Introducere

„Elveția se înscrie printre țările europene cu economie bine dezvoltată, în care un

important și veritabil accent este pus pe industrie, reprezentând în mod tradițional unul din
marile centre financiare ale lumii.” 1 Este poziționată din punct de vedere geografic în centrul
Europei, și se învecinează cu Franța (la nord și vest), cu Germania (la nord-est), cu
Lichtenstein și Austria (la est) și nu în ultimul rând cu Italia (la sud). Denumirea oficială este
de Confederația Elvețiană, iar capitala este localizată la Berna. Este probabil una dintre cele
mai muntoase țări din Europa deoarece peste 70% din suprafața sa este acoperită de munți, iar
clima preponderentă este continentală și de munte. „Elveția este o țară muntoasă cu pozișiuni
pitorești, care atrag mulți vizitatori dornici de a face excursii pe munții neîntrecuți în
frumusețea lor. Munții Alpi ocupă aproape jumătate din teritoriul țării din spre sud.” 2 Tot în
sud putem găsi Podișul Elveției, iar la nord se află munții Jura. Din cauza acestui relief
muntos, Elveția are de suferit pe partea agricolă deoarece nu se pot cultiva grâne, decât prin
regiunile cu văi și podiș.
Pe de altă parte, în ciuda poziției sale strategice, Elveția se consideră o țară neutră din
punct de vedere politic, dar are o varietate de locuitori ce vorbesc cel puțin patru limbi diferite
precum franceza, germana, italiana și romansa, așadar se bucurăde o mare diversitate culturală
și etnică. Restricţiile de natură geografică şi climaterică, lipsa de resurse naturale au
determinat orientarea economiei elveţiene, din ce în ce mai pronunţat, către sectoarele:
comerţ, transport, activităţi bancare și turism, care absorb mai mult de jumătate din totalul
forţei de muncă.
Comparativ cu România, Elveția este o țară mică, dar dens populată.
”Pe un spațiu de aproximativ 42.000 kilometrii pătrați trăiesc puțin
peste 75 de mii de cetățeni, cu diferite culturi, religii/ interese și vorbind diferite
limbi. Particularitățile multiculturalismului elvețian se datorează poziției centrale în
Europa și interdependenșelor puternice cu țările vecine iar toate acestea fac ca
Elveția să se încadreze perfect în tiparul diversitate în unitate.”3
Am ales ca subiect principal al lucrării, și implicit și a proiectului în sine, Elveția,
fiindcă este bine cunoscut faptul că aceasta este una dintre țările nordice cu o economie
mondială recunoscută, este o țară prosperă și tot timpul în continuă dezvoltare, fapt care ne-a
stârnit interesul și curiozitatea de a o cerceta. În lucrarea de față putem lua drept cuvinte
cheie: economia, agricultura, turismul, PIB-ul, întreprinderi, localizarea geografică, politica
sau programe/ proiecte care să ne ne ajute în a ne forma o idee despre ce se va aborda în
continuare.

Economia Elveției în genere

Economia acestei țări este una dintre cele mai stabile economii ale lumii. Politica sa pe
termen lung și de altfel plină de succes, în domeniul siguranței monedei naționale,

