3.

Capacitatea de Autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare (CAF) este un sold care constituie diferenţa dintre fluxurile de intrare
şi cele de ieşire generate de operaţiunile curente şi prezintă resursele proprii ce rămân disponibile pentru
finanţarea diverselor necesităţi: rezultatul exerciţiului după impozitare şi cheltuielile care nu au presupus
plăţi (cheltuieli nemonetare). Indicatorul reflectă aşadar resursele pentru finanţarea activităţii curente,
investiţionale şi pentru remunerarea capitalurilor proprii (prin dividende distribuite acţionarilor).

Există două metode de determinare a capacităţii de autofinanţare: metoda deductivă şi cea aditivă.

1. Metoda deductivă porneşte de la excedentul brut din exploatare:

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (cheltuieli cu despăgubiri,
donaţii şi activele cedate) + Venituri financiare – Cheltuieli financiare – Impozitul pe profit

2. Metoda aditivă are în vedere capacitatea de autofinanţare văzută ca diferenţă între veniturile monetare
(încasabile) şi cheltuielile monetare (plătibile). Astfel, CAF reprezintă expresia monetară a profitului
contabil. Pentru calculul efectiv al acesteia se poate apela la metoda aditivă, care corectează rezultatul net
prin eliminarea elementelor nemonetare:

CAF = RN + Cheltuieli nemonetare – Venituri nemonetare = RN + Ajustări de valoare privind

imobilizările corporale şi necorporale + Ajustări de valoare privind activele circulante + Ajustări
privind provizioanele

Exemplu
Avem în vedere contul de profit şi pierdere aferent companiei Firma SA din primul exemplu.
Ne propunem să determinăm capacitatea de autofinanţare prin metoda:
a) deductivă;
b) aditivă.
a) Capacitatea de autofinanţare prin metoda deductivă:

b) Capacitatea de autofinanţare prin metoda aditivă: