PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENTULUI DE AUZ

DEMUTIZARE – SUNETUL “i”

EMITEREA VOCALEI “I”

I. Generalităţi

După caracteristicile sale fonetice, acest sunet face parte din vocalele închise mediane nerotunjite.
Vocala “i” este plasată în aceeaşi zonă de articulaţie cu vocala “a”, de care diferă însă atât prin
gradul de închidere, cât şi prin participarea specifică a celorlalte organe de fonare. Astfel, în actul de
închidere participă jocul maxilarului inferior, buzele şi limba, prin acţiunea ei de curbare-ridicare.
Frecvenţa în limba este relativ redusă (2,36%).
Emiterea în însuşirea vocalei “i” se realizează mai anevoios decât în cazul celorlalte vocale şi se
pierde mai uşor dacă nu este bine consolidată prin numeroase i variate exerciţii.

II. Tehnica pronunţei

În pronunţia vocalei “i” faţă are o ţinută obişnuită. Buzele sunt mai puţin deschise decât în pronunţia
vocalei “a” (5-8mm). văzut din profil, fonemul “i” prezintă următoarea poziţie organică:
 deschiderea maxilarelor este cuprinsa intre 3-6 mm;
 limba adesea vizibilă trece peste incisivii inferiori;
 buzele descoperă dinţii ambelor arcade;
 colţurile buzelor formează un unghi ascuţit. Această poziţie variază întotdeauna în funcţie de
consoana care îl precede. Maxilarul inferior puţin retras (acest fapt se poate vedea din poziţia incisivilor
superiori faţă de cei inferiori), n-are o coborâre accentuată ca în cazul articulării celorlalte vocale; mişcarea
este abia perceptibilă.
Limba poate fi întinsă pe planşeul gurii sau uşor retrasă: important este ca în momentul emiterii să
facă o curbură în urcarea ei în partea posterioară şi mijlocie către bolta palatină, fără a o atinge.
Palatul moale se ridică concomitent cu realizarea ridicării limbii. Prin aceasta mişcare se închid
cavităţile nazale, mai ales când fonemul “i” se află în vecinătatea unor sunete explozive (atât, cât). Când
vocala “i” se află articulată în vecinatatea nazalelor “n”, “m” (“împreună”, “împart”…) această mişcare
este mai puţin accentuată, lăsând să treacă prin cavităţile nazale o mare cantitate de aer. Coloana de aer
apasă asupra laringelui, punându-l în vibraţie. Aceste vibraţii specifice vocalei “i” se pot intui cu uşurinţă
prin laringele profesorului sau al elevului. În emisie, vocala “i” poate fi lipsită de vibraţii nazale (când
vibrează numai laringele) sau poate fi însoţită de vibraţii nazale (când la vibraţiile laringiene se adaugă şi
vibraţiile nazale). Din această cauză unele lucrări de tehnica pronunţie consemnează doua feluri de “i”: oral
si nazal.
III. Metode şi procedee pentru emiterea sunetului
Elevii vor intui şi reproduce cât mai corect deschiderea unghiului maxilar şi a fizionomiei. Intuirea
corectă a fizionomiei uşurează procesul de citire labială a vocalei, deosebind-o de celelalte.
Pentru realizarea deschiderii unghiului maxilar şi a buzelor se poate folosi un bastonaş cu grosime
de circa 3-4 mm. Procedeul oferă şi avantajul intuirii vibraţiilor laringiene. Concomitent cu intuirea
vibraţiilor (prin intermediul bastonaşului) elevii vor intui şi vibraţiile laringiene. Se va demonstra apoi
elevilor poziţia limbii cu mişcarea de curbare ce o face concomitent cu cea a palatului moale. Se va insista
asupra executării corecte a acestor mişcări, deoarece ele sunt esenţiale în emiterea corectă a vocalei “i. De
asemenea, pentru intuirea poziţiei limbii se vor întrebuinţa palatograme şi lingograme. Se vor face exerciţii
de emitere a sunetului în cadrul cărora elevul trebuie să-şi corecteze pronunţia prin intuirea vibraţiilor
laringiene specifice. Dacă prin intuirea directă a caracteristicilor de pronunţie nu poate fi obţinut sunetul
“i”, atunci se pot folosi următoarele procedee:
 Se porneşte de la pronunţia sunetului “i”. Elevii pronunţă sunetul, iar profesorul apasă uşor cu
spatula partea anterioară a limbii pentru a o îndeparta de palat. În acest moment cerem elevului să pronunţe
sunetul “i”. el va pronunţa, însă, sunetul “i”. Repetam până când elevul învaţă pronunţia corectă.
 În acelaşi scop se poate porni de la pronunţia vocalei “a”. Elevul pronunţă vocala “a” iar profesorul
îi apropie maxilarul inferior apăsându-l uşor sub barbie pentru a ajuta urcarea limbii spre palat.
Se poate obţine “i” din “a” prin ridicarea maxilarului inferior.

IV. Defecte de pronunţie şi corectarea lor

Pronunţarea unui “a” în loc de “i”. Defectul se datoreşte faptului că limba nu are poziţia corectă şi nu face
în măsură suficientă mişcarea de curbură spre bolta palatina. Totodată maxilarele nu sunt apropiate în mod
corespunzator. În acest caz se reiau exerciţiile de realizare a poziţiei şi mişcărilor limbii concomitent cu
cele ale palatului moale, corectându-se în acelaşi timp şi deschiderea maxilarelor.
Vocala “i” se pronunţă ca un “i”. Cauza rezidă în faptul că limba, cu jgheabul specific articulării lui “i” este
împinsă puternic câtre incisivii inferiori (cu vârful uşor ridicat). Corectarea se face prin împingerea vârfului
limbii înapoi spre fundul cavităţii bucale, realizandu-se astfel o scurtare a muşchiului lingual şi o curbură
cu mişcarea necesară articulării vocalei “i”.
În loc de “i” se pronunţă un “u” datorită rotunjirii buzelor. Corectarea se face prin întinderea laterală a
buzelor.
De multe ori în pronunţia vocalei “i”, elevii împing înainte maxilarul inferior; sunetul este pronunţat greşit
iar fizionomia capătă un aspect dezagreabil. Se va explica poziţia corectă a maxilarului inferior.
Nazalizarea vocalei “i” constituie un alt defect de pronunţie. Cauza? Poziţia greşită a limbii (nu realizează
curbura) şi a palatului moale (rămas în poziţie coborată, obligând aerul să iasa pe nas). Pentru înlaturarea
defectului se vor corecta poziţia limbii şi mişcarea palatului moale; totodată se va demonstra elevului
absenţa vibraţiilor nazale în articularea sunetului “i”.
Pentru formarea priceperilor şi deprinderilor de articulare corectă vor fi folosite palatograme, lingograme şi
scheme care să realizeze caracteristicile organelor de fonare în timpul pronunţiei sunetului “i”.

V. Exerciţii de consolidare şi fixare

Exerciţii de pronunţie:
 izolat: i,i,i,i,i,i,i,i,i
 în silabe: in, in-tai, mai-ne, in-tre
 în cuvinte: fan, gât, lână, mână, cântec, pâine, tânăr,
Un cântec nou

La Crăciun cântăm ân cor. Întăi luăm tonul corect. În cântec este urarea “La mulţi ani!”.
Alina cu Ionuţ cânta “Mică cetină cu nea”.
Cântecul lor e minunat. Ileana recită “Un Craciun cu luminite”.
Noi urăm tuturor “LA MULŢI ANI!”