Facultatea : Științe 

Specialitatea : Asistență socială 

Disciplină : Metode și tehnici de cercetare socială  
An universitar : 2 Semestrul :2  
Grupa : AS22  
Efectuat : 
 

Ancheta Sociologică

Ancheta sociologică este un tip de cercetare sociologică al cărei scop este

acela de a culege informații folosindu-se mai ales de instrumente interogative
precum chestionarul și interviul. Astfel, ancheta nu face apel la experiment
pentru culegerea datelor, iar cercetătorul are un grad scăzut de control asupra
variabilelor analizate.

Ancheta este și rămâne o metodă de bază a sociologiei, subordonând o gamă

largă de fapte, fenomene sociale, care pot fi investigate cu ajutorul ei. “Nu există
latură sau domeniu al vieții sociale în raport cu care oamenii să nu-și formuleze
păreri și nu există atitudini sau conduite – de la cele economice până la cele
etice, politice, religioase – în care factorul opinie să nu intervină ca element
activ” (Drăgan, I., 1968,pag.189)

“În ansamblu mijloacelor de investigație sociologică, ancheta este

clasificată printre metodele de cercetare, datele obținute cu ajutorul ei pot servi
unor țeluri multiple. Astfel în anchetă se obțin informații cu privire la
fenomenele studiate : ea ajută la descrierea, clasificarea și tipologizarea faptelor
sociale, permite verificarea unor ipoteze și oferă date care permit explicații
cauzale, teoretice.” (Chelcea, S.,1998,pag.163)

Ancheta socială prezintă o valoare deosebită prin aceea că ea constituie o

modalitate științifică de investigare, adesea singura disponibilă, a universului
subiectiv al vieții sociale - opinii, atitudini, satisfacții, aspirații,
convingeri, cunoștințe, interese etc. - de ordin individual si colectiv (de grup).

Trebuie avut în vedere și faptul că în desfașurarea anchetei sociale  pot

să apară multe erori, unele datorate modului defectuos de lucru, altele datorate
lipsei de cooperare din partea subiecților, erori ce trebuie prevenite printr-un
control sistematic asupra calitații activităților. Limita principală a anchetei
sociale decurge însa din însăși natura domeniului studiat, a relațiilor dintre
opiniile, atitudinile, convingerile și comportamentele umane, care
nu urmează nici pe departe un model liniar de determinare. 

Aşa cum observa şi Ioan Marginean (1993), ancheta sociologică de multe ori
combină modalităţile interogative de obţinere a informaţiilor cu studiul
documentelor sau cu observaţia ştiinţifică,astfel că trasarea unei bariere
despărţitoare ferme între ceea ce se înţelege prin „cercetare sociologică de teren”
şi „anchetă sociologică” nu se justifică. (Chelcea, S.,2001, pag.60)
 Însă luând în considerare planul didactic putem afirma că ancheta
sociologică se diferențiază de alte metode de cercetare sociologică concrete cum
ar fi (de teren, empirice) prin utilizarea a chestionarului și interviului pentru
acumularea informațiilor . Astfel putem afirma că ancheta reprezintă o metodă
iar drept tehnică (modul de aplicare) survine chestionarul.

Clasificarea anchetei sociologice :

Ancheta în scris sau direct prin autocompletarea chestionarului. În ancheta

în scris , comunicarea este indirectă, în sens că subiectul citește de sine stătător
întrebările din chestionar și răspunde la ele fără să se angajeze într-un proces
direct de comunicare cu cel care îi înmânează instrumentul de cercetare. . “În
cadrul unei anchete, chestionarul poate fi aplicat cu ajutorul operatorilor, pot fi
aplicate individual sau colectiv, expediate prin poștă sau tipărite în ziare și
reviste - toate acestea reprezentând procedee de investigare.” (Chelcea,S., 1998,
pag.33)

Ancheta orală sau directă, care constă în transmiterea mesajului direct de

către operator. Ancheta orală presupune o conversație în care intervievatorul îi
adresează o serie de întrebări unei persoane sau unui grup de persoane.
Răspunsurile verbale ale persoanei sau ale persoanelor intervievate îi dau
cercetătorului informații cu privire la subiectul în jurul căruia e construit
interviul. 

