Sunteți pe pagina 1din 6

Răscoala de la Bobâlna 

- din 1437-1438 a fost cea mai importantă răscoală din Regatul


Ungariei înainte de Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja.
Răscoala a început atunci când Gheorghe Lépes, episcopul catolic
al Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai
fusese strânsă din 1434, într-o singură tranșă. Mai mult, micii
nobili maghiari și locuitorii români (care înainte erau scutiți de
plata zeciuielii, fiind ortodocși) au fost și ei obligați să o plătească.
Când țăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat.
Țăranii erau nemulțumiți și de faptul că înca din timpul
lui Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fuseseră scoși (în 1365) de
sub autoritatea comiților regali și puși sub jurisdicția moșierilor.
Treptat, aceștia i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la
strămutare liberă.

Răscoala a izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a răspândit cu


repeziciune spre comitatele Sătmar și Szabolcs. În iunie, pe
dealul Bobâlna s-a adunat o oaste de țărani, și au construit o tabără. Au
cerut înființarea și recunoașterea unei stări proprii, care să se
numească Universitas Hungarorum et Valachorum (Starea ungurilor și
a românilor). Ei erau conduși de un nobil sărac, Antal Nagy de Buda, și
de cinci căpitani (trei țărani unguri, un țăran român (pe nume Ioan Oláh
din Vireag) și un "bürger" (burghez) din Cluj).

Răsculații au trimis soli la voievodul Ladislau al IV-lea Csaki. Acesta i-a


executat imediat, dar după ce răsculații au obținut o victorie asupra
trupelor voievodului, acesta s-a prefăcut că dorește să negocieze. Pe 6
iulie, la Cluj-Mănăștur a fost semnat un pact între părți, în care se dădea
curs multora din cererile răsculaților. Apoi, cele două părți au trimis soli
la împăratul Sigismund de Luxemburg, totodată rege al Ungariei, pentru
arbitraj.
Cu toate acestea, pe 16 septembrie, nobilimea din Transilvania, fruntașii
clerului, sașii și gărzile secuiești au format o alianță de ajutor reciproc
împotriva țăranilor, semnând la Căpâlna un tratat intitulat Fraterna Unio.

Pe 6 octombrie s-a semnat la Apateu (în maghiară Apáti) un nou tratat,


care respingea câteva din aspectele prevăzute în tratatul anterior.

La începutul lui decembrie răsculații au cucerit cetatea Aiudului.

În decembrie a murit împăratul Sigismund. Imediat aliații i-au atacat pe


răsculați și i-au înfrânt. Armata nobiliară comandată de Desideriu de
Losoncz a asediat orașul Cluj, care se alăturase răsculaților, pe care l-au
cucerit la 9 ianuarie 1438.

Conducătorii răscoalei au fost executați la Turda, iar Clujului i s-au


retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani. Pe 2
februarie a fost reînnoită alianța de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca
alianța celor trei națiuni (Unio Trium Nationum) prin care s-a
reglementat situația socială în Transilvania în următoarele secole, în
dauna dreptului strămoșesc românesc, care dispare treptat.

RĂZBOIUL ȚĂRĂNESC condus de GHEORGHE DOJA

În anul 1514 centrul Europei a fost zguduit de un conflict la care au


participat țăranii români, unguri, secui, slovaci, ruteni, sârbi dar și
orășenimea săracă și chiar unii nobili mici. Prin amploarea și violența
încleștării, această răscoală poate fi considerată chiar un război
țărănesc. În fruntea răsculaților s-a aflat Gheorghe Doja.
Contextul și cauzele răscoalei
După răscoala de la Bobâlna din 1437, datorită dezvoltării circulației
mărfurilor și a economiei monetare, sunt sporite îndatoririle feudale,
obligând iobagii la și mai multe sarcini și dări. Nobilimea a lezat
totodată și drepturi ale țărănimii libere și s-a opus dreptului de
strămutare al țărănimii iobage. Nemulțumirea țăranilor crește astfel
foarte mult. În a doua jumătate a secolului al XV-lea intervine însă și
un factor extern: raidurile otomane. Puterile creștine nu au realizat o
colaiție eficientă împotriva atacurilor musulmane. De aceea, la 16
aprilie 1514 se dă citire bulei papei Leon al X-lea prin care se făcea
chemare la cruciada anti-otomană.

