Sunteți pe pagina 1din 4

Studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanţilor cu o

situaţie reală, autentică, luată drept


exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situaţii şi
evenimente problematice. Iniţial a fost folosită ca o metodă de
cercetare ştiinţifică (în medicină, economie, psihologie etc.),
având rădăcini în Grecia antică (Solon) şi China veche
(Confucius), însă, ulterior, studiul de caz a fost extins şi în
problemele educaţiei, fiind utilizată de profesorul Colomb
Langadall la Şcoala Comercială Harvard (1935) (Harvard Graduate
School of Bussines Administration).
Termenul provine din latinescul casus care înseamnă eveniment
fortuit. Scopurile acestei metode interactive, valoroasă din punct
de vedere euristic şi aplicativ constau în: realizarea contactului
participanţilor cu realităţile complexe, autentice dintr-un
domeniu dat, cu scopul familiarizării acestora cu aspectele
posibile şi pentru a le dezvolta capacităţile decizionale,
operative, optime şi abilităţile de a soluţiona eventualele
probleme; verificarea gradului de operaţionalitate a
cunoştinţelor însuşite, a priceperilor şi deprinderilor, a
comportamentelor, în situaţii limită; sistematizarea şi
consolidarea cunoştinţelor, autoevaluarea din partea fiecărui
participant în parte, a gradului de aplicabilitate a acestora în
situaţiile create; educarea personalităţii, a atitudinilor faţă
de ceilalţi participanţi şi faţă de cazul respectiv, tratarea
cu maturiate a situaţiilor; exersarea capacităţilor
organizatorice, de conducere, de evaluare şi decizie asemeni unei
situaţii reale.
Programele de limbă și literatură română pentru ciclul superior
al liceului, în vigoare, propun la clasa a XI-a realizarea a șase
studii de caz (în trunchiul comun), respectiv șapte studii de caz
(la profilul umanist, specializarea filologie), iar la clasa a XII-a
trei studii de caz (în trunchiul comun), respectiv șase studii de
caz (la profilul umanist, specializarea filologie). Dorința de
inovare a modului de predare a disciplinei limba și literatura
română este justificată în contextul unui demers educativ
centrat pe elev astfel: Există riscul ca unii profesori să
abordeze într-un mod preponderent tradițional aspectele legate de
istoria literaturii române şi de contextul socio-istoric, cultural
sau evenimențial al unor momente importante ale acesteia. Tocmai de
aceea, programa impune realizarea unor studii de caz şi a unor
dezbateri care, alături de studiul aprofundat al textului, trebuie
să constituie activități care să-i implice pe elevi în propria
învățare. Parcursul istoric al literaturii implică, pe lângă
cunoaşterea unor repere ale fenomenului cultural românesc sau
formarea unei imagini de ansamblu asupra acestuia, şi exersarea
gândirii critice şi autonome a elevilor, dezvoltarea
competențelor de comunicare şi de lectură pe marginea textelor
sau curentelor studiate.
Metoda studiului de caz presupune parcurgerea de către elev a unor
etape, la sfârșitul cărora acesta își va prezenta rezultatul
muncii sale. Noutatea metodei constă în aceea că elevii pot
demonstra originalitate în abordarea și prezentarea studiului,
deși, „pentru elev, originalitatea nu constă în a descoperi o
direcţie cu totul nouă – pentru că atunci când pretindem acest
lucru, cădem de fapt în şabloane – ci, dimpotrivă, în a trăi
în mod personal – cu bogăţiile, nuanţele, modificările pe
care le aduce în acest domeniu personalitatea sa – o direcţie
deja existentă.”
În Sugestiile metodologice ale programelor școlare în vigoare
sunt prezentate etapele elaborării studiului de caz:
• etapă pregătitoare, în care elevii primesc bibliografie,
sugestii pentru dezvoltarea temei sau sarcini de lucru concrete
