Sunteți pe pagina 1din 17

MANAGEMENTUL CLASEI/

GRUPEI
TEMA 4. Managementul disciplinei
în clasa de elevi
Conf. dr. Daniela NECŞOI
2020 – 2021
Obiective vizate
 Conștientizarea factorilor emoționali și sociali care
stau la baza comportamentelor indisciplinate ale
elevilor;

 Analiza principalelor strategii de management al


disciplinei în clasa de elevi (gestionarea
comportamentelor perturbatoare/ disruptive).
Managementul disciplinei
 îndeplinirea de către elevi a sarcinilor
 controlul comportamentelor perturbatoare/ disruptive

 afectează mediul de învăţare;
 cresc nivelul stresului şi afectează sănătatea emoţională
şi funcţionarea în viaţa de zi cu zi a cadrelor didactice;
 gestionarea lor consumă foarte mult timp din cadrul unei
ore de clasă;
 metodele de gestionare care sunt cel mai frecvent aplicate
au efecte secundare negative;
 nerezolvate într-o modalitate benefică, pot afecta
sănătatea emoţională a copiilor și performanțele lor
școlare.
Ce este disciplinarea?
 un proces continuu de învăţare, prin care copilul este pregătit
pentru gestionarea propriilor resurse (comportamente, cunoştinţe,
abilităţi).
 un sistem de disciplinare eficient cuprinde 3 elemente:
1. un mediu de învăţare caracterizat prin relaţii pozitive, de
încredere, între profesor şi elevi, şi între elevi;
2. metode de dezvoltare şi încurajare sistematică a
comportamentelor dezirabile (abordare proactivă a
disciplinării);
3. metode de diminuare sau eliminare a comportamentelor
indezirabile sau ineficiente (abordare reactivă a disciplinării).
A DISCIPLINA = a sprijini elevii să înveţe comportamente noi,
dezirabile, a-i ajuta să-şi dezvolte competenţe şi simţul
responsabilităţii propriilor acţiuni.
Exemple de comportament perturbator
 angajarea în activităţi nesolicitate de sarcina de lucru;
 vorbitul fără permisiunea profesorului (în timpul procesului de
predare);
 vorbitul fără permisiunea profesorului (pe parcursul întregii
ore);
 refuzul de a ridica mâna înainte de a vorbi;
 incapacitatea de a asculta discursul profesorului şi refuzul de a
îndeplini indicaţiile verbale ale acestuia;
 prezentarea cu întârziere sau incompletă a temelor şi sarcinilor
de lucru;
 întârzierea la ore şi absenteismul;
 lipsa (refuzul) motivaţiei/ inactivitatea;
 frauda (copiere, etc.);
 comportamentul jignitor la adresa profesorului/ colegilor etc.
COMPORTAMENTUL PERTURBATOR – FUNCȚII/
SEMNIFICAȚII
• mijloc de explorare a limitelor și libertății – elevii pun frecvent profesorii
la încercare pentru a vedea până unde pot merge cu acțiunile lor, fără ca
adultul să riposteze;
• mijloc de exprimare a dificultăților emoționale determinate de relațiile
interpersonale din școală sau din afara școlii – unii elevi recurg la
comportamente disruptive pentru a riposta în conflictele cu părinții (adulții
semnificativi din viața lor);
• indică atitudinea față de școală a părinților – există cazuri în care părinții
încurajează atitudinea ostilă față de școală;
• semnalează disfuncții în activitatea școlii – calitatea slabă a predării;
climatul excesiv de autoritar/permisiv; lipsa de implicare și indiferența
profesorilor față de evoluția comportamentală a elevilor; normele școlare
anacronice; stima de sine/ eficacitate de sine scăzute ale profesorului;
• oferă elevilor care au experimentat eșecul școlar posibilitatea de a
accede la un status și la un prestigiu social;
• indică apartenența elevilor la o subcultură delicventă din școală sau din
afara ei;
COMPORTAMENTUL PERTURBATOR – CAUZE
• antipatie în raport cu școala;
• nevoia de atenție (lipsa de preocupare/ grijă din partea
părinților; climat afectiv distant/ rece acasă; schimbări profunde
în mediul familial – dispariția unui părinte prin divorț sau deces,
nașterea unui nou copil, recăsătorirea unui partener; elevi ce
experimentează dificultăți de învățare dar care nu știu să ceară
ajutor);
• nevoia de protecție (criticism exagerat din partea părinților;
eșec în activitatea de învățare → stimă de sine scăzută; lipsă de
încredere în adulți; teama de schimbare; elevi victime ale unor
agresiuni);
• nevoia de recunoaștere socială (mai ales din partea colegilor);
• nevoia de control (mediu familial haotic, cu schimbări
constante; lipsa limitelor acasă; elevi care au preluat roluri de
adulți de la o vârstă fragedă);
COMPORTAMENTUL PERTURBATOR – CAUZE
• izolarea socială (dificultăți de integrare → marginalizare →
dorință de apartenență → mimetism exagerat);
• comportamentul impulsiv (lipsa unei socializări adecvate);
• ignorarea regulilor;
• conflicte între sisteme opuse de reguli (unul permisiv și altul
restrictiv);
• anxietatea (față de examinare; vorbitul în fața clasei; a fi judecat
în fața elevilor etc.);
• transferul afectiv (antipatia față de un părinte transferată asupra
profesorului, iar apoi, asupra școlii);
• modul de manifestare a profesorului (de asuprire, de ignorare
disprețuitoare a elevilor, de evaluare a elevilor în termeni constant
negativi și depreciativi etc.).
COMPORTAMENTUL PERTURBATOR –
STRATEGII DE GESTIONARE
 Separarea comportamentului (inadecvat) de copil/ elev
 comportamentul este inacceptabil, nu elevul. Catalogând elevul ca „rău” se
poate întâmpla ca el să devină rău;
 Comportamentul adecvat, totuşi, ar trebui întotdeauna asociat cu persoana.
Ex.: ”Felul în care ţi-ai realizat tema demonstrează implicarea şi
perseverenţa ta. Felicitări!”