La Buda se adună astfel o mulțime formată din tărani, preoți ai satelor,


plebea orașelor, meșteșugari săraci și unii nobili împovărați de datorii.
Toți sperau ca prin participarea la cruciadă să scape de situația dificlă
în care se aflau. Un vistier afirma tendențios că la cruciadă vor merge
doar “vagabonzii, răufăcătorii și fugarii”. Pe 24 aprilie se oficiază un
“Te Deum” la Buda și Gheorghe Doja este numit comandant al oastei.
Doja se născuse pe la 1477 într-o familie de mici nobili secui.
Copilăria și-o petrecuse la Dalnic și Ghindari, participând la răscoala
din 1506, fapt ce i-a adus caracterizarea drept “tâlhar cunoscut în
întregul regat al Transilvaniei”. Iertarea îi este adusă de faptul că se
remarcase drept un bun oștean în confruntările cu turcii. Doja ține la
Buda o cuvântare în care promite cruciaților scutirea de la dări astfel
încât numărul oștenilor ajunge la 40.000. Nobilimea, speriată de faptul
că mulți țărani părăseau domeniul feudal, face presiuni ca cei plecați
să se întoarcă iar pe cei care doreau să se alăture cruciadei îi
împiedicp să vină la Buda. Tensiunea între nobili și țărani crește. Cei
din urmă nu aveau de gând să renunțe la șansa de a-și îmbunătăți
condițiile de viață. Nu degeaba spunea italianul Paolo Giovo că
particpanții veniseră la cruciadă “mai degrabă sătui de viața pe care o
duceau decât din dragoste de creștinism”. Se produce ruptura.
Desfășurarea răscoalei
“Țăranii deja deveniseră îndrăzneți și obraznici și nu mai țineau
seama de nicio religie, disprețuind chiar puterea regelui lor.” Cap l-au
ales pe Doja care ar fi spus că “s-a ivit prilejul să scuturați tirania
nedreaptă a nobilimii” și că “a sunat ceasul” în care “puteți să-i
pedepsiți pe cei care au aruncat pe capul vostru toate nenorocirile”.
Doja își împarte oastea în mai multe cete. Unele conduse de preoți
săraci sunt trimise spre sudul și nordul regatului ungar pentru a-i
răscula pe iobagi, păstori, lucrători în mine, sărăcimea târgurilor și
orașelor, români, unguri, slovaci, ruteni și sârbi. Ceata lui Doja se
duce spre Transilvania. Doja spune despre nobili: “De ce acești
oameni să cheltuiască la un singur banchet cât ar trebui aproape unui
sat întreg?” O căpetenie a răscoalei îi îndeamnă pe țărani să-i prindă
pe strângătorii de dări și la nevoie să-i pedepsească cu moartea.
Răsculații desființează vămile întâlnite în cale, îi pedepsesc pe
vameși, distrug documentele în care se regăseau obligațiile țăranilor.
Capii răscoalei spun însă că bunurile orășenilor trebuie să scape
neatinse. Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei dă orine dure: “Să fie
prinși și arestați toți cei ce se numesc cruciați”.. “cei prinși să fie
decapitați, jupuiți de vii, fripți, uciși și nimiciți în cele mai groaznice
chinuri.” Nu au scăpat nici soțiile, copiii sau bătrânii din familiile
răsculaților, indiferent de religie sau stare socială. În ciuda măsurilor
represive numărul răsculaților crește.

În urma confruntărilor militare, răsculații ocupă numeroase zone.


Episcopul Nicolae Csaki, adversar neîmpăcat al drepturilor
răsculaților, este prins în timp ce încerca să se facă pierdut într-o
pădure și este tras în țeapă. După ocuparea Aradului, Nădlacului,
Șiriei sau Zădăreniului, în mâinile răsculaților cad arme, praf de pușcă,
bani, alimente și îmbrăcăminte. Românii și sârbii din Banat se alătură
răscoalei. Nobilimea și clerul se adună în jurul voievodului Ioan
Zapolya și a lui Ștefan Werboczi. Se trimit cereri de ajutor împăratului
german, regelui polonez dar și către domnitorii Țărilor Române. Cluj,
Truda, Bistrița, Dej și Sighișoara își deschid porțile în fața oștilor lui
Doja. Răscoala se extinde până la Bran. Lucrătorii din minele de aur,
argint, fier, sare se alătură luptei. Cu toții se pregăteau de
confruntarea decisivă.
Sfârșitul
Aceasta a avut loc la Timișoara. În ciuda atacului îndrăzneț condus de
Doja, răsculații nu au reușit să facă față atacurilor concentrice ale
călărimii nobiliare, mult mai numeroase și mai bine înarmate. Oastea
țărănească a suferit o grea înfrângere pe 15 iulie, căpeteniile și o
parte a răsculaților căzând în minile nobilimii, care i-a ucis fără milă pe
cei prinși, pregătind o cruntă represiune.

