Sunteți pe pagina 1din 13

Tema 1.

Noţiuni privind contabilitatea şi principiile de bază ale acesteia


(4 ore)

1.1. Noțiuni privind contabilitatea şi rolul acesteia în sistemul informațional și


disciplinelor studiate.
1.2. Obiectivele și funcțiile contabilității. Utilizatorii informației contabile.
1.3. Principalele forme de organizare a contabilității.
1.4. Principiile de bază și caracteristicile contabilității.
1.5. Sistemul de reglementare normativă al contabilității în Republica Moldova.

1.1.Noțiuni privind contabilitatea şi rolul acesteia în sistemul informațional și


disciplinelor studiate
Sistemul informațional este compus dintr-un ansamblu de fluxuri
informaționale economice care sunt necesare pentru organizarea, conducerea și
desfășurarea activității economice a întreprinderii. Principala sursă de date şi
informaţii în cadrul sistemului informaţional economic o reprezintă evidenţa
economică. Evidența economică este un sistem unitar de înregistrare, urmarire și
control a fenomenelor și proceselor economice în scopul cunoașterii în ansamblu a
activității desfășurate.
Evidența economică se prezintă sub trei forme:
1. Evidența operativă – se organizează la locul și în momentul producerii
fenomenelor și proceselor economice, operativ, adica în cel mai scurt timp de la
producerea lor. De exemplu, urmărirea comenzilor și contractelor de
aprovizionare și desfacere, urmărirea prezenței la lucru a personalului, urmărirea
gradului de încărcare a utilajelor etc.
Evidența operativă furnizează informații necesare conducerii, vizând activitățile
curente ale întreprinderii, dar aceasta nu este completă, respectiv ea nu
urmărește întreaga activitate economică din întreprindere.
2. Evidența statistică – urmăreşte variaţia proceselor și fenomenelor economice şi
măsurarea influenţei factorilor care determină variaţia în timp, în spaţiu şi din
punct de vedere calitativ. Realizarea acestui obiectiv presupune culegerea
datelor, prelucrarea şi prezentarea lor sub formă numerică (prin indicatori
statistici) sau sub formă grafică (prin diagrame şi tabele).
Caracteristic pentru statistică este faptul că ea, de cele mai multe ori, preia datele
de care are nevoie din celelalte forme ale evidenței economice, pe care apoi le
supune unor prelucrări specifice statisticii. Statistica are și alte posibilități de
culegere a datelor, cum ar fi recensămîntele, sondajele, anchetele etc. Ca și
evidența operativă, statistica nu cuprinde în sfera sa de observație întreaga
activitate economică.
3. Evidența contabilă – este considerată forma principala a evidenței economice,
deoarece înregistrează, urmărește și controlează în mod permanent, pe bază de
documente, toate activitățile economice întreprinse de agenții economici care se
pot exprima în etalon valoric (banesc). Evidența contabilă are o seamă de
trăsături caracteristice față de celelalte forme de evidență economică, și anume:
 este singura formă de evidență economică care are în același timp, atât un
caracter general cât și total. Caracterul general rezultă din faptul că ea trebuie
să existe la toți agenții economici, iar caracterul total rezultă din faptul că
este singura formă de evidență care urmărește întreaga activitate economică
