Antilopa Saiga

Saiga (lat. Saiga tatarica) este o antilopă aflată în pericol de dispariție, care, inițial a

populat o arie vastă a zonei de stepă eurasiatică de la poalele munților Carpați (în
vest) și Caucaz (sud) până în Djungaria și Mongolia (est). A trăit și în America de
Nord în timpul Pleistocenului.
Subspecia S. t. Tatarica se găsește într-o singură locație din Rusia (stepele din
regiunea de nord-vest a Câmpiei Caspice) și trei zone din Kazahstan (populații în
Ural, Ustiurt și Betpak-Dala). O parte a populației din Ustiurt migrează ocazional spre
sud în Uzbekistan și Turkmenistan, în timpul iernii. Specia a dispărut în China și sud-
vestul Mongoliei.[2]. Subspecia mongolă (S. t. Mongolica) se găsește doar în vestul
Mongoliei. Unele surse consideră subspecia mongolă a fi o specie distinctă – Saiga
mongolă (Borealis Saiga).
Saiga atrage atenția datorită ciudatului său nas lung și coroiat, în formă de trompă.
Forma nasului adaptată la alergatul în viteză prin aerul înghețat al stepelor pe timp
de iarnă. Având cavitatea nazală foarte mare, aerul este încălzit natural înainte de a
pătrunde în plămâni. În acest fel, antilopele pot alerga în viteză mare o perioadă de
timp suficient de lungă încât să scape de hăituiala lupilor[3].
În prezent, mai supraviețuiesc doar cca. 50.000 de exemplare, din cele 4-5 milioane
câte erau la nivelul anului 1900.

În România și Republica Moldova[modificare | modificare sursă]

Fața distinctivă a antilopei

Acestă unică antilopă care a populat țările românești în evul mediu trăia în număr
mare nu doar în câmpiile din Basarabia (Republica Moldova), Vaslui și Iași, ci și
în Câmpia Bărăganului și stepele dobrogene. Mai multe documente din secolul al
XVI-lea atesta că era vânată și în zona Bucureștiului. Animalul era binecunoscut
îndeosebi în Moldova, unde vânătorii răzeși o denumeau neaoș, din tată-n fiu, drept
"oaie sălbatică", ceea ce dovedește că erau familiari cu animalul în cauză, încă
dinaite ca triburile tătărești, de la care antilopa moștenește denumirea de Saiga, să fi
invadat țările române[3].
Saiga a fost vânată intens în Basarabia/Moldova, astfel încât a dispărut definitiv aici
în secolul al XVIII-lea.
Descrierea Moldovei[modificare | modificare sursă]
Dimitrie Cantemir descria astfel „oaia sălbatică” în Descriptio Moldaviae[4]:

Și așa îmi aduc aminte, că la noi sunt trei soiuri de oi, acele de munte, de Soroca și cele sălbatice
[Saiga];
Decât acestea sunt mai cu mult deosebite oile cele sălbatice, care cu greu se vor găsi și pre la alte
locuri. Buza lor cea deasupra spânzură în jos de două degete mari, pentru aceea sunt nevoite ca
să pască mergând îndărăt; și grumazul lor este țapăn fără de încheetură, pentru aceea nu pot să-și
întoarcă capul nici în dreapta, nici în stânga, și picioarele lor sunt scurte, însă atâta de grabnice,
încât nici câinii când le gonesc mai nu pot să le ajungă; și adulmecarea lor este atâta de aspră,
încât de o milă nemțească departe adulmecă pre vânătoriu, sau pre fiara care vine cu vântul
asupra lor. Iară când vin asupra lor împotriva vântului, nu pot să-i adulmece până când le prind.