În istoria europeană, Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost perioada dintre antichitate și epoca modernă.

Perioada medievală este subdivizată în trei perioade: Evul Mediu Timpuriu, evul mediu mijlociu și evul
mediu târziu. La nivel global, mai este denumit și perioada post-clasică.

Depinzând de continent, această epocă a început în anii 200-600, și s-a încheiat în 1500-1700. Civilizații
clasice majore ca Regatul Han, Imperiul Roman de Apus, Imperiul Gupta și Imperiul Sassanid au căzut în
secolele III-VII. Epoca s-a caracterizat prin invazii din Asia Centrală, dezvoltarea a trei mari religii:
Creștinismul, Islamul și Budismul, precum și amploarea contactelor comerciale și militare dintre
civilizații.

În Europa, declinul Imperiului Roman, dezurbanizarea și depopularea, precum și scăderea nivelului de

trăi a dus la conceptul de "Epoca întunecată", deși în estul Mediteranei, Imperiul Bizantin a prosperat
până în 1204. De asemenea, califatele islamice și China au înflorit pe plan cultural și economic.

În Europa, depopularea, dezurbanizarea, invaziile și migrațiile populațiilor, începute în antichitatea

târzie, au continuat pe parcursul evului mediu mijlociu. Invadatorii barbari, incluzând populații
germanice variate, au format noi regate pe teritoriile fostului Imperiu Roman de Apus. În secolul al VII-
lea, nordul Africii și Orientul Mijlociu, ce fuseseră cândva teritorii ale Imperiului Roman de Est au ajuns
sub stăpânirea Califatului, un imperiu islamic, fiind cucerite de succesorii lui Mahomed. Deși s-au
desfășurat schimbări substanțiale în societate și structurile politice, ruptura dintre antichitate și evul
mediu n-a fost completă. Imperiul Bizantin a supraviețuit și s-a menținut ca o putere majoră. Legea
imperială, Codul lui Iustinian, a fost redescoperit în nordul Italiei în 1070, fiind admirat pe parcursul
epocii. În vest, multe regate au încorporat vechile instituții romane. Mănăstirile au fost fondate în timpul
campaniilor de misionarism creștin desfășurate în teritoriile păgâne ale Europei.

Francii, sub dinastia Carolingiană, au pus bazele unui imperiu în vestul Europei, devenind o putere
majoră. Imperiul Carolingian, în secolele VIII-IX, a fost sucombat de presiunile războaielor interne civile
combinate cu invaziile externe ale vikingilor din nord, maghiarilor din est, și sarazinilor din sud.

De-a lungul Evului Mediu Mijlociu, care a început după anul 1000, populația Europei a crescut de pe
urma inovațiilor tehnice și agricole ce au dus la lărgirea rutelor comerciale și la înflorirea economică,
precum și la o renaștere urbană treptată. Manorialismul a organizat structurile sociale, țăranii primind
loturi de pământ în schimbul prestării serviciilor de muncă către nobili, iar în cadrul feudalismului,
cavalerii și nobilii cu staturi sociale joase prestau servicii militare către nobilii cei mai bogați în schimbul
terenurilor și statusurilor sociale.
Cruciadele, începute din 1095, ce erau inițial pelerinaje , au devenit expediții militaro-religioase
organizate de puterile europene creștine pentru a recăpăta controlul asupra "Țării Sfinte" aflate sub
stăpânire musulmană.

Regii au devenit capii regatelor centralizate, reducând infracțiunile și violența, însă idealul de unitate
creștină era din ce în ce mai imposibil de realizat. Viața intelectuală a fost marcată de scolasticism,
filosofia ce empatiza credința cu rațiunea, ceea ce a permis fondarea universităților. Europa se afla sub
controlul instituțiilor feudale și ecleziastice. Arta și arhitectura erau caracterizate de teme creștine.

În Asia, expansiunea islamică a generat un nou imperiu și civilizație cu contacte comerciale cu Asia,
Africa și Europa, precum și la avansarea științei și culturii. Estul Asiei a experimentat ascensiunea Chinei
imperiale după interregnumul haotic al celor șase dinastii, stabilind dinastii prospere ce au influențat
Coreea, Vietnam și Japonia. Religii ca Budismul și neo-confugianismul s-au răspândit. Praful de pușcă a
fost dezvoltat de chinezi și s-a răspândit rapid în întreagă lume. Imperiul Mongol a afectat o mare parte
a Europei și Asiei. Mongolii, deși au cucerit zone întinse, au comis genociduri și au provocat accelerarea
răspândirii marii ciume, au creat noi rute dintre cele două continente. În "Lumea Nouă" s-au dezvoltat și
au prosperat civilizații ca Maya, Imperiul Aztec și Imperiul Incaș, neatinse și izolate de problemele lumii
vechi, dar aflate într-un stadiu primitiv de dezvoltare în privința tehnicii.

Filosofia lui Thomas Aquino, Petrarca, Zhu Xi și Kabir, codul lui Iustinian, matematică lui Fibonacci,
Oresme și Al-Khwarizmi, picturile lui Giotto, Behzad și Dong Yuan, poeziile lui Dante, Li Bai, Ruba'i și
Chaucer, istoriografia lui Leonardo Bruni și Ibn Khaldun, călătoriile lui Marco Polo și Ibn Battuta, și
arhitectura gotică a catedralelor precum Chartres sau minuni arhitectonice ca Mezuita, Angkor Wat sau
Machu Picchu au fost realizările remarcabile ale acestei perioade.

Evul Mediu Târziu a fost marcat însă de dificultăți și calamități incluzând războaiele, foametea și ciuma,
diminuând populația Europei vestice; între 1347-1350, Moartea Neagră a ucis o treime din populația
Europei. Controversele, ereziile și schisma bisericii catolice, conflictele civile, revoltele sociale au
culminat în această perioadă. Dezvoltarea culturală și tehnologică au transformat societatea europeană,
ce a dus la încheierea lentă a evului mediu și la începutul modernității.