. Când privesc în urmă, ştiu că întotdeauna a
fost aşa. Am reuşit să mă descurc cu profesorii şi
cu alţi copii. Voiam să domin, adică pur şi simplu
să trăiesc în spiritul adevărului despre mine
însumi. Despre cine sunt.
 Când a tăcut, ea şi-a dat seama că stă aplecată
spre el, cu marginea mesei intrându-i în coaste.
Aşa că s-a lăsat pe spate în scaun şi a făcut câteva
notiţe.
— Întotdeauna ai o agendă pe care scrii când
iei un interviu?
— Poftim? Da. Ştiu, e de modă veche. Dar aşa
mă simt mai aproape de cuvinte decât dacă aş
folosi unul din gadgeturile după care leşină toată
lumea.
Recunoscând asta, obrajii i-au luat foc din nou.
Nici măcar n-avea habar de ce. Poate pentru că
dezvăluie ceva personal? Uite că el îi smulgea tot
atâtea mărturisiri despre ea câte smulgea ea de la
el.
— Să fii de modă veche în unele lucruri are un
anumit farmec. Nu în toate, bineînţeles.
I-a zâmbit. Avea dinţi albi şi puternici, aproape
prea perfecţi.
— E clar că profesia ta nu e deloc de modă
veche şi, totuşi, te găsesc extrem de fermecătoare.
Ea s-a înfierbântat toată, simţind cum din faţă
îi izvorăşte un lichid care coboară spre stomac şi
se răspândeşte în braţe şi în picioare. Nu ştia ce
să spună.
El stătea şi se uita la ea. Era foarte serios; n-o
lua peste picior. După o clipă, i-a zis:
 — Continuăm discuţia, Magdalena?
Doamne, chiar că trebuie să se stăpânească.
— Îhî… Aveam câteva întrebări…
A căutat în servietă lista pe care-o făcuse
înainte să plece de la New York. După cinci
minute petrecute cu el, avea o listă nouă de
lucruri pe care voia să le afle. Cum ar fi cum se
face că se uită prin ea aşa, de parcă ar vedea ce se
întâmplă în mintea ei. Avea nişte ochi ca razele X.
— Ce-ar fi să-ţi vorbesc eu pur şi simplu? A
sugerat tipul. Şi mai târziu treci la întrebări.
— Bine.
Îşi ţinea pixul deasupra agendei, simţindu-se
ca o caraghioasă, total debusolată. În viaţa ei nu
mai întâlnise pe cineva care să-i facă una ca asta.
Nu-i plăcea.
El a sorbit calm din pahar.
— Dacă tot facem interviul şi o să-mi văd
cuvintele tipărite, aş vrea să ştii unele lucruri. Noi
nu suntem o şleahtă de perverşi. Viaţa de genul
ăsta înseamnă ceva mai mult. Nu e vorba doar
despre sex. Nu e aşa de simplu. Dar, în acelaşi
timp, e vorba despre o dorinţă primară, pe care
ne-o îndeplinim făcând astfel de lucruri. Cred că
trăim într-o lume în care suntem supra stimulaţi.
Suntem bombardaţi din toate părţile – vacarmul
din circulaţie, luminile de neon… Trăim într-o
lume de neon. E din ce în ce mai simplu să
simţim ceva. Suntem extremişti ai senzaţiilor.
Dar cred că ne satisfacem o nevoie pe care o au
mulţi alţii, dar n-o recunosc. Părerea mea este că
o mulţime de oameni sunt plictisiţi.
— Tu nu te plictiseşti niciodată?
— Niciodată.
— Nu văd cum e posibil. E o exagerare.
El a dat din umeri şi a luat iar o sorbitură.
Cuburile de gheaţă se topiseră şi rămăseseră doar
nişte pietricele.
— N-ai cum să-nţelegi, dacă n-ai încercat ce-
am în* cercat noi.
— Sunt aici să înţeleg. Să mă faci să înţeleg.
— Pot încerca. O să încerc. Aş vrea să se
înţeleagă ce facem noi, extremiştii senzaţiilor.
— Deci ai plănuit ce să-mi spui?
El s-a aplecat în faţă, strângând faţa de masă.
Era cu ochii pe ea din nou, cu ochii lui intenşi,
primitivi, iar ea nu-şi putea desprinde privirea.
— Da. Dar trebuie să recunosc că s-a dat tot
peste cap când te-am văzut.
I-a căzut pixul pe masă. Nu l-a ridicat.
— Adică?
— Nu mai vreau să-ţi spun despre ce e vorba.
Vreau să-ţi arăt.
2
 I-a văzut pupilele din ochii cenuşii dilatându-
se, singurul indiciu că era şocată. Aparent, era
perfect stăpână pe ea însăşi. Şi înfăţişarea ei, la
fel – părul de un blond stins, tuns bob, care-i
mângâia bărbia delicată şi ochii de un cenuşiu
pal. La ea, totul părea alungit şi graţios.
Picioarele, gâtul, chiar şi mâinile. Avea atitudinea
unui om stăpân pe propria lume. Numai că el se
antrenase să descopere subtilităţile din
comportamentul oamenilor. Era important,
pentru un dominator ca el.
A ştiut imediat că ea a înţeles ce vrea să spună.
— Sunt aici ca să iau un interviu, domnule
Knight, nu ca să… mă implic într-o relaţie
personală.
Aşadar, revenise la „domnule Knight”, nu? Da,
acum era de piatră. Cum să înmoi o asemenea
femeie? Voia s-o înmoaie şi ştia că va reuşi, dacă
ea o să-i dea voie. Îl provoca ideea de a-i alunga
indiferenţa şi reţinerea.
— E o temă foarte personală, Magdalena.
— Eu scriu o rubrică despre sex. Toate temele
mele sunt personale.
— Da, dar când vorbeşti cu un fabricant de
vibratoare te interesează mai mult produsul şi
mai puţin persoana. Stilul de viaţă sadomasochist
e ceva extrem de personal. Este vorba despre ce
se întâmplă în mintea noastră, chiar mai mult,
despre ce se petrece în corpul nostru. Toată
povestea vieţii noastre e în joc. Toţi trebuie să ne
punem întrebări. De ce suntem aşa? De ce vrem
să facem lucruri pe care alţii le consideră
anormale? Da, facem lucruri anormale. Dar cel
puţin ne desfătăm cu ele.
Observa că ea nu vrea să-i scape nimic. Numai
că se gândea în continuare la aluzia lui pe
jumătate ascunsă. Şi el la fel. Maggie şi-a muşcat
buza de jos, dinţii cufundându-se în perna moale
şi roz. Avea o gură minunată. Deşi nu-şi dăduse
cu niciun pic de ruj, era roz, cărnoasă,
strălucitoare.
O parte din el avea poftă să se strecoare între
buzele ei splendide. Alta ar fi vrut pur şi simplu s-
o sărute.
Lui nu-i stătea deloc în fire să să gândească la a
săruta o femeie, ci să-şi închipuie cum s-o
domine.
— Nu-mi place ce sugerezi, i-a spus ea încet.
— Sugerez asta din motive personale,
bineînţeles. N-am zis că e o chestie personală.
Era adevărat. Trebuie să-i atingă cu mâinile
pielea palidă şi mătăsoasă. Corpul îi vibra de
dorinţă, iar prohabul i se întărea numai când se
uita la cum îşi ţine mâinile pe gâtul zvelt. Şi-a
plimbat degetele în jurul paharului, simţind
broboanele reci ca de rouă, dar nici prin cap nu i-
a trecut să-şi ia ochii de la ea când a ridicat
paharul şi l-a dus la gură.
— Dacă vrei într-adevăr să descoperi cum e să
duci o astfel de viaţă, n-ai decât s-o încerci pe
pielea ta. Altfel, n-ai face decât să mă citezi.
Puteam face interviul la telefon.
Concluzia asta e la fel de adevărată ca pofta de
a o poseda.
— N-am nimic împotriva ideii de a te cita.
— Dacă ai avea de scris un articol despre
Australia pentru o revistă de călătorii, ai scrie
fără să calci pe-acolo? Doar ai sta de vorbă cu
oameni şi te-ai documenta pe internet?
— Bineînţeles că nu.
— Atunci de ce abordezi aşa de superficial un
astfel de cavaler?
Ea a tăcut şi-a muşcat iar buza şi şi-a dat după
ureche o şuviţă blondă şi netedă. El şi-a dat
seama că se gândeşte la ce i-a propus. Părea
genul de femeie care nu s-ar da în lături de la
aproape nimic ca să-şi facă treaba bine. Genul
care ar accepta provocarea. Dar ştia că încă n-o
are la degetul mic.
S-a apropiat de ea pe lângă masă şi i-a luat
mâinile în ale lui. Avea oscioare fragile, ca de
pasăre.
— Magdalena, ştiu că vrei să iasă bine. Iar eu
îţi ofer o posibilitate. Îţi promit că nu e vorba
despre sex doar dacă nu cumva vrei. Ai auzit de
proverbul ăla care spune că fundul are puterea
într-o relaţie dominator - dominat?
— Poate… pe undeva.
— Aşa este. Stabileşti regulile, limitele. O să
negociezi cu toată lumea înainte să începem.
Da, vorbea de parcă treaba ar fi fost deja
hotărâtă. Era un manipulator, ştia, dar trebuie s-
o aibă. Îl atrăgea ceva din rezerva ei rece, din
fiecare mişcare pe care şi-o controla atât de bine.
Şi mai era şi frumoasă. Era exact genul de femeie
pe care-i plăcea s-o îngenuncheze, la propriu şi la
figurat. Bine, în regulă, era sadic. Dar asta nu
negase niciodată.
Ea a luat încet o înghiţitură de vin şi a pus
paharul jos, dar ţinând între degete piciorul.
— De ce crezi c-ar fi eficient aşa? Adică nici
măcar nu e ceva care să mă intereseze.
— Să zicem că aşa îmi spune instinctul. Fac
multe din instinct, când vine vorba despre a
domina şi a te supune.
— Şi instinctele-ţi spun că o să scriu un articol
mai bun dacă te las să mă domini?
— Nu. Asta îmi spune logica.
 S-a aplecat spre ea, vorbindu-i mai încet:
— Potrivit instinctelor mele, ar fi o eliberare
enormă pentru o femeie ca tine, întruchiparea
competenţei şi. I autocontrolului, să-şi dea
drumul şi să-mi cedeze.
Obrajii palizi şi netezi i-au luat foc. Iar ochii îi
ardeau pur şi simplu. Era furioasă. Dar şi
interesată. El şi-a dat seama după cum i se
ridicau şi apoi îi coborau sânii – sâni splendizi –
în puloverul pe gât, negru. El a luat o înghiţitură
de whisky, lăsând-o să-şi revină o clipă.
— Deci spui c-aş avea nevoie de aşa ceva? Sunt
capabilă să-mi recunosc nevoile şi să mi le
satisfac. Doar ’ ţin o rubrică de sex, nu sunt o
mironosiţă care-şi reprimă dorinţele şi care n-are
habar că există şi alte forme de sexualitate.
— N-am zis că eşti mironosiţă şi nici n-am
insinuat că-ţi reprimi dorinţele. Dar cred că poţi
face o; descoperire foarte interesantă. Şi aş fi
onorat să-ţi fiu călăuză.
A urmat o pauză, după care ea i-a spus:
— Ai impresia că eşti foarte subtil, nu?
El a ridicat din umeri:
— Chiar contează, din moment ce mă pricep?
Te asigur că mă pricep.
Ea s-a jucat cu piciorul paharului, neslăbindu-l
din? Ochi. Încercând în continuare să nu arate că
e nervoasă şi emoţionată.
— E o mică diferenţă între a fi încrezător şi a te
purta ca un cocoş.
— De acord. Nu eşti prima care mă acuză. Nu
mă deranjează. Sunt foarte încrezător în privinţa
asta. Nu te-aş lăsa pe mâna unuia mai puţin
priceput şi experimentat.
— N-am spus că vin.
— N-ai spus că nu vii.
Ea îl privea fix, cu ochii cenuşii tot arzându-i
mocnit. Iar el ştia că n-o să mai dureze mult şi-o
să fie a lui, la porunca lui. Prohabul i s-a întărit
când s-a gândit. Chiar era încântătoare. Şi era şi
mai bine că, pe lângă frumuseţea regală, avea o
minte brici şi o mare voinţă. A aşteptat să-i
răspundă.
Parcă luase foc. Cum era posibil? Înainte nu
prea se gândise la toată povestea cu supunerea şi
dominarea. Dar iată-l acolo, un străin care-i oferă
o astfel de experienţă. Una care o intriga
împotriva propriei sale voinţe. Insă de ce nu? Nu
c-ar fi avut ceva de pierdut. Şi, pe deasupra, îşi
câştiga existenţa din explorarea sexualităţii de
patru ani, de când ţinea rubrica din Citi.
Nu va trebui să le spună cititorilor, editorului,
nimănui că s-a documentat aşa. Dar ce articol ar
putea să iasă! Ideea o provoca şi o atrăgea, cu
toate că mai puţin decât o provoca şi o emoţiona
el, asta a trebuit să recunoască. Brunet, cocoş, de
o frumuseţe bărbătească. Sofisticat, elegant. În
contrast puternic cu preferinţele lui sexuale
deviante, care, de fapt, îl făceau şi mai şi. Nu s-ar
fi simţit atrasă nici măcar pe jumătate de el, de
ideea asta, dacă ar fi fost un băiat rău în sensul
clasic al expresiei.
Îşi dăduse seama c-o să accepte din prima
clipă în care îi făcuse propunerea. Numai că nu
voia să-i dea satisfacţie şi să cedeze prea uşor.
Pentru orgoliul ei propriu, da, dar i s-a părut că el
e genul căruia-i place să-şi vâneze prada un pic,
s-o cucerească.
— O să stau două săptămâni în San Francisco.
— Poftim? A ridicat el din sprâncenele negre.
Voia ca ea să aibă curajul să-i spună verde-n
faţă că vrea s-o atingă, s-o plesnească şi cine ştie
ce alte capricii sexuale îi treceau prin minte. Bine.
Ea n-avusese niciodată nimic împotriva
cuvintelor murdare spuse la momentul potrivit.
Nu voia să se întrebe de ce i se părea potrivit
acum, într-un restaurant, cu oameni în jur. De ce
i se părea şi mai murdar din cauza asta. De ce o
treceau fiori de dorinţă. Insă îi putea răspunde
civilizat.
— O să vin cu tine şi o să te las să-mi arăţi
lumea asta a ta. O să mă supun, fie şi numai ca să
văd ce-am pierdut.
Cuvinte suficient de îndrăzneţe. Deci de ce
tremura?
El i-a surâs, dinţii sclipindu-i asemenea celor
ai unui animal de pradă.
— Începem?
— Poftim? Acum?
— Negocierile durează ceva timp. Aş propune
să terminăm cu ele azi, ca să câştigăm timp.
— Adică o să vorbim despre ce o să se-
ntâmple?
— O să vorbim despre limitele tale. Eu întreb,
tu răspunzi. E simplu. Vrei să mâncăm mai întâi?
— Nu, mulţumesc.
În momentul ăla n-ar fi putut mânca nici dacă
ar fi fost ameninţată cu moartea. Sângele îi gonea
prin vene, iar inima îi bubuia. Intre coapse, focul
se înteţea cu disperare. Imposibil de ignorat.
El a dat din cap.
— Bine. Atunci, să începem.
Ea a încuviinţat din cap, a luat paharul de vin
şi a băut ca să-şi umezească gâtul uscat.
— Să începem aici. Spune-mi dac-ai făcut
vreodată ceva ce-ar putea fi considerat excentric
sau revoltător.
— Am o rubrică despre sex. Bineînţeles că am
făcut.
— Ce?
— Vrei să afli povestea vieţii mele sexuale?
Vorbeşti serios?
— E o treabă serioasă. Trebuie să ştiu anumite
lucruri despre tine pentru ca atunci când vei fi pe
mâna mea să-mi dau seama de ce-ţi trece prin
cap.
— Prin cap?
— Ţi-am zis deja că jocurile astea înseamnă
mai mult decât ce se întâmplă cu corpul. Una
dintre misiunile mele e să-ţi înţeleg reacţia la ce-
ţi fac eu.
Cuvintele au provocat un mic fior de
fierbinţeală.
— Trebui să-mi dau seama, fără ca tu să-mi
spui, de ce-ţi place şi ce nu.
S-a oprit.
— Povesteşte-mi.
Auzindu-i tonul poruncitor, s-a înfiorat din
nou. Nu-i venea să creadă că se întâmplă aşa
ceva, că au o asemenea discuţie într-un mic
restaurant italian de pe North Beach.
— Am fost cu mai mulţi bărbaţi. Şi cu două
femei. Am avut un menage cu doi bărbaţi. Am
folosit o droaie de jucării sexuale.
Nu-i venea să creadă că spune aşa ceva!
 — Cătuşe? Nu ţi-ai legat niciodată amantul cu
eşarfe de mătase, nu te-a lovit niciunul?
Ei i s-a umezit sexul. Sfinte Sisoe, o să-i facă ei
aşa ceva? Şi ea chiar voia?
— Nu, niciodată.
— Nu te-ai jucat niciodată cu durerea?
Ciupituri şi chestii de genul ăsta?
— Pur şi simplu am făcut sex violent. Nimic
altceva în afară de ce fac o mulţime de oameni.
— Şi ţi-a plăcut?
I-a răspuns privindu-l în ochi:
— Da.
El s-a lăsat pe spate în scaun într-o atitudine
relaxată, încrezător ca de obicei.
— Aşa credeam şi eu.
— Să mă iei peste picior face parte din joc?
— Nu te iau peste picior. Sunt doar încântat că
am presupus bine.
Şi-a terminat whisky-ul, apoi i-a făcut semn
ospătarului să le aducă două pahare de apă
minerală.
— Ajunge cu alcoolul la un astfel de interviu. Şi
n-o să bem nici când o să ne jucăm. O să fie un
experiment al simţurilor şi amândoi trebuie să
fim pregătiţi să simţim pe deplin.
— Tot pomeneşti de joacă, dar în acelaşi timp
spui că e treabă serioasă.
 — E o joacă serioasă. Joaca noastră îl poate
răni pe cel care se supune. Nouă, sadicilor,
cetăţeni responsabili ai comunităţii noastre, ne
place să-i facem să sufere pe ceilalţi, dar
niciodată nu vrem să le facem rău.