1
Institutul Național de Informare și Documentare. (1991). Elveția. București: Institutul Național de Informare și
Documentare. P. 10.
2
Ionescu Th. (1927). Aspecte sociale și economice din diferite țări: Danemarca, Olanda, Italia, Elveția și
România.. București: Institutul de Arte Grafice: „Tiparul Românesc”. P. 157.
3
Golban R. (2014). Elveția-un model pentru România. București: Editura Economică. P. 23.
 „dublată de secretul operațiilor financiare efectuate în băncile elvețiene
a făcut din Elveția un rai financiar al investitorilor și al investiților acestora. În
același timp, a creat o economie care se bazeză masiv pe afluxul extern
constant de investiții. Din cauza micimii țării și a specializării înguste a forței
sale de muncă, industria fină și de precizie, respectiv comerțul și
finanțele sunt esențiale pentru menținerea stabilității economice a țării.”4
Considerată ca având una dintre cele mai globalizate economii, Elveţia face parte din
grupul primelor 20 cele mai bine dezvoltate ţări din întreaga lume. Cu o suprafaţă de doar
41.290 kilometrii pătrați şi o populaţie de 7,3 milioane locuitori, ea se află printre primele tari
în lume din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor, circa 33,6 mii USD, cu 60% mai
mult decat media tarilor membre UE. Rata șomajului este destul de scăzută, ba chiar fiind
aproape cea mai scăzută dintre țările europene în valoare de doar 3,3%. Vorbind despre
inflație, aceasta și-a menținut valoarea de 1% din ultimii ani.5
O caracteristică importantă a economiei Elveţiene este dată de numărul mare de
întreprinderi mici şi mijloci care reprezintă 99.7% din numărul total al companiilor elveţiene
şi asigură locuri de muncă pentru mai mult de 70 de procente din populaţia aptă de muncă.
Industria elveţiană este dependentă în mare măsură de importuri însă compensează prin forţa
de muncă cu nivel ridicat de calificare şi pregătire şi prin gradul avansat de tehnologizare.
Contribuţia acesteia la PIB este de circa 35%. Turismul, beneficiind de condiţii naturale
favorabile şi de o infrastructură corespunzătoare, are o contribuţie importantă de asemenea. În
domeniul serviciilor, cu precădere în sectorul bancar privat şi cel al asigurărilor, companiile
elveţiene deţin o poziţie dominantă pe plan mondial.6
Economia Elveției este una deschisă prin prisma aşezării geografice, a dimensiunii
reduse a pieţei interne, a lipsei aproape totală de resurse proprii care au făcut ca aceasta să fie,
puternic dependentă de activităţile de comerţ exterior şi, în special de importul de petrol, gaze
naturale şi cărbune. Așadar cu o economie semnificativ dependentă de procesele externe, în
contextul tot mai accentuat al globalizării, Elveţia are o abordare modernă a problemelor
speciale ce ţin de relaţiile internaţionale. Mai cu seamă, politica economică externă este astfel
orientată pe trei axe: acordurile cu Uniunea Europeană, acordurile de liber schimb încheiate în
cadrul Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), liberalizarea progresivă a comerţului
internaţional prin perfecţionarea continuă, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului
(OMC), a regulilor sistemului mondial de comerţ.
AELS nu joacă un rol determinant în contextul mondial, însă importanţa sa în plan
regional nu este de neglijat pentru Elveţia care, prin ponderea economică pe care o are în
cadrul asociaţiei poate determina în mod semnificativ politica acesteia. Membru fondator al
AELS, Elveţia are un rol activ de mare importanță în lărgirea reţelei de acorduri de liber
schimb semnate de țările membre AELS cu ţări din afara UE. Există o preocupare constantă a
Elveţiei de a extinde reţeaua acordurilor dincolo de zona euro-mediteraneană, dovadă în acest
sens fiind acordurile recent semnate, în cadrul AELS, cu Mexic şi Singapore. Dimensiunea

4
Kunok K. (20.03.2018). Economia Elveției, https://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Elve%C8%9Biei, accesat
în data de 20.02.2019
5
Manolescu E. (14.05.2017). Ghid de afaceri-n Elveția, http://www.mfa.gov.md/gae/ghid.elvetia.html, accesat în
data de 20.02.2019

