Sunteți pe pagina 1din 4

Evaluare intrasemestrială

Fundamentele psihologiei

Lector universitar doctor Doinița Bentu

1. Definiți conștiința, subconștientul și inconștientul și enumerați descriptiv relațiile


dintre conștient și inconștient.

Conștiința este una dintre cele mai importante ipostaze ale vieții psihice. Ea este locul
unde se situează toate senzațiile, percepțiile, realitate subiectivă și materia primă a vieții
noastre psihice.

Cu timpul ea a primit mai multe definiții, ne fiind stabilită una definitivă, datorită
subiectivității sale pure, a faptului că se manifestă diferit în funcție de experiențele
personale si nu poate fii accesibilă altor persoane.

Ceea ce înțeleg eu prin conștiință este observarea realității subiective, analiza acesteia și
interpretarea ei prin intermediul experiențelor anterioare. Totodată, conștiința constă și în
adaptarea în fața unor circumstanțe noi și autosupravegherea.

Subconștientul este acea ipostază a psihicului unde sunt stocate toate informațiile și
acțiunile care au fost la un moment dat conștiente, dar care se află, în prezent, în stare de
latență și se desfășoară în afara controlului conștient.

Inconștientul este o parte esențială a psihicului care, însă, este inaccesibilă


conștientului. Aici sunt acumulate conținuturile psihice refulate, înfrânate, înăbușite.
Inconștientul are propria lui organizare subiectivă, chiar dacă de-a lungul timpului a fost
descris de mai mulți autori ca fiind un haos irațional. Acesta cuprinde visele, tendințele
ascunse și conflictele generate de resorturile intime ale personalității. Totodată,
inconștientul stă la baza unor stări psihice patologice.

Deși total opuse, între conștient și inconștient există o relație strânsă, ele fiind
inseparabile. Există mai multe tipuri de relație între cele două ipostaze ale psihicului. Una
dintre acestea este relația circulară. Inconștientul apare ca o urmare a trecerii unor
conținuturi conștiente în stare pasivă, iar după un timp unele conținuturi pot trece înapoi în
stare conștientă.

1
O altă relație se referă la cea de subordonare integrativă care constă în dominarea și
subordonarea unei de către cealaltă. Atunci când conștientul domină, el ține în frâu
impulsurile inconștiente, iar atunci când inconștientul domină apar unele stări patologice,
stări de afect, de transă creatoare sau în inspirație.

Ultima relație este cea de echilibru care presupune un ușor balans între stările conștiente și
cele inconștiente, făra predominanța uneia.

2. Definiți senzațiile și percepțiile și enumerați descriptiv proprietățile senzațiilor și


formele complexe ale percepției.

Senzațiile sunt procese psihice elementare, cognitive, senzoriale prin care se reflectă,
sub forma unor imagini simple și primare, însușirile concrete ale obiectelor și
fenomenelor, în condițiile acțiunii directe a stimulilor asupra organelor de simț
(analizatori).

Proprietățiile senzațiilor:

 Modalitatea stimulilor: această proprietate depinde de tipul de senzație: vizuală,


auditivă, gustativă, tactilă, etc.
 Intensitatea stimulilor: această proprietate constă în capacitatea unui stimul de a
produce o senzație. Un stimul prea puternic poate provoca durere sau poate rămâne
indiferent, totodată daca stimulul nu are intensitatea necesară, nu produce nici o
senzație.
 Durata stimulilor: această proprietate se referă la întinderea în timp a senzației. De
obicei, senzația persistă atâta vreme cât persistă și stimulul.
 Tonul afectiv: se referă la capacitatea unui stimul de a produce o senzație plăcută
sau neplăcută.
 Rata stimulării: exprimă numărul sau frecvența apariției stimulului modal specific
în interiorul unui interval dat de timp.
 Proprietățile particulare intramodale: de exemplu: lungimea de unda (stimuli
luminoși), structura moleculară a stimulilor chimici (gustativi sau olfactivi).