— Înţeleg.
I se forma un nod tare în gât. Suna cam de
speriat, dar era prea atrasă de el, de provocare, de
ideea de a încălca tabuuri, ca să dea înapoi acum.
Poate şi frica făcea parte din atracţie? Nu-i plăcea
să se gândească la asta. Părea prea ciudat.
— O să-ţi pun nişte întrebări despre ce-ai vrea
să încerci, despre ce ai refuza categoric şi despre
ce ţi-ar stârni curiozitatea. Îmi răspunzi cu „da”,
„nu” sau „poate”, bine?
— Da, sigur.
— Mi-ai da voie să te leg? Altfel?
— Da. De ce nu?
— Dar să te leg la ochi?
— Îâî…
De ce o speria ideea? Dar era o spaimă
delicioasă.
— Da.
El a zâmbit. Iarăşi dinţii ăia sclipitori.
Ce bine o fisă mănânci cu aşa ceva.
Chiar că trebuia să se concentreze!
— Dar ce-ai zici despre o zvăpăială cu puţină
durere? Ceva palme şi ciupituri?
I-a tresărit inima scurt şi repede.
— Nu… ştiu.
— Un răspuns sincer! Foarte bine. E o chestie
pe care-o putem explora pe parcurs.
Sfinte Sisoe, o s-o plesnească! A înnodat
şerveţelul strâns, cu mâinile în poală. Chiloţii i s-
au udat brusc.
— Dar cleşti pentru sfârcuri?
— De unde să ştiu, dacă n-am încercat
niciodată?
— Asta înseamnă „nu”? Sau „poate”?
— Habar n-am…
— Să zicem că înseamnă „poate”. Dar ai vrea să
fii supusa mea? Să-ţi poruncesc?
— Supusa ta? Să-mi porunceşti? Adică?
— Adică să îngenunchezi pe podea, cu mâinile
prinse la spate. Să-ţi scoţi hainele.
Tonul îi coborâse iar, vocea devenindu-i aspră
şi sexy:
— Să faci ce-ţi spun. Să-mi aduci de băut, să te
apleci la mine-n poală.
Doamne.
— Da.
Răspunsul ei a fost doar o şoaptă.
— Excelent! Pentru moment, nu intră în
discuţie câteva lucruri – curentul electric, cu care
ne-am putea juca, piercing-ul şi jocurile anale.
Eşti abia la început. O să pornim încetişor.
Doamne, Doamne, Doamne. În ce se băga? Dar
chiloţii uzi leoarcă erau un indiciu clar că o să-i
placă. Chiar voia, cu toate că, de fapt, era prima
dată când îi trece prin minte aşa ceva. Nu zisese
el că o să fie o eliberare să-şi dea drumul? Nu ştia
ce să creadă. Ştia doar că o excită gândul de a se
deda la asemenea jocuri cu el, că o să se aprindă
cum nu se mai aprinsese de mult.
El s-a ridicat şi-a scos portofelul din buzunar şi
a azvârlit nişte bani pe masă.
— Începem?
3
— Acum?
— Cum se spune, cel mai potrivit moment e
acum. Ai nevoie să te duci la hotel înainte?
— Am crezut c-o să mergem la mine în cameră.
Trebuia să fie şi ea un pic stăpână pe situaţie.
Să aibă puţin control. El prea se stăpânea, prea
era calm.
— Am putea, dar nu am obiceiul să merg cu
echipamentul la mine. Sigur că m-aş descurca cu
mâinile goale şi cu ceva curele şi eşarfe, dar
prefer să fac lucrurile cum trebuie.
— Stai. O clipă…
A ajuns în spatele scaunului ei. S-a aplecat
apropiindu-se, până când i-a simţit în păr
respiraţia caldă.
— Dacă-ţi dai timp de gândire, dacă stai să
analizezi, o să te răzgândeşti.
— Poate că e o idee bună.
Numai că parfumul lui îi trezise fiecare nerv
din corp. Mirosea la fel de sexy şi de elegant cum
arăta, a ceva întunecat, ca un fum, ca vocea lui.
Ea a tras adânc aer în piept şi l-a ţinut în
plămâni.
Acum vorbea aproape în şoaptă:
— Nu lăsa frica să te ţină departe de aventură,
Magdalena. Şi îţi promit c-o să fie o aventură cum
n-ai mai avut în viaţa ta.
Ea tremura toată, un fior uşor străbătându-i
corpul asemenea curentului electric.
— Eşti gata, Magdalena?
— Da. Sunt gata.
— Atunci, începem.
Mâna lui era fierbinte pe spatele ei mic când a
condus-o afară din restaurant. Ea deja simţea că
numele lui îi e însemnat pe trup. În faţa
restaurantului s-a oprit şi s-a întors spre ea:
— Presupun că ai celular.
— Da, bineînţeles.
— Ai vreo prietenă pe care să o suni să-i zici ce
anume se întâmplă?
 — De ce?
— Pentru că o să intri în maşina mea şi-o să
mergem la mine acasă. Cineva trebuie să ştie cu
cine şi unde te duci.
S-a holbat la el. De ce-i spunea aşa ceva?
Totuşi şi-a dat seama că e o atitudine nobilă şi
ocrotitoare. Nu mai cunoscuse pe nimeni ca el.
— Aş putea suna un prieten de la New York. O
să-nţeleagă. Aşa cred.
— Sună-l.
A clătinat din cap când şi-a scos telefonul
mobil din servietă şi a format numărul lui Jet. A
aşteptat să răspundă. Jet Jackson era cel mai bun
prieten al ei. Era titularul rubricii de muzică de la
Citi. Era înalt, superb, exotic de brunet şi
homosexual irecuperabil.
— Jet la telefon. Vă ascult.
— Eu sunt.
— Maggie, scumpo! Cum e la San Francisco?
— E… interesant. Uite, Jet, nu prea am timp
să-ţi explic acum, dar trebuie să-ţi dau nişte
informaţii.
Damien e dat din cap aprobator, întinzându-i o
carte de vizită cu numele, numărul de telefon şi
adresa lui.
— Spune, păpuşă. Aştept.
— O să petrec un timp cu Damien Knight, tipul
pe care m-au trimis să-l intervievez aici. M-am
gândit c-ar fi bine să ştii unde sunt.
— Puteam să aflu la birou, de la Delia.
— Nu, vreau să ştii tu.
— „Sunt din ce în ce mai curioasă, a spus
Alice”. Va trebui să-mi explici mai târziu. În cel
mai mic amănunt.
— O să-ţi explic, promit.
I-a citi informaţiile de pe cartea de vizită.
— Te sun mâine. Bine?
— Bine, scumpo. Să mă suni neapărat. E
splendid?
— Da.
— Cu atât mai bine pentru tine!
— Trebuie să închid, Jet.
A apăsat pe buton după încheierea convorbirii
şi-a pus celularul în servietă şi s-a uitat la
Damien.
El a dat din cap aprobator.
— Foarte bine! Pe aici.
Maşina era parcată chiar în faţa restaurantului.
Las’ pe el să găsească loc de parcare în San
Francisco, oraş în care aşa ceva e o misiune
aproape imposibilă. Avea o limuzină BMW
neagră argintie. O maşină de gangster modern.
I-a deschis uşa să intre, cu un gest pe care l-ar
fi crezut de domn de altădată, dacă n-ar fi ştiut ce
urmează să-i facă. Ea a alunecat pe bancheta din
piele de culoarea smântânii şi l-a aşteptat să se
aşeze pe locul şoferului. N-a spus nimic când a
pornit motorul, a schimbat viteza şi a demarat pe
stradă.
Clădirile rămâneau în urmă, una câte una,
estompându-se în depărtare. Ce naiba făcea? Dar
nu era o mironosiţă, după cum îi spusese lui.
Fusese cu o groază de bărbaţi la vremea ei.
Corpul îi fremăta, cuprins de o aşteptare
minunată. Tentaţia era mult prea intensă ca să-i
reziste. Provocarea era mult prea bună ca să nu-i
cedeze. Totuşi, era foarte crispată. Dând dovadă
de respect faţă de tăcerea ei, el a pus o muzică
familiară, o simfonie clasică. Rockul nu era
pentru el. Ar fi fost şocată, dacă ar fi ales aşa
ceva.
Au mers spre vest şi spre sud, au ieşit din
North Beach, au coborât la Embarcadero şi au
luat-o pe la marginea golfului San Francisco.
Priveliştea era spectaculoasă, chiar dacă deasupra
apei de un cenuşiu albăstrui atârnau rotocoale de
ceaţă tot anul. Aerul de afară era rece şi umed,
dar în maşină era cald. S-a uitat la profilul lui
ferm, la forma bărbiei, la mâinile de pe volan.
Şoldurile i s-au crispat şi au fremătat. O apuca
fierbinţeala, urcându-i în cercuri în tot corpul.
 Au trecut pe lângă parcul acvatic, unde
oamenii făceau jogging, înălţau zmeie sau făceau
tae kwondo3 pe peluzele spaţioase, priveliştea
golfului deschizându-li-se cu adevărat în faţa
ochilor. Au luat-o apoi spre vest, după care au
cotit la stânga şi au urcat un deal, într-o zonă pe
care ea n-o cunoştea. Casele, etalând o întreagă
varietate de stiluri arhitecturale, erau pitoreşti.
Fiecare valora milioane de dolari sau mai mult.
Au luat-o la dreapta pe o stradă laterală, cu
locuinţe şi mai impunătoare şi mai frumoase, de
fapt, cu reşedinţe.
— Locuieşti aici?
— Mai avem încă un pic.
Ar fi trebuit să-şi dea seama. Un bărbat graţios
ca el, cu manierele lui, cu aura lui de putere, sigur
locuia într-o reşedinţă pe vreun deal, departe de
mizeria şi de vacarmul vieţii de zi cu zi.
Ea se simţea ca într-o poveste despre altcineva,
nu despre ea însăşi.
Au oprit în faţa unei case cu trei etaje, din
cărămidă roşie, acoperită de iederă căţărătoare.
Fierul forjat, lucrat în modele complicate,
înnobila ferestrele şi poarta care s-a deschis când
tipul a apăsat un buton de la o cheie din breloc,
dând la iveală o alee mică.
3 Tip de arte marţiale originar din Coreea (n. Tr.).
 Au intrat, iar poarta s-a închis în urma lor. Se
simţea deja izolată, parcă în altă lume. Corpul i se
comporta bizar, cuprins de senzaţia de toropeală
care a şubrezit-o din cap până-n picioare.
A condus până într-un garaj întunecos. S-a
aprins o lumină slabă şi uşa lată s-a închis în
spate. Ea s-a înfiorat şi aproape că a sărit când şi-
a pus mâinile peste mâinile ei.
— Stai. Îţi deschid eu uşa.
Da, avea un şarm de modă veche, era clar. Îi
plăcea, cu toate că-şi ţinuse de una singură
predici despre cum e să fii femeie independentă.
El i-a întins mâna şi a ajutat-o să iasă din
maşină, luându-i servieta. Apoi a condus-o în
casă pe o uşă laterală.
Au intrat într-un hol îngust, care dădea într-un
foaier aerisit. Podeaua era din marmură
adevărată, Doamne Dumnezeule! O minunată
sculptură modernă stătea pe o coloană, o formă
sinuoasă din piatră, o formă evident erotică.
N-a avut timp s-o studieze înainte s-o conducă
prin foaier într-o încăpere care trebuie să fi fost
livingul. Un perete numai din sticlă era acoperit
de rafturi de cărţi. Ardea de nerăbdare să se
apropie să vadă ce cărţi citeşte. Poate mai târziu.
Camera era amenajată în culori neutre: nuanţe
nisipii şi de alb cald, de maro şi de auriu intens şi
ici-colo câte un pic de negru. Pe podeaua din
lemn strălucitor era un covor persan mare.
Piesele de mobilier erau surprinzător de moderne
pentru o arhitectură aşa de tradiţională, dar
impresia generală era plăcută, de decor sofisticat,
dar în acelaşi timp simplu.
— Ia loc, te rog.
I-a făcut semn spre o sofa lungă, albă.
— Ceva de băut?
— Nu, mulţumesc. Ştii, chestia asta e ciudat de
politicoasă.
— Sunt un om politicos, chiar dacă puţin
depravat.
I-a răspuns cu un zâmbet de ticălos sexy.
— Ai crezut că stau în vreo gaură subterană,
întunecoasă, unde atârnă lanţuri de pereţi?
— Poate.
— Am o cameră subterană. Poate că o să ţi-o
arăt, dacă eşti cuminte.
Ea nu-şi dădea seama dacă glumeşte sau nu,
dar a străbătut-o un fior de dorinţă când l-a auzit
vorbind. Strângea tare în mâini marginea
pernelor de pe sofa. De unde toate astea?
El a continuat:
— Trebuie să vorbim despre cuvintele care
arată siguranţă. Înţelegi ce spun?
— Presupun că te referi la cum o să-ţi zic că
ajunge când o să-mi faci… ce-o să-mi faci.
— Da. Dar trebuie să fim precişi. Dacă simţi că
e prea mult, psihic sau fizic şi vrei să-o las mai
uşor sau să mă opresc, dar nu vrei să renunţăm,
spui „galben”.
… A.
Dacă vrei să oprim tot, zici „roşu”. Îţi promit c-
o să-ţi respect dorinţa şi n-o să încerc să te
conving sau să te duc cu vorba ca să mergem mai
departe. Dar să nu pronunţi cuvintele cu pricina
decât atunci când chiar vrei să spui asta. Şi, dacă
trebuie să le foloseşti, nu încerca să le eviţi. Să nu
te abţii din orgoliu. Clar?
— Pare simplu.
— Ai înţeles, Magdalena?
Un ton ferm, fără pic de politeţe. Pur şi simplu
poruncitor.
— Da, am înţeles. Dar trebuie să-ţi spun,
Damien, că nu ştiu cum o să reacţionezi când o
să-mi… porunceşti. N-am mai făcut aşa ceva
niciodată şi, cu toate că sunt gata să încerc, este
cumva împotriva firii mele.
— Mai ales oamenii ca tine, oamenii puternici,
au nevoie să-şi dea drumul. Crede-mă. Acum eşti
pe mâna mea. Da?
Ea a dat din cap aprobator, expirând lung:
— Da.
 — Şi de acum înainte să-mi spui „Domnule”,
Magdalena.
— Poftim?
A văzut în ochii ei cât e de şocată. O, da, fusese
suficient de interesată, de fascinată chiar, înainte
ca aventura să înceapă cu adevărat. Acum o să
lupte. El se aşteptase la asta, voise s-o şocheze
puţin. Nu doar de dragul unei plăceri sadice, deşi
nu putea nega că-i face plăcere. Ci pentru că
simţea că e singurul fel în care-o poate atrage în
aşa ceva. Nu era genul de femeie pe care s-o
manevrezi cu mănuşi de copil. Era prea puternică
pentru asta. Trebuie s-o prindă cu garda jos, s-o
tulbure, să-i alunge rezerva, să pătrundă dincolo
de zidul pe care ea şi-l construise ca să se apere.
— Acum o să începem.
A văzut că în ochii ei se adună nori de furtună
şi în obrajii roşii şi i-a plăcut. Dincolo de furie îi
simţea o emoţie care-l mişca şi pe el, care-i făcea
poftă s-o atingă.
— Eşti supărată. Nu mă deranjează. Numai aşa
poţi să-ţi arăţi sentimentele acum. Deşi crezi că ai
idei sofisticate despre sex, deşi ai experienţă, asta
e ceva cu totul nou pentru tine. N-o să meargă
decât dacă treci dincolo de limite ca să ajungi la
locul ascuns al pasiunii. Nu te îngrijora. Ştiu
exact cum se face.
 — Eşti incredibil!
Ea s-a ridicat în picioare.
— Eşti cel mai încrezut om pe care l-am
cunoscut în viaţa mea! Să crezi că poţi să mă
manevrezi aşa…
— Trebuie să înţelegi că asta mi-e misiunea. Să
domini înseamnă mai mult să fuţi pe cineva în
minte, pardon de expresie.
— M-ai adus aici ca să mă fuţi în minte?
Din ochii cenuşii îi scăpărau scântei de mânie.
Doamne, ce frumoasă era aşa! S-a apropiat de ea.
— Te-am adus aici pentru că te-am vrut aici,
Magdalena. Şi tu m-ai vrut aici. Nu poţi să negi. E
ceva magnetic în aer între noi doi. Şi eşti la fel de
nerăbdătoare ca mine să explorezi.
— Cum îndrăzneşti…
A tras-o aproape şi a sărutat-o. A vrut s-o
reducă la tăcere, s-o ajute să se calmeze şi să-l
dorească. Dar nu s-a aşteptat să-l apuce o poftă
nebună când o să-i zdrobească dulce buzele ei cu
ale lui.
Apoi s-a desprins de ea. Ce se întâmplase?
Putea să jure că-l luase ameţeala. Parfumul ei îi
zăbovea în nări. Mirosea a ceva întunecat şi
condimentat, deloc dulce şi deloc inocent.
Simţind minunata aromă feminină, i-a zvâcnit
mădularul, care cerea alinare.
 Domnul să-l ajute.
— Aş…
Ochii îi luaseră foc, scăpărând scântei argintii,
necruţătoare.
A trebuit să-şi vină-n fire. Era esenţial să
deţină controlul.
— Te-ai răzgândit, Magdalena? A întrebat-o
blând.
Ea a clătinat din cap:
— Nu.
I-a pus o mână pe umăr şi a simţit-o că
tremură. Aproape că putea să-i miroasă frica. Dar
ea oricum o să meargă mai departe. Îi admira
forţa şi hotărârea.
— Hai cu mine.
Ţinând-o cu o mână de încheietură, a condus-o
înapoi în foaier, coborând holul. Au ajuns la uşa
din capăt. A deschis-o, a apăsat un întrerupător
ca să aprindă lumina, a luat-o de mână şi a dus-o
mai departe.
— Ai grijă cum calci.
A coborât scările ţinând-o de mâna caldă. Atât
de mică, atât de fragilă. Dar femeia asta n-avea
nimic fragil.
În capul scărilor, altă uşă. S-a oprit şi s-a întors
spre ea.
— Aici, dincolo de uşă, se întâmplă totul. E
ultima ta şansă să renunţi. Te întreb încă o dată,
Magdalena: Vrei s-o faci?
Ea l-a privit în ochi ca şi cum ar fi căutat ceva.
