Universitatea din Bucureşti Specializarea: ROMÂNĂ B (anul I)

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine Semestrul I (săptămânile 1–7)

LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ. LEXIC ȘI SEMANTICĂ

Seminarul 3. Structura lexicului. Aplicaţii
1. Selectaţi elementele din fondul principal lexical din textul următor. Argumentați-vă
alegerea folosindu-vă de criteriile discutate la curs.
„Tatăl meu a lucrat multă vreme ca ziarist pe probleme de agricultură, lucru pe care îl 1
face, de fapt, şi astăzi, după o lungă întrerupere. Lucra la ziarul «Steagul roşu» al fostei regiuni 2
Bucureşti, care apoi, odată cu reorganizarea teritorială, s-a spart în trei judeţe separate. Cât timp 3
am fost copil şi apoi adolescent, tata era mereu plecat «pe teren», cu maşina ziarului, prin locuri 4
cu nume ciudate, ca Videle, Alexandria, Călăraşi, Olteniţa, tot atâtea abstracţiuni pentru mine, 5
dar abstracţiuni dense, insistente, căci mereu reiterate în discuţiile din casă. De vreo două-trei 6
ori tata m-a luat şi pe mine în deplasări mai scurte, de câte o zi, în vreo comună ilfoveană, şi din 7
aceste drumuri cu masiva Volga neagră mă-ntorceam mereu extrem de obosit, cu câteva imagini 8
neplăcute în minte: vrăbiile însângerate şi ucise de grilajul din faţă al Volgăi, vaci duse de funie 9
de copii mici pe marginea drumurilor, sate identice, cu inşi cu pălării şi pulovere pestriţe pe la 10
porţi, preşedinţi de I.A.S.-uri, mai toţi graşi şi cu feţe ca de cartofi, luptându-se cu cifre şi 11
indicatori la birourile lor cu intarsii grosolane, pe când tata nota mereu într-un carnet, iar apoi 12
nesfârşite, oribile, plicticoase mese la bodegile săteşti, cu mult vin, din care eu nu beam, cu o 13
conversaţie între şofer, fotografi şi reporteri din care nu înţelegeam nimic... Îl tot îndemnam pe 14
tata să plecăm, dar el îmi zicea că mai stăm doar un pic şi apoi iar încă puţin... Plecam pe 15
înnoptate, zburam pe lângă căruţe cu coceni, luminate palid câteva secunde, pe lângă biciclişti 16
cu eternele pălării ţărăneşti pe cap şi ajungeam acasă cu urechile vâjâind şi urând meseria de 17
ziarist mai mult ca orice pe lume. Când am terminat clasa a zecea, cu câteva luni înainte să fac 18
faimoasa pareză facială care mi-a schimbat viaţa, alor mei le-a venit ideea că aş putea, vara 19
aceea, să stau o lună la ţară, la aer curat, şi să câştig şi ceva bani în acelaşi timp. Aşa că am fost 20
expediat fără multă vorbă – totul venea pe fondul totalei mele indolenţe şi pasivităţi din acea 21
vreme: m-aş fi dus şi în iad cu aceeaşi placiditate – în satul Chirnogi de pe malul Dunării. Acolo 22
era un I.A.S. specializat în orezării, dar care făcea şi ceva grâu. Preşedintele (care a ajuns după 23
’89 ministru al agriculturii) era prieten cu tata, aşa că treaba s-a făcut uşor: urma să stau la un 24
inginer agronom într-o cămăruţă şi să mi se dea ceva de lucru. Mi-am luat cu mine un vraf de 25
cărţi şi o scrisoare de câteva zeci de pagini, pe care nu apucasem s-o expediez din Bucureşti. Era 26
pentru o fată, Sanda, colegă cu mine, căreia i se zicea Calceola Sandalina după numele nu ştiu 27
cărei nevertebrate despre care învăţasem la biologie. Cu ea mersesem de câteva ori prin parcuri 28
şi ne sărutaserăm – eu pentru prima dată – şi-mi amintesc şi acum uşorul miros de sulf al părului 29
ei. Acum e activistă PNŢ-CD şi, sigurissim, părul ei nu mai miroase ca atunci. Cum eram 30
grafoman şi până şi comentariile, la şcoală, le făceam de 30–40 de pagini, cu atât mai mult mă- 31
ntindeam la scrisorile de dragoste, încărcate de metafore şi aiureli. Pe drum spre Chirnogi am 32
oprit într-un sat, lângă bodegă, şi le-am dat scrisoarea, s-o pună la cutie, unor ţărani chercheliţi. 33
Fireşte, Calceola n-a primit-o niciodată, şi mi-am imaginat apoi de nenumărate ori, răsucindu- 34
mă-n pat de necaz, ce s-or fi distrat indivizii ăia cu înflăcărata mea epistolă de amor.” 35
(Mircea Cărtărescu, pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, Humanitas, 2013)