desfășurată;
 se realizează după reguli unice și obligatorii stabilite de organul coordonator
care este Ministerul Finanțelor;
 se caracterizează prin folosirea obligatorie a exprimării activităților în etalon
valoric;
 presupune un caracter documentar al înregistrărilor, adică la baza oricărui
eveniment înregistrat în contabilitate se află o înscriere care justifică
operațiunea respectivă.
Deşi se deosebesc între ele prin metodele folosite pentru culegerea,
prelucrarea şi prezentarea datelor, cele trei forme ale evidenţei economice se
completează reciproc, neputând fi izolate unele de altele, constituind un sistem
unitar de evidenţă.
Reeșind din cele expuse anterior, se constată că contabilitatea reprezintă o
componentă importantă a sistemului informaţional al entităţii. Ea oferă informaţii
exacte privind existenţa și mișcarea elementelor patrimoniale, prezentând, sub
formă sintetică, rezultatele activităţii desfășurate.
Datorită caracterului său practic, contabilitatea a devenit unul din
instrumentele importante de gestiune a afacerilor, fiind considerată o disciplină
știinţifică permanentă și universală, furnizând majoritatea informaţiilor necesare
procesului decizional.
Contabilitatea este un sistem complex de colectare, prelucrare și
înregistrare a elementelor contabile și de raportare financiară.
Colectarea este procesul de obținere a informației privind activitatea
desfășurată de entități. De exemplu, cumpărarea materialelor, fabricarea
produselor, achitarea datoriilor etc.). Principalele surse prin care un specialist
contabil colectează datele sunt:
 datele propriilor angajați (prin contracte de muncă, fișe de post, adeverințe și
certificate medicale, etc);
 datele clienților/partenerilor (prin încheierea contractelor de prestări servicii,
colaborare);
 date ale angajaților colectate direct de la clienți (prin serviciul personal-
salarizare, resurse umane);
 datele partenerilor cu care clenții entității colaborează;
 date obținute prin prelucrarea documentelor financiar-contabile;
 site-uri web, adrese de e-mail.
Prelucrarea este un proces ce constă în analiza şi sinteza informaţiilor
aferente activității entității. Scopul prelucrării informaţiilor în sistemul de evidenţă
contabilă constă în asigurarea înregistrării informațiilor contabile, precum şi a
prezentării situațiilor financiare, trimestriale şi anuale către instituţiile statului,
conform legislaţiei în vigoare.
Înregistrarea este un proces de perfectare documentară a informației
obținute în urma colectării și prelucrării.
În corespundere cu modul de reprezentare a obiectului contabilităţii, sunt
cunoscute două sisteme de contabilitate: sistemul de contabilitate în partidă simplă
şi sistemul de contabilitate în partidă dublă.
Contabilitatea în partidă simplă constă în reflectarea unilaterală a faptelor
economice, conform metodei „intrare-ieşire”, fără aplicarea conturilor contabile şi
fără întocmirea situaţiilor financiare.
Contabilitatea în partidă dublă reprezintă reflectarea faptelor economice
prin dublă înregistrare, concomitent: o înregistrare arată originea, iar alta arată
destinaţia. În acest caz se aplică conturile contabile şi se întocmesc situaţiile
financiare.

