Sunteți pe pagina 1din 5

Virușii

a)

In biologie, un virus este un agent patogen inframicrobian, invizibil la microscopul optic, care se
reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase numite viroze.[1]
Virusurile sunt paraziți intracelulari, lipsiți de metabolism propriu, motiv pentru care nu sunt considerate
vii. Ca structură, virusul este o particulă submicroscopică, alcătuită dintr-o parte centrală numită genom
viral, format din material genetic, care poate fi ADN sau ARN, și o teacă sau înveliș protector de natură
proteică, numită capsidă. Capsida și genomul viral alcătuiesc nucleocapsida. La virusurile mai complexe
mai apare un înveliș exterior de natură proteică numit pericapsidă, peplos sau anvelopă virală. Din punct
de vedere al prezenței învelișului pericapsidal, virusurile se împart în două categorii: nude și învelite în
peplos.

Din punct de vedere chimic, virusurile sunt constituite din nucleoproteide. La un înalt grad de puritate
ele pot cristaliza. La virusul herpesului capsida este prevăzută cu prelungiri proteinice (capsomeri) care
acoperă toată suprafața virionului.

Deosebiri față de bacterii:

Virusurile au dimensiuni foarte mici (de la 8 nm până la 500 nm, astfel că pot traversa filtrele poroase
ce rețin bacteriile.

Reproducerea virusurilor este posibilă numai în interiorul celulelor vii, în organisme sau în medii de
cultură care conțin astfel de celule.

Au rezistență mare la glicerină și la solvenții lipoidelor, față de care sunt sensibili majoritatea
microbilor.

Virusurile sunt agenți patogeni ai unor boli denumite generic viroze.

În general, virusurile dau imunitate, dar infecția poate fi determinată și de acizii nucleici extrași din
virusuri; în acest caz nu se obține imunizare, datorită lipsei proteinei.

Exemple: virusul variolei, virusul turbării, virusul encefalitei, HIV, virusul gripal, etc.

Există și viroze ale plantelor, cel mai cunoscut agent fiind Virusul mozaicului tutunului.

Alte viroze ale plantelor: mozaicul castraveților, viroza mozaicului porumbului, răsucirea frunzelor de
cartof, bășicarea frunzelor de piersic.

Viroze ale animalelor: febra aftoasă, turbarea, encefalita virală a bovinelor (boala vacii nebune), pesta
porcină, aviară, ovină.

Viroze ale oamenilor: turbarea, gripa, oreionul, varicela, variola, poliomielita.


Bacteriile
Bacteriile sunt microorganisme procariote monocelulare, care
formează domeniul Bacteria (Eubacteria). Anterior, ele erau incluse în regnul
Monera alcă tuit din două încrengă turi: Schizophita sau Bacteriophyta
(bacteriile) și Cyanophyta (algele albastre-verzi). Bacteriile sunt cele mai
vechi forme de viață , foarte ră spâ ndite în aer, apă , sol, pe obiecte, alimente și
organisme. Ș tiința care se ocpă cu studierea bacteriilor se numește
bacteriologie, sau microbiologie.

Forma este un criteriu foarte important de clasificare și identificare a


bacteriilor, aceasta variind în funcție de vâ rstă , factori ereditari specifici și
mediul de cultură . Principalele forme de observație a bacteriilor sunt: formă
sferică , specifică cocilor, în cadrul careia se pot deosebi și mai multe varietă ți:
sferică , ovoidală , lanceolată , reniformă formă cilindrică sau alungită , specifică
bacililor și bacteriilor nesporulate, ce pot avea capete drepte (ex. Bacillus
antracis), rotunjite (ex. Escherichia coli) sau ascuțite (ex. Fusiobacterium
fusiforme) formă spiralat-elicoidală , cu aspect de virgulă (vibrio - virgo), în
forma literei S, sau de resort, cu spire neregulate sau regulate formă de
filament, care ajunge la zeci de microni lungime, fă ră prezența unor diviziuni
transversale

Există deasemenea pe lâ ngă aceste forme principale de observație și forme


specifice și anume:

pedunculate

filamentoase neramificate

filamentoase pseudoramificate

filamentoase ramificate
Portofoliu
La Biologie

CNMF
Elaborat:Ceban Ina
(Gr. 15)
Profesor: Rotaru Svetlana
Algele
Algele sunt capabile de a realiza procesul de fotosinteză cu ajutorul pigmentului care este
frecvent clorofila sau ficocianina. Astfel din apă , să ruri minerale, CO2 folosind ca sursă de
energie lumina solară și în prezența pigmentului verde clorofilă , sintetizează substanțe
organice. Majoritatea algelor sunt organisme acvatice, dar se întîlnesc și pe uscat: pe sol și
pietre, pe copaci etc. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular, colonial sau pluricelular.
Celula algelor este protejată de un perete din celuloză și pectină . În citoplasmă se află unul
sau cîteva nuclee, mitocondrii, reticul endoplasmatic, vacuole, dictiozomi, cloroplaste
(cromatofori). Cromatoforii pot avea formă de cupă , panglică , stea, spirală , numă rul
oscilâ nd de la unul pâ nă la câ teva sute. Corpul algelor pluricelulare nu este diferențiat în
țesuturi și organe. În funcție de dispoziția celulelor, el poate fi filamentos sau lamelar.

Algele albastre-verzi

Algele albastre-verzi sunt organisme procariote, singurele alge aparținâ nd Regnului


Monera, încrengă tura cyanophyta. Toate formele sunt autotrofe. Culoarea o datoreaza
pigmentului albastru ficocianina, care, împreuna cu clorofila, dau algei culoarea albastră -
verzuie. Pigmenții sunt împră știați haotic în citoplasmă .[1] Citoplasma mai conține granule
amidonoase de rezervă . Aceste alge se pot aranja sub formă de lanțuri, colonii sau
filamente. Fiecare celulă din aceste forme „multicelulare” este identică cu cealaltă . Astfel,
reproducerea este asexuată . De cele mai multe ori, aceasta constă în formarea celulelor în
cadrul filamentelor în urma procesului de diviziune celulară .

Algele verzi

Algele verzi desemnează un grup de alge a căror pigmenți fotosintetici principali sunt clorofila, a
și b, și pigmenți xantofili și carotenici.[2] Unele alge verzi, Streptophyta, sunt originea plantelor
terestre; această ipoteză este confirmată de prezența clorofilei și similarității a diferitelor părți ale
plantei și algei, și de studiile filogenetice.[3] Algele verzi nu formează un coerent complet, ele
sunt reprezentate de diferiți taxoni ce sunt înrudiți filogenetic. Acestea prezintă caractere
generale: trăiesc în ape dulci sau salmastre, pe soluri sau în locuri umede, au tal și se hrănesc
autotrof.[4] Predomină pigmentul verde datorită cloroplastului;[2] nutrienții sunt depozitați sub
formă de amidon în plastidă și în stromă.[4] Reproducerea este, în principal, sexuată, dar poate fi
și asexuată prin zoospori.

Algele roșii

Algele roșii (Rhodophyta) grupează aproximativ 6000 specii și a căror caracteristică comună este
prezența pigmentului roșu numit ficoeritrină. Marea majoritate a algelor roșii sunt eucariote
multicelulare. Își depozitează nutrienții sub formă de amidon floridean (sub formă de vezicule în
cadrul citoplasmei celulare), iar peretele celular este alcătuit din pectină și celuloză. Conțin
ficobiliproteină: ficoeritrină, ficocianină și aloficocianină, ce se găsesc în corpusculi, numiți
ficobelizomi, iar clorofila este de tip a
Algele brune

Algele brune (Phaeophyceae) cuprind aproximativ 1500 specii și a căror caracteristică majoră
este prezența pigmentului fucoxantină și a clorofilei de tip a și c. Acestea au un tal relativ mare,
putând ajunge până la 60 m. Peretele celular este format din sulfați fucani și acid alginic și nu
prezintă amidon ca substanță de rezervă. Reproducere asexuată prin spori flagelați, respectiv
sexuată prin gameți masculini flagelați.[6],are clorofila