Ibidem
6
modestă a pieţei interne face ca Elveţia să manifeste un interes special faţă de cadrul general
de reguli de comerţ internaţional şi de proceduri de soluţionare a diferendelor. Organizația
Mondială a Comerțului, ca forum de negocieri permanente între tarile membre în vederea
liberalizării comerţului mondial, este pentru Elveţia platforma perfectă de promovare şi
apărare a intereselor sale comerciale.7
Datorită votului popular și negativ dat Acordului privind Zona Economică Europeană,
din luna decembrie a anului 1992, deși Uniunea Europeană este principalul său partener de
comerț, Elveția este singura țară europeană din vest, cu o economie majoră și care nu face
parte din UE. Preocuparea de a atenua consecinţele economice negative datorate neparticipării
la piaţa unică europeană s-a concretizat prin semnarea în 1999 a unui prim pachet de 7
acorduri bilaterale cu UE în domenii de interes comun: libera circulaţie a persoanelor,
transportul aerian, transportul terestru, agricultura, barierele tehnice în comerţul internaţional,
piaţa de achiziţii publice, cercetare-dezvoltare. Cele 7 acorduri au intrat in vigoare începînd cu
1 iunie 2002.
Politica Elveției în domeniul economic dar și comercial, atât pe plan intern cât și
extern, din punct de vedere institușional este elaborată și pusă în practică de către
Departamentul Federal al Economiei prin primsa Secretariatului de Stat pentru Economie
(SECO). Acesta a fost înființat în anul 1999, datorită fuziunii Biroului Federal pentru
Dezvoltare Economică și Muncă cu Biroul Federal pentru Afaceri Economice Externe.
Misiunea principală a SECO, în plan extern este de a iniția, încheia și negocia acorduri de
cooperare economică și comercială cu scopul de a deschide piețe noi pentru produsele,
serviciile și investițiile elvețiene. Totodată acesta este și reprezentantul Elveției în cadrul
organizațiilor multilaterale.
SECO manifestă o preocupare constantă faţă de sectorul privat din ţările în curs de
dezvoltare, pieţele emergente şi economiile în tranziţie având ca principale obiective
dezvoltarea schimburilor comerciale, creşterea capitalului investit şi transferul de know-how
către aceste pieţe. In acest scop au fost dezvoltate programe specifice şi instrumente proprii
pentru implementarea lor. Primul despre care vom vorbi este SIPPO – Swiss Import
Promotion Program – este un program lansat în 1982 care se adresează pieţelor emergente şi
economiilor în tranziţie şi are ca scop sprijinirea companiilor mici si mijlocii, private, în
vederea facilitării accesului lor pe piaţa Elveţiană şi cea a UE în egală măsură.
Dar avem în vedere și programul OSEC - Oficiul Elveţian pentru Promovarea
Comerţului – este organizaţia creată să implementeze strategia de promovare a exporturilor
elveţiene. Principalele obiective sunt: promovarea produselor şi serviciilor elveţiene la export,
promovarea intereselor economice elveţiene în lume, furnizarea de asistenţă pentru
dezvoltarea şi diversificarea schimburilor comerciale între firmele elveţiene şi străine. Deşi
rolul prioritar al OSEC este de a sprijini firmele elveţiene în identificarea de pieţe şi parteneri
externi noi, se acordă, în egală măsură, asistentă de specialitate companiilor străine în vederea
stabilirii de contacte şi găsirea de parteneri în Elveţia.
Economia elveţiană se află, conform clasamentelor întocmite de renumite instituţii
internaţionale specializate, între cele mai competitive şi liberale. Principalele coordonate care
conferă Elveţiei caracteristicile unui mediu de afaceri privilegiat, adaptat produselor şi
serviciilor de înaltă calitate şi tehnicitate sunt: gradul ridicat de protecţie oferit de legislaţia în
7
Ibidem
domeniul afacerilor, stabilitatea pe termen lung a cadrului investiţional, nivelul scăzut de
intervenţie şi control din partea autorităţilor, garantarea deplină a dreptului de proprietate,
libera competiţie precum şi apărarea secretului bancar.
Succesul economiei elveţiene se bazează pe o forţă de muncă cu calificare înaltă.
Printre sectoarele de vârf se numără nanotehnologia, tehnologia înaltă, biotehnologia, băncile
şi asigurările, precum şi industria farmaceutică. Majoritatea forţei de muncă se află în sectorul
terţiar şi în întreprinderile mici şi mijlocii. Elveţia nu posedă resurse minerale şi are o
suprafaţă mică. Prosperitatea sa renumită este dependentă de comerţul său exterior.
„ Dimensiunea redusă a pieţei sale interne, cu o populaţie de doar 8,2
milioane locuitori, a stimulat producătorii elveţieni să se orienteze spre
exterior. Ei au nevoie de pieţe internaţionale pentru a-şi putea rentabiliza
investiţiile efectuate în producţie, cercetare şi dezvoltare. Considerată ca
având una dintre cele mai internaţionalizate economii (un franc din doi este
obţinut din export), Elveţia face parte din grupul celor mai dezvoltate ţări din
lume.”8
Elveţia importă materii prime şi produse semifinite şi exportă produse manufacturate
cu un grad ridicat de prelucrare (valoare adaugată). O tonă de marfă exportată valorează cât
peste 2,3 tone de marfă importată. Numeroase întreprinderi elveţiene practică o aşa-numită
”strategie de nişă”, adică se concentrează pe o gamă restrânsă de produse, de înaltă
specializare. Această strategie s-a dovedit a fi de succes, astfel încât societăţi modeste au
ajuns să domine piaţa mondială în domeniul lor de activitate.9
Industria chimică constituie un exemplu elocvent în această privinţă, produsele de
nişă reprezentând circa 90 de procente din producţia comercializată. Un avantaj al acestei
strategii este faptul că stimulează diversificarea producţiei. Astfel, industria chimică oferă o
gamă largă de produse diferite. Produsele elveţiene se vând la preţuri ridicate pe pieţele
externe, deoarece consumatorii sunt dispuşi să plătească pentru calitate şi inovaţie.
În acest fel, devine esenţială politica de investiţii permanente în cercetare şi
dezvoltare. Procentajul celor care lucrează în acest domeniu în Elveţia este superior celui din
alte ţări industrializate. Efortul întreprinderilor elveţiene pentru cercetare şi dezvoltare este
considerabil.
„Cca. 2,9-3,0% din PIB sunt destinate cercetării, ceea ce reprezintă mult
în comparaţie internaţională. Numai Israel, Suedia, Finlanda şi Japonia prezintă
cifre superioare. Cea mai mare parte a finanţării – cca. 70% - provine din
sectorul privat, 23% din fonduri publice federale sau cantonale, iar restul de la
instituţii diverse, precum cele de învăţământ superior.”10
Potrivit raportului privind competitivitatea globală, publicat de către Forumul
Economic Mondial (World Economic Forum), Elveţia s-a plasat în intervalul 2014-2015, pe
primul loc în lume (într-un clasament internaţional care cuprinde 144 de ţări).