 Oferirea de alternative de comportament – promovarea alternativelor de


comportament presupune:
 oferirea posibilităţii ca elevii să facă alegeri privind comportamentul lor;
 stimularea alegerilor potrivite;
 aplicarea consecinţele alegerii lor.
Ex.: „Andrei, dacă alegi să continui să vorbeşti când predau, vei alege să fii mutat
singur în bancă/ în prima bancă. Fă o alegere mai bună, acum. Mulţumesc”.
 Construirea unei relații bazată pe încredere
 stabilirea și reîntărirea limitelor;
 consecvența în comportament și așteptări;
 păstrarea promisiunilor;
 utilizarea echilibrată a sancțiunilor și recompenselor.
 Modelarea comportamentului așteptat de la elevi:
 Profesorul este un model pentru elevi.
 Rezolvarea cu calm a conflictelor este unul dintre cele mai importante
modele de comportament.
 Calmul, predictibilitatea şi siguranţa sunt abilităţi cheie care trebuie
modelate.

 Focalizarea asupra elevilor cu un comportament adecvat:


 Oricând este posibil, profesorul trebuie să se concentreze mai întâi asupra
acelor elevi care au ales să se comporte adecvat, apreciindu-i verbal,
ignorând în acelaşi timp elevii care se comportă neadecvat.
„Bravo, îmi place că ai ales să fii atent şi să iei notiţe. Mulţumesc”
 Poziţionarea în spaţiul clasei, mobilitate
 Profesorul nu ar trebui să se poziționeze doar în faţa clasei (la catedră),
restul sălii va deveni teritoriul elevilor.
 Când dorește să corecteze un comportament trebuie să meargă înspre elev,
nu să încerce să intervină din cealaltă parte a clasei.
 Profesorul nu trebuie să invadeze spațiul personal al unui elev. Dacă se
apropie prea mult, vor creşte şansele de a transforma disciplina într-o
confruntare.
 Când este în fața clasei, profesorul trebuie să se poziționeze către unul
dintre colţurile clasei de unde poate observa elevii mai bine decât dacă ar
sta în mijloc.
 Utilizarea limbajului pozitiv
 Utilizarea negaţiilor în activitatea cu elevii poate provoca reacţii de
respingere din partea acestora. Indicarea comportamentului dorit permite o
mai mare confirmare a acestuia.
Ex.:“Maria, mi-ar plăcea să alegi să lucrezi în linişte. Mulţumesc.” Este o
indicaţie care are un efect mai puternic decât: “Maria, te rog, nu te mai
agita atâta. ”
Activitate:
Grupul se va divide în două subgrupe (profesori –
elevi). Fiecare grup trebuie să se gândească la o listă
de zece „revendicări” de la cealaltă subgrupă apoi se
va începe procesul de negociere.
MITURI DESPRE PEDEAPSĂ

 Pedeapsa ne ajută să controlăm copilul.

