Sunteți pe pagina 1din 10

Tema 4: Conținutul activități de antreprenoriat 1

4.1. Definirea conceptului de antreprenoriat......................................................................................1


4.2. Conținutul antreprenoriatului......................................................................................................4
4.3. Formele activității de antreprenoriat...........................................................................................7
4.4. Mediul de afaceri.........................................................................................................................9

Tema 4: Conținutul activități de antreprenoriat

4.1. Definirea conceptului de antreprenoriat


Fiind un concept multidisciplinar, studierea antreprenoriatului contemporan necesită cunoașterea
diversității teoriilor referitoare la acesta. În literatura economică noțiunea de antreprenor a apărut pentru
prima dată în Dicționarul Universal de Comerț, editat la Paris în anul 1723, desemnând persoana care își
asumă obligații în vederea gestionării construcției unui obiect.
Ca termen științific, ca subiect de discuție și analiză, noțiunea datează din secolul al 18-lea, când
economistul francez Richard Cantillon a asociat asumarea de riscuri în economie cu antreprenoriatul,
formulând primele teorii cu privire la acesta. În Anglia, în aceiași perioadă, Revoluția Industrială era în plină
desfășurare, iar antreprenorii jucau un rol important în transformarea resurselor. Joseph Schumpeter (1934),
considerat de unii un geniu al economiei secolului XX, spunea: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care
o facem în legătură cu un anumit tip de comportament care include: inițiativă, organizarea și reorganizarea
mecanismelor social-economice și acceptarea riscului și a eșecului”. Antreprenoriatul ca subiect de discuție
și analiză a fost introdus de economiști în secolul al XVIII-lea și a continuat să atragă interesul
economiștilor în secolul al XIX-lea.
Activitatea de antreprenoriat este o activitate independentă, desfășurată pe propriul risc și orientată
spre obținerea profitului ca urmare a utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau
prestării serviciilor de persoane înregistrare în această calitate, în modul stabilit de lege. Activitatea de
antreprenoriat poate fi desfășurată atât de persoane fizice, cât și juridice.
Pentru a completa lista de informații despre activitatea și calitățile care impulsionează rezultatele
antreprenorilor s-au întreprins numeroase studii. Concluzia comună a acestora a fost că toți antreprenorii de
succes prezentau următoarele calități: controlul interior, capacitatea de planificare, asumarea riscurilor,
inovația, folosirea feedback-ului, luarea deciziilor, independența. Această listă se află între-un proces de
îmbunătățire continuă prin adăugarea de noi caracteristici.
În viziunea reprezentanților școlii behavioriste, cea care acordă cea mai mare atenție elementelor ce
caracterizează antreprenorii, principalele aspecte care le sunt specifice sunt acelea de: inovatori, lideri,
persoane ce și asum de riscuri, independenți, creatori, tenaci, energici, originali, optimiști, orientați spre
rezultate, flexibili, materialiști, însă un progres remarcabil în ceea ce privește abordarea conținutului muncii
și a caracteristicilor antreprenorului realizează Jacques Fillon. În unul din ultimele sale studii el realizează o
abordare integratoare deosebit de interesantă și utilă a activităților și caracteristicilor specifice
antreprenorilor.
Alte caracteristici ale antreprenorilor sunt următoarele:
Determinare și perseverență: Mai mult decât oricare alt factor, dedicarea totală către succes ca
antreprenor poate depăși obstacolele. Determinarea puternică și perseverența pot face un antreprenor să facă
față oricăror greutăți pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile și chiar pot compensa lipsa de
experiență și de îndemânare a personalului angajat.

1
Dorința de a câștiga: Antreprenorii examinează o situație, determină cum își pot mări șansele de
câștig și trec mai departe. Ca rezultat riscurile considerate mari de persoanele obișnuite sunt riscuri mari
pentru antreprenori.
Căutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienți sunt adesea descriși ca având capacitatea de a învăța
repede și dorința puternică de a ști cât de bine se descurcă și cum își pot îmbunătăți rezultatele. Feedback-ul
este important deoarece antreprenorul este dispus să învețe din greșeli și din experiențele anterioare.
Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidați de situații dificile. Încrederea în
sine și optimismul general îl fac să vadă imposibilul ca pe ceva ce doar necesită mai mult timp pentru a fi
rezolvat. Problemele simple îl plictisesc, antreprenorii sunt extrem de persistenți însă sunt realiști în a
aprecia ceea ce pot și ceea ce nu pot să facă și unde au nevoie de ajutor pentru rezolvarea unor probleme
dificile, dar de neevitat.
Inițiativă și responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna considerați persoane independente, ei
caută și preiau inițiativa, se pun în situații în care sunt personal răspunzători pentru succesul sau eșecul
întregii operațiuni. Le place să se implice în probleme în care impactul lor personal să poată fi măsurat.
Orientare spre oportunități: Un lucru care îi diferențiază clar pe antreprenori este concentrarea spre
oportunitate mai mult decât spre resurse, structură sau strategie. Când se hotărăsc să întreprindă o acțiune o
fac într-un mod calculat, încearcă să facă totul pentru a obține cât mai multe șanse de câștig, dar evită să-și
asume riscuri ce nu sunt necesare.
Toleranță pentru eșec: Antreprenorii folosesc eșecul ca pe o experiență din care pot învăța ceva. Cei
mai eficienți antreprenori sunt cei care se așteaptă la dificultăți și nu sunt dezamăgiți, descurajați sau
deprimați de un eșec.
Încredere în sine și optimism: Deși antreprenorii întâmpină adesea obstacole majore încrederea în
abilitățile personale îi determină să le depășească și îi face pe ceilalți să-și mențină propriul optimism.
Realizarea de viziuni: Antreprenorii știu unde vor să ajungă. Ei au o viziune sau concept despre ceea
ce vor să fie firma lor. De exemplu, Steve Jobs de la Apple Computers dorește ca firma sa să producă
microcomputere ce pot fi folosite de oricine, de la copiii din școli până la oamenii de afaceri. Nu toți
antreprenorii au viziuni predeterminate pentru firmele lor, unii își dezvoltă viziunea în timp, conștientizând
ce este firma și ce poate ajunge.
Nivelul mare de energie: Cantitatea mare de munca depusă de antreprenori presupune din partea
acestora existența unei energii superioare. Mulți antreprenori își dozează cantitatea de energie monitorizând
cu grijă ce mănâncă, ce beau, fac exerciții fizice și știu când să se retragă pentru relaxare.
Creativitatea și spiritul de inovație: Creativitatea a fost privită timp îndelungat ca ceva genetic, cu
care te naști și nu o poți dobândi. Una dintre teoriile celebre apărute spre sfârșitul secolului al XX-lea afirmă
că aceasta poate fi învățată.
Independența: Frustrarea în fața sistemelor birocratice, împreună cu dorința de a face o „diferență” îi
face pe antreprenori niște persoane foarte independente care doresc să facă lucrurile în felul lor. Totuși
antreprenorii nu iau toate deciziile, ci doresc ca autoritatea să le ia pe cele importante.
Lucrul în echipă: Dorința de independență și autonomie nu îl oprește pe antreprenor să dorească
lucrul în echipă. De fapt în timp ce antreprenorul știe clar unde se află firma (sau unde ar dori să se afle)
personalul se ocupă de activitățile de „zi cu zi” din firmă.
Abilități manageriale: Aceasta nu reprezintă o caracteristică absolut necesară a antreprenorilor însă
este important de știut că un antreprenor de succes are nevoie și de acest tip de cunoaștere.
Antreprenorul este un actor principal și un simbol al economiei de piață. Rolurile și contribuția
antreprenorilor se amplifică substanțial, simultan cu manifestarea lor pe plan calitativ superior, ceea ce se
reflectă în revoluția antreprenorială actuală, care potrivit afirmațiilor a numeroși specialiști, va ajunge la
apogeu în secolul XXI, generând multiple mutații, unele încă dificil de imaginat în prezent.
2
În societățile dezvoltate, pentru a permite accesul noilor domenii, multe universități dezvoltă
adevărate incubatoare de afaceri, care sunt puse la dispoziția antreprenorilor, pentru a avea posibilitatea de a
experimenta și verifica noile teorii de business.
Potrivit legislației Republicii Moldova, antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producției,
executare a lucrărilor și prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni și de asociațiile acestora în mod
independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimonială cu
scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri.
Cele mai des întâlnite forme de activități de antreprenoriat sunt: genurile de activități licențiate și
companiile (societățile) comerciale. Principala diferență între cele două forme este că un comerciant
(persoană fizică) face afaceri pe cont propriu și are nevoie de autorizație comercială, în timp ce o companie
(persoană juridică) face afaceri în contul companiei.
Altfel spus, antreprenoriatul reprezintă un proces ce constă în identificarea și urmărirea unei
oportunități de afaceri, în scopul valorificării acesteia.
În sensul modern al economiei de piață totuși vorbim despre faptul că, un antreprenor este un agent
economic care adoptă un comportament activ și novator, care acceptă deliberat riscuri financiare pentru a
dezvolta proiecte noi. În acest sens, un număr semnificativ de societăți acordă o mare atenție și recunoaștere
antreprenorilor, în mare parte și datorită aportului pe care îl aduc aceștia la evoluția mediului antreprenorial
și a influenței pe care o au asupra indicatorilor macroeconomici.

4.2. Conținutul antreprenoriatului


Este important de remarcat faptul că antreprenoriatul reprezintă un proces care include în structura sa
caracteristici, obiective și principii esențiale antreprenoriale, precum și satisfacții și insatisfacții
distincte:
Caracteristicile activității antreprenoriale pot fi:
 Este un act de voință umană,
 Este un proces dinamic,
 Este un demers unic,
 Implică numeroase variabile,
 Se produce la nivelul unei firme economice,
 Implică o schimbare de stare a firmei.
Rezultatul antreprenorial depinde de numeroși factori. Principalii factori care influențează activitatea
antreprenorială sunt factori interni și factori externi.
Factorii interni depind de: mărimea întreprinderii, tipul și specificul activității, personalitatea și
pregătirea întreprinzătorului și nivelul de pregătire al persoanelor implicate și cultura firmei. Acești factori
au un impact mult mai mare asupra performanțelor întreprinderii.
Factorii externi depind de: caracteristicile și funcționalitatea sistemului economic, conjunctura
economiei naționale și piața pe care firma acționează. Acești factori, datorită conținutului favorizant sau
defavorizant, pot avea un impact major asupra inițiativelor antreprenoriale.
Se poate spune că factorul cu cea mai mare influență îl constituie întreprinzătorul prin spiritul său
antreprenorial. Întreprinzătorul este fermentul care declanșează activitatea antreprenorială, fără acesta toți
ceilalți factori fiind inerți din punct de vedere antreprenorial.
Stabilirea obiectivelor antreprenoriale
Obiectivele antreprenoriale pot fi grupate în trei grupe:

3
 Obiective de natură personală, prin care întreprinzătorul își justifică activitatea antreprenorială. Ele țin de
persoană, constituind un imbold interior alimentat de ideile care declanșează activitatea antreprenorială.
În cadrul acestei grupe se cuprind:
 obiective de securitate și siguranță personală,
 obiective de asigurare a unui statut social,
 obiective de garantare a propriei independențe,
 obiective de reușită în afaceri,
 obiective privind satisfacerea eu-lui,
 Obiective ale afacerii:
Obiective generale, care presupun prestarea de servicii utile necesare societății (producerea și
comercializarea unor produse și servicii) și realizarea de profit (remunerarea pentru asumarea riscului
investirii banilor într-o afacere). Tot aici se cuprind și obiectivele sociale care presupun asumarea unor
responsabilități sociale (protecția intereselor consumatorilor, realizarea intereselor salariaților și ale
comunității din care firma face parte)
Obiective subsidiare care sunt stabilite pentru fiecare domeniu funcțional în parte (producție,
comercial, financiar-contabil, cercetare, personal) acestea aflându-se în interdependență unele cu altele.
 Obiective mixte sunt acelea care reprezintă o corelație între realizarea profitului, satisfacerea
consumatorului, satisfacerea întreprinzătorului și cea a salariaților. Aceste obiective apar în situația în
care obiectivele personale sunt corelate și în concordanță cu obiectivele afacerii
Principiile esențiale ale activității antreprenoriale
În faza de proiect a afacerii, în momentul în care sunt stabilite necesitățile, valorile, dimensiunile și
avantajele ei trebuie prefigurată și finalitatea activității antreprenoriale. Întreprinzătorul trebuie să
cunoască, în această etapă, principiile ce vor călăuzi întreaga activitate:
- elaborarea de obiective, strategii și planuri de acțiune clare ce vor fi revizuite în mod sistematic în
funcție de context,
- producerea și livrarea de bunuri sau servicii pe care oamenii și le doresc,
- atragerea și păstrarea unei clientele,
- realizarea unui profit suficient pentru a atrage potențialii investitorii și a-i păstra pe cei existenți,
- oferirea de recompense (materiale și morale), stimulative care să antreneze resursele umane.
Satisfacțiile și insatisfacțiile activității antreprenoriale
Întreprinzătorul poate avea, în urma inițierii unei afaceri, atât satisfacții cât și insatisfacții.
Dintre cele mai importante satisfacții se pot aminti:
 Independența (autonomia) – este câștigată, în urma inițierii unei afaceri, deoarece el este cel care ia
decizii și face ca lucrurile să aibă o anumită direcție stabilită de el însuși. Pentru antreprenor, afacerea
presupune și un grad ridicat de responsabilitate. Și în această situație, întreprinzătorul dorește să și-o
asume. Libertatea de decizie și acțiune care este conferită de deținerea unei afaceri apare pentru el ca o
necesitate asumată.
 Autorealizarea – întreprinzătorul, deținând o afacere proprie, nu mai întâmpină piedici în autorealizare,
singurele fiind cele determinate de propria sa capacitate și creativitate.
 Posibilitatea unui câștig nelimitat – cei mai mulți întreprinzători obțin mult mai mult câștig decât dacă ar
lucreze pentru alții. Întreprinzătorul, în cazul în care are succes, poate obține un profit care să îi acopere
dobânda la capitalul împrumutat și care ar putea recompense riscul asumat, efortul depus, talentul și
propria capacitate antreprenorială și managerială.
 Siguranța muncii – este un alt aspect pentru întreprinzătorul care are siguranța unui loc de muncă și
avantajul că poate lucreze atâta timp cât este capabil de muncă fără să fie obligat să iasă la pensie.

4
 Angajarea membrilor familiei – în cazul în care afacerea înregistrează rezultate bune, întreprinzătorul își
va putea angaja toți membri familiei. Acesta este un alt aspect avantajos, deoarece afacerea va avea
continuitate prin preluarea ei de către copii. Pe de altă parte, în afacerea derulată de membrii familiei
poate exista o morală și o încredere mai bună.
 Folosirea independentă a capitalului acumulat – întreprinzătorul poate să-și plaseze capitalul în propria
afacere, în loc să investească în afacerile deținute de alții și care pot fi riscante sau în loc să-și țină banii
în depozite bancare.
 Aplicarea cunoștințelor și abilităților proprii – Pentru unele persoane găsirea unui loc de muncă adecvat
cunoștințelor proprii poate fi o problemă (datorită excesului de forță de muncă în domeniul respectiv). În
felul acesta un întreprinzător poate iniția o afacere, unde cunoștințele și abilitățile sale să constituie un
avantaj.
 Ieșirea din rutină – este o altă problemă, des întâlnită. Sunt persoane care simt nevoia unei schimbări,
care doresc să părăsească o activitate monotonă, de rutină. Inițierea unei afaceri reprezintă o ocazie
pentru a împlini această satisfacție personal.
 Putere și influență – pentru orice întreprinzător a afacere conferă putere și influență deoarece el este cel
care ia deciziile, influențează cursul acțiunilor, decide soarta întreprinderii, iar toate aceste aspecte îi
creează o satisfacție psihologică deosebită.
Insatisfacțiile activității antreprenoriale pot fi următoarele:
 Incertitudinea veniturilor – datorită oscilațiilor în evoluția afacerii pot să apară fluctuații ale veniturilor.
În multe cazuri întreprinzătorul va fi ultimul care va fi plătit datorită numeroaselor plăți financiare.
 Riscul pierderii capitalului investit – mulți întreprinzători contribuie cu bunuri sau cu sume importante
de bani. Acestea pot fi pierdute în cazul unei afaceri nereușite.
 Povara responsabilității totale – în caz de eșec sau succes în afaceri, întreprinzătorul este singurul
răspunzător. Odată cu mărimea firmei, cresc și responsabilitățile. Dacă pentru unele persoane munca de
conducere este ceva atractiv, pentru altele ea poate constitui o adevărată povară. Deciziile luate îi
afectează nu numai pe întreprinzători și firmă, ci și pe clienți, salariați. De aceea multe persoane preferă
să lucreze pentru alții limitându-și responsabilitatea la sarcinile de muncă în cadrul programului lor de
lucru.
 Periclitarea carierei - În caz de eșec, una din marile probleme întâlnite la unele persoane care doresc să
devină întreprinzători este că ele nu vor mai fi capabile să se întoarcă la vechiul lor loc de muncă în caz
de eșec. Această preocupare o au persoanele care au un loc de muncă bine plătit.
 Apelarea la experți - deoarece un întreprinzător nu poate fi cunoscător în toate domeniile de activitate el
se vede nevoit să apeleze la experți și să asculte recomandările lor. Acest lucru reprezintă o lezare a
spiritului lor de interdependență.
 Frustrarea în caz de succes – în cazul dezvoltării firmei va trebui suplimentat numărul de salariații și
atribuite unele prerogative, ceea ce pentru unii întreprinzători poate părea frustrant. Cea mai neplăcută
decizie în caz de creșterea a afacerii este pentru unii întreprinzători, aceea de a ceda o parte din control
sub formă de societate pe acțiuni.
 Abaterile de la etică – uneori, în caz de succes, se impune o abatere de la valorile de etică profesională.
În cazul în care practicile vin în conflict cu etica întreprinzătorului se pot crea stări de nemulțumire.
 Program de lucru foarte încărcat - întreprinzătorul nu are un program de lucru fix. El este primul care
vine și ultimul care pleacă. În fazele de început ale afacerii el trebuie să facă totul 14 ore pe zi, 7 zile pe
săptămână, fără concediu.
 Deteriorarea relațiilor familiale – datorită programului de lucru prelundit și consumului de energie și
timp întreprinzătorul are puțin timp pentru familie și cei dragi.

5
Afectarea stării de sănătate – munca îndelungată, stresul prelungit, consumul nervos și de energie,
aduc organismul într-o stare de epuizare făcând loc frecvent apariției unor boli.
Concluzionând se poate sublinia că în condițiile economiei de piață, antreprenoriatul de succes este o
forță, care are un aport substanțial la îmbunătățirea situației economice a societății. Acest fapt, reprezintă
asigurarea pieței cu mărfurile și serviciile necesare, concomitent cu crearea unor noi activități de producere,
a locurilor noi de muncă. În consecință, se îmbunătățește nivelul de trai al populației și se majorează
valoarea indicatorilor economici la nivel de țară.

4.3. Formele activității de antreprenoriat


Cele mai frecvente forme de antreprenoriat sau muncă pe cont propriu sunt: formele de activitate
comercială cu licență sau forma companiilor comerciale. Principala diferență între cele două forme este că
un comerciant (persoană fizică) face afaceri pe cont propriu și are nevoie de autorizație comercială, în timp
ce o companie (persoană juridică) face afaceri în contul companiei, adică pentru toți patronii săi. În acest caz
va fi nevoie de autorizația comercială a fondatorilor și de un contract legal încheiat între aceștia.
Activități cu autorizație comercială
O activitate cu autorizație comercială este cea mai simplă modalitate de a începe o afacere. Trebuie
solicitată o autorizație comercială care să confere dreptul de a face afaceri într-un anumit domeniu. Există
diferite cerințe pentru fiecare tip de activitate comercială (toate necesită probitate):
a. Comerț liber: nu este necesară o calificare specifică, ci numai un extras de cazier judiciar (aceste
activități includ, de exemplu, activitatea obișnuită de vânzare sau activități intermediare diverse).
b. Activități meșteșugărești: este necesară ucenicia sau alte cursuri specifice de învățământ și
pregătire profesională sau 6 ani de experiență în activitățile sau ocupațiile respective (exemplu: tâmplăria,
fierăria, activitățile mecanice, zidăria, tinichigeria, serviciile cosmetice).
c. Activități reglementate: pe lângă calificările adecvate există cerințe suplimentare definite în
diverse regulamente (exemplu: contabilitatea, montajul, repararea și controlul aparatelor electrice, producția
chimică, optică, serviciile de masaj, consilierea psihologică etc.).
Tipurile de activități enumerate mai sus se numesc activități înregistrate. Solicitantul care
îndeplinește cerințele specifice depune documentele relevante la registrul comerțului, care eliberează licența
comercială.
d. Concesionări: pentru acestea sunt definite cerințe (inclusiv calificări) prin legi și regulamente. În
plus, pe lângă înmatriculare, solicitarea necesită aprobarea din partea unei anume autorități administrative de
stat (exemplu: pentru schimbul valutar Banca Națională). În cazul în care aprobarea este acordată,
solicitantul primește, pe lângă licența comercială, așa-numita concesionare. Printre exemplele de
concesionari se numără: producția, repararea, vânzarea și utilizarea de arme, furnizarea de servicii de
comunicații, servicii de taximetrie etc.
Antreprenoriatul în forma întreprinderilor comerciale - În cazul în care costurile de începere a
afacerii sunt mari, există posibilitatea ca mai multe persoane să înființeze o societate comercială. Societăți
comerciale se pot constitui în una din următoarele forme: societate în nume colectiv, societate în comandită
simplă, societate în comandită pe acțiuni, societate pe acțiuni, societate cu răspundere limitată.
Cea mai frecventă formă de societate comercială întâlnită este societatea cu răspundere limitată
(SRL). Fiecare partener este obligat să facă o depunere de capital de bază, din care vor putea fi plătite
datoriile sau alte angajamente financiare în cazul lichidării societății. Acesta este motivul pentru care
răspunderea este limitată: societatea este răspunzătoare numai în limita capitalului de bază. Partenerii
încheie contractul de parteneriat care menționează, printre altele, suma investită de către fiecare partener și
modul în care se va face distribuirea profitului comun. O asemenea societate cu răspundere limitată poate fi
de asemenea înființată de către un singur partener.
6
Tipologia formelor mediului antreprenorial.
Tabloul economiei contemporane prezintă o mare diversitate de întreprinderi și structuri ale acestora,
cu dimensiuni, roluri și caracteristici mult diferite; se regăsesc, simultan, în lume:
- întreprinderi specifice unor moduri de producție precapitaliste și formule ale viitorului; -
întreprinderi care nu au salariați, fiind o altă formulă organizatorică și juridică a locului de muncă și
întreprinderi cu sute de mii de salariați; - întreprinderi care nu au sediu distinct de locuința patronului și
întreprinderi care au sedii cu multe nivele în marile metropole; - întreprinderi care folosesc tehnologii
primitive și cele în care roboții industriali înlocuiesc în mare măsură munca oamenilor.
Cele mai cunoscute criterii de clasificare a întreprinderilor sunt următoarele:
a. După amprenta unui mod de producție se disting: - întreprinderi de tip precapitalist (exploatări
agricole tradiționale, activitatea meșteșugarilor independenți); - întreprinderi de tip capitalist (ex: societatea
pe acțiuni); - întreprinderi de tip precapitalist (ex: cooperativele).
b. După forma de proprietate se diferențiază: - întreprinderile aflate în proprietate privată; -
întreprinderile proprietate de stat (sau publică); - întreprinderile în proprietate de grup cooperatist; -
întreprinderile cu un regim combinat al proprietății.
c. După natura juridică, legislația țărilor cu economie de piață reglementează următoarele: -
întreprinderi individuale; - societăți comerciale: de persoane și de capitaluri.
d. După mărime (estimată după numărul de personal, cifra de afaceri, capitalul social): -
întreprinderi mici; - întreprinderi mijlocii; - întreprinderi mari.
e. După gradul de specializare (diversitatea activităților): - întreprinderi strict specializate (pe un
produs sau pe o anumită tehnologie); - întreprinderi specializate (câteva produse sau tehnologii înrudite); -
întreprinderi generale (nespecializate) cu obiect larg de activitate în mai multe ramuri.
f. După obiectul de activitate (activitățile realizate, după clasificarea uzuală oficială): - întreprinderi
de producție; - întreprinderi de comerț; - întreprinderi de servicii.
g. După sectorul economic în care poate fi încadrată întreprinderea: - întreprinderi din sectorul
primar (agricultură, pescuit, exploatare forestieră, industrie extractivă); - întreprinderi din sectorul secundar
(industrie prelucrătoare); - întreprinderi din sectorul terțiar (distribuție, bănci, asigurări, transport, formare
profesională, servicii pentru populație.
h. După natura tehnologiei și seria de fabricație: - întreprinderi care realizează unicate și serii mici; -
întreprinderi care produc în serii mari și foarte mari.
i. După aria de activitate: - întreprinderi cu arie activitate locală (un oraș sau o zonă din acesta, un
sat); - întreprinderi cu arie activitate regională (o parte din țară, mai multe raioane/regiuni); - întreprinderi cu
arie de activitate națională; - întreprinderi cu arie de activitate transnațională sau mondială.