Poate alinare? El a strâns-o de mână.
— Îţi promit o aventură cum n-ai mai avut
niciodată.
În gând i s-au perindat imagini cu ea goală, în
genunchi în faţa lui. Cu mâinile lui pe fundul ei
de o rotunjime perfectă, biciuindu-i pielea…
Ea a dat din cap în semn că da, părul blond
mângâindu-i obrazul.
— Vreau.
— Atunci, o s-o ai. O să ai o adevărată fantezie
senzuală.
A tăcut şi i-a dezmierdat chipul. Pielea-i era
moale şi rece ca porţelanul, mai puţin obrajii
aprinşi. Damien voia să se oprească să se
gândească de ce se poartă aşa de blând cu ea, la
ce anume din fiinţa ei îl face să se comporte atât
de neobişnuit. Dar nu era momentul. Acum o să-i
facă cunoştinţă cu lumea lui, o lume a dorinţelor
secrete scoase la lumină. A deschis uşa şi a
zâmbit când a auzit că i se taie respiraţia de
uimire.
4
Lumini blânde, galbene şi roşii, reuşeau să
lumineze încăperea spaţioasă, plină cu piese de
echipament cum ea văzuse numai în filme. În
minte i s-au ivit scene din sălile de tortură ale
Evului Mediu. Insă aici totul era curat, elegant,
luxos. De băncile capitonate de varii înălţimi,
îmbrăcate în catifea groasă, roşie, atârnau lanţuri
din aur şi cătuşe placate cu aur. Pereţii erau
ascunşi în spatele unor draperii din damasc
auriu. Cătuşe din piele roşie şi acoperite cu blană
zornăiau în lanţuri ce coborau din tavan. Colivii
aurite, de diverse forme şi mărimi, erau aşezate
pe blănuri albe, care serveau drept covoare. Un
paradis al instrumentelor de tortură. Un paradis
pentru bogătaşi şi dezaxaţi. O ironie perversă se
simţea în tot.
Lui Maggie i s-au înmuiat genunchii.
Nu mai văzuse aşa ceva. Tocmai urma să intre,
doar fusese de acord. Şi voia.
— Intră, Magdalena.
Ea nu reuşea să-şi mişte picioarele.
— Intră acum sau te fac să intri în genunchi, i-
a zis el blând.
Era tot ce avea nevoie să audă. A păşit în
cameră. El era chiar în spatele ei şi a închis uşa
grea. S-a simţit total izolată de lume. Ar fi trebuit
să fie înfricoşată, dar ea era mai excitată ca
niciodată. Şi s-a aprins şi mai tare când el i-a
mângâiat umerii cu mâinile, stând în spate fără
să se mişte. Nu-l vedea, dar îi simţea mirosul,
parfumul acela întunecat şi masculin. Şi-l simţea
şi pe el. El era singura prezenţă palpabilă.
Magnetică.
S-a aplecat şi i-a şoptit:
— Acum o să te dezbrac.
Ea a dat din cap. Iar el s-a apropiat şi mai
mult, i-a tras gulerul puloverului cu mâna şi-a
sărutat-o chiar sub ureche.
Sărutul lui i-a trimis senzaţii direct în sex, care
s-a umplut şi s-a umflat, pulsând de dorinţă.
Oare când mai cunoscuse un bărbat care să-i
provoace aşa ceva doar cu un mic sărut?
Mâinile lui erau peste tot, blânde, explorându-i
formele, dar fără a-i atinge încă sânii şi fundul.
Când i-a scos puloverul pe cap, era gata şi abia
aştepta s-o facă.
— Ce piele minunată!
Vocea lui era joasă, mângâietoare.
I-a dezmierdat pielea goală cu mâinile, dar tot
fără să treacă dincolo de sutienul din dantelă
neagră. O dureau sânii când o atingea. În orice
altă împrejurare şi-ar fi smuls sutienul şi-ar fi
cerut ce vrea. Dar nu acum, nu cu el. Asta era
altceva. Frustrant, dar nemaipomenit de plăcut.
I-a netezit umerii, spatele, burta cu palmele.
Mai jos, da…
 Ca şi cum i-ar fi auzit rugămintea, mâinile i s-
au avântat mai jos, i-au desfăcut nasturii de la
pantalonii din lână şi i-a lăsat să alunece.
— Eşti o minune, Magdalena. Fiecare bucăţică
de piele mătăsoasă e minunată.
Şi-a coborât mâinile pe şolduri, pe coapse.
— Ai o piele aşa de fină! Fără urme. Virginală.
Dar o să mă ocup eu de ea mai încolo.
Ea a strâns din umeri. Ce urma să-i facă?
Nervii îi erau întinşi la maxim. Pentru că era şi
din ce în ce mai excitată, abia dacă putea sta
locului.
A venit în faţa ei şi-a trecut un deget peste
conturul sânilor şi i s-au întărit sfârcurile.
— Superb! Ştii cum e să te ciupească cineva de
sfârcuri aşa de tare, încât să te doară? Chiar să te
doară?
O, Doamne.
Sfârcurile i s-au întărit şi mai mult.
— Iată numai una dintre chestiile pe care-o să
le fac cu tine. Poate că nu azi, ci altă dată.
S-a oprit zâmbind.
— Sau poate că azi. Îţi promit c-o să te tot las
să ghiceşti. Pentru articol, pentru tine, ar trebui
să ştii că elementul-surpriză, uimirea, face parte
din joc. Mica bătaie a inimii, de frica a ceea ce
poate urma. Anticiparea a ce va păţi funduleţul.
Satisfacţia pentru ce se întâmplă în sus. Da,
putem fi răi aşa. O să înveţi să-ţi placă, în caz că
nu-ţi place deja. Dar cred că poate ai descoperit
acum plăcerea necunoscutului. Micul fior…
S-a dus iar în spatele ei, i-a ridicat părul şi-a
mângâiat-o pe ceafă. Iar ea parcă-i simţea
degetele între coapse. Sexul i s-a umezit. Şi-a
strâns coapsele.
— Nu, Magdalena. De fapt, ia desfă picioarele!
Nu era cu putinţă să-i spună aşa ceva ei, să-i
ceară una ca asta!
Avea gura chiar la urechea ei:
— O s-o faci, Magdalena. Pentru mine.
Mâinile i-au alunecat pe pulpele acoperite de
dantelă, degetele mângâindu-le în spate, apoi
strecurându-se între ele.
— Desfă picioarele pentru mine. Acum.
Vocea-i era mai fermă ca niciodată. Ei îi
tremurau picioarele. Le-a îndepărtat uşor şi el i-a
cuprins moviliţa umedă cu mâna.
— Mai mult. Ştiu că vrei. Mâna mea e chiar
acolo. Îţi simt căldura, dorinţa. Eşti udă leoarcă şi
abia dacă te-am atins. Fă-o, Magdalena. Nu te
opune.
Ei i se învârtea totul în cap şi s-a supus. Nu
reuşea să se gândească la asta. Ce era cu ea?
— A! E mult mai bine.
 De ce i-a făcut plăcere să-i audă în glas
satisfacţia?
— E uşor să te supui poruncilor, să ştii. Nu
trebuie decât să te laşi pe mâna mea. O să am eu
grijă de tot. Acum, în genunchi.
— Poftim?
— Şşş! Nu-mi răspunde! Fă ce-ţi spun.
— Dar nu pot…
— Ba poţi. Şi o s-o faci.
Şi-a apăsat mâna pe ceafa ei. Nu atât cât s-o
doară, dar era clar că o s-o împingă în jos, dacă n-
o să se aplece de bunăvoie.
S-a lăsat pe podea, inima bătându-i să-i sară
din piept.
— Aşa. Acum desfă genunchii. Pune-ţi mâinile
pe coapse, cu palmele în sus.
Ea s-a conformat, aproape nevenindu-i să
creadă că ea e cea care stă acum pe jos şi face tot
ce-i cere tipul. Şi-i mai şi place. Da, ceva se sfâşia
în ea, ceva se deschidea deja. Oare câte-o să-i mai
facă înainte să se termine jocul? Cât o să se
piardă pe ea însăşi în ce întâmplă aici?
— Acum, regulile. Cel mai important e să ţii
minte că eu conduc. Nu vorbeşti decât atunci
când îţi spun. Şi atunci trebuie să mi te adresezi
cu „Domnule”. Faci ce zic eu, te supui fără să pui
întrebări şi fără să te opreşti. Poate te întrebi de
ce-ţi cer anumite lucruri. Ai încredere în mine,
ştiu exact ce fac şi totul are un scop. O să înţelegi
după. Intre timp, dacă ai întrebări, le pui după ce
se termină scena. Când ne încheiem rolurile, îmi
poţi vorbi ca de obicei. S-a înţeles? Poţi să-mi
răspunzi.
Ea a clătinat din cap aprobator, simţindu-şi
membrele străbătute de un fluid ciudat. Totul era
mult prea real.
— Da, am înţeles.
El a întins mâna şi şi-a cufundat degetele în
părul, de care a tras tare, până când a simţit că-i
arde un pic pielea capului. Dar îi arătase ceva
important.
Maggie a gâfâit din cauza micului şoc provocat
de durere şi pentru că, drept răspuns, sexul i s-a
încleştat.
— Da, Domnule.
— Excelent!
I-a dat drumul şi s-a întors, iar ea l-a urmărit
cu privirea când s-a dus la un vechi dulap
sculptat, înalt, aşezat în dreptul unui perete. A
deschis uşile. Înăuntru erau obiecte din piele, iar
la unele zornăiau bucăţi de metal. Erau şi lanţuri
şi sfori, înfăşurate în jurul unor cârlige sau
atârnate de ele. Fierbinţeala care-o apucase mai
devreme s-a transformat în foc arzător. Capul i se
învârtea.
El s-a întors la ea.
— Ridică-ţi părul.
Ea s-a supus. El s-a aplecat şi i-a legat un guler
de piele în jurul gâtului.
Maggie se simţea… nu ştia exact cum se simte.
Corpul îi era încordat. Se simţea reţinută? Nu,
mai mult de atât. Înfricoşată? Panicată?
Lacrimile-i înţepau ochii. A clătinat din cap,
muşcându-şi buza.
— Nu pot să fac asta. Te rog! Nu pot, i-a şoptit.
El s-a lăsat într-un genunchi ca s-o poată privi
în ochi.
A apucat-o cu mâna de bărbie, forţând-o să-l
privească.
— Ba poţi. Ştiu ce simţi. Te lupţi cu tine însăţi.
Dar corpul tău a arătat deja că vrei. Pur şi simplu
dă-i drumul. Nu te mai împotrivi. Poţi. Îţi poţi da
voie s-o faci. Nu înţelegi că aşa nu trebuie să
răspunzi de nimic cât timp eşti cu mine?
Ea a dat din cap iar, incapabilă să scoată o
vorbă.
— Îţi dai seama că, deşi te împotriveşti, eşti tot
în poziţia de supusă? Mâinile ţi-au revenit unde
ţi-am zis să le pui, cu palmele în sus, pe coapsele
desfăcute. Poate că mintea ta ar vrea să preia
controlul, dar corpul mi-a cedat deja.
 Ea a tras adânc aer în piept. Era adevărat ce
spune!
O lacrimă rătăcită i s-a furişat pe obraz. El i-a
şters-o uşor, cu degetul mare.
Maggie a dat din cap, cu ochii încă
împăienjeniţi.
Damien s-a ridicat. De data asta, nu l-a mai
urmărit mişcându-se prin cameră. El s-a întors şi
i s-a aşezat iar în spate.
— Ridică-te, draga mea.
A ajutat-o să se ridice şi i-a tras mâinile la
spate. Într-o clipă i-a strâns încheieturile de la
mână într-o piele moale, după care ea a auzit
zornăitul încuietorii.
Acum chiar că s-a panicat şi pulsul îi zvâcnea
în vene. El i-a mângâiat pielea chiar sub cătuşe,
cu degetul mare de la ambele mâini.
— Şşş. E în regulă. Eşti bine. Respiră adânc de
câteva ori. Fă-ţi ordine în gânduri. Şi scapă de
frică.
Ea a încercat să se supună, a tras adânc aer în
piept, apoi a expirat, dar tot simţea o povară în
piept. Oare pentru că stătea aici, în pielea goală,
cu gâtul strâns într-o centură şi legată? Nu-i
venea să creadă. Dar avea sfârcurile întărite şi o
dureau, iar sexul i se umflase de excitare.
Raţiunea se lupta cu trupul şi încă nu ştia care o
să învingă.
A dus-o la o bancă ce le ajungea până la brâu şi
a apăsat-o uşor cu mâna între omoplaţi.
— Acum apleacă-te. Nu te lupta cu mine,
Magdalena. Fă-o.
Ea i-a cedat, încercând din toate puterile să nu
se gândească prea mult. Catifeaua pe care-o
atingea cu pielea era moale şi i-a trecut prin cap
că sigur e de cea mai bună calitate, poate din
mătase, de vreme ce nu-i zgâria pielea goală.
Se simţea absolut vulnerabilă stând aşa, cu
mâinile legate la spate.
— Minunat! A îngăimat el. Ai un popou
splendid, în formă de inimă. Imploră să rămână
gol. Să fie biciuit.
Ea a tresărit. Iar el a râs un pic.
— Dar nu încă. O luăm uşor.
Şi-a trecut o mână pe spatele ei, atingând-o
uşor ca un fulg. Degetele i-au coborât la dantela
de la chiloţi, apoi pe partea din spate a coapselor,
în spatele genunchilor. O atingea senzual, blând.
Şi în urma degetelor lui rămânea dorinţa care-i
aprindea carnea şi o făcea să tremure înlăuntrul
ei.
Dacă desfăcea numai un pic picioarele, îşi
putea strecura mâna acolo din nou…
Când degetele lui au alunecat sub marginea
chiloţilor de dantelă neagră, ea a tras repede aer
şi-a desfăcut picioarele din proprie iniţiativă.
— Plină de nerăbdare, nu? Exact ce-mi place să
văd.
A străbătut-o acelaşi fior de plăcere când i-a
auzit tonul mulţumit.
Degetele lui i-au alunecat în fanta dintre
coapse. Atât de aproape.
— Arzi. Ştii ce-mi doresc să-ţi fac?
S-a oprit.
— Tot. Dar o să respect înţelegerea, deşi mai
întărâtat ca acum n-am fost niciodată.
O, Doamne.
A coborât glasul până când a ajuns să-i spună
în şoaptă.
— Pactul nostru nu mă împiedică s-o fac.
Şi-a strecurat degetele în despicătura umedă.
Ea a gemut. El s-a pus pe treabă imediat,
împingând degetele, în vreme ce cu mâna cealaltă
o ţinea de mijloc, ca să ajungă să-i mângâie
clitorisul.
Coapsele îi fremătau în mâna lui, iar ea
devenea din ce în ce mai tensionată. Îi simţea în
păr respiraţia fierbinte. Era vulnerabilă, aşa cum
stătea acolo, ceea ce făcea fiecare senzaţie mai
intensă. Sentimentul de neajutorare.
— Dă-ţi drumul în mâinile mele, Magdalena.
Dă-ţi drumul.
Şi orgasmul a venit repede şi cu furie. A
străbătut-o, a zdrobit-o un val de plăcere. Corpul
i s-a cutremurat, picioarele i-au tremurat, sexul
încleştându-i-se şi strângându-i degetele cu care-
o tot scormonea.
Părea că n-o să se termine niciodată. El nu s-a
oprit decât după ce-au trecut ultimele spasme
fremătătoare. Când a fost gata, Damien i-a
dezmierdat spatele cu sărutări fierbinţi, de sus în
jos.
— A fost perfect.
De data asta ea s-a lăsat în voia plăcerii şi-a dat
drumul. Nu era momentul să se lupte cu nimic.
Sau cel puţin asta şi-a spus. Dar adevărul e că
trupul îi era pe jumătate îndrăgostit de acest
bărbat care-o putea stăpâni aşa, care putea să-i
provoace o plăcere incredibilă. Gândul ei nu era
departe.
Of, a fost mult prea uşor să-i vină de hac. Dar
ei nici că-i păsa în clipa de faţă.
— Ţi s-a înroşit pielea. E aşa de frumoasă! A
murmurat el, aproape plin de respect. Mai bine
de atât n-ar arăta decât dacă degetele mele ţi-ar
lăsa urme pe fund.
Chiar spusese una ca asta? Dar ea sigur ştia că
tipul vorbeşte foarte serios.
 — Eşti gata de prima bătaie? Abia aştept să ţi-o
trag. Poţi să-mi răspunzi.
Era gata? Corpul ei era gata de orice-ar fi vrut
el să-i facă. Dar şi-a zis c-ar trebui măcar să se
gândească şi să ia o hotărâre, nu să se lase
condusă de nevoile trupului.
— Nu sta pe gânduri. Urmează-ţi instinctele.
I-a mângâiat fundul cu mâna. Doamne, cum
mai voia să-i simtă mâinile pricepute pe piele!
Numai dantela le stătea în cale. Da, voia s-o
lovească, s-o atingă. Cum, nici nu conta.
— Da, a şoptit ea.
— Da ce?
— Da, vă rog, Domnule.
A avut o strângere de inimă când a trebuit să i
se adreseze aşa. Dar era prea excitată ca să-i pese.
— E mult mai bine.
Şi-a mişcat iar mâinile pe fundul ei, lăsându-se
să alunece sub fese. Pielea de acolo era moale,
sensibilă. A ciupit-o uşor. Ea a sărit.
— Trebuie să încerci să stai potolită, orice ţi-aş
face. Iată că în tonul lui elegant se insinua aceeaşi
mică ameninţare. Îi făcea inima să bată mai tare
şi sexul să-i zvâcnească, aprins de dorinţă.
Din nou vocea lui în urechea ei şi mirosul lui
întunecat, care-o învăluia.
— Acum o să te dezbrac de tot. După care o să-
ţi trag o bătaie. O să te doară. O să ai cel mai
minunat sentiment din viaţa ta. Pregăteşte-te.
5
A văzut că ea tremură, a simţit-o cu mâna pe
care i-o ţinea pe ceafă. Da, era speriată.
Bineînţeles că era. Dar era şi foarte excitată, ceea
ce-i uşura situaţia. Iar spaima ei şi emoţia îl
aprindeau şi-i întărâtau sângele. Nu mai ţinea
minte să-l fi stârnit aşa vreo femeie, să fi fost atât
de fascinat de frumuseţea ei nespusă, de
receptivitatea ei. Abia aştepta să înceapă cu
adevărat.
