PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE

CLEMENT ALEXANDRINUL ÎN LUCRAREA

PEDAGOGUL
– o perspectivă contemporană –

Lect.Dr. Carmen-Maria Bolocan

I. Coordonatele pedagogiei Domnului Hristos

Care este pedagogia lui Hristos? După definiţia pe care ne-o dă
Clement în lucrarea Pedagogul, Pedagogia “este o cunoaştere a omului
spre virtute încă din timpul copilăriei sale” 1. Aşadar, Hristos conduce
şi învaţă pe om încă din fragedă pruncie, dar învăţătura Lui nu se
opreşte numai la vârsta copilăriei, ci ea continuă, pe parcursul întregii
vieţi, căci, aşa cum spune şi Giovani Gentile, “omul este copil toată
viaţa, deoarece epoca de formare a omului ţine toată viaţa” 2. Aşadar,
fiecare vârstă are nevoie de educaţie căci “viaţa întreagă e un drum al
educaţiei, sau, mai bine zis, viaţa întregă e o educaţie. Necesitatea
educaţiei de-a lungul întregii vieţi vine din convingerea că educaţia în
numele lui Hristos nu e numai un ansamblu de maniere sau stiluri de
prezentări, ci ea e o sumă neîntreruptă de eforturi pentru câştigarea
desăvărşirii, adică a asemănării cu Dumnezeu” 3.

A. Coordonata pedagogică care îi vizează pe copii

“Copii” sunt cei cărora Pedagogul se adresează prin Pedagogia
divină. Când vorbim despre pedagogie, ne gândim nu numai la
învăţarea copiilor, ci ea are multiple sensuri, diferite accepţiuni, în

1
Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 16, 1, traducere în limba română de D.
Fecioru, în Scrieri, partea I, vol. 4, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982, p. 175.
2
Ernest Bernea, parafrazează pe Giovani Gentile în Trilogie Pedagogică, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 89.
3
Sf. Clement Romanul, Epistola I-a către Corinteni, cap. XXI, Editura Funk, I, p.
128.
448 Carmen-Maria Bolocan

funcţie de subiectul sau obiectul la care se raportează. “Este o

pedagogie a celui care este educat şi instruit; este o pedagogie a celui
care educă şi instruieşte; în al treilea rând este însăşi pedagogia; în al
patrulea rând cele ce se învaţă, de pildă poruncile, alcătuiesc iarăşi
pedagogia. Pedagogia cea după Dumnezeu, însă, este calea în linie
dreaptă spre adevăr pentru contemplarea lui Dumnezeu şi arătarea
faptelor sfinte pentru o dăinuire veşnică” 4.
În ceea ce priveşte “pedagogia celui care este educat şi instruit”,
aceasta se referă la faptul că omul, prin natura sa, este educabil şi tinde
către perfecţiune, fiecare om are nevoie de educaţie, iar pentru aceasta,
avem nevoie de cineva care să facă această educaţie, deoarece singur
omul nu poate merge drept, el nu are de unde să cunoască drumul ce
duce la mântuire: “Rătăcind în această viaţă ca într-un adânc întuneric
avem nevoie de un conducător care nu greşeşte, de un conducător
sigur. Iar cel mai bun conducător nu este omul, ci Cuvântul” 5, iar aici
apare “pedagogia celui care educă şi instruieşte”. Mai întâi, cel care
educă trebuie să cunoască natura omului, adică şi trupul şi sufletul,
pentru a putea şti când trebuie începută educaţia şi când trebuie
încheiată, pentru a putea şti cum trebuie făcută aceasta şi când trebuie
să predea fiecăruia, cât poate cel educat asimila. Pentru aceasta,
“Pedagogul omenirii, Cuvântul cel dumnezeiesc, folosindu-se de toată
măiestria înţelepciunii, doreşte cu toată puterea să mântuie pe prunci;
îi sfătuieşte, îi blamează, îi dojeneşte, îi ceartă, îi ameninţă, îi vindecă,
le făgăduieşte, le dăruieşte” 6. Aşadar, vedem din această purtare cum
Pedagogul Hristos se poartă cu noi, copiii, precum un părinte iubitor
cu copiii lui, dacă vrea ca aceştia să ajungă “cineva” în viaţă.

4
Ibidem, I, 54, 1, p. 197.
5
Ibidem, I, 9, 2, p. 171.
6
Ibidem, I, 75, 1, p. 209.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…449

B. Coordonata pedagogică îndreptată către Dumnezeu

Coordonata pedagogică îndreptată către Dumnezeu este idealul pe
care creştinii trebuie să-l atingă prin viaţa virtuoasă pe care o duc.
“Pedagogia este credinţă în Dumnezeu, este învăţătură a slujirii lui
Dumnezeu, este instruire spre cunoaşterea adevărului; este vieţuire
dreaptă, care duce la cer” 7.
Şi pentru a reliefa mai bine modul cum ne învaţă, cum ne educă
sau cum ne îndreaptă Hristos spre ţinta pe care noi trebuie să o
atingem, mântuirea, Clement ne prezintă “metoda pedagogiei Lui cea
iubitoare de oameni” 8.

II. Metoda pedagogică folosită de Clement Alexandrinul

Aceasta o găsim sub forma mai multor “mijloace de vindecare” 9,
cum ar fi: sfătuirea, care este o mustrare plină de grijă, care atrage
luarea aminte 10, blamul – mustrare făcută pentru fapte de ruşine spre
apropierea de fapte bune 11, dezaprobarea – mustrare făcută celor
nepăsători şi trândavi 12, dojana – mustrare cu tendinţa de a bate 13,
certarea – mustrare publică, făcând cunoscute tuturor păcatele 14,
admonestarea – mustrare care pune pe gânduri 15, cercetarea – dojenire
foarte aspră 16, ocara – mustrare aspră 17, acuzaţia – mustrare făcută
celor care fac nedreptăţi18, deplângerea soartei – mustrare ascunsă,
care, printr-un ajutor dibaci, rânduieşte în chip acoperit mântuirea 19,