 Pedeapsa ne asigură o autoritate mai mare în faţa elevilor.

 Profesorii severi obţin cele mai bune rezultate.

 Dacă nu folosim metode severe de disciplinare, creşte incidenţa


violenţei în şcoală.

 Neutilizarea pedepsei duce la permisivitate, indisciplină.


MITURI DESPRE PEDEAPSĂ
 Pedeapsa ne ajută să controlăm copilul.
 De multe ori însă prin pedeapsă generăm alte comportamente
prin care copilul încearcă să-şi ascundă greşeala şi să evite
pedeapsa. Este astfel mult mai greu să avem control asupra
comportamentelor pe care copilul încearcă să le ascundă.
 Pedeapsa ne asigură o autoritate mai mare în faţa elevilor.
 Este o convingere greşită pentru că autoritatea se construieşte
pe încredere şi respect. Avem nevoie de aceste lucruri pentru a
ne asigura că elevul îşi recunoaşte greşelile şi ne solicită
ajutorul când are nevoie. Când pedepsim, se deteriorează
relaţia pe care o avem cu elevul, asta pentru că oamenii în
general au mai degrabă tendinţa să evite persoanele care îi
pedepsesc decât să se apropie de ele cu încredere.
MITURI DESPRE PEDEAPSĂ
 Profesorii severi obţin cele mai bune rezultate.
 Potenţialul unui elev poate fi valorificat cel mai bine atunci când
înlocuim ameninţarea cu încurajarea şi sprijinul oferite copilului
atunci când face un lucru bun. Studiile arată că folosirea repetată a
pedepsei la copii este asociată cu un ritm mai redus al dezvoltării
intelectuale a acestora, comparativ cu copiii care nu sunt pedepsiţi.
Procesul de învăţare este îngreunat când profesorul foloseşte
pedeapsa ca metodă de disciplinare. (Straus, M., 2002)

 Dacă nu folosim metode severe de disciplinare, creşte incidenţa


violenţei în şcoală.
 Studiile arată că, din contră, metodele de disciplinare bazate pe
pedeapsă sunt un factor de risc pentru violenţa şcolară. Elevii au
nevoie de exemple în care adulţii rezolvă probleme fără a apela la
pedeapsă, din care să înveţe că există metode pozitive de a rezolva
probleme (iar aceasta este o abilitate care previne violenţa şcolară).
MITURI DESPRE PEDEAPSĂ
 Neutilizarea pedepsei duce la permisivitate, indisciplină.

 Lipsa unui răspuns din partea profesorului duce la


permisivitate şi indisciplină. Dacă un comportament
problematic al elevului este trecut cu vederea, elevul nu are
şansa să înveţe ce ar fi trebuit să facă, ce se aşteaptă de fapt
de la el. Scopul disciplinării este acela ca elevul să înveţe un
comportament potrivit pentru o anumită situaţie. Putem face
acest lucru folosind metode de disciplinare care să nu aibă
„efecte secundare” şi să ofere rezultate pe termen lung (în
termeni de achiziţii ale elevului).
Activitate – analiză studii de caz
1. Profesorul de biologie intră în clasa considerată atât de el cât şi de ceilalţi
colegi ca fiind una dintre cele mai dificile, cu teama că-i va fi greu să
controleze clasa. Doua fete râd. Lui i se pare că el este subiectul glumelor.
Ţipă la ele. Acestea îi răspund obraznic şi se naşte o adevărată confruntare.
De ce s-a temut, n-a scăpat! (Niculescu, 2007).
2. La ora de istorie, Mihai face tot posibilul ca să atragă atenţia profesoarei, o
doamnă nu foarte în vârstă. Comentează deciziile profesoarei, refuză să
participe la lecţie, face glume deplasate şi cu trimitere sexuală. Clasa
chicoteşte. Intimidată, profesoara îl roagă pe elev să părăsească sala de
clasă, de vreme ce tot nu vrea să fie acolo şi nici nu-şi lasă colegii să lucreze.
Dar, Mihai răspunde că nu doreşte să părăsească clasa, pentru că, citează
din drepturile copilului, „are dreptul la educaţie” şi că e împotriva
regulamentului să fie dat afară din clasă. La auzul acestei replici, clasa
izbucneşte în râs.
3. Andrei, un elev de 12 ani, refuză să îşi scoată rechizitele pe bancă.
Profesorul îi cere autoritar să se apuce de lucru, iar Andrei răspunde: „Eu
nu am nimic de făcut!”.