Şi-a trecut palma peste spatele ei. Într-o zi o s-
o biciuiască pe spatele lung şi încântător. Dar nu
azi.
Când a ajuns cu mâna sus, pe fesele ei
unduioase, ea gâfâia spasmodic. I s-a tăiat
respiraţia când el a apucat de marginea dantelei
negre şi a tras.
Fundul gol era superb, exact cum se aşteptase.
A stat o clipă să-l admire înainte să lase dantela
să-i alunece jos şi înainte s-o ajute să ridice
picioarele ca să scape de lenjeria frumoasă, de
fată rea.
A ridicat mâinile şi-a apucat-o de sânii grei. Îi
simţea şi prin material vârfurile ascuţite ale
sfârcurilor şi fierbinţeala care-i străbătea corpul
valuri-valuri.
Doamne, era aşa de bine, totul era fierbinte şi
moale, mai puţin cele câteva bucăţele tari de
carne. Oare cum arată şi ce gust au? Damien
aproape că a gemut tare numai când s-a gândit.
Femeia asta îi spulbera dintr-odată toată
stăpânirea de sine. Ce avea? Era minunată,
numai piele albă şi un frumos păr blond, plus
ochii liniştiţi şi cenuşii. Carnea virginală era
întotdeauna cea mai palpitantă. Nimic nu se
compara cu a fi primul care să-i tragă o bătaie.
Dar el se mai jucase de-a dominatorul şi de-a
supusa şi înainte, mai fusese primul care să
îngenuncheze o femeie. Dar niciuna nu-l
tulburase aşa. Palpitant era mereu, dar
mădularul lui abia aştepta să intre în ea.
Poate că asta era pentru că se simţea atras de
mintea ei sau poate de cum vorbeşte. Tipa avea o
minte brici, el îşi dăduse seama deja. Şi era
pătimaşă. Era o banalitate să-l excite un
asemenea cuvânt şi un asemenea lucru. Dar ştia
că face parte din atracţie. O atracţie care parcă
devenea deja obsesie.
A hotărât să nu rişte să-i scoată sutienul. Şi-aşa
abia mai rezista numai să se uite la forma
rotundă a popoului ei, ştiind că o să-l atingă.
Ştiind că, dacă o să desfacă picioarele, o să-i vadă
buzele roz ale sexului ud.
Doamne.
Aproape că era prea mult pentru el. Când i se
mai întâmplase aşa ceva? Poate că niciodată.
A tras adânc aer în piept, calm şi s-a gândit la
răspunderea pe care o are. Aceea de a fi primul
pentru ea. Trebuia s-o facă să se simtă bine, să fie
perfect.
Şi-a plimbat degetele pe pielea ei, trasându-i
conturul obrajilor. Da, capul ei avea o formă
desăvârşită, prea dulce. Şi neatinsă. Până acum.
A lovit-o încetişor. Ea a sărit.
— Calm, Magdalena! Nici măcar nu te-a durut.
Doar te-a luat prin surprindere.
A mai lovit-o o dată, acum puţin mai tare. Pe
piele i s-a ivit deja o roşeaţă satisfăcătoare. A
mângâiat-o cu mâna, simţindu-i căldura, după
care a plesnit-o zdravăn.
— O!
— Da, acum te-a durut un pic, nu? Mergi mai
departe cu durerea. Respiră în durere. Poţi. S-ar
putea să-ţi placă.
Încă o lovitură şi apoi alta. El a început să ţină
ritmul cu palmele. Ştia că întotdeauna e mai uşor
dacă stabileşte ritmul în care să se cufunde. Şi a
continuat tot aşa, cu lovituri uşoare, nu prea
dure, dar cât trebuie ca s-o doară. După cum
respira, după cum corpul îi venea spre mâinile
lui, îşi dădea seama că creierul ei emană deja
endorfine. Că se scufundă într-un alt spaţiu, în
locul acela din minte în care lumea exterioară nu
mai contează.
Ştia că, dacă o să-şi strecoare o mână între
coapsele ei delicioase, o să fie udă leoarcă.
Nu, prea mult. Concentrează-te.
A încetinit ritmul, s-a oprit ca s-o ciupească de
pielea delicată de sub obrajii adorabili. Ea a
tresărit, dar imediat s-a lăsat iar pe mâna lui. Da,
era a lui.
Numai că, inexplicabil şi el era al ei şi asta
pentru prima oară în viaţa lui.
Doamne, aşa ceva nu mai simţise niciodată!
Pielea îi luase foc peste tot şi ardea unde o lovea.
Iar sexul îi dădea în clocot, tânjind să se
elibereze.
Te rog, te rog…
Dar de-acum ştia că nu trebuie să spună cu
glas tare.
Pentru ea, era cu totul şi cu totul altceva. Nu-i
venea să creadă că face aşa ceva, că se lasă la
mâna cuiva şi că-i place. Dar fără îndoială că-i
plăcea.
N-a mai lovit-o, lăsând-o să-şi recapete suflul o
clipă. Apoi i-a netezit carnea aprinsă cu mâinile.
Da, era aşa de bine când palmele fine îi alunecau
pe pielea care-o durea. Era un contrast minunat.
După aceea, mâna a ajuns între picioarele ei şi
degetele i s-au adâncit în cută, trăgând de ea şi
ciupind-o. Ea şi-a dat drumul imediat, ca o
rachetă, zguduită de orgasm de parc-ar fi
străbătut-o mii de stele căzătoare. Corpul i s-a
cutremurat tare, cuprins de cel mai plăcut val de
plăcere.
După ce a trecut, tremura şi abia mai respira.
— Eşti prea perfectă, Magdalena.
Nu cumva îi tremura puţin glasul? Nu se
poate…
I-a mângâiat mai departe sexul ud cu degetele
şi tensiunea creştea din nou. Cu o mână îi freca
clitorisul, iar cu cealaltă a început să-i plesnească
încet popoul. Senzaţia era intensă, copleşitoare.
Nu ştia ce să facă. Voia să se înfigă în degetele lui
scormonitoare, în mâna lui care-o pedepseşte.
— Dă-i drumul, i-a şoptit el.
Şi s-a supus, lăsându-şi corpul să se topească
în senzaţii amestecate, până când durerea
provocată de lovituri s-a făcut una cu plăcerea
absolută a clitorisului mângâiat de degetele lui. O
singură senzaţie: plăcere pură. A alunecat iar în
durere, apoi s-a avântat în plăcere, fără să-i pese
de cât de desfrânată pare.
 În scurtă vreme s-a apropiat din nou de
punctul culminant. De data asta, a tras adânc aer
în piept şi a trecut de limită, aruncându-se în
braţele cutremurătoare ale orgasmului. Corpul îi
fremăta, străbătut de senzaţii tari. Înainte să i se
potolească ultimul spasm, a tras-o spre el. S-a
lipit de fierbinţeala lui, care era în spate. Braţul
puternic a apucat-o strâns de mijloc. Ea şi-a lăsat
capul pe pieptul lui tare.
— Doamne, Magdalena…
Ea a zâmbit. Simţise din vocea lui cât de excitat
e, îi simţise corpul tremurând, lipit de al ei. Un
corp care trăia acum un alt fel de satisfacţie.
Iat-o din nou sus, îmbrăcată şi aşezată în
livingul lui cu mobilă elegantă, ceea ce acum i se
părea de-a dreptul suprarealist. Era suspect de
politicos, după tot ce tocmai făcuseră.
Capul încă i se mai învârtea puţin şi-şi simţea
corpul uşor. A trebuit să facă un efort ca să-şi
alunge rânjetul prostesc de pe faţă.
El stătea relaxat în dreptul şemineului, numai
umerii îl trădau. Şi acum avea un pahar în mână.
Dar era mult prea încântată de ea însăşi ca să-şi
facă probleme din cauza tensiunii pe care-o vedea
la el.
— Cum eşti? A întrebat-o. E suficient de cald?
— Da. Sunt bine. Mă simt minunat.
 — Ai întrebări?
— Sigur o să am mai târziu. Dar acum, nu. Mă
simt prea bine.
— Mănânci, calule, ovăz?
Apoi i-a zâmbit şi tensiunea sau sentimentul
acela care părea că nu-i dă pace a dispărut.
Zâmbetul lui era ucigător ca de obicei.
— Am o întrebare, totuşi. Întotdeauna eşti aşa
de distant cu partenerele după ce te joci cu ele?
Sprâncenele întunecate i s-au încruntat o clipă,
după care s-a apropiat şi s-a cufundat în pernele
de lângă ea.
— Iartă-mă. Ar trebui să fiu mai atent. Eşti
bine?
— Da, sunt bine. Chiar sunt. Doar…
A clătinat din cap neajutorată. Nu ştia cum să
explice nevoia de a-l simţi mai aproape. Să fi fost
numai urmarea a ceea ce i se întâmplase? Sau
altceva?
Va trebui să se gândească la asta mai târziu.
— Mai bine ţi-aş fi spus. Uneori se sparge
buba. E o reacţie emoţională la experienţa prin
care a trecut corpul. Un fel de eliberare.
— Atunci, se înţelege.
Da?
I-a dat părul după ureche cu o mână
mângâietoare. Un gest aşa de tandru de la el,
bărbatul de oţel.
În definitiv, poate că nu era aşa de rece şi de
neînduplecat în sinea lui?
Dar nu, nu făcea decât să fie amabil cu ea, să-şi
îndeplinească misiunea. Şi se pricepea de
minune.
— Acum o să te duc la hotel. Trebuie să te
odihneşti, să te gândeşti la ce s-a întâmplat azi
aici.
— Bine.
De ce naiba i se punea un nod în gât la gândul
că o s-o lase singură în camera de hotel?
A ajutat-o să se ridice, a condus-o la garaj şi
apoi în maşină.
A pornit motorul, a apăsat butonul magic şi a
plecat din garaj. A trecut de porţile de fier şi a
ieşit în stradă. Ea s-a mirat să vadă că deja se
însera. Cât timp stătuse în casa lui? Pierduse
orice noţiune a timpului.
Pe străzile din oraş, ceaţa se perinda pe lângă
ei. Se întunecase de-a binelea acum şi firmele
luminoase, colorate, ieşeau în evidenţă când
treceau pe lângă ele. Maggie, pe care-o apucase
lenea, se uita la ele, la baruri şi la clădirile de
locuinţe care alunecau pe lângă geamurile de la
maşină. Totul părea aproape ireal. Şi afară era
prea frig, adică vremea era chiar duşmănoasă.
 S-a întors să se uite la Damien din profil. Era
atât de concentrat la volan… Dar, după cum îi era
croită gura, avea şi o oarecare blândeţe, o nuanţă
pe care înainte n-o observase.
— Putem vorbi despre asta?
— Bineînţeles.
A schimbat viteza când a urcat un deal.
— O să vorbim mai târziu. După ce o să ai timp
să-ţi revii.
De ce nu se uita la ea? Şi oare de ce ei i se
punea un nod în gât din cauza asta? Nu era genul
care se implică emoţional. Probabil că era reacţia
despre care o avertizase. Pentru că femeia asta
manevrabilă, care mai avea puţin şi izbucnea în
lacrimi, nu era ea.
Acum nu mai era sigură că va mai fi vreodată
ca înainte.
Au ajuns în faţa sclipitorului W Hotel de pe
Third Street şi portarul i-a deschis uşa. Damien a
coborât din maşină, i-a dat un bacşiş şi i-a spus
că intră numai pentru câteva minute. Apoi s-a
dus lângă ea şi a apucat-o de mijloc. Se simţea
bine. Puternic.
— Te conduc la camera ta. Ai cheia?
Ea a scotocit în poşetă şi i-a dat un card din
plastic.
— Ce cameră?
 — 1420.
Au trecut de gresia neagră, lustruită şi au intrat
în hol, au lăsat în urmă biroul arcuit de la
recepţie, cu uriaşele lui boluri cu mere verzi şi s-
au dus la lifturi. Damien o ţinea de mijloc. Iar ea
nu putea să nu se gândească pe unde-o mai
atinseseră aceleaşi mâini în aceeaşi zi.
Au intrat în lift fără să-şi spună nimic. Dar
Maggie nu simţea nevoia să vorbească despre
nimic acum. Se uita la imaginile zilei, aşa cum i se
derulau în gând. Era suficient de bucuroasă că o
cuprinsese cu braţul de talie.
Uşile liftului s-au deschis şi el a ieşit, i-a găsit
camera şi a descuiat uşa. Avea în continuare
mâna pe spatele ei mic şi aşa i-a deschis în
camera elegantă şi spaţioasă.
Ea a crezut c-o să plece imediat, dar el a rămas
acolo, ţinând-o de mijloc. Cu cealaltă mână a
gâdilat-o sub bărbie, obligând-o să-l privească.
Ochii îi scânteiau.
— Sigur eşti bine?
— Da. Tu?
Nu i-a răspuns, ci doar s-a uitat în ochii ei cu
privirea lui intensă. Încă emana putere ca în
prima clipă când îl cunoscuse. Dar acum era ceva
mai mult. Corpul i se înfierbânta iar, dorindu-l
din nou. Dar el o s-o lase acolo.
 — Magdalena…
— Da?
A dat uşor din cap, după care s-a apropiat şi-a
sărutat-o, zdrobindu-i buzele de ale lui. Aproape
că a rănit-o, dar ea voia, avea nevoie de asta.
Avea un gust vag de whisky. Uşor dulceag, uşor
condimentat. Masculin. Şi gustul a fost şi mai
bun când i-a desfăcut buzele cu limba şi s-a
strecurat în gura ei, desfătându-se şi provocând-
o. Maggie a gemut, corpul tânjind după al lui.
Dar s-a terminat cât ai zice peşte şi el s-a
îndepărtat, în ochi îi ardea un foc auriu-închis.
— Trebuie să plec. Să mănânci ceva şi poate
faci o baie. Te verific mai târziu.
S-a dus spre uşă, a deschis-o şi a ieşit aşa de
repede, încât ea s-a întrebat dacă nu cumva
sărutul se petrecuse în imaginaţia ei. Numai că
gustul lui îl simţea intens pe limbă. Căldura lui îi
stăruia pe piele.
A mers în dreptul oglinzii de la masa de
toaletă. Din oglindă a privit-o propria ei imagine.
Avea buze pline, care păreau puţin umflate.
Ochii-i erau mari şi pupilele, enorme. Avea pielea
palidă, dar obrajii foarte îmbujoraţi.
Arăta altfel, se simţea altfel. Nici nu prea era
sigură de ce crede. Da, avea nevoie de timp ca să
revină cu picioarele pe pământ, să despice în
patru ce i s-a întâmplat, să desluşească ce
înseamnă.
Singura certitudine era că Damien Knight
atinsese în ea un loc în care nu mai ajunsese
nimeni niciodată. Aşa, într-o după-amiază,
deschisese o parte din ea pe care o ascunsese bine
ani întregi şi chiar o făcuse să-şi dea drumul. Îi
dăruise cea mai pură plăcere pe care o simţise în
viaţa ei. Exact aşa cum îi promisese. Ce-i mai
făcuse? Lucruri mult prea delicios de
înspăimântătoare ca să se gândească la ele.
Dar nu putea să nu se gândească la el. A, nu,
deja îi pusese pe jar un loc de neşters din minte.
Şi s-a trezit întrebându-se ca o şcolăriţă
îndrăgostită lulea dacă şi el simte la fel.
Câtă naivitate care nu-i stătea în fire! Dar astă-
seară îşi va permite să fie aşa.
Ce-o fi crezând imperturbabilul şi distantul
Damien Knight? Cu siguranţă că nu fusese
imperturbabil şi distant când o lăsase în camera
de hotel. Nu cumva reuşise să tulbure un tip mai
puternic decât ea?
6
Damien gonea cu maşina pe străzile din oraş.
Ce naiba avea? Inima-i bătea să-i sară din piept,
de parcă tocmai ar fi scăpat de un accident.
Cert că evitase ce s-ar fi putut dovedi a fi o
greşeală tragică, dacă n-ar fi plecat atunci din
camera ei de hotel.
Maggie. Magdalena.
Îi plăcea că ea urăşte să i se adreseze cu tot
numele. Chiar şi acum îl făcea să zâmbească.
Doamne, chiar că era sadic. Dar în clipa de faţă el
era cel torturat. De imagini în care-i vedea corpul
zvelt, lucios, pielea netedă, uriaşii ochi cenuşii,
parcă sculptaţi în cristal. Femeia era incredibil de
receptivă. Şi-a dat drumul în mâna lui, iar şi iar…
I s-a întărit prohabul, mădularul aţâţat
apăsându-i ţesătura pantalonilor.
Cu trupul ei o să se descurce uşor. Cu mintea
însă o să aibă de lucru. Azi cedase un pic prea
uşor. Dar mâine mintea ei va fi doldora de
întrebări. Plină de îndoială. Atunci o să se ocupe
el.
Intre timp, trebuia să şi-o scoată din minte
cumva. Nu mai fusese atât de obsedat de o femeie
de multă vreme. De la începuturile relaţiei cu
Julia.
Ce prostie din partea lui să se gândească la
Julia acum! Doar n-o lua de nevastă pe Maggie.
Nu, n-o să mai facă aşa o greşeala niciodată.
Dar de ce naiba îi trecea prin cap aşa ceva?
Poate pentru că ea-i făcuse inima să bată şi
palmele să transpire de parcă-ar fi avut iar
douăzeci şi unu de ani, cât avea când o cunoscuse
pe fosta soţie. Căsătoria se transformase într-un
adevărat dezastru şi numai din vina lui.
A mărit viteza când s-a făcut roşu la semafor,
bătând nerăbdător darabana pe volan. Voia să
ajungă acasă şi să bea ceva. De fapt, voia să bea
prea mult. Să facă un duş ca să scape de mirosul
ei de pe piele, înainte s-o ia razna de-a binelea.
Era ridicol. Nu mai avea douăzeci şi unu de
ani. Un bărbat de vârsta lui, cu experienţa lui, n-
ar trebui să se simtă aşa, să simtă că o să fie
dărâmat, dacă nu o s-o mai vadă. Ridicol.
Dar, aşa absurd cum era, chiar când a ajuns
acasă şi a intrat pe uşă şi-a dat seama că o să
găsească un pretext ca s-o sune.