7
Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 53, 3, p. 196.
8
Ibidem, I, 75, 3, p. 209.
9
Ibidem, I, 78, 1, p. 211.
10
Cf. Ibidem, I, 76, 1, p. 210.
11
Cf. Ibidem, I, 77, 1, p. 210.
12
Cf. Ibidem, I, 77, 3, p. 211.
13
Cf. Ibidem, I, 78, 1, p. 211.
14
Cf. Ibidem, I, 78, 2, p. 211.
15
Cf. Ibidem, I, 79, 1, p. 212.
16
Cf. Ibidem, I, 79, 2, p. 212.
17
Cf. Ibidem, I, 80, 1, p. 212.
18
Cf. Ibidem, I, 80, 2, p. 212.
19
Cf. Ibidem, I, 80, 3, p. 212.
450 Carmen-Maria Bolocan

luarea în râs – mustrare defăimătoare 20, reprobarea – dojană făcută

fiilor care se răsvrătesc împotriva îndatoririlor pe care le au 21.
La o primă analiză, am putea să ne punem întrebarea: Oare
Dumnezeu nu mustră prea mult? numai prin ceartă se poate vindeca
omul? – şi, astfel, să ne îngrijorăm. Însă, analizând mai profund,
ajungem la concluzia sigură că certarea lui Dumnezeu, fiind unită în
acelaşi timp cu purtarea de grijă, nu are decât un rol mântuitor, “este o
doctorie a iubirii dumnezeieşti de oameni; din certare înfloreşte roşeaţa
pudorii şi aduce în suflet ruşinea păcatului. Da, dacă trebuie să
blamezi, trebuie să şi cerţi, când este cazul să răneşti, nu mortal, ci
spre mântuire, un suflet nesimţitor, scăpându-l, cu puţină durere, de
moartea cea veşnică” 22. Aşadar, chiar dacă Pedagogul foloseşte şi băţul
în educaţia noastră, nu o face decât spre binele nostru şi trebuie să fim
convinşi de acest lucru. “Astfel Pedagogul şi prin Solomon porunceşte:
«Tu, bate pe fiul tău cu nuiaua, ca să scapi de moarte sufletul lui».
(Prov. 23, 13)” 23.
Mustrarea lui Dumnezeu, însă, n-ar fi pusă în aplicare dacă
patimile noastre nu i-ar da ocazia. “Mustrarea este un fel de doctorie,
îndepărtează patimile care s-au întărit în sufletele noastre, curăţă
întinăciunile din viaţa noastră, adică desfrânările; în afară de aceasta,
netezeşte umflăturile mândriei şi-l face pe om iarăşi sănătos, om
adevărat” 24. Decât să ne supărăm pe Dumnezeu când ne mustră, oare n-
ar trebui să-i mulţumim, să-i fim recunoscători şi să nu-i mai dăm
ocazia să facă acest lucru? Căci ce urmărim noi să câştigăm: sănătatea,
viaţa sau moartea, boala ce ne pândeşte la tot pasul? De ce atunci ne
supărăm pe Pedagogul care ne dezvăluie păcatele noastre şi ni le şi
vindecă în acelaşi timp?

20
Cf. Ibidem, I, 81, 1, p. 213.
21
Cf. Ibidem, I, 81, 2, p. 213.
22
Ibidem, I, 74, 2, p. 208-209.
23
Cf. Ibidem, I, 82, 1, p. 213.
24
Cf. Ibidem, I, 65, 1, p. 203.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…451

Din Pedagogia lui Dumnezeu, însă, nu face parte numai mustrarea,

ci şi lauda. Aşa cum mustrarea este considerată un medicament pentru
păcatele noastre, lauda este o urmare firească a faptelor noastre bune.
Lauda, însă nu trebuie să ne ducă la mândrie şi să cădem în păcate, ci
din contră, trebuie să ne determine să facem şi să urmăm binele în
continuare.
Aşadar, Pedagogul fiind bun, chiar dacă ne mustră sau ne laudă, nu
vom spune că Pedagogia Lui nu este bună sau că nu putem asimila
ceea ce El ne învaţă, căci care părinte nu şi-a mustrat şi în acelaşi timp
şi lăudat copilul? Şi ce om mare a ajuns copilul respectiv!… Deci,
“caracteristica pedagogiei Lui nu-i nici foarte aspră, dar nu-i nici
desăvârşit de slabă din pricina bunătăţii Lui. Pedagogul ne porunceşte,
dar totodată ne arată că putem împlini poruncile Lui” 25.
Toate metodele întrebuinţate în educaţia creştină sunt izvorâte din
dragostea lui Dumnezeu faţă de făptura Sa, din dragostea păstorului
faţă de păstoriţii săi şi mai ales din dragostea unui tată iubitor pentru
copiii săi dragi. Căci Pedagogul Hristos un singur lucru urmăreşte:
mântuirea omului. Iar pentru a realiza acest lucru, foloseşte şi
ameninţările, dar şi sfaturile: prin ameninţări îi îndepărtează pe oameni
de păcate, iar prin sfaturi îi mântuieşte; iar dacă ameninţările şi
mustrările n-ar exista, nici mântuirea n-ar veni.
Pedagogul Hristos ne povăţuieşte prin viaţa şi învăţătura Sa: “pildă
v-am dat vouă”, spune El, dar şi prin profeţi şi apostoli. Astfel, Hristos
ne-a adus mântuirea prin jertfa Sa pe cruce şi ne-a învăţat cum ne
putem împărtăşi de ea, cum putem deveni desăvârşiţi. Opera şi
învăţăturile Mântuitorului le găsim în Sfintele Evanghelii, prin ele
făcându-se mereu educaţia credincioşilor. Dovadă, nenumăratele citate
scripturistice pe care Clement ni le-a dat ca temei pentru îndreptarea
noastră, iar ca o continuare a Pedagogiei lui Hristos, educaţia noastră
se face şi prin Sfinţii Prooroci din Vechiul Testament şi prin Sfinţii
Apostoli şi urmaşii lor: “Amândouă legile – una dată prin Moise,

25
Ibidem, I, 98, 1, p. 223.
452 Carmen-Maria Bolocan

cealaltă prin Apostoli – au slujit pentru învăţarea şi educarea

omenirii” 26. Dacă în Noul Testament, Hristos este Legea, Vechiul
Testament ne-a fost dat “călăuză spre Hristos” (Gal. 3, 24), Legea
Vechiului Testament fiind o “pedagogie pentru copiii cei greu de
stăpânit” 27.
O altă metodă folosită de Hristos în Pedagogia Sa cu privire la
oameni este aceea de a lăsa pe om liber, să aleagă şi să consimtă, să
hotărască singur dacă vrea sau nu să fie educat. În procesul educaţiei,
totdeauna e respectat liberul nostru arbitru. Pedagogul nu ne forţează,
ci ne sfătuieşte la săvârşirea binelui, spunând: “Bine este să nu
păcătuieşti; dar la fel este bine ca cel care păcătuieşte să se pocăiască;
după cum este foarte bine să fii totdeauna sănătos, dar este bine şi să
scapi de boală” 28, deci El ne arată ce este binele, urmând ca noi să
hotărâm dacă vrem să-l săvârşim sau nu. De asemenea El laudă lucrul
bun, dar mustră şi fărădelegea. Motivul pentru care a venit Hristos în
lume este nu să-l oblige pe om la mântuire, ci să-l restabilească şi să-l
îndrume pe drumul cel drept, dar lasă, totuşi calea liberă omului
conform voii sale, de a accepta sau nu, de a colabora sau nu cu Hristos.
Spre deosebire de orice educaţie omenească, educaţia creştină
foloseşte în lucrarea sa şi ajutorul supranatural. Prin Jertfa pe cruce se
dăruieşte creştinilor cel mai mare ajutor în lucrarea lor de desăvârşire.
Căci “noi semănăm, udăm, îngrijim, dar numai Pedagogul Hristos are
puterea şi face pe oameni să crească în desăvârşire până la asemănarea
cu Dumnezeu” 29.
Dar, cu toate că Hristos ne ajută să dobândim desăvârşirea, totuşi
cel mai mare efort noi trebuie să-l depunem, deoarece este în joc
mântuirea noastră personală şi trebuie să ne facem vrednici de
dobândirea acesteia. Deci “se cuvine ca noi să răspundem cu dragoste

26
Ibidem, III, 94, 1, p. 357.
27
Ibidem, I, 96, 3, p. 222.
28
Ibidem, I, 81, 3, p. 213.
29
Nestor Vornicescu, Principii pedagogice în opera “Pedagogul” al lui Clement
Alexandrinul, în “Studii Teologice”, 1957, p. 733.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…453

spre o mai minunată viaţă, se cuvine să trăim potrivit poruncilor

voinţei Sale, nu numai împlinind cele ce ne porunceşte şi ferindu-ne să
săvârşim cele ce ne sunt interzise, ci şi fugind de unele exemple şi
imitând pe altele pe cât ne stă în putinţă, ca să împlinim după
asemănare faptele Pedagogului” 30.

III. Mijloacele folosite în desăvârşirea Pedagogie lui Hristos

Şi pentru a întregi, pentru a desăvârşi Pedagogia Pedagogului, în
cartea lui Clement ni se dau sfaturi despre cum trebuie să ne purtăm în
viaţa de zi cu zi atât în familie cât şi în societate. Despre aceasta aflăm
în cartea a II-a şi a III-a a operei Pedagogul. Astfel, ne spune cum
trebuie să ne purtăm faţă de mâncăruri şi faţă de băutură. Mâncarea, de
exemplu, o pune în strânsă legătură cu credinţa, arătând scopul
mâncării: “Mâncarea trebuie să fie simplă şi nu aleasă, potrivită cu
credinţa cea adevărată, aşa cum se cuvine unor copii simpli şi
nemofturoşi; trebuie să fie o mâncare, care să ne ajute să avem viaţă,
nu să ne desfătăm. Iar viaţa constă din două lucruri: din sănătate şi din
putere; iar acestora le este potrivită o mâncare uşoară, folositoare şi
digestiei şi trupului ca să nu se îngraşe” 31. Iar despre băutură,
Pedagogul ne sfătuieşte să consumăm cât mai puţin vin şi acest puţin,
doar cumpătat. Şi aceasta ne spune nu doar din rea voinţă, ci spre
binele nostru, pentru că acesta duce la nenumărate păcate dacă este
consumat în exces, mai ales în ce-i priveşte pe tineri: “E bine ca băieţii
şi fetele să se îndepărteze pe cât mai mult cu putinţă de vin. Că nu e
potrivit ca vârstei clocotitoare să-i torni cel mai fierbinte lichid, vinul;
este ca şi cum ai turna foc peste foc. Din pricina vinului se aprind
poftele lor sălbatice şi arzătoare şi temperamentul lor înflăcărat” 32. Iar
celor maturi, cărora le este îngăduit să consume mai mult vin decât
celor tineri, Pedagogul le dă sfat să aibă “comesean raţiunea, care să

30
Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 9, 1, p. 171.
31
Ibidem, II, 2, 1, p. 228.
32
Ibidem, II, 20, 3, p. 241.
454 Carmen-Maria Bolocan

disciplineze beţia” 33. Vedem, aşadar, cu câtă înţelepciune îşi aplică

Pedagogul Pedagogia Sa, fiind cu adevărat un îndreptător pentru viaţa
nostră, fiind, prin faptele Sale, o barieră în calea poftelor noastre. “Nu
te grăbi să te vatămi, o, omule!” 34 spune El.
De asemenea, Pedagogul ne învaţă cum trebuie să ne purtăm la
ospeţe: “Departe să fie cheful de ospăţul cel făcut cu judecată!” 35, iar
în ceea ce priveşte râsul, acesta nu trebuie eliminat sau să renunţăm la
el, ci ne îndeamnă la un râs cu bună cuviinţă, cu măsură, seriozitatea
fiind o cale mai sigură de ajungere la mântuire: “Când râzi aşa cum
trebuie, vădeşti bunăcuviinţă; dar dacă nu râzi aşa, arăţi că eşti
desfrânat” 36. “Destinderea cuviincioasă şi armonioasă a feţii, ca
sunetul armonic al unui instrument muzical, se numeşte zâmbet – de
veselie se destinde întreaga faţă – şi este râsul oamenilor înţelepţi” 37.
Şi vorba trebuie să fie cumpătată, ne spune Pedagogul şi nici măcar nu
trebuie să auzim vorbe deşarte, ci să ne ferim de ele: “Trebuie să fugim
cu totul de rostirea cuvintelor de ruşine şi să închidem gura celor care
le rostesc şi prin o privire aspră şi prin întoarcerea feţei şi prin aşa-
numita privire dispreţuitoare, iar adeseori chiar printr-un cuvânt mai
aspru” 38. Aşadar, suntem responsabili nu numai de conduita noastră, ci
şi de a celor cu care intrăm în contact, căci nu trebuie nici să îngăduim
să se vorbească urât.
Capitolul al VII-lea al cărţii a II-a cu predilecţie, dar şi întreaga
carte a II-a şi a III-a am putea spune, în termeni moderni, că ar putea fi
un “cod al bunelor maniere”, însă acesta, aplicat la viaţa creştină trăită
în mod autentic, nu are unicul rol sau scop de a ne purta frumos sau
mai bine zis “cum trebuie” în societate, ci, mai ales, de a avea o viaţă
aleasă, pentru a bineplăcea lui Dumnezeu şi a ne “înscrie” la câştigarea
mântuirii. Şi să dăm câteva exemple: “Plescăitul din limbă, fluieră-
33
Ibidem, II, 25, 1, p. 244.
34
Ibidem, II, 31, 3, p. 247.
35
Ibidem, II, 40, 1, p. 253.
36
Ibidem, II, 46, 1, p. 257.
37
Ibidem, II, 46, 3, p. 257.
38
Ibidem, II, 49, 1, p. 258.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…455

turile şi pocniturile din degete, cu care sunt chemate slugile, sunt

semne fără socoteală […], să nu se scuipe des, să nu se râgâie cu tărie
şi nici să se sufle nasul când se bea. Trebuie să se ţină seamă într-un
fel oarecare de comeseni, ca să nu le fie greaţă din pricina acestei
necuviinţe. […] Cei care se scobesc în dinţi, sângerându-şi gingiile,
sunt dezgustători loruşi şi fac scârbă vecinilor. Gâdilatul urechilor şi
iritarea nasului pentru a strănuta sunt scărpinări de porc. […] Trebuie
evitate scenele indecente care ne cad sub ochi, ca şi cuvintele
ruşinoase care se spun despre ele” 39. Însă Pedagogul nu arată numai ce
nu trebuie să facem şi cum nu trebuie să ne purtăm, ci ne pune în faţă
şi icoana creştinului model, a omului de fapt, pentru a fi om şi pentrru
a putea trăi în comuniune cu ceilalţi oameni şi ceilalţi creştini:
“creştinului îi sunt proprii calmul, liniştea, seninătatea, pacea” 40.
În ceea ce priveşte somnul, spune Pedagogul, acesta “trebuie să fie
uşor, nu profund” 41, deoarece un somn profund îngreunează trupul, dar
afectează şi sufletul, căci “a nu fi sufletul în mişcare înseamnă a pieri.
De aceea sufletul, care se gâdeşte necontenit la Dumnezeu, prin
convorbirea neîntreruptă cu Dumnezeu, aduce în el starea de veghe şi-l
ridică pe om la egalitatea harului îngeresc; iar prin deprinderea cu
starea de veghe îi dă viaţă veşnică” 42.
Pedagogul nu scapă din vedere nici ceea ce este mai important
pentru om, ceea ce-l împlineşte pe acesta: naşterea de copii. “Scopul
celor care se căsătoresc, spune el, este naşterea de copii, iar ţinta lor să
aibă copii buni, după cum pentru plugar cauza aruncării seminţelor
este grija pentru hrană, iar ţinta plugarului la lucrarea pământului este
strângerea roadelor” 43. Aşadar, vedem cum Pedagogul plasează aici
rolul de pedagog al părinţilor; ei sunt cei care trebuie să pună temelia
educaţiei copiilor lor, de ei depinde buna lor creştere. Părinţii sunt cei

39
Ibidem, II, 60, 1-5, pp. 264-265.
40
Ibidem, II, 60, 5, p. 265.
41
Ibidem, II, 79, 1, p. 276.
42
Ibidem, II, 82, 2-3, p. 278.
43
Ibidem, II, 83, 1, p. 278.
456 Carmen-Maria Bolocan

care trebuie să poarte zi de zi grijă de copii, să pună în fiecare zi la

creşterea lor pecetea iubirii şi dăruirii lor, să-i formeze; ei trebuie să
dezvolte în copiii lor darul cu care natura i-a înzestrat, dar să şi
îndepărteze ceea ce natura a pus rău în ei.
Şi îmbrăcămintea şi încălţămintea creştinului trebuie să fie
cuviincioase, nu să conducă la desfrânare. Ele trebuie să fie în ton cu
frumuseţea adevărată şi să reflecte decenţa adevărului creştin: “Pentru
ce vă daţi în vânt după hainele rare şi scumpe, în loc să căutaţi hainele
care vă sunt la îndemână şi ieftine? Pentru ce? Pentru că nu ştiţi care
este frumosul real şi binele real! Proştii caută pe cele ce par că sunt, în
loc să caute pe cele care sunt cu adevărat, aşa precum nebunii iau albul
drept negru” 44, iar în ceea ce priveşte încălţămintea, trebuie să ne
gândim la rostul ei cel adevărat, “potrivit rânduielii credinţei noastre
celei adevărate şi să alegem încălţămintea cea potrivită firii” 45.
Pedagogul opune podoabele virtuţii, deoarece acestea împodobesc
doar trupul, iar nu şi sufletul, care este sălaşul virtuţii: “Trebuie, dar,
îndepărtată cu totul iubirea de podoabe, care se preocupă foarte puţin
de virtute, care pune în locul virtuţii trupul şi îndreaptă iubirea de
frumosul real spre iubirea de slava deşartă” 46. Pedagogul nu ne opreşte
de la a ne împodobi, ci, dimpotrivă, ne îndeamnă să ne împodobim cât
mai frumos şi mai elegant, dar nu podoabe lumeşti, ci cu podoabele
înţelepciunii dumnezeieşti. Căci “ochii care au fost fardaţi de Cuvânt,
şi urechile care au fost găurite spre priceperea celor dumnezeieşti, se
pregătesc să audă şi să contemple lucrurile cele sfinte, de vreme ce
Cuvântul le arată într-adevăr frumuseţea cea adevărată «pe care mai
înainte ochiul n-a văzut-o şi nici urechea n-a auzit-o» (I Cor. 2, 9)” 47.
Şi care este frumuseţea cea adevărată? Tot Pedagogul ne răspunde că
aceasta este aceea care îmbină frumuseţea sufletului cu cea a trupului,

44
Ibidem, II, 115, 4, p. 296.
45
Ibidem, II, 116, 2, p. 297.
46
Ibidem. II, 122, 1, p. 300.
47
Ibidem, II, 129, 4, p. 304.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…457

“frumuseţea cea făcătoare de bine, a sufletului şi frumuseţea cea

nemuritoare, a trupului” 48.
Pentru trup, Pedagogul nu opreşte nici băile, nici exerciţiile fizice,
deoarece acestea nu sunt rele, ci, din contră, fac bine trupului, însă
depinde cu ce scop le facem. El ne spune că sunt patru motive pentru
care oamenii merg la băi: pentru a se curăţi, pentru căldură, pentru
sănătate sau pentru plăcere. El ne îndeamnă ca nu cumva să facem baie
pentru plăcere, nici baie pentru căldură, că este de prisos, deoarece
sunt şi alte chipuri în care cel căruia îi este frig se poate încălzi.
Aşadar, baia pe care ne-o recomandă Pedagogul este aceea care este
făcută cu scopul de a ne curăţi şi de a fi sănătoşi 49. Tot pentru sănătate
este recomandată şi gimnastica, deoarece aceasta, afară că ţine corpul
sănătos, îl face şi îndemânatic pentru viaţa practică: “Exerciţiile
corporale sunt de folos tinerilor pentru sănătatea lor; îi fac să fie
sârguincioşi şi ambiţioşi să se îngrijească nu numai de bunăstarea
trupului, ci şi de bunăstarea sufletului. Este un lucru plăcut şi nu lipsit
de folos să faci exerciţii corporale, fără, însă, să te îndepărtezi de alte
îndeletniciri mai bune” 50.
Din toate sfaturile, poruncile şi îndemnurile Pedagogului Hristos,
ne putem da seama foarte uşor că Pedagogia Sa se referă nu numai la
suflet, ci şi la trup, că El educă pe om în întregul său, nu parţial, astfel
dând omului sănătate. Căci sănătatea trupească şi spirituală este bunul
cel mai mare al omului şi numai dezvoltarea şi activitatea armonioasă
a amândurora conferă omului integritatea. Căci ce ar folosi omului
dacă trupul ar fi sănătos, iar sufletul bolnav? Sau invers: dacă sufletul
ar fi sănătos iar trupul bolnav? Aşadar, şi trupul şi sufletul fiind date
omului încă de la creaţie, amândouă trebuie să fie în perfectă stare
sănătoasă, pentru a putea omul să slujească lui Dumnezeu şi să lucreze
la mântuirea sa. Pentru aceasta Pedagogul, ca un adevărat pedagog ce
este, se îngrijeşte şi de sufletul şi de trupul omului. Ar putea spune

48
Ibidem, III, 3, 3, p. 308.
49
Cf. Ibidem, III, 46, 1-2, p. 332.
50
Ibidem, III, 49, 1, p. 333.
458 Carmen-Maria Bolocan

cineva că sufletul este mai important, iar trupul nu are prea multă
importanţă, deoarece sufletul este partea spirituală a omului, cu care
acesta se înalţă la Dumnezeu. Pedagogul însă, prin înţ elepciunea Sa,
dând poveţe şi pentru îngrijirea sufletului, infirmă acest lucru, căci El
ştie cel mai bine că “corpul este casa sufletului, iar organele trupului,
mirosului, gustatului, pipăitului etc. sunt ferestrele casei, prin care
străbate lumina; dacă ferestrele, ca să zic aşa, sunt netransparente şi cu
alte defecte, interiorul casei rămâne întunecat. Spiritul numai prin
organele fizice primeşte material pentru lucrare” 51.

IV. Scopul educaţiei religioase urmărit de Mântuitorul Hristos

Căci care este scopul educaţiei creştine, pe care Mântuitorul îl
urmăreşte? Acesta nu este altul decât mântuirea omului, desăvâr şirea
vieţii trupeşti şi sufleteşti, realizarea omului nou, pentru a putea
dobândi viaţa veşnică şi a putea câştiga cerul. Căci pentru aceasta este
educat omul pe pământ: pentru a dobândi cunoştinţa despre cer, ca să
poată ajunge şi intra acolo. Deci omul “este educat pe pământ, dar
locuieşte în ceruri; şi acolo primeşte pe Tatăl, despre care a aflat pe
pământ” 52. Iar mântuirea nu o poate dobândi omul decât prin credinţă,
prin săvârşirea faptelor bune şi practicarea virtuţilor, asemănându-se
astfel cu Hristos, Pedagogul. Deci, dobândirea fericirii veşnice se
poate înfăptui doar în măsura în care ascultăm cuvintele Pedagogului.
Ca modalitate de realizare a mântuirii este invocată împlinirea voii
Tatălui. La Clement, pedagogia se confundă cu însăşi credinţa în
Dumnezeu, care este cale sigură de ajungere la mântuire. Pentru acest
scop, al mântuirii, “Pedagogul nu ne lasă singuri, ci ne ajută biruind
valurile care se abat asupra vieţii noastre, biruind înclinările animalice
şi pătimaşe. El îndreaptă corabia nostră pe vânt potrivitspre limanul cel

51
Ilarion Puşcariu, Principii din Pedagogia generală, Tiparul tipografiei
arhidiecezane, Sibiu, 1880, p. 31.
52
Ibidem, III, 99, 1, p. 359.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…459

neînviforat al desăvârşirii. Întreaga Pedagogie creştină ne călăuzeşte

spre mântuire” 53.
Mântuitorul, însă, nu mântuieşte pe toţi oamenii la fel, ci ţine cont
de particularităţile fiecărei persoane: de vârstă, sex, condiţie socială,
personalitate, arătându-ne, prin aceasta, marea înţelepciune a
pedagogiei Cuvântului. Deci, “chipul rânduielii lui spre mântuire este
felurit. Pedagogul dă mărturie pentru cei buni; pe cei aleşi îi cheamă să
fie mai buni, pe cei care se grăbesc să facă rău îi opreşte din această
pornire şi-i sfătuieşte să înceapă o viaţă mai bună” 54. Aşadar, în orice
chip, Pedagogul ne ajută la mântuire. Şi chiar dacă se mânie sau se
supără pe noi, “tăria mâniei Lui este iubitoare de oameni” 55, dovadă
jertfa Sa pe cruce pentru păcatele noastre.
Aşadar, prin importanţa pe care o acordă Pedagogul Hristos şi
trupului şi sufletului, prin respectarea tuturor principiilor pedagogice
în predarea pedagogiei Sale, am văzut că marele pedagog Clement
Alexandrinul Îl prezintă pe Hristos-Cuvântul ca Pedagog desăvârşit, ca
Pedagog model, pe care trebuie să-l urmeze orice pedagog ce vrea să
înveţe pe alţii. Să revedem acum, pe scurt, care sunt caracteristicile,
trăsăturile definitorii ale Pedagogului divin, care-I dau autoritatea de a
fi luat model de către ceilalţi pedagogi creştini. În primul rând,
Pedagogul este Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, şi deci este fără de
păcat, nepătat, “nepătimaş cu sufletul” 56, este atotînţelept, “Diacon al
lui Dumnezeu şi Pedagog al nostru” 57, este în chip egal Pedagog şi
pentru bărbaţi şi pentru femei, este pentru copil Tată, Mamă şi
Hrănitor 58, este “Pedagogul liberei voinţe” 59, Pedagogul omenirii,
singurul Judecător; este desăvârşit, este Pedagogul poporului celui
vechi şi al celui nou; dumnezeiescul Pedagog este împodobit cu ştiinţă,

53
Nestor Vornicescu, op. cit., p. 735.
54
Clement Alexandrinul, Pedagogul, 74, 3-4, p. 209.
55
Ibidem, I, 74, 4, p. 209.
56
Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 4, 1, p. 168.
57
Ibidem, III, 2, 1, p. 307.
58
Cf. Ibidem, I, 42, 3, p. 190.
59
Ibidem, I, 31, 1, p. 184.
460 Carmen-Maria Bolocan

bunăvoinţă şi îndrăznire 60, este iubitor de oameni, “a voit să fie fratele

oamenilor” 61, “a luat conducerea vieţii noastre” 62, este drept, “este bun
în chip drept”63, este creator al lumii şi al omului, este “mare
dăruitor” 64, face sufletul “în stare să primească revelaţia Cuvântului” 65,
pregăteşte sufletul curat pentru dobândirea cunoştinţei 66, “vindecă prin
sfaturile Sale, patimile sufletului nostru” 67 şi mai ales, ne ţine în frâu,
pentru ca noi să nu mergem pe căi greşite: “Pedagogul are de mult în
mâna Sa frâul şi duce la mântuire calul omenesc, adică partea
iraţională a sufletului, sălbăticită de plăceri, de dorinţe vr ednice de
osândit” 68.
Opera Pedagogul se încheie cu un măreţ imn închinat celui cu
adevărat Pedagog pentru toţi “învăţăceii”. Acest imn este ca un fel de
lăsare în grija Celui ce ne învaţă, care este pentru noi o adevărată
doică. Aşadar, Clement Îl roagă pe Pedagog să ne ia sub “aripa” Sa,
şi-L mai roagă, de asemenea, să adune pe copiii Săi cei nevinovaţi, să
le fie sprijin în nevoi, să le fie cârmă, aripă cerească, pescar şi să-i
conducă. Iar pe noi, copiii, ne îndeamnă să cântăm Pedagogului “laude
nevinovate / Şi imne curate; / Iar pentru învăţătura vieţii / Plată
cuvioasă să-I plătim” 69.

V. Actualitatea Pedagogului lui Clement Alexandrinul

Sistemul pedagogic contemporan nu se bazează numai pe principii
pedagogice creştine, aşa cum le găsim în Pedagogul lui Clement, şi
nici ţelul său nu este mântuirea omului, ci atingerea unui ideal care,
însă, nu este foarte bine definit. Pedagogia contemporană am putea
60
Cf. Ibidem, I, 97, 3, p. 222.
61
Ibidem, I, 85, 2, p. 215.
62
Ibidem, I, 5, 2, p. 169.
63
Ibidem, I, 85, 1, p. 215.
64
Ibidem, I, 85, 2, p. 215.
65
Ibidem, I, 3, 3, p. 167.
66
Cf. Ibidem, I, 3, 3, p. 167.
67
Ibidem, I, 6, 1, p. 169.
68
Ibidem, III, 53, 2, p. 336.
69
Ibidem, p. 362.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…461

spune că este un fel de sinteză a tuturor concepţiilor despre pedagogie

ce s-au formulat de-a lungul veacurilor. Astfel ea “valorifică
acumulările istorice relevante la nivelul concepţiilor promovate în
antichitate («educaţia constă în ajutorul dat copilului pentru a deveni
om»), Evul Mediu (educaţia devine opera Bisericii, având ca vocaţie
«pregătirea mântuirii omului prin respectarea şi împlinirea cuvântului
lui Dumnezeu»), Renaştere (educaţie revine la problematica omului,
«urmărind dezvoltarea sa completă, integrală, care constă în ajutorul
dat copilului să-şi asume condiţia umanităţii»), societatea modernă
(«educaţia constă în capacitatea de a conduce fiinţa umană de la natura
sa concretă la natura sa ideală»)” 70.
În legătură cu principiile de ieri şi de astăzi, ele nu sunt aceleaşi.
Cele de azi au ca fundament pe cele de ieri, dar sunt adaptate cerinţelor
vremii, conform cerinţelor celor educaţi. În zilele noastre putem spune
că există două feluri de educaţie: o educaţie creştină, făcută creştinilor
de toate vârstele, în Biserică şi o educaţie instituţionalizată care se face
la şcoală, elevilor. Pedagogia creştină aplicată copiilor în Biserică de
către preot, în şcoală de către profesorul de religie, dar şi acasă făc ută
de părinţi sau bunici, nu este alta decât Pedagogia lui Hristos, predată
şi transmisă de-a lungul veacurilor Apostolilor, preoţilor şi pedago-
gilor creştini, în general, care şi-au însuşit-o şi care au fost capabili s-o
predea şi altora. Celălalt sistem de educaţie, cel din şcoală, chiar dacă
este mai organizat, este astăzi mai mult laic. Nu se mai ţine cont că, de
fapt, acest tip de educaţie, făcut în şcoală, îşi are originea în Biserică,
oamenii Bisericii fiind cei care au pus bazele educaţiei şcolare. Chiar
dacă se mai face religie în şcoală, acest lucru nu-l ajută prea mult pe
elev, decât dacă acesta a primit, cât de cât o educaţie creştină în
familie. Şcoala, astăzi, în ceea ce priveşte spiritualul, nu-l determină
pe elev să fie moral, ci, cel mult, să oscileze între moralitate şi
imoralitate. “Şcoala laică modernă nu răspunde decât parţial nevoilor
sufleteşti ale copilului; ea nu interpretează decât în mod imperfect

