1

CURS NR 3

IGIENA AERULUI

Aerul interacționează permanent cu organismul și acțiunea lui asupra organismului

poate fi nu numai pozitivă, ci și negativă. Orice deviere în starea aerului poate influența atât
direct, cât și indirect funcțiile organismului, dereglându-i homeostaza.
Amestecul de gaze și vapori de apă, care se menține ca un înveliș în jurul pămîntului
este numit atmosferă. Atmosfera se întinde de la sol până la o înălţime de 50 000 kilometri
după care urmează spațiul interplanetar.
Fizico-chimic atmosfera are o structura neomogena, aceasta structura permite
impartirea atmosferei in mai multe straturi (de la suprafata Terrei):
 Troposfera – se intinde in mediu pina la 10 km de la suprafata solului, fiind mai inalta
la ecuator. In troposfera factorii fizici prezinta variatii mari si consecinte ale acestor
variatii sunt depunerile atmosferice, deplasarea maselor de aer, formarea norilor. In
troposfera presiunea atmosferica si temperatura aerului sunt in permanenta scadere.
Aici se afla cca 75% din tot volumul aerului atmosferic si 90% din vaporii de apa.
Starea troposferei este permanent influentata de toate procesele care au loc pe
suprafata paminului, astfel in troposfera permanent sunt pulberi, gaze toxice,
microorganisme.
 Stratosfera – se intinde pina la altitudinea de cca 50 km. Aici temperatura aerului
creste cu inaltimea, presiunea atmosferica continua sa scada. In stratosfera se gaseste
stratul de ozon, care se formeaza sub actiunea radiatiilor ultraviolete si protejeaza
suprafata pamintului de aceleasi radiatii ultraviolete.
 Mezosfera – Aici temperatura scade, presiunea atmosferica scade. La limita superioara
a mezosferei care este apreciata aproximativ de 100 km, temperatura ajunge -70 – -80
grade. In mezosfera se propaga si sunt reflectate undele radioelectrice.
Aceste 3 straturi caracterizate impreuna sunt numite homosfera, deoarece sunt influentate de
activitatea omului.
 Termosfera – ionosfera sau heterosfera. Se intinde la inaltimi de cca 2 000 km. Aici
temperatura creste, presiunea atmosferica scade datorita aerului rarefiat.
 Exosfera – practic nu are limite.
O actiune permanenta asupra organismului o are troposfera→importanta igienica a
aerului:
1. Prin aer se realizeaza aportul de oxigen si este indepartat bioxidul de carbon.
2. Prin proprietatile fizice aerul influenteaza procesele de termoreglare a organismului.
3. Factorii fizici atmosferici determina caracteristicile climatice ale diferitor zone
geografice.
4. Straturile de aer au rol de termoprotectie pentru intreg globul pamintesc.
5. Aerul poseda o conductibilitate termica redusa si aflindu-se in porii materialelor de
constructie, imbracamintei, are rol de termoizolator pentru organism.
6. Aerul este rezervor de acumulare al substantelor chimice toxice de origine tehnogena.
7. Aerul este rezervor de acumulare a germenilor patogeni si deci este factor de
transmitere al bolilor infectioase.
8. Este una din sursele de poluare a solului cu substante chimice toxice.
 2
9. Este un mediu natural unde au loc procese de autopurificare.