pentru explorarea temei;
• după o documentare prealabilă, elevii vor realiza o prezentare
generală a temei, cu inserarea unor fragmente din texte
ilustrative.
Studiul de caz se poate realiza prin investigaţie sau prin proiecte
elaborate de grupe de 4-6 elevi (1-2 grupe pentru fiecare studiu de
caz). Studiile de caz vor fi repartizate grupelor încă de la
începutul anului şcolar, astfel încât o grupă să aibă un
singur studiu de caz. Fiecare prezentare va fi urmată de discuţii
cu toată clasa, în care colegii pot cere lămuriri, pot comenta
aspectele care li s-au părut interesante şi pot evalua activitatea
grupelor. La rândul său, profesorul va evalua activitatea
fiecărei grupe şi va nota elevii.
Regulile desfăşurării metodei au în vedere în special
„cazul” ales. Astfel, pentru ca o situaţie să poată fi
considerată şi analizată precum un „caz” reprezentativ pentru
un domeniu, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să fie autentică şi semnificativă în raport cu obiectivele
prefigurate, condensând esenţialul; să aibă valoare instructivă
în raport cu competenţele profesionale, ştiinţifice şi etice;
să aibe un caracter incitant, motivând participanţii la
soluţionarea lui, corespunzând pregătirii şi intereselor
acestora; să solicite participarea activă a tuturor
elevilor/studenţilor în obţinerea de soluţii, asumându-şi
responsabilitea rezolvării cazului.
Rolul profesorului, în cazul apelului la metoda studiului de caz,
se reduce doar la cel de incitator şi de provocator al demersurilor
de rezolvare a cazului. Cu abilitate şi discreţie, el trebuie să
aplaneze eventualele conflicte şi să manifeste răbdare fată de
greutăţile participanţilor de a soluţiona cazul, punând accent
pe participarea activă şi productivă, individuală şi de grup.
Avantajele metodei studiului de caz sunt următoarele: prin faptul
că situaţia-caz, aleasă de profesor, aparţine domeniului
studiat, iar elevii sunt antrenaţi în găsirea de soluţii, se
asigură o apropiere a acestora de viaţa reală şi de eventualele
probleme cu care se pot confrunta, „familiarizându-i cu o
strategie de abordare a faptului real” ; prin faptul că are un
pronunţat caracter activ, metoda contribuie la dezvoltarea
capacităţilor psihice, de analiză critică, de elaborare de
decizii şi de soluţionare promptă a cazului, formând
abilităţile de argumentare; prin faptul că se desfăşoară în
grup, dezvoltă inteligenţa interpersonală, spiritul de echipă,
toleranţa şi ajutorul reciproc, specific învăţării prin
cooperare; prin confruntarea activă cu un caz practic, metoda
oferă oportunităţi în construirea unui pod între teorie şi
practică.
Pe de altă parte, limitele aplicării metodei studiului de caz
constau în dificultăţile legate de realizarea portofoliului,
dificultăţi în evaluarea participării fiecărui elev la
soluţionarea cazului, concomitent cu manifestarea fenomenului de
complezenţă ori de lene, lăsând pe seama celorlalţi
responsabilitatea rezolvării cazului; dificultăţi legate de
accesul la sursele de informare necesare soluţionării cazului;
experienţa redusă a unora dintre participanţi creează
dificultăţi în găsirea soluţiei optime, cu efecte nedorite în
gradul de implicare motivaţională în activitate.
Și în acest an școlar, feed-back-ul primit de la elevii clasei a
XI-a C, clasă cu profil matematică-informatică, a fost unul
pozitiv, aceștia considerând că elaborarea studiilor de caz a
constituit un bun prilej de a se cunoaște, de a colabora și de a
se informa. De asemenea, prin prezentările pe care ei le-au
realizat au demonstrat inventivitate și creativitate, depășind
limitele obișnuitelor PPT-uri, folosindu-se de interviuri, postere,
jocuri de tipul „Cine știe câștigă!” la finalul prezentării
studiilor realizate