Sunteți pe pagina 1din 11

CAPITOLUL I.

Consideraţii generale privind procesul


civil şi dreptul civil

SECŢIUNEA I
Noţiuni introductive privind procesul civil

1. Formele de apărare a drepturilor subiective şi intereselor ocrotite prin lege


ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice

Normele dreptului material stabilesc subiecţilor de drept (persoane fizice şi


persoane juridice) drepturi subiective civile (civile, de muncă, familiale etc.) cărora le
corespund obligaţiile corepalite..
Prin conceptul de „drept subiectiv” înţelegem posibilitatea sau prerogativa
recunoscută de dreptul obiectiv subiecţilor de drept de a săvârşi anumite acţiuni, precum
şi puterea de a pretinde subiectelor pasive să săvârşească sau să se abţină de la
săvârşirea unei acţiuni, apelând, la nevoie, la forţa de constrângere a statului.
Recunoaşterea drepturilor civile subiective se efectuează în aspect general şi special,
atât de actele normative interne, cât şi de cele internaţionale.
În mod obişnuit drepturile subiective civile sunt valorificate de titularii lor potrivit
legii şi sunt respectate de celelalte persoane care au obligaţia de a nu le face nimic de
natură să stângenească exerciţiul normal al acestora.
În situaţia în care un drepturile nu sunt respectate sau sunt contestate
(nerecunoscute), legea prevede modul de apărare şi valorificare de către autorităţi
publica specializate, în special de organele justiţiei. Noţiunii de justiţie îi sunt atribuite
câteva sensuri: ca sistem al organelor judecătoreşti şi ca activitate desfăşurată de
aceste organe.1 Aşadar, sarcina de a înfăptui justiţia într-un stat de drept revine
organelor statului, special constituite în acest sens.
Sau altfel spus, în cazul lezării drepturilor persoanelor fizice sau juridice de alte
persoane, precum şi a pericolului lezării lor în viitor sau în cazul refuzului refacerii
benevole a dreptului lezat apare necesitatea obiectivă în aplicarea metodelor concrete de
apărare a dreptului în raport cu partea obligată.
Deosebim metode şi forme de apărate a drepturilor şi intereselor ocrotite de lege.
Metodele de apărare a dreptului reprezintă o categorie a dreptului material, fiind
enumerate enumerate în Codul civil al RM 2 în art.11, la ele referindu-se: recunoaşterea
unui drept restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor
prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui, recunoaşterea nulităţii
actului juridic, repararea prejudiciului, încasarea clauzei penale etc.
1
Măgureanu Florea, Drept procesual civil român, Vol.I, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p.8.
2
Forma de apărare a dreptului este o categorie cu caracter procesual. Prin ea se
înţelege activitatea legală a organelor competente de ocrotire a normelor de drept sau
procedura prin care aceste organe în temeiul circumstanţelor de fapt stabilite aplică
normele de drept, stabilesc metodele de apărare, emit hotărârii şi efectuează
supravegherea executării lor.
Aplicarea metodelor de apărare a drepturilor enumerate în legislaţie se efectuează
prin mai multe forme de apărare a dreptului. Multitudinea lor explicându-se prin mai
multe momente ca: specificul drepturilor apărate, nivelul proceselor democratice în
societate, tradiţiilor juridice.
Pricinile civile sunt examinate de instanţele de judecată şi judecătoriile arbitrale.
Apărarea drepturilor cetăţeneşti în ordine administrativă se efectuează doar în cazurile
prevăzute de lege, hotărârile adoptate în această ordine fiind pasibile de atacat în
instanţele de judecată. Un şir de litigii de muncă sunt examinate la locul apariţiei
conflictului de drept de către comisiile de soluţionare a litigiilor de muncă.
Deci, legea procedurală intervine atunci, când drepturile subiective materiale nu se
realizează în mod firesc, natural, în acest caz în fiind necesar concursul unui organ
competent, adică intervenţia forţei de constrângere a statului. Altfel spus, legea
procedurală este un garant al aplicării legii materiale.
Se deosebesc următoarele forme de apărare a drepturilor şi intereselor ocrotite
legal:
- obştească;
- administrativă;
- judiciară;
- mixtă.
Forma obştească presupune examinarea conflictelor prin intermediul Comisiilor
pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi al Judecătoriilor arbitrilor aleşi. Pentru
soluţionarea litigiilor de muncă la întreprinderile cu cel puţin 15 salariaţi se formează
Comisii de soluţionare a litigiilor de muncă. Salariatul care a consideră că a fost
transferat ilegal, n-a fost remunerat corect etc. poate să se adresele Comisiei în timp de
o lună de când a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său. Comisia este
obligată să examineze cazul în termen de 10 zile, iar dacă salariatul nu este satisfăcut de
hotărârea Comisiei în acelaşi termen poate să atace această hotărâre în instanţa de
judecată. În caz că întreprinderea are mai puţin de 15 salariaţi şi Comisia pentru
soluţionarea litigiilor de muncă n-a fost formată, salariaţii pot să se adreseze direct în
instanţa de judecată.
Litigiile comerciale apărute între agenţii economici sunt pasibile de examinare şi
soluţionare de în judecătoriile arbitrale conform procedurii arvitrale3

