Sunteți pe pagina 1din 5

TEST

3
TEXTUL 1
„- Dar mai întâi, mi-ar plăcea să-ți spun o poveste.
„Un negustor oarecare și-a trimis fiul să învețe Taina Fericirii de la cel mai înțelept dintre
toți oamenii. Băiatul a umblat patruzeci de zile prin deșert până a ajuns la un frumos castel, în
vârful unui munte. Acolo trăia înțeleptul pe care îl căuta. Însă în loc să întâlnească un sfânt,
eroul nostru s-a trezit într-o încăpere unde a văzut o vânzoleală extraordinară: era un du-te-
vino de negustori, oameni care stăteau de vorbă prin colțuri. Înțeleptul stătea de vorbă cu
toată lumea, iar băiatul a trebuit să aștepte două ore până să-i vină și lui rândul. Înțeleptul
ascultă cu atenție motivul vizitei, dar îi spuse că în acel moment nu avea timp să-i explice Taina
Fericirii. Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat și să se întoarcă peste vreo două ore.
- Dar până atunci, vreau să te rog ceva, a completat înțeleptul, dând băiatului o linguriță
în care picură doi stropi de untdelemn. Cât mergi, poartă această linguriță fără să verși
untdelemnul din ea.
Băiatul a început să suie și să coboare scările palaltului, cu ochii ațintiți la linguriță. După
două ore, s-a prezentat iar în fața înțeleptului.
- Vasăzică, începu înțeleptul, ai văzut tapiseriile persane din sufragerie? Ai văzut grădina
care i-a luat Maestrului grădinar zece ani s-o creeze? Ai observat frumoasele
pergamente din biblioteca mea?
Rușinat, băiatul mărturisi că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse
picăturile de untdelemn pe care i le încredințase înțeleptul.
- Atunci întoarce-te și cunoaște minunile lumii mele, îi spuse înțeleptul.
Mai liniștit de această dată, băiatul luă lingurița și reîncepu să se plimbe prin palat, de data
aceasta observând toate operele de artă care atârnau de tavane și pe pereți. A văzut grădinile,
munții din jur, gingășia florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă fusese așezată la
locul ei. Întors la înțelept, îi relată amănunțit tot ce văzuse.
- Dar unde sunt cele două picături de untdelemn pe care ți le-am încredințat? A întrebat
înțeleptul.
Privind lingurița, băiatul văzu că o vărsase.
- Acesta este singurul sfat pe care ți-l pot da, spuse înțeleptul înțelepților. Taina Fericirii
stă în a privi toate minunile lumii și a nu uita de cele două picături de untdelemn din
lingurița ta.
Flăcăul rămase tăcut. Înțelesese istorioara bătrânului rege: un om trebuie să descopere
frumusețea lumii, dar nu trebuie să uite visurile sale.
(Paulo Coelho, Alchimistul)

TEXTUL 2
„Stratul de suprafață ne prezintă povestea lui Santiago, un cioban andaluz ce pornește în
lumea largă în urma unui vis repetat, însă în stratul de adâncime ne prezintă îndemnuri pentru
o viață mai bună și obligația de a ne urma propriul destin, fără a ne pune singuri piedici în
calea devenirii personale, lăsându-ne în grija Mâinii care a scris totul încă de la venirea noastră

pe lume. Este o carte despre devenire și cunoaștere de sine, despre împlinirea propriei
Legende, adică a acelui vis de suflet pe care îl purtăm cu noi asemeni unui rucsac. Autorul ne
învață să ne deschidem larg aripile pe care știm cu toții în copilărie că le avem și să ne ascultăm
sufletul, astfel încât să ajungem în cele mai înalte zări, fapt care ne asigură fericirea supremă.
„Alchimistul” este o poveste de viață, care ne oferă cel mai bun model de a trece prin ea.
Paulo Coelho ne arată că suntem creatorii propriei noastre fericiri și ne spune ca orice dorință
reprimată nu face nimic altceva decât să conducă la lipsa succesului. Adică este necesar să
lăsăm deoparte orice temere, să învățăm lecțiile din orice întâmplare, fie ea și nefericită, să
transformăm totul în ceva minunat, să descoperim semnele care ne înconjoară, căci toate
acestea ne ajută să ajungem la îndeplinirea miraculosului care ne înconjoară clipă de clipă.”
(https://crampeiedesufletblog.wordpress.com)


6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual din fiecare dintre fragmentele de mai jos:
a) „Înțeleptul stătea de vorbă cu toată lumea, iar băiatul a trebuit să aștepte două ore până
să-i vină și lui rândul..”
b.„ Adică este necesar să lăsăm deoparte orice temere, să învățăm lecțiile din orice întâmplare,
fie ea și nefericită, să transformăm totul în ceva minunat.” 6 puncte

7. Prezintă, în cel puţin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul
conținutului, între fragmentul din romanul Alchimistul de Paulo Coelho și fragmentul extras
de pe https://crampeiedesufletblog.wordpress.com). 6 puncte

8. Crezi că oamenii pot să învețe dintr-o poveste? Justifică-ți răspunsul, în 50 – 80 de cuvinte,
valorificând textul dat. 6 puncte

9. Asociază fragmentul din Alchimistul de Paulo Coelho cu un alt text literar studiat sau citit ca
lectură suplimentară, în 50 – 80 de cuvinte, prezentând o asemănare și o deosebire dintre ele.
6 puncte

B. Scrie răspunsul pentru fiecare răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.
1. Încercuiește diftongii din următoarea secvență și precizează tipul acestora: un om trebuie
să descopere frumusețea. 2 puncte

2. Sunt compuse toate cuvintele din seria:
a) linge-blide, ieri-seară, hipodrom
b) de pe, dintâi, necunoscut
c) vreunul, căscat, analfabet
d) odată, descrescător, Piatra-Neamț 2 puncte
Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect:

3. Rescrie enunțul „Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat și să se întoarcă peste vreo două
ore”, înlocuind să se întoarcă cu un antonim și cuvântul sugeră cu un sinonim. 4 puncte

4. Transcrie din fragmentul de mai jos trei verbe la timpuri diferite, pe care le vei preciza.
6 puncte
„Rușinat, băiatul mărturisi că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu
verse picăturile de untdelemn pe care i le încredințase înțeleptul.”

