Subiectul 14.

14.1. Faust de Goethe sau idealul uman al absolutului

14.2. Teatrul de situatii si constructia personajelor lui Sartre. (Mustele, Cu

usile inchise)

14.1. Faust de Goethe sau idealul uman al absolutului

- tot ce traieste pe Pamant are soarta dublului

- Faust – om legat de Pamant, cu tendinta spre lumina, dar cu o greutate ce il

trage spre intuneric: oamenii sunt chinuiti pentru ca au fost inzestrati cu ratiune

- Faust – intins intre pacat si mantuire

- Drama unui invatat din epoca reformei lui Luther, caruia stiinta vremii nu-I
mai este de ajuns;

- Incearca practicile zadarnice ale magiei si incheie, in cele din urma, un pact cu
spiritul raului, cu Mefistotel, legandu-se cu pretul vietii pentru a obtine fericirea
ca voluptate, stiinta si putere;

- In convorbirile cu Mefistotel, afla tainele cerului si iadului, inclusiv despre

caderea lui Lucifer, in care Faust se regaseste si il podideste plansul caintei;

- Creat in etape successive, de-a lungul a 62 de ani, abordand probleme multiple

de ordin moral estetic si social, variate domenii ale cunoasterii si simtirii umane,
intepretandu-le filozofic.

- Faust da dramaturgiei germane o dimensiune intelectuala inegalata.

- Legenda doctorului Faust, se acorda cu viziunea lui Goethe asupra dezvoltarii

interioare si exterioare a omului ca rod al unei permanente infruntari a
contrariilor.

- Faust a fost inspiriat din legende universale religioase.

- Originalitatea interpretarii acestei legend este in schimbarea semnificatiei

obisnuite a fericirii, obtinute cu pretul propriei finite.

- Goethe propune in Faust simbolul omului insetat mai ales de cunoastere,

nazuind sa patrunda esenta lucrurilor.
- Neincetata lui straduinta, aspiratia catre adevar si in final activitatea lui
creatoare atarna mai greu in balanta decat gravele lui rataciri.

- Regasim aici una din ideile centrale ale creatiei sale, si anume increderea in
puterea omului de a invata, de se modela, de a se autodepasi.

- Este o viziune asupra conditiei umane, care prin echilibrul ei luminous invinge
disperarea si idea damnarii.

- Doua laturi ale aceleasi entitati, Faust si Mefisto, incarneaza tendintele

contrare care coexista in natura duplicitara a omului: aspiratia spre bine, stiinta,
frumos, dar si negatia, neincrederea, vulgarul - de infruntarea lor dramatica
depinde fericirea omului.

- Drumul lui Faust, incepe cu dezamagirea provocata de stiinta neputincioasa,

mai bine spus de variatele stiinte pe care le-a abordat, in dorinta de patrunde in
esenta lucrurilor.

- Eliberat din lanturile dogmelor, ca un adevarat om al renasterii, Faust simte

nevoia continua de cunoastere, aceasta pasiune fiind m=la el mai puternica decat
dorinta religioasa. Acest tip de cunoastere il duce pe Faust la pactul cu Mefisto.

- Goethe are 3 variante de Faust. Faust cel din tinerete – calatoria lui din Italia;
Faust de cand s-a intors acasa si i-a zis Schiller sa se reapuce de Faust; si Faust
cel de la sfarsitul vietii, care este considerata si varianta finala.

- Ideea e ca Faust trece prin toate aceste intamplari, deoarece nimic din viata
unui om nu i-ar fi putut vreodata aduce implinirea, pe niciun plan. El cauta sa
stie tot ce este uman si suprauman pentru a-si implini conceptia de implinire
absoluta si ajunge in pragul de a-si da sufletul diavolului, pentru a putea trece in
planul supraomenesc. Iubirea nu este un sentiment destul de cuprinzator pentru
el, cauta tot timpul magia, chiar daca nici aceasta nu-i aduce implinirea.
Intoarcerea in timp pentru a o cunoaste pe Elena din Troia, il aduce mai aproape
de implinirea de care are nevoie, nici in momentul in care uniunea se realizeaza,
nu poate spune ca este implinit pe deplin.