1.2. Obiectivele și funcțiile contabilității. Utilizatorii informației contabile


Obiectivul contabilităţii este de a consemna și a gestiona faptele și
evenimentele economice reale din viaţa entităţilor și de a furniza periodic
informaţii complete și pertinente asupra poziţiei financiare și a performanţelor
financiare ale entităţilor utilizatorilor informaţiei contabile.
Pentru a-și realiza obiectivul principal, contabilitatea are și o serie de
atribuţii:
 să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor și programelor de activitate
economică;
 să asigure urmărirea și controlul valoric al activităţilor desfășurate, prin
înregistrarea cronologică și sistematică a operaţiilor economice, prelucrarea
informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului;
 să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin inregistrarea existenţelor și
mișcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau
păstrare etc.;
 să furnizeze informaţiile necesare care reflectă imaginea fidelă a patrimoniului,
a situaţiei financiare și a rezultatelor obţinute, astfel încât aceste informaţii să
poată fi utilizate de toţi utilizatorii în luarea deciziilor economice.
Pentru realizarea obiectivului și a atribuţiilor sale contabilitatea îndeplinește
următoarele funcţii:
1. Funcţia de înregistrare și prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit
unor principii și reguli proprii, a proceselor și fenomenelor economice ce apar în
cadrul întreprinderilor și se pot exprima valoric.
2. Funcţia de informare rezidă în furnizarea informaţiilor privind structura și
dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare și a rezultatelor obţinute în scopul
fundamentării deciziilor.
3. Funcţia de control constă în verificarea cu ajutorul informaţiilor contabile a
modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești, administrarea
resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc.
4. Funcţia juridică. Datele din contabilitate și documentele primare servesc ca
mijloc de probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice,
pentru stabilirea răspunderii patrimoniale pentru pagubele produse. Ele ajută la
soluţionarea unor litigii.
5. Funcţia previzională. Informaţiile furnizare de contabilitate sunt utilizate la
stabilirea tendinţelor viitoare ale fenomenelor și proceselor economice.
Informaţiile furnizate de contabilitate stau la baza procesului decizional atât
în interiorul, cât și în exteriorul întreprinderii. Utilizatorii informaţiilor contabile
pot fi clasificaţi în trei grupuri:
(1) utilizatori interni – cei ce gestionează o întreprindere;
(2) utilizatori externi – cei din afara întreprinderii, care au un interes financiar
direct în aceasta;
(3) utilizatori externi ce au un interes financiar indirect în întreprindere.
Utilizatorii interni sunt reprezentaţi de manageri. Ei apelează la informaţiile
contabile care reflectă operaţiile de exploatare, investiţii, finanţare și gestiune a
patrimoniului și activităţii entităţii, pentru fundamentarea și luarea deciziilor lor.
Utilizatorii externi care au interes financiar direct în informaţiile contabile
sunt reprezentaţi de investitorii actuali sau potenţiali, creditorii actuali sau
potenţiali, cumpărătorii actuali sau potenţiali.
Investitorii actuali și potenţiali sunt interesaţi de caștigurile care pot fi
obţinute din investiţia într-o anumită întreprindere (rata dividendului), împreună cu
riscurile aferente.
Creditorii actuali sau potenţiali sunt terţii care acordă imprumuturi entităţii
pe o perioadă stabilită in prealabil in schimbul unei dobanzi, fiind interesaţi de
solvabilitatea și lichiditatea întreprinderii, precum și de sistemul de garanţii.
Cumpărătorii actuali sau potenţiali sunt interesaţi de capacitatea
întreprinderii de a-și continua activitatea și, în consecinţă, de a vinde bunuri sau de
a presta servicii în viitor. De exemplu, o societate care produce și comercializează
autovehicule dorește să știe dacă există riscul ca furnizorul de frâne să intre în stare
de faliment.
Utilizatorii externi care au interes financiar indirect în informaţiile
contabile sunt reprezentaţi de guvern și instituţiile sale, salariaţi și sindicate, presă,
companii de audit, publicul.
Guvernul și instituţiile sale sunt interesate de activitatea întreprinderilor
întrucât statul face apel la informaţiile contabile pentru realizarea funcţiei fiscale.
Salariaţii și sindicatele se interesează de performanţele și perspectivele
întreprinderii, din punctul de vedere al negocierii salariale și al securităţii locurilor
de muncă. De asemenea, ei au nevoie de informaţii privind performanţele
întreprinderii în care activează în scopul de a putea verifica și inţelege deciziile
managerilor.
Publicul se așteaptă ca entităţile să furnizeze informaţii despre impactul
activităţii lor asupra comunităţilor locale și asupra mediului natural.