Factorii fizici ai aerului: umiditatea, temperatura, miscarea curentilor de aer,

electricitatea, radioactivitatea,→determina clima, vremea, microclimatul. Studierea
actiunii lor asupra organismului atit sanatos, cit si bolnav este necesara pentru folosirea
actiunii lor favorabile si pentru preintimpinarea sau diminuarea actiunii lor negative.
1.Temperatura – este determinată şi de radiaţia solară.
Semnificaţia igienico – sanitară a temperaturii:
1. Determină procesul de termo – reglare al organismului.
2. Determină caracteristicile climatice ale unei zone climatice.
3. Formarea curenţilor de aer cu implicaţie în procesul de impurificare atmosferică.
4. Morbiditate.
5. Temperatura optimă a organismului uman este de 18 – 220 C.
2.Umiditatea – reprezintă cantitatea de apă din aer.
Semnificaţia igienico – sanitară a umidităţii:
1. Acţionează direct asupra organismului influenţând termo – reglarea.
2. Determină caracteristicile climatului.
3. Intervine în poluare.
4. Valorile normale sunt între 35 – 65%.
3.Curenţii de aer – reprezintă deplasări ale maselor de aer în direcţii diferite datorită
încălzirii inegale a suprafeţei solului de către radiaţiile solare.
Importanţa igienico – sanitară a curenţilor de aer:
1. Intervin în termo – reglarea organismului.
2. Au rol în autoepurarea atmosferei.
3. Determină caracteristici climatice ale unui teritoriu.
4. Valorile normale sunt de 0.1 – 0.2 metri / secundă.
4.Presiunea atmosferică – este presiunea exercitată de aerul atmosferic prin greutatea
sa asupra tuturor corpurilor de la suprafaţa pământului. Se exprimă în milimetri coloană de
mercur / 1 centimetru pătrat. Presiunea atmosferică normală este de 760 milimetri coloană de
mercur / 1 centimetru pătrat şi ea scade la 10.33 metri altitudine cu 1 milimetru coloană de
mercur / 1 centimetru pătrat.
Importanţa igienico – sanitară:
-La altitudine de 2000 – 2500 metri intervin procese compensatorii ale organismului.
-Între 2500 – 6000 metri se instalează răul de altitudine. Manifestările sunt: cianoza,
vertij, cefalee, epistaxis, hemoptizii.
-La 6000 – 7000 metri predomină stările nervoase şi apare euforia.
Persoanele care trăiesc la munte se aclimatizează.
5.Electricitatea atmosferică – este formată din aero – ionizarea, câmpul aero –
electric, câmpul electric terestru şi fenomene electrice.
Aero – ionizarea – reprezintă prezenţa unor ioni încărcaţi cu sarcini electrice în aerul
atmosferic. Aceste particule sunt de dimensiuni mari care se găsesc în zone poluante şi
particule de dimensiuni mici se găsesc în zone nepoluante.

Clima – reprezinta totalitatea factorilor fizici atmosferici si telurici cum ar fi relieful,

vegetatia, suprafete de apa, caracteristice pentru o anumita regiune. Factori dominanti in
 3
formarea climei sunt factorii fizici care variaza permanent si dau nastere fenomenelor
meteorologice din troposfera.

Condițiile climatice influențează caracterul solului, prezența surselor de apă, cantitatea

de precipitații, flora și fauna, caracterul cultivării culturilor agricole, alimentația populației,
locuințe→se reflectă în sănătatea publică.
Caractersticile generale ale climei sunt:
1. stabilitate in timp
2. modificarile sunt posibile numai in perioade lungi de timp (zeci, sute de ani)
Dupa situarea geografica suprafata pamintului se imparte in 5 zone climaterice de baza:
 2 polare
 2 temperate
 1 tropicala
In cadrul acestor 5 zone climaterice din punct de vedere bio-climatologic deosebim 3 tipuri
de climat:
1. excitant sau specific (alpin, de stepa)
2. indiferent sau nespecific (de ses, de coline)
3. intermediar (subalpin, marin) – cu elemente excitante si neexcitante

Vremea – totalitatea factorilor fizici, atmosferici in momentul dat. Ea se caracterizeaza

printr-o mare instabilitate, schimbindu-se uneori de citeva ori pe zi.