14.2. Teatrul de situatii si constructia personajelor lui Sartre. (Mustele, Cu

usile inchise)

- Apare la sf. Sec XX, curent ce neaga esentialismul

- Sartre este un reprezentant al existentialismul ateu francez, care este o reactie
impotriva esentialismului. EXISTENTA PRECEDA ESENTA

- In existentialism, alegerile omului fac ca existenta lui sa fie autentica. Omul

este privit ca o fiinta rupta de divinitate, pur si simplu aruncat in existenta.
Alegerile omului vor ajunge sa-l defineasca, omul este singur si nu are
predestinat.

- Apare conceptul gretei existentiale, un “dezgust dulceag”.

- Omul este fiinta prin care neantul vine pe lume, fiind condamnat sa fie liber.
La Sartre, eroii nu mai sunt caractere, ci libertati prinse in cursa.

- Specificatii ale teatrului de situatii: infernul sunt ceilalti, moartea curma

exercitiul alegerii, infernul este, deci, lasitate. Creatorii nu cauta situatii
specifice, ci situatii limita.

- Problema in orasul Argos era, de fapt, ca oamenii acceptau sa traiasca in pacat,

neavand niciunul curajul de a pedepsi faradelegile comise de Egist, cum ar fi
asasinarea propriului lor rege, Agamemnon.

- Singurul care face rau cu constiinta faptului ca va fi pedepsit este Oreste, care
razbuna moartea tatalui sau, in urma indemnului primit de la sora lui, Electra.

- Personajele lui Sartre sunt conturate de actiunile lor si justificarile acestora,

umanizand astfel arhetipul eroului.

- Marcheaza cultura franceza post razboi si E de doua feluri: ateu sau crestin
(pacatul originar)

- Sartre spune ca: Lumea exista si atat, nu are nicio semnificatie

- Existentialismul – este o doctrină filozofică și de acțiune caracterizată printr-

o accentuare a individualității, propagarea libertății individuale și a
subiectivității.

- Apare „sentimentul tragic al vieții” și ideea absurdității existenței

(Dostoievski, Miguel de Unamuno, Kafka, Camus s.a.)

- Contingența ființei umane – Ființa umană nu este o ființă necesară

- Neputința rațiunii – Rațiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-și lumina

destinul.
- Devenirea ființei umane – îl invită pe om să-și construiască viața prin efort,
printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.

- Fragilitatea ființei umane – Sunt mereu expus propriului meu sfârșit

- Alienarea – Omul în perspectiva sfârșitului este înstrăinat de el însuși, nu mai

are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.

- Finitudinea și urgența morții, singurătatea și secretul, neantul – omul survine

din neant și se îndreaptă către el.

- Devenirea personală – trebuie să acceadă la o viață cu adevărat personală și

conștientă.

- Angajarea – Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el trebuie să

opteze

- Celălalt – ființa umană este ființa-împreună (Mitsein, cf. Heidegger).

- Viața expusă - Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în joc

viața - sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți

TEATRUL DE SITUATIE

- Alegerea caracterului – datele biografice+alegerea in fiecare clipa –

caracterul nu e batut in cuie

- “omul condamnat la libertate” – blestem

- Caracterul in functie de caracter

- Fiecare situatie e o capcana, nu exista iesiri

- Imediat dupa razboi – scrie Cu usile inchise, in mai 1944

- Camera trebuie sa fie impersonala

- “Infernul ti-l dau ceillalti” – nu are sfarsit – “Sa o luam de la inceput”

- Garcin refuza sa aleaga – cadavru viu

- Infernul este lasitatea – Garcin este copia negativa a lui Oreste din Mustele