5. Transformă enunțul dat astfel încât să existe o construcție pasivă: însă în stratul de
adâncime ne prezintă îndemnuri pentru o viață mai bună. 6 puncte

6. Alcătuiește un enunț interogativ în care pronumele „ceilalți” să aibă funcția sintactică de
atribut pronominal și un enunț asertiv în care pronumele interogativ „care” să aibă funcția
sintactică de nume predicativ. 6 puncte

7. Completează spațiile libere din textul de mai jos, reprezentând comentariul unui elev
pasionat de călătorii, cu forma corectă a cuvintelor scrise. 6 puncte
Nu ___________________________ (merită/ se merită) să irosești
ocaziile_______________________ (care/pe care)le ai de a călători. 6 puncte


Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Imaginează-ți că ai citit de curând o carte care ți-a plăcut foarte mult. Redactează o
pagină de jurnal, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să exprimi gândurile tale despre cât de
multe poți învăța despre viață dintr-o carte, folosind și o secvență descriptivă și una
explicativă. Data consemnării în jurnal este 17 noiembrie 2020.

Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența
textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudine gramaticală – 1
punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct;
respectarea normelor de ortografie – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct;
lizibilitate – 1 punct).
Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum
150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.


1. Precizează modul de formare al cuvintelor subliniate din: Întors la înțelept, îi relată
amănunțit tot ce văzuse.

- Dar unde sunt cele două picături de untdelemn pe care ți le-am încredințat? A întrebat
înțeleptul.

2. Indică valoarea morfologică și cazul cuvintelor subliniate în: Adică este necesar să
lăsăm deoparte orice temere, să învățăm lecțiile din orice întâmplare, fie ea și
nefericită, să transformăm totul în ceva minunat, să descoperim semnele care ne
înconjoară, căci toate acestea ne ajută să ajungem la îndeplinirea miraculosului care
ne înconjoară clipă de clipă.
3. Menționează cazul și funcția sintactică a cuvintelor subliniate din: Este o carte despre
devenire și cunoaștere de sine, despre împlinirea propriei Legende, adică a acelui vis de
suflet pe care îl purtăm cu noi asemeni unui rucsac.
4. Transcrie din al doilea paragraf al primului text două locuțiuni și precizează tipul
acestora.
5. Precizează modul și timpul verbelor din: Acolo trăia înțeleptul pe care îl căuta. Însă în
loc să întâlnească un sfânt, eroul nostru s-a trezit într-o încăpere unde a văzut o
vânzoleală extraordinară: era un du-te-vino de negustori, oameni care stăteau de
vorbă prin colțuri.
- Transcrie predicatele din fragmentul următor și precizează tipul verbului, modul și
timpul verbului: -Dar unde sunt cele două picături de untdelemn pe care ți le-am
încredințat? a întrebat înțeleptul.
Privind lingurița, băiatul văzu că o vărsase.
- Acesta este singurul sfat pe care ți-l pot da, spuse înțeleptul înțelepților.

6. Construiește enunțuri în care să existe:

a. Verb pasiv cu funcție de predicat verbal.
b. Verbul „a rămâne” copulativ și predicatv
c. Verb la supin predicat verbal
d. Verb la infinitiv-complement prepozițional
e. Verb la conjunctiv perfect-predicat verbal
f. Verb la condițional-optativ formă negativă
g. Verb copulativ cu formă verbală nepersonală
h. Verb cu pronume reflexiv fără funcție sintactică

7. Construiește:
a. Enunț asertiv negativ cu predicat verbal pasiv
b. Enunț interogativ cu predicat nominal cu nume predicativ substantiv în genitiv
c. Enunț exclamativ afirmativ cu complement direct pronume reflexiv
d. Enunț asetiv cu două complemente indirecte coordonate disjunctiv
e. Enunț interogativ cu două propoziții principale coordonate copulativ


8. Rescrie frazele de mai jos, astfel încât să obții o singură propoziție:
a. M-am temut să merg acolo fără unul dintre părinți.
b. Puteam să refuz această invitație?
c. Nu mai vreau să mă întreb niciodată despre asta!
d. Trebuie să facem imediat programul de pregătire!
9. Rescrie enunțurile, înlocuind complementul direct sau indirect cu un clitic pronominal:

Am citit cărțile, dar nu am înțeles povestea.
Am spus imediat copilului vestea, dar n-am primit răspunsul încă.
Cereți tuturor să trimită lucrarea!
Chemați pe copii și vom afla adevărul!


10. Precizează tipul și funcția sintactică a adverbelor din:
a. Sigur va veni la timp?
b. Adevărat că nu este posibil a pleca imediat?
c. Desigur că este corect cum spuneți dumneavostră acum.
d. Sigur că plecăm chiar mâine.
e. Numai plecarea aceea cu ei de mâine mă îngrijorează teribil.

S-ar putea să vă placă și