1.3. Principalele forme de organizare contabilă


În corespundere cu cerințele utilizatorilor de informații, contabilitatea se
împarte în două părţi: contabilitatea financiară (generală) şi contabilitatea
managerială (de gestiune). Ambele categorii sunt strâns legate şi interdependente.
Contabilitatea financiară reprezintă un sistem de pregătire a informaţiei
despre starea resurselor economice disponibile (poziţiei financiare a entității) şi a
surselor de formare a lor. Ea are ca scop evaluarea elementelor patrimoniale ale
entității, înregistrarea tuturor operaţiilor ce afectează patrimoniul entității (majorare
sau diminuare), determinarea rezultatului financiar (profit sau pierdere), efectuarea
inventarierii, întocmirea și prezentarea situațiilor financiare prevăzute de legislație.
Contabilitatea financiară reflectă trecutul financiar al entității.
Contabilitatea de gestiune constă în detalierea şi analiza informaţiei oferite
de contabilitatea financiară, analiza situaţiei financiare, primirea deciziilor şi
elaborarea de soluţii financiare concrete, precum şi controlul executării lor.
Aceasta se organizează de fiecare întreprindere în funcţie de specificul activităţii ei
şi de necesităţile proprii. Ea are ca obiective principale calcularea costurilor de
producţie, stabilirea rezultatelor şi a rentabilităţii produselor obţinute, a lucrărilor
executate, întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe feluri de activităţi,
urmărirea şi controlul acestuia în vederea cunoaşterii rezultatelor şi furnizarea
datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestionarea patrimoniului.
Contabilitate managerială furnizează informaţii financiare pentru luarea
deciziilor în viitor.
Spre deosebire de contabilitatea financiară care se organizează în baza
actelor normative și legislative în vigoare, contabilitatea de gestiune funcționează
pe baza unor reguli stabilite de entitate, conform propriilor nevoi.
Faptul separării contabilității în financiară și de gestiune nu denotă că la
întreprindere există două contabilități și diverse registre contabile. La întreprindere
funcționează un singur sistem contabil, însă el este organizat în așa mod, încât toți
utilizatorii să aibă acces la informație. Prin urmare, ambele forme de contabilitate
se bazează pe aceleași date din documentele primare, folosesc același plan general
de conturi, aceleași procedee de colectare și prelucrare a informației.
Contabilitatea financiară și cea de gestiune sunt legate reciproc ca părți
componente ale unui sistem unic de evidență, însă au funcții și reguli diferite:

Criteriul de comparare Contabilitatea financiară Contabilitatea de gestiune


Utilizatorii de informații Externi și interni Interni
Obligativitatea organizării Obligatorie pentru toate Se organizează reeșind din
contabilității tipurile de întreprinderi necesitățile întreprinderii
Furnizarea informațiilor
Prezentarea informațiilor
managementului întreprinderii
contabile utilizatorilor interni
Obiectivul contabilității în scopul luării deciziilor
și externi prin prisma
privind activitatea
situațiilor financiare
întreprinderii
Respectarea obligatorie a
prevederilor tuturor actelor
Gradul de reglementare legislative și normative ce Nu este reglementată
reglementează modul de ținere
a contabilității
Sistemele de organizare a Sistem de contabilitate în Poate fi folosit orice sistem de
contabilității partidă dublă contabilitate
Orice unitate de măsură:
Unitățile de măsură folosite Unități valorice
valorică, naturală, de muncă
Informații exacte, corecte,
Exactitatea informațiilor Persistă date aproximative
obiective
Frecvența întocmirii situațiilor
Intermediar și anual Neregulat, la solicitare
financiare și de gestiune
Obiectul de studiu al analizei Patrimoniul întreprinderii în Activitatea subdiviziunilor,
și contabilității ansamblu secțiilor, unor produse
Publicitatea informațiilor Informații publice Informații confidențiale
1.4. Principiile de bază și caracteristicile contabilității
Pentru a realiza o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare și a
rezultatelor obţinute, trebuie respectate principiile contabile. Principiile contabile
reprezintă un set de norme cu caracter general ce formează cadrul conceptual
general al contabilității financiare. Necesitatea principiilor contabile este impusă
de activitatea practică, întrucat se pot întâlni operaţii, evenimente și tranzacţii
pentru care nu există reguli și proceduri unice de soluţionare. Astfel apare
necesitatea de a apela la raţionamentul profesional, care are la bază principiile
contabile.
Principiile contabile se regăsesc la baza contabilităţii din toate ţările, dar
interpretarea și transpunerea lor în reguli și norme pot fi diferite de la ţară la ţară.
În Republica Moldova principiile contabile sunt stipulate în Legea contabilităţii și
Standardele naţionale de contabilitate. Astfel, sistemul contabil în Repubica
Moldova se bazează pe următoarele principii:
Principiul continuităţii activităţii care presupune că întreprinderea își va
continua în mod normal activitatea în viitorul previzibil (pe o perioadă de cel puţin
12 luni din data raportării), fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce
în mod semnificativ activitatea. Continuitatea activităţii se exprimă clar în actul de
constituire.
Contabilitatea de angajamente prevede înregistrarea elementelor contabile
pe măsura apariției lor, indiferent de momentul încasării sau plății de numerar. De
exemplu, întreprinderea a vândut produse în luna martie, iar cumpărătorul s-a
achitat în luna iunie. Prin urmare, venitul din vânzarea produselor va fi recunoscut
în momentul vânzării, adică în luna martie.
Principiul permanenţei metodelor presupune continuitatea aplicării
regulilor și normelor privind evaluarea și înregistrarea elementelor contabile, astfel
asigurând comparabilitatea în timp și în spaţiu a informaţiilor contabile. Conform
acestui principiu întreprinderea trebuie să utilizeze pe percursul anului de gestiune
aceleași metode și reguli de reflectare a faptelor economice. Modificarea metodelor
de la un an la altul poate fi efectuată doar în două cazuri:
a) atunci cand există modificări în legislaţie și reglementarea contabilă;
b) atunci cand o nouă metodă aleasă ar conferi situațiilor financiare o
informare mai relevantă și mai reală.
Schimbarea metodelor conduce la informarea suplimentară în notele