4.4. Mediul de afaceri


Înființarea și dezvoltarea unei întreprinderi nu este doar o aventură pasionantă, ci și o adevărată
provocare. Pentru a-i ajuta pe întreprinzători să facă față acestei provocări, este necesară crearea unui mediu
de afaceri favorabil. Facilitarea accesului la finanțare, o legislație mai clară și mai eficace, dezvoltarea unei
culturi antreprenoriale și a unor rețele de sprijin pentru întreprinderi, toate acestea sunt esențiale pentru
înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Totuși, crearea unui mediu de afaceri favorabil nu înseamnă doar
îmbunătățirea potențialului de creștere al întreprinderilor. Înseamnă și a face din Europa un spațiu avantajos
pentru investiții și muncă. Astfel, promovarea responsabilității sociale a întreprinderilor contribuie la
creșterea atractivității mediului de afaceri.
Mediul de afaceri cuprinde o varietate de activități agricole, industriale sau din domeniul serviciilor
și care implică agenți economici de pe tot cuprinsul Europei. Companiile multinaționale sunt considerate a fi
creatoare de bogăție și de locuri de muncă întrucât, odată ce scopul principal, acela de maximizare a
7
profitului, este îndeplinit, și celelalte obiective (minimizarea costurilor, folosirea mai eficientă a resurselor)
sunt realizate automat.
Mediul de afaceri se referă la condițiile în care firmele operează, implicând un mare număr de forțe
care creionează acest mediu, și pe baza cărora companiile își fundamentează strategia, tacticile și activitățile
de zi cu zi.
Acești factori pot include aspecte politice, economice, culturale, religioase și lingvistice. Mediul
extern:
 mediul politic;
 mediul cultural și social;
 legislația națională și comunitară;
 impactul globalizării;
 fazele ciclului economic în țara respectivă;
 structura pieței;
 modificarea tehnologiilor informaționale și de comunicații;
 uniunea economică și monetară.
Mediul intern:
 administrația;
 sursele de finanțare;
 mărimea firmei;
 structura organizatorică;
 managementul;
 politica de resurse umane.
Forța fiecărei componente și modul în care interacționează unele cu altele variază de la țară la țară.
Astfel, și comportamentul firmelor va trebui să se adapteze condițiilor specifice. Analiza mediului de afaceri
începe de obicei cu investigarea acelor factori sau influențe care au o mai mare sau mai mică influență
asupra capacității organizației de a se poziționa pe piață. Scopul este de a oferi o imagine clară asupra
mediului pentru o dezvoltare strategică și de a sintetiza informațiile diverse (important este și modul în care
ele sunt prelucrate și interpretate).
O modalitate de analiză a mediul concurențial este folosirea modelului celor cinci forțe dezvoltat de
M. Porter (1980). Acest model, cu aplicabilitate largă în numeroase situații și ramuri economice, reușește să
surprindă cele mai importante elemente din dinamica unei industrii. Acești factori sunt semnificativi pentru
evoluția ulterioară a firmei. Forța și importanța fiecăruia va varia de la piață la piață, dar toți sunt relevanți
când analizăm condițiile în care evoluează o firmă. Acești factori sunt:
 capacitatea de negociere a cumpărătorilor,
 capacitatea de negociere a furnizorilor,
 produsele sau serviciile care pot substitui oferta firmei,
 potențialii noi intrați pe piață,
 competitorii deja instalați pe piață.
După Porter, comportamentul firmei, costurile de producție, investițiile necesare sunt determinate de
acești factori. Acest model poate fi utilizat atât la scară locală, regională, dar și națională sau internațională,
în funcție de scopul propus. De asemenea, el poate fi folosit fie doar pentru un scop descriptiv, acela de a
prezenta situația dintr-o anumită ramură la un moment dat, sau practic pentru a determina poziția unei firme
în cadrul ramurii și lucrurile asupra cărora ar trebui să își îndrepte atenția. În plus, reprezintă o modalitate de
analiză a mediului concurențial cu care o firmă trebuie să se confrunte atunci când vrea să intre pe o piață