Aclimatizarea – procesul de adaptare functionala si organica a oranismului la trecerea dintr-

un climat in altul sau la expunerea in procesul muncii la factori fizici diferiti de cei initiali.
Este un proces social-biologic de adapatare activa a arganismului la conditii climatice noi.
Realizarea aclimatizarii depinde de:
 conditiile de munca
 conditiile de trai
 alimentatie
 rezistenta organismului
Procesul de aclimatizare se realizeaza prin 3 faze:
1. faza initiala (de orientare la factor nou):
 se suprasolicita centrul de termoreglare
 se modifica metabolismul bazal
 in SNC predomina procese de inhbitie
 scade capacitatea de munca
 se deregleaza somnul
 se pot acutiza bolile cronice existente
2. faza de restructurare a stereotipului dinamic:
 favorabila – are loc o trecere lina la faza stabila cu ajutorul unor masuri social-
igienice
 nefavorabila – apar neuroze de dezadaptare, artralgii, mialgii, cefalee, scade
capacitatea de munca, se acutizeaza bolile cronice. In conditii extrem de
nefavorabile aclimatizarea nici nu are loc. In organism se intensifica modificarile
patologice. In astfel de cazuri este recomandata revenirea la clima initiala.
3. faza stabila – se stabilizeaza procesele metabolice si capacitatea de munca.
 4

Microclimatul – complexul de factori fizici care influenteaza schimbul de caldura dintre

organism si mediu. Este determinat de temperatura aerului, umiditatea, viteza de miscare si
radiatiile calorice ale lui de pe suprafetele inconjuratoare. Microclimatul este microambianta
mediului dat.
Tipurile de microclimat:
1. microclimat cald
 radiatie pozitiva
 temperatura si umiditatea aerului crescute
 viteza de miscare scazuta
Din partea organismului:
 vasodilatare
 hipertermie
 transpiratie puternica
2. microclimat rece
 radiatie negativa
 temp aerului scazuta
 umiditatea si viteza de miscare a aerului crescute
Din partea organismului:
 vasoconstrictie
 frison muscular
 hipotermie
3. microclimat optim – acel microclimat, la care mecanismul de termoreglare e solicitat
minim, confortul termic se asigura prin reactii fiziologice, fara suprasolicitari
functionale.
Metodele de apreciere a actiunii complexe a factorilor de microclimat asupra
organismului:
1. metode fizice – mai frecvent e folosita catatermometria, cu ajutorul careia se
determina caldura pierduta de dispozitiv (catatermometru) in diferite conditii de
microclimat sau capacitatea de racire a aerului. S-a stabilit ca la o capacitate de racire
a aerului:
 4,5 – 6,5 mcal/cm2/sec – confort termic
 <4,5 mcal/cm2/sec – microclimat cald
 >6,5 mcal/cm2/sec – microclimat rece
Aceasta metoda are dezavantaje, deoarece aici organismul uman este luat identic cu un
dispozitiv fizic, lipsit de posibilitati de reglare si acomodare.
2. metode fiziologice – ne adresam direct organismului , cercetindu-i diferite reactii la
ambianta termica data.
Mai frecvent sunt folosite:
 Temperatura cutanata – La un discomfort termic creste diferenta dintre temp
sectoarelor periferice si centrale.
 Frecventa pulsului – s-a stabilit ca la cresterea temp corpului cu un grad frecventa
pulsului se mareste cu 30 batai/minut.
 5
3. metode psihologice:
 de interogare despre senzatia subiectiva
 se determina temperatura efectiva – senzatia termica a organismului pusa la diferite

conditii de microclimat. Pentru adult sanatos, adecvat imbracat, cu activitate usoara,

zona de confort termic pentru temperatura efectiva este 17-21 grade conventionale, iar
la valoarea temp efective de 19 grade avem linia de confort. Aici majoritatea au
senzatii de confort termic.