explicative, care constă în precizarea schimbării, motivarea ei și explicarea
consecinţelor modificării asupra poziţiei financiare și a performanţelor
întreprinderii.
Principiul necompensării prevede că elementele de activ și de pasiv trebuie
să fie evaluate și înregistrate în contabilitate separat. Totodată, nu se admite
compensarea între posturile de activ și cele de pasiv ale bilanţului, precum și între
venituri și cheltuieli.
Principiul consecvenţei prezentării se referă la modul de prezentare și
clasificare a diferitelor elemente prezentate în situațiile financiare, care trebuie
menţinute de la o perioadă la alta, fără a fi schimbate.
Principiul separării patrimoniului și a datoriilor care prevede că
patrimoniul și datoriile unei întreprinderi trebuie să fie separate de patrimoniul și
datoriile proprietarului acesteia și a altor entităţi.
Potrivit prevederilor Legii contabilităţii, caracteristicile informaţiei
contabile sunt:
Prudenţa înseamnă un grad de precauţie pentru a face estimări corecte, astfel
încât activele și veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielile să nu
fie subevaluate. Astfel, veniturile se constată numai în cazul în care au fost
câştigate, iar cheltuielile - nemijlocit în momentul efectuării acestora.
Intangibilitatea presupune că totalul bilanţului la începutul perioadei de
gestiune curente trebuie să corespundă cu totalul bilanţului la sfîrşitul perioadei de
gestiune precedente.
Relevanţa prevede că nu este necesară îndeplinirea cerinţelor privind
recunoaşterea şi evaluarea elementelor contabile, prezentarea, publicarea şi
consolidarea informaţiilor aferente acestora atunci când efectele îndeplinirii
cerinţelor respective sunt nesemnificative. Relevanţa informaţiei este influenţată de
natura informaţiei și de pragul de semnificaţie. Astfel natura informaţiei ne oferă
indicii in legătură cu conţinutul său. Pragul de semnificaţie se referă la importanţa
unui element sau a unui fapt economic. Dacă un element sau un fapt prezintă
importanţă, înseamnă că acesta este relevant pentru utilizatorii situațiilor
financiare. Un element este semnificativ dacă acesta influenţează deciziile
utilizatorilor situațiilor financiare.
Credibilitatea se manifestă prin faptul că informaţia nu conţine erori
semnificative și nu este părtinitoare, iar utilizatorii au încredere în informația
prezentată.
Reprezentarea fidelă presupune că informaţia trebuie să reprezinte cu
fidelitate tranzacţiile, operaţiile și evenimentele economice. De exemplu, bilanţul
trebuie să prezinte integral toate tranzacţiile și alte operaţii care conduc la apariţia
activelor, datoriilor și capitalului propriu al întreprinderii la data raportată și
corespund criteriilor de constatare.
Neutralitatea impune ca informaţia să fie lipsită de influenţe. Situațiile
financiare nu sunt neutre dacă prin selectarea și prezentarea informaţiei
influenţează luarea unei decizii.
Integralitatea impune ca informaţiile din situațiile financiare să fie complete
în limitele rezonabile ale pragului de semnificaţie și ale costului obţinerii lor.
Comparabilitatea este necesară pentru ca utilizatorii să identifice tendinţele
în poziţia financiară a întreprinderii și performanţele sale. Comparaţia se poate face
în timp sau cu alte întreprinderi care au același obiect de activitate.
Prevalenţa economicului asupra juridicului – presupune că informaţiile
prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte mai curând esenţa şi conţinutul
faptelor economice, decât forma juridică a acestora.
Evaluarea la cost de intrare – prevede că elementele contabile prezentate în
situaţiile financiare sunt evaluate la cost de achiziţie sau la cost de producţie, cu
excepţia cazurilor prevăzute de standardele de contabilitate.

