Sunteți pe pagina 1din 8

Tema 1: Managementul ca sistem, legități de funcționare 1

1.1. Caracteristicile generale ale managementului.................................................................................1


1.2. Abordări ale conceptului de management.......................................................................................4
1.3. Definiții de bază ale sistemului de management.............................................................................5

Tema 1: Managementul ca sistem, legități de funcționare

1.1. Caracteristicile generale ale managementului

Dicționarul englez, analizând cuvântul management, îl tratează în modul următor:


1) Modul comportării cu oamenii.
2) Forța și arta de conducere.
3) Organul de conducere, unitatea administrativă.
Piter Druker, autoritate americană în domeniul managementului, face astfel de explicații;
1) Noțiunea este pur americană și nu se traduce, nu poate fi tradusă în altă limbă.
2) Înseamnă funcție, dar și oameni, care îndeplinesc această funcție.
3) Arată starea socială a conducătorilor de toate nivelurile.
4) Este un curs teoretic.
5) Este un domeniu al științei.
În cazul organizațiilor, care n-au nici o atribuție la business acest cuvânt nu prea se folosește. Dar
totuși ce înseamnă el în știința economică?
Pluralitatea teoretică vorbește despre faptul că în literatura de specialitate veți întâlni diferite tratări
ale acestui cuvânt.
Același Piter Druker consideră că: managementul este echivalent cu “persoana de conducere”,
persoana care coordonează activitatea celorlalți și care își realizează activitatea prin ei.
Jean Gilberth consideră că managementul înseamnă «organizarea, arta de a conduce, de a administra,
sau altfel spus administrarea».
A. Mackenzie consideră că conducătorul operează cu trei elemente - idei, lucruri și oameni.
Din punct de vedere al funcției în domeniul de producție, managementul se prezintă ca un proces, cu
ajutorul căruia un grup de colaboratori își îndreaptă acțiunile spre un scop comun.
Pe de altă parte managementul la J. Massie se prezintă ca un proces social și tehnic, cu ajutorul
căruia se folosesc resursele, ce influențează asupra acțiunilor oamenilor și se efectuează schimbări pentru
atingerea scopului de către organizație.

1
Managementul - este un proces de planificare, organizare a activității și controlului asupra firmei
pentru a coordona resursele umane și materiale spre atingerea scopurilor efective. În practică managementul
deseori se reduce la un grup special de oameni atribuția cărora rezidă în organizarea și conducerea tuturor
forțelor pentru atingerea scopurilor puse.
Managementul îndeplinește următoarele funcții de conducere: prognozarea, planificarea,
organizarea, comanda, coordonarea, controlul.
Sistematizând toate opiniile teoretice despre management, tragem concluzia că managementul
științific poate fi determinat ca un sistem de măsuri, de metode prin care se realizează scopurile firmei. De
aici rezultă că managementul științific are la baza sa următoarea tehnologie:
1. Adoptarea deciziilor - procesul, prin care este relevată în mod conștient o anumită cale de acțiune,
din mai multe variante, în scopul obținerii rezultatului dorit;
2. Planificarea - procesul prin care se prevede evoluția viitoare a acțiunii prin examinarea diferitelor
variante;
3. Organizarea - procesul prin care se determină structura și repartizarea funcțiilor;
4. Încadrarea personalului - procesul prin care conducerea selectează, pregătește, promovează
subordonații;
5. Comunicarea - procesul de determinare a performanțelor curente comparativ cu standardele
preconizate;
6. Dirijarea - procesul prin care informațiile sunt transmise persoanelor interesate din punct de
vedere al obținerii rezultatului dorit;
7. Conducerea - procesul prin care activitatea subordonaților este îndreptată spre scopuri comune.

Pentru îndeplinirea acestor funcții managerii trebuie să aibă următoarele calități (după Henri Fayol):
1. Să fie sănătoși și viguroși fizic;
2. Să aibă inteligență și capacitate intelectuală;
3. Să posede calitățile morale: insistență, bărbăție la luarea deciziilor, răspundere, simțul datoriei;
4. Să aibă pregătire profesională bună, studii profunde și calitative,
5. Să posede următoarele capacități de dirijare, prevederea, capacitatea de a face un plan de acțiuni,
deprinderi de organizare, arta de a ști cum să se comporte cu oamenii, capacitatea de a uni și dirija forțele
multor oameni și capacitatea de a-i controla, de a le face observații, fără a-i ofensa;
6. Cunoașterea funcțiilor întreprinderii;
7. O profundă competență în activitatea specifică a firmei.