Maggie a închis ochii, lăsându-şi capul pe
prosopul rulat din spate. Pe marginea de
marmură de la cadă era cocoţat un pahar de
Cabernet. A tras adânc aer în piept, umplându-şi
plămânii cu parfumul cuminte de vanilie şi
ambră, preferatul ei când era vorba de spuma de
baie.
Avea o senzaţie plăcută de durere în tot corpul,
senzaţia cu care s-a desfătat, oricât părea de
prostesc. Ce-i băgase tipul în cap? Se gândea şi
simţea, ceea ce era o noutate pentru ea.
Chiar i se supusese lui Damien Knight azi?
Chiar îl lăsase s-o domine, să-i scoată chiloţii, s-o
facă să-şi dea drumul aşa cum stătea acolo, în
picioare, neajutorată?
Dar nu fusese cu adevărat neajutorată, nu?
Făcuse cu bună ştiinţă ce făcuse. Ba fusese chiar
nerăbdătoare! Şi voia să le facă iar. Pentru el.
Şi-a trecut o mână săpunită peste sâni,
sfârcurile întărindu-i-se imediat. Doamne, era
mai frumos decât ar avea dreptul să fie un
bărbat…
Telefonul prins în perete deasupra căzii a
sunat şi Maggie a tresărit.
E Damien.
A ridicat receptorul:
— Alo?
— Acolo erai, scumpo. Am sunat să verific.
— Bună, Jet.
— Deci cum a fost? Povesteşte-mi tot!
— Iâî… a fost interesant. Nu, mai mult de atât.
A fost minunat. Revigorant.
— Te-a lovit?
— Numai puţin.
— Şi ţi-a plăcut?
A tăcut o clipă. Putea să recunoască cu glas
tare? Doar era cel mai bun prieten al ei.
— Da.
— Cum adică? Doar „da”? Niciun detaliu?
 — Încă nu ştiu ce să spun. Încă… plutesc puţin.
— Nu prea-mi vine să cred c-ai făcut-o,
Maggie. Nu tu, apriga autoare a rubricii de sex
din Citi. N-am vrut să te jignesc, scumpete, dar tu
eşti genul care vrea să aibă mereu lucrurile sub
control.
— Nu-i nimic. Ştiu. Cum să nu fiu?
— Draga mea, restul lumii nu înseamnă maică-
ta.
— Ştiu. Dar lucrurile îi scăpaseră total de sub
control. Mă simt în siguranţă dacă ştiu că-mi
conduc propria lume.
— Poate chiar despre asta este vorba. Să te
eliberezi o dată.
— Aşa zice Damien.
— Sfinte Sisoe! Doar n-o să te transformi într-o
femeie care-şi citează iubitul la fiecare pas, nu?
— Nu prea cred. Doar ştii cu cine vorbeşti, Jet.
Stai puţin, că sună cineva pe numărul celălalt. Îţi
dau eu un semn. Cred că e el.
— Cum vrei, scumpo.
A apăsat butonul aprins şi a schimbat linia, cu
inima bătându-i tare.
— Da?
— Magdalena?
— Da.
I-a tresărit sufletul imediat ce i-a auzit vocea.
 — Sper că nu te deranjez. Te odihneşti?
— Sunt în baie.
— În clipa asta?
— Da.
A urmat un moment lung de tăcere. După care
el i-a zis:
— Trebuie să ne facem timp să ne întâlnim
mâine. Pot să vin să te iau pe la prânz. Mergem la
masă, stăm de vorbă…
— Şi după?
Cum de pronunţase cuvintele astea dintr-o
suflare?
— După, dacă mai eşti cuminte, ne întoarcem
la mine să mai explorăm un teritoriu nou.
— A…
Gura i s-a uscat brusc şi n-a mai fost în stare să
vorbească. A devenit conştientă de trupul ei gol
din apa caldă, parfumată.
— Vreau să te odihneşti astă-seară, să mănânci
ceva uşor. Mâine să dormi până mai târziu, dacă
poţi. O să ai nevoie de putere.
Ei i-a sunat mai mult a promisiune decât a
ameninţare. Corpul răspundea iar la vocea lui
poruncitoare, iar sexul i se umplea de dorinţă şi o
dureau sânii. Nu ştia ce să zică.
— Mai eşti, Magdalena? Mă asculţi?
— Da, sunt aici.
 Şi-a netezit sânul cu degetele, ciupindu-se uşor
de sfârc.
Da.
— Ne vedem pe la prânz. Ne întâlnim în hol.
— O să fiu acolo.
Sincer, ar face orice ar vrea el.
Au urmat un clic scurt şi apoi tonul de apel. A
închis telefonul şi s-a cufundat mai departe în
apa aromată. Şi-a alunecat mâinile de-a lungul
propriului trup: pe sâni, pe burtă, jos, între
coapse. Sexul i s-a încleştat. A continuat
şicanându-şi cu degetele buzele umflate şi
supărate. Şoldurile i s-au ridicat, coapsele i s-au
încordat. Doamne şi totul, numai pentru că-i
auzise vocea! Dar avea nevoie de aşa ceva, avea
nevoie să se elibereze. Da, numai un orgasm
rapid, care să spargă gheaţa.
A mişcat degetele de la o mână, strecurând
două înăuntru şi gemând uşor. Cu degetele de la
cealaltă mână şi-a mângâiat clitorisul, a tras de
el, l-a ciupit. A început să gâfâie repede şi tot
corpul îi ardea de nerăbdare. I s-au înclinat
şoldurile şi degetele au explorat mai adânc, în
căutarea punctului G.
Şi-a închipuit faţa lui, mâinile lui mari şi
puternice. Avea degete de chirurg, lungi şi
pricepute, sau de muzician. Dar nu, el le folosea
în scopuri mai triviale. Le folosise pe ea.
Da!
Şi-a frecat clitorisul mişcându-şi degetele puţin
mai repede, imaginându-şi din nou că e mâna lui
şi şi-a dat drumul în forţă. Îi vedea chipul în timp
ce se convulsiona de plăcere. În timp ce sexul i se
încleşta în jurul degetelor scormonitoare.
Da!
Când s-a terminat, tremura epuizată. Epuizată
de dorinţa de a fi cu el.
Până mâine mai era prea mult.
La ora douăsprezece fără cinci era în holul de
la W Hotel. Purta o fustă simplă, neagră şi un
pulover pe gât, mulat, tot negru, fiind încălţată în
cizme negre, înalte, care-i cuprindeau gambele şi-
i scoteau în evidenţă silueta. Se îmbrăca frecvent
în negru la New York. Dar de ce asta parcă
însemna altceva azi?
Se plimba de colo-colo pe pardoseaua în alb-
negru, uitându-se tot timpul la uşa de la intrare.
După care, nevrând să pară prea nerăbdătoare, s-
a aşezat pe unul dintre scaunele din piele neagră.
Se străduia din răsputeri să nu-şi analizeze
gândurile care-i treceau vijelios prin cap, să nu se
gândească prea mult înainte de a se întâlni cu el,
înainte de a avea ocazia să vorbească cu el despre
asta, pentru că de dimineaţă se simţise
dezorientată şi asta o deranjase, iar gândurile i se
încâlciseră. Habar n-avea ce e normal în astfel de
împrejurări, nu era sigură de ce ar trebui să
simtă.
— A, aici erai!
— Bună, Damien.
Îi bătea inima şi s-a aprins toată chiar în clipa
în care l-a văzut şi i-a auzit glasul.
— Fără zâmbete în dimineaţa asta. Se pare că
avem de vorbit. Hai!
A întins mâna s-o ajute să se ridice, cu aceleaşi
maniere de modă veche. Cu toate că n-ar fi vrut,
ea s-a topit puţin când a atins-o.
— Există chiar în hotel un loc excelent în care
se poate mânca. „XYZ”. Ai fost vreodată?
— Nu. E prima dată când vin la San Francisco
după ani întregi.
— Serios?
A cuprins-o de mijloc, aşa cum făcuse şi seara
trecută şi a condus-o spre restaurant.
— Cum aşa? Îmi închipui că un jurnalist are o
groază de ocazii să vină încoace. Dintr-un oraş
cosmopolit în altul. Mai ales într-un domeniu ca
acela în care eşti tu… specialistă. San Francisco e
un oraş cunoscut pentru desfrâul la care se dedă.
Un adevărat oraş al păcatului.
— Bănuiesc. Eu… eu am evitat să vin încoace,
dacă vrei să ştii adevărul.
Doamne, de ce a recunoscut în faţa lui?
— Să ne aşezăm la o masă şi îmi povesteşti de
ce.
S-au dus spre uşa restaurantului. După ce au
intrat, s-au aşezat imediat într-unul dintre
separeurile din piele neagră. Perdelele şi plafonul
jos, ondulat, sugerau ideea de intimitate. Locul
avea un aer liniştit, cum au restaurantele foarte
elegante. Lumina difuză care pătrundea pe
ferestrele fumurii contribuia şi ea, la crearea
atmosferei. Personalul se mişca silenţios şi
graţios pe parchetul lucios, aducând la mesele
stăpânilor mici opere de artă în farfurii.
A venit un ospătar care le-a întins meniurile
legate în piele de căprioară. Damien a comandat
San Pellegrino pentru amândoi, după care l-a
expediat şi s-a aşezat în poziţia lui obişnuită pe
scaunul moale.
— Acum povesteşte-mi de ce nu vrei să te
apropii de San Francisco.
— Nu prea pierzi timpul, nu?
— Nu. Deci povesteşte-mi.
— Oraşul ăsta îmi trezeşte… amintiri
neplăcute.
— Din cauza vreunui tip? Ce ţi-a făcut?
— Dar de ce crezi tu că e din cauza unui tip?
 — Pentru că aşa e de obicei.
— Da, corect.
A venit băutura. Ospătarul a pus paharele pe
masă, împreună cu sticla şi i-a întrebat ce
comandă.
Damien i-a răspuns înainte ca ea să se fi gândit
la ce să mănânce.
— Pentru mine, salată de asparagus cu ou de
prepeliţă şi prosciutto. La fel şi pentru prietena
mea.
A ridicat o sprânceană, uitându-se la ea.
Maggie a dat din cap aprobator. Chelnerul s-a
făcut nevăzut. A observat încă o dată că i se
adresase lui Damien pe un ton parcă puţin mai
serviabil decât se obişnuieşte.
— Ai de gând să aştepţi mâncarea şi să-mi
povesteşti după?
— Ai de gând să renunţi, dacă te fac să aştepţi
şi mai mult?
El s-a lăsat pe spate şi a luat o înghiţitură de
apă minerală. În colţul gurii i-a mijit un zâmbet.
— Bineînţeles că nu.
— E din cauza mamei, i-a zis ea oftând.
— Artista franceză?
— Da.
A dus paharul la gură şi a sorbit lung, după
care l-a lăsat pe masă. Avea gâtul încleştat şi-i era
greu să înghită.
— Asta e tot ce-mi spui?
— N-ai vrea să auzi aşa o poveste. Nu e
frumoasă.
— Multe nu sunt frumoase în viaţă. Există
lucruri importante sau interesante, chiar dacă nu
sunt frumoase.
S-a uitat în ochii lui care-o priveau.
— Cam faci pe filosoful, nu?
— Iar tu te ascunzi iar.
Maggie a dat din umeri.
— Nu prea vorbesc despre ea. Mama e o
harababură, ca să fiu sinceră. E boemă din cale-
afară. Sau cel puţin asta e scuza ei.
— Pentru ce?
— Pentru că e un dezastru. Pentru că şi-a
petrecut viaţa hoinărind prin lume, oprindu-se
într-un loc cât să picteze ce-i trece prin scăfârlie,
mâncând şi plătindu-şi facturile numai când îşi
aduce aminte şi apoi pornind la drum din nou.
— Pentru un copil, e greu să fie mutat de colo-
colo.
— N-a fost rău deloc. Chiar şi eu trebuie să
recunosc. La opt ani, văzusem aproape toată
lumea. M-a dus prin toată Europa, în Tahiti, în
Thailanda.
El s-a sprijinit de masă, apropiindu-se de ea,
coborând vocea la un ton mai intim. Se uita ţintă
la ea cu ochii lui căprui.
— O viaţă ca un vârtej.
— O viaţă scăpată de sub orice control. N-am
avut o clipă în care să stau liniştită să mă gândesc
la cine sunt şi la care mi-e locul în lume. N-am
avut un loc…
Şi-a amintit imagini şi arome din oraşele în
care-o dusese maică-sa. Lumina de pe apa din
Veneţia, mirodeniile şi florile din Indonezia.
Lipsa oricărei siguranţe când mergea în toate
oraşele alea ciudate cu ea, care uneori pleca zile
întregi, fugea cu câte un tip sau ca să picteze ceva
care să şocheze şi o lăsa singură în camera de
hotel.
Mâna lui Damien a alunecat peste a ei, caldă,
liniştitoare.
— De asta eşti tu aşa de controlată acum.
Maggie şi-a tras mâna. De ce i se punea un nod
în gât?
— Ieri n-am fost aşa de controlată cu tine.
— Eşti supărată.
— Da, fir-ar, sunt supărată, a şuierat ea.
Sângele îi fierbea brusc.
— Eşti supărată pe mine sau pentru că ţi-ai
permis să te laşi luată de val? A întrebat el foarte
blând.
 Ea a clătinat din cap, încercând să se calmeze.
— Poate că şi de una şi de alta.
— Înţeleg.
Asta e tot ce a răspuns, rostind un singur
cuvânt. Numai că el însemna enorm.
Vorbea încet şi aşa de moale, încât trebuia să
facă un efort ca să-l audă prin muzica de fundal,
prin zumzăitul oamenilor care vorbeau încet în
restaurant şi prin clinchetul farfuriilor.
— Povesteşte-mi ce s-a întâmplat.
Ea l-a privit fix o clipă. O să-i povestească.
Habar n-avea de ce.
— Aveam optsprezece ani. Mă săturasem să am
grijă de ea, să fiu eu mama, înţelegi? Nu mai
suportam. Trebuia să încerc să-mi fac o viaţă a
mea. Să am ceva stabilitate. Venisem aici de la
Londra ca să vorbească ea cu nişte galerişti. Iar
eu eram… eram aşa de obosită… I-am zis că nu
mă întorc în Europa cu ea.
— Şi nu i-a plăcut?
— A apucat-o depresia.
S-a oprit şi-a amintit-o pe maică-sa aşa cum o
văzuse ultima oară, cu frumuseţea ei mutilată de
suferinţă şi de băutură:
— Era furioasă pe mine. Mi-a zis că, dacă nu
vin cu ea, sunt pe cont propriu. Deşi exact asta
voia, mi-a rupt inima să văd că mi-ar face aşa
ceva. Că m-ar lăsa de izbelişte pentru că m-am
făcut mare.
— Nu pentru că te-ai făcut mare, ci pentru că
nu voia să fie singură.
Aşa să fi fost? Doamne, cum o mai citea, cum îi
ştia viaţa, fără s-o cunoască nici cât negru sub
unghie, de fapt!
A luat-o de mână iar, de data asta strângând-o
cu putere.
— Acum eşti în siguranţă. O să am grijă să nu
păţeşti nimic câtă vreme eşti cu mine.
Şi cât însemna asta? Peste treisprezece zile o să
plece. El nu va mai fi decât o amintire foarte
interesantă.
Păcat să era o minciună sfruntată.
7
Livingul lui era exact cum şi-l aducea aminte.
A observat încă o dată contrastul dintre liniile
simple, curate, ale mobilei şi arhitectura mai
încărcată. Un contrast fermecător, de o
frumuseţe aproape magică, parcă desprins dintr-
o revistă. În tăcerea desăvârşită nu s-au auzit
decât paşii lui pe covorul persan când s-a dus să
tragă draperia, alungând lumina după-amiezei de
afară. Ea s-a înfiorat la simplul gând că el e acolo,
atât de aproape. I-a trecut prin cap că, dacă s-ar
lăsa pe spate numai un pic, s-ar sprijini de
pieptul lui şi i-ar simţi inima bătând prin haine.
Îi era foarte limpede că gândeşte ca o
adolescentă hipnotizată de o vedetă. Dar nu se
putea abţine.
El i-a strecurat mâinile pe braţele ei, ea
simţind chiar prin pulover căldura acestei
atingeri. Sânii îi erau deja plini şi dornici, iar
sexul i se umezise.
Damien s-a apropiat.
— Acum o să începem.
— Poftim? Aici?
— N-avem nevoie de şocul provocat de luxul
din mica mea pivniţă. Azi suntem doar noi doi, cu
ce găsim la îndemână. Pentru tine, o să fie un alt
fel de şoc.
Sexul i s-a încleştat. De ce avea chef de ceartă?
— Nu înţeleg. De ce aici, într-o cameră absolut
normală? Şi să-mi zici că n-am voie să vorbesc
acum.
Încă nu ne-am început partida.
El a tăcut o clipă. După care i-a spus:
— Să fii sigură că scot eu furia din tine!
— Da? Acum?
Nu-i păsa că replica suna sarcastic.
Iarăşi mâinile lui pe umerii ei, de data asta
tensionând-o uşor. Îi simţea căldura
strecurându-i-se, prin spate, spre coloana
vertebrală.
— Acum o să te leg. O să-ţi fac ceva rău şi
misterios. O să ai un orgasm în forţă şi o să ţipi. O
să-ţi placă. O să mă implori să te lovesc înainte să
terminăm. Să ţi-o trag. Şi n-o să mai fii supărată.
Cuvintele lui au înfuriat-o. Au inflamat-o. Şi-a
strâns coapsele.
— Cu gura aia o săruţi pe maică-ta?
— Maică-mea a murit de mult.
— Rahat!
— Ce vocabular ales la o doamnă sofisticată!
— Doamne! Îmi pare rău pentru…
Îi ardeau obrajii de ruşine, de dorinţă.
— … exprimare. Pentru mama ta.
— Să nu-ţi pară. Mama era un coşmar. Şi, da,
sunt sigur că are mare legătură cu tendinţa mea
de a fi sadic cu femeile. Un fel de pedeapsă
divină. Oricum, divin pentru mine, care am
transformat toată furia în ceva bun. Am prefăcut-
o în plăcere. Freud ar fi putut face cercetare pe
mine. Dar asta nu înseamnă că ce am spus despre
tine nu e adevărat.
Tot corpul ei se aprinse, fierbinţeala topindu-
se într-o poftă care-i inunda întreaga fiinţă. Cel
mai tare îl excita felul în care gândeşte şi
vorbeşte. O înfierbânta şi faptul că era la fel de
rănit ca ea.