70
Jacques Ulmann, La pensée éducative contemporaine, Presses Universitaires de
France, Paris, 1976, pp. 11-18.
462 Carmen-Maria Bolocan

cultura. Instrucţia modernă laică actuală, nu deschide deloc calea vieţii

copilului, ea îl trimite la o încrucişare a drumurilor umanismului de o
parte, ca şi a creştinismului de altă parte. Ea îi descrie calea creştină ca
abstractă şi ireală, deci incapabilă pentru viaţă” 71.
Ori toate consecinţele negative pe care le are educaţia laică actuală
asupra copilului se datorează nu faptului că principiile pedagogice nu
sunt adecvate, deoarece acestea sunt foarte bine structurate şi definite
– principiul participării conştiente şi active a elevilor în activitatea de
învăţare, principiul unităţii dialectice dintre senzorial şi raţional, dintre
concret şi abstract în procesul de învăţământ, principiul sistematizării,
structurării şi continuităţii, principiul legării teoriei cu practica,
principiul temeiniciei şi durabilităţii rezultatelor obţinute în procesul
de învăţământ, interdependenţa dintre principiile didactice 72 –, ci
eşecul educaţiei de azi se datorează idealului la care aceasta se
raportează. Idealul pe care elevul trebuie să-l atingă nu mai este
Hristos, ci fiecare îşi făureşte un ideal, care este mai mult sau mai
puţin spiritual. De asemenea, nu se mai urmăreşte mântuirea,
desăvârşirea persoanei, ci pur şi simplu instrucţia acesteia; scopul
Pedagogiei nu este acela de a face sufletul mai bun, ci doar de a învăţa;
ea pregăteşte pe om numai pentru o viaţă dedicată ştiinţei, nu pentru o
viaţă înţeleaptă, cumpătată, morală.
Dacă în lucrarea Pedagogul a lui Clement, Pedagogul creştinilor
este Hristos, astăzi, pedagogii din şcoli nu se mai raportează la Hristos,
ci ei înşişi, în marea lor majoritate, duc o viaţă imorală, fără Hristos.
Nu cere nimeni ca pedagogul din şcoală să fie asemenea lui Hristos
întru totul, deoarece Acesta este Fiul lui Dumnezeu şi în primul rând,
este fără de păcat, dar ceea ce trebuie să facă orice pedagog pentru a fi
pedagogul ideal, este să-L urmeze pe Hristos, să-L ia ca model şi să
împlinească el, în primul rând, principiile pedagogice creştine, înainte

71
Mihail Bulacu, Pedagogie creştină ortodoxă, Tipografia Seminarului Monahal
Cernica, Bucureşti, 1935, p. 41.
72
Cf. Ioan Nicola, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,
1994, pp. 287-294.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…463

de a le preda altora. Aşadar, moralitatea nu trebuie s-o “afişeze”

profesorul doar în faţa elevilor, numai pe timpul orelor de predare.
Profesorul trebuie să fie dascăl şi în afara şcolii, aceasta deoarece el a
fost ales, chemat de către cineva să predea şi altora, să înveţe şi pe
alţii, cu alte cuvinte, să facă oameni. Şi acest lucru nu-l poate realiza
oricine. Iar Cel ce l-a chemat, Cel ce i-a acordat această onoare, nu
este altul decât Hristos. Profesorul trebuie să fie conştient că “trăieşte
o chemare mai mare decât toate chemările şi e menit să întruchipeze un
ideal care musteşte moralitatea cea adevărată: idealul Dascălului celui
«pe care nimenea nu L-a vădit [cândva] de păcat»” 73.
Aşadar, profesorul trebuie să fie în primul rând el moral, pentru a-i
putea educa pe oameni în spiritul moralităţii. Însă, nu e de ajuns. El
trebuie, de asemenea, să aibă o bună pregătire pe toate planurile şi mai
ales, trebuie să-i cunoască foarte bine pe elevi atât în ceea ce priveşte
trupul lor, cât mai ales sufletul, căci Pedagogul Hristos a făcut educaţie
atât trupului, cât şi sufletului. Deci, profesorul trebuie să fie stăpân,
într-un fel, atât pe fizionomia, cât şi pe psihologia copilului. Şi aceasta
nu este suficient. După ce cunoaşte îndeajuns persoana pe care vrea s-o
îndrume şi să-i contureze un drum în viaţă, trebuie să-şi dea seama şi
de direcţia pe care o va îndruma, deci trebuie să aibă bine fixată
menirea superioară a omului, care nu este alta decât mântuirea sa.
Pentru a atinge, însă, acest ideal, profesorul nu poate face nimic
singur, ci doar în colaborare cu cel ce urmează să fie educat, ţinând
cont de libertatea sa de voinţă. Căci “elevul luptă el însuşi cu ceea ce e
mai bun în fiinţa lui contra propriilor sale rele. Noi (profesorii n.a.) nu
suntem decât aliaţii lui sinceri în această luptă” 74. Aşadar, când vorbim
de libertatea elevului, acesta nu înseamnă că e lăsat să facă ceea ce
vrea, ci noi, profesorii, suntem cei ce îi direcţionăm libertatea, i-o
disciplinăm.