1.5. Sistemul de reglementare normativă al contabilității în Republica


Moldova
Sistemul de reglementare normativă a contabilităţii reprezintă toate normele
contabile impuse în mod obligatoriu printr-o normă juridică. Reglementarea
contabilităţii cuprinde:
 asigurarea normativă și aplicarea cerințelor unice ale contabilităţii și raportării
financiare pentru entităţi, indiferent de tipul activităţii economice;
 corespunderea prevederilor Standardelor naţionale de contabilitate (SNC) și ale
Standardelor naţionale de contabilitate pentru sectorul public (SNCSP) nivelului
de dezvoltare economică al ţării și cerinţelor utilizatorilor de situaţii financiare;
 asigurarea condiţiilor necesare pentru aplicarea unică a standardelor de
contabilitate, inclusiv a Standardelor internaţionale de raportare financiară
(IFRS);
 stabilirea normelor contabile și de raportare financiară pentru entităţile micului
business;
 stabilirea cerinţelor privind respectarea normelor contabile și de raportare
financiară;
 stabilirea cerinţelor faţă de entităţile care efectuează instruirea profesională
continuă a contabililor și prestează servicii de ţinere a contabilităţii și de
intocmire a situaţiilor financiare.
Organele de reglementare a contabilităţii includ:
 autorităţi statale – Guvernul, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a
Moldovei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, organele centrale de
specialitate ale administraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale,
Serviciul informaţional al situațiilor financiare de pe langă Biroul Naţional de
Statistică;
 asociaţii profesionale care au drept scop perfecţionarea și dezvoltarea
contabilităţii.
Principalul act normativ care reglementează activitatea contabilă este Legea
contabilităţii. Aceasta stabilește principiile metodologice unice ale contabilităţii și
raportării financiare, regulile generale privind documentarea operaţiilor economice,
intocmirea registrelor contabile, inventarierea patrimoniului, corectarea erorilor
contabile, intocmirea și prezentarea situaţiilor financiare. Prevederile prezentei legi
se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice care desfășoară activitate de
întreprinzător, organizațiilor necomerciale, instituțiilor publice etc., înregistrate în
Republica Moldova indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate și
forma juridică de organizare.
Standardele naţionale de contabilitate (SNC) reprezintă norme generale de
ţinere a contabilităţii, evaluare și recunoaștere a activelor, capitalului propriu,
datoriilor, veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare, întocmire a situaţiilor
financiare, a anexelor la acestea și a notei explicative. SNC adițional conțin
exemple practice și comentarii privind aplicarea prevederilor standardelor. În
scopul asigurării unui grad relevant de veridicitate a situațiilor financiare, SNC
sunt implementate într-un set unic.
Standarde internaţionale de raportare financiară (IFRS) – standarde și
interpretări, emise de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate.
IFRS sunt folosite în multe state ale lumii, iar în Republica Moldova au devenit
valabile din anul 2011. Printre avantajele aplicării IFRS se evidențiază:
1) Asigurarea la nivel internaţional a comparabilităţii informaţiilor din situaţiile
financiare ale entităţilor;
2) Crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea investiţiilor străine;
3) Ea permite grupurilor multinaţionale să aplice principii contabile comune la
nivelul tuturor filialelor, fapt care poate optimiza atât comunicarea internă, cât şi
cea externă;
4) Asigurarea unui nivel mai mare de încredere şi creşterea posibilităţilor de acces
la piaţa de capital;
5) Atragerea asistenţei financiare şi tehnice externe pentru dezvoltarea contabilităţii
şi auditului.
Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a
întreprinderilor este un model normativ privind clasificarea, codificarea și
aplicarea conturilor. El reprezintă un tablou al sistemului de conturi în cadrul
căruia fiecare cont desemnat printr-o denumire și un simbol cifric este încadrat
intr-o anumită grupă și clasă în raport de o anumită caracteristică de grupare,
precum și de normele de aplicare a fiecărui cont.
Instrucţiuni, scrisori și alte acte instructive emise de Ministerul Finanţelor al
Republicii Moldova, care reprezintă explicaţii privind modul de ţinere a
contabilităţii în diferite domenii de activitate ale întreprinderilor.
Codul fiscal stabilește principiile generale ale impozitării, statutul juridic al
contribuabililor și al organelor fiscale, principiile de determinare a obiectului
impunerii, principiile evidenței veniturilor și cheltuielilor deduse (efectuate în
scopul desfășurării activității economice), modul și condițiile de tragere la
răspundere pentru încălcarea legislației fiscale etc.
Codul civil determină statutul juridic al participanților la circuitul civil,
temeiurile apariției dreptului de proprietate și modul de executare a acestuia,
reglementează obligațiile contractuale și de altă natură.
Codul muncii reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective
de muncă, controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă,
conținutul și structura contractelor de muncă, cerințele privind prelucrarea datelor
personale și garantarea protecției lor, normarea timpului de muncă și de odihnă,
modul de stabilire și plată a salariului etc.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat stipulează cotele contribuțiilor
de asigurare socială de achitat atât de angajator cât și de angajat, modul și
termenele de virare a acestora la buget, modul de prezentare a declarațiilor privind
calcularea și utilizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, tipurile
de drepturi și de venituri din care nu se calculează contribuții de asigurări sociale
de stat obligatorii.
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală include
informații privitor la primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în
formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense, calculată pentru
diferite categorii de plătitori.

