Sunteți pe pagina 1din 4

1.

Lucian Blaga publică în anul 1919 în deschiderea primului său volum de poezii
‘’Poemele luminii’’ poezia modernistă ‘’Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’,
poezie ce se înscrie în seria artelor poetice moderne din perioada interbelică,
alături de ‘’Testament’’ de Tudor Arghezi, și ‘’Joc secund’’ de Ion Barbu.

2. Arta poetică reprezintă poezia prin care autorul își exprimă propriile convingeri
despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului in societate.

3. Poezia lui Arhghezi este o arta poetica moderna, pentru ca in cadrul ei apare
o triplă problematică , specific liricii moderne: transfigurarea socialului in estetic ,
estetica urâtului, raportul dintre inspirație și tehnica poetică. Se poate vorbi
despre o permanență a preocupării arghziene de a formula crezul poetic,
Testament fiind prima dintre artele poetice publicate în diferite volume: Flori de
mucigai, Epigraf, Frunze pierdute.

4. Tema poeziei este cunoașterea, reflectată prin metafora ‘’lumina’’, dar și


atitudinea poetului în fața marilor taine ale universului. În concepția filosofului
Lucian Blaga, cunoașterea lumii este posibilă numai prin iubire, concepție care
reiese din urmatoarele sintagme: ‘’Eu nu strivesc’’, ‘’caci eu iubesc’’.
Viziunea poetului despre lume se înscrie în perspectiva misterului, motivul
central al lui Blaga, atât în opera filosofica cât și în cea poetică. Pentru poet,
există două modalități de cunoaștere: cunoașterea luciferică, care accentueaza
misterul, și cunoașterea paradisiacă, rațională, logică, care descifrează misterul.

5. Cunoașterea paradisiacă este în viziunea lui Lucian Blaga, o cunoaștere pozitivă,


științifică care disecă obiectul de cunoaștere, epuizându-l.

6. Cunoașterea luciferică este o cunoaștere luminată de intuiție care depașește


acțiunea. Aceasta este o cunoaștere care sporește misterul și nu-l anulează.
Este o cunoaștere problematizantă, specifică domeniul poetic.

7. Metafora revelatorie provoacă un act revelator, care depășește limita analogiei


dintre termenii echivalați, având menirea de „a scoate la iveală ceva ascuns”, de
a revela un mister, sporind astfel semnificația faptelor. Metafora revelatorie
valorifică semnificații noi ale obiectelor la limita „deschiderii” metafizice a
„misterului”, ele fiind manifestări ale unui mod superior de existență umană.

8. Rolul poetului nu este de a descifra misterele universului și de a le ucide ‘’lumina


altora / sugruma vraja nepătrunsului ascuns’’, ci de a le adânci enigma prin
creație ‘’eu cu lumina mea sporesc a lumii taină’’.
9. Prezența lirismului subiectiv se referă la lirica ‘’eului’’, este tipul de discurs liric
rostit cel mai adesea la persoana I. Acesta se identifică în poezie cu prezența
eului liric.

10. Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale
Universului, cunoașterea lumii în planul creației poetice fiind posibilă numai prin
iubire.

11. Poezia este construită in jurul motivului luminii, simbol al cunoașterii, care aici
îmbracă două forme: cunoașterea poetică definită prin metaforă plasticizantă
"lumina mea" și cunoașterea celorlalți, metafora "lumina altora". Încă din primele
versuri, poetul anunță refuzul cunoașterii raționale, pe care o consideră
distructivă, idee accentuată, de fapt, in plan metaforic, de structura "nu ucid/cu
mintea tainele, ce le-ntalnesc/în calea mea"

12. Titlul poeziei este un enunț care fixează atitudinea protestatoare a poetului față
de tainele lumii, desemnate prin metafora revelatorie "corola de minuni a lumii".
Aceasta simbolizează frumusețea, perfecțiunea, fragilitatea și diversitatea
misterelor aflate pretutindeni în univers. Verbul la forma negativă "nu strivesc"
fixează atitudinea protectoare a poetului, stabilind în același timp o diferență între
el și ceilalți. Titlul este reluat în primul vers pentru a se accentua mesajul poetic.

13. Particularitatile incipitului

14. Poezia se construiește pe baza opoziției dintre cunoașterea poetică și cea


rațională. În vreme ce cunoașterea poetică este constructivă, afectivă, adâncind
misterele, cea rațională este distructivă, rupând relațiile dintre om și univers și
anulând taina. Opoziția este menținută la nivel morfologic prin verbele la forma
negativă "nu strivesc", "nu ucid", "Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns/în adâncimi de întuneric,/dar eu,/eu cu lumina mea sporesc a lumii taină",
dar si prin alternanta "eu", "altii".

15. Poezia se organizează simetric datorită elementului de recurență care încheie


atât prima cât și ultima secvență lirică. Acesta este reprezentat de enumerația
unor metafore revelatorii ("flori", "ochi", "buze", "morminte") construite prudent in
ordinea creșterii misterului. Metaforele reprezintă particularizari ale tainelor lumii:
florile sunt simbolul frumuseții, al lumii vegetale și al cunoașterii senzoriale; ochii
reprezintă cunoașterea contemplativă; buzele - cunoasterea prin iubire și cuvânt;
iar mormintele misterul nopții. Repetată in finalul textului, enumerația este
precedată de o structură cauzală care justifică opțiunea poetului pentru protecția
misterelor "căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte".

16. Poezia este alcătuită din trei secvenţe poetice, prima şi ultima aflându-se într-o
relaţie de simetrie deoarece amândouă descriu poziţia poetului în legătură cu
creaţia şi misterul. Se remarcă însă şi relaţia de opoziţie dintre aceste două
secvenţe şi a doua, care îi include pe creatorii care se folosesc de cunoaşterea
paradisiacă („lumina altora”).

17. Prima secvenţă oferă o definiţie a creaţiei, poezia însemnând pentru Blaga
intuirea în particular („eu nu strivesc”) a universalului, a misterului. De asemenea,
este prezentată atitudinea poetică faţă de acest mister, exprimată prin verbele la
forma negativă: „nu strivesc, nu ucid”. Eul liric refuză cunoaşterea paradisiacă,
raţională („cu mintea”) a misterului, care ar duce de fapt la dispariţia acestuia.
Drumul creaţiei pe care şi-l alege este exprimat prin substantivul dublat de un
adjectiv pronominal posesiv (care exprimă tocmai ideea de opţiune): „calea
mea”. Minunile corolei sunt descrise prin patru metafore-simbol, care se referă la
temele creaţiei blagiene: „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Florile
simbolizează viaţa, efemeritatea, dar şi frumosul, ochii cunoaşterea,
contemplarea poetică a lumii, buzele iubirea, dar şi rostirea poetică, iar
mormintele moartea, eternitatea, două teme care au fost asociate de toţi poeţii cu
misterul datorită imposibilităţii de a le cunoaşte integral.

18. A doua secvenţă este construită pe relaţia de opoziţie dintre opţiunea poetului şi


opţiunile altor scriitori în ceea ce priveşte revelarea misterului. Această opoziţie
semnifică de fapt antiteza dintre cele două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi
luciferică. Diferenţa dintre cele două atitudini poetice este redată la nivelul
textului de către pronumele personal „eu”, adjectivul pronominal posesiv „mea”
(„lumina mea”) şi adjectivul nehotărât „altora” („lumina altora”). Metafora luminii,
care este metafora centrală a volumului Poemele luminii,
simbolizează cunoaşterea. Cele două tipuri de cunoaştere sunt redate prin
asocierea acestor elemente de opoziţie cu verbe sugestive care le pun şi mai
bine în evidenţă: „Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, în timp
ce eul liric blagian sporeşte „a lumii taină / [...] nu micşorează, ci
tremurătoare / măreşte şi mai tare taina nopţii.” Elementele care ţin de mister, de
imaginarul poetic sunt sugerate de alte cuvinte-simbol, care fac parte din câmpul
semantic al misterului: „nepătrunsul ascuns” (epitet metaforic, inversiune),
„adâncimi de întuneric” (metaforă), „a lumii taină”, „taina nopţii” (metaforă),
„întunecata zare” (epitet, inversiune), „largi fiori de sfânt mister” (epitete
metaforice), „ne-nţeles”, „ne-nţelesuri şi mai mari”.
19. Crezul poetic este reluat în ultima secvenţă, aflată în relaţie de simetrie cu
prima.

20. Este o asemănare a luminii aduse de poet prin lumina lunii care face ca noaptea
să fie tainică, misterioasă ‘’Așa îmbogățesc și eu...’’. Poetul are același rol de a
mări intensitatea misterului prin emoții, trăiri care sunt și ele misterioase.

21. Metafora revelatorie provoacă un act revelator, care depășește limita analogiei
dintre termenii echivalați, având menirea de „a scoate la iveală ceva ascuns”, de
a revela un mister, sporind astfel semnificația faptelor. Metafora revelatorie
valorifică semnificații noi ale obiectelor la limita „deschiderii” metafizice a
„misterului”, ele fiind manifestări ale unui mod superior de existență umană.
Exemplu de metaforă revelatorie: „soarele, lacrima Domnului, cade în mările
somnului”.

22. Sunt mai multe substantive care au noțiunea de mister: minuni ‘’ a lumii taină’’
‘’vraja nepătrunsului ascuns’’ ‘’întunecata zare’’ și opoziția lumina în întuneric,
acestea evidențiază câmpul semantic al misterului.