COMPOZIȚIA CHIMICĂ A AERULUI ȘI INFLUENȚA SA ASUPRA

ORGANISMULUI :

Compoziția chimică a aerului:

Comp. chimica Aer atmosferic(%) Aer expirat(%)

O2 20-21 15-16
CO2 0,03-0,04 3-4
N2 78-79 78-79
Gaze inerte 0,94 0,94

1. Oxigenul. Impactul asupra organismului.

Scaderi ale conc O2 atmosferic au loc la scaderea presiunii atmosferice, ceea ce duce
la hipoxie cu consecinte la nivelul diferitor organe.
-La scaderea conc O2 pina la 18% in organism nu se produc tulburari.
-La o scadere pina la 15%, ceea ce avem pina la altitudinea de 3 km, manifestarile sunt
usoare, compensatorii, ca tahicardie, hipertensiune.
-La altitudini de 3-6 km scade pina la 10% si aici capaciatea de compensare devine
ineficienta. Apar tulburari ca dispnee, excitatie, urmata de depresie, apare dezechilibru
acido-bazic. La aceste inaltimi apare asa-numitul “raul de munte” sau boala de altitudine,
manifestata prn oboseala, tahipnee si dispnee, cefalee, vertij, somnolenta, cianoza,
hemoptizii.
-La inaltimi de 6-8 km conc O2 scade pina la 10-8%. Apare o hipoxie pronuntata. Aceasta
inaltime este numita zona critica. Aici se afecteaza centrul respirator, faze succesive de
orpire si functioarea centrului, bradicardie si scade tensiunea arterială.
-In final se produce colaps respirator si cardiovascular.

2. Bioxidul de carbon. Impactul asupra organismului.

Impactul negativ apare la cresterea presunii partiale a CO2, care creste pe seama
cresterii concentratiei.
●CO2 rezultat din arderi la nivelul țesuturilor este adus în sângele venos la nivelul alveolei
pulmonare→trece țn aerul alveolar datorită diferențelor de presiune+capacitate de difuzare
mai mare ca a oxigenului
 6
●CO2 crescut în aerul atmosferic→crește presiunea parțială→trecerea în sângele venos este
împiedicată→creșterea frecvenței și amplitudinii respiratorii
-La cresterea pina la 1-2% se observa o polipnee. Aici CO2 este excitant al centrului
respirator.

-La cresterea conc CO2 pina la 2-3% se observa cresterea amplitudinii si ritmului respirator,
apare dispnee.
-La conc de 4% dispnea devine accentuata. Apare senzatia de constrictie toracica.
-La conc de 5% apar si manifestari digestive – greturi, vomismente.
-La 6-7% la simptomele enumerate se mai adauga vertije, cefalee.
-La cresterea pina la 10% apare o stare depresiva, pierderea cunostintei. Se produce stopul
respirator cardiac.
-La 15% are loc pierderea cunostintei, exitus.
-La 20% sfirsitul letal se instaleaza in citeva minute.

*****Vicierea aerului – rezulat al unor procese fiziologice, se produce in incaperi inchise

Pe linga importanta fiziologica CO2 are si importanta igenica. Si anume conc CO2 este
indicator de viciere a aerului. Vicierea aerului este un fenomen complex rezultat din
suprapopularea sau aglomerarea incaperilor. La baza vicierii sta procesul respirator, care
produce in aer modificari chimice, si anume scade concentratia O2, creste conc CO2, se
modifica proprietatle fizice ale aerului, si anume creste temp, umiditatea. Cu aerul expirat in
mediu se elimina produse de metabolism, microorganisme. Dintre toate aceste modificari,
efecte nocive au proprietatile fizice ale aerului.
►→Poluarea aerului – rezultatul activitatii socio-economice si are loc si in aerul incperilor,
si in aerul atmosferic
S-a constatat ca la o conc 0,07-0,1% proprietatile fizice sunt modificate, încit aerul e
considerat viciat. Deci CO2 este indicator de viciere a aerului.

3. Azotul. Impactul asupra organismului .

Are o reactivitate cimica redusa. Nu ia parte activa in actul respiraiei. La presiune
normala nu are actiune nociva asupra organismului Poate influenta sanatatea numai la
cresterea presiunii aerului inspirat.
-Inhalare de azot sub presiune poate fi numai in conditii particulare de munca, la scafandrii,
la sportivi innotatori, sub apa. La coborire sub apa presiunea creste pentru fiecare 11 m – o
atmosfera. Azotul insiprat prin presiune trece membrana alveolara capilara, se dizolva in
plasma, apoi in tesuturile bogate in lipide (tesut adipos, sistem nervos). La inspiratia azotului
sub presiune se provoaca 2 sindroame:
 de compresiune – apare la coborire brusca sub apa si este legat de saturarea brusca in
azot a traseului nervos. Evolueaza in 2 faze:
 de excitatie – se manifesta prin euforie, neliniste, agitatie, tulburari senzoriale=
“betia adincurilor”
 de inhibitie – adinamie, bradicardie, pina la somn si deces. Acest sindrom se
instaleaza cu atit mai repede, cu cit se coboara mai adânc.
 de decompresiune – apare la revenirea rapida la suprafata. In aceste conditii azotul din
tesuturi nu este eliminat din organism in ritmul respiratiei. Deci o parte se acumuleaza
 7
in singe si da nastere emboliei gazoase, cu diverse localizari. Cele mai grave sunt ale
creierului si cordului, consecinta carora poate fi infarctul miocardic, pulmonar,
paralizii, artralgii, mialgii.
Pentru prevenirea acestor fenomene este necesar ca persoanele ce vor fi expuse la presiuni
crescute sa cunoasca simptomele acestor sindroame, mai ales a celor premonitorii pierderii
cunostintei. Atit coborirea, cit si ridicarea la suprafata se vor face lent, in trepte cu pauze.

Persoanele vor fi selectate medical. Se recomanda si cresterea capacitatii de adaptare a

organismului la presiuni crescute metodic permanent.

Poluarea aerului si actiunea lui violenta asupra sanatatii

Prin poluarea aerului se intelege prezenta in atmosfera a unor substante, care, în

functie de concentratie si timp de actiune, produc modificari ale sanatatii, genereaza sau
altereaza mediul. Aceste subsante pot fi dferite de cele care se gasesc in compozitia normala
a aerului sau pot fi compusi care fac parte din aceasta, cum ar fi: CO2, ozon, rodon in
concentratii care depasesc cele admisibile.
Sursele de poluare a aerului atmosferic se impart in:
 naturale –
 Eroziunea solului, in rezulatul caruia in aer se afla particule de praf in suspensie.
 Eruptiile vulcanice, in rezultatul carora se elimina CO2, CO, amoniac, oxizi de
sulf, praf.
 Incendiile spontane ale padurilor, in rezultaul carora aerul este poluat cu CO2,
funingina, hidrocarburi
 Plantele in perioada de inflorire
 Solul poluat - in rezultatul descompunerii materiei organice din sol in aer sunt
eliminati amoniacul, metanul, hidrogenul sulfurat.
 artificiale
 procesele de combustie – in atmosfera se degaja oxizi de sulf, azot, carbon,
aldehide, hidrocarburi, pulberi
 transportul – (terestru in primul rind) – CO2, oxizi de azot, hidrocarburi, plumb
 procesele industriale
Efectele poluarii:
Poluarea poate avea actiune:
 directa
 aparitia efectelor acute. Efectele acute apar dupa expuneri de scurta durata a
substantelor toxice in concentratii mari. Efectele acute se pot manifesta prin
intoxicatii sau prin agravarea sau decompensarea unei boli existente.
 efectele cronice – apar dupa expunere de lunga durata, ani de zile, a unor
concentrații moderate.
Efectele cronice pot aparea in rezultatul cumularii materiale sau functionale. In
rezultatul cumularii materiale in diferite organe sau tesuturi, toxinele se depun in
asa numite depouri. In anumite conditii aceste depouri se manifesta prin actiunea
toxica a preparatului dat. Ea se manifesta cu aparita dupa o perioada de timp a
imbolnavirilor datorata dereglarii functiei organelor.
 8
 efecte tardive – aparitia fenomenelor patologice dupa o perioada lunga de timp
(actiune cancerigena, mutagena)
 indirecta
 se manifesta asupra climatului, astfel creste numarul de zile cu ceata, se reduc
radiatiile calorice. Poluantii influenteazaa si asupra radiatiilor luminoase, astfel la
poluare luminozitatea poate scadea cu 10-50%. La poluarea atmosferei este retinută
radiatia ultravioleta. Ea influenteaza asupra plantelor, animalelor,→ indicator a
unui grad inalt de poluare sunt albinele. Poluarea atmosferei se observa in viata –
apar mirosuri neplacute, coroziunea metalelor, degradeaza obiectele de cauciuc,
metal, scade vizibilitatea. Apar pierderi economice, se degradeaza operele de arta.