2
Percepția este o formă superioară a cunoașterii senzoriale. Spre deosebire de senzație,
care reproduce in subiectivitatea individului însușirile simple ale obiectivelor și fenomenelor,
percepția asigură conștiința unității și integralității obiectului. Ea constă în cunoașterea
obiectelor și fenomenelor în totalitatea însușirilor lor, atunci când ele influențează
nemijlocit asupra organelor de simț. Imaginea perceptivă este bogată și bogată în
conținuturi. Ea cuprinde atât însușirile semnificative, cât și cele mai puțin semnificative.

Formele complexe ale percepției:

o Percepția mișcării se referă, de fapt, la obiectele în mișcare și nu la mișcarea în sine.


Un obiect, care se mișcă, îți schimbă poziția față de altele, care rămân fixe și devin
repere.
o Percepția timpului are la bază informația senzorială oferită de către analizatorul
auditiv și cel tactilo-kinestezic care au capacitatea de evaluare a succesiunii
evenimentelor.
o Percepția spațială constă în vederea obiectelor în trei dimensiuni. Ne permite să
estimăm cu precizie forma obiectelor, dar și distanța dintre obiecte sau de la noi la ele.

3. Definiți atenția și enumerați descriptiv dimensiunile și formele atenției.

Atenția nu e proces psihic separat, ci un fenomen psihologic, o latură a vieții psihice, cu


ajutorul căreia se dirijează toată viața psihică umană. Ea e acea latură a vieții psihice, prin
intermediul căreia are loc orientarea și concentrarea activității psihice asupra fenomenelor și
obiectelor cu sustragerea concomitentă de la toate celelalte.

Dimensiunile atenției:
 Volumul exprimă numărul „elementelor” sau „entităților” distincte (litere, cifre,
silabe,
cuvinte, figuri geometrice, imagini, obiecte), pe care un subiect le poate cuprinde
simultan cu maximă și relativ egală claritate (în plan perceptiv sau în plan mental -
reprezentare, imaginație).
 Concentrarea dimensiunea cea mai importantă a atenţiei, ea exprimând gradul de
activare selectă şi intensitatea focarelor dominante la nivelul structurilor şi zonelor
cerebrale implicate în realizarea procesului sau activităţii psihice specifice.

3
 Conținutul ei valoric, în plan funcţional, se întinde între extremele cunoscute în
patologie –fixitatea(schizofrenie) şi difuzitatea(oligofrenie). În stare normală se poate
vorbi de niveluri de concentrare –slab, mediu, înalt.
 Stabilitatea Stabilitateaexprimă durata în decursul căreia atenţia se poate menţine
aproximativ la acelaşi nivel. În activitatea de învăţare în şcoală sau activitatea de
muncă în diferite domenii, durata optimă de menţinere aproximativ la acelaşi nivel a
concentrării atenţiei variază între 40 de minute şi 2 ore, intervale după care devin
necesare pauze intermediare (între 10 şi 31 minute).
 Mobilitateareprezintă calitatea atenţiei de a se comuta rapid, la nivel optim de
concentrare, de la o situaţie la alta, de la o secvenţă sau verigă a activităţii la alta,
menţinând totodată controlul asupra ansamblului. Durata necesară pentru deplasarea
focusului atenţiei este de minimum 1/6 secunde.
 Distributivitatea se referă la posibilitatea atenţiei de a permite realizarea simultană a
două sau mai multor activităţi diferite.

Formele atenției:
- Atenţia involuntară-se declanşează şi se menţine spontan, fără intenţie şi fără un efort
voluntar special. Ea se realizează pe baza reflexului de orientare, determinat de
noutatea stimulilor şi de modificările intempestive în ambianţa familiară.
- Atenţia voluntară este forma superioară de realizare a controlului conştient șiconstă în
orientarea selectivă şi în focalizarea deliberată a focusului conştiinţei asupra unui
obiect, sarcini sau activităţi şi în menţinerea acestei focalizări cât timp este necesar
pentru a finaliza sau pentru atingerea scopului propus.
- Atenţia postvoluntară -pe măsura structurării, consolidării şi automatizării schemelor
operatorii ale proceselor cognitive şi activităţii, efortul voluntar se reduce. Pe lângă
factorul consolidare-automatizare operatorie, trecerea atenţiei voluntare în atenţie post
voluntară este facilitată de factori afectiv-motivaționali, care potențează şi susţin prin
energie proprie desfășurarea finalistă a comportamentului și activității.

S-ar putea să vă placă și