Execuția căpeteniilor a avut loc în amiaza dogoritoare a lui 20 iulie


1514. Lui Doja i s-a spus că dacă a dorit să fie stăpân, iată, este poftit
să își asume acest rol. Legat cu lanțuri înroșite în foc, Doja a fost urcat
pe un tron de fier, de asemenea înroșit în foc. În mână i s-a pus un
sceptru încins iar pe cap o coroană încinsă, făurită dintr-un fier de
plug. “Dar el, cu o îndârjire demnă de admirat n-a scos nici un suspin,
nici o lacrimă, nici un geamăt. El nu s-a îngrozit de o asemena moarte
crâncenă”, recunoștea un adversar al răsculaților. “Apoi îi fu lăsat
sânge din arterele principale, iar fratele său trebui să-l bea.” Umanistul
Ioan Sommer exclama plin de indignare: “Legenda barbară a lui
Lycaon (rege din mitologia elenă care pentru a-l testa pe Zeus dacă
este omniscient i-a oferit carne de om iar pentru a-l pedepsi Zeus l-a
transformat în lup și i-a ucis fii cu fulgere) trebuie să amuțească,
atunci când creștinii gătesc o asemnea masă. Am ajuns la o culme pe
care nu o vom depăși dacă dăm trupuri vii de mâncare unor oameni
împotriva voinței lor”. Autorul se referea la faptul că părți din trupul
sfârtecat de cleștii călăului au fost date tovarășilor săi înfometați, care
au refuzat, preferând moartea în chinuri, trași în țeapă. Tăiat în patru,
trupul lui Doja a fost expus la porțile orașelor Buda, Pesta, Alba Iulia și
Oradea. Capul a fost trimis la Seghedin. “A fost o priveliște
îngrozitoare și un fel de a se pedepsi nemaiauzit până atunci la
creștinii care ar fi trebuit să fie departe cu gândul și privirea.

Cete izolate au mai hărțuit nobilimea până la finele lui 1514 și chiar
până în vara anului următor. Ultimul conducător, Meszaros, a fost ars
pe rug în piața Clujului. Represiunea a atins și orașele ce se
alăturaseră răsculaților: Lipova, Cluj, Dej, Turda etc. Orășenii din
Rodna au trebuit să plătească daune substanțiale nobilului Ioan
Dragffy.

Urmările răscoalei
În octombrie 1514 are loc Dieta sălbatică, animată de spiritul de
răzbunare. Întreaga țărănime a fost condamnată la deplină și perpetuă
iobăgie (mera et perpetua servitute) și să rămână legată de glie
(glebae adscripti), să muncească stăpânilor moșiilor o zi pe
săptămână și să le facă obligatoriu “daruri” din păsări și diverse
produse, să dea dijmă bisericii a noua parte din toate produsele,
fixându-se totodată și grelele dări către stat. Se decide pedeapsa cu
moartea pentru toți comandanții răscoalei, pentru cei ce au ucis nobili
sau au instigat la revoltă. În 1517 este publicat un codice împărțit în
trei părți, și de aici Tripartitumul lui Werboczi, în care erau sitetizate
aceste hotărâri. Răscoala lui Gheorghe Doja a slăbit considerabil
puterea maghiarilor astfel încât în 1526 prin lupta de la Mohacs,
partea centrală a regatului ungar a devenit pașalâc turcesc. Situația
grea a țărănimii transilvănene se va prelungi până după răscoala lui
Horea Cloșca și Crișan.
surse

Istoria românilor, vol IV, editura Enciclopedică, București, 2001

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele


mai vechi timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971