 Însă nu-i făcea nicio plăcere că avea dreptate
în privinţa ei. Ştia deja că, dacă o s-o atingă iar
cum o atinsese cu o zi în urmă, o să ţipe şi o să-l
implore.
Doamne.
— Magdalena?
— Da?
— Începe spectacolul. Pregăteşte-te.
A înghiţit în sec cu putere. Dar nu voia să i se
împotrivească dorinţei.
A aşteptat tăcută cât timp el a umblat prin
cameră, aprinzând lumânărele în suporturi de
sticlă pe măsuţa de cafea, pe mesele aşezate
lateral, pe consolă. Flăcările străluceau în
încăpere blând, într-un joc de umbră şi lumină.
S-a întors la ea şi a dezbrăcat-o rapid şi cu
aceeaşi graţie cu care făcea tot, fiecare mişcare
fiind aproape ca un dans. De data asta i-a scos
sutienul şi apoi chiloţii. Ea n-a încercat să se
opună. Ştia că vrea să rămână goală cu el. Pentru
el.
A aşezat-o pe o canapea albă şi apoi a luat-o în
braţe. Maggie şi-a lăsat mâinile să se odihnească
de o parte şi de alta a propriului ei corp. Nu ştia
ce să facă cu ele. Dar problema s-a rezolvat când
el s-a întins în spate şi a tras firul gros din satin
de la draperii, cu care i-a legat încheieturile.
Panicată, ea l-a strâns tare. Dar, în acelaşi timp,
se uita fascinată la cum o leagă de mâini. Şi firul
mătăsos îi plăcea mult mai mult decât o sfoară
aspră. Prea perfect. Cum de ştia el toate astea?
Vocea-i era joasă, alinătoare:
— Nu te speria. Firul simbolizează libertatea.
Faptul că te laşi pe mâna mea.
Într-un fel, înţelegea exact ce vrea să spună.
Odată legată de încheieturi, el i-a ridicat
braţele deasupra capului şi apoi i le-a pus pe
ceafă, având acces total la trupul ei gol. A început
s-o mângâie imediat, plimbându-şi mâinile pe
pielea înroşită. Sexul ud şi pofticios o durea. A
gemut când i-a atins sfârcurile cu vârfurile
degetelor. Doamne, erau aşa de umflate şi de
pline, aproape că o dureau. Şi au durut-o tare
când a ciupit-o. Şi-a muşcat buza şi s-a desfătat
în durere.
— Gata. Vezi că poţi suporta? Ştiam că poţi.
Cu o mână i-a desfăcut uşor coapsele, cât să se
poată strecura între ele. I-a găsit sexul, i l-a frecat
cu degetele şi a pătruns-o cu două dintre ele.
Ea a gâfâit.
— Eşti udă leoarcă. Nu mai poţi, nu?
Nu era în stare să scoată o vorbă. Plăcerea îi
străbătea tot corpul, parcă înjunghiind-o.
El şi-a împins mai adânc cele două degete în
vagin.
— Spune, Magdalena. Spune că mori de
dorinţă. De plăcerea asta, de puţină durere.
Ea a dat din cap şi ar fi vrut să-şi ascundă faţa
de el.
A ciupit-o de un sfârc şi s-a arcuit pe dată la
atingerea lui obraznică.
— Spune. Acum.
Vocea i s-a înăsprit, devenind impunătoare,
după care a ciupit-o iar când şi-a adâncit degetele
în ea.
— Da! Mor de dorinţă. De plăcere.
Trupul i s-a convulsionat, deja gata de orgasm.
— Bravo!
Damien a întins mâna într-o parte şi a luat o
lumânărică albă de pe masă. A mişcat suportul ca
să curgă picăturile de ceară topită din jurul lui şi
le-a privit alunecând pe lângă sticlă.
— Să nu te mişti, Magdalena.
Cu o mână a apucat-o de păr, în dreptul cefei,
ţinând-o hotărât. Dar a fost şi bine, pentru că în
clipa în care ea şi-a dat seama de ce-o să-i facă cu
ceara, ar fi vrut s-o ia la fugă.
— O să te doară. Dar o să fie şi o descătuşare
incredibilă de endorfine. Trebuie să învingi
durerea, să-i rezişti.
A tras-o şi mai tare de păr, ţinând-o în jos.
Apoi a luat lumânarea şi i-a înclinat-o spre sâni.
Picăturile de ceară topită i-au curs pe piele,
aparent încet, lăsându-i suficient timp să se
sperie de-a binelea. Fierbinţeala i-a atins pielea,
la început fără s-o doară, ca o fierbinţeală care se
întinde uşurel. După care a dat buzna durerea.
A ţipat, a vrut să sară, dar el o ţinea bine de
păr.
— Respiră, Magdalena. O să rezişti.
S-a străduit, dar nu reuşea decât să tragă aer în
piept, inspirând iute, gâfâind. L-a privit punând
jos lumânarea şi strecurându-i mâna între coapse
ca să-i maseze clitorisul. Ca atunci când o lovise,
plăcerea s-a amestecat cu durerea până când s-a
simţit bine.
— E mai bine, nu?
A frecat-o până i s-a umflat sexul care acum îi
zvâcnea.
— Să mai încercăm o dată.
A luat lumânarea şi de data asta ea s-a simţit
mai pregătită când i-a turnat picăturile de ceară.
Iarăşi căldura care apoi s-a transformat în
durere arzătoare când ceara topită i s-a revărsat
pe piept, pe sâni. A rezistat, aşa cum o învăţase.
Acum a putut să transforme durerea. Creierul îi
elibera minunatele endorfine, cum îi promisese
că o să se întâmple.
 A lăsat lumânarea din nou şi şi-a plimbat
degetele peste sexul ei ud, invadat de plăcere.
Odată ce-şi dădea drumul, senzaţia era
incredibilă.
Când să ajungă la orgasm, i-a frământat sânii
plini cu mâna, masându-i pielea cu ceară.
Sfârcurile i s-au învârtoşat tare, cerând să fie
băgate în seamă. Ca şi cum i-ar fi ghicit fiecare
dorinţă, Damien s-a apucat să i le frece, pe rând,
între degete. A tras-o şi a ciupit-o, aducându-i
valuri de plăcere.
Ea fremăta la el în braţe, simţindu-i mădularul
întărit în dreptul şoldului. Era aşa de mare şi de
tare… Cum ar fi să-l simtă înăuntru? Dacă i-ar
mai strecura degetele între coapse…
— Te rog… i-a şoptit ea.
— Acum nu vorbim!
Doamne, chiar era sadic, nu?
A ridicat iar lumânarea şi a picurat ceară, care
i-a alunecat pe piele, ca o ploaie de picături
aprinse. Acum plăcerea a copleşit-o odată cu
durerea. Gâfâia din răsputeri când i-a apăsat
ceara pe piele. Căldura se amesteca cu plăcerea,
străbătându-i tot corpul. Era ameţită, copleşită
de senzaţie. Şi voia mai mult. Avea nevoie de mai
mult. Avea nevoie de orgasm. Gemea şi fremăta.
Nu putea sta locului.
 — Ştiu ce-ţi trebuie, Magdalena.
A ciupit-o tare de un sfârc. Şi senzaţia a
cutremurat-o iar.
— A… Te rog…
— Răbdare!
În cele din urmă şi-a coborât degetele şi şi le-a
strecurat în ea. Sexul i s-a încleştat tare, pofta
devorându-i tot corpul.
— Nu, Magdalena. Nu până când îţi spun eu.
Cu cealaltă mână a ciupit-o de sfârc, tare,
strâns, parcă pedepsind-o. Abia dacă mai putea
respira, iar capul şi toată fiinţa parcă îi zbârnâiau.
El a schimbat mâna şi i-a apăsat clitorisul cu
degetul.
— O…
— Nu încă!
Vorbea foarte excitat:
— Nu-ţi da drumul încă!
Voia să se supună, era prea stârnită ca să se
mai gândească dacă vrea să-i urmeze poruncile.
Dar orgasmul era deja gata să explodeze. Şi-a
arcuit coapsele, gemând.
— Nu, Magdalena!
A luat iar lumânarea şi i-a vărsat ceară pe sâni.
De data asta, ceara topită, fierbinte şi
înţepătoare, i s-a întins pe sfârcuri. A tras adânc
aer în piept, a închis ochii, s-a concentrat pe
senzaţia creată de degetele care-o frământau
înăuntru, frecându-i clitorisul. Şi pe durerea
care-i pulsa uşor pielea, sfârcurile. Trupul îi era
împovărat, gata să-şi dea drumul, cutremurat de
undele ce prevestesc orgasmul.
— Nu… mai pot.
— O să mi te supui.
Da…
A strâns din dinţi, împotrivindu-se valului
puternic care se înălţa în ea. El o ciupea şi o
trăgea de sfârcuri în timp ce-i freca clitorisul.
Tensiunea creştea la cote ameţitoare. Ştia că nu
se mai poate abţine.
— Te rog…
— Ce mă rogi?
— Trebuie să-mi dau drumul.
El a tăcut.
— Serios?
A ciupit-o tare de clitoris. Corpul ei a simţit
ecourile durerii, iar sexul i s-a încleştat fierbinte
şi din ce în ce mai doritor.
— Da!
— Da ce?
— Da, te rog, Domnule… te rog…
Acum aproape că suspina de dorinţă.
— Spune-mi ce vrei.
Şi-a înfipt degetele tare în ea, adâncindu-i-le în
sex.
— Te rog… lasă-mă să-mi dau drumul. Fă-mă
să-mi dau drumul.
El s-a aplecat în faţă, respirându-i fierbinte în
ureche.
— Ce vrei? Asta?
A ciupit-o de clitoris şi tot corpul i s-a clătinat,
cuprins de o plăcere aproape insuportabilă.
Minunat de dureroasă.
A gâfâit:
— Da!
— Şi altceva?
— Doamne…
Şi-a împins iar degetele, după care şi le-a scos,
golind-o.
— Vreau să mi-o tragi… te rog. Am nevoie.
Penisul i-a zvâcnit în dreptul coapsei ei.
Damien s-a aplecat spre ea şi i-a zis încet:
— Nici nu ştii cât mi-aş dori. Dar futaiul nu
face parte din joc.
Lui Maggie i-a scăpat un mic suspin. Cum
putea să-i facă aşa ceva? S-o facă să-l dorească şi
apoi să se lepede de ea?
I-a căzut o lacrimă pe perna de pe sofa.
— Ce lacrimi frumoase! Aşa de frumoase, că
meriţi o răsplată.
Ea a închis ochii strâns, străduindu-se să nu
plângă. El şi-a trecut greutatea corpului pe
celălalt picior şi s-a aplecat să ia ceva dintre
pernele de pe canapea. Maggie a încercat să vadă
ce, dar n-a putut. A auzit însă un bâzâit încet.
Eliberată, aproape că a izbucnit iar în plâns.
— Am un vibrator foarte mare. Sper că te
descurci. Crezi că poţi?
— Da! Te rog.
— Eşti sigură?
I-a desfăcut mai mult coapsele ca să fie la
dispoziţia lui. După care i-a atins fofeaza
supărată cu vârful zbârnâitor al falusului. Ea a
gemut.
— Simţi cât e de mare? Încă nu?
I-a schimbat iar poziţia, întorcând-o cu faţa în
jos, după care a aşezat-o în genunchi. A făcut-o
să-şi desfacă coapsele ca să îngenuncheze la el în
braţe şi să i se deschidă larg. A atins-o iar cu
vibratorul, împingând vârful înăuntru. Maggie s-
a cutremurat toată de plăcere.
— Eşti aşa de udă, încât te-ai mulţumi cu orice,
a şoptit parcă pentru el însuşi.
După care s-a afundat tare, brusc, în sexul ei
dornic.
— O…
Era o senzaţie chinuitoare. Vibratorul era
enorm, o umplea dureros. Iar vibraţia era
minunată şi-i trimitea valuri de plăcere ce-i
scuturau trupul, anunţând orgasmul.
— A intrat numai pe jumătate. Poţi mai mult?
Vrei? Spune-mi.
— Da… da. Vreau.
Tremura din toate mădularele, de dorinţă şi de
durere.
L-a împins mai mult, iar ea şi-a simţit pereţii
sexului întinzându-se şi a încercat să se
obişnuiască cu dimensiunea obiectului. Damien
mişca vibratorul foarte încet, după care l-a scos,
până când i-a rămas doar vârful în sexul ei
fierbinte şi încleştat.
— Respiră, Magdalena. Rezistă. Îndură. Mai e
puţin şi te las să-ţi dai drumul.
Ea a tras adânc aer în piept, încercând să se
concentreze. Ştia doar că şocul plăcerii îi
străpunge corpul. Tipul a răsucit vibratorul şi ea
a gâfâit.
— Stai, Magdalena. Abţine-te.
— Nu pot, a îngăimat ea.
— Poţi. O s-o faci pentru mine.
Câteva momente lungi, ca o agonie, i-a ţinut
vibratorul la buzele sexului.
— Te rog… te rog…
— Da, acum.
A răsucit încă o dată vibratorul şi corpul ei s-a
cutremurat de o plăcere dureroasă, apoi l-a
împlântat adânc în ea. Durerea şi plăcerea s-au
amestecat, au izbucnit, Maggie a ţipat şi şi-a dat
drumul. Senzaţia i s-a răspândit peste tot ca un
fulger de căldură, întărind-o, arzând-o ca un fier
înroşit. A ţipat iar, tremurându-i în braţe.
Chiar şi după ce i-a scos falusul tremura şi
gemea şi s-a prăbuşit la el în poală, zguduită în
străfundul fiinţei de mici valuri de plăcere.
Mâinile lui erau pretutindeni, mângâind-o peste
tot.
— Mi-a plăcut când ai ţipat, i-a şoptit el. Mi-a
plăcut că te-ai dezlănţuit pentru mine.
I-a sărutat pielea dintre omoplaţi, coborându-
şi apoi buzele fierbinţi pe spatele ei. Alte lacrimi
pe care Maggie nu era în stare să le stăpânească.
Cum era posibil ca un bărbat s-o facă să se
dezlănţuiască aşa? Cum de putea să-i trezească
astfel de sentimente?
Plânsul i-a devenit un suspin lung, din toţi
rărunchii. A întors-o spre el, a luat-o în braţe şi a
ţinut-o aşa.
— E în regulă, i-a spus calm, pe o voce puţin
excitată.
Şi ea simţea că e în regulă să plângă la el în
braţe şi să-l lase s-o ţină. Să-şi arate slăbiciunea
faţă de el în felul ăsta.
 A dezlegat-o şi a lăsat-o să se zguduie de plâns.
O clipă, nu i-a dat voie să se mişte. Când s-a
liniştit, era extenuată. Şi-a şters faţa.
— Habar n-am ce-a fost cu mine…
— De multe ori jocurile astea îi îndeamnă pe
oameni să se descătuşeze emoţional.
— Eu nu mă jucam.
El a tăcut o vreme care a părut o veşnicie.
După care i-a răspuns încet:
— Nu. Nici eu.
S-a uitat la el. Ochii lui căprui erau ca pe jar.
Nu ştia ce simte el, dar intensitatea
sentimentului, care i se citea în privire, a atras-o.
Nu-şi putea lua ochii de la el. Damien i-a dat la o
parte părul de pe faţă, după care i-a trasat
conturul bărbiei cu degetul mare. Atât de tandru,
atât de blând, încât ei i s-a pus un nod în gât.
Cum putea să facă aşa ceva? Cum putea individul
ăsta, un ahtiat sexual, sofisticat şi distant, să se
uite aşa la ea?
Cum de reuşea să-i facă inima să-i sară din
piept?
S-a aplecat şi şi-a atins buzele de ale ei. Înainte
să apuce să se gândească, l-a luat de gât cu
mâinile, trăgându-l mai aproape. El a sărutat-o
mai tare, parcă vrând cu adevărat s-o sărute. Ea a
desfăcut buzele, lăsându-l să intre.
 Avea acelaşi gust pe care-l ţinea minte, dar
parcă era mai dulce. El i-a explorat gura cu limba,
zdrobind-o cu sărutul lui, zgâriindu-i buzele. Dar
ei nu-i păsa. Avea nevoie de asta. Avea nevoie de
el.
Când naiba se întâmplase?
S-a tras înapoi şi a întors capul, lăsându-şi-l pe
pieptul lui.
— Nu, te rog.
Gâfâia aşa de tare, încât abia dacă mai putea să
vorbească.
— Maggie…
— Nu pot, Damien. Nu pot să fac asta, dacă…
dacă înseamnă ceva.
— La dracu!
Respira la fel de stârnit ca ea.
— La dracu, Maggie! Pentru mine înseamnă
ceva. Habar n-am de ce, dar înseamnă.
— Doamne! Nu-mi spune asta. Nu-mi spune ce
vreau să aud.
— Spun doar adevărul.
A rămas tăcută, în timp ce corpul îi era copleşit
de emoţii ca nişte senzaţii fizice: frică, dorinţă
nespusă. A clătinat din cap şi a insistat:
— Nu pot să fac aşa ceva.
El n-a scos o vorbă, doar a strâns-o mai tare ca
oricând, de parcă ar fi ştiu că are nevoie de asta.
Are nevoie să se simtă în siguranţă când îi bubuie
inima-n piept şi sângele-i inundă venele.
A ţinut-o aşa mult timp. Până când, pentru
prima oară în viaţă, s-a simţit în siguranţă, a
simţit că se poate lăsa pe mâna cuiva. În mâinile
lui.
Dar tocmai sentimentul de siguranţă o speria
de moarte. Ştia că nu trebuie să se încreadă în
ceva care i se poate lua din cel mai mic capriciu.
8
Vedea că e înspăimântată. După expresia
întipărită pe faţă, după muşchii încordaţi. O
înţelegea. După ani întregi, era îngrozit de ceva:
de propriile lui sentimente faţă de această femeie.
Doamne, era prea mult în toate privinţele.
Splendida ei piele palidă, gura dulce, mintea
deschisă şi chiar şi nevoia de a avea lucrurile sub
control. Totul îi mergea la inimă. Şi când ştia că
simte ce simte şi el… situaţia devenea şi mai tare
şi mai bună. O tortură.
Cu mult timp în urmă hotărâse să nu se mai
implice emoţional în nicio relaţie cu o femeie.