Alegerea uneia sau alteia dintre posibilități, depinde de: populatia vizata de
cercetare, de procedura de esantionare, de tematica cercetarii, de mijloacele
materiale si umane avute la dispozitie de cercetator.(Rotariu, T., Iluț ,P., 2001,
pag.55)

Luând în considerare tehnica de intervievare răspunsurile pot să difere din

motiv ca în interacționarea directă avem mai multe momente  favorabile cum ar
fi : standardizarea răspunsurilor , iar în ancheta indirectă nu putem ști unde și
când a fost completată aceasta, controlul succesiunii întrebărilor, spontaneitatea,
răspunsuri personale negândite și ne analizate împreună cu alți membri de
familie sau cunoscuți. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
În convorbirea directă pot influența și anumiți factori ca reflexul de politețe,
fiind mai dificil să primească un răspuns negativ din partea unei persoane sau
dorința de influențare, cum ar fi faptul de a stârni interesul unei persoane de a
convinge-o ca anumite ea poate contribui la producerea unei anumite schimbări. 
Iar în autoadministrarea anchetei sau chestionarului, pot influența mai mulți
factori cum ar fi neînțelegerea corectă a unor termeni, consultarea cu alte
persoane care va influența răspunsul. Însă în același timp sunt și momente
pozitive pentru subiect cum ar fi un mediu familiar, nu simte nici o presiune și
poate oferi un răspuns sincer fără  a se gândi că răspunsul nu ajunge la
așteptările cuiva. 

Având în vedere scopul anchetei sociale și modul acesteia de desfășurare

putem distinge următoarele tipuri de anchetă :

1.Anchetele intensive care sunt realizate pe un număr de persoane mai restrâns,

având drept scop aprofundarea unei teme mai speciale sau (complexe)

2.Anchetele extensive, sunt realizate asupra unui număr mai mare de persoane,
axate pe teme deosebite conținând caracteristici de ordin general la scara unui
Judet sau chiar a unei țări.

3.Anchetele calitative sunt intensive şi pun accent pe studiul însușirilor,

caracteristicilor definitorii ale faptelor sociale supuse investigației. Realizate
indivizi, luați separat, din grupuri sau comunități cu caracter restrâns, ele permit
studiul calitativ de profunzime al acestora. Acest tip de anchetă se realizează în
mod eficient cu instrumente puțin formalizate și oferă date puțin cuantificabile,
în schimb permite surprinderea nuanțată și complexă a faptelor studiate.

4.Anchetele cantitative cu instrumente formalizate și rezultate cuantificabile se

realizează pe populații mari, reprezentative din punct de vedere statistic.
Numărul mare de chestionare precodificate, aplicate pe eşantioane mari se
prelucrează relativ uşor cu ajutorul maşinilor de calcul. Se aplică frecvent în
studiul opiniilor, atitudinilor comerciale, culturale, electorale etc.

5.Anchetele colective se aplică pe grupuri de oameni în vederea colectării

informației necesare şi nu pe indivizi luați separat. În astfel de anchete
interesează cunoaşterea tipurilor de comportamente (atitudini, opinii) la nivelul
ansamblului populației investigate.
6.Anchetele individuale presupun aplicarea individuală a instrumentelor de
investigație în vederea corelării informațiilor culese cu o seamă de indicatori
socio-demografici (vârstă, sex, studii, profesie etc.). În cadrul lor interesează
opiniile distincte ale diferiților subiecți supuşi investigației.

7. Anchetele directe presupun colectarea de informații referitoare la subiecții

investigați, opiniile lor cu privire la fapte, fenomene în care sunt implicați
nemijlocit, participă la ele, sunt inerente vieții și activității lor.

8. Anchetele indirecte se realizează, de obicei, asupra unor teme legate prea

intim de viața și activitatea populației investigate, situație în care sunt anchetați
fie subiecți cunoscători ai faptelor studiate, dar neimplicați în desfășurarea lor,
fie se cer aprecieri, informații asupra comportamentelor altor persoane decât al
celor anchetate, chiar dacă cei investigați sunt implicați în faptele studiate.

9.Ancheta se mai aplică pentru colectarea de informații asupra unor fapte,

fenomene inaccesibile investigației directe din diferite motive (evenimente
trecute, comportamente discrete etc.).