2. Identificaţi arhaismele din fragmentul următor şi grupaţi-le după tipurile de arhaisme

învăţate:
„Iară Miron logofătul şi cu Buhuş hatmanul şi cu Costantin postelnicul Ciobanul fiind mai
aproape de casa Ducăi-Vodă, n-au priimit acel sfat să treacă de la Braşov în Ţara Muntenească,
dzicându: [...]. Şi pe acel sfat au purces şi au ieşitŭ pe Oituz. Deci oastea Ducăi-vodă, fiind
supărată de la Svetii Gheorghie pănă la Svetii Nicolai, s-au şi răsipit, carii încotro au putut, pre la
casăle lor. Şi au rămasŭ numai doao steaguri de lipcani şi puţinei siimeni. Deci la Iaşi n-au avut cu
cine merge şi au luat în gios de s-au dus la Domneşti. [...] Viindŭ veste în Ţara Leşască precum
craiul Sobeţchii şi cu nemţii au bătut pe turci la Beciu, au şi început a să slobodzi poghiazuri în
Podolia, în raiaoa turcească, a tăiè şi a robi pe turci.” (Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei)
 3. Identificaţi regionalismele din fragmentul următor şi grupaţi-le după tipurile de
regionalisme învăţate:
„Şi s-o luat şi s-o dus iel înainti. Iac-o ağiuns iel la lacu cu lapti acru. Cum o ağuns la lacu
cu lapti acru, n’imn’câ vorbă, s-o pus acolo pi pândâ. Iacâ vedi cân’ iasă om balaur afarâ. Cân’ o
işât balauru afarâ şî cân’ s-o repezât odatâ, şi cân’ i-o ţâpat odat-om paloş în grumaz, i-o sărit capu
di tri-patru poşti di la trupu lui. Ş-atunči o luat trupu şî l-o spinticat în dou ş-o scos ačia douză şî
patru di gărgăuni şî i-o lua şî i-o pus într-o batistî şi cân’ i-o strrâns odatâ, pi Odolian l-o săgetat
moartea acasâ-m pat. Ş-atunč o vinit fata la dânsu, din răgn’etu lui.”
(Ovidiu Bârlea)

4. Menţionaţi elementele de jargon franţuzit din fragmentele următoare din comedia „O noapte
furtunoasă”, de I.L. Caragiale și arătați rolul lor:
a) ZIŢA: Eu, ţăţico; te rog lasă pe Spiridon să se ducă pân' la mine acasă, ca să-mi aducă
mantelul; bate vântul şi mi-e frică să nu răcesc când m-oi întoarce [...]. (Actul I, scena VII)
b) ZIŢA: […] Mai adineaori şedeam acasă. [...]. Eram ambetată absolut. [...] Când să trec pe
maidan, mă pomenesc cu mitocanul, cu pricopsitul de Ţircădău, că-mi taie drumul. „Bonsoar-
bonsoar”, şi ştii aşa deodată, sanfasò: „Hei, cocoană, zice, mai bine ţi-e acuma văduvă? –
Pardon, domnule, zic, n-am de-a face cu dumneata [...]. Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini
nu depand, şi când oi vrea, îmi găseşte nenea Dumitrache bărbat mai de onoarea ca dumneata.
– Mi-i că te-i căi! – Zic: pardon, domnule, nu-ţi permit să te-ntinzi mai mult la un aşa afront;
mă-nţelegi? – zice...” (Actul I, scena VII)
c) ZIŢA: [...]. Uf! ţăţico, maşer, bine că m-a scăpat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul! Să
trăiesc eu cu un mitocan! [...]. Aşa – să nu-mi uit vorba – zic mitocanului: „Nu-ţi permit,
domnule, să te naintezi la un aşa afront!” Da’ el: „Gândeşti, zice, că o să te măriţi, cocoană? –
Asta mă-mportă pe mine, cine ce treabă are! (Actul I, scena VII)
d) ZIŢA: Atunci, alevoa, bonsoir, ţaţo. [...] A! să nu uit; mâine ne vedem, ştii că-i sărbătoare. Să
ne legăm de nenea să ne ducă la „Iunion”. (Actul I, scena VII)
e) ZIŢA: Ei, Doamne! Ţato, parol, ştii că eşti curioasă! Ce, pentru comèdiile alea mergem noi?
[...] Ce, adică toţi câţi merg acolo înţeleg ceva, gândeşti? Merg numai aşa de un capriţ, de un
pamplezir; de ce să nu mergem şi noi? (Actul I, scena VII)
f) ZIŢA: Vai de mine! Monşerul meu! Mi-l omoară! (Actul al II-lea, scena VII)
g) RICĂ: Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! (Actul al II-lea, scena II)
h) RICĂ: [...] Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această
suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.
(Actul al II-lea, scena II)
i) RICĂ: Cum să nu ştiu! Tu eşti angelul visurilor mele [...]. (Actul al II-lea, scena II)
j) RICĂ: Madam! Să am pardon! Scuzaţi! Cocoană! (Actul al II-lea, scena II)

k) RICĂ: Mă umflă!... [...] Cocoană, eşti o damă venerabilă; profit de ocaziune [...]. (Actul al II-
lea, scena II)
l) VETA: Musiu! Domnule! M-ai nenorocit, şi dumitale atâta ţi-a fost! [...] (Actul al II-lea,
scena II)
m) IPINGESCU (tot d-afară): Rezon! (se aud paşi repezi suind scările.) (Actul al II-lea, scena
II)
n) RICĂ: Madam, cocoană! Ai mizericordie de un june român în primăvara existenţii sale!
(Actul al II-lea, scena II)
o) RICĂ: Pardon!... Scuzaţi!... Bonsoar! (Actul al II-lea, scena II)