a)Poluanții chimici se clasifică în:

1. iritanti – oxizii de sulf, de azot, clorul si compusii lui, amoniacul, pulberi in suspensie
2. asfixanti – CO, hidrogenul sulfurat, acidul cianhidric, cianurile, nitritii
3. toxici – plumbul, cadmiul, mercurul, arseniul, fluorul, pesticidele
4. cancerigeni – hidrocarburile policiclice aromatice, nitrozaminele, aminele aromatice,
pesticidele organice, praful de tutun, substantele neorganice ca plumbul, cadmiul,
cromul.
5. fibrozanti – oxizi de fier, pulberi de azest, bioxidul de siliciu, beriliul si toti poluantii
iritanti.
1.Poluanţii chimici iritanţi – oxizi de sulf, oxizi de azot (monoxidul de azot si
dioxidul de azot), substanţele oxidante (aldehide, cetone, hidrocarburi), clorul (acid
clorhidric), amoniacul şi pulberile (diametru mare care se depun pe sol şi diametru mic se
depun în plămâni).
2.Poluanţi chimici asfixianţi: monoxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, nitriţi-
determină blocarea sistemului respirator. Monoxidul de carbon se leagă cu hemoglobina
formând carboxihemoglobina.
-Efecte acute: mai puţin de 2% de carboxihemoglobina nu produce modificări în
organism; între 2 – 10% apar tulburări vizuale; între 20 – 40% apar cefalea, greţuri,
vărsaturi; când este mai mare de 40% se produce pierderea cunoştinţei; iar când este mai
mare de 60% se produce decesul.
-Efecte cronice: oboseala, tulburări de somn.
4. Poluanti chimici toxici – sunt reprezentati de unele metale cum ar fi: plumb, cadmiu,
mercur, arsen, fluor si de unele substante pesticide.
Plumbul – poate fi sub forma de vapori sau pulberi fine si principala sursa este circulatia
auto, arderea carbunelui sau din diferite activitati industriale.
Cadmiu – este un metal alb –argintiu, provine din industrie si mai este inhalat in organism
prin fumul de tigara.
Mercurul – este un metal alb – argintiu stralucitor, contaminarea se face prin apa si alimente,
provine din industrie sau din depozite naturale.
Fluorul – este un gaz alb – verzui, provine din industria aluminiului, industria sticlei.
-Efectele cronice se refera la depunerea acestora in organism in anumite organe.
Ex: Plumbul – in oasele lungi, par, dinti, vase.
Cadmiu – la nivelul aparatului respirator: plamani, sange, hematii, ficat, rinichi.
Mercurul – se fixeaza in rinichi, ficat, creier.
 9
4.Poluanti chimici cancerigeni – sunt reprezentati de hidrocarburi policiclice
aromatice, nitro – amine si nitro – amide, amine aromatice, pesticidele organice (pentru
omorarea daunatorilor), substante anorganice, tutunul.
5.Poluanti chimici fibrozanti -determinarea unor boli care se numesc pneumo –
conioze (boli profesionale).