3
Legea cu privire la jurdecătoriile arbitraje (arbitraje)
Forma administrativă se aplică în cazurile special prevăzute de lege şi se
realizează de un sistem de organe de stat ca: comisiile administrative, inspectoratele de
stat, organele de tutelă şi curatelă etc.
Forma judiciară presupune soluţionarea conform unei proceduri stabilite legal a
litigiilor apărute în viaţa socială prin intermediul justiţiei şi este înfăptuită de instanţele
judecătoreşti. Calea judiciară asigură garantarea aplicării corecte a legii, stabilirea reală
a drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Conform art.115 Constituţiei RM şi art. 15 din Legea cu privire la organizarea
judecătorească în RM sistemul judiciar este format din :
a) judecătoriile de sector, municipale, raionale;
b) Curţile de Apel (Chişinău, Bălţi, Comrat, Bender şi Cahul);
c) Judecătoria Supremă a Republicii Moldova.
Alin.(2), art.15 al Legii sus numite prevede organizarea judecătoriilor specializate:
Forma mixtă presupune examinarea litigiilor pe calea obştească sau
administrativă şi de instanţele de judecată, instanţa de judecată devenind un subiect
obligatoriu pentru forma dată.
Forma judiciară de apărare joacă rolul primordial în sistemul formelor de apărare
a drepturilor şi libertăţilor legale. Este o formă universală de apărare, fiind detaliat
reglementată de normele dreptului procesual civil. Specificul acestei forme o constituie
sistemul de cerinţe referitoare la cercul şi ordinea activităţii tuturor participanţilor la
proces, consecutivitatea, conţinutul şi caracterul acestor acţiuni, sistemă consolidată de
normele dreptului procesual civil.
Justiţia se atribuie la una din sferele prioritare de activitate ale statului, ea fiind
chemată să apere drepturile şi interesele legale nu numai a unor subiecţi luaţi aparte, ci
şi, în general, sistemul relaţiilor sociale existent în stat.
Dreptul la apărarea judiciară este un drept constituţional, astfel Constituţia
Republicii Moldova consacră în art. 20 alin.(1) că ”Orice persoană are dreptul la
satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care
violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime”, iar în alin.(2) „Nici o lege nu
poate îngrădi accesul la justiţie”.
Prin această reglementare legislaţia naţională a fost pusă în acord cu Convenţia
europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care în art.6
pct.1 prevede : „Orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza sa în mod echitabil,
de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va decide asupra
drepturilor şi obligaţiilor sale civile sau asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie
penală împotriva ei. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de
şedinţă poate fi interzis persoanelor sau publicului în timpul întregului sau a unei părţi
din proces, în interesul moralităţii, ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o
societate democratică, când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la
proces o cer sau în măsură considerată strict necesară de către instanţa de judecată, când
datorită unor împrejurări speciale publicitatea ar fi de natură să aducă atingere
intereselor justiţiei”.