Acum, când Maggie îi dărâma zidul de apărare,
înţelegea ce sacrificase din dorinţa de a se ocroti.
La momentul respectiv, păruse un preţ rezonabil.
Dar în cele din urmă trebuia să se oprească şi să
pună la îndoială stilul de viaţă pe care-l
îmbrăţişase în cei mai mulţi ani de maturitate.
Cum a putut ea să provoace o asemenea
schimbare în numai două zile?
Maggie chiar tremura. El trebuie să-şi pună
ordine în gânduri, era de datoria lui să aibă grijă
de ea.
— Ce-ţi trebuie? Ceva de băut?
Ea a dat din cap în semn că nu.
A tras de pe braţul sofalei o cuvertură albă, din
caşmir, cu care i-a acoperit corpul gol, scuturat
de frisoane.
— Ţi-e frig.
— Nu. Nu ştiu.
— Vrei să te îmbraci, ca să te întorci la hotel
acum?
— Nu!
După ce i-a răspuns şi-a înăbuşit un suspin
care l-a lovit ca un ciocan în cap.
A tras-o mai aproape.
— Bine, bine. Rămâi aici cu mine.
Cu mine.
Dacă ar fi putut… Dar o să stea cu el astă-
seară. Şi, dacă are noroc şi în zilele rămase până
când trebuia să se întoarcă la viaţa ei. Ar trebui să
fie de ajuns.
Oare lui de ce i se strângea sufletul la acest
gând, de parcă ar sta sub o povară grea, care-l
lasă fără aer?
A scuturat din cap ca să-şi revină. După aceea,
luând-o în braţe, s-a ridicat şi a dus-o în hol, apoi
a urcat la etaj pe scara mare. A trecut de încă o
încăpere şi a intrat în dormitor, punând-o pe
cuvertura maronie şi moale, din piele de catifea,
cu care era acoperit patul. N-ar fi vrut să plece de
lângă ea nicio clipă, dar trebuia să-i cureţe ceara
de pe piele.
S-a dus repede la baie, de unde s-a întors cu
două cârpe, una caldă şi udă, cealaltă uscată şi cu
o sticlă cu ulei de migdale. Stătea exact aşa cum o
lăsase, încremenită pe patul lui mare, înfăşurată
în cuvertura din living, prin care i se vedeau
sfârcurile încă întărite. S-a aplecat şi a tras
cuvertura, încercând să nu se concentreze pe
sânii ei goi, ca două movile delicioase. Cât de
ispititoare era femeia asta…
I-a curăţat cu mare grijă ceara întărită de pe
piele, pe care a pus apoi câteva picături de ulei.
N-a spus nimic cât timp a curăţat-o, îndepărtând
şi ultimele urme de ceară. A suspinat încet când a
atins-o cu cârpa caldă şi a închis ochii când a
început s-o şteargă.
După ce a terminat, a pus totul pe noptieră. S-a
întors spre ea, a văzut că se încovrigase într-o
parte şi părea un copilaş înfricoşat. Cumva,
nevinovată. Încântătoare.
A privit-o un moment, dar era pur şi simplu o
tortură să n-o atingă, să nu-i poată simţi căldura
corpului. S-a dezbrăcat, păstrându-şi însă boxerii
negri, s-a urcat în pat, lângă ea şi a tras-o
aproape, auzindu-i geamătul încet. Capul i se
potrivea de minune la pieptul ei. Chiar mai bine
când s-a lipit şi mai tare de el.
Deşi nici prin gând nu-i trecuse, s-a întărit
imediat ce i-a atins cu fesele. Dincolo de
tandreţea pe care o simţea pentru ea în clipa
aceea, pofta de-a o avea clocotea înăbuşit, gata să
se stârnească în orice moment. Cu dorinţa te
descurci mai uşor. Era din ce în ce mai tensionat,
căci mădularul s-a învârtoşat şi îi zvâcnea.
A mângâiat-o pe piele cu o mână, îndrăgostit
de fiecare părticică din ea. I-a dezmierdat formele
şi văile ascunse în corp – umărul, mijlocul,
şoldul, i-a ascultat cadenţa din ce în ce mai
intensă a respiraţiei. Şi cocoşul lui s-a înfoiat şi
mai tare.
— Maggie…
— Da?
— Te doresc. Nu e drept să-ţi cer asta acum.
Nu după ce-am făcut.
Doamne, ce-l apucase? În viaţa lui nu mai
tatonase terenul cu o femeie şi, în general, cu
nimeni.
— Te rog, Damien… te rog. Am nevoie de tine
acum.
S-a lăsat pe spate, lipindu-şi de el corpul fin,
astfel că trupurile li s-au contopit. Mădularul i-a
zvâcnit tare.
— Sfinte Sisoe, ce-mi faci tu mie… a îngăimat
înainte s-o aşeze pe spate ca s-o poată săruta.
A sărutat-o cu forţă, desfăcându-i buzele şi
descoperindu-i căldura umedă a limbii. Ea i-a
răspuns nerăbdătoare, pofticioasă, punându-i
braţele de după gât.
I-a cuprins cu mâinile minunatele movile ale
sânilor, simţindu-i în palme sfârcurile tari.
Trebuia s-o stârnească.
Şi-a aplecat capul şi s-a uitat la pielea
frumoasă, care se trezea la viaţă în faţa ochilor
lui. Sâni perfecţi. Sfârcurile, un roz închis pe piele
albă. S-a aplecat şi a luat unul în gură.
Ea a gemut şi şi-a încleştat degetele în părul
lui. El i-a şicanat cu vârful ascuţit, după care i-a
strâns sânii cu mâinile şi i-a supt pe rând. Ea
gâfâia, iar respiraţia excitată îl scotea din minţi.
Mădularul îi zvâcnea atât de tare, încât aproape îl
durea.
Când ea şi-a strecurat mâna în deschizătura de
la boxeri şi l-a apucat de sculă, a trebuit să facă
un mare efort ca să nu-şi dea drumul.
Să se controleze.
Voia s-o aducă la orgasm din nou, înainte de a
face altceva, înainte de a-şi face propriile lui
plăceri, după o aşteptare dureroasă.
S-a strecurat în jos, i-a desfăcut picioarele şi a
respirat în aroma de miere a florii ei doritoare.
Numai simţindu-i parfumul s-a întărit şi mai şi.
S-a aplecat şi-a gustat-o.
Mâinile ei i s-au încleştat mai tare în păr, apoi
i-au alunecat pe obraji.
— Da…
Şi-a plimbat buzele pe moviliţa ei, apoi s-a
întrerupt ca să sufle uşor în ea, încântat de micile
ei gâfâieli. După aceea s-a avântat, a început să
lingă şi să sugă, împingându-şi limba în ea, în
timp ce Maggie fremăta şi gemea sub el.
În câteva clipe i-a simţit pe limbă prima
descătuşare. Apoi şi-a dat drumul la el în gură,
buzele unindu-se când l-a strigat tare pe nume.
Încă tremura după extaz când s-a urcat pe ea şi
şi-a scos boxerii. Simplul gest de a se opri o clipă
ca să ia un prezervativ de pe noptieră şi să şi-l
pună a fost o tortură. Înainte s-o pătrundă a
rămas un moment lipit de corpul ei minunat,
apoi a aluneca în el.
Era aşa de udă, încât pereţii interiori erau
precum o catifea încălzită. A trebuit să se
oprească, să tragă adânc aer în piept şi să-şi
poruncească să se liniştească.
Maggie şi-a încolăcit picioarele lungi de spatele
lui, îndemnându-l să intre şi mai adânc. Îi lingea
şi-i sugea gâtul, dându-i fiori care-i scurtcircuitau
pielea. Când s-a simţit stăpân pe el, a început să
se mişte. Făcea mişcări lungi, alunecoase, intrând
şi ieşind din găurica ei strânsă. Rezista cu greu să
nu-şi dea drumul ca un adolescent.
Dar nu era doar un futai şi el o ştia al dracului
de bine.
Mai târziu.
Acum nu voia decât să se împingă în ea. Să
iasă, să se avânte iar, pur şi simplu să-i audă
gâgâiturile şi gemetele de plăcere. Voia să-i ofere
asta, s-o facă să se dezlănţuiască încă o dată.
A iuţit ritmul, fiecare mişcare provocându-i
senzaţii tari, iar scula i s-a întărit mai aprig ca
niciodată. Biluţele şi stomacul i s-au strâns. Îi
plăcea la nebunie s-o audă gâfâind, îi plăcea când
îl zgâria cu unghiile pe spate, iar durerea îi dădea
fiori nemaipomenite. I-a plăcut şi mai tare când a
simţit în adâncul ei primul spasm al orgasmului.
— Te rog, Damien. Am nevoie de tine. Am
nevoie de tot.
A început să împingă mai tare, mai repede,
copleşit de plăcere. Ea a ţipat, sexul i s-a încleştat
în jurul mădularului lui şi l-a dus pe cele mai
înalte culmi ale desfătării. Când şi-a dat drumul,
plăcerea invadându-i cocoşul şi tot corpul, a
privit-o în ochi. Ce a văzut în ei era mai puternic
decât orgasmul care năvălise peste el.
A ejaculat aşa de tare, că l-a durut. Era mai
bine ca oricând. Dar dincolo de toate astea era
chipul ei frumos, iar lui îi bătea inima să-i sară
din piept.
Tremura şi după ce şi-a dat drumul. Maggie se
cutremura sub el, cu braţele încolăcite de gâtul
lui. El încerca să-şi recapete suflul.
Ce naiba se întâmplase? În viaţa lui nu făcuse
sex cu o femeie cu care stabilise că nu se va culca.
Şi pentru el sexul nu însemnase niciodată decât
plăcere de moment, niciodată după relaţia cu
Julia.
Nu te gândi la ea acum.
Nu, voia să se gândească doar la Maggie.
Pentru prima dată în aproape douăzeci de ani, o
femeie îi acaparase mintea mai mult decât
îndatoririle de dominator. Doamne, în clipa asta
nu-i păsa de niciuna. Nu-l interesa decât femeia
pe care-o ţinea în braţe.
Cum era posibil aşa ceva după două zile?
Dar ăsta era adevărul, incredibil şi tulburător.
Se îndrăgostea de ea. Şi, când a revenit cu
picioarele pe pământ, a avut sentimentul că unul
dintre ei o să sufere al naibii.
Maggie însă era ameţită după ce a trecut
vârtejul plăcerii, una atât de intensă, încât nu era
sigură că o să-şi vină în simţiri. Şi, mai presus de
extazul cărnii, dincolo de el, avea certitudinea că
între ei e ceva mai mult decât sex.
Avusese o viaţă sexuală cu năbădăi şi nu-i
părea rău de nimic. Dar aşa nu mai făcuse amor
niciodată. Adică nu mai făcuse dragoste cu
adevărat.
Era o proastă dacă-i trecea prin minte asta?
Nu. Cu toate că actul în sine fusese unul primitiv,
simţise în felul în care o atinsese şi o privise. Se
mai uitase vreun bărbat vreodată aşa? Îşi mai
dăduse ea voie să se întâmple aşa ceva?
Gândul ăsta a speriat-o de moarte. Dar acum
se simţea prea bine ca să stea să analizeze, să
descopere ce-ar putea însemna pentru ea. A
alungat ideea şi s-a uitat la Damien, pierzându-se
în frumuseţea lui masculină, pură frumuseţe.
El se sprijinea într-o mână, explorându-i
chipul cu ochii, mângâindu-i obrazul şi bărbia.
Şi-a plimbat pe buzele ei vârful degetului, pe care
Maggie l-a sărutat, fără să aibă habar de ce a
trebuit să facă gestul cu pricina.
 — Trebuie să stăm de vorbă, Maggie.
— Acum? Chiar trebuie?
— Am încălcat pactul. Ştiam ce fac, ştiam că
greşesc, dar am făcut-o oricum.
— Te doream. Eu am vrut.
— Da, dar discernământul tău era afectat.
— Niciodată nu te saturi de ceva ce chiar vrei
să faci. Nu mai vorbi aşa, te rog. Nu face decât
să… murdărească.
— Bine.
S-a aplecat şi-a sărutat-o blând pe buze, iar
corpul ei s-a înfierbântat iar. Maggie i-a tras
capul mai aproape, l-a sărutat cu patimă, până
când a simţit că toată tensiunea din el se face
nevăzută. Mădularul i s-a întărit în dreptul
coapsei ei, ceea ce a făcut-o să zâmbească, dădea
seama că, de fapt, nu ştie nimic despre el, nimic
de dincolo de suprafaţă. Cu toate că atunci când
se jucau în pat avea sentimentul că ştie tot ce
trebuie să ştie.
În lumina slabă a începutului de zi a înţeles că,
în cele din urmă, e timpul să privească realitatea
în faţă, adică să afle cine e el cu adevărat şi cine
este ea. Cine ar putea fi, dacă ar fi împreună. Ba
nu, trebuie să desluşească mai limpede de ce
trebuie să se întoarcă la New York după aceste
două săptămâni, iar el să rămână o parte din
trecut.
A deschis ochii şi i-a surâs în loc de „bună
dimineaţa”. Dinţii lui puternici, albi, o orbeau
mereu. Dar în dimineaţa asta n-a băgat în seamă
dorinţa pe care o simţea între coapse.
— Vreau să stăm de vorbă, Damien. Am nevoie
să stăm de vorbă.
— Bine. Despre ce?
S-a ridicat şi şi-a pus pernele în spate. I-a
alunecat cearşaful de pe pieptul gol, iar Maggie a
trebuit să se ţină tare când i-a văzut pielea aia
frumoasă.
— Vreau să-mi povesteşti despre tine – cine
eşti, de unde vii, totul.
El a tăcut o clipă.
— Nu prea vorbesc despre trecutul meu. Nu-mi
stă în fire nici măcar să pomenesc de mama, cum
am făcut săptămâna trecută.
— Relaţiile de tip stăpân-supus, oricât de
scurte ar fi, nu se bazează pe încredere reciprocă?
— Ba da. Bineînţeles.
— Ai încredere în mine?
— Mai mult decât am avut în oricine altcineva
de multă vreme încoace.
— Atunci, povesteşte-mi.
— Asta face parte din interviul pe care nu l-am
terminat?
 Ea s-a simţit imediat vinovată că şi-a sacrificat
munca de dragul de a-şi satisface nevoile
personale. Dar o să aibă o groază de scris în
articol, în avion, în drum spre New York.
Era mult prea îngrozitor să se gândească la
cum o să-l lase aici, la cum o să-l părăsească.
Nu te gândi la asta acum.
— Interviul s-a încheiat. Acum e vorba despre
noi doi.
El a clătinat din cap aprobator, cu o faţă gravă.
— Vreau să aflu de ce nu mai ai încredere în
nimeni de mult, cum zici tu. Şi ar mai fi şi alte
lucruri… Ce-mi ascunzi?
— Eşti prea deşteaptă ca să-ţi fie bine.
— Se poate. Îmi spui?
Şi-a trecut o mână prin părul întunecat, a
închis ochii, lăsându-şi iar capul pe pernă. Dacă
n-ar fi ştiut că e o discuţie serioasă, aproape c-ar
fi crezut că a adormit. În cele din urmă, a ridicat
capul şi a deschis ochii.
— Am fost căsătorit o dată.
S-a oprit, parcă aşteptând să vadă cum
reacţionează. Dar Maggie încă nu ştia ce să
creadă despre această fărâmă de informaţie. Aşa
că a aşteptat să-i povestească mai departe.
— Pe Giulia am cunoscut-o când eram student.
Relaţia noastră a devenit serioasă foarte repede.
În doar trei luni, ne-am căsătorit. Eu aveam
douăzeci şi unu de ani. Deja experimentasem câte
ceva din povestea cu dominarea şi
sadomasochismul. Ea ştia că intrasem în chestia
asta. A intrat şi ea. Ba chiar i-a şi plăcut întru
câtva. Dar niciodată până la capăt. Eram prea mic
ca să-nţeleg cum funcţionează chestia.
— Aşa că aţi avut o căsnicie care nu se baza cu
adevărat pe încredere?
— Da. Dar habar n-am avut în ce măsură nu se
baza pe încredere decât după un an de căsătorie,
când am găsit-o în pat cu un prieten al nostru.
— Dumnezeule…
— A fost traumatizant, cum sunt întotdeauna
astfel de întâmplări. Mi-a zis că e din cauza
„perversiunilor” mele, cum le numea ea. A spus
că nu mai suportă, că nu mai vrea să facă aşa
ceva. Dar că n-a fost în stare să-mi zică. Se temea
că nici n-o să vreau să aud, că-mi place prea mult,
că-mi place mai mult decât îmi place ea. Şi
probabil că a avut dreptate în privinţa asta.
— Dar n-o iubeai?
De ce i s-a părut aşa de important să afle că e
capabil de iubire?
A rămas tăcut multă vreme. A văzut cum faţa
lui capătă o expresie aspră, iar gura i se strânge şi
devine o linie subţire.
 — Da. Aşa cum eram în stare la vârsta aia. Dar
chestia e că atunci mi-am dat seama că nu pot şi
să-mi îndeplinesc dorinţele şi să am o relaţie în
acelaşi timp.
— Dar printre cei ca tine nu sunt şi oameni
care au relaţii reuşite, de durată?
A simţit un fior de panică şi i s-a strâns
stomacul.
— Bineînţeles că sunt.
— Atunci, tu de ce ai fi altfel?
— Eu am eşuat lamentabil, nu?
— Te-ai înşelat. De fapt, erai doar un puşti.
Cum naiba să te aştepţi să iei hotărâri deştepte la
aşa o vârstă?
— Înainte luasem numai hotărâri deştepte.
Întotdeauna am fost hiper receptiv, aşa cred că se
zice. Familia mea nu avea aşteptări mici. Tata era
colonel. Sigur ştii genul. Iar de mama deja ţi-am
pomenit.
— Da.
Maggie a tăcut, sorbindu-i fiecare vorbă. În
cele din urmă, i s-a părut că Damien se scuză
sincer. Oare pentru că ea nu voia să audă aşa ceva
de la el?
S-a uitat în jos, la plapumă, jucându-se cu
marginea între degete.
— Încerci să-mi spui ceva?
 Maggie şi-a ridicat privirea şi a văzut că dă din
umeri.
— Cred că da.
— Că relaţiile nu sunt pentru tine.
