Educaţia estetică Educaţia psihofizică Educaţia tehnologică Cuvinte şi expresii cheie: educaţie

estetică, frumosul din natură, societate, artă, educaţie psihofizică, dezvoltarea armonioasă a
organismului, întreţinerea sănătăţii educaţie tehnologică, orientare profesională, pregătire
profesională iniţială şi continuă 65 Educaţia estetică Educaţia estetică – dimensiunea educaţiei
are ca scop formarea şi dezvoltarea personaltăţii din perspectiva valorificării frumosului din
natură, societate şi artă. Obiective – receptarea, evaluarea, trăirea şi crearea valorilor frumosului
din natură, societate şi artă. Categorii – ideal estetic, gust estetic, simţ estetic, convingeri estetice,
spirit de creaţie estetică. Conţinuturi – specifice disciplinelor şcolare (muzică, arte plastice,
literatură, etc.) şi activităţilor extracurriculare (cenacluri, cercuri de muzică, pictură, teatru,
fotografie etc.), dar şi cele din mediul social (elemente de design, de ex.), natural (peisaje,
fenomene naturale etc.) şi artistic (pictură, sculptură etc.) Metode: explicaţia, demostraţia,
observarea, studiul de caz, brainstorming-ul, dramatizarea şi cele specifice fiecărei arte. Educaţia
psihofizică Educaţia psihofizică - dimensiunea educaţiei care are ca scop formarea şi dezvoltarea
armonioasă a organismului şi întreţinerea sănătăţii fizice şi psihice generale. Obiective -
dezvoltarea armonioasă a organismului, formarea şi dezvoltarea deprinderilor, capacităţilor şi
competenţelor motrice, formarea şi dezvoltarea deprinderilor igienicosanitară, valorificarea
capacităţilor în cadrul activităţilor sportive. Conţinuturi – specifice disciplinei -ed. fizică - şi
activităţilor extracurriculare (ex. cercuri sportive) dar şi activităţilor sportive specializate sau
profilactice Mijloace ale educaţiei fizice – exerciţiul fizic, gimnastica, jocul, sportul, turismul,
dansul. Metode: exerciţiul, demonstraţia, jocul didactic, jocul de rol, studiul de caz etc. (vezi şi
E. Macavei, 2001, Pedagogie, Teoria educaţiei, Editura Aramis, Bucureşti) Educaţia tehnologică
Educaţia tehnologică este dimensiunea educaţiei care are ca scop formarea şi dezvoltarea
personalităţii prin valorile ştiinţei şi tehnologiei cu finalitate în integrarea şcolară, socială,
profesională. Obiective - formarea şi dezvoltarea conştiinţei tehnologice a personalităţii care
implică un set de cunoştinţe, capacităţi, atitudini ştiinţifice teoretice şi aplicative. - la nivel
teoretic include: valori ştiinţifice necesare în societatea actuală şi cea a viitorului valori tehnice
valori manageriale -la nivel practic - presupune: - orientarea şi integrarea şcolară, profesională şi
socială a elevilor Obiective specifice educaţiei tehnologice: - cunoaşterea pedagogică,
psihologică şi socială a elevului; - informarea şcolară, profesională, socială a elevului; -
stimularea procesului de adaptare/integrare şcolară, profesională, socială. - pregătirea
profesională iniţială şi continuă a elevului/studentului - formarea şi dezvoltarea capacităţii de
fundamentare ştiinţifică a activităţii practice; - formarea şi dezvoltarea capacităţii de susţinere a
unităţii metodologice dintre cultura teoretică şi cultura practică; - formarea şi dezvoltarea
atitudinii superioare faţă de activităţile umane fundamentale- învăţarea - munca şi creaţia; -
formarea şi dezvoltarea creativităţii tehnice (automatizare, cibernetizare, informatizare) (Vezi
King, Schneider 1993, apud. S Cristea, 2011, p. 223) “Alfabetizarea tehnologică”- este