În activitatea lor managerii trebuie să țină cont de următoarele principii:

2
1. Orientarea spre om ca bază a managementului. Acesta este principiul fundamental al firmei, ce
propune grija fața de om drept criteriu de cea mai mare valoare al firmei, descătușarea energiei creatoare,
acordarea mai multor posibilități de a manifesta inițiativă și spirit de întreprinzător.
2. Deservirea ireproșabilă a cumpărătorului. Acesta este principiul de bază al politicii externe a
firmei, care, formulat altfel poate fi redat prin cuvintele: firma există pentru cumpărători și existența ei
depinde de cumpărători.
3. Crearea și susținerea micro culturii, microclimei în firmă, fapt ce asigură modul cuvenit de
comportare a funcționarilor.

Cei dintâi care au definit activitatea de conducere la nivel de întreprindere au fost Taylor și Fayol.
Taylor: "Arta de a ști precis ce trebuie de făcut cât mai bine și mai ieftin".
Fayol: "A conduce înseamnă a organiza, a comanda, a coordona și a controla".
Alți autori susțin că conducerea reprezintă exercitarea funcțiilor administrative, de dispoziție,
îndreptate spre alegerea și repartizarea cadrelor, dirijarea și educarea lor, controlul asupra activității,
folosirea mijloacelor economice de influențare a colectivelor.
În general conducerea este un proces de influență a subiectului asupra obiectului cu un anumit scop.
Această influență are loc la nivel de întreprindere (magazin), asociație, minister, după o anumită schemă
(algoritm) și se produce cu ajutorul unor mijloace (tehnice, organizatorice, economice, sociale, psihologice).
Pornind de la aceste aprecieri, putem constata, că procesul de conducere, este influențarea proceselor
productive de către conducători, prin (cu ajutorul) altor persoane (subalternii).
Această influențare se pronunță de regulă în domeniul organizării. Eforturile de gândire și acțiune în
domeniul organizării sunt și unul din atributele de bază ale conducerii, care poate fi privită ca rezultatul
efortului de gândire și acțiune a conducătorului.
Interdependența proceselor de conducere și producție este redată în schema 1.

Proces de producție

Materie primă Prelucrare Produs

Proces de conducere

Informație Efort logic Decizie

Schema 1: Interdependența proceselor de conducere și producție.

Procesul de conducere, fiind o înlănțuire permanentă de decizii transpuse în acțiune, asigură


echilibrul dinamic al proceselor de producție.
3
Procesul de conducere al întreprinderii comerciale presupune parcurgerea următoarelor etape:
- diagnoza unei situații;
- prognozarea variantelor posibile;
- decizia - varianta unică;
- planificarea și programarea activității de realizare a deciziei;
- dirijarea realizării;
- controlul și rezultatul.
Știința definită la modul general este - ansamblul sistematic de cunoștințe veridice despre realitatea
obiectivă (natura și societatea) și despre realitatea subiectivă (psihica și gândirea)
Obiectul unei științe se definește prin delimitarea câmpului de cercetare a fenomenelor specifice unui
domeniu - de exemplu - în domeniul activității de conducere a întreprinderilor, totalitatea cunoștințelor de
conducere au cunoscut o integrare sistematică după reguli și criterii științifice doar la începutul sec. XX-lea
(lucrările lui Taylor, Fayol).
Știința conducerii la nivel de întreprindere se constituie ca un ansamblu de cunoștințe în continuă
dezvoltare, care pe măsura progresului practicii se perfecționează continuu.
Elementele de bază, care constituie obiectul perfecționării sunt:
- teoria legilor și principiilor utilizate în vederea optimizării activității întreprinderii;
- metodele și procesele de soluționare a problemelor cu care este confruntată activitatea practică de
conducere;
- ansamblul mijloacelor tehnice (tehnologice) care asigură conducerii îndeplinirea funcțiilor sale la
toate nivelurile ierarhice;
- colectivul de oameni, legăturile dintre ei, climatul social-psihologic din colectiv.
Având în vedere toate acestea, pentru examinarea conținutului științei conducerii, putem folosi
schema 2.
Teoria - este o formă de reflectare a realității în gândire, o formă de cunoaștere abstractă,
generalizată într-un sistem de noțiuni științifice, categorii, legi și principii.
Teoria științei conducerii este dependentă de practica conducerii, dar la rândul ei influențează direct
activitatea practică și socială. Bazele teoretice ale științei conducerii cuprind legile obiective și principiile cu
ajutorul cărora se explică fenomenele ce acționează și se dezvoltă în cadrul întreprinderii. Elementele
teoretice ale științei conducerii au apărut ca urmare a observării atente a fenomenelor practice, și a efectelor
de acțiune asupra factorilor tehnici, economici, sociali din întreprindere.