8
Ibidem
9
Ibidem
10
Ibidem
 Dacă ne aruncăm privirea asupra mutaţiilor structurale vom observa că: urmând o
evoluţie comună cu a majorităţii celorlalte ţări industrializate, structura economiei elveţiene s-
a modificat considerabil spre sfârşitul secolului trecut. De exemplu, numărul agricultorilor s-a
diminuat cu peste 30% în perioada 1990-2014.
Sectoarele cheie tradiţionale, precum construcţiile de maşini, au cunoscut un declin, în
timp ce majoritatea ramurilor sectorului terţiar s-au dezvoltat puternic. Sectorul serviciilor
regrupează, în prezent, circa 73% din populaţia activă, sectorul secundar, al industriei şi
meseriilor circa 23%, în timp ce doar sub 4% le revin domeniilor agriculturii şi silviculturii.
Printre sectoarele de vârf care vor cunoaşte un avânt economic în următorii ani, se numără:
biotehnologia, biologia molecularăşi tehnologia medicală (medtech). Cu institutele sale
federale de tehnologie şi centrele de cercetare în domeniul industriei farmaceutice, Elveţia
beneficiază de condiţii excelente pentru dezvoltarea acestor domenii.11
Întreprinderile mici şi mijlocii sunt foarte numeroase în Elveţia. Peste 99% din
întreprinderile înregistrate aici numără mai puţin de 250 de salariaţi (87,6% au până la 9
angajaţi), însumând peste 571.000 companii, care reprezintă în total două treimi din locurile
de muncă. Întreprinderile mari, cu peste 250 de angajaţi reprezintă doar 0,3% din totalul
întreprinderilor din Elveția. Cea mai mare întreprindere elveţiană Nestlé, lider modial în
domeniul nutriţiei, sănătăţii şi bunăstării fizice, are sediul la Vevey și numără 339.000 de
salariaţi, din care peste 90% în străinatăte.12
Numeroase întreprinderi sunt şi astăzi încă în cadrul familiilor care le-au fondat.
Totuși globalizarea a avut un impact asupra conducerilor întreprinderilor. În prezent, peste
40% din membrii consiliilor de conducere şi 26% din manageri sunt străini, îndeosebi
germani, englezi sau francezi. Această internaţionalizare se remarcă, în special, în cazul
întreprinderilor mari. Întreprinderile elveţiene sunt foarte competitive pe plan internaţional. În
anumite sectoare, peste 90% din bunuri şi servicii sunt exportate. Cele mai cunoscute sunt
produsele industriei de ceasuri, ciocolată şi brânzeturile. Totuşi, industria mecanică,
electrotehnică şi chimia au un aport de peste 50% la exportul elveţian. Elveţia este unul dintre
principalii exportatori ai unor produse precum: maşini textile, maşini pentru industria hârtiei,
maşini şi materiale tipografice, maşini-unelte de înaltă precizie, ascensoare şi escalatoare,
construcţii de cale ferată cu cremalieră etc. De precizat faptul că multe din componentele
acestor produse sunt fabricate în străinătate. Elveţia excelează, de asemenea, în domeniul
exporturilor de servicii, îndeosebi în consiliere de gestiune, asigurări şi turism.