8
nouă (zonă geografică nouă). Comparând evoluția acestor forțe cu cele de la nivel local, strategii firmei pot
aprecia care sunt elementele care ar putea să se transforme în amenințări la adresa firmei pe noul teatru de
operațiuni.
La baza acestui model stă faptul că profitabilitatea ramurii este determinată nu de exteriorul
producției fabricate, nu de nivelul tehnologiilor utilizate, ci de așa un factor cum este structura ramurii.
Lupta concurențială este cea mai frecventă formă de relații dintre firmele concurente, care fabrică aceleași
produse sau prestează același tip de servicii și le realizează pe același segment de piață. Concurența poate fi
foarte aspră și necruțătoare, iar câteodată poate fi mai moderată evoluând după un set de “reguli nescrise”
sau după niște înțelegeri reciproce. Înțelegerile de acest gen foarte des contribuie la micșorarea ritmurilor de
scădere a prețurilor și în fon la stoparea minimizării profitabilității în ramură. De obicei concurenții luptă
utilizând un singur mijloc cum ar fi spre exemplu prețul, sau recurgând la mai mulți parametri (calitatea
deservirii, calitatea mărfii, condițiile de livrare, publicitatea, etc.).
Lupta concurențială devine mai aprigă sub influența următorilor factori:
 creșterea numărului de firme urmată de nivelarea concomitentă a potențialului și
dimensiunilor sale.
 creșterea lentă a cererii la marfa dată.
 în ramură se creează situația când firmele sunt nevoite să micșoreze nivelul prețului sau să
recurgă la alte metode ale politicii de marketing pentru a majora volumul de vânzări.
 în ramură se creează situația când deosebirea între mărfuri este atât de mică încât doar prețul
determină preferințele consumatorului.
 situația în care pentru firmă este mai costisitoare ieșirea din ramură decât continuarea luptei
de concurență.
 cu cât mai diferite sunt firmele concurente în principiile sale strategice, în priorități, cu cât
mai multe resurse sunt antrenate în această afacere, cu cât mai multe state participă la această
luptă cu atât ea va fi mai cruntă și imprevizibilă.
 firmele foarte dezvoltate pierzându-și poziția pe alte piețe și reorientându-se la procurarea
firmelor slabe din acest domeniu, fac investiții care contribuie la înăsprirea luptei
concurențiale prin reanimarea firmelor căzute.
Impactul celor cinci forțe
Clienții - sunt din ce în ce mai informați. Gândiți-vă, fiecare dintre noi, câte review-uri citim, câte
păreri cerem înainte de a face o achiziție. Google a denumit acest nou pas ZMOT (Zero Moment Of Truth):
primul lucru pe care îl facem atunci când ceva sau cineva ne atrage atenția este să căutăm informații pe net
despre acel lucru. Ca și clienți, suntem din ce în ce mai informați, deci din ce în ce mai puternici. Clienții
însemnați (care cumpără o parte considerabilă a producției firmei date) pot influența nivelul profitului
firmei-vânzător. Cumpărătorii pot dicta acestor firme condițiile sale, iar aceștia la rândul său vor fi nevoiți să
le accepte micșorarea prețului cu scopul de a încheia contract cu firma dată. Cumpărătorii, de asemeni mai
pot să-și exprime dorința referitor la majorarea calității producției livrate sau acordarea creditului de
achitare. Cumpărătorii sunt puternici în următoarele situații:
 când pe piață sunt prezenți doar câțiva cumpărători și clientul procură un volum mare de
producție;
 dacă volumul cumpărărilor unui singur client este comensurabil cu volumul total al producției
comercializate pe piața dată;
 când pe piață sunt prezenți vânzători într-un număr foarte mare;
 dacă produsele pe piață sunt cât de cât standardizate, fapt care permite cumpărătorului să
aleagă cu ușurință un alt vânzător;
9
 dacă marfa dată nu este pentru cumpărător o cumpărătură prea importantă;
 cumpărătorului îi este mai convenabil să procure producție de la mai multe firme decât de la
una singură.
O firmă poate limita puterea clienților oferind servicii de calitate, într-o combinație pe care clienții să
o poată găsi greu sau deloc în altă parte. Furnizorii. În funcție de industria în care activează, aceștia oferă
servicii, materii prime sau produse finite. Furnizorii sunt puternici mai ales în industriile producătoare de
bunuri, prin puterea de negociere. Asemănarea cumpărătorilor furnizorii mărfurile cărora se bucură de
succes pot stabili la producția sa preț mai înalt, influențând în așa mod nivelul profitului său. La aceste
categorii pot fi atribuite furnizorii de materii prime, piese de schimb, semifabricate etc.
Vânzătorii au avantaj în următoarele cazuri:
 când livrarea produsului dat este cât de cât importantă pentru cumpărător;
 pe piață activează un număr limitat de firme - furnizoare și nivelul concurenței între ele nu-i
atât de mare;
 producția livrată este unică, în asemenea cazuri cumpărătorului îi vine foarte greu să treacă de
la un vânzător la altul.
În termenul furnizor în sens mai larg al cuvântului putem include și firmele care prestează servicii de
audit sau consulting, firmele care furnizează capital uman (specialiști foarte calificați, manageri etc.).
Probabil resursele enumerate mai sus sunt, pe de o parte costisitoare, iar pe de altă parte forate importante și
de aceea firmele mai des recurg la educarea managerilor proprii, care la rândul său se ocupă inclusiv de
instruirea personalului.

10