73
Dumitru Călugăr, Preocupări catehetice, Seria didactică, Nr. 14, Sibiu, 1994, p. 40.
74
G.G. Antonescu, Pedagogia generală, Institutul Pedagogic Roman, Bucureşti,
1930, p. 544.
464 Carmen-Maria Bolocan

Profesorul, pentru a putea să-şi atingă scopul, acela de a-l educa pe

elev în toată puterea cuvântului, trebuie să urmeze întocmai toate
mijloacele pedagogice folosite de Pedagogul Hristos. Unul dintre ele ar
fi autoritatea, căci lipsa ei face imposibilă educaţia. Profesorul trebuie
să fie impunător pentru a putea realiza disciplina. El însă, nu trebuie să
fie autoritar numai cu cuvântul, ci în primul rând prin comportamentul
său, căci personalitatea educatorului este cea la care elevul năzuieşte
să se ridice, şi apoi tinde mai sus, la asemănarea cu Pedagogul Hristos.
Orice elev are nevoie de modele şi cel mai bun model este profesorul
pe care îl vede zi de zi, ca mai apoi să fie convins să urmeze modelul
nevăzut, Hristos. Căci educaţia se bazează nu pe norme, principii,
reguli, ci temelia ei, ceea ce o face durabilă, este modelul,
personalitatea umană, cât mai multe modele de urmat, celelalte nefiind
decât nişte accesorii în educaţie, facilitând o disciplinare a activităţii
de modelare a persoanei. Aşadar, “forţa educaţiei nu se revarsă decât
din izvorul viu al personalităţii omeneşti. Nici un statut şi nici o
programă, nici un mecanism al instituţiei şcolare oricât de ingenios şi
bine chibzuit ar fi el, nu pot înlocui personalitatea în domeniul
educaţiei” 75.
Şi regulile au rolul lor în educaţie, dar să nu fie prea multe, căci cu
cât sunt mai multe reguli, cu atât se vor încălca mai multe din ele.
Elevul trebuie adus la un asemenea stadiu în care el singur să-şi facă
reguli şi acelea le va împlini mai cu exactitate; acest lucru este în
conformitate şi cu libertatea individuală a sa.
Iubirea este un alt mijloc pedagogic, foarte important mai ales în
crearea unor legături afective între profesor şi elev, care acordă
elevului încredere în sine. Şi acest mijloc îşi găseşte apogeul la
Mântuitorul Hristos, Care a dat dovadă de cea mai înaltă iubire când
S-a întrupat pentru păcatele noastre, făcându-Se om; şi mai ales prin
jertfa Sa pe cruce pentru a ne mântui pe toţi. Pedagogul Hristos

75
K.D. Uşinski, Opere pedagogice alese, vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1956, p. 47.
 PEDAGOGIA LUI HRISTOS RELIEFATĂ DE CLEMENT ALEXANDRINUL…465

întruchipează, deci, iubirea supremă şi pe aceasta trebuie s-o aibă

profesorul model.
De asemenea pedepsele şi mustrările sunt mijloce pedagogice
foarte eficiente, însă ele trebuiesc executate cu înţelepciune, acolo
unde trebuie, şi unde este cazul. Profesorul trebuie să ştie să aplice
pedeapsa corespunzătoare în fiecare caz. Pentru a avea efect
pedagogic, e necesar ca pedepsele aplicate să ţină seama de
individualitatea elevului, de natura sa, de temperament, precum şi de
educaţia primită în familie. Aplicate astfel cu pricepere, pedepsele pot
fi pentru unii medicamente, iar pentru alţii, însă, pot fi motive de
răzvrătire, cauzând eşecul educaţiei, dacă nu înţeleg rostul lor.
Pentru ca educaţia să fie durabilă şi să-şi atingă scopul ei,
profesorul trebuie obligatoriu să-şi facă un plan, să urmeze nişte paşi,
căci fără plan, nici o lucrare, cât de mică, nu se poate săvârşi bine.
Acest plan este de foarte mare trebuinţă în educaţie, care este un lucru
însemnat şi greu. Şi planul cel mai bun, de fapt schiţa planului pe care
profesorul trebuie să o completeze, nu poate fi alta decât cea înfăptuită
şi realizată de Pedagogul Hristos: “Străduindu-se, deci, să ne
desăvârşească printr-o urcare treptată la mântuire, Cuvântul, Care în
tot ce face este iubitor de oameni, foloseşte un plan frumos, potrivit
unei instrucţii cu bune rezultate: mai întâi ne cheamă, apoi ne educă,
iar la sfârşitul tuturora ne învaţă” 76.
Iar dacă Mântuitorul le oferă, profesorilor din şcoli, un plan de
educaţie foarte bine elaborat, Clement Alexandrinul este cel care ne-a
lăsat “moştenire” un “manual de educaţie şi morală creştină” 77, foarte
bine structurat după planul Pedagogului Hristos. Şi acest “manual” nu
este altul decât opera Pedagogul.
Deci educaţia unei persoane este desăvârşită dacă începe în
familie, se continuă în şcoală şi se desăvârşeşte pe parcursul întregii
vieţi. Trebuie astfel să existe o legătură între pedagogia generală
(şcolară) şi Pedagogia creştină, care o întregeşte pe prima, iar acestea

76
Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 3, 3, p. 167.
77
Ioan G. Coman, Pedagogie, Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p. 69.
466 Carmen-Maria Bolocan

două să fuzioneze pentru a forma un om educat, dar nu oricum, ci în

Hristos. Căci, aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, “trebuie ca
sufletul să fie îndrumat spre practicarea faptelor bune îndată, de la
început, când este încă uşor de format şi fraged şi fiind moale ca ceara,
primeşte cu uşurinţă formele care se presează asupra lui, aşa încât,
atunci când va veni raţiunea să arate ceea ce este folositor, iar obiceiul
să îndrumeze cu uşurinţă spre săvârşirea binelui” 78.

The pedagogy of Jesus Christ pointed out in Clement from Alexandria’s work:The
Pedagogue-a contemporary perspective

Abstract: The pedagogy of Jesus Christ pointed out in Clement from Alexandria’s
work: The Pedagogue – a contemporary perspective – tries to synthetise the
pedagogical conception of the Alexandrine as it results from the literary work “The
Pedagogue”. This Pedagogue is no one else than the Savior Jesus Christ Who theaches us
the method through which you can achieve the perfection. The purpose of Jesus’ teachings
is the redemption of the man. At Clement,the pedagogy might be confused with faith in
God. This work represents or better said it should represent a model for the educators
today because the Pedagogue of all the times remains the Same, unchainged,both in His
methods but also in his means and his ideas. This is the Supreme Pedagogue, our Jesus
Christ, the Perfect Model in obtaining the eternal life.

78
Sf. Vasile cel Mare, Asceticele, în «PSB», vol. 18, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989, p. 53.