Industria agriculturii în Elveția

”Agricultura, mecanizată şi intensivă, absoarbe o mică parte a populaţiei active şi are o
contribuţie redusă la PIB dar asigură mai mult de 50% din necesarul intern de produse
vegetale şi aproape integral pe cel de produse animaliere. Principalul sector al agriculturii este
zootehnia, furnizor de produse de bază pentru consumul intern şi export.
Din suprafața totală a țării, doar 17% este cultivabilă, însă elvețianul veritabil se
preocupă de creșterea vitelor fiindcă dispune de o grămadă de hectare cu iarbă excelentă,
numai bună pentru pășunatul vitelor.

11
Ibidem
12
Ibidem
 În economia agricolă a Elveției, un loc important este ocupat deci, de creșterea
animalelor, în comparație cu agricultura care este redusă. Cu toată producția sa intensă de
grâne, Elveția este nevoită să importe cereale din alte țări. Secara, porumbul, orzul și ovăzul
se cultivă în văile munților, până la altitudini de 1200 de metri înălțime, iar grâul pentru că
necesită o atenție specială este cultival pe platourile Elveției, unde pământul este mult mai
bun din punct de vedere al fertilității. Așadar creșterea animalelor a luat amploare, fiind una
dintre sursele cele mai mari de venit, de pe urma căreia bineînțeles economia națională a țării
progresează din ce în ce mai mult odată cu trecerea fiecărui an.
Datorită pășuinlor cultivate și îngrijite dar și a faptului că vitele sunt sunt selecționate
cu atenție, bine nutrite și cu roade bune, elvețieni au rase perfecționate de pe urma cărora
industria laptelui și a brânzeturilor a luat un mare avânt. Producția de lapte, brânză și unt
constituie o bogăție nașională, fiindcă bovinele reprezintă 63% din totualul animalelor
existente în Elveția.”