Teoria Metodologia

Practica Tehnologia
4
Schema 2: Elementele principale ale științei managementului

Metodologia - sistem de metode, modul de cercetare folosit cât în teorie, atât și în practică, cu
ajutorul cărora pot fi înțelese fenomenele și optimizate rezultatele.
În teoria conducerii pot fi definite următoarele metode fundamentale:
- economice;
- organizatorice;
- social-psihologice;
- administrative;
- matematice;
- statistico-economice.
Tehnologia - în cel mai general sens, exprimă modul de conducere, de realizare a deciziilor.
Tehnologia poate fi privită ca un complex de metode folosite după o anumită schemă (algoritm) pentru a
obține un anumit rezultat.
Practica - nucleul (baza) acțiuni, pentru care a fost creată și teoria, și metodologia și tehnologia, cu
scopul de a optimiza procesul de conducere în practică. Orice societate se dezvoltă pe baza unui model unde
conștient sunt repartizate împuternicirile.

1.2. Abordări ale conceptului de management

Apariția managementului ca știință este de dată relativ recentă. Acesta a apărut în S.U.A. odată cu
mișcarea pentru conducerea științifică, în primii ani ai secolului trecut.
Prin management ca știință se înțelege studierea procesului de management în vederea sistematizării
și generalizării unor concepte, legi, principii, reguli, a conceperii de noi sisteme, metode și tehnici care să
contribuie la creșterea eficienței activităților desfășurate pentru realizarea unor obiective.
Ca știință, managementul s-a născut în secolul XX, sintetizând tot ce a acumulat omenirea în
gândirea și practica conducerii. Desfășurând multe activități în cadrul societății, oamenii intră în relații de
conducere unul cu altul. Știința managementului se ocupă cum de cercetarea la nivel macrosocial așa și la
nivel microsocial, preocupându-se de perfecționarea. formelor și metodelor de conducere ale organizației.
Știința conducerii se ocupă de studierea relațiilor și proceselor de conducere din cadrul organizațiilor. După
determinările relațiilor de conducere, putem spune că știința managerială încă de la apariție s-a manifestat ca
un puternic caracter interdisciplinar.
Ca practică, managementul științific constituie ansamblul de activități de dirijare, îndrumare și
coordonare a organizațiilor umane cu scopul de a realiza obiective propuse de fiecare în parte. Apariția
managementului științific a fost precedată de o etapă al cărei conținut l-a constituit începuturile acestuia,
teoria managementului fiind în curs de formare și consolidare. Este vorba de o acumulare continuă de idei,
de formulare a unor concepte, de principii, de metode și tehnici specifice, care imprimau managementului un
pronunțat caracter științific. Managementul științific este urmarea și a ceea ce s-a acumulat în perioada
precedentă aplicării sale și, cu atât mai mult, a creării și dezvoltării unei metodologiei științifice, care să

5
faciliteze aplicarea în practică a elementelor de noutate din domeniul tehnicii și alte domenii adiacente
activității întreprinderilor.
Așadar managementul științific se prezintă ca un complex de acțiuni desfășurate cu scopul de a
asigura funcționalitatea normală, eficientă, atât a organizației în ansamblul ei, cât și a tuturor structurilor
organizatorice componente.
Arta de a conduce se bazează pe cunoașterea științei managementului, a realității concurente și apoi
pe talentul sau aptitudinile managerului de a aplica principiile, regulile, metodele puse la dispoziție de știința
managerială.
Managementul modern reprezintă sinteza dintre știință, practică și artă. În concluzie putem spune că
managementul cuprinde conceptele fundamentale: previzionale, inovaționale, operaționale de gestiune, de
conducere și coordonare a personalului.

1.3. Definiții de bază ale sistemului de management

Exercitarea funcțiilor și relațiilor de management se realizează prin sistemul de management.


Definiție: Sistemul de management reprezintă ansamblul elementelor cu caracter decizional,
organizatoric, informațional, motivațional prin intermediul căruia se exercită procesele și relațiile de
management în vederea obținerii unei eficacități și eficiențe maxime.
Sistemul de management are următoarele componente:
 subsistemul organizatoric;
 subsistemul informațional;
 subsistemul decizional;
 subsistemul metode și tehnici de management.
a. Subsistemul organizatoric constă în ansamblul elementelor de natură organizatorică care asigură
cadrul, divizarea, combinarea și funcționalitatea proceselor de muncă în vederea realizării obiectivelor
previzionate.
Acest subsistem reunește două categorii de organizare:
1. organizarea formală care reprezintă elementele organizatorice stabilite de management prin:
 regulamentul de organizare și funcționare;
 organigrama;
 descriere de funcții și posturi;
 alte documente organizatorice.
Firma are cinci funcțiuni în care, din punct de vedere procesual, este structurată organizarea formală:
 cercetare – dezvoltare;
 comercială;
 producție;
 financiar-contabilă;
 de personal.
Aceste funcțiuni sunt modelate în structura organizatorică care reprezintă ansamblul persoanelor și
subdiviziunilor organizatorice astfel constituite încât să asigure realizarea obiectivelor firmei.
Principalele componente ale structurii organizatorice sunt:
 postul;
 funcția;
 ponderea ierarhică;
6
 compartimentul;
 nivelul ierarhic;
 relațiile organizatorice.
2. organizarea informală care constă în totalitatea elementelor și interacțiunilor umane cu caracter
organizatoric care se derulează între componenții firmei.
Componentele organizării informale sunt:
 grupa informală;
 norma de conduită a grupei;
 relațiile informale;
 rolul informal;
 liderul informal.
Subsistemul organizatoric îndeplinește următoarele funcții:
a) stabilește principalele componente organizatorice ale firmei;
b) interconectează subdiviziunile organizatorice;
c) combină resursele firmei;
d) asigură cadrul organizatoric pentru activitățile firmei.

b. Subsistemul informațional constă în totalitatea datelor, informațiilor, circuitelor informaționale,


fluxurilor informaționale, procedurilor și mijloacelor de tratare a informațiilor care au drept scop asigurarea
suportului informațional necesar pentru previzionarea și îndeplinirea obiectivelor.
Subsistemul informațional este componenta cea mai dinamică și flexibilă a sistemului de
management.
Componentele sale de bază sunt:
 data;
 informația;
 circuitul informațional;
 fluxul informațional;
 procedura informațională;
 mijloacele de tratare a informației.
Subsistemul informațional îndeplinește următoarele funcții:
a. funcția decizională: asigură informațiile necesare fundamentării și adoptării deciziilor;
b. funcția operațională: asigură executanților informațiile necesare executării sarcinilor;
c. funcția de documentare: furnizează permanent informații necesare firmei pentru a asigura pe
termen lung eficiența acesteia.
c. Subsistemul decizional este format din ansamblul deciziilor adoptate și aplicate în cadrul
organizației. El reprezintă partea cea mai activă a sistemului de management.
Decizia de conducere (de management) este cursul de acțiune ales în vederea îndeplinirii unui
obiectiv cu implicații directe asupra altei (altor) persoane căreia îi influențează acțiunile și comportamentul.
Funcțiile subsistemului decizional:
a) direcționează dezvoltarea de ansamblu a firmei;
b) declanșează acțiunea personalului;
c) armonizează activitățile și personalul firmei.

7
d. Subsistemul metode și tehnici de management este alcătuit din ansamblul metodelor, tehnicilor
și procedurilor utilizate de organizație ca: diagnosticarea, delegarea, managementul prin obiective, prin
proiecte, tabloul de bord.
Subsistemul metodologic-managerial îndeplinește următoarele funcții:
a) asigură suportul logistic activității manageriale;
b) dezvoltă potențialul uman al firmei;
c) determină profesionalizarea managementului.