Masuri de prevenire si de combatere a poluantilor chimici:

1. Masuri medicale:
a. Profilaxia primara – se adreseaza in special oamenilor sanatosi. Cunoasterea
prezentei in aer a substantelor chimice si cunoasterea concentratiei maxime
admise.
b. Concentratia maxima admisa (C. M. A.) – este acea concentratie decelabila
prin metode moderne de explorare care nu exercita efecte directe sau
indirecte asupra starii de sanatate, nu produce senzatii subiective si nu
modifica capacitatea de munca a omului.
c. Indicatorii igienico – sanitari (oxidul de sulf, oxizii de azot, ozonul,
monoxidul de carbon, pulberile, plumbul).
2. Masuri tehnico – administrative – privesc fie sursele de poluare sau teritoriile
fata de sursele de poluare.

b)Poluantii de natura biologica – se gasesc in aerul atmosferic alaturi de poluantii fizici,

chimici si sunt reprezentati de produsele de natura vegetala sau animala.
-In aer se gasesc bacterii aerobe si anaerobe, fungi care provin de la suprafata solului, apelor.
Au o mare rezistenta in mediul extern si sunt implicate in procese de fermentatie, putrefactie
si degradare. Toate aceste microorganisme formeaza flora saprofita.
-Pe langa flora saprofita exista si microorganisme de natura umana sau animala rezultate din
caile respiratorii (tuse, stranut), din dejecte, produse patologice (secretii, sputa). Toate aceste
microorganisme formeaza flora mezofila. Au o rezistenta mai scazuta in mediul extern.
Forme de existenta a microorganismelor:
1. Picatuiri de secretie nazo – faringiana – se numesc picaturi Pfluge si sunt particule
care sunt eliminate prin tuse, stranut, cantat si vorbit. Sunt alcatuite din apa, mucus
si agenti patogeni (bacterii, virusi, fungi).
2. Nuclee de picaturi – provin din secretii nazo – faringiene, salivare, bronsice si au
dimensiuni mici, raman in aer unde pierd apa astfel incat ramane o pelicula de
substanta organica care inconjoara agentul patogen, gradul de contaminare este de
50%.
3. Praful bacterian–este format din particule de praf si agenti microbieni.
Vehiculeaza germeni cu rezistenta crescuta in mediul extern.
Exemplu: Bacilul Koch.
Principalul mecanism de patrundere in organism este inhalarea suspensiilor
contaminate. Bolile transmise pe calea aerului se numesc boli aerogene.

Criterii de apreciere a contaminarii aerului din incaperi

 proprietatile organoleptice (dupa miros)
 10
 prop fizice
 moleculele de praf
 comp chimica (O2, CO2, alte substante eliminate in rezultatul prroceselor fiziologice)
 conc pulberilor
 Poluarea cu germeni dupa indicatorii igienico-sanitari:
 numarul de germeni
 stereptococii

 stafilococii
 coliformii
Indicatori igienico – sanitari – sunt numarul total de germeni (totalitatea
microorganismelor dezvoltate in laborator in mediul nutritiv la 370 C).

!!!!!!!!!!!!!!Masurile de combatere – sunt ventilatia, curatenia si dezinfectia.

Masurile pe protectie:
A)tehnologice – pe prim plan!
1. reducerea sau excluderea evacuarii substanțelor nocive in atmosfera.
2. Trecerea la procese tehnologice inchise, continue.
3. Recuperarea si utilizarea reziduurilor industriale.
4. Inlocuirea substantelor toxice cu cele inofensive.
5. Epurarea materiei prime de compusi nocivi.
6. Inlocuirea proceselor de prelucrare, care genereaza pulberi.
7. Perfecionarea proceselor de ardere
8. Ermetizarea proceselor tehnologice.
B)de planificare
1. planificarea corecta a centrelor populate
2. stabilire zonelor de protectie sanitara
3. plantarea zonelor verzi in centrele populate
C)sanitar-tehnice
1. Epurarea reziduurilor (folosirea filtrelor, camerelor de sedimentare, de captare a
pulberilor)
2. Folosirea dispozitivelor de prelucrare termica a reziduurilor
3. Epurarea catalitica a gazelor
4. Ozonarea gazelor formate
5. Construirea cosurilor de evacuare inalte
D)legislative
1. elaborarea masurilor de atingere a emanarilor maxime admisibile
2. elaborarea standartelor pentru materia prima