După conținutul problemelor investigate, anchetele se mai pot clasifica după

cum urmează:

1. Anchetele socio-economice de interes național. Cu ajutorul lor se pot

surprinde periodic o seamă de aspecte legate de evoluția nivelului de trai,
a calității vieții în rândul diferitelor grupuri socioprofesionale, pe
eşantioane reprezentative la scară națională.
2. Anchetele asupra dezvoltării zonale, rurale și urbane. Prin intermediul lor
sunt studiate diferite aspecte ale sistematizării și modemizării localităților
rurale și urbane, factorii economici și sociali de amplasare a obiectivelor
industriale, de construcție, modemizare și extindere a oraşelor.
3. Anchetele de opinie publică asupra celor mai diferite probleme
economice, politice, sociale, culturale. Cunoașterea curentelor de opinie în
evoluția și dinamica lor trebuie să stea la baza măsurilor și programelor de
dezvoltare economico-socială. Ele pot fundamenta acțiunile sociale de
educare și antrenare a maselor la înfăptuirea diferitelor obiective ce
urmează să fie realizate pe plan local sau zonal.
4. Anchetele comerciale sunt consacrate studiilor de marketing, de
investigare și prospectare a pieții, în vederea optimizării comerțului și
influențării producției de bunuri destinate consumului public. În astfel de
anchete interesează opiniile diferitelor categorii sociale de cumpărători
 despre calitatea, prezentarea, prețul produselor, evoluția gusturilor,
cerințelor populației etc.
5. Anchetele asupra mijloacelor de comunicare în masă presupun studierea
satisfacțiilor-insatisfacțiilor și cerințelor publicului față de diferitele
componente ale mass-media, în special față de programele emisiunilor de
radio și TV, cu privire la calitatea și tirajul cărților beletristice, opiniile cu
privire la filme, spectacole teatrale etc. Ele constituie o importantă sursă
de informare menite să ducă la perfecționarea continuă atât a conținutului
acestora cât și a modalităților de transmitere, pentru a satisface într-o
măsură tot mai mare cerințele publicului.

O clasificare a anchetelor în ordinea apari ției și dezvoltării lor istorice

ne oferă (Moser C.A. , (1967, p. 37).
El le împarte în:
a) anchete clasice asupra paupertății maselor muncitoare;
b) anchete de planificare regional ă;
c) anchete sociale guvernamentale;
d) anchete de prospectare a peții;
e) anchete asupra emisiunilor radio și TV;
f) sondaje de opinie publică;
g) alte anchete (recensământul populației, viața urbană, rurală, bugete de
familie, probleme de educație, sănătate, mobilitate socială, relații
industriale, delincvența juvenilă, timp liber etc.).

În literatura de specialitate, într-o formă sau alta, sunt menționate toate

tipurile de anchetă descrise mai sus. Facem, însă, precizarea că
tipologizarea respectivă este relativă; în cele mai multe cazuri distincția
dintre diferite tipuri se face doar pentru a sublinia accentul care trebuie
pus, într-o situație dată, pe aspectele caracteristice fiecărui tip în parte-
aşa, de exemplu, într-o anchetă de tip intensiv pot să predomine întrebări
directe sau indirecte, ancheta poate viza cu precădere analiza cantitativă
sau cea calitativă etc.
 Conluzie :

Consider că ancheta sociologică este un instrument destul de necesar în zilele

noastre pentru a forma un concept pe un anumit subiect. Majoritatea
lucrurilor, companiilor inițiază ceva pe baza opiniei realității sociale. Acesta
este un mijloc diversificat care se poate aplica practic în toate sferele vieții.
Ancheta socială oferă informație actuală cât și interesantă privind punctul de
vedere a societății. 
 

 
 
 
 
 
 
 
BIBLIOGRAFIE:

 CHELCEA, Septimiu, MARGINEAN, Ioan, CAUC, Ion, Cercetarea

sociologică, Editura Destin, Deva, 1998

 CHELCEA, Septimiu, Tehnici de cercetare sociologică, București, 2001

 DRĂGAN Ion, Locul anchetelor de opinie în investigația socială, în

Studii de logică și psihologie socială.Teorie și metodp în științele sociale,
vol. VI, Editura Politică,București, 1968.

 MOSER, C.A., Metodele de anchetă în investigarea fenomenelor sociale,

Editura Științifică, București,1967.

 ROTARIU, Traian, ILUȚ, Petru, Ancheta sociologică și sondajul de

opinie: teorie și practică, Editura Polirom, Iași 2001