obligatorie într-o societate informatizată George Văideanu afirmă că tehnologia face parte din
cultura generală şi trebuie să apară ca disciplină în învăţământul obligatoriu, îndeplinind funcţii
culturale, formative şi de orientare. Conţinuturilor educaţiei tehnologice sunt specifice fiecărei
etape de vârstă – se regăsesc la nivelul disciplinelor de tipul tehnologie generală, tehnologia
specifică diferitelor profesii, consiliere şcolară, orientare şcolară şi profesională, dar şi prin
activităţi extracurriculare (în afara programului obligatoriu) vizite, excursii tematice, întâlniri cu
personalităţi etc. Metodele specifice: sunt dominant aplicative/practice – experimentul,
demonstraţia, problematizarea, exerciţiul, studiul de caz etc.; - cele specifice activităţilor de
orientare şcolară şi profesională: de cunoaştere a personalităţii, de informare, educare pentru
alegerea carierei etc. 66 Educaţia estetică Categoria fundamentală a esteticului este frumosul –
din natură, artă, societate şi din om (frumuseţea umană - înţeleasă ca frumuseţe spirituală,
morală, a gândurilor, emoţiilor, sentimentelor, concertizată la nivelul actelor şi faptelor). Prin
educaţie estetică se urmăreşte formarea capacităţii de a percepe frumosul, dar şi de a-l evalua, de
a cultiva simţul estetic, de a forma gustul, judecata şi atitudinile estetice precum şi identificarea
şi dezvoltarea aptitudinilor estetice, formarea deprinderilor şi tehnicilor de creare a frumosului.
În calitatea sa de consumator de frumos, elevul trebuie învăţat să identifice kitschul (kitschen -
„a face ceva de mântuială”; verkitschen - „a degrada, a poci, a măslui”) ca „lipsă de originalitate,
de autenticitate, imitaţie, lipsă de stil” (vezi Mariana Momanu, 2002, Introducere în teoria
educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, p. 96). Într-o societate de consum, unde kitschul este din ce în ce
mai prezent (se vorbeşte despre o „inflaţie de kitsch”) educaţia estetică trebuie să apeleze la
valorile autentice, care au fost confirmate de timp şi care garantează calitatea actului/operei
estetice. Obiective – receptarea, evaluarea, trăirea şi crearea valorilor frumosului din natură,
societate şi artă. Categorii – ideal estetic, gust estetic, simţ estetic, convingeri estetice, spirit de
creaţie estetică. Conţinuturi – specifice disciplinelor şcolare (muzică, arte plastice, literatură,
etc.) şi activităţilor extracurriculare (cenacluri, cercuri de muzică, pictură, teatru, fotografie etc.),
dar şi cele din mediul social (elemente de design, de ex.), natural (peisaje, fenomene naturale
etc.) şi artistic (pictură, sculptură etc.) Metode: explicaţia, demostraţia, observarea, studiul de
caz, brainstorming-ul, dramatizarea şi cele specifice fiecărei arte 67 Educaţia psihofizică
Educaţia psihofizică - dimensiunea educaţiei care are ca scop formarea şi dezvoltarea armonioasă
a organismului şi întreţinerea sănătăţii fizice şi psihice generale. Obiective - dezvoltarea
armonioasă a organismului, formarea şi dezvoltarea deprinderilor, capacităţilor şi competenţelor
motrice, formarea şi dezvoltarea deprinderilor igienico-sanitară, valorificarea capacităţilor în
cadrul activităţilor sportive. Conţinuturi – specifice disciplinei -ed. fizică - şi activităţilor
extracurriculare (ex. cercuri sportive) dar şi activităţilor sportive specializate sau profilactice
Mijloace ale educaţiei fizice – exerciţiul fizic, gimnastica, jocul, sportul, turismul, dansul.
Metode: exerciţiul, demonstraţia, jocul didactic, jocul de rol, studiul de caz etc. (vezi şi E.
Macavei, 2001, Pedagogie, Teoria educaţiei, Editura Aramis, Bucureşti) „Referindu-se la
practica actuală a sportului, la sensul actual al marilor competiţii, Gilles Lipovetsky apreciază că,
în ciuda aparenţelor, sportul „a renunţat la lirismul virtuţilor, sa sincronizat cu logica
postmoralistă, narcisistă şi speculară. ” El vorbeşte de un egobuilding – în efortul sportiv,
individul se autoconstruieşte, fără alt scop decât acela de a fi mai mult el însuşi, de a-şi pune în
valoare corpul. Lipovestky remarcă deci o diminuare a componentei sociomorale, a
sentimentului de solidaritate şi de comuniune, în favoarea unei estetici individualiste, care
cultivă performanţa individuală şi frumuseţea fizică.” (M. Momanu, 2002, p. 107) „În
Antichitatea greacă, Hipocrate, Esculap şi Pitagora recomandau exerciţiile fizice ca mijloc
profilactic sau terapeutic pentru diverse afecţiuni. Educaţia fizică oferă o bază pentru sănătatea
fizică şi mentală a individului, iar practica educaţiei fizice trebuie să ţină seama de factorii şi
legile care guvernează procesele de creştere şi dezvoltare;”(idem). 68 Educaţia tehnologică
Educaţia tehnologică este dimensiunea educaţiei care are ca scop formarea şi dezvoltarea
personalităţii prin valorile ştiinţei şi tehnologiei cu finalitate în integrarea şcolară, socială,
profesională. Obiective - formarea şi dezvoltarea conştiinţei tehnologice a personalităţii care
implică un set de cunoştinţe, capacităţi, atitudini ştiinţifice teoretice şi aplicative. la nivel teoretic
include: valori ştiinţifice, valori tehnice, valori manageriale necesare în societatea actuală şi cea a
viitorului la nivel practic - presupune: - orientarea şi integrarea şcolară, profesională şi socială a
elevilor - pregătirea profesională iniţială şi continuă a elevului/studentului Conţinuturilor
educaţiei tehnologice sunt specifice fiecărei etape de vârstă – se regăsesc la nivelul disciplinelor
de tipul tehnologie generală, tehnologia specifică diferitelor profesii, consiliere şcolară, orientare
şcolară şi profesională, dar şi prin activităţi extracurriculare (în afara programului obligatoriu)
vizite, excursii tematice, întâlniri cu personalităţi etc. Metodele specifice: sunt dominant
aplicative/practice – experimentul, demonstraţia, problematizarea, exerciţiul, studiul de caz etc.;
- cele specifice activităţilor de orientare şcolară şi profesională: de cunoaştere a personalităţii, de
informare, educare pentru alegerea carierei etc. Esenţa educaţiei tehnologice constă în formarea
unui orizont cultural şi tehnologic cu privire la o anumită profesiune, concomitent cu dezvoltarea
unor capacităţi, priceperi şi deprinderi necesare exercitării ei. Pregătirea prin şcolile profesionale
şi liceele de specialitate este o secvenţă a educaţiei profesionale şi urmăreşte iniţierea în profesie,
dobândirea competenţei de specialitate. Ea cuprinde unitar orientarea şcolară, calificarea şi
înzestrarea 69 cu valori etice şi de comportament social. Orientarea şcolară constă în acele
activităţi şi programe axate pe explorarea de către elevi a propriilor valori şi interese
ocupaţionale, abilităţilor şi deprinderilor, conştientizarea cerinţelor fizice, psihice şi educaţionale
pentru exercitarea diferitelor profesii, înţelegerea mecanismelor de funcţionare a pieţii muncii. În
cadrul acestor demersuri, profesorii şi consilierii şcolari vor stimula procesul de învăţare de luare
a deciziilor şi de conturare a unui proiect de viaţă care include dezvoltarea carierei. În domeniul
consilierii carierei, tendinţele ce se impun în actualitate susţin: - contopirea orientării şcolare cu
orientarea profesională; - orientarea elevului nu către o profesie, ci către un grup de profesiuni
(care pe baza unor atribute comune şi a unor deprinderi transferabile alcătuiesc «familii de
profesiuni» ce permit o uşoară reconversie profesională atunci când este cazul); - deplasarea
accentului de la aptitudini la atitudini în procesul orientării: conform acestei orientări se
subliniază faptul că succesul într-o profesiune nu este determinat doar de aptitudinile pe care le
are un individ, ci de interesul pe care îl manifestă faţă de aceasta şi de caracterul respectivei
persoane. - Totodată se mai adaugă că aptitudinile mai deficitare pentru o pr