Din prevederile sus-menţionate rezultă cu claritate necesitatea garantării şi ocrotirii


drepturilor civile de către stat, fapt realizat prin activitatea organelor de justiţie. Puterea
judecătorească exercitată în procesul de apărare a drepturilor civile de către instanţele
de judecată de efectuează prin intermediul justiţiei.
În cadrul acestei activităţi apar anumite raporturi procesuale care dau naştere, de
fapt, procesului civil.

2. Procesul civil – mijloc de realizare a justiţiei în pricinile civile

Procesul civil cuprinde activitatea desfăşurată de: instanţa de judecată, părţi,


organul de executare şi alte organe sau persoane care participă la înfăptuirea justiţiei în
pricinile civile, precum şi raporturile dintre aceşti participanţi în vederea realizării sau
stabilirii drepturilor ori intereselor civile deduse judecării şi executării silite a
hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii conform procedurii stabilite de
lege.4
Procesul civil ca activitate specifică are următoarele particularităţi:
a) caracter complex – trăsătură ce decurge din natura activităţii de jurisdicţie,
care implică cu necesitate îndeplinirea unei multitudini de acte procedurale;
b) realizarea activităţii judiciare cu participarea părţilor şi a altor subiecţi
procesuali;
c) activitatea judiciară se desfăşoară după reguli riguros determinate de lege;
d) realizarea activităţii judiciare într-o cauză civilă concretă. Spre deosebire de
activitatea legislativă care urmăreşte edictarea unor norme de conduită generale şi
impersonale, cea judiciară vizează aplicarea legii la cazurile concrete, respectiv în
litigiile economice.
Justiţia în cauzele civile (procesul civil) este activitatea instanţei în fond
reglementată de normele Dreptului procesual civil cu privire la examinarea şi
soluţionarea pricinilor civile, executării hotărârilor şi deciziilor, precum şi atacarea lor
în instanţele ierarhic superioare.
Pricinile civile sunt pricinile care apar dintr-un spectru larg de relaţii sociale –
constituţionale, administrative, financiare, funciare, civile, de muncă, locative, familiale
etc.
Procesul civil cuprinde acţiunile procesuale ale instanţei de judecată, părţilor, altor
participanţi la proces, drepturile şi obligaţiilor lor procesuale. Astfel, procesul civil este
unitatea actelor procesuale, a drepturilor şi obligaţiilor instanţei de judecată şi altor
participanţi la proces.
4
I.Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, Ed.Europa Nova, Bucureşti, 1995, p.24-25.
Subiecţi ai procesului civil sunt: instanţa de judecată, părţile, intervenienţii,
persoanele cointeresate.
Procesul civil se înfăptuieşte într-o anumită ordine stabilită de normele dreptului
procesual civil. Astfel, întreaga activitate a instanţei de judecată şi celorlalţi participanţi
la proces decurge într-o anumită formă, denumită procesuală.
Caracteristic acestei formă sunt:
- ordinea examinării şi soluţionării pricinilor civile este prevăzută de normele
procesual civile;
- persoanele cointeresate în rezultatele examinării pot participa la dezbaterile
judiciare;
- hotărârea judiciare urmează să fie întemeiată pe faptele stabilite legal în
ordine judiciară prin intermediul mijloacelor de probă.

Din prevederile sus-menţionate rezultă cu doctrinal ramurile de drept sunt


clasificate în materiale şi procedurale. La cele procedurale se referă: dreptul procesual
civil, dreptul procesual penal, dreptul procesual arbitral şi contenciosul
administrativ.Înfăptuirea justiţiei în cauzele civile se realizează în conformitate cu
procedura stabilită de lege, pe baza unui ansamblu de norme juridice ce reglementează
această procedură.

3. Procedura (procesul) civil şi fazele (stadiile) procesului civil

Procesul civil este activitatea instanţei de fond, reglementată de normele dreptului


procesual civil cu privire la examinarea şi soluţionarea pricinilor civile, executarea
hotărârilor, deciziilor, precum şi atacarea lor în instanţele ierarhic superioare. Sensul
etimologic al cuvântului „proces” înseamnă cale, desfăşurare, dezvoltare
Sarcinile procesului civil sunt:
a) de a apăra în judecată şi de a realiza drepturile şi interesele persoanelor şi
asociaţiilor acestora, interesele întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, precum şi
de a apăra ordinea statală şi constituţională a RM de orice atentat (art.3 CPC);
b) ocrotirea socială a sistemului economic a RM, ocrotirea tuturor tipurilor şi
formelor de proprietate;
c) contribuirea la întărirea legalităţii, prevenirea cazurilor de încălcare a
dispoziţiilor legale, soluţionarea litigiilor şi urmărirea executării întocmai a regulilor de
conveţuire în societate.
Forma (felurile) procesului civil reprezintă ordinea procedurală de intentare
(pornire), examinare, soluţionare a unor categorii determinate de cauze civile, ordine
determinată de specificul şi caracterul dreptului material sau interesului legal apărat.
Existenţa în procesul civil a câtorva feluri de proceduri se explică prin faptul că
instanţele de judecată se depun cereri de chemare în judecată cu particularităţi material-
juridic foarte diferit, fapt ce influenţează forme examinării şi soluţionării lor. Natura
material-juridică a pricinilor în diferite situaţii influenţează esenţial modul lor de
examinare şi soluţionare, deoarece dreptul procesual civil reglementează modalitatea de
apărare judiciară a diferitor drepturi şi interese.
Legislaţia procesual civilă în vigoare clasifică toate pricinile civile în patru tipuri:
1. procedura contencioasă ( procedura în pricinile civile);
2. procedura contenciosului administrativ (procedura în pricinile care izvorăsc
din raporturile juridice administrative);
3. procedura specială;
4. procedura în ordonanţă ( procedura simplificată).

Procedura contencioasă art. 166 – 276 CPC) este cel mai des aplicată. Conform
acestei proceduri se examinează toate litigiile ce reies din raporturile juridice civile, de
muncă, familiale, locative, funciare etc. Regulile acestei forme de proceduri, ca atare,
reprezintă regulile generale a procesului civil. Celelalte proceduri se efectuiază în
conformitate cu procedura contencioasă, suferind însă unele schimbări, adăugiri,
stabilite de normele speciale pentru procedurile necontencioase.
Procedura în acţiunile civile se caracterizează prin existenţa:
- litigiului de drept ce reiese din reporturile (relaţiile) de muncă, civile, familiale,
locative, funciare etc.;
- a părţilor reclamant şi reclamat). Reclamantul este persoana care sesizează
instanţa de judecată prin depunerea unei cereri de chemare în judecată. Pârâtul este
persoana pe care reclamantul o presupune că i-a încălcat un drept.
- a aşa instituţii procesuale ca: renunţarea reclamantului la acţiune; încheierea
tranzacţii; asigurarea acţiunii; subrogarea (înlocuirea) părţilor nerespective cu cele
respective.
Conform art.7 alin. (3) CPC procesul în acţiunile civile se intentează prin cerere
de chemare în judecată sau prin acţiune (acţiunea se materializează prin cererea de
chemare în judecată).

Procedura contenciosului administrativ reiese din raporturile juridice


administrative (juridico-publice) şi examinează toate litigiile cu caracter administrativ,
litigii ce apar între organele administrative şi particulari (persoane fizice şi juridice).
Această procedură este reglementată de Legea cu privire la contenciosul administrativ5.
Această procedură se caracterizează prin existenţa părţilor care se numesc
petiţionar şi organul administrativ public sau persoana cu funcţii de răspundere.

5
Legea contenciosului administrativ
După acest timp de procedură se examinează plângerile împotriva hotărârilor
Comisiilor electorale, împotriva actelor nelegitime ale organelor administrative sau a
persoanelor cu funcţii de răspundere săvârşite cu încălcarea legii; cererile de urmărire
de la cetăţeni a restanţelor la impozite, precum şi cazurile ce reies din legi speciale.
În cadrul acestei proceduri nu pot fi încheiate tranzacţii.

Procedura specială (art. 279 - 343CPC) sunt acelea în care instanţa de judecată
examinează cauze în componenţa cărora nu există litigii de drept, stabilind prin
hotărârea judecătorească anumite fapte juridice, situaţia juridică a persoanei, precum şi
existenţa sau lipsa drepturilor nelitigioase. Această procedură se caracterizează prin
lipsa litigiului de drept şi lipsa părţilor în procesul civil, dar existenţa participanţilor la
proces (petiţionarul şi persoana interesată).
Persoane cointeresate sunt persoanele drepturile cărora le pot fi lezate prin
constatarea faptului dat sau pot fi alţi succesori, alte persoane care au dreptul la pensie,
la recuperarea daunei în cazul moţii întreţinătorului; organele sau instanţele în care
petiţionarul are intenţia să folosească hotărârea judiciară despre constatarea faptului
dat. Acestea por fi organele de asigurare socială, persoanele obligate să recupereze
paguba etc.

Procedura în ordonanţă (procedura simplificată) (art.344–354CPC) se


caracterizează prin faptul că judecătorul unipersonal emite o dispoziţie, în baza
materialelor prezentate de creditor, privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea
de bunuri mobiliare de la debitor.

Activitatea instanţei de judecată în cadrul examinării şi soluţionării cauzelor civile


se desfăşoară într-o anumită consecutivitate, pe faze. Procesul civil conţine anumite
faze după care de desfăşoară. Prin fază a procesului înţelegem totalitatea acţiunilor
procesuale a instanţei de judecată şi participanţilor la proces întru îndeplinirea
scopurilor propuse la o anumită etapă: primirea cererii de chemare în judecată,
pregătirea pricinii către dezbaterile judiciare, dezbaterile judiciare etc.
Fazele se clasifică:
a) faze obligatorii – faze prin care neapărat trece orice cauză civilă;
b) faze facultative – faze care apar la voinţa părţilor şi participanţilor la proces.

Fazele obligatorii sunt:


I. Intentarea pricinei civile (art.7,8, 166 - 182CPC);
II. Pregătirea pricinelor civile pentru dezbateri judiciare ( art.183 - 191 CPC);
III. Dezbaterile judiciare ( art. 192 - 259 CPC), care la rândul lor cuprinde 4 etape:
a) partea pregătitoare (pregătirea către examinarea în fond) (art.192 – 196 CPC);
b) judecarea (examinarea) în fond (art. 196 - 232 CPC);
c) susţinerile orale (art.244 CPC);
d) emiterea şi pronunţarea hotărârii ( art. 2387- 259 CPC).
IV. Executarea hotărârii instanţei de judecată (Codul de executare al RM).

Fazele facultative sunt:


I. apelul ( art. 357 - 396 CPC);
II. recursul ( art.397 – 445 CPC);
IV. revizuirea hotărârii ( art. 446 – 453 CPC);

I. Intentarea pricinei civile. Aceasta este o fază de sine stătătoare a procesului


civil, care reprezintă şi o foarte importantă etapă a sistemului unic de acţiuni
procedurale. În faza intentării pricinei civile reclamantul înaintează cerea în instanţa de
judecată, valorificându-şi astfel dreptul său procedură la acţiune. Instanţa, la rândul
său, efectuiază un şir de acţiuni procedurale şi anume: verifică dacă cauza este de
competenţă judiciară, în general, şi de competenţa sa teritorială, în particular; verifică
dacă s-a făcut plata taxei de stat, dacă sunt anexate toate documentele la cerere etc.
Conform art. 7 CPC instanţa de judecată intentează procesul civil la cererea
persoanei care revendică apărarea unui drept al său încălcat sau contestat, libertăţii ori a
unui interes legitim. În cazurile prevăzute de lege, procesul civil poate fi intentat în
numele persoanelor împuternicite de lege să apere drepturile, libertăţile şi interesele
legitime ale unei alte persoane, drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale unui
număr nelimitat de persoane, interesele statului şi ale societăţii;
La intentarea proceselor de judecare a litigiilor de drept civile (procedura
contencioasă) se depune cerere de chemare în judecată, iar în cazurile necontencioase
(procedura specială şi procedura de ordonanţă), se depune cerere.
Art. 166-167CPC prevede forma şi cuprinsul cererii de chemare în judecată. La
primirea cereri de chemare în judecată judecătorul verifică dacă s-a achitat taxa de stat
şi dacă cererea corespunde prevederilor legale privind recuzitele ei, dacă sunt copiile ei
şi documentele anexate în dependenţă de numărul reclamaţilor.
Faza dată se finisează cu încheierea despre intentarea procesului.

II. A doua fază obligatorie este faza pregătirii dosarului către dezbaterile
judiciare .
Conform art. 183 CPC judecătorul la primirea cererii în termen de 5 zile trebuie
să efectueze un şir de acţiuni: stabileşte ziua înfăţişării şi citează părţile, dă delegaţii
altor instanţe de judecată etc.
Astfel, judecătorul emite încheierea despre pregătirea pricinii civile către
dezbaterile judiciare. În continuare judecătorul va : stabili ziua înfăţişării, astfel ca
pârâtul să aibă, cel puţin 30 zile pentru depunerea referinţei, iar în cazurile urgente – 5
zile. Cauzele urgente se stabilesc de judecător. În cazurile de atac împotriva actelor
ilegale a organelor administraţiei publice termenul este de - 10 zile, după Codul
electoral al RM6 – 3 zile. În practică se consideră cazuri urgente următoarele:
reintegrarea în câmpul muncii, plata pensiei alimentare etc. Judecătorul rezolvă
problema atragerii în proces a organelor administraţiei de stat sau a altui particular
cointeresat în proces; aduce la cunoştinţa pârâtului dreptul acestuia de a depune cu cel
puţin 5 zile înainte de termenul înfăţişării a referinţei; rezolvă chestiunea citării la
proces a martorilor şi efectuării expertizei, dă delegaţii altor instanţe de judecată.
În ziua înfăţişării părţile în scris pot înainta cereri în baza cărora judecătorul prin
încheiere numeşte expertiza, citează martori.
Delegaţii judiciare (art.125 CPC). În cazul când este necesar să se adune probe în
altă localitate instanţa judecătorească care judecă pricina dă delegaţie instanţei
judecătoreşti respective din localitatea respectivă să efectueze anume acte de procedură.
În delegaţia judiciară se expune esenţa pricinii ce se judecă, se arată împrejurările care
urmează a fi lămurite sau probele ce urmează a fi strânse. Această încheiere este
obligatorie pentru instanţa care primeşte delegaţia şi urmează a fi îndeplinită în termen
de 10 zile.
Instanţa de judecată poate face şi o examinare la faţa locului (art. 143 CPC). La
propunerea părţilor instanţa poate cere persoanei, organizaţiei, diferitor instituţii să
prezinte dovezi (prin demers, certificat etc.), deoarece instanţa are un rol pasiv în
colectarea dovezilor, dar poate cere colectarea lor.
Cum am menţionat mai sus, judecătorul urmează să-i comunice pârâtului să
depună referinţa. Referinţa conform este răspunsul la cererea de chemare în judecată la
toate împrejurările de drept şi de fapt. În instanţele judecătoreşti economice, depunerea
referinţei este obligatorie (art.186 CPC).

III. A treia fază obligatorie este faza dezbaterilor judiciare. Aceasta este faza
principală a procesului civil. Ea cuprinde examinarea şi soluţionarea cauzelor civile în
fond. Soluţionând pricina instanţa de judecată este obligată să emită o hotărâre legală şi
întemeiată, care să apere drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi
juridice.
Această fază este constituită din 4 etape:
a) pregătirea către examinarea în fond;
b) examinarea în fond;
c) susţinerile verbale;
d) emiterea şi pronunţarea hotărârii.
Pregătirea către examinarea în fond. Conform art.193 CPC la ora fixată pentru
judecarea pricinii, preşedintele şedinţei de judecată anunţă deschiderea şedinţei.
Conform art.198 CPC se verifică prezenţa participanţilor şi motivele neprezentării.
Grefiera raportează preşedintelui şedinţei despre cei ce urmau să se prezinte şi motivul
6
neprezentării lor. Preşedintele şedinţei identifică părţile, reprezentanţii lor şi le cere
procura sau se face înscrisul despre procură.
Conform art.199 CPC, dacă există măcar un participant al procesului care nu
cunoaşte limba de stat, instanţa judecătorească. este obligată să invite un interpret,
căruia i se citesc drepturile şi obligaţiile, fiind preîntâmpinat sub semnătură despre
răspunderea pentru traducerea greşită. Art.200 CPC prevede înlăturarea din sala de
sala de şedinţe a martorilor.
Conform art.201 CPC se anunţă completul de judecată, numele procurorului,
grefierului şi expertului, se explică părţilor dreptul la recuzare a completului de
judecată, grefierului, interpretului, specialistului, expertului (art.50-51 CPC).
În continuarea preşedintele şedinţei de judecată în conformitate explică drepturile
şi obligaţiile participanţilor la proces şi se soluţionează chestiunea cererilor şi
demersurilor acestora.
Examinarea în fond a pricinii începe cu raportul preşedintelui şedinţei de judecată
referitor la cauza ce se va examina. Reclamantul întreabă dacă acesta îşi susţine
pretenţiile, iar pârâtul – dacă acesta recunoaşte pretenţiile înaintate faţă de el de către
reclamant. După audierea raportului asupra pricinii instanţa ascultă explicaţiile
reclamantului şi ale intervenientului care-l sprijină, apoi ale pârâtului şi ale
intervenientului care-l sprijină, precum şi ale celorlalţi participanţi la proces după
următoarea ordine: martorii, experţii etc. Participanţii la proces au dreptul de a-şi
adreseze întrebări unul altuia.
Se examinează obiectele materiale ca probe, se cercetează înscrisurile, dându-se
citire tuturor documentelor din dosar.
După examinarea tuturor dovezilor în legătură cu pricina, preşedintele şedinţei
declară examinarea pricinii terminată şi instanţa trece la ascultarea susţinerilor verbale.
Susţinerile verbale au loc conform prevederilor art. 233 CPC. Ele constau din
cuvântările participanţilor la proces şi concluziilor lor în rumătoarea consecutivitate: şi
reclamantul şi reprezentantul lui, intervenientul accesoriu care-l sprijină, pârâtului, şi
reprezentantului, intervenientul care-l sprijină, intervenientul principal. Conform art.
234 CPC reclamantul şi reprezentanţii lui au dreptul la ultima replică. Se finisează etapa
cu retragerea completului de judecată în camera de chibzuire.
Emiterea şi pronunţarea hotărârii este etapa finală a fazei date. Conform art.237
CPC după semnarea hotărârii completul de judecată se întoarce în sala de şedinţă, unde
preşedintele şedinţei dă citire hotărârii. Apoi se explică conţinutul hotărârii, formele şi
termenii de atac. Participanţilor la proces care nu posedă sau nu cunosc limba de stat în
care se emite hotărârea, ea le este tradusă.
Preşedintele declară şedinţa de judecată închisă.

IV. Ultima fază obligatorie este faza executării hotărârii. Executarea hotărârii
începe din momentul când hotărârea rămâne definitivă, cu excepţia cazurilor executării
imediate ( plata pensiei alimentare, ridicarea salariului) a hotărârilor şi efectului
suspensiv al recursului. Efectul suspensiv al recursului constă în faptul că se suspendă
executarea hotărârii definitive. Are loc numai în pricinile cu privire la demolarea
construcţiilor sau altor obiecte care au o aşezare fixă. La cererea părţilor instanţa
sesizată să soluţioneze recursul poate dispune suspendarea executării hotărârii şi în alte
cazuri, dacă debitorul odată cu cererea de recurs depune cererea privind suspendarea
executării hotărârii.
Conform Cod execuţional hotărârea judiciară în care măcar una din părţi este
persoană fizică, poate fi prezentată spre executare silită în curs de 3 ani din momentul
când ea a devenit definitivă, în toate celelalte cazuri - în curs de 1 a, dacă legislaţia n-a
stabilit un alt termen.
Executorul judiciar începând executarea silită propune obligatoriu debitorului
îndeplinirea benevolă a hotărârii în cur de 5 zile. Debitorul urmează să semneze această
propunere. Nesemnarea propunerii este temei pentru înaintarea recursului faţă de
acţiunile executorului şi suspendarea executării hotărârii.