Educaţia – obiect de studiu al pedagogiei/ ştiinţelor educaţiei Cuvinte şi sintagme cheie:

educaţie, pedagogie, concept pedagogic fundamental, funcţii şi structură a educaţiei, factori,

forme ale educaţiei, problematica lumii contemporane, noile educaţii. 25 Repere teoretice
Educaţia: etimologie: lat. educo-educare - a creşte, a cultiva, a alimenta (acţiune care se referea
la plante, animale, dar şi la oameni) (formare, creştere a spiritului) lat. educo –educere – a duce,
a conduce, a scoate (echivalentul în limba greacă - paidagoghein ) -Educaţia - obiect de studiu al
pedagogiei/ştiinţelor pedagogice - Educaţia - activitate psihosocială, cu caracter complex ce are
ca scop formarea şi dezvoltarea permanentă a personalităţii în vederea integrării optime în viaţa
socială. „Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar
scopul ei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil. ”( Imm. Kant)
Forme ale educaţiei educaţia formală (lat. formalis – organizat, oficial) - educaţia obligatorie,
realizată în mediul instituţionalizat, (şcoală, universitate) cu rol de formare a personalităţii
conform finalităţilor stabilite la nivel de sistem şi de proces al învăţământului. educaţia
nonformală (lat. nonformalis – în afara unor forme organizate) - educaţia desfăşurată în afara
programului obligatoriu, în şcoală (concursuri şcolare, olimpiade etc. ) şi în afara ei: cluburi ale
copiilor, case de cultură, muzee, teatre etc. cu scopuri diverse: de ocupare în mod plăcut a
timpului liber, de dezvoltare şi exersare, de cunoaştere etc. educaţia informală (lat. informalis –
spontan, neaşteptat) - educaţie neorganizată, spontană, cu informaţii neprelucrate pedagogic –
care provin dinspre mediul social: familie, grup de prieteni, mass-media etc., dar şi dinspre
mediul şcolar (acţiuni din clasă, şcoală). Funcţii: Funcţia de bază: - formarea/dezvolarea
permanentă a personalităţii cu scopul integrării în societate Funcţii principale: - Funcţia
culturală; - Funcţia politică; - Funcţia economică; Funcţii derivate: - Funcţia de informare, de
culturaliazare, de asistenţă psihologică; - Funcţia de protecţie socială, de ideologizare - Funcţia
de specializare, de profesionalizare, de asistenţă socială. (conform S., Cristea, 2010 )
Fundamentele educaţiei A. Fundamentele biopsihice - ereditatea generală - ereditatea specifică -
B. Fundamente socioculturale C. Fundamente istorice D. Fundamente filosofice E. Fundamente
politice Factori: - familia - şcoala - biserica - mass- media - structuri organizaţionale - medii
culturale etc. Caracteristicile educaţiei: Caracteristici interne: Caracteristici externe - caracter
teleologic - caracter axiologic - caracter prospectiv - caracter dialectic -caracter istoric -caracter
“de clasă” -caracter universal -caracter naţional (cf. S. Cristea, 2011) 26 DEFINIŢIE:
Etimologie: - latinescul educo-educare - a creşte, a cultiva, a alimenta (acţiune care se referea la
plante, animale, dar şi la oameni) (formare, creştere a spiritului) - latinescul educo–educere – a
duce, a conduce, a scoate din...(echivalentul în limba greacă - paidagoghein ) Educaţia este o
activitate psihosocială complexă care are drept scop formarea şi dezvoltarea permanentă a
personalităţii în concordanţă cu cerinţele societăţii prezente şi viitoare şi cu resursele bio-psihice
ale individului. Prin educaţie se înţelege oriunde o iniţiere, un proces şi un rezultat, un gen de
acţiune deliberată. (M Călin, 2000, p128) Conform filosofului Imm. Kant, educaţia are ca scop
conducerea omului către propria sa umanitate şi se realizează prin apel la disciplină şi instruire.
Alte definiţii: „Educaţia este acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltându-i-se
o multitudine de interese”. (I. F. Herbert) „Educaţia este acţiunea generaţiilor adulte asupra celei
tinere, cu scopul de a le forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale şi mintale
necesare vieţii sociale şi mediului social pentru care sunt destinate.” (E. Durkheim) „Educaţia
este, în esenţa sa, o acţiune umană şi socială de transformare şi modelare a naturii umane, acţiune
ce se desfăşoară în direcţia facilitării şi impulsionării evoluţiei individului spre stadiul de
personalitate formată, autonomă, responsabilă conformă cu valorile promovate la un anumit
moment în societate. ” (C. Stan, 2001, Teoria educaţiei. Actualitate şi perspective, Editura Presa
Universitară Clujeană, p. 83) 27 „Educaţia este o activitate socială complexă care se realizează
printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni exercitate în mod sistematic şi organizat, în fiecare moment un
subiect individual sau colectiv acţionând asupra unui obiect, individual sau colectiv în vederea
transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă şi creatoare, corespunzătoare atât
condiţiilor istorico-sociale prezente şi de perspectivă, cât şi potenţialului biopsihic individual. (I.
Nicola – 1996, Tratat de pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.) „Educaţia se
defineşte printr-o serie de trăsături fundamentale: • Vizează fiinţa umană şi numai pe ea (nu se
confundă cu învăţarea la animale sau dresajul); • Educaţia este o activitate conştientă – o
activitate sau un proces intenţional (se realizează întotdeauna în conformitate cu un ideal sau cu
o serie de finalităţi); • Este un fenomen social: afirmarea individualităţii şi dezvoltarea
autonomiei se realizează printr-un proces relaţional, cu finalitate socială; • Nu se limitează la o
perioadă sau etapă a vieţii, ci este un proces permanent. ” ( T. Cozma, în Psihopedagogie pentru
examenele de definitivat şi gradul didactic II, (coord C. Cucoş) Editura Polirom, Iaşi, 2010, p.
92) - Sorin Cristea - Conceptul pedagogic de educaţie –este un concept fundamental ce constituie
un reper normativ constant care trebuie respectat şi valorificat în toate cercetprile realizateîn
domeniul ştiinţelor educaţiei / pedagogice. !!! Conceptul pedagogic de educaţie defineşte astfel
activitatea psihosocială care are ca funcţie de bază formarea-dezvoltarea permanentă a
personalităţii în vederea integrării sale sociale, orientată valoric conform finalităţilor asumate,
realizate la nivelul corelaţiei dintre educator şi educat, prin conţinuturi şi forme generale, într-un
context deschis. (S Cristea) 28 Ioan Cerghit identifică următoarele posibile perspective de
înţelegere a educaţiei: Educaţia ca proces acţiunea de transformare în sens pozitiv şi pe termen
lung a fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate; Educaţia ca acţiune de
conducere dirijarea evoluţiei individului spre stadiul de persoană formată, autonomă şi
responsabilă Educaţia ca acţiune socială activitate planificată ce se desfăşoară pe baza unui
proiect social, care comportă un model de personalitate Educaţia ca interrelaţie umană efort
comun şi conştient între cei doi actori – educatorul şi educatul) Educaţia ca ansamblu de
influenţe acţiuni deliberate sau în afara unei voinţe deliberate explicite sau implicite, sistematice
sau neorganizate, într- un fel sau altul, contribuie la formarea omului ca om. Cei doi poli ai
educaţiei sunt: subiectul/agentul educaţional sau agentul/agenţii educaţionali/specializaţi
(profesorul) care acţionează asupra obiectului educaţional (individul, elevul, formatul) în vederea
formării unei personalităţi armonioase, independente, autonome, capabilă să se integreze în
societate şi să facă faţă schimbărilor. Această activitate se derulează în conformitate cu o serie de
finalităţi (ideal, scopuri, obiective/competenţe, valori şi atitudini), apelând la mijloace specifice
de realizare (conţinuturile/dimensiunile educaţiei) în contexte diverse (formal, nonformal,
informal) (vezi şi Ioan Nicola, 1996). De aceea, ca viitori profesori, trebuie să reţineţi că
acţiunile pe care le veţi desfăşura cu elevii au ca ţintă pregătirea acestora pentru viaţa de dincolo
de şcoală; astfel, în preocuparea fiecărui cadru didactic, deci şi a dumneavoastră, trebuie să stea
investirea elevilor cu instrumentele necesare autoînvăţării, autoinstruirii, autoformării,
autoeducaţiei. Instruirea şi formarea profesională sunt subsisteme ale educaţiei. Instruirea
(latinescul instruo, ere- a construi, a aranja, a mobila, a prevedea; oni