1.6. Noțiuni privind politica de contabilitate


Politica de contabilitate reprezintă totalitatea principiilor, convenţiilor,
regulilor şi procedurilor, adoptate de către conducerea întreprinderii pentru ţinerea
contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare.
Politica de contabilitate se elaborează în conformitate cu SNC ,,Politici
contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori și evenimente ulterioare”.
Politica de contabilitate se elaborează şi se aprobă pentru fiecare an de
gestiune de către un grup de specialişti (contabili, economişti, conducători de
subdiviziuni) şi se aprobă de către organul (persoana) responsabil(ă) pentru ţinerea
contabilităţii şi raportarea financiară.
În calitate de bază pentru elaborarea politicii de contabilitate servesc actele
legislative şi normative ce se referă la contabilitate.
Procedura la elaborare a politicii de contabilitate constă în alegerea unui
procedeu din cele propuse în fiecare standard, fundamentarea procedeului ales,
ţinând cont de particularităţile activităţii întreprinderii şi adoptarea acestuia în
calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare.
De exemplu, SNC ,,Stocuri” prevede pentru evaluarea stocurilor în cursul
perioadei de gestiune următoarele metode:
1) metoda costului standard;
2) metoda preţului cu amănuntul.
La elaborarea politicii de contabilitate întreprinderea alege acea metodă, care
într-o măsură mai mare corespunde cerinţelor de ţinere a evidenţei stocurilor la
această unitate.
Politica de contabilitate constituie instrumentul de realizare a prevederilor
SNC. Ea poate să difere esenţial la diverse întreprinderi, luând în considerare
condiţiile concrete ale fiecăreia.
Politica de contabilitate pentru anul curent trebuie să fie aprobată de
conducătorul întreprinderii la finele anului precedent şi intră în vigoare începînd cu
1 ianuarie a anului de gestiune. Întreprinderea nou-creată îşi elaborează politica de
contabilitate până la prima prezentare a situațiilor financiare, dar nu mai târziu de
90 de zile de la înregistrarea întreprinderii. Procedurile şi metodele contabile alese
până la aprobarea politicii de contabilitate se aplică de întreprindere din ziua
înregistrării de stat.
Politica de contabilitate aprobată de către organul de conducere al
întreprinderii trebuie să fie aplicată consecutiv de la o perioadă de gestiune la alta,
nefiind modificată.
Însă, modificarea politicii de contabilitate este posibilă în unele cazuri, și
anume:
a) reorganizării întreprinderii (fuziunii, scindării, asocierii);
b) schimbării proprietarilor;
c) modificărilor legislaţiei în vigoare şi în sistemul de reglementare normativă a
contabilităţii;
d) elaborării noilor procedee de contabilitate.
Modificarea politicii de contabilitate trebuie să fie fundamentată şi perfectată
prin acte de dispoziţie (ordin, dispoziţie etc.), indicând data intrării în vigoare.
Întreprinderea trebuie să indice separat în situațiile financiare modificările în
politica de contabilitate introduse în perioada de gestiune şi cauzele apariţiei
acestora, precum şi să aprecieze consecinţele modificărilor în expresie valorică. De
exemplu, dacă în cursul anului de gestiune întreprinderea a aplicat altă metodă de
calculare a amortizării (uzurii) mijloacelor fixe, la dezvăluirea politicii de
contabilitate trebuie indicate cauzele modificării şi influenţa acesteia asupra
mărimii rezultatului financiar contabil.
Conform prevederilor SNC ,,Prezentarea situațiilor financiare”, politica de
contabilitate trebuie să fie inclusă în calitate de compartiment separat în nota
explicativă a situațiilor financiare. Astfel, politica de contabilitate constituie o parte
integrantă a situațiilor financiare şi trebuie să fie adusă la cunoştinţa tuturor
categoriilor de utilizatori de informaţii contabile: acţionari, investitori, creditori,
personalul întreprinderii, organele fiscale şi financiare etc. Forma de prezentare a
politicii de contabilitate este determinată de întreprinderea însăşi. Utilizatorilor de
informaţii le poate fi prezentat fie ordinul privind politica de contabilitate, fie
extrasele din acesta care reflectă procedeele şi metodele principale utilizate la
ţinerea contabilităţii şi întocmirea situațiilor financiare. Însă în orice caz politica de
contabilitate trebuie să fie inclusă într-un capitol special al anexelor la situațiile
financiare anuale. Situațiile financiare trimestriale pot să nu cuprindă informaţii
referitoare la politica de contabilitate în cazul când în aceasta n-au fost introduse
modificări din data prezentării situațiilor precedente care cuprind politica de
contabilitate. Explicaţiile la politica de contabilitate trebuie să fie clare, succinte şi
să nu dubleze informaţia conţinută în alte capitole ale situațiilor financiare anuale.