El n-a răspuns. Ochii-i erau pustii, fără urmă
de viaţă, parcă ascunşi în spatele unei cortine
opace. Vocea îi suna impersonal, ceea ce o făcea
să se simtă ca legată de o stâncă şi apoi azvârlită
într-un râu. Nu mai era nici pic de emoţie. Nici
pic de căldură. Omul de acolo, care vorbea cu ea,
era altcineva.
— Discuţia asta îmi aminteşte de ce nu mă
implic în nicio relaţie serioasă cu o femeie. De ce
o să te întorci la New York peste două zile şi
fiecare dintre noi o să-şi continue viaţa.
Nodul care i se pusese în stomac a zvâcnit
dureros.
— Chiar nu s-a schimbat nimic săptămâna
asta? Pot să jur că am văzut… am văzut ceva în
ochii tăi. Am simţit ceva la tine.
El n-a scos un cuvânt, ci a rămas cu ochii ţintă
la pat, împietrit ca o statuie.
Pe Maggie, care era gata să izbucnească în
lacrimi, o usturau ochii.
— Să nu încerci să-mi spui că n-ai simţit nimic
pentru mine, Damien. Ar fi o porcărie. Ar fi doar
o scuză.
 Doamne, cât de tare ura faptul că pare aşa de
slabă, atât de dornică… N-o să-l implore s-o
iubească.
Iubire? Dar când se întâmplase aşa ceva?
S-a şters pe faţă când i-au curs lacrimile pe
obraji. Doamne, ce jalnică era…
— Ba simt ceva pentru tine. Dar n-ar trebui. Eu
nu sunt aşa. Scuzele mele, dacă te-am făcut să
speri la ceva mai mult…
— Să nu îndrăzneşti să te scuzi pentru ce-a fost
între noi!
— Amândoi ştiam că la sfârşitul săptămânii o
să te întorci la New York. Chiar ţi-a trecut prin
cap să-ţi schimbi planurile? Să rămâi aici?
— Nu mi-a trecut nimic prin cap cu adevărat.
N-am avut timp să mă gândesc.
Nu voise să se gândească. Dar, oricum,
ajungeau în acelaşi punct.
— Nici eu. Poate că tocmai asta e problema. Ar
fi trebuit să mă gândesc.
S-a întrerupt şi şi-a trecut o mână prin păr:
— Ar fi trebuit să fiu mai realist, mai sincer cu
tine şi să-ţi spun ce poţi aştepta de la mine.
— Ai fost suficient de sincer, pentru că la
început n-a fost cazul să vorbim despre aşa ceva.
În ultimele zile a fost şi vina mea. Am tot amânat.
Poate că, undeva, ştiam că aşa o să se întâmple
dacă deschid discuţia.
Damien a tăcut din nou. Ochii îi erau umbriţi,
ascunşi, aşa că ea n-avea de unde să ştie ce-i trece
prin minte. Dar o scotea din minţi faptul că el stă
acolo şi nu-i oferă nimic. Nepăsarea lui o înfuria,
cu atât mai mult cu cât ştia că se preface.
Aşteptase mai mult de la el.
— Unde te duci?
— Dacă mă inviţi să rămân, nu e o invitaţie
convingătoare. Poate c-ar fi bine să mai lucrezi la
capitolul „tehnică”.
În câteva clipe Maggie şi-a strâns hainele, s-a
îmbrăcat cât a putut de repede şi-a luat geanta şi
a plecat. Nu s-a uitat în urmă.
Drumul cu taxiul la hotel a fost unul dintre cele
mai deprimante drumuri din viaţa ei. În zori de
zi, oraşul încă dormea sub plapuma de ceaţă, mai
tăcut ca oricare oraş. Era absolut cenuşiu,
mohorât, fără viaţă.
Acum şi-a adus aminte de ce nu suporta să se
întoarcă la San Francisco. Dincolo de pitoreştile
case victoriene, de priveliştea golfului, de traiul
agitat al localnicilor, rămânea mereu cenuşiul.
Nu era tocmai locul potrivit pentru un om
deprimat. Dar oare exista un astfel de loc?
New York era sortit să fie şi mai rău. Furioasă
şi dezamăgită cum era, nu ştia cum o să reuşească
să stea atât de departe de el.
Dumnezeule! Chiar se întâmpla! Se terminase.
O durea sufletul, inima i se strângea în piept şi
putea să jure că simte cum se rupe în bucăţi. Şi-a
muşcat tare buza.
Nu o să plângă.
Maşina s-a oprit în faţa hotelului. A plătit şi a
urcat cu liftul. Când a băgat cârdul din plastic în
încuietoare şi-a adus aminte că şi el făcuse acelaşi
gest chiar în prima noapte şi o sărutase. A trecut-
o un fior. Dacă ar fi ştiut atunci cât de tare se vor
complica lucrurile, oare ar fi făcut ce-a făcut cu
el?
Da. Imposibil de negat. Atracţia dintre ei era
prea cerebrală, prea animalică, prea intensă.
Şi, de fapt, dureroasă ca o strângere de inimă.
Cum de picase în mrejele acestui bărbat în mai
puţin de două săptămâni?
S-a străduit din răsputeri să nu se gândească la
ce simte pentru el, la suferinţa ei, în timp ce şi-a
făcut bagajul şi a sunat la o companie aeriană să-
şi rezerve un bilet la un zbor de după-amiază.
Când a închis telefonul, a trebuit să ţină piept
unui val de panică. Chiar pleca.
Era cu lacrimi în ochi şi simţea că se sufocă.
Dar nu o să bocească.
În sfârşit a urcat să bea o cafea şi să-şi facă
însemnările pentru articol. Va trebui să-i vină de
hac durerii din piept, lacrimilor care stăteau să
izbucnească şi să-şi facă meseria. A găsit o masă
liberă într-un separeu luxos din holul hotelului,
sclipitor, tot din piele gri şi bleumarin, cu design
modern. Şi-a scos laptopul şi a început.
Tocmai am trăit aventura vieţii mele. Lumea
senzuală a sadomasochismului e cu totul altceva
decât îşi închipuie majoritatea dintre noi. Nu este
vorba numai despre frânghii şi lanţuri, despre
bice şi zimţi. Bineînţeles că de multe ori ele fac
parte din joc. Dar, în realitate, este vorba despre
putere. Despre energie. Despre încredere.
Ca să joci acest joc mai degrabă serios, trebuie
să reuşeşti să păstrezi un echilibru fragil. Trebuie
să fii dispus să pui în joc o parte din tine.
Câteodată partea asta e mai mare, mai
importantă, decât ţi-ai imaginat că va fi.
Am cunoscut un bărbat. Un bărbat teribil de
interesant. Este elegant şi sofisticat. Un om
înstărit, care se bucură de privilegii. Un adevărat
vânător de senzaţii, un adevărat sadic. Dar şi un
om care-şi ia în serios rolul de dominator. Poate
prea în serios sau cel puţin aşa cred eu. Pentru el,
contează enorm răspunderea pe care o implică
rolul lui. Părerea mea e că ea este unul dintre
motivele importante pentru care trăieşte astfel.
 A în petrecut cu el o vreme copleşitoare din
absolut toate punctele de vedere. Este vorba
despre o experienţă care-ţi cere să participi cu
fiecare celulă din fiinţa ta.
Din corpul, mintea şi sufletul tău.
— Şi din suflet, a şoptit ea şi o lacrimă i-a
alunecat pe obraz, inima durând-o aşa de tare, că
şi-a dus mâna la piept, de parcă ar fi vrut s-o ţină,
ca să nu i se fărâme în mâini.
Prea târziu.
De pe buze i-a scăpat un mic suspin.
— Maggie!
A închis ochii şi a tras adânc aer în piept. Şi-a
muşcat tare buza de jos. Nu o să plângă. Doamne
Dumnezeule, în niciun caz nu în faţa lui.
De ce-i făcea asta? Şi-a ridicat privirea spre el.
Avea ochii întunecaţi, înnoraţi, însă i-a văzut şi
emoţia din ei, chiar dacă el se străduia din
răsputeri s-o ascundă. Şi venise, nu? Dar acum
ştia mai mult ca să nu-şi mai permită să se
topească toată în faţa lui, deşi în momentul de
faţă ar fi vrut asta mai mult decât orice pe lume.
Să se cufunde în îmbrăţişarea lui, să se îmbete cu
parfumul lui, să se simtă ocrotită în braţele lui.
Dar erau tot pe un teren periculos.
Nici să nu-ţi treacă prin cap.
— Ce doreşti?
 Era al naibii de greu să-i vorbească, să
deschidă gura ca să pronunţe cuvintele.
— Ce rece eşti! E numai vina mea, nu? Pot să
mă aşez?
— Numai dacă ai de gând să vorbeşti cu mine.
Să vorbeşti cu adevărat.
S-a aşezat pe scaunul din faţa ei şi a rămas
tăcut, parcă adunându-şi gândurile. Pe ea o
enerva că arată aşa de bine, chiar şi cu privirea
aia bântuită şi cu părul lui brunet ciufulit. Inima
îi bătea să-i sară din piept. De frică şi de dor, un
dor aproape de nesuportat. Ochii o usturau aşa
de tare, că abia dacă vedea.
Damien a clătinat din cap. Apoi i-a zis:
— Am să-ţi povestesc o grămadă de lucruri.
Lucruri pe care ar fi mai bine să ţi le spun într-un
loc intim.
— Poţi să mi le spui aici.
Ştia că, dacă ar fi singură cu el, ar face o
nebunie curată, cum ar fi să îngenuncheze în faţa
lui şi să-l implore să fie cu ea. Insă aşa, în public,
se putea stăpâni şi-şi controla emoţiile. Cu greu,
dar era suficient.
El a oftat şi şi-a trecut o mână prin păr. În
afară de momentul din dimineaţa aceea, când se
trezise din somn, era prima dată când îl vedea
nebărbierit.
 — M-am purtat ca un măgar.
Apoi a tăcut, dar ea nu i-a răspuns, aşteptând
să audă ce mai are de zis. Damien şi-a încrucişat
mâinile pe masă.
— Uite ce e. Nu am mai exersat de mult la aşa
ceva.
— Aşa ceva nu se exersează, Damien. Aici nu e
vorba despre perfecţiune.
— Da. Ai dreptate. Dar îmi dau seama că, dacă
nu-ţi spun ce trebuie acum, n-o să te mai văd
niciodată.
— Exact.
A fost al dracului de greu să rostească acest
cuvânt, dar n-a avut încotro. Trebuia să-şi apere
teritoriul în prezenţa lui. Trebuie să fie puternică.
— E singura mea frică. Iar, pentru mine, frica e
de neacceptat.
— Dacă nu recunoşti că există, nu înseamnă că
ea dispare.
— Nu, îmi dau seama că nu.
— Şi, îmi pare rău să spun aşa ceva, mai ales
unui tip ca tine, dar să fugi de ce te înspăimântă
mi se pare o laşitate.
S-a uitat la ea cu ochii lui căprui, din care
scăpărau scântei, iar Maggie şi-a dat seama că
tocmai l-a provocat aşa cum nu era obişnuit. Voia
să-şi ceară scuze. Să i se arunce în braţe şi să-l
implore să fie cu ea. Dar n-a făcut-o. După o
clipă, focul ce-i ardea în ochi i s-a stins.
— Ai dreptate. Şi nu-mi place asta la mine. Eşti
sigură că nu putem merge la tine în cameră să
terminăm de vorbit?
— Da.
Damien s-a ridicat brusc şi s-a plimbat pe-
acolo câteva momente. Apoi s-a aşezat iar,
apropiindu-şi puţin scaunul de al ei. Era suficient
de aproape ca să-i simtă mirosul, bărbătesc şi
curat, dar în acelaşi timp întunecat şi ca un fum.
Părţile sensibile i s-au înfiorat. Voia să dea
înapoi, să se salveze. Dar nu reuşea, de vreme ce
fiecare nerv din corp îi tânjea după el. Lacrimile
care o usturau şi voiau să-i ţâşnească din ochi
veneau şi din sentimentul că, deşi e aşa de
aproape de el, nu-l poate atinge. Nu atât cât să
conteze, ceea ce era mult prea dureros.
Damien i-a pus o mână pe braţul ei,
atingându-i cu degetele pielea de sub mânecă.
Atingerea a străbătut-o ca un curent electric. A
încercat să-i dea mâna la o parte, dar el a insistat,
atingerea lui parcă arzându-i pielea.
— Maggie, nu te pot lăsa să pleci aşa! Am prea
multe de spus. Dacă mă aduci în stare, o să-ţi zic
chiar aici.
A privit-o în ochi, provocând-o. Ea nu s-a dat
înapoi, cu toate că tremura de emoţie şi, în
adâncul ei, de dorinţă pentru el – tremura aşa de
tare, că se temea c-o să se sfărâme în bucăţi.
— Bine, fir-ar să fie! Atunci, aici să fie.
A apucat-o hotărât de bărbie şi ea aproape că
s-a pierdut cu firea. Vocea lui era joasă şi sigură:
— Sunt îndrăgostit de tine.
Ea a clătinat din cap şi lacrimile i-au alunecat
pe obrajii care-i ardeau. În suflet i-au răsărit
speranţa şi spaima îngrozitoare. Chiar îi spusese
asta?
El a continuat:
— Ştiu că ţi se pare imposibil. La naiba şi mie
mi se pare! Dar ăsta e adevărul. Asta simt. De
asta am vrut să fug azi-dimineaţă. Dar în clipa în
care ai plecat am ştiut că nu pot. Nu pot să fug de
tine.
Ei parcă i s-a încleştat gâtul. Ochii îi ardeau,
iar pe faţă-i curgeau lacrimi. Dar nu era în stare
să se stăpânească.
— Spune ceva, Maggie!
— Eşti sigur? N-aş suporta să te răzgândeşti.
— În viaţa mea n-am fost mai sigur ca acum.
Mă iubeşti? Spune-mi.
Ea a dat din cap în semn că da.
— Te iubesc. Nu-mi pasă de cât de nesigur pare
tot.
 Damien s-a apropiat şi i-a zdrobit buzele cu ale
lui, iar ea nici că a gustat ceva mai dulce
vreodată. L-a luat de gât cu braţele când a tras-o
spre el. A sărutat-o cu forţă, îndelungat, s-a oprit
să respire şi a sărutat-o iar. Maggie nu se putea
opri din plâns.
În cele din urmă, el s-a desprins din
îmbrăţişare ca să se uite la ea. A sărutat-o pe
obraji, pe urmele uscate ale lacrimilor şi s-a tras
puţin, cât să scoată o batistă din buzunar, după
care i-a şters lacrimile.
Maggie îl privea uimită. Nimeni nu avusese
grijă de ea aşa niciodată. Niciun bărbat cu care
fusese şi nici măcar maică-sa. Era pentru prima
dată când simţea cum e să fii preţuit. Cum ar
putea renunţa la aşa ceva? Cum ar putea renunţa
la el?
— Şi acum ce facem?
— Acum mă laşi să te duc la mine acasă ca să
pot să-ţi arăt cum te iubesc.
Ea a clătinat din cap.
— Vreau să spun că tu stai aici, iar eu, la New
York. Acolo am o casă, o carieră…
— O să vedem. Nu asta contează. Până rezolv,
ne puteam întâlni în weekenduri. Mă pricep să
găsesc soluţii.
Maggie i-a zâmbit.
 — Observ.
A strâns-o iar în braţe şi şi-a lipit buzele de ale
ei. De data asta a fost un sărut mai tandru, mai
sigur.
Era sigură pentru prima dată în viaţă. Sigură
de el. Nu se aşteptase niciodată să i se întâmple
una ca asta, dar nu aşa e viaţa, de obicei? Când te
aştepţi mai puţin, ia o întorsătură absolut
imprevizibilă.
Nicicând nu-i trecuse prin cap să fie absorbită
de un subiect de cercetare şi iat-o atrasă ca o
muscă într-o pânză de păianjen. Da, într-un fel,
Damien era şiret ca un animal de pradă. Dar n-o
deranja. Avea nevoie de un bărbat cu minte. Iar
mintea lui şireată nu putea decât să facă viaţa
mai interesantă, oriunde-i va duce ea de aici
încolo.
El s-a tras iar, aşezându-i părul grijuliu cu
degetele.
— Mai ţii mine că la prima noastră întâlnire ai
zis că multora dintre noi le ia ani să-şi dea seama
cu adevărat de ce vor?
— Ţin minte fiecare cuvânt din ce am vorbit.
— Eu credeam că ştiu ce vreau, dar mă
înşelam. Mă ascundeam. De mine însămi, cred.
De lucruri despre care nici măcar nu ştiam că le
vreau, pentru că m-ar fi făcut foarte vulnerabilă.
Nu suportam să nu fiu stăpână pe situaţie nici
măcar o clipă. Nici măcar în pat. Nu puteam să
mă eliberez.
— Cred că e valabil şi pentru mine.
— Exact. În cele din urmă, amândoi am învăţat
aceeaşi lecţie.
A apucat-o cu mâna de bărbie.
— Eu n-aş fi vrut să învăţ decât cu tine.
— Eu n-aş fi putut să învăţ decât cu tine. Joaca
de-a sadomasochismul m-a deschis faţă de tine.
— Aşa se întâmplă.
— Dar ai rămas închis ani de-a rândul, cu toate
că trăieşti aşa tot timpul.
— Sunt un om încăpăţânat. Pentru mine, a fost
nevoie de mai mult. A fost nevoie de tine.
S-a uitat la ceas:
— Şi mi-a luat aproape patru ore azi ca să-mi
dau seama de asta, ca să nu mă mai cert cu mine
însumi şi să vin după tine.
— Nu se poate! Cât e ceasul?
— Unsprezece fără un sfert.
Maggie a intrat în panică.
— Am avion peste două ore.
— Anulează rezervarea. Rămâi cu mine.
Şi-a strecurat o mână pe braţul ei, i-a luat
mâna şi a sărutat-o uşor la încheietură.
Cum ar fi putut să refuze? O dată în viaţă o să
se lase în voia sorţii, o să-şi permită să trăiască
ceva fără să fie ea cea care deţine controlul. O să
dea o şansă lui Damien, iubirii, harababurii
nesigure care e iubirea. O să-i dea voie s-o
iubească şi o să-l iubească şi ea, pur şi simplu o să
vadă ce o să se întâmple, chiar dacă intră pe un
teritoriu necunoscut. În sfârşit, se elibera. Şi se
simţea al naibii de bine.